Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 107/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 107
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Vintilă G - - JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar
- - - judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul - deținut în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C, împotriva sentinței penale nr. 70 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-inculpat (în stare de arest) asistat de avocat - apărător ales, lipsind intimata - parte civilă și OG intimații - părți civile Spitalul Județean S și Spitalul Clinic de Urgență
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost audiat apelantul-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul părților prezente, asupra apelului.
Avocat, pentru apelantul-inculpat, critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate, susținând că:
- în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, fără să fi săvârșit această faptă;
- în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 Cod Penal, încadrarea corectă fiind aceea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cod Penal, avându-se în vedere că nu au urmărit să suprime viața victimei, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 în Cod Penal infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 și Cod Penal aplicarea unei pedepse în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72
Cod PenalProcurorul solicită să nu fie primite motivele de desființare invocate de inculpat prin apărătorul său, întrucât sentința instanței de fond este legală și temeinică, însă apelul acestuia urmează să fie admis numai sub aspectul aplicării pedepselor complementară și accesorie, în sensul de a i se interzice acestuia doar drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod Penal
Apelantul - inculpat, având cuvântul, reiterează concluziile apărătorului său, declarând că lasă soluția la apreciere.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 70 din 26 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr-, a fost respinsă cererea inculpatului - fiul lui și, născut la 12 august 1964 în comuna, județ O, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - pentru schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 în Cod Penal art. 182 alin. 2
Cod PenalÎn baza art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. 2 Cod Penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 192 alin 1 și 2 Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b
Cod PenalÎn baza art. 71 alin. 2 cu Cod Penal referire la art. 8 din CEDO și cauza Sabou și împotriva României, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b și c
Cod PenalÎn baza art. 350 C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata reținerii preventive începând cu data de 20 februarie 2007, la zi.
A fost obligat inculpatul la 881,21 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Județean S, cu dobânda legală aferentă.
A fost obligat inculpatul la 675,17 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul de Urgență B, cu dobânda legală aferentă.
A fost obligat inculpatul la 5.000 lei despăgubiri și 10.000 lei daune morale, către partea civilă.
OGA fost obligat inculpatul la 647,57 lei cheltuieli judiciare către aceeași parte civilă.
A fost obligat inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În seara zilei de 07 iunie 2007, partea vătămată s OG-a deplasat din municipiul Pitești la imobilul proprietatea sa, situat în comuna, județul O, întrucât, în următoarele zile urma să participe la efectuarea unor lucrări agricole pe terenul proprietatea sa.
A doua zi, seara, partea vătămată se afla în domiciliul său, împreună cu martorul, care avea grijă de imobil și pe la orele 22,00, a fost chemată de martorul, vărul inculpatului, relatându-i că acesta din urmă dorește să-i povestească unele aspecte ce privesc viața sa personală.
În urma solicitării martorului, partea vătămată împreună cu acesta s-au deplasat la domiciliul inculpatului.
Partea vătămată a rămas în domiciliul inculpatului câteva ore și, împreună cu martorul au consumat bere, după aceea, victima s-a deplasat la domiciliul său.
În dimineața zilei următoare,e respectiv la 09 iunie 2007, în timp ce partea vătămată se pregătea să consume o cafea, în imobil a pătruns inculpatul, fără drept și înarmat cu un cuțit.
Partea vătămată, observând că inculpat este înarmat cu un cuțit i-a solicitat acestuia să părăsească domiciliu,l inculpatul conformându-se.
Partea vătămată a ieșit afară din bucătăria imobilului și observând că poarta locuinței era ruptă, a luat un și cuie și a reparat-
În timp ce partea vătămată se afla în interiorul curții sale, inculpatul a pătruns din nou fără drept în interiorul curții, s-a apropiat de victimă și i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în cap, în carul fapt, aceasta a căzut la pământ, după care, inculpatul a continuat s-o lovească cu pumnii și picioarele peste tot corpul.
La strigătele de ajutor ale părții vătămate, inculpatul a părăsit în grabă locuința părții vătămate și s-a deplasat la domiciliul său.
Partea vătămată s-a târât în casă, unde a intrat în stare de comă, fiind ulterior găsită de martorul, căruia i-a povestit ce s-a întâmplat, după care, acesta a sesizat organele de poliție.
În urma loviturilor aplicate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.
La individualizarea pedepsei s-a avu în vedere, potrivit art. 72 Cod Penal, nerecunoașterea inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dispozițiile din partea generală a codului penale, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială și împrejurările în care a fost săvârșită fapta.
În ceea ce privește rezolvarea laturii civile, inculpatul a fost de acord să o despăgubească pe partea vătămată cu suma de 5.000 lei despăgubiri civile și 10.000 lei daune morale.
Starea de fapt relatată și rezolvările juridice adoptate de instanța de fond s-au întemeiat pe următoarele probatorii: răspunsul la interogatoriu al inculpatului, declarația părții civile OG, depozițiile martorilor, certificatul medico-legal, procese-verbale încheiate de organele de urmărire penală, precum și celelalte piese aflate la dosar.
Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate, învederând că:
- în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, fără să fi săvârșit această faptă;
- în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 Cod Penal, încadrarea corectă fiind aceea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cod Penal, avându-se în vedere că nu a urmărit să suprime viața victimei, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod Penal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 în Cod Penal infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 și Cod Penal aplicarea unei pedepse în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 72
Cod PenalApelul declarat de inculpat este întemeiat, însă nu pentru motivele de desființare invocate, ci pentru considerentele ce vor fi analizate în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de desființare invocat pentru nelegalitate, în sensul că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 1 și 2 fără Cod Penal să fi săvârșit această faptă, acesta urmează a nu fi primit de C, avându-se în vedere declarația constată a părții vătămate, prin care aceasta a arătat că în faza a doua a conflictului, inculpatul a pătruns în domiciliul său înarmat cu un cuțit, după care a lovit-o cu pumnii și picioarele, declarație ce se coroborează cu depoziția martorului, căruia partea vătămată i-a relatat cum a fost agresată de inculpat.
Nici cel de-al doilea motiv de desființare invocat pentru nelegalitate, referitor la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 în Cod Penal inf. prev. de art. 182 alin. 2 Cod Penal, urmează a nu fi primit de C, avându-se în vedere că inculpatul putea să-și dea seama că, prin multiplele lovituri aplicate părții vătămate cu pumnii și picioarele, putea să suprime viața acesteia, lucru care de altfel nu s-a realizat, avându-se în vedere tratamentul eficient aplicat de medici la spital.
Prima instanță, în ceea ce privește pedeapsa complementară și accesorie, trebuia să interzică inculpatului numai drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și art. 64 lit. b Cod Penal, sens în care, apelul declarat de inculpat urmează să fie admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul - deținut în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C, împotriva sentinței penale nr. 70 din 26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr-.
Desființează sentința numai sub aspectul aplicării pedepselor complementară și accesorie, în sensul că inculpatului, după executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, potrivit art. 65 alin. 2 pen, îi vor fi interzise, pe durata a 2 ani, doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a și lit. b pen.
Totodată, potrivit art. 71 pen. pe durata executării pedepsei aplicată, inculpatului îi vor fi interzise doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a și lit. b pen.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Deduce, în continuare, detenția preventivă executată de inculpat, începând cu 26.06.2008, la zi, menținând starea de arest față de acesta.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008
Președinte, Judecător,
G - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. Șt. -
Jud. fond:
Dact. 3 ex./ 08 2008
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar