Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 15/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.15/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 17 februarie 2009

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale

JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru

GREFIER - I - - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupraapelurilor declarate de inculpatul,în prezent deținut în Penitenciarul Galați, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.174 Cod penal,și de partea civilă, domiciliată în B, sector 6,-,.28,.42, împotriva Sentinței penale nr.487/5.11.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2009, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17 februarie 2009.

După deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 487/5.11.2008, Tribunalul Galațil -a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 11 (unsprezece) închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a tz.II și lit. b pen. pe o durată de 4, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art.174 al.1 pen. (fapta din 23.09.2005).

L-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art.192 al.2 pen. (fapta din 23.09.2005).

În baza disp. art.33 lit.a pen. art.34 lit.b pen. art.35 pen a contopit pedepsele sus - menționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) închisoare sporită la 11 (treisprezece) și 4 (patru) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a tz.II și lit.b pen. pe o durată de 4 (patru), după executarea pedepsei închisorii.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a tz.II și lit. b pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

Conform art.350 pr.pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și, conform art.88 pen. a dedus din durata pedepsei închisorii reținerea și arestarea preventivă de la data de 10.01.2008 la zi.

A obligat inculpatul la plata sumelor de 15.000 RON, daune materiale, și 40.000 RON, daune morale, către partea civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul este pensionar și locuiește fără forme legale în satul, comuna, jud. G, în casa părintească. In spatele asei sale, gard în gard, se află locuința victimei - cumnata inculpatului. Aceasta locuia singură de la moartea soțului său, fratele nculpatului.

Inculpatul este consumator de băuturi alcoolice și este cunoscut ca fiind o persoană ciudată, închisă, fără prieteni apropiați. Relațiile dintre inculpat și victimă erau tensionate, împrejurare cunoscută de rudele și vecinii lor, respectiv martorii, ,. De-a lungul timpului, victima s-a plâns celor menționați că inculpatul obișnuia, în lipsa sa, să-i fure bunuri din gospodărie iar când îi reproșa acest lucru, inculpatul îi adresa cuvinte jignitoare și o amenința cu violența. Aceste aspecte au fost reclamate de victimă la Postul de Poliție, sens în care inculpatul a fost sancționat conform Legii nr.61/1991.

De asemenea, în cursul anului 2004, victima s-a plâns apropiaților săi că inculpatul a intrat peste ea în casă și a încercat să o violeze, strângând-o de gât, leziunile fiind văzute de partea civilă și de martora. La acel moment, victima a sesizat lucrătorilor de poliție cele întâmplate, inculpatul a fost chemat la post pentru a da lămuriri, însă, în final, victima n-a mai insistat în plângere. Inculpatul a recunoscut că a încercat de câteva ori să întrețină raporturi sexuale cu victima, fără a folosi violența, însă încercările sale nu s-au finalizat deoarece victima era mai tot timpul în stare de ebrietate.

În dimineața de 23.09.2005, în jurul orelor 05,00-06,00, nu se luminase de ziua, inculpatul a ieșit prin curte și văzând că ușa de la bucătăria unde dormea de obicei victima era întredeschisă, s-a hotărât să meargă la aceasta și să încerce să întrețină raporturi sexuale. A mers la gardul despărțitor, un gard din lemn înalt de aproximativ 80 cm, l-a escaladat și apoi s-a deplasat pe din beton până la bucătăria de vară a locuinței victimei. A intrat în încăpere și a observat că victima era întinsă pe patul din partea dreaptă, iar pe jos era un lighean/balie din plastic plină cu boabe de porumb. Inculpatul s-a apropiat de victimă, a tras de ea ca să se trezească și a întrebat-o ce face. În momentul în care victima a început să-l înjure și să-l blesteme, inculpatul s-a enervat și a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feței și a toracelui. În continuare, cu ambele mâini, inculpatul a strâns-o de gât, până când a simțit că aceasta nu mai respiră, momente în care victima se zbătea și încerca să se apere. În această zbatere, victima a căzut jos, pe podea, loc în care a fost lăsată de inculpat. În cădere, victima a răsturnat balia cu grăunțe de porumb, parte din acestea împrăștiindu-se pe jos, în bucătărie. În continuare, inculpatul a ieșit din bucătărie și a încercat să închidă ușa însă nu mai era posibil dată fiind poziția victimei, situație în care a lăsat-o cum a găsit-o, respectiv, întredeschisă. A mers pe aceeași alee din beton, a sărit din nou gardul în curtea sa și a intrat în bucătăria locuinței sale.

Inculpatul n-a mai dat importanță faptelor săvârșite iar în ziua de sâmbătă, 24.09.2005, dimineața, a văzut-o pe martora strigând la poarta victimei iar în scurt timp, martora a intrat împreună cu martorul în curtea și locuința victimei și au găsit-o pe aceasta din urmă moartă. În zonă a venit și fratele inculpatului - martorul, care l-a întrebat imediat pe inculpat "nu cumva tu ai făcut beleaua?", acesta din urmă negând. De altfel, chiar inculpatul a susținut că, de frică și rușine, nu a povestit nimănui cele întâmplate, rude, prieteni sau cunoștințe.

Din raportul de expertiză medico-legală- examen ADN, rezultă că ana liza microurmelor biologice de pe tampoanele vaginale și anale aparținând vic timei nu a pus în evidență spermă de natură umană, ceea ce confirmă susținerile inculpatului că nu a întreținut cu victima raporturi sexuale.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul pre zintă personalitate dizarmonică. Discernământul critic faptelor săvârșite a fost păstrat.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul autopsierii victimei rezultă următoarele:

- moartea victimei a fost violentă;

- ea s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului cu
corpuri dure - posibil degete, sugrumare;

- insuficiența respiratorie acută prin comprimarea căilor respiratorii
superioare cu corpuri dure, posibil degete, a fost de mare gravitate,
provocând moartea victimei;

- între comprimarea căilor respiratorii superioare cu insuficiență
respiratorie acută severă și moartea victimei există raport direct și
necondiționat de cauzalitate;

- la autopsia victimei s-au mai constatat:

- echimoze și excoriații la nivelul gâtului, anterior, pre și perilaringian, infiltrate hemoragice perilaringiene și faringiene, cu fracturi de cartilaj tiroid, și superior drept, puncte asfixice tegumentare epicraniene subpleurale, stază marcată meningo-cerebrală, hemoragii subpiale, stază marcată și edem pulmonar - leziuni de violență ce au putut fi produse prin comprimare cu corpuri dure, degete;

- echimoze și excoriații faciale la nivelul pavilioanelor
auri culare, regiune mastoidiană stânga, plăgi contuze la nivelul buzelor -
lez iuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur, com primare cu corpuri dure - degete și lovire cu corpuri dure;

- echimoze la nivelul umărului drept, membrelor toracice și
pelvi ene, leziuni de violență ce au putut fi produse prin comprimare cu
corpu ri dure - degete, lovire cu corp dur și de corp dur;

- fracturi costale stânga IV și V, pe linia medio-claviculară,
leziuni de violență ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur sau prin comprimare între corp dur și plan dur;

- echimoză șold drept, leziune de violență ce a putut fi produsă prin
lovire de corp dur;

- leziunile de violență și moartea victimei pot data din 23.09.2005;

- sângele recoltat de la victimă nu conține alcool;

- sângele recoltat de la cadavru aparține grupei sanguine OI, Rh pozitiv;

- în secrețiile vaginală și anală nu s-au pus în evidență
sperma tozoizi.

Prima instanță a reținut că vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății rezultă din coroborarea următoarelor:

Relațiile tensionate dintre inculpat și victima - cumnata sa, erau cunoscute de rudele acestora, de alți consăteni și de lucrătorii Postului de Poliție. Victima locuia de aproximativ 10 singură, locuința acesteia fiind în spatele casei inculpatului. În repetate rânduri, victima s-a plâns că inculpatul îi fura din gospodărie, că o amenința cu moartea, împrejurări care rezultă din declarațiile părții civile - fiica victimei, martorilor - fratele inculpatului, - fratele victimei, - sora victimei, - sora inculpatului, - vecină cu victima și inculpatul, - vecină cu victima și inculpatul. Din verificările efectuate la Postul de Poliție a rezultat că în perioada 2001-2005, la această unitate de poliție au fost înregistrate două plângeri ale victimei împotriva inculpatului pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare și amenințarea cu acte de violență, inculpatul fiind sancționat conform Legii nr.61/1991. Mai mult decât atât, din declarațiile părții civile și ale martorilor, rezultă că, cu aproximativ 1 an înainte de a fi ucisă, victima s-a plâns că inculpatul a intrat peste ea în casă, noaptea, și a încercat să o violeze, a apucat- de gât și a trântit-o în pat și că nu a putut să se apere. Atât partea civilă cât și martora au precizat că, într-adevăr, victima prezenta urme de violență, inclusiv în zona gâtului. Afirmațiile făcute de victimă în acele momente și relatate de partea civilă și martori s-au dovedit a fi reale, fiind confirmate, mai târziu, cu excepția exercitării de violențe, în declarațiile de recunoaștere, chiar de către inculpatul.

De asemenea, împrejurarea ca inculpatul își manifesta accesele de violență prin strângerea de gât, rezultă din declarațiile martorei - fiica inculpatului și din procesul verbal de consemnare a declarației orale date de aceasta, precum și din declarațiile părții civile - fiica victimei, martorei - sora victimei. Inculpatul se manifesta violent nu numai cu fosta sa soție și cu victima, cât și cu mama sa. Astfel, din declarația martorului - fratele inculpatului, rezultă că, în perioada în care inculpatul locuia în casa părintească cu mama sa, l-a surprins în vreo două rânduri bătând-o pe aceasta. In momentul în care martorul îi reproșa acest lucru sau intervenea în conflict, inculpatul nega că s-ar fi comportat violent, deși faptele erau evidente.

Din procesul-verbal întocmit la fața locului de organele de cercetare penală la data de 24.09.2005 și din declarațiile martorilor asistenți și, rezulta că pe pardoseală, în locul în care a fost găsită victima erau împrăștiate boabe de porumb iar pe pat sau pe jos se afla un lighean/balie din plastic cu boabe de porumb. Deoarece, la o primă vedere, lucrătorul de poliție nu a sesizat decât prezența unor echimoze pe partea dreaptă a feței, a lăsat cadavrul în grija rudelor până al sosirea medicului legist. Ca atare, până la data de 25.08.2005, când a sosit echipa operativă, locul faptei a suferit modificări în sensul ca, victima se afla afară pe o ușă, în vederea efectuării autopsiei iar obiectele care au fost găsite în bucătărie la momentul la care a fost găsită victima, nu se mai aflau în aceea încăpere. De altfel, inculpatul a precizat în declarațiile sale din datele de 07.01.2008 și 10.01.2008 precum și cu ocazia reconstituirii ca a sesizat prezența, în spatele ușii de la bucătăria de vară a victimei, a unui sac plin cu boabe de porumb și prezența, pe podeaua bucătăriei a unui lighean/balie plin/plină cu boabe de porumb. A mai precizat inculpatul că, la momentul în care victima a căzut din pat, s-a răsturnat balia cu boabe de porumb, parte din acestea împrăștiindu-se pe jos, pe podeaua bucătăriei de vară. Ori, inculpatul nu avea de unde să cunoască și să relateze aceste amănunte atâta timp cât a precizat că nu a fost în bucătăria de vară a victimei când aceasta a fost găsită moartă, cu prilejul cercetărilor la fața locului și nici la pomenirile organizate de rudele victimei.

În consecință, au fost înlăturate declarațiile inculpatului prin care negat săvârșirea faptelor, întrucât nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, fiind reținute doar declarațiile prin care acesta recunoscut comiterea faptelor deduse judecății și care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate in cauză.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului, care la data de 23.09.2005, in jurul orelor 5,oo-6,oo, când încă nu se luminase de ziuă, a pătruns fără drept in curtea si locuința victimei, a aplicat acesteia lovituri și a sugrumat-o, cauzându-i leziuni care au condus la moartea acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu si omor prevăzute de art. 192 al. 2.pen și, respectiv, art. 174 al. 1.pen.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72.pen, respectiv: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al infracțiunilor, persoana făptuitorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din fișa de cazier s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la primul impact cu legea penală.

Pe latură civilă, s-a reținut că partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 15.000 lei, daune materiale și 40.000 lei, daune morale.

Inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu sumele solicitate. (27), astfel că instanța, în baza art. 14.pr.pen, art. 998.civ, a obligat inculpatul către partea civilă, la plata sumelor solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, invocând, prin cererea de apel formulată în scris, motivul că nu este vinovat de infracțiunea de omor reținută în sarcina sa.

Fiind ascultat în instanță, inculpatul revenit asupra motivelor de apel, susținând că hotărârea primei instanțe este netemeinică, deoarece pedeapsa aplicată este prea aspră.

De asemenea, inculpatul a susținut că în mod greșit a fost obligat la plata despăgubirilor civile, deoarece acestea nu au fost dovedite.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel și partea civilă, fără însă a-l motiva.

Apelurile sunt nefondate.

Examinând cauza, în raport cu criticile formulate de apelanți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului - de altfel, necontestată de către acesta prin motivele de apel - iar încadrarea juridică a faptelor a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale.

Critica formulată de inculpatul în primul motiv de apel, cu privire la greșita individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate, este neîntemeiată.

Având în vedere gradul concret de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost comise și urmările produse (inculpatul pătrunzând fără drept în curtea și în locuința victimei, pe care fără nicio justificare, a lovit-o în mod repetat cu pumnii și a sugrumat-o, cauzându-i moartea); având, de asemenea, în vedere aspectele referitoare la persoana inculpatului, care este o persoană în vârstă de 61 de, aflată la primul impact cu legea penală și care a avut o poziție procesuală oscilantă, retractând în cursul cercetării judecătorești declarația de recunoaștere dată în faza urmăririi penale, în mod corect prima instanță a considerat că scopul și funcțiile pedepsei, prevăzute de art.52 din Codul penal, pot fi atinse prin aplicarea unor pedepse cu închisoare, apropiate de limitele minime prevăzute de lege, pentru infracțiunile de omor și de violare de domiciliu, reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, care este vizată prin apelurile declarate de ambele părți, se reține că prin încheierea din 3.04.2008, prima instanță a luat act de constituirea părții vătămate ca parte civilă cu suma de 150.000.000 ROL, cu titlul de daune materiale, și a sumei de 400.000.000 ROL, cu titlu de daune morale.

Fiind întrebat, inculpatul a fost de acord să plătească despăgubirile civile solicitate, fără a contesta cuantumul acestora, precizând doar că plata o va face atunci când va avea bani.

Față de poziția procesuală a părților, în mod corect prima instanță, având în vedere principiul disponibilității, care guvernează acțiunea civilă, a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor solicitate de partea civilă, fără a-i mai solicita acesteia să-și dovedească pretențiile.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârii penale apelate, sub toate aspectele, în limitele prevăzute de art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, nu se constată motive care să atragă desființarea acestora, urmează a fi respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și de partea civilă, conform disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Având în vedere că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au dispărut și impun în continuare privarea de libertate, urmează a dispune, în baza art.3831cu referire la art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la 28.10.1948 în com. jud.G, domiciliat în T, str.-, nt.7, -/2,.50, CNP 148,-, în prezent deținut în Penitenciarul Galațiși de partea civilă, domiciliată în B, sector 6,-,.28,.42, împotriva Sentinței penale nr.487/5.11.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza art.383 alin.11în referire la art.350 alin.1 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 10.01.2008 și până la zi - 17.02.2009.

În baza art.192.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul-apelant la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Obligă pe apelanta - parte civilă, la plata sumei de 50lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare,

Pronunțată în ședința publică, azi 17 februarie 2009.

Președinte, Judecător,

Grefier,

I

Red. - 25.02.2009

Tehored. R - 25.02.2009

3 ex

Fond: Fl.

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 15/2009. Curtea de Apel Galati