Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 110/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 110
Ședința publică de la 29 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Otilia Susanu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-au luat spre examinare apelurile formulate de inculpatul ȘI Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 311 din data de 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător ales, lipsă fiind părțile civile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus c privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, cât și cu privire la faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură, adresa nr. X/49763 din data de 08 2009, înaintată de Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul nu figurează în evidențele cabinetului medical cu nici o afecțiune psihiatrică și nu urmează tratament pentru vreo afecțiune cronică.
Av. pentru inculpatul apelant, față de răspunsul comunicat de Penitenciarul Iași, apreciază că acesta nu este complet întrucât nu s-a precizat dacă inculpatul prezintă un comportament modificat. Consideră că trebuia ca inculpatul să fie analizat de către medicul din cadrul cabinetului medical și să se precizeze dacă inculpatul prezintă un comportament modificat.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul apreciază că nu este relevantă cererea formulată de către apărătorul inculpatului recurent. Dacă ar fi existat episoade în care inculpatul ar fi avut un astfel de comportament, agenții de la Penitenciarul Iași ar fi comunicat acest lucru, atât conducerii cât și medicului unității. La acest moment, dacă s-ar admite cererea, inculpatul ar putea simula în fața medicului.
Consideră că nu este utilă suplimentarea adresei către cabinetul Medical din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță
Instanța respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului apelant întrucât datele comunicate de cabinetul medical din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță I, cu privire la starea de sănătate a inculpatului, sunt concludente sub acest aspect.
Av. pentru inculpatul apelant, arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, formulează concluzii de admitere a apelului față de motivele invocate în scris.
Consideră că excluderea situației privind faptul că locul unde s-a produs agresiunea este loc public, este nelegală. Inculpatul a nuanțat declarațiile date, iar susținerea că acea era folosită strict de către inculpat și de către câțiva prieteni ai inculpatului este greșită întrucât chiar din declarația martorei - rezultă că acel drum era folosit de oamenii din sat pentru a scurta drumul.
Solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, așa cum a fost formulat și motivat.
Av. pentru inculpatul apelant, în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, solicită respingerea apelului întrucât din actele dosarului și nu doar din declarațiile inculpatului, rezultă cu certitudine că agresiunea a avut loc în livada familiei, ce nu are calitate de loc public.
Solicită respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Iași, față de încadrarea juridică.
În apelul declarat de inculpatul apelant, arată că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul faptei de omor și nu este în măsură să stabilească, fără îndoială, că între loviturile aplicate de inculpat și leziunile care au condus la decesul victimei, ar exista o legătură de cauzalitate. Există un interval de timp, între momentul aplicării loviturilor și momentul când victima a fost transportată la spital, iar din declarațiile unor martori rezultă că victima, după agresiune, s-a ridicat și a plecat singură spre casă.
De asemenea martorul - asistentul de pe salvare - a declarat că victima era în stare semiconștientă și datorită stării de sănătate nu a putut purta discuții cu victima, însă aceasta nu a pronunțat nici un nume de potențial agresor. Ceilalți martori ce erau rudă cu victima, au declarat că victima a fost conștientă și a spus că a fost lovită de către inculpat.
Singura probă care ar fi putut duce la constatarea legăturii de cauzalitate dintre loviturile aplicate de inculpat și decesul victimei ar fi fost expertiza medico-legală, însă instanța de fond a respins această probă solicitată de inculpat, ca nefiind concludentă.
Victima a fost internată în spital iar din actele medicale depuse la dosar rezultă starea victimei la momentul internării.
Este evident faptul că dacă victima ar fi suferit rupturi costale și ruptură de trahee, aceasta nu se putea deplasa până la locuință ( aproximativ 700 metri) și mai mult decât atât dacă toate semnele de violență descrise în raportul de necropsie s-ar fi produs la momentul aplicării loviturilor de către inculpat, la locul agresiunii ar fi existat urme biologice, dar în procesul verbal de constatare la fața locului se arată în mod expres că nu au fost identificate urme biologice. Consideră că victima nu putea supravețui patru ore fără asistență medicală de specialitate.
Cât privesc mențiunile din suplimentul la raportul de necropsie cu privire la faptul că victima fiind conștientă la momentul internării, se poate aprecia că starea generală a victimei după traumatism i-ar fi permis deplasarea, apreciază că acest răspuns nu este profesional.
Sunt multe dubii în această cauză, nu există probe certe de vinovăție a inculpatului privind infracțiunea de omor. Nu este relevant în cauză că nu s-a putut indica o altă persoană ce ar fi putut agresa victima, ceea ce trebuia să intereseze în cauză este faptul dacă faptele certe puteau să producă leziunile constatate și dacă aceste leziuni ar fi dus la decesul victimei.
Referitor la fractura de trahee arată că din actele medicale nu rezultă că victima ar fi fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Solicită, în principal, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. "c" din Codul d e procedură penală, fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.
În subsidiar solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de "omor" în infracțiunea de " lovituri cauzatoare de moarte".
Consideră că analizând situația de fapt dovedită în cauză, prin raportare la faptul că decesul victimei s-a produs după 30 de zile de la momentul agresiunii, pe fondul unui proces inflamator generalizat, se poate constata că in cauză decesul victimei s-a produs în condiții de praeterintenție. Inculpatul a dorit să aplice o corecție victimei pentru faptul că aceasta trecea prin proprietatea sa.
Date fiind împrejurările săvârșirii infracțiunii, apreciază că infracțiunea ce poate fi reținută în sarcina inculpatului este infracțiunea de " lovituri cauzatoare de moarte", astfel încât solicită schimbarea încadrării juridice dată inițial faptei, din infracțiunea de "omor" în infracțiunea de " lovituri cauzatoare de moarte".
De asemenea solicită ca la stabilirea pedepsei să se aibă în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, faptul că inculpatul a fost provocat, prin atitudinea constantă a victimei de a-i încălca dreptul de proprietate.
Acțiunea provocatoare nu poate fi manifestată numai prin lovituri ci și prin alte acțiuni ilicite și apreciază că atitudinea sfidătoare a victimei putea să creeze o tulburare sau o emoție puternică, inculpatului.
Solicită ca instanța să rețină circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 73 Cod penal.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, cu privire la apelul inculpatului, solicită respingerea apelului ca nefondat, față de criticile aduse de apărare.
Este adevărat că discuțiile în cauză nu pornesc de la premisa că nu s-a indicat o altă persoană care ar fi putut lovi victima.
Se consideră, de către apărare, că nu este suficient faptul că victima a spus numele agresorului, rudelor sale, însă apreciază că acest lucru nu poate fi reținut întrucât primele persoane care au văzut victima, după agresiune, sunt rudele inculpatului. Rudele inculpatului și asistentul de pe salvare au surprins exact momentul când starea victimei s-a agravat.
Nu înțelege de ce ar exista un dubiu că inculpatul ar fi agresat victima? Acest aspect a fost confirmat de martorii audiați în cauză, martori care au fost audiați sub prestare de jurământ.
Referitor la existența unui alt agresor, arată că victima a indicat doar numele inculpatului, neindicând un alt agresor.
Apreciază că nu există nici un dubiu că inculpatul este autorul faptei de omor.
De ce interesează apărarea acel interval de 4 ore? Pentru că se presupune că inculpatul ar fi fost lovit de o altă persoană?
În cauză nu s-a demonstrat dușmănia victimei cu altă persoană și nici nu s-a stabilit existența unei întâlniri dintre victimă cu o altă persoană.
Actele medicale existente la dosar au demonstrat că starea victimei s-a deteriorat treptat. Nu este neobișnuit că o victimă a unei agresiuni, cu leziuni ale organelor moi, sau fracturi costale, se poate deplasa. Natura leziunilor a permis victimei o astfel de mișcare.
Asupra provocării, arată că apărarea a spus ca o fapta iritantă, repetată, cum este cea de trecere prin proprietatea inculpatului, poate constitui o provocare. să precizeze, față de acest aspect, că victima a trecut pe o preexistentă, astfel că provocarea nu este stabilită. Să lovești o persoană atât de grav și apoi să invoci provocarea, nu poate fi reținută de către instanță. preexistentă nu înseamnă provocare, nu creează surprindere.
Solicită menținerea încadrării stabilită inițial și respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.
Nu numai declarațiile inculpatului sunt esențiale ci și celelalte probe administrate cât și persoana inculpatului.
leziunilor exprimă intensitatea loviturilor aplicate.
Formulează concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că victima a trecut pe terenul său și deși i-a reproșat acest lucru, victima a sărit cu sapa pentru a-l lovi, astfel că nu a făcut decât să se apere.
CURTEA DE APEL
Prin sentința penală nr. 311/24.04.2008 a Tribunalului Iași, s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. i Cod penal în infracțiunea de omor prev. de art.174 Cod penal.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 16.08.1983, în localitatea Hîrlău, județul I, cu domiciliul în comuna, satul, județul I, CNP nr.-, fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art.174 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, căruia în baza art. 88 Cod penal i-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 13.08.2008 la zi.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile Serviciul de Ambulanță I și Spitalul de Pneumoftiziologie I și, în consecință:
A obligat inculpatul să plătească părții civile Serviciul de Ambulanță I suma de 501 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli de transport, iar către Spitalul de Pneumoftiziologie I, suma de 13.822 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei, la care se adaugă dobânda de referință a până la achitarea integrală a debitului.
S-a constatat că Spitalul Sf. I nu a formulat pretenții materiale în
cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iașia fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, la data de 4.11.2008, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i Cod penal, constând în aceea că în data de 27 iunie 2008, în jurul orelor 19,00 inculpatul a lovit cu pumnii și picioarele victima Pașote G în vârstă de 66 ani, în zone vitale ale corpului, în timp ce se deplasa pe a ce face legătura dintre satele F și ale comunei, județul I, producându-i leziuni ale gâtului și toracelui ce au dus la decesul victimei, cu toate operațiile și tratamentele medicale aplicate acesteia pe perioada internării medicale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de vineri, 27 iunie 2008, victima Pașote G se deplasa spre locuința sa, trecând prin livada aparținând familiei, loc în care s-a întâlnit cu fiul mai mic al acestuia, care întorcea lucerna.
Inculpatul i-a reproșat victimei că nu merge pe și îi calcă lucerna și s-a îndreptat spre aceasta pentru aol ovi.
De teamă, victima s-a descălțat de cizmele pe care le purta în picioare pentru a putea fugi, dar fiind în vârstă și fiind bolnavă a fost ajunsă din urmă de inculpat care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în urma cărora a căzut la pământ. În timp ce se afla jos, victima a fost lovită cu picioarele de mai multe ori peste cap și corp, actele de agresiune încetând doar la strigătele martorei -.
Ulterior, victima s-a deplasat spre locuința sa aflată la o distanță de 600 de locul agresiunii, unde a fost găsită în stare de inconștiență de martora C care a anunțat pe cumnata și nepotul victimei de stare gravă în care se află aceasta, situație ce a determinat internarea sa medicală în Spitalul de Pneumoftiziologie. Cu toate intervențiile și tratamentele de specialitate aplicate, victima a decedat la data de 26.07.2008.
Din raportul de necropsie medico-legală nr. 5407/12.09.2008 rezultă că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism toracic cu fracturi costale, ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral complicat în evoluție cu apariția unor diseminări septice de tipul bronhopneumoniei, în fiecare confluente și endocarditei acute.
și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin loviri active, repetate, cu mijloace contondente.
Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului s-au constatat numeroase semne de violență pe corpul victimei G, aceasta prezentând peste 13 echimoze la nivelul brațelor și gambei drepte, șapte coaste rupte, din care două au pătruns în plămâni, trahee distrusă pe o lungime de 4,5 cm și un infiltrat hemoragic la nivelul unei anse intestinale, fapt ce demonstrează că inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri și de o intensitate sporită, în zone vitale ale corpului (gât și torace), acte de violență, care produc, de regulă, rezultate din cele mai grave și chiar decesul victimei, ca în cazul de față.
Intensitatea loviturilor, zonele vitale unde au fost aplicate și gravitatea numeroaselor leziuni produse, în raport și cu vârsta și starea de sănătate precară a victimei, conduc la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și cu toate că nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârșind astfel fapta de omor cu intenție indirectă și nu pe cea de lovituri cauzatoare de moarte, astfel cum a susținut, în mod nefondat, acesta.
La caracterizarea formei de vinovăție a inculpatului conduce și împrejurarea că acesta a continuat să lovească victima și după ce aceasta a căzut la pământ, agresiunea încetând nu din inițiativa sa proprie, ci ca urmare a apariției martorei - care a strigat la inculpat să nu mai lovească victima.
Faptul că victima a supraviețuit agresiunii aproape 30 de zile și la decesul său au concurat și alte cauze patologice este irelevant în definirea formei de vinovăție cu care inculpatul a acționat.
Totodată, susținerea inculpatului că a lovit victima în condițiile unei puternice tulburări determinate de gestul acesteia de a-l lovi cu o sapă, ceea ce-l îndreptățește la beneficiul scuzei atenuante a provocării (art. 73 lit. b Cod penal) este neîntemeiată, nefiind susținută de probele testimoniale administrate în cauză.
Relațiile conflictuale anterioare dintre inculpat și victimă, reținute ca și circumstanțe generale ale comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă ele sugerează momente de enervare, ca urmare a trecerii victimei prin livada deținută de familia inculpatului, prin alt loc decât cel acceptat în mod tacit.
Această concluzie se impune întrucât condițiile scuzei provocării sunt foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni - concret și clar definite prin lege - întreprinse de victimă.
Probele ce trebuie să demonstreze toate aceste condiții trebuie să fie concrete și convingătoare, ceea ce în cauza de față nu există.
Împrejurarea că victima ar fi amenințat inculpatul cu o de sapă este confirmată doar de martora - care a asistat doar la o secvență a conflictului de la o distanță de 30 de m, iar la momentul sosirii martorei la locul incidentului, după cum declară aceasta, conflictul era în plină desfășurare, nefiind la debutul său.
Ori, susținerea formulată de martoră este irelevantă, sub aspectul atenuării răspunderii penale a inculpatului, dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal, cerând ca actul provocator al victimei să fie anterior ripostei inculpatului, și, nicidecum să nu apară ca un gest de apărare exercitat pe parcursul desfășurării conflictului.
Pe de altă parte, declarația martorei - nu mai este susținută de nici o altă probă administrată în cauză, fiind chiar contrazisă de depoziția martorei C care a arătat că victima a lucrat în acea zi la prășit la terenul ei, iar la plecare a lăsat sapa la locuința martorei pentru a continua lucrul a doua zi.
De altfel, la locuința victimei, organele de urmărire penală nu au găsit nici o sapă care să ateste folosirea unui asemenea obiect de către victimă. Totodată, nici la locul conflictului nu s-a găsit vreun obiect din cele descrise de inculpat. Dimpotrivă, cu ocazia cercetării locului faptei, au fost găsite cizmele de pe care victima le-a abandonat pentru a scăpa de agresor prin fugă, acestea aflându-se la aproximativ 40 de m de locul în care s-a aflat inculpatul în momentul declanșării conflictului, fapt ce demonstrează că victima nu numai că nu a amenințat inculpatul, ci chiar a încercat să evite contactul fizic cu acesta.
De altminteri, victima fiind o persoană în vârstă și cu probleme de sănătate, nu putea exercita asupra inculpatului vreun act provocator de natură a declanșa acestuia o puternică tulburare care să justifice o ripostă deosebit de violentă, ca cea exercitată de inculpat, prin aplicarea succesivă și deosebit de violentă a loviturilor cu pumnii și picioarele.
Ori, locul în care a avut loc exercitarea violențelor asupra victimei nu îndeplinește nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 152 Cod penal, acesta fiind situat pe terenul proprietatea familiei inculpatului, iar la conflict participând, în mod secvențial, doar martora -.
Faptul că pe terenul inculpatului se află o formată în mod, pe care acesta a permis anumitor persoane să se deplaseze pentru a nu mai înconjura terenul nu este de natură a schimba natura acestuia și a-l transforma într-un loc public sau accesibil publicului, astfel cum impune în mod imperativ norma penală.
Despre natura și situația juridică a terenului pe care a avut loc agresiunea victimei, a oferit suficiente informații martorele - și C care au arătat că inculpatul a lovit victima în livada ce aparține familiei sale și pe care se află o folosită de câțiva localnici ca urmare a acceptului tacit dat de aceasta.
Ori, faptul că familia inculpatului a permis anumitor săteni să folosească un drum de acces, neconvențional, ce trece prin livada proprietatea acesteia nu conferă acestuia caracterul de loc care prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 152 lit. a Cod penal.
Atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția făptuitorului, fapta reținută și descrisă anterior este dovedită, fără echivoc, cu mijloacele de probă administrate în cele două faze ale procurorului penal, respectiv în cursul urmăririi penale și în mod nemijlocit de instanță, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului ( 6 dosar ); raportul de constatare medico-legală, planșe foto (12, 19,42), schița locului faptei și declarațiile martorilor C și la care victima a lucrat în acea zi și care au văzut că aceasta a plecat spre casă în jurul orelor 19,00 fără a avea asupra sa vreo sapă; aceeași martoră C este și persoana care a văzut victima imediat după agresiune, în stare de inconștiență, cu urme de sânge pe corp și haine, ceea ce exclude împrejurarea că aceasta să fi fost lovită și de alte persoane în afara inculpatului.
Martora - a arătat că a văzut cum inculpatul a lovit victima cu piciorul și pumnul, fiind singura persoană care a fost prezentei la locul conflictului, dar care a perceput doar ultimele secvențe din succesiunea loviturilor aplicate de inculpat victimei.
Martorul, asistent medical la Serviciul de Ambulanță a descris starea fizică a victimei în momentul în care a sosit la domiciliul acesteia pentru a-i acorda îngrijiri medicale, arătând că aceasta prezenta tumefacții și leziuni la nivelul feței și toracelui, faciesul prezentând sângerări stopate, aspecte ce pledează pentru producerea acestora prin lovire, astfel cum a confirmat și actul medico-legal.
Audiat, inculpatul a recunoscut parțial comiterea faptei, în condițiile unei acțiuni provocatorii exercitate de victimă, aspecte care, nu au fost neconfirmate de probele existente în cauză.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere atât circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, respectiv pe terenul inculpatului, fiind realizată în mod spontan, prin exercitarea de violențe fizice asupra unei persoane mult mai în vârstă și cu o constituție fizică precară, dar și faptul că inculpatul este o persoană tânără și necunoscută cu antecedente penale.
În considerarea acestor elemente, ce particularizează prezenta cauză, instanța a apreciat că scopul pedepsei de reeducare a inculpatului și de prevenire a comiterii de noi fapte penale se poate realiza și prin aplicarea unei sancțiuni penale stabilită la minimul special prevăzut de lege, a cărei executare să se realizeze în regim privativ de libertate, această modalitate fiind de altfel, singura posibilă din punct de vedere juridic față de limitele de pedeapsă impuse de lege.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, deși potrivit dispozițiilor art. 71 Cod penal, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal este obligatorie potrivit normei penale, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României, instanța este ținută a interpreta legea internă în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Prin urmare, normele cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele din Protocoalele adiționale împreună cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile, având forță constituțională și supralegislativă.
În consecință, la examinarea conținutului pedepsei accesorii, trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii din 6.10.2005, prin care Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii "ope legis" a dreptului de a alege al persoanei condamnate la pedeapsa închisorii.
În cauza de față, față de natura faptei săvârșite și de circumstanțele personale ale inculpatului care impun concluzia unei nedemnități doar în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a celor civile prevăzute de art. 64 lit. b Cod penal, instanța a făcut aplicarea doar a acestor două interdicții, ce vor însoți pedeapsa principală pe toată perioada executării.
În termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul.
Critica Parchetului vizează încadrarea juridică a faptei, motivându-se că se impune reținerea agravantei de la art. 175 lit. "i" Cod penal.
Argumentând cererea, se invocă declarația martorei - în care aceasta susține că "oamenii foloseau în mod frecvent drumul ca să scurteze din distanță, și se concluzionează că acest loc era accesibil publicului, nu doar anumitor persoane, astfel cum a reținut instanța de fond.
În apelul său, inculpatul contestă existența legăturii de cauzalitate între loviturile pe care el le-a aplicat victimei și decesul acesteia, având în vedere intervalul de timp între agresiune și deces precum și starea victimei imediat după agresiune.
Inculpatul apelant consideră că victima nu putea supraviețui patru ore fără asistență medicală, după agresiune, față de gravitatea leziunilor menționate în raportul de necropsie. Inculpatul mai invocă și lipsa urmelor biologice de la locul faptei, aspect consemnat în procesul verbal de cercetare la fața locului.
În subsidiar, inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că apelurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
În cauză, instanța de fond a procedat la administrarea unui probatoriu complet ce a fost judicios apreciat, conform art. 63 Cod procedură penală.
Coroborând probele administrate atât la urmărirea penală, cât și nemijlocit în instanță, respectiv: procesul -verbal de cercetare la fața locului (fila 6 urm. penală) raportul de constatare medico -legală și suplimentul la acest raport (filele 37-41 urm. penală), planșele fotografice (filele 12,19,42 urm. penală), schița locului faptei și declarațiile martorilor, -, declarațiile inculpatului, rezultă cu certitudine vinovăția acestuia.
Martorii C și -persoane la care victima a lucrat în acea zi, au văzut momentul când victima a plecat spre casă, în jurul orelor 19,00, fără a avea o sapă asupra sa, astfel cum a susținut inculpatul. Tot martora Cav ăzut victima imediat după agresiune, cu urme de sânge pe corp și haine, în stare de inconștiență, aspect ce exclude posibilitatea ca aceasta să fi fost lovită și de alte persoane în afara inculpatului.
Martora -, singura persoană care a fost prezentă la locul conflictului și care a perceput doar ultimele secvențe din succesiunea loviturilor aplicate de inculpat, a relatat constant că inculpatul este cel care a lovit victima cu picioarele și pumnii.
Starea victimei după agresiune este descrisă atât de cât și de martorul, asistent medical la Serviciul de Ambulanță.
Acesta a precizat că în momentul în care a ajuns la domiciliul victimei, acesta prezenta tumefacții și leziuni la nivelul feței și toracelui iar faciesul prezenta sângerări stopate, aspecte ce pledau pentru producerea acestora prin lovire.
Raportul de necropsie medico legală nr. 5407/12.09.2008 a constatat că moartea victimei a fost violentă, cauzată de insuficiență cardio-respiratorie acută, consecința unui traumatism toracic cu fracturi costale, ruptură de trahee, emfizem subcutanat, hemopneumotorax bilateral, complicat în evoluție, cu apariția unor diseminări septice, a endocarditei acute.
Corpul victimei prezenta numeroase semne de violență: 13 echimoze la nivelul brațelor și a gambei drepte, 7 coaste rupte din care două au pătruns în plămâni, traheea distrusă, infiltrat hemoragic la nivelul unei anse intestinale.
Leziunile de pe corpul victimei Pașote demonstrează fără echivoc că loviturile au fost aplicate de inculpat în zone vitale ale corpului (gât, torace, abdomen) și au avut o deosebită intensitate; practic inculpatul i-a zdrobit gâtul și toracele victimei.
Într-adevăr, victima era în vârstă de 66 ani și este posibil să fi avut o sănătate precară, aspecte ce conduc logic la concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții acesteia, putea și trebuia să prevadă că aplicându-i multiple lovituri atât de puternice în zone vitale ale corpului, într-un interval de timp relativ mare - chiar după momentul când aceasta a căzut - era posibil să o ucidă.
La stabilirea vinovăției cu care inculpatul a acționat este irelevant că decesul victimei a survenit mai târziu, intervenind și alte cauze patologice în perioada de după agresiune.
Este cert însă - față de toate probele administrate - că între loviturile aplicate de inculpat și moartea victimei există legătură de cauzalitate.
În mod judicios a fost înlăturată și apărarea inculpatului vizând incidența disp. art. 73 lit. b Cod penal.
Car elatat că victima care a lucrat la prășit în acea zi a lăsat sapa la locuința acestei martore, pentru a continua lucrul a doua zi.
Acasă la victimă nu a fost găsit nicio sapă care să ateste că ar fi folosit asemenea obiect împotriva inculpatului pentru a-l amenința, așa cum acesta a susținut, încercând să acrediteze versiunea provocării.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-au găsit și cizmele de pe care victima le-a abandonat, pentru a fugi, încercând să scape de furia inculpatului.
Locul în care s-a consumat agresiunea este situat pe terenul inculpatului, iar faptul că, pe a care se formase în mod, inculpatul a permis deplasarea unor persoane, pentru a scurta distanțele, nu schimbă natura acestuia și nu îl transformă în loc public în accepția disp. art. 152 Cod penal.
Acea nu întrunește nici una din cerințele prev. de art. 152 Cod penal, astfel cum susține Parchetul, care își fundamentează argumentarea doar pe datele oferite de declarațiile martorei -. Prezintă interes - sub aspectul analizei - cerințele prevăzute de art. 152 lit. a,b,c, lit. "d și e", necomportând nici un fel de discuție lit. d și
În acest context, nu s-a dovedit că acea prin natura sau destinația sa "era totdeauna accesibilă publicului", cât timp doare unele persoane aveau acces. Nu s-a probat nici faptul că inculpatul a avut intenția ca fapta să fie auzită și rezultatul să se fi produs față de două sau mai multe persoane.
Singura martoră care a văzut o parte din desfășurarea conflictului a fost -.
Concluzionând și sub acest aspect, Curtea consideră că, încadrarea juridică reținută de instanța de fond este cea legală.
Infracțiunea prevăzută de art. 183 Cod penal nu este decât o formă de agravantă a infracțiunilor prev. de art. 180-182 Cod penal. constă în faptul că în cazul obiectului juridic special al infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal, este vorba de relațiile sociale care ocrotesc viața persoanei împotriva faptelor de lovire sau vătămare susceptibile să aducă atingere acestei valori sociale.
Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praiterintenționată. Urmarea -moartea victimei - se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite și nu pe baza prezumției de culpă.
Din probele dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă caracteristică intenției și chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieții victimei, el putea și trebuia să prevadă, în condițiile în care s-a dovedit că a acționat. Numărul și intensitatea loviturilor, zonele vitale ale corpului în care acestea au fost aplicate, faptul că acțiunea inculpatului a continuat și după ce victima a căzut, vârsta și starea de sănătate a acesteia, toate acestea sunt argumente ce con figurează poziția subiectivă a inculpatului și susțin încadrarea juridică reținută de instanța de fond, lipsind de consecință critica, vizând acest aspect.
Constatând că nu sunt motive de desființare a hotărârii apelate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondate atât apelul Parchetului cât și pe cel al inculpatului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală inculpatul apelant va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr. 311 din data de 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentință penală pe care o menține.
Menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, deduce arestarea preventivă a inculpatului, de la 24.04.2009 la 29.09.2009.
Obligă pe apelant să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
22.10.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Otilia Susanu
