Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 10/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 10/

Ședința publică din 26 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Marius Damian Mitea

Grefier - I -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

Pe rol judecarea apelului penal formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 332/ 8.12.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, vând ca obiect omorul (art. 174.Cod Penal)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza delegației nr. 246/2010 emisă de Baroul Constanța, lipsă intimatele părți vătămateOuia, și.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 176 -181 cod pr. penală.

Apelul este declarat în termen potrivit art. 363, 366 cod pr. penală și nemotivat conform art. 374 cod pr. penală.

În temeiul art. 301 cod pr. penală;

Curtea aduce la cunoștința apelantului inculpat dispozițiile art. 70 al. 2 cod pr. penală, în sensul că are dreptul de a nu da nici o declarație în fața instanței de apel și îi pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, acesta precizând că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, aspect consemnat în procesul verbal atașat la dosar.

Văzând că nu mai sunt alte cereri, probe de formulat, curtea, în baza art. 377 cod pr. penală constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, urmând a pune concluzii și cu privire la starea de arest.

Apărătorul apelantului inculpat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate ca netemeinică și nelegală, și pe fond, solicită redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, dând o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74 cod pr. penală, privind circumstanțele personale ale inculpatului și circumstanțele atenuante, inculpatul era într-o stare avansate de ebrietate și nu a avut intenția de a ucide, a avut o atitudine corectă și s-a autodenunțat, regretă fapta și are o vârstă tânără.

Cu privire la starea de arest, solicită a nu se menține măsura arestării preventive, operând prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului, a dat eficiență dispozițiilor art. 72 cod penal, dozând corespunzător pedeapsa, raportat la natura și gravitatea faptei, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, urmarea produsă.

Având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea subzistă în continuare neschimbate, față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, solicită a se menține măsura arestării preventive.

Apelantul inculpat, în ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei și arată că achiesează la concluziile apărătorului.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 332/08.12.2009, Tribunalul Tulceaa dispus:

"În baza art. 174 - 175 lit. Cod Penal condamnă pe inculpatul - la pedeapsa de 23 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza ar. 65 alin 2 Cod Penal în referire la art. 175 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a și b Cod Penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod Penal.

În baza art. 350 Cod Procedură Penală menține măsura arestării preventive a inculpatului - pe o perioadă de 60 zile, începând cu 8 decembrie 2009 și până la 5 februarie 2010, inclusiv.

În baza art. 88 Cod Penal deduce durata reținerii și arestării de la 15 februarie 2009 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Ia act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariu apărător oficiu în sumă de 300 lei se va deconta din fondul către T pentru av..

Onorariu apărător oficiu în sumă de 400 lei se va deconta din fondul către T pentru av. ( faza de )."

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele mijloace de probă: procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpatului -, declarațiile martorului, raportul de expertiză biocriminalistică, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

În termen legal, împotriva aceste hotărâri a declarat apel inculpatul - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și pe fond solicită redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, dând o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74 cod pr. penală.

Examinând legalitatea și temeinicia apelului formulat, în raport de critica formulată, cât și din oficiu conform art. 371 al. 2 cod pr. penală, curtea reține următoarele:

Instanța de fond în baza probelor administrate în mod direct, în ședință publică și în condiții de contradictorialitate, a stabilit următoarea situație de fapt:

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv procesul verbal de sesizare întocmit la 15 februarie 2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, procesul verbal de consemnare a autodenunțului inculpatului, procesul verbal de cercetare la fața locului al procurorului criminalist, raportul de expertiză medico-legală nr. 31 din 15 aprilie 2009 emis de T, raportul de expertiză biocriminalistică efectuată de G - Serviciul Criminalistic, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, declarația martorului din cursul urmăririi penale, depozițiile părților vătămate, precum și declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale, tribunalul reține următoarea situație de fapt.

În noaptea de 14/15 februarie 2009 în jurul orei 0.30, la Postul de Poliție, jud. T s-a prezentat inculpatul - care a relatat agentului de poliție aflat de serviciu că în seara zilei de 14 februarie 2009 omorât-o prin înjunghiere pe vecina sa.

Imediat după constituirea echipei operative, cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că numita locuia singură, cadavrul aflându-se în prima cameră a locuinței în decubit dorsal pe un pat, peste cadavru aflându-se o plapumă și o pernă. După înlăturarea plapumei de pe cadavru, s-a constatat că exista o plagă înjunghiată profundă la nivelul toracelui și că pantalonii tricotați erau coborâți la nivelul coapselor.

În cursul urmăririi penale inculpatul - a declarat că la data de 14.02.2009, după ce a consumat băuturi alcoolice i-a spus bunicului său că va merge să o omoare pe, apoi a luat un cuțit pe care îl avea așezat la grindă, a lipsit circa o oră după care s-a întors și afirmat că a ucis-o pe vecina bunicilor săi, arătând cuțitul murdar de sânge,

Întrebat despre prezența cuțitului, inculpatul a indicat procurorului și echipei operative unde a așezat cuțitul respectiv încăperea unde se afla patul în care dormea inculpatul, deasupra acestuia, între grindă și un de izolații din stuf au fost descoperite două cuțite și o șurubelniță, unul din cuțite prezentând la nivelul lamei urme biologice de sânge.

S-a procedat la ridicarea acestui cuțit și prin expertiza biocriminalistică efectuată la. G - Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că pe cuțit s-au pus în evidență urme de sânge uman aparținând grupei sanguine A2.

În cursul judecății inculpatul nu a dorit să dea declarație exercitându-și dreptul la tăcere.

În faza de urmărire penală inculpatul - nu a dat o explicație gestului său nici în fața procurorului și nici la momentul expertizării psihiatrice.

Totuși mobilul săvârșirii faptei rezultă din conținutul expertizei medico-legală asupra victimei întocmit de Serviciul Medico-Legal al județului T sub nr. 31/134/15.04.2009, din ale cărei concluzii a rezultat că moartea victimei, în vârstă de 78 de ani a fost violentă. Cauza medicală a morții a fost șocul hemoragic prin hemoragie internă (hemoperitoneu și hematom retroperitoneal) determinată de lezarea organelor interne abdominale, consecința unei plăgi înjunghiate penetrante abdominale cu transfixierea prin înjunghiere și tăiere a stomacului, ficatului și rinichiului drept.

Plaga înjunghiată abdominală a fost produsă prin înjunghiere și tăiere cu corp tăietor - înțepător, posibil cuțit cu vârf și lama ascuțită cu o lungime de cel puțin 15 cm. și o lățime de aproximativ 2.5 - 3 cm. a fost penetrat de lama cuțitului dinainte înapoi și de la stânga la dreapta, aceasta fiind manevrată în plagă, lezând astfel succesiv stomacul, ficatul și rinichiul drept.

Între plaga înjunghiată a abdomenului cu perforarea stomacului, ficatului și rinichiului drept și decesul victimei există cauzalitate directă.În secreția vaginală s-au găsit "extrem de rare capete de spermatozoizi, dar cantitatea de spermă din secreția vaginală a fost insuficientă pentru determinarea grupei."

Leziunile traumatice tegumentare superficiale, echimozele antebrațelor și coapselor au caracter perimortem și/sau cu puțin timp anterior decesului, prin lovire cu sau de corpuri contondente, suprafață și/sau compresiune brutală. Fracturile coastelor sunt vechi și pot avea o vârstă de aproximativ o lună.

Alcoolemia 0. are RH - factor sanguin pozitiv; Grupa sanguină (A II). Moartea poate data din data de 14.02.2009 și a survenit în scena supliciului.

Așa cum rezultă din partea secundară a concluziilor medico - legale coroborate cu procesul verbal de cercetare la fața locului se poate concluziona că mobilul real al infracțiunii l-a constituit ascunderea unui viol, fapt demonstrat de prezența spermatozoizilor ca și de existența echimozelor la nivelul antebrațelor și coapselor.

Situația de fapt mai sus prezentată, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului nu sunt vizate prin apelul declarat, astfel că instanța va analiza doar individualizarea pedepsei.

Limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator și pentru care s-a dispus condamnarea de prima instanța sunt de la 15 la 20 ani închisoare si interzicerea unor drepturi. Conform art. 72 cod penal la individualizarea pedepselor se ține seama de gradul social de pericol al faptelor comise, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori instanța de fond, la stabilirea cuantumului pedepsei a analizat numai împrejurările comiterii faptei, gravitatea acesteia, fără a ține cont și de datele personale ale inculpatului.

Apelantul este la primul conflict cu legea penala, a săvârșit fapta sub influenta consumului voluntar exesiv de alcool, avea vârsta de 22 ani la data comiterii faptei. Raportul de expertiza psihiatrica a stabilit că inculpatul nu prezintă afecțiuni psihice și a avut discernământul prezent la momentul săvârșirii faptei, nefiind afectată în vreun mod capacitatea de apreciere a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Toate aceste date personale unite cu faptul că este vorba de un tânăr de 22 ani care a mărturisit și regretat faptele comise justifică reindividualizarea pedepsei și reducerea pedepsei aplicate de la 23 ani închisoare la 18 ani închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate.

In baza art. 379 pct. 2 lit. a cod pr. penală, va admite apelul formulat de apelantul - inculpat - împotriva sentinței penale nr. 332/08.12.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În baza art. 382 alin. 2. Pr. Pen. va desființa în parte sentința penală apelată și, rejudecând, va dispune:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. h Pen. de la 23 ani închisoare la 18 (optsprezece ) ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. 11. Pr. Pen. raportat la art. 350 alin. 1. Pr. Pen. Va menține arestarea preventivă a inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 07.06.1986 în loc. M, jud. T.

Măsura dispusă se va comunica administrației locului de deținere.

În baza art. 383 alin. 2. Pr. Pen. raportat la art. 88. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la data de 08.12.2009 la zi.

În baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189. Pr. Pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat ( ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Pr. Pen. admite apelul formulat de apelantul - inculpat - împotriva sentinței penale nr. 332/08.12.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În baza art. 382 alin. 2. Pr. Pen. desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului-pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. h Pen. de la 23 ani închisoare la 18 (optsprezece ) ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 alin. 11. Pr. Pen. raportat la art. 350 alin. 1. Pr. Pen. menține arestarea preventivă a inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 07.06.1986 în loc. M, jud. T.

Măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere.

În baza art. 383 alin. 2. Pr. Pen. raportat la art. 88. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la data de 08.12.2009 la zi.

În baza art. 192 alin. 3. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189. Pr. Pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat ( ) se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.01.2010.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

I -

Red.jud.fond.

Red.jud.apel. -

Dact. 3 ex. 28.01.2010

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Marius Damian Mitea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 10/2010. Curtea de Apel Constanta