Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 155/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 155
Ședința publică de la 18 2008
PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
- - - JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpata,deținută în Penitenciarul Craiova, împotriva deciziei penale nr. 422 de la 8 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpata, asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsind partea civilă și părțile vătămate și.
Procedura completă.
Constatându-se apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat, oral și prin concluziile scrise la dosar, critică sentința instanței de fond sub aspectul nereținerii în favoarea inculpatei a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b cod penal, întrucât, aceasta, a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violență, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b cod penal și coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, cu obligarea la plata onorariului pentru apărător din oficiu.
Procurorul solicită să se pronunțe respingerea apelului declarat de inculpată ca fiind nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpata având cuvântul, reiterează concluziile apărătorului sțu, declarând că lasă soluția la apreciere.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 422 din 8 iulie 2008 a Tribunalului Gorj - Secția penală, în baza art. 334 cod pr.penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 rap. la art. 176 lit. c cu art. 37 lit. a și b și art. 73 lit. b cod penal, în dispoz. prev. de art. 174 rap. la art. 1875 lit. i, 176 lit. c cu art. 37 lit. a și b cod penal, text în baza căruia a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la 31 ianuarie 1957, în comuna, județul G, cu același domiciliu, deținută în Penitenciarul Tg. J, la 20 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b cod penal.
În baza art. 61 cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a restului rămas neexecutat de 356 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 119/2006 a Curții de APEL CRAIOVA.
În baza art. 39 alin.2 cod penal, a fost contopită pedeapsa aplicată de 20 ani închisoare, cu restul rămas neexecutat de 356 zile, în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare, sporită cu 6 luni, inculpata având de executat 2 ani și 6 luni închisoare și 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b cod penal, după executarea pedepsei principale.
Au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b cod penal, pe perioada prev. de art. 71 cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu 8 ianuarie 2008, la zi și s-a menținut starea e arest a inculpatei.
În baza art. 118 cod penal, s-a dispus confiscarea e la inculpată a unui cuțit corp delict.
S-a luat act că părțile vătămate și, nu s-au constituit părți civile.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 5170 lei, reactualizată cu dobânda legală până la data plății efective, despăgubiri către partea civilă.
A fost obligată inculpata la o rentă globală de câte 672 lei către fiecare dintre minorele - născută la 7 aprilie 2007 și - născută la 28 iulie 2005 și la câte 112 lei, rentă globală lunară, începând cu 8 iulie 2008 și până la majoratul acestora.
A fost obligată inculpata la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În seara zilei de 7 ianuarie 2008, inculpata împreună cu fiica sa și nepotul său G, se deplasau la un magazin din satul, pentru a se aproviziona cu produse alimentare.
împreună cu G, mergeau înaintea inculpatei și, la un moment dat, s-au întâlnit cu victima ce se deplasa cu o căruță împreună cu martorii, și, ocazie cu care a coborât din căruță întrbând-o pe pe un ton răstit, cine este, adresându-i anumite reproșuri acestuia.
La scurt timp, a apărut și inculpata și, fără să fi auzit ce discuții au fost între fiica sa și victimă, i-a aplicat victimei câteva palme peste față și corp.
În urma loviturilor primite, victima a dezbrăcat geaca și a aplicat o lovitură cu piciorul în pieptul inculpatei, moment în care martorul a încercat să aplaneze conflictul iar martorul a strigat la victimă, avertizându-l că inculpata are un cuțit în mână.
Inculpata scosese cuțitul pe care îl purta asupra sa, în poșetă, și fără a mai purta vreo discuție cu victima, a aplicat acesteia o lovitură în zona toracică, victima a căzut pe spate iar în urma acestui fapt a decedat, moartea fiind consecința unui traumatism toracic cu plagă tăiată, așa cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală.
După ce inculpata a lovit victima cu cuțitul, fiica și verișorul acesteia, s-au îndepărtat de la locul faptei.
S-a mai reținut că inculpata a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie și potcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a și b cod penal, ultima dată liberându-se condiționat din executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, la 5 iunie 2006, rămânând un rest de executat de 356 zile.
La individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere potrivit art. 72 cod penal, gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, recunoașterea parțială a inculpatei, starea de recidivă a acesteia, dispozițiile din partea generală a codului penal și limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului penal.
Starea de fapt relatată și rezolvările juridice adoptate de instanța de fond, s-au întemeiat pe următoarele probatorii: răspunsul la interogator al inculpatei, depozițiile martorilor G, raportul de constatare medico-legală autopsie, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală precum și celelalte piese aflate la dosar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpata, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că, în mod greșit nu a fost reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b cod penal, avându-se în vedere că a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea persoanelor vătămate, întrucât aceasta, anterior a insultat-o pe fiica sa, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, aplicarea dispoz. prev. de art. 73 lit. b cod penal și coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Apelul declarat de inculpată este nefondat.
În mod corect, instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b cod penal în raport de declarațiile martorilor existenți la fața locului, care, în unanimitate au declarat că inculpata nu a auzit ce discuții au fost între victimă și fiica sa, iar când a ajuns în dreptul victimei, fără a motiv, a lovit-o cu palmele peste față.
În raport de această stare de fapt reținută, inițiatoarea conflictului a fost inculpata, care de altfel se afla în stare de ebrietate, fără ca victima să-i provoace o tulburare puternică.
De altfel, prima instanță, la stabilirea pedepsei de numai 20 ani închisoare, în raport de gravitatea faptei săvârșite și starea de recidivă a inculpatei, a avut în vedere împrejurarea că, anterior, victima a insultat-o pe fiica inculpatei, fără ca aceasta să audă în ce au constat insultele adresate de victimă fiicei inculpatei.
În raport de considerentele mai sus arătate, urmează să se pronunțe respingerea apelului declarat de inculpată ca fiind nefondat, cu obligarea acesteia la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul J, către Baroul d e Avocați
Se va deduce, în continuare, detenția preventivă executată, începând cu 8 iulie 2008, data pronunțării sentinței de prima instanță, la zi și se va menține starea de arest.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEII
DECIDE.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata,deținută în Penitenciarul Craiova, împotriva deciziei penale nr. 422 de la 8 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Deduce în continuare, detenția preventivă executată, începând cu 8 iulie 2008, data pronunțării sentinței de prima instanță, la zi, menținând starea de arest față de inculpată.
Obligă pe apelanta inculpată la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul J, către Baroul d e Avocați
Decizie cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2008.
G - - -
Grefier,
- -
Red.jud.Șt.
IB/ 21.11.2008.
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar