Omorul (art. 174 cod penal). Încheierea /2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 25.01.2008
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul, fiul lui și, ns.la 20.09.1977, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 668 din data de 30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 al.1, tentativă la omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap.la art. 174-175 lit.i cu aplic.disp.art. 74 lit.a,c și art. 76 lit.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat G, apărător ales din Baroul Prahova, lipsă fiind intimați -părți vătămate și Spitalul Județean de Urgență
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
S-a audiat inculpatul, cele declarate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Avocat G, luând legătura cu inculpatul arestat arată că acesta nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev.de art. 65
Potrivit disp.art. 65 al.2, "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă".
Or, norma din art. 174 prevede ca în cazul infracțiunii de omor, chiar și în forma tentativei, pe lângă limitele de pedeapsă aplicabile, "și interzicerea unor drepturi" ceea ce crează o obligație pentru instanța de judecată și nu o posibilitate.
Așadar, în cazul tentativei la infracțiunea de omor calificat săvârșită de inculpat, instanța era obligată să aplice, în baza disp.art.65 al.2 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 al.1 lit.b și c
-2-
Față de toate acestea, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și aplicarea pedepsei complementare.
Avocat G, având cuvântul pentru inculpat, solicită instanței admiterea apelului deeclarat de acesta, desființarea sentinței atacate și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării disp.art.86/1
Mai arată că, acesta are o situație familială grea, are șase copii în întreținere, a fost o stare conflictuală între el și partea vătămată care este concubina sa, pe care de altfel a bătut-o, a recunoscut și regretat comiterea faptei, este singurul întreținător al familiei, nu are antecedente penale, are doar o amendă administrativă și nu a urmărit producerea acestui rezultat.
Solicită instanței, admiterea apelului, desființarea sentinței iar pe fond, schimbarea modalității de executare a pedepsei.
În ceea ce privește apelul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită instanței respingerea apelului declarat de inculpat ca fiind nefondat întrucât, nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, față de împrejurarea că a comis două infracțiuni asupra aceleiași părți vătămate, față de modalitatea comiterii faptei, rezultatul produs dar și actele aflate la dosar din care rezultă că în mod repetat și-a bătut concubina.
Avocat G, având cuvântul pentru inculpat arată că la dosarul cauzei nu există acte în sensul că, acesta în mod repetat și-a bătut concubina, martorii audiați în cauză au avut o identitate protejată, este arestat din data de 23.07.2007 și solicită instanței a se avea în vedere practica judiciară depusă la dosar.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, are 6 copii în întreținerea sa, iar soția îl vizitează la penitenciar.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, consideră necesar amânarea pronunțării, sens în care,
DISPUNE,
Amână pronunțarea la data de 28.01.2008.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2008.
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.19
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul, fiul lui și, născut la data de 20 septembrie 1977, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 668 din data de 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 28 ianuarie 2008 când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.668 din 30 noiembrie 2007 Tribunalul Prahova, în baza disp.art.334 Cod procedură penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul fiul lui și, născut la data de 20 septembrie 1977 în municipiul P, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în P,-, necăsătorit, tatăl a șase copii minori, CNP - - și a fost condamnat, după cum urmează:
În baza disp.art.182 alin.1 Cod penal, infracțiune de vătămare corporală gravă, faptă din 25 aprilie 2007, parte vătămată, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul disp.art.20 Cod penal, rap.la art.174 - 175 lit.i Cod penal, cu aplicarea disp.art.74 lit.a,c și art.76 lit.b Cod penal, infracțiune de tentativă la omor calificat, faptă din data de 06 iunie 2007, parte vătămată, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Conform disp.art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
- 2 -
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a,b,c Cod penal, cu excepția dreptului de a alege prev.de art.64 lit.a Cod penal.
În temeiul disp.art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Conform disp.art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la 23 iulie 2007 la zi.
S-a luat act că partea vătămată și Spitalul Județean de Urgență P nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 63 lei reprezentând onorariu expertiză medico-legală și 140 lei onorariu apărător din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de a fond a reținut că din procesul verbal aflat la fila 2 (dosar urmărire penală) încheiat de organele de poliție, a rezultat că în ziua de 06 iulie 2007, ca urmare a unui apel telefonic de urgență referitor la producerea unui incident pe-, din P, organele de urmărire penală s-au deplasat la fața locului și au constatat că în fața acestui imobil se află inculpatul în stare de ebrietate, având un comportament necivilizat, iar în curtea imobilului se află partea vătămată, concubina acestuia.
În acest proces verbal a fost consemnată declarația părții vătămate în sensul că în ziua respectivă a lovit-o cu o scândură și o de topor de mai multe ori, cauzându-i leziuni la nivelul membrelor și ale capului.
Urmare acestei declarații, la fața locului a fost chemată o ambulanță care a transportat-o pe partea vătămată la Spitalul Județean
În prezența martorului asistent, în același proces verbal a fost consemnată declarația inculpatului, în sensul că în ziua respectivă a consumat băuturi alcoolice și când a ajuns la domiciliu a constatat că fiii acestuia și ai părții vătămate sunt neîngrijiți, astfel că i-a adresat mai multe injurii acesteia, fără însă aol ovi în vreun fel.
Totodată, a fost consemnată și declarația martorului, în sensul că l-a văzut pe în timp ce o lovea de mai mult ori pe cu o scândură și o de topor, fapt pentru care acesta a chemat organele de poliție la fața locului.
În plângerea penală dată la 09 iulie 2007, partea vătămată a susținut că în seara zilei de 06 iulie 2007, a bătut-o cu o scândură, lovind-o peste tot corpul, respectiv în zona capului, peste mâini, cerând ajutorul vecinilor.
Cu ocazia audierii de către procuror în declarația dată la 09 iulie 2007, partea vătămată a susținut că inițial a fost lovită cu o scândură de la căruță peste mâini și picioare, până când aceasta s-a rupt.
Incidentul s-a petrecut în stradă și la cererea inculpatului partea vătămată a intrat în curte, unde din nou a început să o lovească cu o altă scândură după care a fugit din nou în stradă.
Și cea de-a doua scândură s-a rupt, astfel că inculpatul a intrat în curte, a luat un și a lovit-o din nou cu acestuia în cap și peste corp.
- 3 -
Inculpatul s-a oprit din bătaie în momentul în care a venit organul de poliție.
În aceeași declarație, partea vătămată a mai precizat că inculpatul este un om foarte rău, deoarece a mai fost bătută și cu alte ocazii, în special când se afla în stare de ebrietate, fiind nevoită să fugă de acasă, sau să se ascundă în podul casei ori al grajdului.
Totodată, aceasta a arătat că le-a insuflat o temere și vecinilor care nu se implică în nici un fel la astfel de incidente, fiindu-le frică de inculpat.
În ceea ce privește fapta din data de 26 aprilie 2007 în declarația dată la 09 iulie 2007, scrisă personal de către partea vătămată, aceasta a arătat că a fost bătută de către soțul său, respectiv pe 25 aprilie 2007.
La data de 12 iulie 2007, când i s-a adus la cunoștință concluziile raportului de expertiză medico-legală din care rezultă existența unei fracturi craniene mai vechi, respectiv cea constatată la internarea sa în luna aprilie 2007, partea vătămată a susținut că s-a autoaccidentat pe rampa de gunoi și acesta a fost motivul pentru care s- internat în spital.
După cum se observă cu privire la constatarea agresiunii din data de 25 aprilie 2007, partea vătămată a declarat inițial că agresiunea i-a fost cauzată prin acțiunea violentă a inculpatului, iar apoi a declarat că s-a autoaccidentat pe rampa de gunoi.
Prin urmare, pentru a stabili sinceritatea părții vătămate și a constata dacă inculpatul a comis sau nu această agresiune, trebuie evaluate și celelalte mijloace de probă prin care a fost stabilită vinovăția inculpatului și trimiterea acestuia în judecată.
Astfel, din foaia de observație clinică întocmită de către Spitalul Județean P, s-a menționat diagnosticul de dilacerare cerebrală, iar la capitolul "istoricul bolii" s-a precizat că a fost agresată de către soț pe data de 25 aprilie 2007.
Totodată, din buletinul de interpretare a rezultat diagnosticul "dublu traiect de fractură occipital și fractură de os nazal".
Din raportul de expertiză medico-legală al părții vătămate, referitor la mecanismul de producere al leziunilor, menționate în actele medicale întocmite de către unitatea spitalicească, constatate la data de 26 aprilie 2007, rezultat că acestea au fost produse prin lovire cu corp dur, urmate de cădere și lovirea capului de planduri, pot data din 25 aprilie 2007 și au necesitat 65 - 70 zile îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viața părții vătămate.
Cu privire la această faptă, inculpatul a precizat versiunea părții vătămate referitoare la autoaccidentarea de pe rampa de gunoi, susținând că în ziua de 25 aprilie 2007 mers împreună cu aceasta la o rampă de gunoi pentru a strânge fier vechi și a-l duce la centrul de colectare.
Cu această ocazie, partea vătămată a căzut din căruța în care se afla și s-a lovit de partea asfaltică, cauzându-și leziunile din zona craniană.
Inculpatul a precizat că în ziua respectivă nu a agresat-o în nici un fel pe partea vătămată.
Aceste aspecte sunt infirmate de declarațiile martorilor și.
- 4 -
Astfel, martorul a declarat că în luna aprilie 2007 inculpatul a bătut-o pe concubina sa lovind-o peste mâini, peste cap, până a doborât-o la pământ, ocazie cu care la fața locului a venit și salvarea.
Martora a susținut că, concubina a fost bătută și în luna aprilie, ocazie cu care aceasta a fost desfigurată, avea leziuni pe mâini și pe picioare și a fost transportată cu salvarea la spital.
Identitatea acestor martori nu este cea reală, ci este o identitate atribuită de către procuror conform art.86/1 Cod procedură penală, ca urmare a temerii pe care martorii o au, inspirată de comportamentul agresiv al inculpatului.
Astfel, martorii au declarat că acesta este un om rău care amenință vecinii și de teamă se ascund în casă și nu pot interveni pentru a opri actele sale violente comise împotriva concubinei sale.
Cei doi martori nu au fost audiați în cadrul instanței în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, întrucât în dotarea acesteia nu exista acea rețea de televiziune care să asigure audierea acestora pentru a nu le fi divulgată identitatea.
Ca atare, instanța a extins aplicarea disp.art.327 Cod procedură penală, dând citire declarațiilor celor doi martori protejați, date în fața procurorului, apreciind că din lipsa mijloacelor tehnice se află în imposibilitatea audierii lor.
În aceste condiții, instanța nu a putut ține seama de declarațiile celor doi martori la stabilirea existenței sau nu a vinovăției inculpatului.
În ceea ce privește fapta săvârșită la data de 06 iulie 2007, inculpatul a declarat că atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, că a sosit la domiciliul său după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice și constatând că partea vătămată nu s-a ocupat de îngrijirea celor șase copii minori ai săi, s-a enervat atât de tare, încât a început să o lovească.
De asemenea, inculpatul a susținut că a lovit-o cu o scândură, în mână și picior, iar partea vătămată a precizat că a fost lovită cu o scândură la mână și picior, după care acesta s-a potolit.
În fața instanței, citindu-i-se declarațiile date la urmărirea penală, aflate la filele 3,6,7 și 8, partea vătămată a susținut că acestea nu sunt adevărate, deși, cea de la fila 6 este scrisă și semnată de către aceasta.
Prin urmare, partea vătămată și-a retractat declarațiile date în fața procurorului, fără a justifica în vreun fel această retractare, invocând simplul motiv că a avut emoții.
Acest motiv nu poate fi luat în considerare și este evident faptul că partea vătămată după ce inculpatul a fost trimis în judecată, urmărește să-l disculpe pentru a i se înlătura răspunderea penală.
De altfel, partea vătămată a urmărit ca inculpatul să nu fie pedepsit pentru faptele sale pentru motivul că este singurul întreținător al familiei și au împreună șase copii minori.
Totodată, declarațiile părții vătămate prin care îl învinuia pe inculpat de comiterea acestei fapte, se coroborează atât cu declarația inculpatului, dar și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv:, G,.
- 5 -
Existența leziunilor traumatice este confirmată și de raportul de expertiză medico-legală, dar și de fotografiile judiciare aflate la dosar în care este prezentat corpul părții vătămate pe care sunt vizibile foarte multe echimoze și zgârieturi.
În ceea ce privește leziunile, medicul legist a stabilit că partea vătămată a suferit un traumatism cranian, respectiv o fractură în zona occipital bilateral, ce nu au putut fi produse prin lovire cu corp dur, în mod repetat, necesitând pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, s-a menționat că nu au pus în primejdie viața părții vătămate.
În drept, fapta inculpatului de aol ovi în mod repetat pe aceeași parte vătămată în seara zilei de 06 iulie 2007 cu două scânduri, până în momentul în care acestea s-au rupt, iar ulterior cu unui, atât în curtea imobilului în care locuiesc cât și pe strada -, deci, în loc public, în zona capului cauzându-i o fractură occipitală ă, numeroase leziuni peste tot corpul, precum și membrele superioare și inferioare, până în momentul în care a intervenit organul de poliție care l-a determinat pe inculpat să se oprească, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 rap.la art.174, 175 lit.i Cod penal.
Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică dată de către procuror acestei infracțiuni este corectă, întrucât modalitatea în care a fost comisă agresiunea de către inculpat, obiectele contondente pe care acestea le-a folosit, respectiv o scândură și unui, lovirea cu acestea într-o zonă vitală a organismului, respectiv în zona craniană, fiind obiecte apte să producă moartea, intensitatea loviturilor aplicate și multitudinea acestora, rezultată din numeroasele echimoze aflate pe corpul victimei, denotă intenția inculpatului că a prevăzut și a acceptat suprimarea vieții acesteia.
Acest rezultat se putea produce în cazul în care inculpatul nu s-ar fi oprit, ca urmare a intervenției organelor de poliție.
Fapte asemănătoare constând în lovirea în zona capului cu intensitate persoanei vătămate cu un corp dur de genul celor menționate, cauzându-se o fractură craniană, au fost încadrate în infracțiunea de tentativă la omor, chiar dacă nu în toate cazurile medicul legist a concluzionat că viața victimei n-a fost pusă în primejdie.
Prin urmare, inculpatul a acționat cu intenție directă ce constituie una din formele de vinovăție specifice tentativei la infracțiunea de omor.
Ca atare, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpat este neîntemeiată și a fost respinsă potrivit disp.art.334 Cod procedură penală.
Reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea acestor infracțiuni tribunalul a dispus în baza textelor de lege incidente condamnarea la pedeapsa închisorii, iar la individualizarea sancțiunii a avut în vedere criteriile prev.de art. 72, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială dar și în partea generală referitoare la sancționarea tentativei, modalitatea de comitere a faptelor, mijloacele folosite, scopul urmărit dar și circumstanțele personale ale inculpatului, reținând în favoarea acestuia disp.art.74 lit.a și c
În baza art. 350 alin.1 pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 23.07.2007 la zi.
-6-
Pe latură civilă, instanța a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, iar în ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență P, deși a fost citat în această calitate în proces, iar în faza de urmărire penală i s-a solicitat să precizeze eventualele pretenții nu s-a constituit parte civilă în proces.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, după cum urmează:
În apelul declarat, parchetul a arătat că în mod greșit prima instanță nu a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev.de art. 65 alin.2, rap.la art. 64 alin.1 lit. b și c, pentru infracțiunea prev.de art. 20 rap.la ar.t 174 - 175 lit.i
În apelul său, inculpatul a solicitat în esență schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante, în sensul aplicării disp.art. 86/1, referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, față de împrejurarea că are o situație familială grea, are 6 copii în întreținere, a recunoscut și regretat comiterea faptei și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Curtea, examinând, hotărârea apelată, în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin.2 și art. 378 pr.penală, constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova este întemeiat și urmează a fi admis, în timp ce apelul declarat de inculpatul, este nefondat așa cum se va arăta în continuare:
- CU PRIVIRE LA APELUL DECLARAT DE PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA:
Din examinarea sentinței apelate, rezultă că într-adevăr aceasta este nelegală sub aspectul neaplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev.de art. 65, pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prev.de art. 20 rap.la art. 174-175 lit.i
Potrivit disp.art.65 alin.2 aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. Or, art.174 prevede că în cazul infracțiunii de omor, chiar și în forma tentativei, pe lângă limitele de pedeapsă prevăzute, se aplică "și interzicerea unor drepturi", ceea ce creează o obligație pentru instanța de judecată și nu o posibilitate.
Așadar, în cazul tentativei la infracțiunea de omor calificat săvârșită de inculpatul, instanța era obligată să aplice în baza disp.art.65 alin.2 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin.1 lit b și c
Așa fiind, în baza art. 379 pct.2 lit.a pr.penală, Curtea, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, va desființa în parte sentința penală nr. 668 din 30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova,în sensul că va aplica inculpatului, în temeiul art. 65 alin.2 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin.1 lit.a și b
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 371 al.2 pr.penală, Curtea, constată că nu mai sunt alte cauze de netemeinicie sau de nelegalitate, sens în care, va menține restul dispozițiilor sentinței.
-7-
II.- CU PRIVIRE LA APELUL DECLARAT DE INCULPATUL:
Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță așa cum s-a arătat pe larg mai sus, fiind recunoscute de inculpat, pe tot parcursul procesului penal.
Probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarația părții vătămate, procesul verbal de constatare întocmit de organul de poliție, actele medicale ale părții vătămate, expertiza medico legală și foaia de observație clinică din perioada 7-11.07.2007, declarații de martori, declarațiile inculpatului și fișa de cazier juridiciar a acestuia, au fost bine analizate și interpretate de instanța de fond, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.
Pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului au fost bine individualizate, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, prima instanță ținând seama de toate criteriile prev.de art. 72, de gradul de pericol social al faptelor, de modul și condițiile concrete în care au fost săvârșite precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, a recunoscut săvârșirea acestora, manifestând o poziție sinceră pe întreg parcursul procesului penal, are în întreținere 6 copii minori, astfel încât bine s-a procedat la reținerea circumstanțelor atenuante personale prev.de art. 74 lit.a și c, cu consecința aplicării unor pedepse sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare.
Cu privire la schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, în sensul aplicării disp.art.86/1, Curtea apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei, potrivit art. 52, poate fi atins în cuantumul și modalitatea de executare stabilită de prima instanță.
Așa fiind, pe cale de consecință, în baza art. 379 pct.1 lit.b pr.penală, apelul declarat de inculpatul urmează a fi respins ca nefondat.
Se va menține starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 383 al.2 rap.la art. 88 pr.penală, se va computa din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu 23.07.2007 la zi.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
- Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, împotriva sentinței penale nr. 668 din 30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Desființează în parte, sentința în latură penală, în sensul că aplică inculpatului, fiul lui și, ns.la 20.09.1977, în mun.P, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în P,-,județul P,necăsătorit, 7 copii minori, CNP -, deținut în Penitenciarul Ploiești, în temeiul art. 65 al.2 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a și b
Menține restul dispozițiilor sentinței.
-8-
II.- Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 668 din 30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova.
În baza art. 350 pr.penală, menține starea de arest a inculpatului, iar în conformitate cu art. 383 al.2 rap.la art. 88 pr.penală, compută din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu 23.07.2007 la zi.
În temeiul art. 192 al.2 pr.penală, obligă apelantul - inculpat, la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru apelantul - inculpat de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier
Red.IS
Tehnored.
6 ex./ 4.02.2008
dos. nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Ștefan Fieraru