Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 13/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 13/

Ședința publică de la 05 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:

S-a luat în examinare apelul penal declarat de revizuientul - fiul lui și, născut la data de 11 iunie 1982 - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 48CEA din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- având ca obiectcerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea dispozițiilor art. 297 cod procedură penală se prezintă apelantul revizuient, personal, în stare de arest, asistat de avocat - conform împuternicirii avocațiale nr. 5256/2008 emisă de Baroul Constanța.

Se constată lipsa intimaților părți civile și Spitalul Clinic Județean de Urgență

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea prevederilor art. 176 - 181 cod procedură penală.

Întrebat fiind, apelantul revizuient arată că își menține apelul declarat în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 375 - 376 Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 377 Cod procedură penală.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul revizuient, arată că revizuientul a formulat apel împotriva sentinței prin care Tribunalul Constanțai -a respins cererea de revizuire. Solicită admiterea apelului declarat de revizuient, desființarea hotărârii apelate. În susținerea apelului revizuientul arată că prima instanță nu a dat eficiență prevederilor art. 394 lit. "a" cod procedură penală, neadmițând cererea privind reaudierea părții vătămate, care,m susține acesta, ar putea veni în fața instanței să arate împrejurările în care s-a produs evenimentul și faptul că leziunile acesteia nu s-au datorat unor violențe exercitate de către condamnat. De asemenea, revizuientul susține că există doi martori, a căror audiere o solicită, și care pot face dovada celor susținute. Referitor la motivele invocate în cererea de revizuire, în calitate de apărător nu poate pune concluzii împotriva condamnatului, astfel încât lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de apelul declarat, apreciază că motivele invocate de condamnat nu sunt din cele limitativ prevăzute de art. 394 cod procedură penală, întrucât împrejurarea pe care o relatează acesta în memoriul său a fost avută în vedere la soluționarea în fond a cauzei.

În aceste condiții Tribunalul Constanțaa pronunțat o hotărâre legală atunci când a respins cererea de revizuire. Solicită menținerea hotărârii atacate și respingerea apelului ca nefondat.

Apelantul revizuient, având cuvântul, arată că la Tribunalul Constanțaa solicitat să fie audiat însă i s-a respins cererea spunându-i-se că deja a fost audiat. La data de 16 decembrie partea vătămată a fost prezentă în sala de ședință. Se susține că i-ar fi tras părții vătămate 3 răngi în cap, însă aceasta nu are nici măcar o zgârietură. Nu este posibil să dai unui om trei răngi în cap iar acesta să nu prezinte nici o urmă. Solicită admiterea apelului și să fie supuși la testul poligraf atât el cât și partea vătămată.

Asupra apelului penal de față,

Prin sentința penală nr. 48CEA din 10.10.2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanțaa dispus:

"În temeiul art.455 raportat la art.453 cod procedură penală,

Respinge cererea de revizuire formulată de condamnatul, fiul lui si, născut la data de 11.06.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta, ca neîntemeiată.

În temeiul art.189 cod procedură penală,

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Constanța, a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, av., în sumă de 100 lei.

În temeiul art.192 al.2 cod procedură penală,

Obligă pe condamnat la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în procesul penal, în sumă de 220 lei."

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanțaa avut în vedere următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată de către petentul revizuient, înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr-, acesta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 374 din 19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal -, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr.165/P/13.11.2007 Curții de Apel Constanta in dosarul nr-, ca urmare a respingerii apelului declarat de revizuient si ca urmare deciziei nr. 126 din 16.01.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție

S-a mai reținut că revizuientul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 48/P/2007 din 02.04.2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în stare de recidivă post - condamnatorie, prevăzută de art. 20 cod penal raportat la art. 174 cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" cod penal constând în aceea că, la data de 1 decembrie 2006, în jurul orelor 22,00 în zona danelor 101 - 103 din Portul C, a lovit-o intempestiv cu o metalică, de patru ori, în regiunea capului, toracică, lombară și a antebrațului stâng pe partea vătămată, provocându-i leziuni pentru care a necesitat pentru vindecare un număr de 70 - 80 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, prin fractură craniană, cu hematom extradural și datorită cărora a rămas cu infirmitate fizică permanentă postcraniectomie.

Prin sentința penală nr. 374 din 19 septembrie 2007 Tribunalul Constanța, a dispus, în baza art. 20 cod penal raportat la art. 74 cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" și "b" cod penal, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor împotriva părții vătămate .

În baza art. 33 cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1(un) an și 3(trei) luni aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2508/2 decembrie 2004 Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia a penală nr. 182/21 martie 2005 Tribunalului Constanța pe care a adăugat-o pedepsei de 9 ani și 3 luni închisoare.

Prin cererea de revizuire formulată, revizuientul condamnat criticat soluția pronunțată apreciind că, in mod greșit instanțele de fond si cea de apel au reținut in sarcina sa săvârșirea infracțiuni de tentativa de omor in cauza leziunile victimei nefiind consecința activității inculpatului ci au fost autoprovocate ca urmare a faptului ca victima s-a lovit la cap ca urmare a dezechilibrării in momentul urcării pe șlep. S-a mai arătat de către revizuient ca victima i-a trimis o scrisoare la locul de detenție din care rezulta nevinovăția sa,scrisoare care insa nu a fost prezentata de revizuient, invocându-se pierderea acesteia.

Revizuientul a invocat dispozițiile art. 394 lit. "a" Cod procedură penală, motivând că s-au descoperit fapte și împrejurări care nu au fost avute în vedere de către instanța de fond. A mai arătat că, în mod greșit nu s-a reținut situația de fapt prezentata, si a solicitat reaudierea părții vătămate care ar putea preciza modul in care s-au derulat evenimentele în scopul susținerii nevinovăției sale.

Examinând cererea de revizuire în faza admiterii în principiu, Tribunalul Constanțaa constatat că partea vătămată a fost audiata in cauza, iar declarația acesteia se coroborează cu celelalte probe si nu exista alte probe care să conducă la reținerea altei situații de fapt si nici la schimbarea încadrării juridice a faptei. Declarația părții vătămate si declarațiile celorlalți martori, probe administrate in cauza, au fost evaluate in cadrul materialului probator si au fost examinate in cadrul cailor ordinare de atac. Nu s-au administrat probe noi potrivit art. 403 Cod procedură penală, astfel încât se va respinge cererea de admitere în principiu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul, prin apărător, arată că prima instanță nu a dat eficiență prevederilor art. 394 lit. "a" cod procedură penală, prin neadmiterea cererii privind reaudierea părții vătămate și a cererii privind audierea celor doi martori.

Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de revizuire în sensul reaudierii părții vătămate și audierii celor doi martori.

La Curtea de Apel Constanța cauza a fost înregistrată sub nr-.

Verificând încheierea recurată, actele și lucrările dosarului, în raport de criticile aduse și din oficiu, Curtea constată că apelul declarat de inculpat este nefondat.

Dispozițiile art. 394 cod procedură penală prevăd limitativ cazurile pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive.

In cauza, prin cererea formulată condamnatul invocă motive privind lipsa vinovăției în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 374/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal -, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 165/P/13.11.2007 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul - a cărui revizuire o cere.

Cum pe calea revizuirii nu se poate efectua o prelungire a probatoriului, se constată că motivele invocate nu se înscriu în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 cod procedură penală.

Drept urmare, Curtea, în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, va respinge apelul declarat de revizuientul ca nefundat.

În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală va obliga apelantul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu - avocat se va deconta din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 379 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală

Respinge apelul declarat de revizuientul - fiul lui și, născut la data de 11 iunie 1982 - deținut în Penitenciar Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 48CEA din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- având ca obiect cerere de revizuire - ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală obligă apelantul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu - avocat se decontează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Jud. fond:

Red.. Jud.: -

Tehnored.gref.: -

Ex. 3/11.02.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Zoița Frangu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 13/2009. Curtea de Apel Constanta