Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 25/2008. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 25/

Ședința publică din 13 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinței penale nr. 313 din 17.11.2003 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 6639/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-intimat, asistat de avocat ales, prezentă partea civilă intimată, lipsă partea civilă intimată, prezentă martora.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se procedează la confruntarea dintre martora și inculpat, cu această ocazie încheindu-se un proces-verbal consemnat și atașat la dosar.

Instanța pune în discuție cererea formulată de martora de reexaminare a amenzii aplicată la data de 23.10.2008, cerere la care este anexată adeverință medicală.

Procurorul solicită admiterea cererii de reexaminare.

Avocat ales, pentru inculpatul-intimat, lasă la aprecierea instanței.

În baza art. 198 al. 3.C.P.P. instanța revine asupra amenzii aplicate la termenul din 23.10.2008, având în vedere dovezile medicale depuse de martoră la dosar.

Instanța acordă cuvântul asupra cererii formulată de inculpat prin apărător ales, cu privire la vizionarea casetei video privind confruntarea efectuată între martora și sora inculpatului și dintre inculpat și martorul.

Avocat ales, pentru inculpatul-intimat, își susține cererea, arătând că față de procesul-verbal de confruntare, cu atât mai mult, proba constituie un element de imparțialitate, dar și pentru că rechizitoriul face referire la aceste probe.

Procurorul arată că această probă a fost încuviințată prin încheierea de ședință aflată la fila 38 dosar.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 378 al. 1.C.P.P. și art. 67.C.P.P. respinge cererea privind vizionarea casetei referitoare la confruntarea martor și sora inculpatului și revine asupra vizionării casetei referitoare la confruntarea martorului și a inculpatului, având în vedere că aceste confruntări sunt redate în procesele verbale întocmite în faza de urmărire penală și prima instanță.

Avocat ales, pentru inculpatu-intimat, invocă excepția art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Instanța constată că în codul d e procedură penală nu este reglementată o asemenea excepție și nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul apreciază ca nelegală și netemeinică hotărârea primei instanțe bazată pe o interpretare eronată a probelor administrate în cauză. Susține că raportat la probele administrate, inculpatul este C care și-a omorât soția, acesta având ca motiv problemele financiare ce au degenerat într-un conflict. Arată că apărarea inculpatului este, acesta susținând că nu se afla la locul faptei; că raportat la constatările medico-legale, rezultă faptul că victima a fost omorâtă și nu s-a sinucis. Pe de altă parte, martora a declarat că a văzut inculpatul agresând victima, iar înlăturarea acestei declarații ca nesinceră de către prima instanță, este nefondată. Din raportul de expertiză psihiatrico-legală a reieșit că inculpatul are un indice de sinceritate scăzut, iar prin decizia penală nr. 334/2005 s-a făcut o analiză amănunțită a probelor, constatându-se că inculpatul este vinovat. De asemenea, se învederează că inculpatul a modificat locul faptei prin mutarea butoiului. Prin urmare, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. c Cp, la pedeapsa închisorii, cu aplicarea unei pedepse complementare, deducerea reținerii și arestului preventiv, iar în temeiul art. 118 Cp să fie confiscată țeava și să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat ales, pentru inculpatul-intimat, susține nevinovăția clientului său, arătând că organele de urmărire penală nu s-au preocupat de identificarea autorului real, ci au înscenat inculpatului acest proces. Solicită a nu se lua în considerare relațiile de colegialitate și instanța să se pronunțe exclusiv pe ceea ce legea obligă. Totodată, susține că efectul casării nu a fost atins, în sensul modificării stării de fapt reținută de instanța de fond, că nimic din probele administrate nu s-a schimbat, nu s-a adus nimic în plus și nu se poate reține vinovăția inculpatului, că sunt obligatorii motivele din decizia de casare care arată că declarațiile martorei sunt neconforme cu realitatea fiind contrazise de ceilalți martori. În acest sens, se arată că declarația martorei este contrazisă de declarațiile celorlalți martori, ale cumnatei și fratelui inculpatului, martori care afirmă că martora nu se afla în ziua respectivă la locuința din cartier și că aceasta a aflat de moartea victimei de la ei. Arată, de asemenea, că greșeala pornește de la cercetarea de la fața locului, echipa prezentă acolo nestabilind ora precisă a decesului, lucru obligatoriu în cadrul unei infracțiuni soldate cu deces. Pe de altă parte, starea de fapt din rechizitoriu este prezentată ca un R polițist, fără a se indica cine este autorul. Nu este admisibil ca pe baza unor bănuieli să se ajungă la concluzia că inculpatul este autorul crimei. Totodată, arată că probele ce nu pot fi contestate, sunt în sensul că inculpatul a plecat din la orele 9,00-9,10, fapt ce rezultă din declarațiile mai multor martori; că la acea oră victima a rămas în, unde este văzută timp de zeci de minute de clienți: că martora declară că a văzut-o pe victimă după ora 10,00; că la un moment dat, victima a dispărut și peste o oră, o oră și 10 minute, este descoperită de inculpat; că în această perioadă, însă, inculpatul este văzut la 30 km de O, ducând pâine la diferite magazine, lucru confirmat de martori, iar la ora 11,00 inculpatul este văzut întâlnindu-se cu celălalt angajat al i, după care intră în O în și găsește cadavrul; că inculpatul, speriat, mută butoiul pentru a proteja copiii. Solicită a se reține faptul că atunci când au sosit la fața locului, organele de poliție nu sunt sigure că este vorba de omucidere, acestea permițând să se intre la locul faptei, iar reconstituirea fiind sumară. Procesul.-verbal nu stabilește ora decesului, iar referirea privind imposibilitatea sinuciderii nu poate fi luată în considerare, faptul că nu s-a procedat la sinucidere este părerea unui medic legist și nu a unui criminalist, născându-se astfel dubiu în această situație, existând două contradicții: ora și modalitatea decesului. Mai arată că la probațiunea din cauză se pornește de la faptul că există un motiv pentru care inculpatul să-și fi ucis soția, că ar fi vorba de o premeditare, mobilul ar fi constat în neajunsurile materiale, însă din declarațiile martorilor nu rezultă faptul că aceștia ar fi avut conflicte, ci că trăiau în armonie, în ciuda greutăților financiare. Totodată, din raportul medical, rezultă că inculpatul nu este o persoană sangvină, ci un individ mult prea cumpătat; susține că se pornește de la caracterul simulat al inculpatului, însă nu există o regulă, un cod după care să se poarte o persoană care a săvârșit o infracțiune. Faptul că există ciudățenii în comportamentul unei persoane, este adevărat, persoanele comportându-se diferite unele de altele în astfel de situații; că se spune că declarațiile inculpatului l-ar incrimina, însă acesta a fost sincer, crezând că victima s-a sinucis; că susținerea inculpatului, potrivit căreia la plecarea sa din soția sa a dorit să se sinucidă, fiind oprită apoi de inculpat, nu este infirmată de nici o probă, ci este dovedită de faptul că pe fotografii se vede pe unul din zapii scării, urme de pași proaspeți; că nici atunci când este dus la poliție, nu se găsesc urme asupra sa, deși inculpatul nu a avut posibilitatea să-și schimbe hainele. În ceea ce privește declarația martorei, învederează că acesteia nu i se poate da crezare, întrucât timp de patru ani aceasta tace, iar în momentul arestării sale aceasta face un târg cu organele de urmărire penală, târg prin care-și câștigă libertate; că declarația sa nu se coroborează cu nici o probă de la dosar, este contradictorie și în contradicție cu celelalte probe de la dosar, prin urmare această declarație trebuie înlăturată în întregime. În ce privește proba poligrafului susține că nu constituie de fapt o probă, ci o metodologie de influențare a unei persoane, neputând fi folosită decât în faza actelor premergătoare, învederând și că nici un om nu-și poate controla sentimentele, în situația în care de modul de comportare la poligraf poate depinde libertatea sa. Pe de altă parte, menționează că există probe certe în apărarea inculpatului, respectiv că martorii declară că după ora 10,00 inculpatul a fost văzut la 30 km de Arată că un alt aspect este acela că inculpatul, pe drumul spre O, a avut un fel de transă, o viziune, văzându-și soția moartă, însă acest lucru se datorează faptului că familia face parte din cultul penticostal, inculpatul având separat o conștiință religioasă și în cazul în care a discutat cu soția sa înainte de plecare acesta a avut suspiciunea că soția a avut un gând de sinucidere, având o asemenea viziune, cu aspect pur religios. În concluzie, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond.

Partea civilă intimată solicită respingerea apelului.

Inculpatul-intimat, având ultimul cuvânt, arată că referitor la venirea din cursă, la întoarcerea spre O, apărătorul său a înțeles greșit, nefiind vorba despre o viziune, ci doar s-a gândit, în urma discuției avute cu soția, dacă aceasta nu a recurs la vreun gest, făcându-și ceva. Arată că nevinovăția sa este certă, fapt pentru care nici nu a rămas în, neavând de ce să fugă și să se ascundă și solicită să i se facă dreptate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 51/P/1999 din 08 august 2002, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 lit. c pen, reținându-se că în data de 9 februarie 1999, cu un corp contondent, i-a aplicat mai multe lovituri în cap soției sale, victima HG, după care a sugrumat-o cu o conductă din cupru.

În actul de inculpare s-a arătat că moartea victimei ar fi survenit în următoarele împrejurări:

În urmă cu 18 ani, inculpatul, de religie penticostală, s-a căsătorit cu, din căsătoria lor rezultând o fată și un băiat, în vârstă de 15, respectiv 13 ani. După căsătorie, victima s HG-a încadrat vânzătoare în alimentația publică, lucrând până în anul 1995 la Alimentara din cadrul magazinului "".

ca gestionară la alimentară, prin intermediul șefului de unitate -, l HG-a cunoscut pe martorul care aproviziona cu pâine alimentara, având la acea dată o pe strada -. La cererea lui, martorul a acceptat să-l angajeze ca șofer pe inculpat, căruia i-a închiriat o mașină Toyota.

În urma discuțiilor purtate cu inculpatul și soția acestuia, martorul a acceptat să se asocieze cu acesta, cumpărând o casă pe str. -, nr. 2 de la, în care să amenajeze o și concomitent au făcut demersurile pentru înființarea SC "" SRL.

La sfârșitul anului 1996, a început să funcționeze, dar pe parcurs au început să apară neînțelegeri financiare între cei doi asociați, determinate pe de o parte de faptul că inculpatul luase din banii societății pentru a-și cumpăra o casă pe str. - nr. 12, iar pe de altă parte de faptul că, deși inițial spusese asociatului că s-a împrumutat de bani de la sora sa din, ulterior i-a spus acestuia că trebuie să-i restituie surorii banii cu dobândă din încasările societății.

După cumpărarea casei de pe str. - nr. 12, timp de aproximativ o lună și J, inculpatul s-a ocupat de amenajarea casei.

Ulterior, asociatul și-a luat concediu, iar la reîntoarcerea din concediu a constatat că datoriile societății către Moara din, aparținând familiei și care le livrase făină, au crescut.

Nemulțumit de aspectele financiare menționate mai sus, a fost de acord să se retragă din societatea SC " "SRL, iar inculpatul să-l despăgubească în raport cu cota parte din capitalul social, înțelegere concretizată printr-un proces-verbal.

După retragerea lui din societate, datoriile societății și ale inculpatului, care, rămas asociat unic, a împrumutat bani cu dobândă de la mai multe persoane, au crescut, ajungând în total în sumă de 75.000-80.000 mărci germane.

În acest context, în data de 6 februarie 1999, și care erau nașii inculpatului și ai soției sale, au trecut pe la domiciliul acestora și în cadrul discuțiilor purtate în legătură cu datoriile pe care le aveau aceștia din urmă, s-a pus în discuție pentru prima dată problema vânzării i, sunându-l pe cumnatul său, G și insistând pe lângă acesta să cumpere brutăria, deși obiectul de activitate al societății acestuia cuprindea alte activități.

În data de 7 februarie 1999, inculpatul și soția sa au participat la slujba religioasă de la, mai mulți martori sesizând starea de supărare a soției inculpatului și faptul că aceasta a refuzat să ia împărtășania din partea pastorului.

În seara zilei de 8 februarie 1999, în jurul orei 20,00, inculpatul care se afla la, a purtat o discuție cu brutarul G și cumnatul său, acesta din urmă povestindu-le despre capacitatea unor prezicători de a prevesti viitorul oamenilor. Soția inculpatului, care se afla la, nu a intervenit în discuția purtată între cei trei, iar în jurul orei 23,30, fiind răcită de câteva zile, a plecat acasă.

La puțin timp, după plecarea soției, inculpatul și cumnatul său au părăsit și ei brutăria, inculpatul trecând pe la domiciliul nașului său, de pe-, --48, căruia i-a restituit 5.000.000 lei, pe care îi împrumutase înainte cu o săptămână pentru a cumpăra combustibil la.

În jurul orei 21,30, după ce a fost servit cu sarmale de nașa sa, inculpatul a plecat la domiciliu.

În data de 9 februarie 1999, în jurul orei 6,45 - 6,50, inculpatul a ajuns la, unde s-a întâlnit cu brutarul G care lucrase în de noapte și care tocmai ieșea din curtea i pentru a merge la domiciliu.

În jurul orei 8,00, șoferul u care-i efectuase deja un transport de pâine, pe care-l distribuise la diferite unități din O, s-a reîntors din cursă cu mașina Toyota de culoare vișinie, pe care, conform obiceiului, a introdus-o cu spatele în curtea i, pentru a fi reîncărcată cu pâine.

În jurul orei 8,15, șoferul uap lecat în cursă, iar în momentul în care a trecut pe str. - în dreptul imobilului cu nr. 12, văzut-o în stradă, închizând poarta de la intrare, pe numita HG, pe care a claxonat-o și concomitent a salutat-o, după care și-a continuat cursa spre oraș.

Imediat după plecarea șoferului u, inculpatul s-a deplasat la domiciliu pentru a duce la mașina de culoare albă, care fusese parcată peste noapte în fața casei sale de la nr. 12. Ajungând în fața i, inculpatul a introdus mașina cu spatele în curtea i, partea dreaptă a autoturismului fiind la o distanță de aproximativ 50 cm de perete, loc prin care se putea intra în pentru eventualii cumpărători de pâine.

Inculpatul a încărcat mașina cu pâine, ajutat fiind de brutarul u, iar în jurul orei 9,00 - 9,10 în timp ce se afla lângă mașină, având ușa deschisă, în curtea iai ntrat martora, care stă peste drum de și care i-a cerut inculpatului să-i plătească o datorie de 75.000 lei reprezentând unele reparații pe care le-a făcut soțul său la, inculpatul trimițând-o în la soția sa.

De menționat faptul că, în momentul când martora a discutat cu inculpatul, a văzut că acesta avea în mână ceva acte și nu a observat că pe scaunul din față partea dreaptă sau pe podea s-ar afla un bagaj (sac).

Intrând în, a găsit pe numitele și care cumpărau pâine de la soția inculpatului, martora așteptând până când cele două femei au fost servite.

După plecarea sus numitelor, martora s-a înțeles să îi dea numai 50.000 lei în contul datoriei iar pentru diferența de 25.000 lei să-i dea pâine și rebuturi.

Neavând asupra sa o plasă, martora a luat câteva pâini pe care le-a dus acasă, după care s-a reîntors și intrând în camera în care se afla cuptorul, aceasta i-a văzut pe brutarii și u care mâncau și pe care i-a întrebat de ce este supărată, aceștia răspunzându-i că "toată ziua a fost așa".

După ce și-a luat de pe raft mai multe bucăți de pâine, martora le-a luat în brațe, iar la ieșirea din, pe terasă în jurul orei 9,15 - 9,20 s-a întâlnit cu martora, care intra după pâine.

După ce a lăsat pâinea la domiciliu, martora s-a deplasat după 4 litri de lapte la familia de pe str. -, lapte pe care l-a dus la domiciliu.

În jurul orei 10,00, martora, care locuia pe str. - nr. 37, s-a dus la pentru a cumpăra pâine, iar în momentul în care a intrat în curte, din fața ușii de acces în l-a văzut pe inculpat trăgând-o pe soția sa în spatele i, ținându-i o mână pe gură. Martora a intrat înăuntru în, a cumpărat pâine, după care s-a reîntors la domiciliu.

În momentul în care martora a ajuns în dreptul imobilului de pe str. - nr. 12, auzind un zgomot asemănător celui produs de aruncarea unui corp metalic, s-a întors înapoi și l-a observat pe inculpat în spatele dubiței cu care transporta pâine, după care acesta a întors vehiculul și s-a deplasat cu acesta în direcția de mers a martorei.

Martora, ajungând cu laptele la domiciliu, a mâncat, s-a îmbrăcat, după care în jurul orei 11,00 s-a deplasat în stația de autobuz de pe str. - - pentru a se deplasa în oraș cu autobuzul nr. 11.

Întrucât în cursul nopții ninsese, traficul rutier din ziua respectivă s-a desfășurat în condiții grele, astfel că autobuzul nr. 11 care trebuia să ajungă la stație la ora 11,10, a ajuns cu mult după ora 11,30.

În timpul în care martora a stat în stație în așteptarea autobuzului, aceasta nu a văzut venind din oraș cele 2 mașini cu care inculpatul transporta pâine de la, în schimb a văzut -ul poliției venind în cartierul.

Conform propriei susțineri a inculpatului, înainte de a ieși din curtea i, inculpatul ar fi căutat-o pe soție în spatele i, găsind-o în pod, insistând să coboare din podul i, soția i-ar fi răspuns că "ți-am distrus viața ție și copiilor mai bine mor".

Inculpatul s-ar fi urcat și el în pod, convingând-o pe soție să coboare, el coborând în urma sa, după care el a plecat să distribuie pâine pe ruta - de M -, ajungând cu o întârziere de o oră.

-se de la, în colțul străzii - cu - s-a întâlnit cu șoferul u și amândoi au circulat cu mașinile spre, inculpatul circulând în față și intrând în curtea i cu fața, contrar obiceiului, iar uai ntrat sub copertină cu spatele. De asemenea, în rechizitoriu s-a reținut ca fiind relevant faptul că de la data când ual ucrat la până în 9 februarie 1999, acesta niciodată nu s-a intersectat la întoarcerea din cursă cu inculpatul.

din mașină, inculpatul a intrat în și a întrebat pe cei doi brutari unde este soția sa, aceștia răspunzându-i că lipsește de mai mult timp. Imediat după aceasta, inculpatul a ieșit în curte, de unde s-a reîntors după 1-2 minute și așezându-se pe o navetă în sala cuptorului, s-a exprimat cu următoarele cuvinte: "vai ce mi-a fost dat a murit ".

Auzind cele spuse de inculpat, martorii u și uai eșit din pe ușa din spate și au văzut-o pe soția inculpatului moartă, după care au revenit în și i-au spus acestuia să anunțe poliția, inculpatul cerându-le să continue activitatea la.

Conform susținerii inculpatului, după găsirea cadavrului ar fi sunat de pe telefonul de la la poliție și ulterior ar fi sunat de pe telefonul mobil (-) pe nașul său,.

Prin rechizitoriu s-a arătat că această susținere a inculpatului a fost infirmată de martorul, care a susținut că a primit telefon de la inculpat în jurul orei 9,30 - 9,45, fapt confirmat și de martorul, care se afla lângă în momentul în care a primit telefon de la inculpat și căruia i-a spus că trebuie să plece de la la O întrucât finul său are unele probleme. S-a menționat faptul că, în convorbirea telefonică pe care inculpatul ar fi purtat-o cu, acesta a insistat să-i aducă bani, iar la răspunsul că nu are bani, inculpatul a afirmat că "nu atât am nevoie de bani cât de tine".

De menționat că, prin rechizitoriu s-a susținut că, relevante pentru atitudinea nesinceră a inculpatului ar fi declarațiile succesive pe care le-a dat în fața procurorului în sensul că în prima declarație pe care acesta o dă din 9 februarie 1999, nu susține că soția sa s-ar fi urcat în pod înainte de plecarea sa în cursă (vol. I fila 165-168, 172), ci numai în declarația pe care a dat-o în data de 10 februarie 1999, inculpatul a susținut că soția sa s-a urcat în pod (vol. I fila 178), precum și comportamentul inculpatului din momentul intrării acestuia în biserică și până la data arestării, comportament catalogat în actul de acuzare ca fiind anormal, comportament reținut a fi concretizat prin următoarele manifestări: după ce a anunțat poliției moartea soției, inculpatul a vândut pâine martorului (vol. II 140); după anunțarea poliției, inculpatul s-a deplasat cu mașina până la locuința soacrei dar nu a intrat în casă, inculpatul după anunțarea poliției a circulat pe stradă, întâlnindu-se cu vecinul care l-a întrebat "ce facem cu Toyota", inculpatul răspunzându-i "o să vorbim după-masă mai târziu"; în timpul slujbei religioase inculpatul nu a avut tăria de caracter de a ridica giulgiul de pe fața soției și nici măcar nu a lăcrimat; ajungând în cimitir inculpatul i-a cerut martorului înainte de începere slujbei "începe odată să terminăm ", dorind să vadă sicriul acoperit mai rapid, fapt ce i-a consternat pe martorii și (vol. II 87); în cimitir, după începerea slujbei, dat fiind faptul că sora sa îl sunase pe telefonul mobil al martorului, acesta s-a îndepărtat aproximativ 10, fapt ce a indignat pe toți credincioșii din cimitir, acesta nefiind prezent nici în momentul când sicriul a fost lăsat în groapă; la masa de pomenire care s-a ținut la, inculpatul a avut o manifestare care i-a șocat pe participanți cu întrebări "a fost bun gulașul"; la 3 luni după decesul soției, inculpatul a fost naș la o nuntă; la câteva luni după moartea soției, inculpatul a început să facă curte numitei, mai tânără cu 20 ani decât el, dar tatăl acesteia într-o discuție pe care a avut-o cu inculpatul și părinții acestuia la domiciliul acestora din urmă, i-a spus că se opune căsătoriei dintre cei doi, dat fiind diferența de vârstă dintre fiica sa și inculpat, pe de altă parte că, crede că și-a ucis soția (vol. II, 72); după moartea soției nu a purtat haine de doliu decât atunci când s-a prezentat la procuror pentru a afla dacă a fost descoperit ucigașul fostei sale soții; după moartea soției, inculpatul le-a inoculat celor doi copii ideea că mama lor a fost posedată de diavol și că s-a sinucis; după înmormântarea soției și până la data arestării, inculpatul l-a bănuit pe martorul că ar fi făcut declarații acuzatoare la adresa sa, motiv pentru care a încercat să-l discrediteze, dat fiind faptul că și acesta era dirijor împreună cu inculpatul la; deși la data de 6 mai 2002, comitetul director de la i-a chemat în fața sa pe martorul și pe inculpat, recomandându-le să treacă peste disensiunile personale și să-și îmbunătățească activitatea corului, inculpatul s-a angajat că va respecta această recomandare; în data de 14 mai 2002, inculpatul în fața membrilor corului a anunțat că își dă demisia din funcția de dirijor, motiv pentru care în data de 18 mai 2002, pastorul G, aflând despre demisia inculpatului, l-a căutat personal la domiciliu, spunând că va fi convocat în fața comitetului director pentru a justifica motivul demisiei; deși pastorul principal a insistat ca inculpatul să îi spună motivul real al demisiei, acesta nu avea tăria de caracter să recunoască disensiunile cu (vol. II, 70).

Prin Sentința penală nr. 313 din 17 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția Penală în dosarul nr. 6639/2002, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. c achitarea C.P.P. inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. De art. 174 - 175 lit. c Cod penal și punerea de îndată în libertate a inculpatului, conform art. 350 alin. 2.

C.P.P.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore în data de 11.II.1999 și arestat preventiv din data de 20 mai 2002 până în 17 noiembrie 2003.

S-a constatat că în cauză nu s-au formulat pretenții civile.

În baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea în favoarea statului a țevii de cupru - corp delict.

În baza art. 192.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că nu și-a ucis soția și de altfel consideră că aceasta s-a sinucis iar în momentul în care a plecat pe traseul - de M - pentru a duce pâine magazinelor din aceste localități, soția era încă în viață iar despre moartea acesteia a aflat abia în momentul în care s-a întors la, când a găsit-o moartă în spatele

Astfel, în declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței (fila 26-28) acesta a arătat cu lux de amănunte ce s-a întâmplat, respectiv ce a făcut în acea zi de 9 februarie 1999. Conform propriei declarații în data de 9 februarie 1999, pe la orele 6,50. a ajuns la unde a desfășurat activitățile obișnuite până în jurul orei 8,00 când l-a ajutat pe șoferul să încarce mașina acestuia cu pâine, activitate pe care a desfășurat-o până la aproximativ 8,30. În jurul aceleiași ore, a sosit la și victima HG, a pus-o la curent cu problemele i, după care a plecat până acasă și a mâncat. Ajungând acasă, a stat aproximativ 5 - 10 minute vrând să mănânce, dar mâncarea fiind "a ciugulit numai ceva", după care a ieșit în curte, a curățat mașina și s-a întors la. În momentul în care a ajuns la, a constatat că soția sa nu era în, motiv pentru care a mers să o caute, găsind-o în mansarda i (din spusele inculpatului, aceasta se întâmpla în jurul orei 9,00), văzând-o în mansardă, i-a spus acesteia să coboare, victima nu a vrut, motiv pentru care inculpatul s-a urcat la rândul său în mansardă, susținând că aceasta i-a spus niște cuvinte care l-au șocat, respectiv "îmi pare rău că ți-am distrus viața, dar măcar tu și copiii să fiți bine", spunându-i totodată că vrea să se arunce de acolo și să moară, dar inculpatul, insistând, a reușit să o determine să coboare, după ce i-a spus că tranzacția cu brutăria urma să se încheie în zilele următoare. După ce au coborât din mansardă, inculpatul s-a dus în magazinul i pentru ca, ajutat de brutarul u, să încarce cu pâine mașina de culoare albă, mașină cu care urma să distribuie pâinea pe ruta - de M -, iar victima s HG-a dus să caute niște acte, respectiv chitanțiere și facturi necesare plecării în cursă. când inculpatul și brutarul u au terminat de încărcat mașina, puțin după ora 9,00, a venit după pâine numita, a schimbat câteva cuvinte cu aceasta, după care s-a urcat în mașină și a plecat să distribuie pâine. Inculpatul a menționat, de asemenea, că el distribuia pâinea doar de câteva zile, plecând de obicei C târziu la ora 8,00, dar în data de 9 februarie 1999 plecat cu o oră mai târziu, respectiv puțin după ora 9,00, datorită stării proaste a drumului și în ideea că până la acea oră s-ar fi pus criblură pe drum și s-ar fi putut circula mai bine. Tot din declarația inculpatului rezultă că acesta a plecat să distribuie pâinea în jurul orei 9,00 și datorită stării proaste a drumului, a circulat cu o viteză foarte mică, respectiv 20-30 km/oră, ajungând astfel să se întoarcă la pe la orele 11,30. Pe traseu inculpatul a arătat că s-a întâlnit în jurul orelor 10,00 cu o cunoștință, respectiv cu martorul, când s-a întors la în colțul străzii - s-a întâlnit cu șoferul u care venea și el la. Inculpatul a intrat primul în, mergând și parcând mașina în curte, iar șoferul a parcat mașina în fața ușii de acces în magazinul i, sub copertină, cu spatele, deoarece urma să mai încarce pâine pentru a pleca din nou să o distribuie în oraș. Inculpatul a precizat că a intrat în curtea i și a parcat mașina cu fața orientată înspre spatele i, dar că atunci nu a văzut nimic deoarece era preocupat să-și ia de pe scaunul din dreapta față actele și să închidă mașina, astfel că nu s-a uitat înspre spatele curții, ducându-se direct în magazinul A observat că în magazin nu era soția sa, a căutat-o în magazia de pâine și nevăzând-o, i-a întrebat pe brutari unde este aceasta, iar aceștia i-au spus că nu știu, deoarece numita lipsea HG de mult timp. Potrivit susținerilor inculpatului, amintindu-și de întâmplarea petrecută de dinaintea plecării în cursă și gândindu-se că aceasta a pățit ceva, a plecat în curte pentru aoc ăuta, vrând să urce în pod. Când a dat colțul, a observat o parte din mâna numitei HG, atunci s-a îndreptat într-acolo și văzut-o întinsă pe spate, având o țeavă de cupru înfășurată în jurul gâtului. În primul moment, a vrut să îi desfacă țeava și a pus mâna pe un capăt, dar uitându-se mai bine, a văzut că este moartă, astfel că s-a ridicat și s-a dus în magazinul i și le-a spus brutarilor și șoferului care se afla acolo că "a murit ", după ce i-a anunțat pe aceștia că a murit, brutarul și șoferul au ieșit să o vadă și după ce aceștia s-au întors după circa 2-3 minute în urma discuțiilor cu șoferul, a ajuns la concluzia că trebuie să anunțe organele de poliție, ceea ce a și făcut, astfel că în jurul orelor 11,30 anunțat organele de poliție, spunând că "vreau să anunț o sinucidere", după ce a sunat la poliție, a început să sune diferite persoane, primul fiind nașul său, căruia i-a spus să vină repede la și să aducă 2-3 milioane lei, fără a-i spune că a găsit-o moartă pe soția sa. Inculpatul a declarat că le-a spus brutarilor și șoferului să descarce lăzile din mașina sa, să ia sacul de sare pe care îl pusese în mașină, pe scaunul din dreapta față înainte de a pleca să distribuie pâine, după care a luat mașina și a mers la socrul său, care locuia la o distanță de aproximativ 300, a văzut că poarta este închisă și și-a dat seama că socrul său nu este acasă și știind că soacra sa este bolnavă, nu a putut să îi spună că fiica sa este moartă, motiv pentru care s-a întors înapoi la, lăsând mașina în fața porții. Inculpatul a relatat că atunci când a intrat în curte, a văzut că se vedea mâna victimei și știind că urmează să vină copiii de la școală, pentru a nu fi șocați, a luat un de tablă în care erau 5- 10 litri motorină și l-a mutat lângă zid, pentru a nu se putea observa din curte locul unde se afla victima HG, după care a intrat în și a sunat la socrii săi, a vorbit cu soacra sa, a avut o scurtă discuție cu aceasta fără să-i spună ce s-a întâmplat, dar aceasta i-a spus că a fost, fratele victimei pe la ei acasă și i-a spus că "este în ultimul hal", referindu-se la faptul că era bolnavă, luând o săptămână medicamente.

Totodată, inculpatul a declarat că, neștiind ce să facă în situația dată și trebuind să onoreze contractele, a continuat munca până a venit poliția, după aproximativ 40 minute, în jurul orei 12,10. Inculpatul a afirmat că nașul său, a ajuns la în jurul orelor 12,45.

Examinând actele și lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de consemnare a denunțului oral, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică, procesul-verbal de conducere în teren, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză, declarațiile martorilor audiați atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță, rapoartele de constatare tehnico-științifică, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, precum și declarațiile inculpatului, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 9 februarie 1999, ofițer de serviciu din cadrul Poliției municipiului O, a fost sesizat telefonic de către inculpatul cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 11,40, în curtea imobilului nr. 2 de pe str. -, a găsit-o decedată pe soția sa, de HG 35 ani, ocazie cu care acesta a afirmat faptul că bănuiește că este vorba de o sinucidere.

Imediat după primirea telefonului, ofițerul de serviciu a anunțat echipajul din cadrul Biroului ordine publică - evenimente, format din subofițerul și, care s-au deplasat de urgență la fața locului.

Ajungând la fața locului și văzând cadavrul în spatele i, cei doi lucrători de poliție și-au dat seama imediat că victima nu s-a sinucis, motiv pentru care au anunțat prin stație pe ofițerul de serviciu, cerând să trimită echipa de cercetare la fața locului, conducătorul auto deplasându-se în acest scop la sediul B iar subofițerul rămânând să asigure paza locului faptei până la sosirea echipei de cercetare urmată de polițiști și de procuror.

Cercetarea la fața locului a început la ora 12,15, ocazie cu care s-au constatat următoarele:

Lângă gardul din partea de vest a curții i vis-a-vis de fereastra biroului administratorului, s-a găsit un container uzat abandonat, răsturnat pe o parte. În dreapta acestui container, la 60 cm pe zăpadă, s-au evidențiat 2 de 10/15 cm precum și stropi de substanță de culoare roșiatică, aspect de sânge.

La 6 de aceste urme, oblic pe direcția sud-est, după colțul clădirii i, în partea de sud, pe zăpadă, s-a găsit cadavrul numitei HG, culcată pe spate cu fața în sus, capul orientat spre sud, piciorul rezemat de fundația zidului clădirii i, piciorul drept flectat din genunchi cu tocul cizmei pe zăpadă, membrele superioare depărtate de corp în unghi de 90 grade cu palmele pe zăpadă și cu degetele mâinii drepte ușor strânse, între degetul mijlociu și inelar de la mâna dreaptă s-a găsit un fir de păr de culoare brună cu început de încărunțire.

Procedându-se la examinarea externă a cadavrului, s-a constatat că fața de la nivelul nasului este acoperită de o scurgere de lichid de culoare brun-roșiatic cu aspect de sânge, care pornește de la cele două orificii nazale fiind prelins intensiv și în capilară.

Pe obiectele de îmbrăcăminte, zona bustului și în zona găsirii cadavrului, pe o rază de 1 x 1,5, s-au evidențiat și stropi de substanță brun-roșcată cu aspect de sânge.

Pe zidul clădirii i, în dreptul picioarelor victimei la o înălțime de 40 cm, s-au evidențiat stropi foarte fini de 1- 2 mm de substanță brun-roșcată cu aspect de sânge.

În jurul gâtului s-a înfășurat de 2 ori un laț tip de strangulare, realizat dintr-o țeavă de cupru cu diametrul exterior de 8 mm, capetele acestui laț fiind orientate în sus, lungimea urmând a fi stabilită după necropsia cadavrului. Prima buclă a lațului este puternic strânsă în jurul gâtului cadavrului peste o parte a gulerului puloverului situat sub bărbie.

De la călcâiul cizmei corespunzătoare piciorului stâng de la cadavru spre vest, s-a evidențiat pe zăpadă o urmă de târâre sub formă de arc de cerc pe o distanță de 40 cm. În același de clădire, pe latura de vest, aproape lipsit de zidul clădirii i, s-a găsit un de metal vopsit cu deruginol, având în partea superioară către un robinet de inox iar suprafața fiindu-i acoperită cu zăpadă.

În locul inițial situării butoiului s-a observat o zonă circulară lipsită de zăpadă, cu același diametru cu butoiul din cauză, butoiul era gol, dar pe zăpadă între locul inițial și locul găsirii nu s-au observat urme de tragere și târâre.

Între locul găsirii cadavrului și containerul de lângă gard, pe zăpadă s-au evidențiat o multitudine de urme de încălțăminte, printre care s-au evidențiat și urme de încălțăminte create de cizmele victimei, având direcția de deplasare de la container spre colțul clădirii.

La sosirea primilor lucrători de poliție la fața locului, în grădina imobilului în cauză și de la cadavru spre ușa de acces în hala de producție aflată în partea de sus a clădirii i, pe zăpadă nu s-a evidențiat nici o urmă de încălțăminte și nici alte urme de natură biologică.

În clădirea i nu s-au identificat urme de natură biologică sau urme legate de deces (vol. I - 2-6 și 8-17).

După terminarea cercetării la fața locului, cadavrul numitei a HG fost ridicat și transportat la laboratorului de medicină legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei medico-legale a decesului.

Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului, s-a constatat că numita a HG prezentat următoarele semne de violență:

1. - la nivelul gâtului s-a găsit o țeavă cu diametrul de 0,7 - 0,8 cm²răsucită de două ori în jurul gâtului cu capetele libere orientate anterior. După îndepărtarea acestui laț la nivelul gâtului, laringian, s-a observat o depresiune caldă pe alocuri violacee orizontală, cu o lățime de circa 0,5 cm, cu o adâncime maximă de 0,4 cm, și care cervical anterior în Ja dreaptă se închide sub forma unei încrucișări, prelungindu-se oblic ascendent din înainte-înapoi; cea de-a doua buclă se închide la nivel nucal în zona pilozității capilare unde apare sub forma a 2 șanțuri suprapuse mult superficializate.

2. - frontal intersprâncenos stric paradonian stâng o plagă cu margini neregulate aproximativ sub forma unei semilune prin dehiscență cvasiverticală, cu o lungime de 2,4 cm; părțile moi învecinate buzelor plăgii apar brune pe o lățime de până la 0,5 cm;

3. - piramida nazală cu o mobilitate patologică în Ja inferioară prezintă o plagă cu margini relativ netede dar cu un traiect neregulat format dintr-o porțiunea de cca 1 cm curbă cu concavitatea caudal și o fină prelungire în drt. și superior de cca 0,3 cm. Părțile moi învecinate sunt tumefiate și au un aspect roșu violaceu, palid predominant versantul stâng. La sondarea plăgii s-a constatat o profunzime mare, până la baza septului. La orificiile nazale s-a observat sânge coagulat;

4. - a liberă a buzei inferioare prezintă trei mici cruste brune;

5. - mentonier stg. corespunzător ramurii orizontale și submentonier o echimoză roșie de 4/2,5 cm;

6. - fața dorsală a degetului III mâna drt. corespunzător articulației interfalangiene proximale și falangei II, patru mici escoriații din care una punctiformă și trei liniare de până la 0,5 cm;

7. - la nivelul genunchiului dr. echimoză roșie de 2/1,5 cm cu infiltrat sanguin subadiacent evidențiat la secționarea tegumentelor.

Din concluziile raportului de constatare medico-legală rezultă următoarele:

1. - Moartea numitei a HG fost violentă.

2. - Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin strangulare.

3. - Având în vedere felul lațului și modul de realizare a acestuia se exclude suicidul.

4. - Moartea poate data din dimineața zilei de 9 februarie 1999.

5. - Leziunile s-au putut produce după cum urmează:

- la nivelul gâtului prin acțiunea unui laț dur;

- la nivelul feței prin lovire cu corpuri dure cu muchii sau prin lovire de un corp dur neregulat cu muchii;

- la nivelul genunchiului drt. prin cădere pe un plan dur.

6. - Între leziunile de la nivelul gâtului și decesul victimei există un raport de cauzalitate directă necondiționată.

7. - O posibilă poziție victimă-agresor a fost "față în față", în momentul fixării lațului, victima fiind în decubit dorsal (vol. I, 30-33), reieșind astfel, fără putință de tăgadă că victima a HG fost omorâtă și nicidecum nu s-a sinucis.

În ceea ce privește autorul acestei fapte, deși prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul ar fi fost C care a omorât-o pe HG, instanța a considerat că în cauză sunt insuficiente probe pentru dovedirea vinovăției acestuia, creându-se astfel dubii în acest sens, cu atât mai mult cu cât acuzarea este construită în special pe probe circumstanțiale legate de comportamentul inculpatului.

Astfel, susținerile inculpatului că în momentul în care a plecat pentru a distribui pâine pe traseul O - - de M - și retur, soția sa era încă în viață, sunt confirmate de declarațiile următorilor martori: martora, care în declarația de la fila 97-98, afirmă următoarele: "în 9 februarie 1999, m-am deplasat la cam în jurul orei 9,15, când am intrat în curte am văzut că sub copertină se afla o mașină Toyota de culoare albă cu ușa deschisă în partea șoferului și l-am observat în mașină pe inculpat. M-am dus la acesta, ne-am salutat și l-am întrebat dacă poate să-mi restituie banii pentru lucrările pe care anterior le efectuase soțul meu pentru ei. Acesta mi-a spus să merg înăuntru să vorbesc cu. Când am ajuns în fața ușii de la intrarea în magazin, m-am întâlnit cu 2 femei în vârstă, le-am lăsat să intre, după care am intrat și eu, înăuntru aflându-se victima.HG După ce am intrat prima dată, numita le HG-a servit pe cele 2 femei, după care am stat un pic de vorbă cu ea arăt că înainte ca eu să intru în magazin, inculpatul a plecat cu mașina Toyota albă, în contul datoriei eu m-am înțeles cu să HG-mi de pe o parte din bani pâine de mâncat și pentru o parte, pâine pentru porci, nu aveam plasă la mine, motiv pentru care m-am dus acasă și m-am întors cu o plasă pentru a lua pâinea pentru porci. că nu m-am întâlnit cu nimeni. Când m-am întors la magazin era doar HG La ieșirea din magazin am dat în cu, pe care am salutat-o după care am plecat acasă. Eu nu m-am mai întâlnit cu inculpatul acesta plecând când eu am venit la magazin prima dată când am ieșit în stradă nu am observat vreo persoană sau mașină în fața i"; martora, care în declarația de la fila 144-145 afirmat că: "în februarie 1999 eu lucram la SC SRL care avea sediul la intersecția străzii - cu -, în 9 februarie 1999 eu m-am dus să fac cumpărături la patron la alimentara aflată pe str. - în partea de jos spre - - după care m-am întors și m-am dus la după pâine. Apreciez că am intrat în pe la orele 9,15 - 9,20 și în curte m-am întâlnit cu care avea mai multe pâini în brațe, eu am salutat-o, am intrat în magazin nefiind înăuntru altă persoană decât HG, i-am cerut o pâine, aceasta m-a servit după care au am plecat. Eu nu m-am mai întâlnit cu nimeni altcineva. Menționez că aveam pauză între orele 9,00 și 9,30", cele arătate de martoră petrecându-se în timpul acestei pauze; martora, care în declarația de la fila 121-122, afirmat următoarele: "arăt că eu am lucrat ca brutar la brutăria și în 9 februarie 1999, am intrat în serviciu și am ajuns la la orele 6,45 dimineața inculpatul ajutat de colegul meu u au încărcat pâinea în mașina marca de culoare albă această operațiune s-a desfășurat în jurul orelor 8, 30 - 9,00 în jurul orelor 9,00 fără să pot preciza exact ora nu l-am mai văzut pe inculpat presupunând că acesta a plecat în cursă. La scurt timp după ce eu nu l-am mai văzut pe inculpat după aproximativ 10-15 minute l-am auzit pe colegul meu u vorbind cu HG că eu nu am mai ieșit din hala de producție și nu am mai văzut-o pe.HG că la un moment dat aproximativ pe la orele 9,25 - 9,30 intrat în o vecină pe nume a intrat în magazin eu auzind că vorbea cu cineva, nu am văzut cu cine, dar cred că vorbea cu HG După plecarea numitei la orele 9,30, am observat că victima lipsea HG din magazin după câte îmi aduc aminte în jurul orelor 9,40 pe la orele 10,40 venit un distribuitor care trebuia să încaseze de la patroni niște bani pentru amelioratori deoarece nu era nici unul din ei am sunat la acasă HG dar acolo nu mi-a răspuns nimeni, după care am sunat și la mama ei dar nici acolo nu mi-a răspuns nimeni eu spunând distribuitorului să vină târziu. Pe la orele 11,00 - 11,15 intrat în inculpatul "; martorul u în declarația de la fila 141-142 afirmat următoarele: am lucrat în calitate de brutar la brutăria iar în dimineața zilei de 9 februarie 1999 am intrat de serviciu la un moment dat în timp ce eu îmi desfășuram activitatea obișnuită în hală am observat, respectiv am fost strigat de să mă duc și să-l ajut să încarce lăzile cu pâine din mașină numai eu și inculpatul am încărcat lăzile, această activitate începând de la 8,30 timp de 5 minute toate acestea s-au întâmplat până în jurul orelor 8,40, eu am intrat în hală m-am dus la cuptorul de pâine și am văzut că a crăpat pâinea în cuptor, atunci m-am întors la magazin pentru a-l anunța pe inculpat că avem probleme cu cuptorul, respectiv am revenit în magazin după aproximativ 2-3 minute când am ajuns în magazin, inculpatul nu mai era acolo iar era HG rezemată pe birou și am observat că plângea mi-am aruncat privirea în curte, respectiv pe geamul ușii de la intrarea în magazin pentru a-i spune inculpatului ce s-a întâmplat dar am observat că mașina nu era acolo și nici pe inculpat nu l-am mai văzut arăt că pe la orele 9,20 am auzit-o pe victimă spunându-i numitei să-și ia pâine de pe raftul din spate pe la orele 9,30 venit cineva în hală, întreba cine servește pâine că nu este nimeni în magazin, colega mea a mers să servească și când s-a întors mi-a spus - oare unde s-a dus că și-a lăsat haina aici și sertarul cu bani deschis" referindu-se la victima HG nu mai știu dacă a mai venit cineva după pâine dar știu că în jurul orelor 10,00 venit un agent comercial după banii pentru drojdie întrebând unde sunt patronii, eu i-am spus că aici trebuie să fie HG am ieșit în stradă, m-am uitat și nu am observat-o, când am ieșit afară m-am dus direct în stradă și nu m-am uitat în curte nici când am ieșit și nici când m-am întors, eu neobservând nimic neobișnuit în curte sau stradă atât cât am avut eu în câmpul vizual. că, m-am întors în magazin și am spus colegei mele că nu am văzut-o afară și am spus să telefoneze acasă la ea; a telefonat colega mea, după care după aproximativ 2-3 minute am sunat și eu acasă dar nu a răspuns nimeni".

De asemenea, tribunalul a reținut că declarația inculpatului în sensul că pe la ora când a fost văzută victima pentru ultima dată în viață, el se afla deja pe ruta O - - de M -, distribuind pâine, este susținută de gestionarii de la magazinele unde acesta a lăsat pâine și de martorul.

Astfel, inculpatul în declarația de la fila 177-178 afirmat că a plecat de la la ora 9,00 - 9,10, deplasându-se pe tot cursul traseului cu o viteză de aproximativ 20-30 km/oră, astfel că a ajuns la primul magazin aflat în localitatea pe la orele 9,30, fapt confirmat de martorul, care în declarația de la fila 176, afirmat că "arăt că soția mea în 1999 era gestionară în magazinul sătesc în localitatea iar eu o înlocuiam uneori. În 9 februarie 1999 am înlocuit-o pe soția mea și așa știu că magazinul a fost aprovizionat cu pâine de inculpatul care a sosit la magazin puțin după ora 9,00"; a stat aproximativ 5-10 minute, după care s-a deplasat la al doilea magazin din localitatea ("C al primăriței") ajungând acolo la orele 0,50, fapt confirmat de martorul, care în declarația de la fila 147 afirmat "nu-mi amintesc data dar știu că m-am întâlnit într-o dimineață între orele 9,00 - 10,00 cu inculpatul care se împotmolise cu mașina de pâine în localitatea. că de fapt mie mi-a cerut ajutorul vânzătoarea de la magazinul din menționez că acel aparține soției primarului eu o singură dată l-am ajutat pe inculpat, respectiv o singură dată i-am împins mașina", a stat aproximativ 5-10 minute după care s-a deplasat la magazinul din localitatea de M unde a ajuns aproximativ pe la orele 10,15, fapt confirmat de martora, care în declarația de la fila 129 afirmat că "arăt că în 1999 am lucrat ca și gestionară la magazinul din localitatea de M, îmi amintesc că atunci inculpatul în mai multe zile precum și în data de 9 februarie 1999 m-a aprovizionat personal cu pâine în acea zi a ajuns cu pâinea în jurul orelor 10,00 deși în mod normal venea cu pâine imediat după orele 8,00", a stat aproximativ 5-10 minute, după care s-a deplasat la magazinul din localitatea, unde a ajuns pe la orele 10,30, fapt confirmat de martora, care în declarația de la fila 146, afirmat că "în anul 1999 eu lucram ca și vânzătoare la. În 9 februarie 1999, m-am întâlnit cu inculpatul când acesta a adus pâine la magazin pe la orele 9,30 - 10,00", a stat aproximativ 5 minute după care s-a deplasat la magazinul din centrul localității, unde a ajuns pe la ora 10,40, fapt confirmat de martorul, care în declarația de la fila 130 afirmat că "în 9 februarie 1999, aprovizionarea a fost făcută chiar de inculpat, acesta ajungând cu pâinea la magazinul din localitatea pe la orele 10,30 - 10,45", a stat aproximativ 10 minute, după care s-a deplasat la magazinul din localitatea aparținând unde a stat aproximativ 3 minute, după care s-a întors la brutăria unde a ajuns aproximativ pe la orele 11,15, fapt confirmat de către martora, care în declarația de la fila 174-175 afirmat că inculpatul a ajuns la pe la orele 11,00 - 11,15 și de către martorul u care în declarația de la fila 141-143 afirmat că pe la orele 11,00 intrat în atât inculpatul cât și șoferul u.

De asemenea, s-a reținut de prima instanță că inculpatul, în declarația de la fila 26-28, arată că, atunci când a distribuit pâinea în data de 9 februarie 1999, pe traseu "nu-mi amintesc unde m-am întâlnit cu o cunoștință în jurul orei 10,00", fapt confirmat de acest martor, care în declarația de la fila 131 arătat că "în dimineața zilei de 9 februarie 1999, respectiv pe la orele 9,45 plecat din spre O, rețin bine acest lucru, deoarece m-am uitat pe ceasul pe care îl aveam la bordul mașinii și deoarece știam că trebuia să ajung la O, la ora 11,00 pentru a depune niște acte. Când am ieșit din înainte de intersecție cu de M m-am întâlnit cu inculpatul care venea dinspre O înspre. că m-am întâlnit cu acesta cândva între orele 9,45 și 9,50".

Tribunalul a apreciat ca neîndoielnic faptul că, avându-se în vedere timpul scurs de la data săvârșirii faptei și până când martorii au dat declarații în fața instanței a trecut o perioadă lungă de timp, astfel încât, într-adevăr, după cum a susținut și acuzarea, toate orele arătate de aceștia sunt relative (de menționat că în cauză nu s-a stabilit din punct de vedere medico-legal ora aproximativă a morții victimei HG, la fața locului nefiind chemat medicul legist, astfel că, aceasta s-a putut aproxima numai potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză - respectiv între 9,30 - 10), dar de necontestat este faptul că toți acești martori au afirmat că în momentul în care inculpatul a plecat de la pentru a distribui pâine pe traseul - de M -, victima era încă în viață. S-a constatat de prima instanță că singura martoră care a susținut contrariul a fost martora, care în declarația de la filele 170-173, arătat următoarele: "eu aproape zilnic mergeam după pâine la brutăria pe la aceeași oră respectiv pe la orele 10,00 - 10,30 dimineața. În data de 9 februarie 1999 la fel ca și altădată, la orele 10,00 - 10,20, am ajuns la brutăria de pe str. -, am observat că în fața i era parcată o dubiță vișinie cu care eu știam că circulă inculpatul am deschis ușa mică iar în momentul în care am intrat pe ușă l-am văzut pe inculpat și soția acestuia, respectiv lângă HG peretele i certându-se în curte, respectiv l-am văzut pe inculpat trăgând-o pe victimă de haine în zona umărului; eu cred că inculpatul m-a văzut când am intrat în curte, deoarece atunci i-a pus mâna după umăr, inculpatul fiind pe lateral față dreaptă victimă și trăgând-o pe aceasta spre spatele curții. că, văzându-i pe cei doi că se ceartă chiar mi-a venit în minte că la biserică se spunea că în familia nu sunt certuri și eu mi-am spus "iacă-tă că sunt certuri". Când am intrat eu am auzit-o pe victimă strigând - porcule, escrocule lasă-mă - dar nu l-am auzit pe inculpat zicând nimic. Eu nu m-am oprit de loc, acestea văzându-le până am parcurs distanța de la ușa de la intrare și ușa i Am intrat în pentru a cumpăra pâine. Referitor la persoana care m-a servit cu pâine fac precizarea că, în declarația dată la parchet am confundat persoana care m-a servit, respectiv numele acesteia, deoarece atunci am spus că am fost servită de, eu știind că este vorba despre persoana care este căsătorită cu vecinul bunicii mele din satul, dar în loc de cum de fapt o chema pe acea persoană am spus. Precizez că mi-am dat seama de această greșeală în momentul în care a fost adusă numita la poliție pentru aor ecunoaște i-a solicitat brutarului u pe care eu l-am recunoscut la poliție să-mi aducă pâine proaspătă iar în magazin pâinea mi-a fost dată de am făcut acestea după care am ieșit afară. Apreciez că eu am stat înăuntru aproximativ 5 minute poate nici atât, când am ieșit afară eu nu m-am mai uitat în curte, dar nu am auzit nimic, iar când am ieșit în stradă, în fața porții mai era dubița de culoare vișinie. că am pornit spre casă și nu ajunsesem la capătul străzii când am auzit o ușă de la o mașină, m-am uitat în spate și l-am văzut pe inculpat trântind ușa, după care a urcat în mașină și a trecut pe lângă mine, iar când a ajuns la capătul străzii - spre str. - - a luat-o la stânga, iar când eu am ajuns la capătul străzii - nu am mai văzut mașina inculpatului pe str. - -. La aproximativ 30 minute de când am pornit de la, am observat vecinii ieșind afară; se adunase lume la capătul străzii la intersecția străzii - cu -, menționez că atunci când am observat că toată lumea iese afară am ieșit și eu și din câte îmi amintesc cei din familia mi-au spus că a HG fost omorâtă Atunci toată lumea vorbea că inculpatul a omorât-o pe HG". Prima instanță a înlăturat ca nesinceră declarația acestei martore, pentru următoarele motive:

- declarația acesteia nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză;

- există contradicții în declarația acestei martore, care pun sub semnul îndoielii sinceritatea de care aceasta a dat dovadă în sensul că aceasta a afirmat cu certitudine că în acea dimineață de 9 februarie 1999 "a observat că în fața i era parcată o dubiță vișinie cu care eu știam că circulă inculpatul ", ori din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu a circulat nici în ziua de 9 februarie 1999 și nici altă dată cu dubița de culoare vișinie, ci doar cu dubița marca de culoare albă; iar pe de altă parte, aceasta a afirmat inițial în cursul urmăririi penale că în data de 9 februarie 1999, fost servită cu pâine de către, sora inculpatului, susținând această versiune inclusiv atunci când a fost confruntată cu această martoră în cursul urmăririi penale, în fața procurorului afirmând "de ce nu recunoști dragă că tu m-ai servit cu pâine?", după care adresându-se procurorului i-a spus acestuia "v-am spus că este una grasă!" - fila 365 (de menționat că la data de 9 februarie 1999, se afla în Turcia); după care, audiată fiind și de către instanță, în declarația acesteia de la fila 171, revenit asupra acestor aspecte și a susținut că de fapt a confundat numele persoanei care a servit-o cu pâine "deoarece atunci am spus că am fost servită de, dar eu știam că este vorba de persoana care este căsătorită cu vecinul bunicii mele din satul și în loc de cum o chema de fapt pe acea persoană am spus ", dar nici această versiune nu a fost confirmată deoarece din celelalte probe administrate în cauză (deși a susținut acest lucru, respectiv că a fost servită cu pâine de chiar și cu ocazia confruntărilor efectuate între aceasta și cele două surori ale inculpatului - și în fața instanței - 365- 366) a rezultat că martora (și nu - cum susține că o cheamă martora ) a intrat de serviciu în data de 9 februarie 1999 după-masa, sosind la abia în jurul orei 14,00, astfel că nu avea cum să o servească cu pâine pe martora în jurul orelor 10,00 - fapt confirmat demartorul- fila 371, care a afirmat că "în dimineața zilei de 9 februarie 1999, pe la orele 10,00 am fost acasă la familia. acest lucru că la radio se dădea ora exactă, acasă fiind și soțul acesteia. Am fost servit cu o cafea de stând la aceștia până la ora 12,00 în toată această perioadă cât am stat la familia, numita nu a plecat de-acasă, eu găsind-o acasă și am lăsat-o tot acasă"; de altfel nici unul din martorii audiați în cauză nu a afirmat că martora ar fi sosit la mai devreme de ora 14,00, fiind evident faptul că în acea dimineață era de serviciu victima HG;

- martorul uai nfirmat faptul că în acea dimineață de 9 februarie 1999, ar fi văzut-o pe martora la și cu atât mai puțin că i-ar fi adus pâine proaspătă din magazie. De altfel aceasta a susținut că nu a văzut-o nici atunci nici cu altă ocazie pe martora în incinta i;

- este de asemenea de menționat faptul că martora a dat această declarație la mai mult de 3 ani de la data comiterii faptei, în condițiile în care a fost arestată iar la scurt timp după ce a dat această declarație, a fost pusă în libertate, iar pe de altă parte, este puerilă justificarea acesteia în sensul că nu a spus nimănui despre cele văzute în dimineața zilei de 9 februarie 1999 în curtea i pentru "a nu lăsa copiii fără tată, după ce au rămas fără mamă";

- martora a afirmat că în momentul în care a fost introdusă în celulă, a început să discute cu deținutele care se aflau acolo și recunoscând printre acestea o veche cunoștință, respectiv pe martora a, care la rândul său, îl cunoștea pe inculpatul deoarece soțul său era verișor cu victima HG, au discutat despre acest caz, relatându-i acesteia despre ce a văzut în curtea i în 9 februarie 1999, dar audiată fiind șimartora a, s-a constatat că sunt contradicții între declarațiile celor două, astfel că, aceasta din urmă, în declarația de la fila 367 afirmat că "mi-a spus textual - îl știi pe? - și eu i-am răspuns: - sigur că da, pentru că după soț mă numesc a și acesta este verișor cu HG, respectiv cu victima; tot cu acea ocazie mi-a spus că în dimineața de 9 februarie 1999 când s-a dus la să cumpere pâine, l-a văzut pe și soția acestuia certându-se și că ar fi văzut pe cum a tras-o pe soția sa spre spatele Menționez că mi-a spus că văzând că este scandal nu a luat pâine ci s-a întors mai târziu după pâine. că mi-a spus că, inițial a intrat în curtea i și atunci când i-a văzut pe cei doi certându-se a ieșit, a plecat acasă și mai târziu s-a întors după pâine (în timp ce afirmă că atunci când i-a văzut pe cei doi certându-se a intrat direct în, a cumpărat pâine, în a stat aproximativ 5 minute, după care a ieșit fără a se mai uita în curte și fără a auzi nimic și a plecat spre casă) mi-a spus că, cu acea ocazie a văzut-o pe care se bătea cu încercând să se apere, l-a zgâriat pe față și arăt că și eu personal cu ocazia înmormântării l-am văzut pe că avea urme de zgârieturi pe frunte deasupra ochiului stâng" - aspect însă infirmat prin depunerea la dosar a unui exemplar din ziarul Vest din data de 12 februarie 1999 prin care pe prima pagină se află o fotografie a inculpatului împreună cu cei doi copii ai săi de la înmormântarea victimei și HG din care se poate observa faptul că acesta nu prezintă nici o urmă de zgârietură pe frunte.

În susținerea acuzării, s-a invocat, de asemenea și declarațiamartorului, care a afirmat că a fost sunat de către inculpat după orele 9,30 în timp ce se afla în stația sa din localitatea și că în urma apelului primit de la inculpat, acesta s-ar fi deplasat la, ajungând acolo înainte de orele 12,15, oră când a început cercetarea la fața locului - susținând că acesta ar fi reperul orar în funcție de care a stabilit ora aproximativă când ar fi fost sunat de către inculpat - fila 94 - 97. Prima instanță a arătat că este adevărat faptul că, în ideea în care martorul a ajuns la înainte de orele 12,15, este imposibil să fi fost sunat de către inculpat abia la orele 11,30 - 11,40 deoarece nu ar fi avut timpul fizic necesar pentru a se deplasa din localitatea până în O, având nevoie de aproximativ o oră și 15 minute pentru a parcurge această distanță în condițiile atmosferice din data de 9 februarie 1999, dar din aceeași declarație a martorului rezultă că acesta în timp ce se deplasa înspre O "din localitatea am sunat-o pe o prietenă de familie, care este vecină cu inculpatul, pentru a întreba dacă nu știe ce a pățit aceasta, aceasta mi-a spus că nu știe, dar că o să o întrebe pe. Între timp am fost sunat de fiul întrebându-mă unde sunt și spunându-mi - a murit. Nu l-am crezut și am sunat-o din nou pe ", ori din listing-ul apelurilor telefonice date de pe telefonul mobil 094-- de către martorul rezultă că acesta l-a sunat la 12.06 pe fiul său (092-544.404) iar la orele 12,13 - 12,16 sunat la, ceea ce înseamnă că acest martor nu avea cum să fie la la orele 12,15 când a început cercetarea la fața locului, pe la această oră aflându-se abia în localitatea după cum rezultă din propria sa declarație, astfel că, rezultă că acest martor a ajuns de fapt la în jurul orelor 12,45 - 12,50, confirmându-se astfel versiunea inculpatului în sensul că l-a sunat pe nașul său după ce a descoperit cadavrul, respectiv pe la orele 11,35 - 11,40.

Tribunalul a mai constatat că în rechizitoriu s-a reținut de asemenea faptul că în data de 9 februarie 1999 ar fi fost prima dată când inculpatul s-ar fi întâlnit atunci când s-a întors din cursă cu șoferul u la intersecția străzilor - - cu -, dar că este de reținut faptul că inculpatul abia cu câteva zile înainte de această dată a început să distribuie pâine pe traseul - de M -, astfel că nu se poate vorbi de o anumită oră la care aceștia se puteau întâlni.

Tot ca și un aspect incriminator s-a mai reținut în rechizitoriu faptul că, inculpatul s-ar fi reîntors, după ce inițial a plecat să distribuie pâine, pentru a-și lua un sac cu sare darmartorul ua susținut varianta inculpatului în sensul că după ce l-a ajutat să încarce cu pâine mașina, "inculpatul a închis ușile de la mașină și am intrat împreună în magazin, am făcut 3 pași, când inculpatul m-a strigat să-l ajut să încarce sacul de sare în mașină, m-am întors și împreună am ieșit afară, inculpatul trăgând un pic mașina mai în față, aproximativ 1, pentru a se putea deschide ușa din partea laterală dreaptă pentru a putea încărca sacul de sare. Am deschis ușa și împreună cu acesta am pus sacul de sare pe scaunul din dreapta a șoferului" - fila 142.

De asemenea, în actul de inculpare s-a reținut faptul că ar fi existat certuri și o relație mai tensionată între inculpat și victimă, anterior săvârșirii faptei, în acest sens fiind audiați martorii și, care au arătat că, din auzite cunosc faptul că în "6 februarie 1999, între și soția sa a avut loc un scandal la domiciliul lor și că cei doi ar fi fost despărțiți de o persoană a cărui nume nu-l indică nimeni" - filele 214-217, dar aceste declarații sunt în contradicție cu toate celelalte declarații ale martorilor audiați în cauză și care au afirmat (inclusiv fratele victimei în declarația de la fila 238-239) că "eram destul de apropiat de sora mea și de inculpat și cunosc faptul că aceștia se înțelegeau destul de bine, eu personal nu am mai asistat la nici o ceartă între cei doi, dar gurile rele spuneau că aceștia se mai și certau ca orice cuplu normal") că inculpatul și fosta sa soție se înțelegeau foarte bine.

De precizat că, între degetele mijlocii și inelar de la mâna dreaptă a victimei s HG-a găsit și s-a ridicat un fir de păr, iar pe manșeta a puloverului ridicat de la inculpatul s-a constatat existența unor de culoare brun-roșcat, dar în urma expertizării acestora, prin raportul de expertiză nr. 249.106 din 10 martie 1999 (vol. I fila 35-40) s-au constatat următoarele: pe pulovărul ridicat de la numitul nu s-au pus în evidență urme de sânge iar firele de păr ridicate din mâna dreaptă a victimei, dintre degetele mijlociu și inelar sunt de natură umană și provin din regiunea păroasă a capului, prezentând asemănări cu firele de păr recoltate din regiunea păroasă a capului victimei.

HG

Pe de altă parte, prima instanță a constatat că inclusiv în fața instanței inculpatul în mod nejustificat a susținut că soția sa s-a sinucis, deși rezultă fără putință de tăgadă din concluziile raportului de constatare medico-legală a cauzei morții că "moartea numitei a HG fost violentă, ea s-a datorat asfixiei mecanice prin ștrangulare, dar având în vedere felul lațului și modul de realizare a acestuia, se exclude suicidul", iar comportamentul său ulterior morții victimei poate fi catalogat C puțin "bizar". De asemenea, în cursul cercetării penale s-a dispus o expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, constatându-se "o notă de simulare a nevinovăției cu perseverență în scenariul suicidului soției, refuzând dialogul într-un context rațional elaborat, cu evidentă contradicție între relatarea faptelor și modul de raționalizare, aplatizare afectivă", iar din concluziile acestui raport de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă următoarele: numitul nu suferă de boală psihică; discernământul său este păstrat; subiectul prezintă o personalitate dizarmonic structurată de tip disocial (amoral), iar în urma repetatelor examinări în comisia de expertiză medico-legală psihiatrică s-a apreciat că subiectul are un indice de sinceritate foarte scăzut cu tendințe de simulare și disimulare conform structurii personalității sale (vol. II fila 236-237). Cu toate acestea, prima instanță a considerat că în cauză nu sunt probe suficiente pentru dovedirea vinovăției inculpatului, prezumția de nevinovăție neputând fi răsturnată decât pe baza unor probe certe și concludente și nu pe baza altor prezumții sau chiar a logicii juridice (după cum susține acuzarea), atâta timp cât acestea nu sunt susținute de probe care să releve fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului, comportamentul "anormal" al inculpatului după moartea victimei nefiind suficient pentru a demonstra vinovăția acestuia, respectiv dacă și în ce calitate a participat la uciderea victimei.

Ca urmare, față de toate acestea și conform principiului "in dubio pro reo", prima instanță l-a achitat pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc.penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 174-175 lit. c Cod penal.

Împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Bihor, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca motive împrejurarea că în mod greșit inculpatul a fost achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc.penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-175 lit. c Astfel Cod Penal, s-a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de raportul de constatare întocmit de Laboratorul Medico-Legal B - care menționează clar modul în care victima a HG fost ucisă, respectiv că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice prin strangulare, care a fost efectuată cu o țeavă de cupru, având diametrul de 0,7 - 0,8 mm, răsucită de două ori în jurul gâtului, cu capetele libere orientate anterior. S-a concluzionat în finalul raportului medico-legal că având în vedere felul lațului și modul de realizare al acestuia, se exclude suicidul, și, ca atare, victima a fost omorâtă.

Parchetul apreciază hotărârea instanței de fond ca nelegală, aceasta fiind dată ca urmare a interpretării eronate a probelor de la dosar, ceea ce a condus la o greșită aplicare a legii, de natură să influențeze soluția procesului penal.

Pe de altă parte, se apreciază că instanța de judecată nu a dat nici o valoare probelor de vinovăție, înlăturându-le nefondat, încălcând astfel disp. art. 63 alin.2 Cod proc.penală, conform cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Prin încheierea nr. 2729/19.05.2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. 1696/2004, s-a admis cererea formulată de petiționarul și s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 652/2004 al Curții de Apel Oradea, la Curtea de Apel Timișoara, menținându-se actele îndeplinite până în prezent în cauză.

Prin decizia penală nr. 334/A din 07 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 4302/P/2005, s-a dispus, după cum urmează:

În baza art.379 pct.2 lit. C.P.P. modificat prin Legea nr.45/1993, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinței penale nr.313/17.11.2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr.6639/2002, pe care o desființează și rejudecând în baza art.174, 175 lit.c cod penal, a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de:

18 (optsprezece) ani închisoare.

Conform art.65 Cod penal s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev.de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei.

Au fost interzise drepturile prev. de art.64 Cod penal, pe durata prev.de art.71 Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de 24 ore reținere și durata arestării preventive, începând cu data de 20.05.2001, până la 17.11.2003.

Conform art.118 lit.b cod penal, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a țevii de cupru - corp delict.

A fost pe inculpat la plata sumei de 500.000 lei lunar, reprezentând prestație periodică pe seama minorului, născut la 04.10.1988, începând cu data rămânerii definitive a deciziei și până la majoratul minorului și la 25.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin decizia penală nr. 334/A din 07 octombrie 2005, Curtea de Apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată și ca urmare a interpretării eronate a probelor. S-au luat în considerare declarațiile martorilor, a, reținând că () a fost de față când inculpatul o agresa pe victimă, iar după puțin timp aceasta a fost găsită moartă; declarațiile martorilor u, u, u, a.

Împotriva deciziei penale nr. 334 din 7 octombrie 2005 Curții de Apel Timișoara - Secția Penală a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, invocând faptul că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și că reținerea vinovăției, în baza unor probe neadministrate în faza de cercetare judecătorească echivalează cu lipsirea dreptului la apărare și la un proces echitabil. În motivare se mai arată că instanța de apel, în mod incorect a stabilit ora decesului ca fiind 10,00-10,20, fapt ce contravine afirmațiilor unor martori, dar și că vizionarea casetei video dovedește presiunile făcute asupra sa la audiere, în lipsa apărătorului și prezența unui martor

Prin decizia nr. 2959 din 10 mai 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr. 7269/2005 (nr. vechi 6060/2005), s-a admis recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 334 din 7 octombrie 2005 Curții de Apel Timișoara, a fost casată decizia penală atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că instanța de control judiciar, admițând apelul procurorului, a acordat forță probantă unor probe administrate în faza de urmărire penală, condamnându-l pe inculpat ca autor al infracțiunii de omor calificat, ceea ce contravine dispozițiilor art. 63 alin. 2 din Codul d e procedură penală și a dus la pronunțarea unei hotărâri greșite în cauză.

Pornind de la faptul că în desfășurarea procesului penal trebuia să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele, împrejurările cauzei și cu privire la persoana făptuitorului, pe de o parte, iar pe de altă parte, că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, s-a constatat că instanța de apel trebuia să aibă un rol activ în acest sens conform art. 4 din Codul d e procedură penală. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acest aspect nu s-a materializat însă, vinovăția inculpatului nefiind certă; că instanța de apel și-a întemeiat soluția, în principal, pe probe circumstanțiale legate de comportamentul simulat (după comiterea faptei) al inculpatului și, în special, pe declarația a martorei. S-a apreciat de Înalta Curte de Casație și Justiție că mărturia acesteia nu se coroborează însă, cu celelalte declarații, și, mai mult, există contradicții în declarația sa în sensul că aceasta afirmă cu certitudine că în dimineața zilei de 9 februarie 1999 "a observat că în fața i era parcată o dubiță vișinie cu care eu știam că circulă inculpatul ", ori din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă că inculpatul nu a circulat nici în ziua de 9 februarie 1999 și nici altă dată cu dubița respectivă, ci doar cu dubița albă. Pe de altă parte, s-a observat că aceasta a confirmat inițial în cursul urmăririi penale, că în data de 9 februarie 1999 fost servită cu pâine de către, sora inculpatului, susținând această versiune inclusiv când a fost confruntată cu această martoră în cursul urmăririi penale; că martorul uai nfirmat faptul că în dimineața de 9 februarie 1999 ar fi văzut-o pe martora la și, cu atât mai puțin, că i-ar fi adus pâine proaspătă din magazie.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai constatat și că martora a dat declarația la mai mult de 3 ani de la data comiterii faptei, în condițiile în care a fost arestată, iar la scurt timp după ce a dat această declarație a fost pusă în libertate. S-a considerat de instanța de recurs că există contradicții și între cele relatate de martora a, privind ceea ce i-a spus martora, și cele declarate de aceasta din urmă; respectiv că a spune că i-a povestit că în ziua respectivă (dimineața de 9 februarie), văzând că inculpatul și soția sa se ceartă, a plecat acasă și s-a întors mai târziu după pâine, în timp ce, în declarația sa, afirmă că atunci când i-a văzut pe cei doi certându-se, a intrat direct, a cumpărat pâine în, a stat circa 5 minute, după care a ieșit fără a se mai uita în curte și fără a auzi nimic și a plecat spre casă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai arătat că în motivarea soluției de condamnare s-a invocat și declarația martorului, care a afirmat că a fost sunat de inculpat după orele 9,30, în timp ce se afla în localitatea și că în urma apelului primit de la inculpat, acesta s-ar fi deplasat la, ajungând acolo înainte de orele 12,15, oră când a început cercetarea la fața locului, susținând că acesta ar fi reperul orar în funcție de care a stabilit ora aproximativă când ar fi fost sunat de către inculpat (filele 94-97 dosar urm.pen.).

În considerentele deciziei nr.2959/2006, se mai arată că din aceeași declarație a martorului rezultă că acesta, în timp ce se deplasa înspre O, din localitatea, am sunat-o pe o prietenă de familie, care este vecină cu inculpatul, pentru aoî ntreba dacă nu știe ce a pățit acesta, spunându-i că nu știe, dar că o să o întrebe pe "; iar din lista apelurilor telefonice date de pe telefonul mobil 094.506.160 de către martorul rezultă că acesta l-a sunat la 12,06 pe fiul său, iar la orele 12,13-12,16 l-a sunat pe, ceea ce înseamnă că acest martor nu avea cum să fie la la orele 12,15 când a început cercetarea la fața locului.

În același timp, în decizia de casare se arată că în motivarea soluției de condamnare instanța de apel a mai reținut că ar fi fost o relație anterioară tensionată între inculpat și victimă, în acest sens fiind audiați martorii indirecți și, care au arătat că, din auzite, cunosc faptul că în "6 februarie 1999, între și soție a avut loc un scandal la domiciliul lor și că cei doi ar fi fost despărțiți de o persoană al cărui nume nu-l indică nimeni" (filele 214-215 dosar urm.pen.), dar aceste declarații sunt în contradicție cu toate celelalte declarații ale martorilor audiați în cauză. Astfel, fratele victimei, afirmă că "eram destul de apropiat de sora mea și de inculpat și cunosc faptul că aceștia se înțelegeau destul de bine, eu personal nu am asistat la nici o ceartă între cei doi, dar gurile rele spuneau că aceștia se mai și certau ca orice cuplu normal" (filele 238-239 dosar ur,pen.).

În raport cu aceste aspecte, s-a constatat că instanța de apel a condamnat pe inculpatul fără audierea unor martori în condiții de contradictorialitate, pe baza unor mărturii contradictorii, fără audierea organelor de cercetare penală ale poliției care au efectuat cercetarea la fața locului și numai în baza unor probe circumstanțiale referitoare la comportamentul inculpatului ulterior faptei penale, Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând ca instanța de apel să procedeze la audierea organelor de poliție care au efectuat cercetarea la fața locului:, la confruntarea martorelor, și, pe de o parte și inculpat, pe de altă parte, la audierea martorilor, G și (audiați numai la urmărirea penală).

De asemenea, referitor la excepția nerespectării dreptului la apărare invocată de apărătorul ales, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, din verificările efectuate în cauză, că inculpatul pe tot parcursul procesului penal, inclusiv cu ocazia judecării apelului procurorului, a fost asistat de avocat.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 6771/59 din 20.10.2006.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 al.2 pr.pen. instanța de apel constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal, apelul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

În rejudecarea apelului, instanța a procedat la reaudierea inculpatului (filele 24 - 27) audierea martorilor (filele 36-37), (filele 80 - 81), t (filele 74 - 75), (filele 76 - 77), (fila 82), G ( filele 83 -84), (filele 96 - 98), (fila 113), (filele 160 - 161), confruntarea dintre inculpat și martora ( (filele 187-188), confruntarea dintre inculpat și martora (fila 95). Martorii reaudiați și inculpatul și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, respectiv al cercetărilor judecătorești anterioare, fără a aduce elemente noi care să poată conduce la stabilirea unei alte stări de fapt decât cea reținută de prima instanță și la o altă aprecierea/evaluare a probatoriului decât cea realizată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare. Astfel, martorul a precizat că declarația dată în fața procurorului în 05.06.2002 în dosarul de urmărire penală corespunde adevărului și o menține în totalitate. Totodată, martorul a relatat că inculpatul se afla în curtea când a ajuns el acolo, respectiv că a stat de vorbă cu inculpatul și acesta i-a relatat că în acea zi a fost ocupat cu transportul pâinii, nu și-a dat cu părerea cu privire la cauzele morții victimei, că a vorbit la un telefon mobil cu altă persoană căreia îi spunea să aducă ceva bani. În aceeași declarație, martorul arată: "nu îmi aduc aminte sau nu se vedea să aibă leziuni în zona feței inculpatul".

Martorul, care era ofițer de serviciu la data faptei, și-a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale, confirmând că a fost anunțat de inculpat că s-ar fi produs un "sinucid", precum și că este reală ora consemnată la urmărire penală, aceea de 11,45. În același sens, martorul t, care era subofițer la IPJ O, a relatat că la locul faptei l-au găsit pe inculpat, care îi aștepta în curte, că acestea le-a spus că "în grădină este cadavrul soției care crede că s-a spânzurat", precum și că "ulterior, inculpatul a recunoscut că a tras un și l-a pus în fața cadavrului ca să nu vadă cadavrul din stradă și pentru a se speria".

În rejudecarea apelului, martora și-a menținut declarațiile anterioare, confirmând că în data de 09.02.1999 a cumpărat pâine de la victimă, că aceasta era agitată, "frecându-și în continuu mâinile", că l-a întâlnit pe inculpat înainte de a cumpăra pâine, la intrarea în sub șopron, dar a văzut și că "inculpatul și-a pornit mașina, un suzuki alb, o dubiță albă și a plecat cu pâinea". Totodată, martora a indicat că cele relatate de ea s-ar fi petrecut în jurul orei 9 - 9,10, precum și că atunci "când am discutat în dimineața zilei cu inculpatul, acesta s-a comportat normal, nici agitat, nici nervos"; continuând în sensul că ar fi stat 20 de minute în, timp în care nu a văzut ca dubița suzuki albă a inculpatului să se fi întors. Despre martora (sau cum o numește - ) a menționat că "a locuit cu soțul ei și cu cei doi copii și nu locuia cu părinții săi care erau vecini cu inculpatul".

Martora, care a era angajată la, a arătat că în 09.02.1999 a părăsit locul de muncă în jurul orelor 6,45, fiind înlocuită de numita; precum și că nu cunoștea nici o persoană de sex feminin cu numele. Referitor la relații de familie dintre inculpat și victimă martora a arătat că i-a perceput ca pe o familie fericită.

Martorul G, de asemenea angajat la, a relatat că în data de 09.02.1999 a părăsit serviciul în jurul orei 7,00; fiind schimbat de și; că la plecare s-a întâlnit cu inculpatul, care i s-a părut destul de bine dispus, dar cu s-a întâlnit în dimineața respectivă și cu victima. Despre starea victimei, martorul a afirmat că în seara de 08.02.1999, la intrarea în tură, i s-a părut că aceasta era supărată, dar că nu i-a comunicat motivele supărării. Totodată, martorul Gas usținut că la înmormântare, inculpatul i s-a părut sincer afectat de cele întâmplate și nu a remarcat ca inculpatul să aibă o vânătaie în zona feței.

Cu ocazia confruntării dintre inculpat și martora, martora și-a menținut afirmația că la revenirea în, înainte de găsirea victimei, inculpatul i-a părut a fi stresat; în timp ce inculpatul a susținut că nu era stresat, ci mirat că nu a găsit-o pe la HG, aspect care, de altfel, nici nu poate fi esențial în contextul în care nu se coroborează cu elemente de ordin obiectiv.

În declarația dată în fața instanței de apel, martora, angajată la, a relatat că "de regulă inculpatul circula cu un autoturism de culoare albă", că autoturismul de culoare vișinie era utilizat de; că a văzut când inculpatul a cărat lăzile cu pâine în autoturismul de culoare albă în jurul orei 9, dar nu știe cine a plecat cu acel autoturism. Martora a mai relatat că în dimineața respectivă victima trebuia HG să vândă pâinea, dar începând cu ora 9,30 martora a desfășurat ea această activitate sesizând că victima nu mai era la servire. Totodată, martora a precizat că nu există posibilitatea ca după ora 9,30 să mai fi vândut pâine o altă persoană, că nici una dintre surorile inculpatului nu era la, iar sora acestuia pe care martora o identifica "" urma să intre la program după amiaza, în jurul orei 13,30 - 14. În același timp, martora a susținut că nu o cunoaște pe și că nu există posibilitatea ca aceasta să fi cumpărat pâine de la în jurul orei 10-10,30.

Martora a arătat că în data de 09.02.1999, în jurul orei 9,20, a cumpărat pâine de la, fiind servită de soția inculpatului; că nu a văzut nicio mașină în curtea De asemenea, martora a confirmat și că inculpatul circula cu o dubiță de culoare albă; că la intrare în s-a întâlnit cu martora; precum și că a văzut-o numai pe victimă, nu și pe sora inculpatului.

Martorul, de asemenea angajat la, a confirmat că inculpatul folosea un autoturism marca "suzuki" de culoare albă; că martorul era C care circula cu autoturismul de culoare vișinie; că în perioada respectivă inculpatul se ocupa de livrarea pâinii în satele din jurul municipiului Totodată, martorul a relatat că s-a întâlnit cu inculpatul, care conducea autoturismul de culoare albă, în jurul orei 10,30-11,00, la intrarea pe stradă, la intersecție. Martorul a mai arătat că "copiii inculpatului și ai victimei obișnuiau să vină după terminarea școlii la, cred că în fiecare zi, mai ales dacă se HG afla la ".

Cu ocazia confruntării dintre martora (fostă și inculpat, martora și-a menținut afirmațiile în sensul că inculpatul circula mai mult cu un microbuz vișiniu, dar a arătat că și cu un autoturism de culoare gri, după care, în momentul în care inculpatul a susținut că circula cu un autoturism marca "suzuki" de culoare albă, martora a nuanțat, revenind în sensul că era un autoturism de culoare alb murdar. Martora a susținut însă, în continuare, că în ziua respectivă inculpatul circula cu autoturismul de culoare vișinie; că l-a văzut pe inculpat trăgând-o pe victimă în spatele i; că în s-a întâlnit cu unul dintre brutari și cu sora inculpatului, "". Instanța de apel constată că afirmațiile martorei sunt contrazise de martorii ai căror declarații au fost analizate anterior, respectiv de martora - care afirmă că inculpatul circula cu o mașină de culoare albă; că a vândut pâine după ora 09,30 și că nu a văzut-o pe, că la se aflau numai martora și colegul său u, sora inculpatului - "" urmând să intre în de după amiază, astfel că ( nu avea cum să cumpere pâine de la sora inculpatului și nu putea fi prezentă la. Faptul că inculpatul circula cu autoturismul de culoare albă este confirmat și de martorii a, și u, iar primele două martore susțin că nu au văzut în dimineața respectivă pe nici una dintre surorile inculpatului la. Prin urmare, modul în care prima instanță a analizat declarațiile martorei ( și a evaluat întreg probatoriul administrat în cauză este unul pertinent și judicios.

Singura probă care ar fi putut conduce la reținerea vinovăției inculpatului este declarația martorei (, care însă nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, mai mult fiind pusă sub semnul întrebării credibilitatea și sinceritatea acesteia. Instanța are obligația de a stabili în ce măsură acest martor, care este martorul principal al acuzării relatează adevărul, a perceput și analizat în mod corect faptele. Pentru a trage o concluzie corectă asupra sincerității martorilor, instanța trebuie să procedeze la o analiză a declarațiilor acestora în complexul materialului probator, are obligația de a analiza critic declarațiile martorilor, de a verifica fiecare relatare în parte, ținând cont de orice nepotrivire și de personalitatea martorului. În acest sens a procedat și prima instanță, fapt ce a condus la relevarea unor numeroase contradicții între declarația martorei și declarațiile celorlalți martori, contradicții care nu-și găsesc explicații rezonabile, contradicții care s-au menținut și cu ocazia reaudierilor și confruntărilor realizate de către instanța de apel. Mai mult, nu este lipsit de relevanță în ce privește credibilitatea martorei faptul că aceasta a înțeles să colaboreze cu organele de anchetă la mai mult de 3 ani de la data faptei, în condițiile în care a fost arestată, iar la scurt timp după aceasta a fost pusă în libertate; susținerile martorei fiind contrazise de ceilalți martori în privința aspectelor esențiale ce țin de împrejurarea dacă martora a fost în data de 09.02.1999 la (aspect contrazis de persoanele cu care susține că s-a întâlnit) și putea să perceapă o eventuală altercație fizică între inculpat și victimă.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 2.C.P.P. probele nu au o valoare dinainte stabilită, ci aprecierea lor se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului. Principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin. 2.C.P.P. lasă instanței de judecată libertatea să aprecieze concludența tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate; iar principiul aflării adevărului, consacrat de art 3.C.P.P. impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. În acest mod, a procedat și Tribunalul Bihor în sentința penală ce formează obiectul apelului de față, evaluarea și interpretarea probatoriului fiind efectuate, așa cum s-a arătat și anterior, în mod complet și judicios.

În ce privește eventualele tensiuni existente în cuplu sau atitudinea inculpatului (înainte și după producerea decesului victimei, la diferite evenimente - la înmormântare), împrejurarea că a deplasat butoiul aflat la locul faptei, personalitatea inculpatului nu sunt suficiente pentru a conduce la concluzia că ar fi autorul infracțiunii. Aceste elemente au numai un caracter de circumstanțe care trebuie să se suprapună pe probe concrete, cu valoare de certitudine, în caz contrar fiind lipsite de suport factual, conducând la simple presupuneri.

Potrivit art. 65 din Codul d e procedură penală, sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată și, consecutiv art. 66 din Codul d e procedură penală instituie dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor, el beneficiind pe tot parcursul procesului penal de prezumția de nevinovăție. Conform dispozițiilor art. 5².C.P.P. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo). De altfel, nici probele administrate cu ocazia apelului nu au răsturnat prezumția de nevinovăție a inculpatului, confirmând aceeași stare de fapt ca cea reținută de Tribunalul Bihor și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Conform dispozițiilor art. 345 alin. 2.C.P.P. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura.

Astfel fiind, în baza art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 313/17.11.2003 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6639/2002.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cp.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 313/17.11.2003 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6639/2002.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cp.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și partea vătămată și de la comunicare cu partea vătămată.

Pronunțată în ședința publică din 13.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

Prima instanță - - Tribunalul Bihor

Red./ Tehnored. 2 ex-29.02.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal: