Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 17/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(37/2010 )

DECIZIA PENALĂ NR. 17/

Ședința publică de la data de 21 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

GREFIER - - -

.-.-.-.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.

Pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 148 din data de 15 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu cu delegație emisă de Baroul București, lipsă fiind intimații părți civile și Spitalul Clinic de Urgență

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apelantul inculpat, arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu.

Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.

Apărătorul apelantului inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și rejudecând în fond prin reaprecierea probatoriilor, reducerea cuantumului pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră în raport de circumstanțele reale de comitere a faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, care este bolnav, fiind suferind de tulburări de personalitate.

Reprezentantul Parchetului, formulează concluzii de admitere, în parte, a apelului declarat în cauză, însă nu pentru motivele indicate de inculpat în apărare, ci, sub aspectul greșitei condamnări cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu:

În cazul infracțiunii prev.de art.192 alin.1 Cod penal, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale era necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care nu rezultă din nici una din filele dosarului de urmărire penală, motiv pentru care, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, solicită încetarea procesului penal față de dispozițiile art. 10 lit. f Cod procedură penală, întrucât lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, apreciază că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, circumstanțele atenuante care ar putea fi reținute, în sensul unui conduite bune anterioare, nu pot fi comparate cu traumele foarte grave cu care a rămas partea vătămată. Pentru aceste motive, apreciază că circumstanțele faptei comise înlătură orice posibilitate de reținere a unor circumstanțe atenuante față de inculpat, iar pedeapsa aplicată este legală și temeinică.

În ultimul cuvânt, apelantul inculpat, arată că recunoaște și regretă faptele comise, însă pedeapsa care i-a fost aplicată este prea severă, a salvat trei copii de la moarte și solicită reducerea cuantumului pedepsei. Precizează că nu a consumat băuturi alcoolice.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr.148 din 15.12.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția penală, în baza art.192 alin.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1(un) an închisoare.

În baza art.20 rap.la art.174 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b Cod penal timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.113 Cod penal s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.

În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, iar părții civile Spitalul Clinic de Urgență - B suma de 3247, 30 lei.

În baza art.118 Cod penal s-a confiscat de la inculpat o sapă cu lungimea cozii de 146 cm, lățimea părții metalice de 10 cm și lungimea de 30 cm.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă executate de inculpat de la 12.02.2009 la zi.

A fost obligat inculpatul la 1800 lei cheltuieli judiciare statului.

Prima instanță a reținut că în ziua de 1 ianuarie 2009 inculpatul și partea vătămată se aflau în stradă în fața unui local din comuna, județul T, ambii în stare de ebrietate.

Partea vătămată a adresat cuvinte jignitoare unui grup de copii aflați în stradă care se jucau cu petarde, spunându-le să înceteze.

Inculpatul i-a reproșat părții vătămate atitudinea față de copii, după care cei doi s-au înjurat reciproc.

A avut loc un schimb de cuvinte indecente între inculpat și partea vătămată, care s-a refugiat în locuința sa aflată în imediata apropiere a localului.

Aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fiind indignat de faptul că l-a injuriat, inculpatul a pătruns fără consimțământ în curtea acestuia (cca. 8- 10 metri), manifestând un comportament amenințător, fapt pentru care victima a intenționat să-l lovească cu sapa.

Deoarece raportul de forță era net în favoarea sa, după ce a reușit să-l dezarmeze pe, deși avea posibilitatea să părăsească zona și să renunțe la intențiile sale agresionale, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu sapa cu intensitate sporită, de la dreapta la stânga, în zona capului.

Desfășurarea evenimentelor a fost observată de martorul - unchiul inculpatului, aflat pe treptele localului, care avea posibilitatea de a vedea cele întâmplate în curtea părții vătămate.

De menționat că martorul, știind că inculpatul devine violent când consumă alcool, l-a sfătuit pe acesta să nu intre în curtea părții vătămate.

Urmare agresiunii la care a fost supus, a fost internat la Spitalul de Urgență "-" B, cu diagnosticul "Plagă cranio- cerebrală fronto - temporală stânga operată.. expresivă. stânga în remisiune. ", fiind supus intervenției chirurgicale de urgență și numai intervenția promptă și de specialitate a medicilor a împiedicat rezultatul letal.

Conform certificatului medico-legal emis de Serviciul de Medicină Legală T, rezultă că prezintă leziuni de violență produse prin lovire cu corp dur cu margini ascuțite. Leziunile pot data din 01.01.2009. 90-95 zile îngrijiri medicale. Leziunile de violență constatate au pus în primejdie viața victimei.

Realizând consecințele faptei comise, în cursul urmăririi penale inculpatul a manifestat un comportament nesincer, afirmând că pe fondul neînțelegerilor pe care le-a avut cu, acesta a venit înarmat cu sapa în curtea magazinului și chiar l-a lovit în zona umărului iar apoi, de teamă să nu fie din nou agresat, după ce l-a dezarmat, l-a lovit și el cu același obiect și întrucât victima era sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și " în cădere" s-a lovit cu capul de mânerul metalic (manivelă) de la fântânii și astfel i-au fost cauzate numai leziuni superficiale deoarece acesta s- ridicat.

La data de 18 iunie 2009, inculpatul a "îmbunătățit" prima versiune, declarând că, în nici o împrejurare nu a pătruns fără consimțământ în curtea victimei întrucât aceasta, după ce a ieșit pe drum, a venit înarmată cu sapa în curtea magazinului și fiind indignat de cele întâmplate, a îmbrâncit-o energic numai, fapt pentru care aceasta s-a dezechilibrat și în cădere s-a lovit în zona capului cu obiectul metalic ( manivelă) de la fântână.

Declarațiile sale sunt contrazise de cele ale părții vătămate și martorului - care îi este rudă și în relații bune cu inculpatul.

În fața instanței, inculpatul a avut o atitudine mult mai sinceră, recunoscând fapta pe care a motivat-o în sensul că a acționat pentru a-i salva pe copii de partea vătămată și că nu a intenționat să ucidă, doar să aplice o corecție victimei (fila 76).

Faptele astfel reținute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliul, prevăzută de art.192 Cod penal și tentativă de omor, prevăzută de art.20 rap.la art.174 Cod penal.

La individualizarea pedepsei în raport de criteriile prevăzute la art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, circumstanțele reale în care au fost săvârșite - pe fondul unui conflict verbal declanșat de consumul de alcool al părților implicate - cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, acesta a fost supus unui raport medico-legal psihiatric emis de LT( întrucât în anul 1991 fost victima unei agresiuni soldate cu leziuni în zona capului), din care reiese: " prezintă stare psihopatoidă post traumatism cranio - cerebral. Are discernământul faptelor sale atenuat. Prezintă pericol social"; față de inculpat s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, solicitate și de acesta în apărarea sa.

Corespunzător raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică și avizului eliberat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML B, rezultă că " a prezentat la data comiterii faptelor pentru care este cercetat ( 01.01.2009), ca și în prezent, tulburare de personalitate de tip antisocial. Susnumitul a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-negative ale faptei pentru care este cercetat și față de care discernământul a fost păstrat. Dat fiind afecțiunea psihică și periculozitatea socială, comisia a recomandat aplicarea măsurilor de siguranță medicală prevăzute de art.113 Cod penal, măsuri ce vor fi aplicate în cazul pedepsirii prin privare de libertate, în condiții de ambulatoriu, prin rețeaua sanitară a, după terminarea pedepsei privative de libertate aplicarea prevederilor art.113 Cod penal vor fi continuate prin rețeaua teritorială de psihiatrie a Ministerului Sănătății.

În raport de cele sus-menționate, tribunalul a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea orientate deasupra minimului special prevăzut de lege pentru fiecare faptă, urmând a se executa pedeapsa cea mai grea, potrivit art.33 lit.a-34 lit.b Cod penal.

Corespunzător s-a aplicat inculpatului pedeapsă accesorie și pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b Cod penal.

Împotriva sentinței penale nr.148 din 15.12.2009 a declarat apel inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei, ținându-se cont de circumstanțele sale personale, precum și de condițiile în care a fost comisă fapta.

Analizând apelul declarat de către inculpat în raport de motivele invocate cât și din oficiu, Curtea constată că este întemeiat și îl va admite în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală.

În ceea ce privește pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, se apreciază că aceasta este prea mare față de condițiile în care s-au comis faptele, de atitudinea sinceră în final al inculpatului, de faptul că acesta nu este recidivist.

De asemenea este de observat că fapta a fost comisă pe fondul unei altercații la care o anumită contribuție a avut-o și victima.

Deși nu se poate reține în sarcina inculpatului circumstanța cu privire la provocare, totuși, și victima a adresat injurii inculpatului, iar după pătrunderea inculpatului în curtea locuinței victimei, aceasta a luat o sapă și a încercat să-l lovească pe inculpat, în aceste condiții inculpatul a reușit să îi ia părții vătămate sapa și apoi a lovit-

Așa fiind, instanța de apel va dispune reducerea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev.de art.20 raportat la art.174 Cod penal, la 5 ani închisoare.

Cu privire la solicitarea Parchetului de a se dispune încetarea procesului pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.1 Cod penal, pe motivul că ar lipsi plângerea prealabilă, instanța constată că nu poate fi primită această solicitare.

La dosarul de urmărire penală la fila 31 este consemnată declarația părții vătămate care precizează că menține plângerea formulată împotriva inculpatului care a pătruns în curtea locuinței sale fără consimțământul său.

În concluzie, așa cum s-a mai arătat, va fi admis apelul declarat de inculpatul, va fi desființată în parte sentința penală apelată și vor fi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.

- fi redusă pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tentativă de omor, la 5 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Se va deduce arestarea preventivă de la 12.02.2009 la zi și se va menține starea de arest a inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 148 din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Desființează, în parte, sentința penală nr.148 din 15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman și rejudecând în fond:

Repune pedepsele în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru tentativă la omor, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal, la 5 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Deduce arestarea preventivă de la 12.02.2009 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 3 ex./10.02.2010

- jud.:

Președinte:Adriana Elena Băjan
Judecători:Adriana Elena Băjan, Dumitru Mirancea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 17/2010. Curtea de Apel Bucuresti