Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 20/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR- DECIZIE NR. 20/A/MF
Ședința ne publică din 11 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
Grefier:- -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGA TRIBUNALUL VALCEA și inculpatul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 1326 din 3 decembrie 2009,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potriovit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința ne publică, s-a prezentat apelantul inculpat, asistat din oficiu de avocat -, în baza delegației nr.34/2010, lipsă intimații părți civile, Spitalul de Urgență B, intimații părți responsabile civilmente, intimatul Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea și martora.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar din partea Postuzlui de Poliție o adresă prin care se arată că nu s-a putut executa mandatul de aducere privind pe martora, întrucât drumul național Pitești - Rm.V este închis circulației rutiere ca urmare a căderii abundente de zăpadă.
Avocatul apelantului-inculpat solicită a se constata imposibilitatea audierii martorei.
Reprezentantul parchetului pune aceleași concluzii de constatare a imposibilității audierii martorei.
Curtea, constată imposibilitatea audierii martorei, motiv pentru care constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul parchetului expune motivele de apel invocate în scris și atașate la dosar, arătând că prima instanță a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, întrucât i-a aplicat inculpatului o pedeapsă greșit individualizată, neținând cont de limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și împrejurările în care s-a comis fapta.
În mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea disp. art. 64 lit. a Cod penal.
Față de gravitatea faptei comise, respectiv infracțiunea de omor, se impune admiterea apelului, majorarea pedepsei și aplicarea disp. art. art. 64 lit. a Cod penal.
Avocatul ales al apelantului-inculpat, având cuvântul pe apelul declarat de parchet, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită admiterea acestuia, casarea sentinței, în sensul de a se aplica pentru minor o măsură educativă prev.de art.101 lit.c Cod procedură penală, respectiv internarea într-un centru de reeducare. Solicită a se observa că apelantul-inculpat nu are discernământ, la termenul anterior când a fost audiat s-a observat că acesta nu-și știa nici data nașterii, situația familială deosebită, traiul scăzut al acesteia, aspecte care pot convinge instanța să aplice o măsură educativă și nu în condiții de penitenciar.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe apelul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Apelantul-inculpat, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat.
Curtea, în baza art-.300/2 rap. la art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală, pune în discuție starea de arest preventiv a inculpatului .
Reprezentantul parchetului pune concluzii de menține a măsurii arestării preventive, întrucât nu au fost modificate temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsură, ele subzistă în continuare, mai ales că inculpatul a comis o faptă de omor și a fost condamnat de prima instanță.
Avocat -, pentru inculpat, solicită judecarea inculpatului în stare de libertate.
CURTEA
Asupra apelului penal de față, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.136 din 3 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s- espins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de apărătorul inculpatului, din infracțiunea prev. de art.174 alin.1 Cod penal cu aplic. art.99 și urm. Cod penal, în infracțiunea prev. de art.183 Cod penal.
În baza art.174 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05.03.1994, în orașul H, județul V, domiciliat în comuna, sat, județul V, CNP -, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul A, la 5 ani închisoare, în condițiile art.57 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a dedus din durata pedepsei perioada arestării preventive, începând cu data de 02 septembrie 2009, la zi, menținându-se măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical prev. de art. 113 Cod penal, până la însănătoșire.
S-a luat act de renunțarea la constituirea de parte civilă din partea numitului.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la 1847,41 lei, către partea civilă Spitalul de Urgență
De asemenea, a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu, de 100 lei, la urmărirea penală și 200 lei în faza de judecată, ce s-a dispus a fi avansate din fondul Ministerului d e Justiție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea din data de 08.09.2008, dat în dosarul nr.378/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în dimineața zilei de 06.08.2008, inculpatul minor, însoțit de frații săi, și, au mers la din satul, comuna, unde se afla și victima, iar în jurul orelor 12, au fost împărțite, pentru pomenirea morților, alimente, fiind servit și inculpatul, ocazie cu care a consumat și patru pahare de vin.
În timp ce se întorceau spre domiciliu, inculpatul minor a observat că victima se afla înaintea lor și, la un moment dat, s-a despărțit de frații săi și a plecat în urma numitului, pe care l-a ajuns într-o livadă, situată în punctul "" din comuna.
Intre inculpat și victimă a avut loc un conflict, datorită faptului că victima a refuzat să-i dea alimentele primite la biserică, conflict determinat și de faptul că existau neînțelegeri anterioare cu victima care nu-l lăsa să tragă clopotele la biserică, împrejurare în care inculpatul a atacat-o cu două pietre pe care le-a luat de pe sol și pe care le-a aruncat mai întâi în spatele victimei, doborând-o la pământ.
În aceste condiții, inculpatul minor s-a apropiat de victimă și a continuat să o lovească, în mod repetat, cu forță, în zona capului și pe corp, astfel încât, practic, i-a zdrobit cutia craniană și oasele faciale.
Apoi, în jurul orelor 14, inculpatul minor a mers la domiciliu, ajungând după circa 2 ore în urma fraților săi, i-a spus mamei sale și acestora că numitul a murit, după care i-a condus la locul unde se afla victima, unde, mai târziu au venit mai multe persoane, printre care și nepoata victimei, care a anunțat Serviciul de Ambulanță și organele de poliție.
Această situație de fapt a rezultat, arată prima instanță, din întreg ansamblu probator administrat în cauză, și anume declarațiile martorilor audiați, partea din declarațiile inculpatului care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, precum și de o importantă probă științifică, respectiv stabilirea faptului că pe cămașa inculpatului s-a găsit sânge sub formă de stropi, cu un profil genetic identic cu al victimei.
La toate acestea se adaugă, susține tribunalul, imposibilitatea inculpatului de a justifica despărțirea de frații săi și modul și locul in care și-a petrecut cele 2 ore până la revenirea la domiciliu, precum și concluziile expertizei psihiatrice, care au constatat intoleranță la frustrare și răzbunare prin agresivitate.
Fapta inculpatului de a lovi în mod repetat și cu o violență deosebită, cu corpuri contondente, pe victimă, în zona feței și a craniului, până la zdrobirea acestora, provocându-i decesul, constituie, în aprecierea tribunalului, infracțiune de omor, prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal, săvârșită cu intenție, cel puțin indirectă.
In acest sens, tribunalul a arătat că, deși s-a solicitat de către inculpat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal, arătând că victima a decedat mai târziu, după ce a fost descoperită și luată cu salvarea și că inculpatul nu a urmărit și nici nu a prevăzut și acceptat decesul victimei ca urmare a faptei sale, astfel că rezultatul mai grav, moartea, s-a produs datorită culpei inculpatului, totuși, o atare cerere de schimbare a încadrării juridice a fost apreciată ca neîntemeiată, fapta inculpatului constituind infracțiunea de omor, prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal, așa cum s-a dispus odată cu trimiterea în judecată.
In acest sens, tribunalul a arătat, că inculpatul a acționat cu agresivitate extremă, lovind în mod repetat cu corpuri contondente pe victima căzută deja la pământ, în zona feței și a craniului, pe care le-a zdrobit, astfel că o astfel de agresiune în nici un caz nu poate fi considerată ca o agresiune ușoară al cărei rezultat grav să nu fi fost prevăzut de inculpat.
De altfel, la momentul încetării agresiunii, inculpatul chiar a avut convingerea că victima a decedat, întrucât, a mers acasă și și-a anunțat familia să meargă cu o lumânare întrucât a murit.
În aceste condiții, în mod evident, consideră tribunalul, inculpatul a prevăzut decesul victimei ca urmare a faptei sale și, chiar dacă nu l-ar fi urmărit, cel puțin a acceptat producerea lui, decesul victimei datorându-se, astfel, fie intenției directe sau indirecte a inculpatului de a ucide.
Reținând vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal, tribunalul a considerat că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului, orientându-se, în consecință, spre o pedeapsă privativă de libertate.
La o atare modalitate s-a orientat tribunalul, întrucât comportamentul minorului a dovedit o agresivitate ridicată prin comiterea unei fapte de o extremă gravitate, cum este moartea persoanei, arătând, în același timp, că inculpatul a dovedit agresivitate și față de frații săi, precum și față de o femeie în vârstă de 81 de ani, astfel că în cadrul familiei nu se poate asigura un minim de supraveghere și educare, mai mult, deși s-a încercat în timpul cercetărilor penale instituționalizarea sa într-un centru de reeducare, acesta a dovedit că este imposibil de stăpânit, agresând pe ceilalți minori din centru și având ieșiri violente chiar și față de personalul de educație și supraveghere din cadrul acestui centru.
Ca urmare, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 100 alin. 2 Cod penal, în sensul că luarea unei măsuri educative este insuficientă, astfel că a dispus împotriva inculpatului minor, aplicarea unei pedepse.
La individualizarea acesteia, instanța a aplicat dispozițiile art.109 privind reducerea limitelor speciale ale pedepsei și în raport de cele arătate mai sus, cu privire la comportamentul minorului, a dispus aplicarea unei pedepse într-un cuantum egal cu minimul special, redus la J, mai exact 5 ani închisoare, în condiții de penitenciar.
În ce privește aplicarea pedepselor accesorii, prima instanță i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Având în vedere că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării subzistă și impun în continuare privarea de libertate, a fost menținută măsura, durata acesteia fiind dedusă din pedeapsă.
Totodată, văzând concluziile și recomandările expertizei medico legale, instanța i-a aplicat inculpatului măsura de siguranță prevăzută de art.113 Cod penal, ce s-a dispus a fi executată în rețeaua ANP, și, dacă este cazul și după executarea pedepsei, până la însănătoșire.
În ceea privește latura civilă a cauzei, partea civilă, succesor al victimei, a renunțat la pretențiile sale, astfel că s-a lua act de această renunțare, fiind admisă, însă, cererea părții civile Spitalul de Urgență, și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1847,41 lei, în solidar cu părțile responsabile civilmente.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea critică soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, următoarele, motive:
-Se impunea aplicarea unei pedepse mai mare de 5 ani, avându-se în vedere gravitatea faptei comisă de inculpat, soldată cu un rezultat atât de grav cum este decesul victimei, precum și comportamentul acestuia care s-a dovedit extrem de agresiv sau violent și cu alte persoane, cum ar fi numita, în vârstă de 82 de ani, pe care a lovit-o cu o, provocându-i leziuni ce au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale.
Mai mult, în sarcina inculpatului s-ar fi impus reținerea dispozițiilor art.176 alin.1 lit.a Cod penal, referitoare la omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, deoarece în cauza de față violența exercitată de inculpat în suprimarea vieții depășește caracteristicile unei acțiuni violente, care are ca scop uciderea persoanei, acțiune constând în multiple lovituri aplicate victimei, atât în poziție verticală cât și continuarea acestora după ce a căzut, lovituri aplicate cu mare intensitate, cu corpuri dure, într-o zonă vitală a corpului, respectiv cea facială, a capului, cu consecința unor leziuni grave, dovedind astfel o violență excesivă ce se circumscrie noțiunii de "cruzimi", așa cum este prevăzută în legea penală.
-In mod greșit instanța de fond a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, numai dreptul de a fi ales prevăzut de art.64 lit.a teza a II-a Cod penal, și nu și dreptul de a alege prevăzut de art.64 lit.a teza I Cod penal, deoarece se impunea și interzicerea acestui drept, ca pedeapsă accesorie.
In acest sens, parchetul arată că în lumina jurisprudenței CEDO referitoare la art.3 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri definitive de condamnare, dacă instanța constată că în raport cu gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.
Cum, însă, în cauză inculpatul a comis o infracțiune de omor, de unde rezultă că acesta nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale, așa cum este viața, se impune, în opinia parchetului, concluzia că inculpatul nu este în măsură să-și exercite nici dreptul de a alege, fiind proporțională și justificată interzicerea acestui drept electoral de către instanță, pe toată durata executării pedepsei.
Inculpatul critică soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, prin apărător, în motivele invocate, aplicarea în cauză a unei măsuri educative, respectiv internarea într-un centru de reeducare și nu executarea în penitenciar, iar în ultimul cuvânt, arătând că este nevinovat.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.378 alin.3 Cod pr.penală, cât și din oficiu, potrivit prevederilor art.371 alin.2 Cod pr.penală, curtea constată că în cauză se impune a fi admis numai apelul parchetului și respins apelul inculpatului, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, în legătură cu apelul parchetului, curtea constată că primul motiv invocat și anume, a greșitei individualizări a pedepsei, în sensul că se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare, cu atât mai mult cu cât era necesar să fie reținută agravanta prevăzută la art.176 Cod penal, în sensul omorului deosebit de grav, prin cruzimi, un astfel de motiv invocat nu poate fi reținut ca atare.
Circumstanța agravantă "prin cruzimi", constând în aceea că inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei, atât în poziție verticală cât și după ce a căzut, cu mare intensitate, cu două pietre, într-o zonă vitală a corpului, nu-și poate găsi, în opinia curții, identificare în cauza de față, violența excesivă, așa cum consideră parchetul, necircumscriindu-se noțiunii de "cruzimi", așa cum este prevăzută la art.176 alin.1 lit.a Cod penal.
Circumstanța atenuantă "prin cruzimi" își găsește suportul în alte împrejurări și situații în care este comis un omor, cum ar fi întrebuințarea de metode și mijloace de chinuire a victimei, trezirea unui sentiment de oroare în rândul celor care au luat cunoștință de faptă, astfel de împrejurări și situații neregăsindu-se în speța dată.
Nici cealaltă susținere a parchetului, cu referire tot la primul motiv invocat, și anume faptul că se impunea aplicarea unei pedepse mai mari de 5 ani inculpatului minor, având în vedere comportamentul agresiv al acestuia, dovedit și în alte situații, nu numai în cauza dată soldată cu rezultatul extrem de grav al morții victimei, nu poate fi reținută.
Aceasta, deoarece prima instanță a făcută o justă individualizare a pedepsei, avându-se în vedere și starea de minoritate în care inculpatul a săvârșit fapta, luând în considerare nu numai gravitatea faptei comisă de către inculpat, soldată cu moartea victimei, dar și persoana acestuia, care suferă de tulburare de conduită severă, de tip nesocializat, cu risc sever de structurare antisocială a personalității, intelect afectat de carențe instructiv-educative, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză psihiatrică efectuate în cauză (68 dosar urmărire penală), cu efecte asupra înțelegerii depline a conținutului și consecințelor faptelor sale, așa cum sunt cele din cauza dată.
De altfel, orientarea instanței de fond către regimul sancționator al pedepsei și nu al unei măsuri educative, cum ar fi cea a internării într-un centru de muncă și reeducare care s-a încercat în cursul cercetărilor penale, dar care nu a avut nici un efect, datorită comportamentului inculpatului, chiar față de personalul de educație și supraveghere din acest centru, așa cum susține prima instanță, este o orientare justă, perioada de 5 ani de zile, la care s-a orientat instanța, în condiții privative de libertate, fiind suficientă pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, privit nu numai prin realizarea funcției educative dar și coercitive a pedepsei pe care instanța o aplică.
Este, însă, întemeiat apelul parchetului sub aspectul greșitei interziceri numai a dreptului de a fi ales, prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a Cod penal, întrucât se impunea și interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal.
De altfel, interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a-c din Codul penal, nu se poate face în mod automat, urmând ca aceasta să fie supusă și ea aprecierii instanței în raport de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal, așa cum de altfel s-a statuat prin Decizia în interesul legii nr.LXXIV (74 din 5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
De aceea, curtea consideră că o atare apreciere trebuie să aibă în vedere aceste criterii prev.de art.71 alin.3 Cod penal, și anume criterii privind natura și gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, precum și persoana inculpatului.
În raport de aceste criterii, curtea consideră că trebuie să existe o proporționalitate, așa cum susține și parchetul, între gravitatea infracțiunii comise și interzicerea acestui drept, proporționalitate care există în cauza de față, avându-se în vedere faptul că inculpatul minor a comis o infracțiune deosebit de gravă și anume, infracțiunea de omor, ceea ce denotă că el nu avea capacitatea și înțelegerea de a aprecia asupra unor valori fundamentale, cum este viața persoanei și, în consecință, o asemenea lipsă de capacitate și înțelegere, raportată la persoana inculpatului minor, așa cum a fost descrisă mai sus, poate fi prezumată și în cazul exercitării unui alt drept consacrat constituțional, și anume dreptul electoral de a alege.
Ca urmare, numai sub acest ultim aspect va fi admis, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, apelul parchetului, va fi desființată în parte sentința, în sensul că în baza art.71 alin.2 Cod penal, pe perioada executării pedepsei, se va interzice dreptul prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
In ceea ce privește apelul declarat de inculpat, acesta va fi respins, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, în legătură cu susținerea inculpatului că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor reținută în sarcina sa, o atare susținere nu este întemeiată, avându-se în vedere multiplele probe ce confirmă acuzarea, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
In acest sens, din cercetarea efectuată la fața locului, rezultă că acele două pietre care au fost găsite lângă locul unde se afla căzută victima, aveau pe ele urme de sânge, care, în urma expertizelor criminalistice efectuate, a rezultat că s-au putut produce prin depunere și difuziune în urma contactului repetat cu o suprafață îmbibată cu sânge, precum și prin stropire.
De asemenea, din raportul de expertiză medico-legală de necropsie efectuat în cauză, rezultă că leziunile traumatice cranio-cerebrale suferite de victimă s-au putut produce prin lovirea repetată cu două pietre, având în vedere dimensiunile acestora comparabile cu dimensiunile leziunilor traumatice.
Totodată, prin rapoartele de expertiză criminalistică efectuate în cauză, privind urmele de sânge de pe hainele inculpatului, s-a stabilit prin compararea profilelor genetice ale victimei și ale inculpatului că pe cămașa inculpatului una din urmele de sânge sub formă de stropi, situată în zona pieptului corespunde profilului genetic identic cu cel al probei biologice de referință recoltată de la victima.
De altfel, inculpatul în apărarea sa, a încercat să-și facă un alibi pentru momentul săvârșirii faptei, dar declarațiile sale sunt pline de contradicții, astfel că această apărare nefondată a inculpatului, alături de toate celelalte probe științifice menționate mai sus, dovedesc cu prisosință că inculpatul este cel care a săvârșit infracțiunea de omor a victimei, pentru care a fost trimis în judecată.
Cu referire la cealaltă susținere a apărării, că în cauză se impunea aplicarea unei măsuri educative prevăzută de art.101 Cod penal, și anume internarea într-un centru de reeducare, o atare susținere nu poate fi primită, pentru considerentele, de altfel, exprimate odată cu analiza apelului parchetului, în care s-a arătat că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare nu este suficientă, cu atât mai mult cu cât s-a încercat acest lucru, dar inculpatul s-a dovedit a fi la fel de recalcitrant, agresiv, de nestăpânit față de personalul centrului, ceea ce dovedește că în cauză se impune, cum corect a considerat tribunalul, aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Față de cele arătate, apelul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
Cu referire la starea de arest a inculpatului minor, curtea constată că față de pericolul concret pentru ordinea publică, ce subzistă în cazul unor asemenea fapte extrem de violente și de periculoase pentru comunitate, cum sunt cele soldate cu moartea unei persoane și luând în considerare comportamentul agresiv și violent al inculpatului, pe care-l manifestă față de cei din jur, toate aceste temeiuri ale arestării subzistă și în acest moment, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului minor.
Ca atare, în baza art.383 alin.1/1 rap. la art.350 Cod pr.penală, se va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art.383 alin.2 Cod pr.penală, se va deduce arestarea preventivă de la data pronunțării sentinței, respectiv 3 decembrie 2009, până la data pronunțării prezentei decizii.
Respingându-se apelul declarat de inculpat, în baza art.189 și 192 alin.2 Cod pr.penală, acesta va fi obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care va fi inclus și onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva sentinței penale nr. 136 din 3 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința în sensul că, în baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului, fiul lui și, născut la 05.03.1984, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, pe perioada executării pedepsei, dreptul prev. de art.64 lit.a tz.I din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut la 05.03.1984, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
Deduce arestarea preventivă în continuare până la pronunțarea acestei decizii.
Obligă pe inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
Red.-
Tehnored./ex.5
Jud.fond
23 februarie 2010
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Elena Minodora Rusu
