Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 215/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1426/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.215/
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Damian Dolache
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol pronunțarea apelurilor declarate de către PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul și partea civilă împotriva Sentinței penale nr.442/F din data de 17 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 teza a II-a a C.P.P. amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 19 octombrie 2009, când în aceeași compunere, a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.442/F din 17.12.2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 174 din Cod penal în infracțiunea prev. de art. 183 din Cod penal formulată de inculpat.
În baza disp. 174 din Cod penal cu aplic. art. 73 lit. b din Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 din și Cod Penal art. 76 lit. a din Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare.
În baza disp. art. 71 din Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Cod penal.
În baza disp. art. 65 alin. 2 din Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Cod penal, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza disp. art. 88 din Cod penal a dedus arestul preventiv din data de 28.12.2007 la 02.10.2008, inclusiv.
În baza disp. art. 118 alin. 1 lit. b din Cod penal a dispus confiscarea cuțitului, corp delict.
În baza disp. art. 346 din Cod procedură penală comb. cu art. 14 din Cod procedură penală în ref. la art. 998 și urm. din cod civil a admis în parte acțiunea civilă și obligând inculpatul la plata următoarelor sume: 5.000 euro, echivalent lei la data plății, către partea civilă, cu titlu de daune morale, 48.787,87 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B, cu titlu de daune materiale.
S-a luat act că părțile vătămate și au precizat că nu se constituie părți civile în procesul penal.
S-a respins ca nefondată cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului formulată de partea civilă.
În baza disp. art. 191 alin. 1 din Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.500 lei.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut:
Prin rechizitoriul nr. 3068/P/2007 din data de 12.06.2008, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 din Cod penal, precum și neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violente prev. de art. 180 alin. 2 din Cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului, iar pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 din Cod penal întrucât fapta nu există.
Prin actul de sesizare, s-au reținut următoarele:
La data de 24.11.2007 victima a stabilit o întâlnire cu fiul său pentru ora 18.00, în-, sector 2, unde victima deținea un garaj.
Întâlnirea s-a stabilit ca urmare a faptului că numitul intenționa să remedieze mici defecțiuni la autoturismul marca, deoarece în perioada imediat următoare urma să-l vândă.
Potrivit înțelegerii cei doi au parcat autoturismul menționat mai sus în fața garajului construit în incinta imobilului nr.3 din str.- -.
De menționat este faptul că victima avea în proprietate un apartament în clădirea principală a imobilului, pe care îl închiriase, iar ca dependință avea garajul peste care era construit apartamentul proprietatea familiei.
Până în jurul orelor 20.00 cei doi au efectuat reparațiile și au curățat autoturismul în interior, când numitul a hotărât să plece întrucât urma să aibă o întâlnire.
Victima a rămas să spele autoturismul și la exterior, iar în jurul orelor 20.00, inculpatul întorcându-se de la serviciu a intenționat să-și parcheze autoturismul marca Renault Laguna în curtea imobilului, în fața apartamentului său, dar a constatat că nu poate pătrunde până la locul de parcare întrucât era blocată de autoturismul marca, motiv pentru care a parcat mașina pe trotuar, vis-a-vis de imobilul în care domiciliază și a intrat în locuință, trecând pe lângă victimă fără să o salute;
În jurul orelor 2100inculpatul, potrivit declarației, întrucât nu era în relații foarte amicale cu victima, crezând că acesta și-a terminat, a rugat-o pe soția sa, martora să îi spună victimei să-și scoată mașina din fața garajului pentru a-i permite accesul în C cu autoturismul.
Martora a discutat cu, dar acesta nu a dorit să-și scoată mașina, motivând că mai are de lucru. În acel moment inculpatul s-a enervat și a ieșit din locuință, solicitându-i imperativ să-și scoată mașina pentru că el își ține autoturismul în stradă. Refuzul victimei l-a enervat și mai tare și cu toate că exista diferență, ca fizionomie între cei doi, inculpatul l-a împins pe moment în care acesta din urmă l-a lovit puternic în cap, de trei - patru ori, cu un obiect contondent, posibil un disc vechi de frână de la un alt autoturism, astfel că inculpatului a început să-i curgă sânge din gură, și arcadă.
Ca urmare a loviturilor primite inculpatul a căzut la pământ, iar victima l-a abandonat îndreptându-se spre garaj.
Când inculpatul s-a ridicat de jos, s-a dus la bucătărie, a luat din chiuvetă un cuțit cu din plastic negru și lamă zimțată de aproximativ 10 cm. a ieșit din locuință și când s-a apropiat de victimă, a dat cu cuțitul spre direcția victimei o singură dată, după care a intrat în casă.
După ce a intrat în casă, a aruncat cuțitul în chiuveta din bucătărie și a luat un prosop pentru a-și șterge fața constatând totodată că se tăiase la mână.
Văzând în ce situație se află soțul său, martora a ieșit din casă și l-a văzut pe în picioare, lângă mașină în partea din față a autoturismului marca și acesta i-a spus că inculpatul "ila înțepat" ridicându-și haina în partea în dreptul plămânului.
Martora a precizat că nu a văzut tăietura, dar imediat ce și-a ridicat haina i-a spus că-i este rău și imediat a căzut.
Martora a apelat serviciul de urgență 112 și pentru că avea cunoștințe medicale a încercat, potrivit declarației, să-i acorde primul ajutor victimei, dar acesta a refuzat până la sosirea ambulanței.
Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență fiind inițial internată cu diagnosticul "plagă înjunghiată hemitorace stâng pe linia axilară posterioară, hemopneumotorax masiv stâng, mediu. Plagă contuză sprânceană dreaptă".
Datorită stării foarte grave victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale, dar cu toate intervențiile efectuate și a tratamentului aplicat starea de sănătate a victimei s-a agravat astfel că la data de 25.12.2007 decedează în Spitalul Clinic de Urgență
Potrivit raportului de expertiză medico - legală efectuat în cauză decesul victimei s-a datorat insuficienței pluriorganiee survenite în evoluția unui traumatism toracic prin agresiune soldat cu plagă înjunghiată toracică. Leziunea traumatică constatată la autopsie s-a putut produce prin acțiunea unui corp tăietor - înțepător și au legătură directă de cauzalitate cu decesul.
In drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. de art. 174 Cod penal.
Referitor la fapta de lovire și alte violențe săvârșită de victima față de inculpatul s-a dispus neînceperea urmăririi penale având în vedere că autorul faptei menționate mai sus este decedat.
De asemenea, față de s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
Situația de fapt mai sus expusă a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal investigare locul faptei; planșă fotografică; planșă foto; planșă foto; proces-verbal; proces-verbal; proces-verbal; proces-verbal corp delict; inventar Spital Clinic de Urgență și proces-verbal; fișă solicitare ambulanță; acte medicale victimă; fișă de internare victimă; fișă deces victimă; raport medico legal de necropsie; raport de constatare tehnico-științifică criminalistică; planșă foto; declarații; declarații martor; proces-verbal 01.02.2008; adresă ian.2008; declarație martor; cazier judiciar; declarații inculpat; adeverință și act medical; declarație inculpat - instanță; bilet externare spital; certificat de naștere Caria; adeverință și caracterizare loc de muncă și bilete de ieșire din spital.
Pe latură civilă, numiții, și, reprezentanții legali ai victimei s-au constitut părți civile în procesul penal cu suma de 150.000 euro.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a I-a Penală sub numărul - la data de 12.06.2008, fiind fixat termen potrivit art. 300/1 din Cod procedură penală la data de 13.06.2008, când prin încheierea de la acea dată, s- constatat că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat cu respectarea cerințelor legale, fiind întemeiată, precum și că se impune menținerea în continuare a acesteia.
La termenul din data de 27.06.2008, partea civilă a precizat că victima, tatăl său, era divorțat la momentul decesului de mama sa, precum și că doar el se constituie parte civilă în cauză cu suma de 150.000 euro, daune morale
În faza cercetării judecătorești, s-a dispus ascultarea inculpatului (fil. 25-28 ds. fd), părții civile (fii. 23-24 ds. fd.), martorilor (fil. 29-32 ds.fd.), (fil. 61-62 ds. fd), (fil. 63-64 ds. fd), (fii. 79-80 ds. fd.).
De asemenea, a fost administrată proba cu următoarele înscrisuri: fotocopie certificat moștenitor nr. 42/25.02.2008 eliberat de BNP asociați, raport de expertiză medico-legală privind pe inc., adresa nr. 36513/17.07.2008 eliberată de IGPR - Direcția Poliției Rutiere, copie sent. pen. nr. 8950/10.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 B cu referat privind modalitatea rămânerii irevocabile.
La termenul din data de 17.10.2008, a fost administrată proba cu vizionarea unui CD cu privire la care partea civilă a arătat că este efectuată în seara de 24.11.2007, la dosar fiind atașat CD-ul vizionat care a fost redat și în cuprinsul unui proces verbal semnat (fil. 143-147 ds. fd.) fără obiecțiuni de părți.
La același termen a fost solicitată de către inculpat prin apărător proba cu expertiza tehnică cu privire la înregistrarea efectuată, care a fost respinsă de către instanță.
A fost atașat raportul de expertiză medico-legală nr. A 15/9092/06.02.2009 (fil. 155-157 ds.fd.).
A fost comunicată la dosar cererea de constituire ca parte civilă a Spitalului Clinic de Urgență B (fii. 40-43 ds. fd.)
La dosar, a fost atașată și fișa de cazier judiciar a inculpatului (fil. 13, verso).
La termenul din data de 03.04.2009, inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infr. prev. de art. 174 din Cod penal - omor în infr. prev. de art. 183 din Cod penal - loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, precum și reținerea disp. art. 73 lit. b din Cod penal, respectiv circumstanța atenuantă a provocării, aceste cereri urmând a fi analizate în cele ce urmează.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt.
Latura penală.
În data de 24.11.2007, victima s-a deplasat împreună cu fiul său, partea civilă, în-, sector 2, unde victima deținea un garaj pentru a efectua diverse lucrări la autoturismul pe care partea civilă intenționa să îl vândă în perioada imediat următoare, motiv pentru care cei doi au parcat autoturismul în fața garajului situat în interiorul curții imobilului menționat mai sus. După o perioadă de timp, partea civilă a plecat lăsându-1 pe tatăl său, victima, să continue ce mai avea de tăcut la mașina respectivă.
În jurul orelor 20.00, inculpatul s-a întors de la serviciu și intenționând să parcheze mașina în fața apartamentului său, a constatat că nu are loc să treacă de mașina victimei, astfel că a parcat autoturismul său Renault Laguna vis-a-vis de imobilul unde locuia și a intrat în locuință fără a-i adresa vreun cuvânt victimei astfel cum el însuși arată în prima sa declarație olografa din data de 25.11.2007 (fil. 160-162 dup) menținută și în fața procurorului (fil. 165-168 ds. fd.). Aceste declarații au fost menținute de către inculpat în fața organelor de urmărire penale și în data de 26.11.2007 când a fost asistat de un apărător ales (fii. 170 verso dup).
După ce a intrat în casă a rugat-o pe soția sa, martora să iasă afară și să vorbească ea cu victima în sensul de a-i spune să scoată mașina din C pentru a-i da și lui posibilitatea să își parcheze propria mașină, soția acestuia conformându-se. La scurt s-a întors în casă și i-a spus inculpatului să iasă și să parcheze mașina în C, astfel cum rezultă din declarațiile inițiale ale acestei martore, date în fata organelor de urmărire penală (fil. 147-148, 149-150 dup).
Inculpatul a ieșit din casă și a început o discuție contradictorie cu victima, împingându-1 pe acesta din urmă. Victima a ripostat și 1-a lovit pe inculpat cu un corp dur astfel cum rezultă din declarațiile coroborate ale inculpatului (fil. 160-162 dup, " m-a lovit în partea a feței, nu pot preciza cu ce anume deoarece era întuneric"), ale martorei (fil. 147-148 dup, "după vreo cinci minute soțul meu a apărut cu arcada spartă și obrazul umflat") mențiunile procesului verbal de constatare (fii. 23-24 dup) potrivit cu care inculpatul a fost transportat la unități spitalicești pentru a i se acorda îngrijiri întrucât acuza dureri de pe urma altercației, planșele foto atașate procesului verbal de conducere în teren (fii. 141-142 dup), concluziile raportului de expertiză medico-legală (fil. 45 ds.fd.) potrivit cu care inculpatul prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, care pot data de 24.11.2007 și necesită 8-9 zile îngrijiri medicale, ceea ce a determinat căderea inculpatului care, pentru câteva momente și-a pierdut și cunoștința astfel cum el însuși declară în declarațiile sale inițiale date în faza urmăririi penale.
După ce s-a ridicat, inculpatul a intrat în casă, a luat un cuțit cu negru din chiuvetă, a ieșit în C, a văzut că victima era cu spatele la el către mașina din C și i-a aplicat o singură lovitură în spate cu cuțitul, gest la care victima ar fi exclamat surprins după care a icnit de durere, inculpatul intrând în casă, astfel cum rezultă din declarațiile coroborate ale inculpatului date inițial în faza urmăririi penale ("când m-am ridicat de jos, m-am dus în bucătărie, am luat un cuțit din chiuvetă, am ieșit afară, m-am dus la și l-am lovit cu cuțitul, o dată, în timp ce acesta era cu spatele la mine" - fil. 161 dup, declarație menținută cu câteva nuanțe și în cele din datele de 25.11.2017 și 26.11.2007 în fața procurorului), ale martorei date în faza urmăririi penale ("l-am întrebat pe ce s-a întâmplat și mi-a zis că l-a bătut și că el l-ar fi înțepat"), ale martorei, o vecină a familiei inculpatului ale cărei geamuri din locuința de la demisol au deschidere către unde parcase victima mașina (fil. 154-155 dup, "la un moment dat, l-a întrebat pe - ce mă vrei să dai în mine? -, după care la scurt timp l-am auzit tot pe spunând - ce mă, ai avut și cuțit?-. După această replică l-am mai auzit pe văitându-se de durere, după care l-am auzind gemând") declarație pe care martora a menținut-o și în fața instanței (fii. 63-64 ds. fd.), mențiunile procesului verbal încheiat la data de 24.11.2008 de către organele de poliție cu ocazia predării de către inculpat a cuțitului corp delict (fii. 26 dup), concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/21.12.2007 (fil. 108bis-122 dup) potrivit cu care obiectele de îmbrăcăminte puse la dispoziție - ale victimei - prezintă în regiunea infrascapulară stânga (corespondent anatomic) câte un orificiu tăiat înțepat, orificii ce au fost create de un obiect tăietor înțepător, probabil de cuțitul pus la dispoziție, cu mențiunile planșele fotografice încheiate cu ocazia conducerii în teren efectuată de către inculpat (fil. 123-140 dup).
După ce a intrat în casă, a aruncat cuțitul în chiuveta de bucătărie, iar soția sa văzând urmele de pe fața soțului său l-a întrebat ce s-a întâmplat astfel cum s-a arătat mai sus, motiv pentru care a ieșit din casă și l-a văzut pe în picioare lângă mașină în partea din față a autoturismului marca, iar acesta i-a spus că inculpatul l-a înțepat, ridicând haina pentru a-i arăta despre ce este vorba, însă martora a precizat că nu a remarcat tăietura, moment în care victima a afirmat că îi este rău și a căzut, astfel cum rezultă din declarațiile acestei martore date în faza urmăririi penale, coroborată cu mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului unde se indică locul unde a fost găsită victima însoțit de planșele fotografice (fil. 1-8 dup).
Martora și inculpatul au apelat serviciul de urgență 112, anunțând astfel atât ambulanța cât și organele de poliție care s-au prezentat la fața locului.
Martora a încercat să îi dea primul ajutor victimei însă acesta din urmă a refuzat astfel cum rezultă aceste aspecte din declarația martorei.
Victima a fost transportat la Spitalul de Urgență, unde a fost internat cu diagnosticul "plagă înjunghiată hemitorace stâng pe linia axilară posterioară, hemopneumotorax masiv stâng, mediu. Plagă contuză sprânceană dreaptă."
În spital, victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale, însă starea s-a agravat astfel că, la data de 25.12.2007, victima decedează în Spitalul Clinic de Urgență
Din concluziile raportului medico-legal de necropsie (fil. 103-105 dup), rezultă că moartea numitului a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței pluriorganice survenite în evoluția unui traumatism toracic prin agresiune soldat cu plagă înjunghiată toracică. Leziunea traumatică constatată la autopsie s-a putu produce prin acțiunea unui corp tăietor înțepător și au legătură directă de cauzalitate cu decesul."
La data de 01.02.2008, martora a predat procurorului un disc din metal de culoare brun roșcat cu aspect de, rupt, 1/3 lipsind din disc, precum și un alt disc de dimensiuni mai mici decât primul, întreg, din metal cu bare brun roșcat cu aspect de, cu privire la care martora a declarat că le-a găsit în C în cursul lunii ianuarie 2008 în fața garajului, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat (fil. 151 dup).
Cu privire la aceste obiecte, inculpatul a solicitat, iar instanța a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale având ca obiective identificarea eventualelor urme de sânge de pe cele două discuri, precizarea vechimii acestora precum și stabilirea împrejurării dacă acestea aparțin inculpatului.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în acest sens (fil. 155-157 ds. fd.), rezultă că urmele brun roșcate de la nivelul celor două piese metalice nu a pus în evidență prezența sângelui de natură umană, că, în eșantioanele prelevate prin ștergerea urmelor brun roșcate de la nivelul celor două piese metalice nu s-a evidențiat material genetic de natură umană, precum și că avându-se în vedere rezultatul negativ al testărilor efectuate asupra celor două piese metalice nu s-a considerat utilă prelucrarea în continuare a probelor biologice de referință aparținând inculpatului.
În ce privește schimbarea declarațiilor inculpatului încă din faza urmăririi penale precum și în fața instanței și ale martorei în fața instanței, instanța reține că care cei doi au încercat să acrediteze, în esență, ideea că victima ar fi venit după inculpat în locuința lor, a bătut în ușă cu discul metalic despre care s-au tăcut referiri mai sus, ar fi intrat în bucătăria familiei unde se aflau cei doi precum și fetița lor de 2 ani și i-a amenințat și că, pe fondul unui atare comportament agresiv din partea victimei, inculpatul, în dorința de a-și apăra familia, ar fi reacționat în sensul că l-ar fi înțepat pe cu un obiect pe care nu l-ar mai putea preciza cu exactitate.
Analizând aspectele de mai sus, instanța a considerat că declarațiile la care s-au tăcut referiri mai sus sunt nesincere, motiv pentru care nu au fost avute în vedere la stabilirea situației de fapt astfel cum aceasta a fost prezentată mai sus.
Motivele care au condus la concluzia nesincerității acestor declarații sunt următoarele: în primul rând acestea nu se coroborează cu restul probelor administrate. Astfel, întrebată, în mod expres de către instanță, martora - martor direct - a precizat că nu a auzit să fi fost cineva care să bată puternic în ușa în care locuiește inc. și nici alte voci ridicate (fil. 64 ds.fd.). Din declarația aceleiași martore, rezultă împrejurarea că evenimentele au avut loc pe înspre care au geamurile locuinței sale deschidere, respectiv pe unde parcase victima autoturismul, iar nu în locuința inculpatului astfel cum încerca acesta să acrediteze ideea (fil. 26 ds.fd.). De asemenea, instanța a mai reținut că inculpatul a fost cel care a indicat arma folosită, respectiv un obiect tăietor înțepător, că din raportul de constatare tehnico-științifică, rezultă că orificiile din obiectele de îmbrăcăminte ale victimei puse la dispoziția specialistului au fost create de un obiect tăietor înțepător, probabil de cuțitul pus la dispoziție, iar nu vreo șurubelniță sau furculiță astfel cum arată inculpatul având în vedere că acestea nu sunt obiecte tăietoare. A mai reținut că inculpatul a efectuat împreună cu organele de urmărire penală o conducere în teren, ocazie cu care nu a indicat sub nicio formă că evenimentele s-ar fi desfășurat în parte și în locuința acestuia. S-a mai arătat și faptul că inculpatul a precizat inițial că nu știut cu ce anume obiect a fost lovit de către victimă, iar în declarațiile ulterioare a arătat că este vorba despre un disc de frână, obiect care nu a fost nici indicat, nici căutat, nici identificat de organele de urmărire penală cu ocazia cercetării la fața locului, cele două discuri expertizate în instanțe fiind găsite potrivit declarațiilor inițiale ale martorei din data de 01.02.2008, abia în luna ianuarie 2008. In legătură cu acest din urmă aspect, instanța a mai arătat că, în declarația dată în fața instanței, această martoră arată că a găsit discul de frână predat procurorului încă de a doua zi după incident (fil. 31 ds. fd.), fiind același cu cel cu care victima ar fi bătut în ușa locuinței lor și presupunând că era același cu cel cu care a fost lovit soțul ei, însă nu a prezentat nici un motiv pertinent pentru care nu l-a indicat organelor de anchetă încă de la momentul găsirii lui, predându-l abia la 01.02.2008, după decesul victimei.
Un alt motiv pentru care instanța consideră nesincere declarațiile inculpatului și ale martorei la care se fac referiri, este și împrejurarea că între aceste declarații există contradicții (detalii referitoare la desfășurarea evenimentelor, locul unde se afla victima când a fost înțepată de către inculpat, astfel cum rezultă din lecturarea acestora), în condițiile în care acestea au fost luate la același termen de judecată.
În al treilea rând, instanța a mai reținut că partea civilă împreună cu martorul s-au prezentat la locuința inculpatului, în seara respectivă după ce atât victima cât și inculpatul plecaseră și au purtat o conversație cu soția inculpatului, despre care aceasta avea cunoștință. In legătură cu această înregistrare efectuată cu ajutorul telefonului mobil al martorului, administrată în mod nemijlocit de către instanță, s-a reținut faptul că declarația martorei din faza urmăririi penale corespunde cu convorbirea înregistrată și redată în procesul verbal întocmit de către instanță și semnat tară obiecțiuni de către părți. A mai reținut faptul că, în fața instanței, această martoră a declarat că într-adevăr a cunoscut că este înregistrată însă a dat acele declarații fiului și fratelui victimei care nu corespundeau adevărului rară însă a prezenta un motiv pertinent pentru care ar fi făcut acest lucru, în condițiile în care se cunoșteau cu familia victimei de mai mulți ani, în calitate de foști vecini. A mai reținut instanța că această martoră a declarat în fața instanței împrejurarea că imediat că l-a văzut pe victimă căzut, inculpatul ar fi dat telefon la numărul de urgență arătând că cineva ar fi fost tăiat, contrazicând astfel declarațiile inculpatului date la același termen potrivit cu care nu a știut ce anume i-ar fi tăcut victimei și de ce acesta se văita. în legătură cu acest din urmă aspect, se mai reține și faptul că nu s-ar putea considera că apelantul se referea la sine ca fiind cel tăiat având în vedre că din fișa de solicitare a ambulanței (fil. 29 dup) a rezultat că solicitarea s-a făcut pentru vecin, iar nu pentru sine, adică pentru solicitant însuși.
Nu în ultimul rând, instanța a mai avut în vedere și împrejurarea că modificarea declarațiilor analizate a avut loc după schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul era cercetat, adică după decesul victimei, precum și împrejurarea că cei doi sunt soți.
Totodată, instanța a mai reținut și faptul că declarațiile inițiale ale celor doi se coroborează și cu declarațiile părții civile date în faza urmăririi penale și judecății, ale martorilor și date în fața instanței.
Prin urmare, pentru motivele expuse pe larg mai sus, instanța a înlăturat declarațiile analizate și a avut în vedere ca dovedită situația de fapt prezentată mai sus.
În drept.
În ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, instanța a considerat-o nefondată pentru următoarele argumente.
În literatura de specialitate, s-a arătat că poziția subiectivă a făptuitorului - intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau intenția de a ucide - se stabilește în fiecare caz ținându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, zona corpului unde a fost aplicată lovitura, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost comisă fapta.
În cauză, instanța a reținut că inculpatul a folosit un instrument tăietor înțepător, respectiv un cuțit, care era prin sine să producă leziuni ce puteau conduce la deces, alături de zona corpului în care a fost aplicată lovitura, respectiv în zona spatelui, în stânga - mai exact hemitorace stâng pe linia axilară posterioară - zonă vitală, în timp ce victima se afla cu spatele către inculpat, intensitatea loviturii aplicate, dedusă din aceea că imediat după ce a constatat că a fost înțepat victima nu a mai fost în măsură să vorbească și să stea în picioare, fiind internat în stare critică. De asemenea, instanța a mai reținut că inculpatul a reacționat după ce, anterior, victima îl lovise în față determinând căderea acestuia, pe fondul unor discuții mai vechi părți referitoare la parcarea unor mașini în fața garajului victimei de către acesta din urmă, situații care au fost de natură să-l determine pe inculpat să reacționeze agresiv.
Din cele expuse, instanța a concluzionat că intenția inculpatului a fost de a suprima viața victimei, iar nu aceea de a-l lovi sau doar vătăma.
Totodată, instanța va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b din Cod penal, având în vedere că atât din planșele foto, din declarațiile constante ale inculpatului și soției sale pe acest aspect, precum și din concluziile raportului de expertiză medico-legală referitoare la acest inculpat și procesul verbal de constatare la fața locului încheiat de organele de polițe a rezultat că inculpatul prezenta urme reale de loviri, că acesta au fost produse de către victimă.
Faptul că nu a rezultat în cauză fără putință de tăgadă că aceste lovituri ar fi fost aplicate cu vreunul din cele două discuri expertizate nu poate infirma concluzia de mai sus, în condițiile în care, în favoarea inculpatului funcționează și principiul că îndoiala profită inculpatului - "in dubio pro reo" - precum și faptul că din însuși actul de sesizare rezultă că situația de fapt avută în vedere de către procuror a fost în sensul că victima l-a lovit pe inculpat, astfel că acesta a căzut, motiv pentru care, de altfel, soluția cu privire la săvârșirea infr. prev. de art. 180 alin. 2 din Cod penal, a fost de neîncepere față de victimă întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
În ce privește împrejurarea că inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei, precum și faptul că ar fi sunat și el la numărul de urgență, instanța a analizat drept circumstanțe atenuante, în sensul art. 74 alin. 2 din Cp.
În cauză, instanța a constatat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că avea un loc de muncă la data comiterii faptei, că are o familie organizată, un copil minor, împrejurări ce vor fi apreciate de către instanță în contextul art. 74 lit. a din Cod penal.
Fapta inculpatului de a-l înțepa pe victimă - cu un obiect tăietor înțepător într-o zonă vitală, ce a condus la moartea victimei, întrunește elementele constitutive ale laturii obiective a infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 din Cod penal.
Urmarea imediată constă în decesul victimei.
de cauzalitate în acțiunea inculpatului și urmarea imediată este demonstrată prin concluziile raportului medio-legal de necropsie potrivit cu care "moartea numitului a fost violentă, ea s-a datorat insuficienței pluriorganice survenite în evoluția unui traumatism toracic prin agresiune soldat cu plagă înjunghiată toracică. Leziunea traumatică constatată la autopsie s-a putu produce prin acțiunea unui corp tăietor înțepător și au legătură directă de cauzalitate cu decesul."
Vinovăția cu care a acționat inculpatul este intenția astfel cum s-a dezvoltat mai sus.
Cu privire la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, prin prisma criteriilor prev. de art. 72 din Cod penal, ținând seama de prevederile art. 52 din Cod penal, referitoare la scopul pedepsei, instanța a reținut că inculpatul a avut o parțial sinceră, modalitatea concretă a comiterii faptei, respectiv aplicarea unei singure lovituri, pe fondul unei agresiuni imediat anterioare din partea victimei, precum și a unui fond conflictual mai vechi între părți, că, în cauză, pentru motivele de mai sus, se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și alin. 2 din Cod penal, precum și prev. de art. 73 lit. b din Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei ce a fost aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
Instanța a reținut că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului astfel cum acestea au fost enunțate mai sus, instanța a considerat că o pedeapsă de 6 (sase) de ani închisoare este aptă să atingă scopul prevăzut de art. 52 din Cod penal, dându-se efect numeroaselor circumstanțe atenuante reținute în cauză.
În baza disp. art. 65 din Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. lit. a teza a doua și lit. b din Cod procedură penală pe o durată de 2 ani, având în vedere pe de o parte că această pedeapsă este prevăzută expres de art. 174 din Cod penal, iar pedeapsa aplicată este închisoarea mai mare de 2 ani. Această pedeapsă complementară va fi executată în condițiile art. 66 din Cod penal.
A făcut aplicarea disp. art. 71 și 64 lit. a teza a II-a și b din Cod penal.
De asemenea, față de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirsch contra Marii Britanii și Irlandei de Nord din 2005, prin care s-a arătat că dreptul cetățeanului de a alege nu poate fi interzis fără o motivare în acest sens, și având în vedere disp. art. 20 din Constituția României revizuită, instanța a considerat că nu este necesar să interzică inculpatului și acest drept ca pedeapsă accesorie, având în vedere că nu rezultă împrejurări speciale care să conducă la concluzia nedemnității inculpatului de a alege.
În baza disp. art. 88 din Cod penal, a dedus arestul preventiv din data de 28.12.2007 la 02.10.2008, inclusiv, dată la care prin decizia penală nr. 1238/02.10.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul inculpatului împotriva încheierii din data de 19.09.2008 a acestei instanțe și a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
Latura civilă
După cum s-a arătat mai sus, în fața instanței numai fiul victimei, s-a constitui parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 150.000 euro reprezentând daune morale, precum și Spitalul Clinic de Urgență B cu suma de 48.787,87 lei reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli de spitalizare.
În ce o privește pe numita, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 8950/10.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de 12.01.2006 (fil. 60 ds.fd.), a fost desfăcută căsătoria dintre aceasta și victimă, precum și că i s-a încuviințat purtarea numelui de în continuare.
La termenul din data de 25.07.2008, prezenți în fața instanței, fiul victimei a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, iar a arătat că nu are motiv să se constituie parte civilă în cauză întrucât era divorțată de victimă de 4 ani (fil. 64 ds.fd.), astfel încât instanța a lua act de această manifestare de voință.
Potrivit art. 14 alin. 3 din Cod procedură penală, repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, iar potrivit art. 998 din Civ. "Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repară"
Condițiile răspunderii civile delictuale sunt comiterea unei fapte ilicite, vina, existența unui prejudiciu precum și legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciu.
Instanța a constatat că, în cauză, prin prisma celor analizate mai sus pe latura penală cerințele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite.
În ce privește daunele morale, instanța a constatat că fapta ilicită a inculpatului, prin care s-a produs moartea unui tată pentru partea civilă major, a produs un prejudiciu moral, constând în suferința pierderii ființei îndrăgite, a unui suport moral, educativ pentru fiul său.
Totodată, instanța a avut în vedere că partea civilă este major, capacitatea acestuia de a înțelege pierderea ființei îndrăgite fiind deosebită de cea a unui copil minor pentru care un asemenea eveniment are consecințe mult mai grave, mai adânci în dezvoltarea sa.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a considerat că suma de 5.000 euro, echivalent lei la data plății satisface cerința reparării integrale a prejudiciului cauzat.
De asemenea, instanța a considerat dovedite în totalitate pretențiile materiale ale unității spitalicești, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea civilă și îl a obliga pe inculpat în sensul arătat mai sus.
Potrivit disp. art. 118 lit. b din Cod penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite în orice mod la săvârșirea infracțiunii dacă sunt ale infractorului.
In cauză, de la locul comiterii faptei a fost ridicat cuțitul corp delict, care așa cum afirmă inculpatul este al său, motiv pentru care a dispus confiscarea specială a acestuia.
Instanța a mai reținut că partea civilă a formulat cerere de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului. În referire la această cerere, instanța a reținut că nu este fondată având în vedere că, în cauză, nu a rezultat că inculpatului ar avea asemenea bunuri pe care ar fi putut fi aplicată această măsură (fil. 58 ds.fd.), motiv pentru care oar espins-o ca atare.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de către stat, în baza disp. art. 191 alin. 1 din Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, partea civilă și inculpatul.
În motivarea scrisă a apelului parchetul critică hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei rețineri a circumstanței atenuante legale prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, în opinia parchetului starea conflictuală preexistentă dintre inculpat și victimă, ca și împrejurarea că inculpatul a declanșat conflictul prin împingerea părții vătămate, excluzând reținerea acestei circumstanțe atenuante. Parchetul mai susține că din probele referitoare la împrejurările anterioare, concomitente și ulterioare săvârșirii faptei nu evidențiază existența unei stări de puternică tulburare sau emoție sub imperiul căreia inculpatul ar fi comis fapta. În consecință a solicitat aplicarea unei pedepse prin înlăturarea art.73 lit.b Cod penal, însă cu reținerea dispozițiilor art.74 lit.a Cod penal.
Cu prilejul dezbaterilor parchetul a mai formulat un motiv de apel referitor la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, arătând că prin reținerea disp. art.73 lit.b Cod penal, instanța fondului a omis să facă aplicarea acestui text de lege când l-a obligat pe inculpat la despăgubiri, în sensul că trebuia obligat având în vedere vinovăția fiecărei părți, astfel încât despăgubirile trebuiau acordate în raport de gradul de culpă al inculpatului-50%.
Apelantul-parte civilă critică soluția primei instanțe pe latură penală, arătând că circumstanțele atenuante, atât judiciare cât și legale nu pot fi reținute în cauza de față. Nu poate fi aplicată scuza provocării deoarece nu constituie provocare riposta celui provocat. În mod corect a reținut instanța că inculpatul a îngreunat aflarea adevărului de către organele judiciare, făcând nenumărate declarații nesincere, care au fost înlăturate și a fost avută în vedere situația de fapt prezentată în faza de urmărire penală. Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în care nu s-a ținut seama de situația reală, constatată nemijlocit de către instanță, trebuind să înlăture declarațiile nesincere ale martorei cât și ale inculpatului, având în vedere celelalte declarații date în cauză.
Pe latură civilă susține că, cuantumul daunelor morale este derizoriu, având în vedere fapta produsă, modul în care a fost comisă și față de consecințele pe care le-a avut. Apreciază că suma daunelor morale, solicitată inițial, ar trebui acordată având în vedere infracțiunea săvârșită. Depune la dosar practică judiciară, arătând că pentru infracțiuni de ucidere din culpă, s-au acordat daune de la 150.000 -200.000 euro. Susține că există legislație specială în ceea ce privește asigurările care prevede că suma maximă acordată în caz de deces a unui părinte, ca urmare a producerii unui fapt este de maximum 150.000 euro.
Apelantul-inculpat critică hotărârea primei instanțe atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și rejudecând în fond schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată ori sub supraveghere, prin menținerea circumstanțelor atenuante legale și judiciare și înlăturarea daunelor morale.
În motivare arată că din modalitatea concretă de comitere a faptei ca și din derularea ulterioară a evenimentelor, rezultă cu certitudine că nu a urmărit nici un moment să suprime viața victimei. Astfel, a ripostat la agresiunile exercitate de victimă, a lovit spre aceasta la întâmplare, o singură dată, iar ulterior i-a acordat îngrijiri victimei împreună cu soția sa, chemând în același timp serviciul de ambulanță și organele de poliție. De asemenea, decesul victimei la o perioadă de 30 zile de la momentul lovirii, precum și interpunerea în lanțul cauzal aos erie de factori ce au favorizat urmarea faptei, sunt împrejurări care duc la concluzia că în speță încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art.183 Cod penal.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei invocă în favoarea sa lipsa antecedentelor penale, existența unei familii închegate, starea precară de sănătate datorată în mare parte atât agresiunii suferite cât și traumelor psihice suferite în urma acestui eveniment nefericit, precum și împrejurarea că familia sa se află într-o situație delicată fiind evacuată din locuință.
Referitor la acordarea daunelor morale susține că acestea trebuie înlăturate, în condițiile existenței provocării și în plus părțile civile nu se aflau în întreținerea victimei, fiind persoane majore care nu au făcut dovada unor traume și suferințe deosebite care să justifice acordarea lor.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și în raport de toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.371 alin.2 proc. pen. Curtea constată următoarele:
Instanța fondului, a reținut corect situația de fapt rezultată din coroborarea întregului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, din care rezultă că în ziua de 24.11.2007 inculpatul, pe fondul enervării și al disputei cu victima legată de împiedicarea de a-și parca mașina în C, fiind provocat de victimă (care i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect contondent în zona capului), a lovit-o cu cuțitul în zona hemitoracelui stâng, victima decedând la 25.12.2007.
Situația de fapt a fost pe deplin dovedită cu procesul-verbal de investigare a locului faptei însoțit de planșele fotografice, cu actele medicale privind starea victimei, declarațiile martorilor și, toate coroborate cu declarațiile constante ale inculpatului în sensul recunoașterii comiterea faptei, cu precizarea că această recunoaștere a fost nuanțată referitor la anumite aspecte petrecute în derularea evenimentului.
Întrucât inculpatul a recunoscut fără rezerve comiterea faptei reținută în sarcina sa în actul de inculpare, respectiv lovirea victimei cu un cuțit în spate, recunoaștere care așa cum am mai arătat se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză, Curtea urmează a analiza contextul în care s-a produs, respectiv existența în cauză a scuzei provocării și încadrarea juridică corectă a faptei inculpatului.
Astfel, Curtea reține că în seara zilei de 24.11.2007 victima se afla la adresa din-, sector 2, B, unde deținea un garaj și efectua reparații la un autoturism marca, parcat pe ce duce în curtea imobilului. De menționat că victima deținea un apartament în imobil, pe care îl închiriase și se cunoștea cu inculpatul de circa 15 ani, fiind la început în relații de vecinătate și prietenie care au evoluat spre o stare conflictuală între cei doi, cauza fiind neînțelegerile legate de reparațiile efectuate de victimă la mașinile din curtea imobilului, reparații care împiedicau accesul inculpatului cu mașina sa în C și deranjau prin zgomotele produse.
Inculpatul a parcat autoturismul în fața curții, accesul în C fiind blocat de mașina la care victima efectua reparații, după care a intrat în locuință, fără a schimba nici un cuvânt cu victima și cerându-i ulterior soției sale, martora, să-i ceară victimei să mute mașina din acel loc. Martora a dat curs solicitării inculpatului, iar ulterior inculpatul a ieșit din locuință și după un schimb de replici cu victima a fot lovit de mai multe ori cu un obiect contondent în zona capului. Inculpatul a căzut la pământ iar după ce și-a revenit a intrat în casă, a luat un cuțit din bucătărie și s-a îndreptat spre victima aflată cu spatele lângă mașină, aplicându-i o singură lovitură în zona spatelui, după care a intrat din nou în imobil. I-a relatat soției cele întâmplate, iar aceasta ieșit să vadă în ce stare se află victima, încercând să o acopere cu o pătură întrucât se simțea rău. La scurt timp martora a sunat la serviciul de urgență 112, cerând intervenția unui echipaj medical. Ulterior victima a fost transportată la spital, iar la fața locului au sosit partea civilă și rudele victimei, care au purtat o discuție cu martora, discuție al cărei conținut a fost înregistrat cu un telefon mobil).
Deși în prima declarație dată în fața organelor de urmărire penală inculpatul a arătat că el a împins mai întâi victima (fila 166 dup-"l-am împins cu mâinile"), după care a fost lovit de către aceasta în zona capului, Curtea observă că această recunoaștere inițială a inculpatului referitoare la persoana care a declanșat agresiunea fizică nu se coroborează cu nicio altă probă administrată, ba mai mult ulterior a fost negată de către inculpat, astfel că nu fi primită versiunea parchetului și a părții civile în sensul că primul gest de agresiune a fost făcut de inculpat.
Ceea ce este cert și necontestat de către niciuna din părți, este împrejurarea că inculpatul a fost lovit de mai multe ori cu un obiect contondent în zona capului de către victimă(nu s-a stabilit exact natura obiectului, expertiza efectuată asupra discului de frână neevidențiind urme de sânge uman), urmare căreia a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală A1/13676/28.11.2007 aflat la fila 45 dosar fond.
Urmare a loviturilor primite, inculpatul a căzut la pământ, curgându-i sânge din gură, și arcadă. După ce s-a ridicat inculpatul a intrat în locuință, a luat un cuțit cu lama de 10 cm de pe chiuvetă și a ieșit în C, aplicând o singură lovitură victimei în spate. Desfășurarea evenimentelor denotă fără putință de tăgadă că starea de tensiune dintre părți a fost inițiată de atitudinea victimei, încă din momentul în care a ajuns acasă și a constatat că nu poate parca mașina în curtea imobilului, care i-a blocat accesul în C prin poziția autoturismului la care efectua reparații. De asemenea, din declarația inculpatului și a martorei rezultă că aceasta din urmă i-a cerut victimei să mute mașina, pentru a putea parca autoturismul în C, solicitare căreia victima nu i-a dat curs. Mai mult, cel care a continuat actul provocator a fost victima, prin loviturile multiple aplicate inculpatului, intensitatea acestor lovituri fiind evidențiată de actul medical menționat anterior și de planșele foto (fila 141 dup) realizate a doua zi, cu prilejul conducerii în teren.
Ca atare, starea tensionată în care s-a aflat inculpatul, faptul că fără a mai zăbovi a intrat în locuință și a ieșit cu cuțitul afară, denotă tulburarea în care s-a aflat acesta, tulburare determinată de atitudinea provocatoare a victimei, produsă prin violență fizică.
Raportat la situația de fapt descrisă, prima instanță a stabilit în mod corect încadrarea juridică a faptei, reținând împrejurarea că în cauză sunt incidente dispozițiile art.73 lit.b Cod penal, nefiind dovedit că acțiunea ce a declanșat lanțul cauzal a aparținut inculpatului.
Considerentele primei instanțe referitoare la calificarea faptei ca omor și nu lovituri cauzatoare de moarte, așa cum a solicitat inculpatul, sunt pertinente și vor fi însușite de către Susținerile inculpatului în sensul că nu a urmărit să suprime viața victimei nu sunt reale, din însăși modul de comitere a faptei, mijlocul folosit și zona în care a aplicat lovitura, rezultând că a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, chiar dacă nu a urmărit producerea acestuia.
Împrejurarea că inculpatul a aplicat o singură lovitură victimei, pe fondul întunericului, la întâmplare și că în lanțul cauzal au intervenit ulterior și alți factori care au concurat la producerea decesului, nu conduce la calificarea poziției sale subiective referitoare la faptă ca fiind făcută cu intenția generală de a vătăma.
În opinia Curții, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, respectiv la adăpostul întunericului, inculpatul prevalându-se de faptul că a lovit la întâmplare, denotă acceptarea de către acesta a faptului că lovitura sa de cuțit ar fi putut să atingă orice zonă a corpului victimei ("am dat cu cuțitul spre direcția lui") și să producă în consecință orice urmare posibilă. În concret, victima a fost lovită în zona hemitoracelui stâng, zonă vitală, cu o intensitate sporită, relevant în acest sens fiind împrejurarea că inculpatul s-a tăiat la mână în momentul aplicării loviturii. De asemenea, obiectul folosit-cuțit de bucătărie, cu lama de 10,729 cm, este să conducă la rezultatul letal.
Ca atare, analizând obiectul folosit, regiunea vizată, intensitatea loviturii ca și starea psihică în care s-a aflat inculpatul, Curtea constată că acesta deși nu a urmărit a acceptat producerea rezultatului faptei sale, acționând cu intenția indirectă de a suprima viața victimei.
Cât privește procesul de individualizare judiciară a pedepsei, critica inculpatului referitoare la cuantumul ridicat al pedepsei ca și al modalității de executare nu este îndreptățită, Curtea apreciază că nu poate fi dată o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante decât cea acordată de instanța fondului. Astfel, între limitele pedepsei reduse ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante (3-10 ani), instanța fondului s-a orientat spre o pedeapsă situată la media acestor limite-6 ani, reținând că inculpatul nu are antecedente penale, că are o situație familială normală, că a aplicat o singură lovitură și că ulterior comiterii faptei a făcut demersuri pentru a înlătura ori diminua consecințele faptei sale, anunțând organele de poliție și pe cele medicale. În același timp Curtea observă că atitudinea procesuală a inculpatului a evoluat pe parcursul procesului penal de la o recunoaștere totală și necondiționată a faptei, până la a da alte conotații acesteia, încercând să acrediteze ideea unei legitime apărări și să schimbe locul în care s-a comis fapta, pentru a-și diminua răspunderea penală. Or, această poziție procesuală inconsecventă nu justifică în opinia Curții reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, implicit ducând și la respingerea solicitării de schimbare a modalității de executare, nefiind îndeplinită condiția maximului cuantumului pedepsei.
Referitor la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, criticat de către toate părțile, Curtea apreciază că stabilirea existenței și întinderii daunelor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă a fost făcută în mod just de către instanța fondului, fiind îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art.998 Cod civil. Solicitarea de înlăturare a obligării la plata daunelor morale nu poate fi primită, deoarece părții civile nu-i poate fi imputată propria culpă la producerea pagubei, victima fiind cea care a avut o atitudine culpabilă la producerea deznodământului nefericit și nu fiul acesteia, căruia i-a fost cauzată o vătămare indirectă prin fapta ilicită a inculpatului. Mergând pe același raționament, instanța fondului a greșit atunci când a obligat inculpatul la plata întregii sume către unitatea spitalicească, deși a reținut că în cauză exista o atitudine culpabilă din partea victimei, astfel că se impune suportarea de către inculpat doar a Jd in cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirea de care a beneficiat victima.
În ce privește critica părții civile referitoare la cuantumul redus în care i-au fost acordate daunele morale solicitate, Curtea reține că deși aparent această sumă poate părea insuficientă în raport cu urmarea gravă a faptei inculpatului, constând în decesul tatălui părții civile, în realitate este aptă să constituie o compensare pentru atenuarea suferințelor fiului victimei.
Evident că viața unei persoane nu poate fi cuantificată însă suferințele determinate de pierderea unei persoane dragi pot fi apreciate în raport de apropierea dintre persoana dispărută și cel rămas în viață, de conduita acestuia ulterior acestei pierderi, din care să rezulte cu aproximație care ar fi nivelul optim de compensare a acestei pierderi. Este neîndoielnic în opinia Curții că pierderea tatălui, chiar și în ipoteza în care fiul este major și se întreține singur, constituie un motiv de suferință pe plan psihic, însă prin modul în care a acționat partea civilă în momentele imediat ulteriore comiterii faptei ca și prin cuantumul exagerat de mare al daunelor solicitate, denotă că a urmărit preponderent obținerea unor beneficii materiale nejustificate.
Astfel, Curtea observă că imediat după comiterea faptei partea civilă în loc să-și urmeze tatăl la spital și să observe îndeaproape evoluția stării sale de sănătate, a preferat alături de rudele sale să pornească o investigație proprie și să obțină o mărturie înregistrată clandestin a soției inculpatului. Această atitudine nu poate fi trecută cu vederea de către C, atunci când analizează gradul de afecțiune dintre victimă și partea civilă, pentru stabilirea corectă a cuantumului daunelor morale.
De asemenea, deși cunoaște situația materială precară a inculpatului, partea civilă a solicitat suma de 150.000 cu titlu de daune morale, sumă exagerat de mare în contextul în care știa că și victima a concurat la producerea rezultatului. Ca atare, Curtea apreciază că suma de 5.000 euro acordată de prima instanță părții civile pentru acoperirea suferinței pricinuite de pierderea tatălui, în contextul celor reliefate mai sus este justă, cu atât mai mult cu cât partea civilă nu a adus dovezi suplimentare în sensul că această suferință, prezumată în astfel de cazuri, a avut și alte consecințe cum ar fi pierderea capacității de concentrare, lipsa randamentului la locul de muncă, stări depresive etc.
Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de desființare a hotărârii ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Curtea, în temeiul în temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul împotriva Sentinței penale nr.442/F din data de 17 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Va desființa, în parte, sentința penală apelată, numai pe latură civilă și, în fond, rejudecând:
Înlătură obligarea inculpatului la plata către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ Bas umei de 48.787,87 lei și îl va obligă la plata către aceasta a sumei de 24.393,935 lei (corespunzătoare unei culpe proprii de 50%), cu titlu de daune materiale.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în apelurile Parchetului și inculpatului rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
În temeiul art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, va obliga pe apelantul parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul
împotriva Sentinței penale nr.442/F din data de 17 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Desființează, în parte, sentința penală apelată, numai pe latură civilă și, în fond, rejudecând:
Înlătură obligarea inculpatului la plata către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ Bas umei de 48.787,87 lei și îl obligă la plata către aceasta a sumei de 24.393,935 lei (corespunzătoare unei culpe proprii de 50%), cu titlu de daune materiale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în apelurile Parchetului și inculpatului rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
II. În temeiul art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe apelantul parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror, inculpatul și partea civilă și de la comunicare pentru civilă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. - / 12.01.2010
Dact./ 12.01.2010
Ex.3
Red. / TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală
Președinte:Damian DolacheJudecători:Damian Dolache, Carmen Veronica Găină
