Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 27/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 174 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIE PENALĂ Nr. 27
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, soluționarea apelului penal promovat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva sentinței penale nr. 466 de la 09 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - inculpat (în stare de arest) asistat de avocat desemnat din oficiu, lipsind intimatul - parte vătămată și intimații - părți civile Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 C și Spitalul -
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, a fost audiat - în condițiile prevăzute de lege - apelantul, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat, pentru apelantul - inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, sub aspectul laturii penale, iar pe fond reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, întrucât, prima instanță nu a avut în vedere criteriile prev de art. 72 Cod penal, arătând totodată că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul s-a apărat, aplicându-se dispozițiile art. 73 lit. a Cod penal, privind depășirea limitelor legitimei apărări.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, solicită respingerea apelului ca nefondat, întrucât hotărârea apelată este temeinică și legală, inculpatul lovind victima cu intenția directă a de a ucide, iar pedeapsa a fost corect individualizată, în raport de gravitata faptei săvârșite.
Apelantul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicată de prima instanță.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 466 de la 09 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-, s-a dispus, în baza art.174 alin.1, 175 alin.1 lit.c din Cod penal, condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la 30 noiembrie 1977 în F, jud.D, domiciliat în comuna, sat Piscani, jud. D, CNP - (mandat de arestare nr.22 din 10 mai 2009 emis de Tribunalul Dolj în dosarul nr-), în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, la pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II-a și lit. b din Cp.
În baza art.180 alin.2 Cp. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, iar în baza art.33 lit.a, 34 lit.b și art.35 alin.1 Cp. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea - aceea de 15 ani închisoare - precum și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și lit. b din Cp.
S-a făcut aplicarea art.71 alin.2, art.64 lit.a teza II-a și lit.b din Cp.; în baza art.88 Cp și art.350 Cod Procedură penală, s-a dedus din pedeapsa astfel stabilită, perioada reținerii și arestării preventive de la 09 mai 2009, la zi și s-a menținut starea de arest.
În baza art.118 lit.b Cod penal, s-a dispus confiscarea cuțitului - corp delict.
S-a luat act că partea vătămată și partea civilă Spitalul, jud.D, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
S-a admis acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C și a fost obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 485,35 lei cheltuieli de spitalizare ale părți vătămate, sumă ce va fi reactualizată la data plății efective a debitului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1508 lei taxa raportului de constatare medico - legală nr.1609/A3/2009, 181 lei taxa raportului de constatare medico - legală nr.1603/A1/2009, 264 lei buletinul de analiză nr.95//1616 ale IML C respectiv 600 lei onorarii apărător oficiu (400 lei la urmărirea penală și 200 lei la instanță).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 332/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Doljs -a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prevăzut de art. 174 alin 1, art 175 alin. 1 lit. c și Cod Penal loviri sau alte violențe prev. de art. 180 al. 2 din Cod Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, constând în fapt în următoarele:
În seara de 09.05.2009, după ce a consumat băuturi alcoolice pe raza satului Piscani, com., jud. D, inculpatul s-a deplasat în direcția imobilului în care locuiau G (fratele său) și (tatăl său), imobil situat în aceeași localitate. Ajuns în această zonă, inculpatul s-a deplasat inițial la locuința numitului, unde depozitase anterior anumite materiale de construcție (foi de tablă), pe care intenționa să le folosească la construirea unei case pe terenul pe care se afla amplasat imobilul în care locuiau G și. Inculpatul a luat respectivele materiale din curtea locuinței numitului, transportându-le pe terenul din apropiere, pe care era amplasată locuința numiților G și.
În aceste împrejurări, victimele G și - care se aflau în grădina casei în care locuiau - au observat prezența inculpatului în acel loc, solicitându-i acestuia să ia materialele de construcție de pe teren, între victimele G și - pe de o parte, și inculpatul - pe de altă parte, a urmat o dispută verbală, pe fondul existenței anterioare a unor neînțelegeri între părți. Aceste neînțelegeri dintre părți, aveau ca obiect intenția inculpatului de a locui cu victimele în imobilul în care locuiau acestea, sau de a-și construi o altă casă pe același teren pe care era amplasată casa în care locuiau victimele, intenție cu care G și nu erau de acord.
In continuare, inculpatul s-a deplasat spre locul în care se aflau G și, lovindu-l, inițial pe acesta din urmă cu pumnii și picioarele. în aceste condiții, victima Gai ntervenit în apărarea tatălui său, reușind să îl îndepărteze temporar pe inculpat. G i-a solicitat, ulterior, numitului să intre în casă, fapt care s-a și întâmplat. In continuare, însă, inculpatul a scos dintr-un buzunar al pantalonilor săi, un cuțit pe care îl avea asupra sa, cuțit cu care i-a aplicat trei lovituri victimei G.
de strigătele victimei G, victima a ieșit din locuință îndreptându-se spre locul în care se aflau inculpatul și G. a reușit să îl îndepărteze pe inculpat, împingându-l, după care l-a ajutat pe G să se ridice din locul în care era căzut. In aceste momente, în timp ce victima era întoarsă cu spatele la inculpat, acesta din urmă i-a aplicat o lovitură cu același cuțit. După ce a lovit-o cu cuțitul pe victima, inculpatul a părăsit locul comiterii faptelor, fiind însoțit de fiica sa,.
In continuare, observând leziunile suferite de, l-a luat pe acesta, deplasându-se până în zona locuinței numitului, zonă în care - conform susținerilor victimei - exista semnal la telefon, și de unde intenționau să anunțe salvarea și poliția despre cele întâmplate.
Victima s-a întors ulterior la locuința sa, lăsându-l pe G în zona menționată mai sus.
Gar eușit în aceste împrejurări să îl contacteze telefonic pe numitul (unchiul său), căruia i-a solicitat să se deplaseze în locul în care se afla victima, comunicându-i totodată și ce se întâmplase.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical și, ulterior, victima Gaf ost transportată la Spitalul F, iar victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență
În urma leziunilor suferite, victima G, a decedat în seara de 09.05.2009.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 1609/A3/30.06.2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că victima Gap rezentat multiple leziuni, concluzionându-se că moartea acesteia a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne și externe consecința unei plăgi tăiate-înțepate toracice cu interesarea pulmonară și cardiacă, cu traiect oblic ascendent de la stânga la dreapta și de jos în sus. Conform aceluiași raport, leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător având lățimea maximă de 1,5 cm și lungimea minimă de circa 9 cm, și prin lovire cu sau de corpuri dure, iar între leziunile traumatice și deces există raport de cauzalitate direct și necondiționat.
In raportul de constatare medico-legală nr. 1609VA 3/30.06.2009 s-a concluzionat, de asemenea, că sângele recoltat de la cadavru aparținea grupei sanguine A și nu conținea alcool etilic.
În ceea ce privește pe victima, din raportul de constatare medico-legală nr. 1603/A1/22.05.2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că acesta a prezentat o leziune traumatică care a putut fi produsă prin lovire cu un corp tăietor înțepător cu lățimea maximă de 1,5 cm, necesitând 8-9 zile îngrijiri medicale. In același raport s-a concluzionat că leziunea traumatică nu a pus în primejdie viața numitului, iar loviturile au putut fi aplicate din față, spate, lateral stânga.
La data de 09.05.2009, ora 23,00, organele de poliție l-au depistat pe raza satului, oraș F, jud. D, pe inculpatul, asupra căruia au fost găsite diferite bunuri, printre care și un cuțit tip briceag, pe care se observau de culoare brun-roșcată.
Din procesul-verbal întocmit la 10.05.2009 de către un lucrător de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Jud. D - Serviciul criminalistic, a rezultat că acest cuțit a fost examinat, stabilindu-se că are o lungime totală de 20 cm, o lungime a lamei de 9,5 cm și o lățime de 1,5 cm.
Din buletinul de analiză nr. 951 Al 1/1616 întocmit de Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că fiind examinat serologic cuțitul în litigiu trimis spre analiză, s-a constatat că examenele de laborator efectuate pe petele de culoare brun-roșcată prezente pe lama cuțitului au evidențiat sânge de origine umană și reprezintă un amestec de sânge de grupă sanguină A, și sânge ce conține aglutinină (grupa O sau B), aflat în cantitate mai mică.
Atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, în sensul că, inițial a negat că l-ar fi lovit cu cuțitul pe, iar ulterior a declarat că nu-și amintește dacă l-a lovit cu cuțitul, deși actele medico-legale au stabilit că victima a prezentat o leziune traumatică ce a putut fi produsă cu un corp tăietor-înțepător cu lățimea maximă de 1,5 cm, caracteristicile acestui obiect fiind corespunzătoare cuțitului găsit la inculpat la data de 09 mai 2009.
Cu privire la victima G, deși inculpatul a declarat că i-ar fi aplicat o singură lovitură cu cuțitul, probele administrate au evidențiat o altă situație de fapt.
De asemenea, inculpatul a invocat în apărarea sa exercitarea unor violențe de G și asupra sa, provocându-i leziuni, conform raportului de constatare medico-legală din 22 mai 2009, însă prima instanță a apreciat că nu s-a aflat în stare de legitimă apărare, în condițiile art. 44 Cod penal, fiind posibil ca leziunile prezentate de inculpat să fi fost produse cu ocazia încercărilor victimelor de a-l îndepărta.
S-a avut în vedere în acest sens deplasarea inculpatului, din proprie inițiativă, la imobilul în care locuiau victimele, deși între aceștia există o situație litigioasă cu privire la un imobil, iar cu ocazia acestei deplasări, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit.
S-a reținut, de asemenea, că la locul la care s-a produs incidentul din 09 mai 2009, cu ocazia cercetării la fața locului nu a fost găsit vreun obiect de natura celui cu care inculpatul pretinde că ar fi fost lovit de, respectiv o secure.
De asemenea, din raportul de constatare nr. 1609/A3/30 iunie 2009 întocmit de C, a rezultat că victimei G i-au fost aplicate multiple lovituri cu un corp tăietor-înțepător, iar procesul de examinare al obiectelor de îmbrăcăminte aparținând victimei, a evidențiat prezența unui număr de trei tăieturi liniare.
Ca urmare, instanța de fond a reținut intenția inculpatului de a ucide victima, în raport de aplicarea unor lovituri repetate, cu cuțitul.
Prin Încheierea din 10 mai 2009, Tribunalul Dolja dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, iar ulterior, măsura a fost menținută de aceeași instanță.
În cauză s-a constituit parte civilă doar Spitalul Clinic Județean de Urgență C, solicitând acordarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate, reactualizate la data plății efective a debitului.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, faptele comise de inculpat, așa cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c din și Cod Penal lovire prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal, pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpatului - necunoscut cu antecedente penale, împrejurările concrete în care au fost comise faptele și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței - sub aspectul laturii penale, iar pe fond reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, întrucât prima instanță nu a avut în vedere la individualizarea pedepsei criteriile prev de art. 72 Cod penal, respectiv faptul că este infractor primar, are un copil minor în întreținere și, mai mult, a arătat că din probele administrate rezultă că acesta fost provocat și determinat la scandat în nenumărate rânduri de către, care dorea să-l izgonească din curte și, de asemenea, din probe nu rezultă că a acționat cu intenția directă sau indirectă de a suprima viața fratelui său, iar cu ocazia susținerii apelului, în ședință publică, a invocat și depășirea limitelor legitimei apărări.
Apelul este nefondat.
Analizând hotărârea apelată pe baza criticilor invocate și în raport de lucrările și materialul aflat la dosarul cauzei, se constată că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, pe baza unui material probatoriu concludent, just apreciat, în baza căruia faptele reținute în sarcina inculpatului au fost încadrate în mod legal în prevederile infracțiunilor de omor calificat prev de art. 174 alin.1, 175 alin. 1 lit. c Cod penal și respectiv prev de art. 180 alin. 2 Cod penal.
Astfel, analiza de ansamblu a aprecierilor date materialului probator cu ocazia soluționării cauzei de către instanța de fond, infirmă susținerile formulate de inculpat în cadrul motivelor de apel, în sensul greșitei nerețineri a dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Este nefondată așadar susținerea apelantului - inculpat în sensul că a săvârșit faptele în stare de provocare determinată de atitudinea părții vătămate, care a încercat în nenumărate rânduri să-l izgonească din curte, întrucâ, în raport de dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal, pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, inculpatul trebuie să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, această stare neprezumându-se, existența ei trebuind verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârșit fapta.
Ori, din probe rezultă că, la data de 09 mai 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat spre imobilul în care locuiau fratele și tatăl său, a depozitat materiale de construcții în curtea locuinței acestora, motiv pentru care au apărut discuții între inculpat, pe de o parte, și victimă și partea vătămată, de cealaltă parte, împrejurare în care inculpatul, după o dispută verbală cu cei doi, a aplicat lovituri inițial cu pumnii și picioarele tatălui său, după care a scos din buzunar un cuțit cu care i-a aplicat trei lovituri victimei G.
Este nefondată și susținerea apelantului - inculpat referitoare la lipsa intenției acestuia, directe sau indirecte, de a suprima viața victimei, așa cum s-a reținut, întrucât, folosind un obiect de a produce moartea - respectiv un cuțit cu care i-a aplicat victimei G trei lovituri, provocându-i "plăgi toracice, cu interesarea pulmonară și cardiacă cu traiect oblic ascendent, de la stânga la dreapta și de jos în sus, determinând hemoragie internă și externă care au condus la moartea victimei" - acesta a prevăzut că acțiunea sa ar putea avea ca rezultat decesul victimei, consecință pe care, chiar dacă nu a dorit-o, a acceptat-
Cu privire la critica inculpatului referitoare la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. a Cod penal, menționăm că circumstanța atenuantă prevăzută de acest text de lege, respectiv depășirea limitelor legitimei apărări, nu poate fi reținută atâta vreme cât persoana inculpatului sau a altuia nu a fost pusă în mod grav în pericol de un atac al victimei. Ori, în cauza de față, așa cum am arătat mai sus, între inculpat și victimă a avut loc un schimb de replici, fără alte violențe exercitate de victimă asupra inculpatului, iar acesta, pe fondul relațiilor tensionate dintre părți, s-a înfuriat și a acționat lovind victima cu cuțitul și cauzându-i moartea.
De asemenea, se reține că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev de art. 72 Cod penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptelor săvârșite, dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire a acestora (inculpatul a aplicat lovituri atât tatălui său, cât și fratelui său, acesta din urmă decedând în urma leziunilor provocate de loviturile aplicate cu cuțitul), cât și la circumstanțele personale ale inculpatului - care este infractor primar, are un copil minor în întreținere - motiv pentru care, pedeapsa aplicată de prima instanță, de 15 ani închisoare, orientată la minimul special prevăzut de lege, corespunde criteriilor menționate mai sus.
A reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, așa cum s-a solicitat, ar însemna ca aceasta să nu-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 Cod penal, cu atât mai mult cu cât, așa cum am arătat, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, aceasta a fost orientată la minimul special prevăzut de lege, iar numai lipsa antecedentelor penale, în raport de împrejurările săvârșirii faptelor, nu poate constitui un temei suficient pentru coborârea pedepsei la un minim exagerat pentru o faptă care a vizat viața omului.
Întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se va menține măsura arestului preventiv cu privire la inculpat, iar în baza art. 381 Cod Procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată timpul de arestare scurs de la pronunțarea hotărârii atacate cu apel.
În raport de aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, apelul inculpatului va fi respins, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva sentinței penale nr. 466 de la 09 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
Obligă apelantul la plata sumei de 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei reprezintă onorariu de avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce detenția de la 09.11.2009 la zi.
Decizie cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru apelantul aflat în stare de arest.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud.: -
Jud. fond:
Dact. 2 ex./ - 18 Februarie 2010
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Liana Balaci