Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 154/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.20 rap.la art.174 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 154

Ședința publică de la 17 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate în încheierea din 10 noiembrie 2008, privind apelurile declarate de inculpata și partea vătămată, împotriva sentinței penale nr.241 din 6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Deliberând;

CURTEA

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința penală nr.241 din 6 mai 2008, Tribunalul Gorj, a respins cererea formulată de inculpata, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art.20 rap.la art.174-175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, în art.182 alin. 2 Cod penal.

S-a respins cererea formulată de partea vătămată, domiciliată în comuna, jud. G, privind trimiterea cauzei la procuror în vederea extinderii cercetărilor cu privire la.

În baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i Cod penal, cu aplic. art. 73 lit. b Cod penal, a fost condamnată inculpata - fiica și, născută la 23 februarie 1982, în S, județul M, domiciliată în comuna, județul G, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b Cod penal.

S-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

A fost obligată inculpata la 631,175 lei către Serviciul de Ambulanță G, adică 1/2 din suma de 1262,35 lei reprezentând transportul victimei la Spitalul Târgu Cărbunești și la Spitalul

A fost obligat inculpata la 51,45 lei despăgubiri civile către Spitalul Județean Târgu J (1/2 din suma de 102,9 lei cu care unitatea s- constituit parte civilă).

A fost obligat inculpata la 221,83 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență B (1/2 din suma de 443,67 lei cu care unitatea s-a constituit parte civilă).

A fost obligată inculpata la 131,32 lei despăgubiri civile către Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești (1/2 din suma de 262,64 lei cu care unitatea s-a constituit parte civilă).

A fost obligată inculpata la 100 lei rentă lunară și la 2000 lei rentă globală, 500 lei despăgubiri civile și la 3000 lei daune morale către partea vătămată.

A fost obligată inculpata la 425 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată (1/2 din onorariul avocat) și la 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost trimisă în judecată inculpata pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și lovire prev. de art. 20 rap. la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus eînceperea urmăririi penale fată de pentru art. 20 raportat la art.174 combinat cu art. 175 lit.i Cod penal; eînceperea urmăririi penale față de pentru, săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin.2 Cod penal; neînceperea urmăririi penale pentru pentru infracțiunea prev. de art.180 alin.2 Cod penal.

S-a reținut în fapt că, n ziua de 19 iulie 2006 avut loc un conflict între inculpata, și, care s-a produs la poarta locuinței partea vătămată, respectiv că, pe fondul unor discuții contradictorii și injurii reciproce, martora a aplicat lovituri inculpatei, producându-i leziuni de circa 7 - 8 zile îngrijiri medicale, după care și inculpata s-a înarmat cu o scândură și a aplicat lovituri părții vătămate și martorei, producându-le leziuni, după cum urmează: martorei leziuni care au necesitat pentru vindecare 4 - 5 zile îngrijiri medicale (conform certificatului medico-legal nr. 827/2006 emis de G), iar părții vătămate leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile îngrijiri medicale și infirmitate fizică permanentă constând în lipsa unei părți osoase din craniană, pe fondul unui traumatism cranio-cerebral cu fractură situată fronto-parietal stânga (conform certificatului medico-legal nr. 912 din 01 august 2006 emis de G).

S-a reținut că martora și inculpata nu au formulat plângeri penale pentru infracțiunile de loviri și alte violențe prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal, părțile având calități de parte vătămată - făptuitoare.

În faza de urmărire penală, partea vătămată a formulat plângere pentru tentativă la omor și împotriva făptuitorului, concubinul inculpatei, dar față de acesta s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că autor al infracțiunii este inculpata.

Față de probele administrate în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească (plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, coroborate cu datele rezultate din certificatele medico-legale, adresele privind cheltuielile de spitalizare înaintate de Spitalul Tg. Cărbunești, Spitalul Tg. J, Spitalul " " B și Serviciul de Ambulanță Tg. J, declarațiile inculpatei), prima instanță a reținut că, la data de 19 iulie 2006, s-a produs un conflict între inculpata - pe de o parte, partea vătămată și martora (fiica părții vătămate) - pe de altă parte, constând în injurii și imputații reciproce, care au degenerat în acte de violență, astfel: martora a aplicat o lovitură inculpatei cu o bucată de lemn, în zona capului, producându-i o plagă contuză de 1 cm. cu crustă hematică pe fond tumefiat, situată frontal- în regiunea păroasă, care a necesitat 7 - 8 zile îngrijiri medicale (certificatul medico-legal nr. 824 din 20 iulie 2006 - fila 42, dosar urmărire penală), iar în replică, și inculpata a aplicat lovituri cu un lemn martorei, producându-i echimoze la nivelul piciorului drept, coapsă și gambă, cu dimensiuni de 10/8 cm. respectiv 4/3 cm. și la nivelul brațului stâng, cu dimensiunea de 7/6 cm. care au necesitat 4 - 5 zile îngrijiri medicale (certificatul medico-legal nr. 827 din 20.07 2006 - fila 44 dosar urmărire penală).

În aceste condiții, partea vătămată s-a înarmat cu o bucată de fier (crucea) de la căruța staționată în apropiere, conflictul petrecându-se pe drumul public, la poarta locuinței părții vătămate și a încercat să lovească pe inculpată, care a prins mâna părții vătămate, a dezarmat-o și, cu fierul respectiv, i-a aplicat o singură lovitură în cap, ambele părți căzând la pământ.

Urmare a acestei agresiuni, partea vătămată a prezentaat un traumatism cranio-cerebral deschis cu fractură cu înfundare situată fronto-parietal stânga, care a necesitat intervenție chirurgicală, soldată cu lipsa unei părți osoase din craniană, leziuni care au necesitat circa 45 - 50 zile îngrijiri medicale, nu au pus în pericol viața, dar au produs infirmitate permanentă, prin lipsa porțiunii osoase (certificatul medico-legal nr. 912 din 01 august 2006 - fila 30, dosar urmărire penală).

Față de această situație de fapt, probată atât cu dovezile științifice, cât și prin probele testimoniale administrate, care se coroborează cu declarația părții vătămate și declarația de recunoaștere a inculpatei, Tribunalul a reținut că aceasta a săvârșit o tentativă la omor calificat, în stare de provocare în condițiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal. Starea de provocare a fost reținută constatându-se că inculpata a acționat sub imperiul unei puternice tulburări, generată atât de imputațiile făcute de martoră și partea vătămată, cât și de actele de violență exercitate asupra sa.

Totodată, a fost respinsă cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor, în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, motivându-se că intensitatea agresiunii, obiectul vulnerant utilizat și zona corpului implicată, permit concluzia că inculpata a acționat cu intenția directă a suprimării vieții părții vătămate.

În consecință, s-a procedat la condamnarea inculpatei la o pedeapsă privată de libertate, individualizată în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal coroborat cu art. 76 alin. 3 Cod penal, respectiv pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, pentru pedeapsa principală aplicându-se regimul de executare în detenție și pedeapsa accesorie a interdicției drepturilor prevăzută. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Sub aspect civil, s-a reținut că partea vătămată, audiată la termenul din 28 august 2007, când a fost ascultată și inculpata (filele 24, 25), promovat acțiune civilă în procesul penal, solicitând daune morale în sumă de 1.500.000.000 ROL și despăgubiri în sumă de 500.000.000 ROL, iar față de probele administrate privitor la infirmitatea fizică posttraumatică permanentă și de spitalizările la care partea civilă a fost supusă, urmare a agresiunii, Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă, obligând inculpata la plata sumelor de (5.000.000 ROL ) lei 500 RON despăgubiri, 3000 lei (30.000.000 ROL) daune morale, precum și prestație periodică în sumă de câte 100 lei lunar și în sumă globală de 2.000 lei.

Totodată, s-a reținut că, în cauză au fost promovate acțiuni civile de către unitățile spitalicești, pentru cheltuielile ocazionate cu internarea părții vătămate, astfel că, în raport de înscrisurile doveditoare s-a dispus obligarea inculpatei la plata acestor cheltuieli, în proporție de 50%, corespunzător vinovăției, astfel: 631.175 lei către Serviciul de Ambulanță G; 51,45 lei către Spitalul Județean Tg. J; 221,83 lei către Spitalul Clinic de Urgență " " B și 131, 32 lei către Spitalul Orășenesc Tg.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel inculpata și partea vătămată, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

În apelul inculpatei, s-a solicitat, în teză principală, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal și achitarea pentru legitimă apărare, în condițiile art. 44 Cod penal, precum și exonerarea de plata despăgubirilor și daunelor morale; în teză subsidiară, s-a solicitat reținerea art. 73 lit. b Cod penal, art. 74 Cod penal și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia la minimul general permis de lege, cu suspendarea executării, precum și reducerea corespunzătoare a daunelor.

În apelul părții vătămate, s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate, corespunzător urmărilor produse asupra părții vătămate, precum și acordarea în totalitate a pretențiilor formulate.

Analizând apelurile din speță, se reține:

Situația de fapt a fost corect stabilită și reținută de prima instanță, în raport de probele testimoniale și științifice administrate, coroborate cu declarațiile părții vătămate și recunoașterea inculpatei, în sensul că, la data de 19 iulie 2006, inculpata a agresat pe partea vătămată cu o bucată de fier, aplicându-i o lovitură în zona capului, soldată cu vătămarea corporală a acesteia și pierderea de substanță osoasă, care a declanșat instalarea unei infirmități fizice permanente.

În aceste condiții, s-a apreciat corespunzător că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal, raportat la obiectul vulnerant utilizat, la zona corpului vizată de agresiune și intensitatea loviturii aplicate, împrejurări care conduc la concluzia că inculpata și-a reprezentat rezultatul socialmente periculos cel mai grav - suprimarea vieții părții vătămate - acceptând producerea acestuia și, astfel, acționând cu intenție indirectă de omor.

Critica formulată în apelul inculpatei privitor la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, în modalitatea producerii unei infirmități fizice permanente, nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal este o infracțiune praeter intenționată, în cazul căreia actul de violență este produs cu intenție, însă rezultatul vătămător depășește puterea de prevedere a făptuitorului, care fie nu a avut posibilitatea concretă de apreciere a rezultatului faptei sale, deși raportat la condiția și experiența sa de viață, trebuia și putea să îl prevadă (varianta culpei prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod penal), fie a prevăzut acest rezultat, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce (varianta culpei prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod penal).

În speță, inculpata a comis acte de violență asupra a două persoane, mai întâi asupra martorei, pe care a agresat-o cu o bucată de lemn, și apoi asupra părții vătămate, agresiune pentru care a folosit o bucată de fier, rezultată din dezarmarea părții vătămate; în aceste condiții, inculpata a avut posibilitatea să prevadă și să accepte producerea unei agresiuni împotriva vieții părții vătămate, de vreme ce lovitura a vizat o zonă vitală (capul).

Față de acestea, soluția adoptată de prima instanță privitor la încadrarea juridică a infracțiunii în tentativă la omor calificat, este legală și temeinică.

În ceea ce privește starea de legitimă apărare invocată de apelanta - inculpată, se constată, de asemenea, caracterul nefondat întrucât, pentru incidența art. 44 alin. 2 Cod penal, este necesar să se probeze că infracțiunea a fost comisă pentru înlăturarea "unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa și care pune în pericol grav persoana"; ori, dacă împrejurarea că partea vătămată a inițiat un act de agresiune asupra inculpatei, ridicând mâna în care avea o bucată de fier, este dovedită în cauză, aceasta nu atrage automat legitima apărare pentru inculpată, deoarece, inculpata a agresat pe partea vătămată după ce, în prealabil, a dezarmat-o, folosind chiar obiectul respectiv la aplicarea loviturii.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că atacul părții vătămate era încheiat în momentul în care inculpata a agresat-o, pentru starea de tulburare în care inculpata se afla - consecință a injuriilor proferate la adresa sa de către partea vătămată și martora și a actului de violență inițiat de partea vătămată - acordându-se eficiență prin reținerea circumstanței atenuante a provocării, în condițiile art. 73 lit. b Cod penal.

Totodată, se reține caracterul nefondat și pentru criticile apelantei - parte vătămată referitoare la aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, întrucât, față de condițiile concrete în care s-a produs incidentul - inculpata fiind invitată de partea vătămată și martoră la poarta acestora, acuzată de relații imorale, injuriată și lovită de către martora, săvârșind fapta ca o reacție la gestul părții vătămate de a încerca să o agreseze (conform declarațiilor martorilor oculari - fila 35; - fila 34; - fila 43; - fila 44; - fila 61) - și de experiența de viață și instrucția inculpatei, aceasta s-a aflat într-o stare de puternică tulburare în momentul săvârșirii infracțiunii.

Pentru aceste considerente, se constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică cu privire la stabilirea situației de fapt, încadrarea juridică a infracțiunii și incidența circumstanței atenuante a provocării, în condițiile art. 73 lit. b Cod penal.

Față de această soluție vizând latura penală a cauzei, se constată că prima instanță a rezolvat corect și latura civilă a cauzei, reținând că partea vătămată a promovat acțiune civilă în procesul penal, în condițiile art. 15 alin. 2 Cod procedură penală, iar daunele morale și despăgubirile acordate, inclusiv prestația periodică, sunt justificate de prejudiciul rezultat din vătămarea gravă a stării de sănătate, care a necesitat spitalizare în perioada 19 - 21 iulie 2006 - Spitalul Tg. J, 22 iulie - 31 iulie 2006 - Spitalul " " B și intervenție chirurgicală, survenind o infirmitate fizică permanentă prin lipsă substanță osoasă la nivelul calotei craniene.

Criticile apelantei - parte civilă privitor la majorarea daunelor morale și a despăgubirilor apar însă ca nefondate, deoarece partea civilă nu a administrat în susținerea apelului alte dovezi privitor la cheltuielile suportate pentru restabilirea sănătății, suplimentar față de cele analizate de prima instanță, iar suma de 3.000 lei pentru prejudiciul moral a fost corect apreciată de prima instanță, daunele morale fiind corespunzătoare proporției culpei părții civile, concurentă și egală cu a inculpatei.

Apelul inculpatei este însă fondat sub aspectul criticilor vizând individualizarea judiciară a pedepsei, întrucât, în speță, trebuie reținute circumstanțe personale atenuante în condițiile art. 74 lit. a și c Cod penal, întrucât inculpata nu are antecedente penale, are un minor în întreținere, a fost sinceră și cooperantă în cursul cercetărilor, contribuind la aflarea adevărului în cauză, cât timp plângerea inițială a părții vătămate l-a vizat pe numitul, în timpul cercetărilor, inclusiv după ascultarea inculpatei, stabilindu-se autorul infracțiunii.

Față de acestea, se vor aplica în speță prevederile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, urmând să se admită apelul inculpatei, să se desființeze în parte sentința, pe latură penală, privitor la individualizarea judiciară a pedepsei și, după reținerea aplicării art. 74 lit. a și c Cod penal raportat la art. 76 alin. 2 Cod penal, să se reducă pedeapsa principală aplicată la 3 ani închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții referitoare la modalitatea de executare.

În acest ultim sens, se reține că inculpata a fost condamnată pentru o infracțiune contra vieții, astfel că scopul preventivo-educativ al sancțiunii penale, în condițiile art. 52 Cod penal, nu se poate îndeplini decât prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Pentru apelul părții vătămate constituită parte civilă, se vor aplica dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 382 alin. 2 Cod procedură penală, față de desființarea în parte a sentinței, urmează să fie menținute dispozițiile sentinței apelate care nu contravin soluției adoptate prin prezenta decizie.

În cursul judecății în apel, inculpata a beneficiat de asistență juridică, prin apărător desemnat din oficiu, până la termenul din 20 august 2008, când s-a prezentat apărătorul ales, astfel că se va acorda onorariul apărătorului din oficiu în procent de 50%.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpata, împotriva sentinței penale nr.241 din 6 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale.

Desființează în parte sentința atacată, pe latură penală.

Aplică art. 74 lit. a și c Cod penal raportat la art. 76 alin. 2 Cod penal și reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei pentru o infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Obligă apelanta - parte civilă la plata a 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Cheltuielile judiciare în sumă de 50 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 17 noiembrie 2008.

- - - - -

Grefier,

- -

Red.jud.

dact. 3 ex./PS() - 09.12.2008

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 154/2008. Curtea de Apel Craiova