Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 3/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 3
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Nonea Ioana
JUDECĂTOR 2: Negulescu Elena
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de revizuentul fiul lui și, născut la data de 15 august 1973, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 267 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza disp. art. 403 al. 3 rap. la art. 401 Cod proc. penală s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții și împotriva sentinței penale nr. 98 din 15.02.2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca neîntemeiată.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului nr. 6704/2004 al Tribunalului Prahova, atașat prezentului apel, instanța a amânat pronunțarea la 15 ianuarie 2010, când a luat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin sentința penală nr. 267 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza art. 403 alin. 3 raportat la art. 401cod procedură penală s-a respins cererea prin care condamnații (fiul lui și, născut la data de 15 august 1973) și (fiul lui și, născut la 12 februarie 1974), ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni, au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 98/15 februarie 2005 pronunțată de aceeași instanță, ca neîntemeiată.
Totodată, revizuenții au fost obligați la plata sumei de câte 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza actelor procedurale efectuate în dosarul nr. 6704/2004 al Tribunalului Prahova, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 98/15 februarie 2005 rămasă definitivă prin deciziile penale nr. 164/18 aprilie 2005 Curții de APEL PLOIEȘTI și respectiv nr. 5991/25 octombrie 2005 ÎCCJ - Secția penală, respingându-se căile de atac exercitate ca nefondate, au fost condamnați inculpatul și pentru omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. i cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la pedepsele de câte 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a, b, și e Cod penal.
Instanțele au reținut că la data de 25 iulie 2004, în fața cultural din comuna, sat, județul P, apoi pe un drum public din aceeași localitate și în prezența a două persoane, coinculpații au aplicat loviri repetate cu pumnii și cu picioarele, unele din acestea și în zona capului, asupra victimei, provocându-i hemoragie meningocerebrală, hematom subdural temporo-parieto-occipital, contuzie cerebrală și de trunchi cerebral, leziuni care au condus la decesul acesteia.
S-a constatat că față de actele și lucrările dosarului de fond, hotărârea de condamnare este legală și temeinică, pronunțându-se pe baza probatoriului administrat, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței și după audierea martorilor și a inculpaților.
Prin cererea de revizuire formulată aceștia au susținut că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcină, menționând că s-au descoperit fapte și probe noi, respectiv rapoarte și fișe medicale privind pe victima, din care ar rezulta că aceasta ar fi operată în mod neglijent, casete video și martori care nu au fost audiați în cursul cercetării judecătorești, cum ar fi numita.
S-a apreciat că aceste susțineri au fost avute în vedere anterior de instanțele care au soluționat definitiv cauza, ocazie cu care s-a menționat că prezentarea respectivei casete numai poate fi efectuată, deoarece până la această dată conținutul acesteia a fost șters de către organele de urmărire penală.
Pe de altă parte, s-a observat că admiterea cererii de revizuire este condiționată esențial de obținerea unei hotărâri de achitare a revizuenților condamnați și nu doar o schimbare de încadrare juridică a faptei ori diminuare a cuantumului pedepsei definitive.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că cererea promovată se impunea a fi admisă în principiu, fiind întrunite condițiile legale pentru rejudecarea cauzei, deoarece rapoartele și fișele medicale întocmite la intervenția chirurgicală practicată asupra victimei, cât și declarațiile înregistrate audio și video în faza de urmărire penală, constituie fapte și probe noi, ce nu au fost cunoscute în primul ciclu procesual, deși pentru prezentarea acestora s-a adresat în scris și președintelui Tribunalului Prahova.
Apelul nu este fondat.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, față de motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, rezultă că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, iar dispozițiile art. 394 și urm. Cod proc. penală, ce permit revizuirea hotărârilor penale intrate sub puterea lucrului judecată, au fost legal interpretate.
Este știut că potrivit art. 403 Cod proc. penală, admiterea în principiu a cererii de revizuire și verificarea probelor pe care se întemeiază este condiționată de constatarea instanței competente că respectiva cale extraordinară de atac a fost promovată în limitele art. 394 al. 1 lit. a-e, alin. 2 și 3 cod proc. penală iar din actele de cercetare efectuate de procuror în procedura prev. de art. 399 din același cod, rezultă date suficiente de natură a duce la retractarea condamnării definitive, prin rejudecarea cauzei.
Mai mult, atunci când se invocă descoperirea unor fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe în ciclul procesual ordinar, admisibilitatea impune ca acestea să nu fi fost arătate la judecata fondului ori în căile de atac ordinare, deci să nu fi fost analizate atunci când s-a dispus condamnarea definitivă, neavând relevanță mijloacele de probă reținute ca fiind utile și concludente pentru aflarea adevărului.
În fine, este știut că în raport de prevederile art. 10 lit. j Cod proc. penală, există autoritate de lucru judecat, iar acțiunea penală nu mai poate fi exercitată inclusiv urmare promovării căilor de atac extraordinare, chiar dacă faptei definitiv judecare i s-ar da o altă încadrare juridică și după caz s-ar ajunge la reaprecierea cuantumului pedepsei principale.
Apelantul se află în executarea pedepsei de 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea exercițiului drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a,b, d și e Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 98 din 15 februarie 2005 Tribunalului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. i și art. 37 lit. b Cod penal.
Sentința primei instanțe a fost confirmată în cadrul controlului jurisdicțional ierarhic superior, respingându-se căile ordinare de atac promovate de coinculpați ca nefondate, prin deciziile penale nr. 164 din 18 aprilie 2005 Curții de APEL PLOIEȘTI și respectiv nr. 5991/25 octombrie 2005 ÎCCJ - Secția penală.
Prin cererea de revizuire introdusă la data de 30 martie 2009, reiterând apărările formulate la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească în sensul nerecunoașterii faptei pentru care a fost inculpat, acesta a înțeles să repună în discuție hotărârea de condamnare în a cărei executare se află în prezent.
S-a solicitat reverificarea vinovăției prin reaudierea unor martori, între care și, completarea actelor medico-legale cu rapoartele și fișele medicale privind intervenția neurochirurgicală asupra victimei, consecință a agresiunii din 24 iunie 2004, care în opinia sa ar indica faptul că a fost operată neglijent și greșit, precum și vizionarea casetelor video care nu au fost cunoscute de instanțele judecătorești ce au instrumentat cauza în ciclul procesual ordinar.
Într-adevăr, în cursul procesului penal el a adoptat o conduită oscilantă mergând de la negarea totală a prezenței la locul faptei până la recunoașterea unor acte de participare, constând în despărțirea participanților implicați în conflictul din 25 iunie 2004, purtat în fața cultural din comuna, satul și apoi pe un drum public din aceeași localitate.
Poziția procesuală s-a reconsiderat la judecata căilor de atac ordinare, în sensul circumstanțierii vinovăției, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în aceea de încăierare sau loviri cauzatoare de moarte, toate vizând în final reducerea cuantumului pedepsei considerate prea aspre.
Existența faptei și vinovăției inclusiv a încadrării juridice s-au stabilit primindu-se drept concludent probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, apreciindu-se că participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de omor calificat în loc public a fost dovedită cu declarațiile martorilor Holda, și parțial, frații "" ( Afila și ), toate coroborându-se cu actele medico-legale privind cauza decesului victimei.
Aceste mijloace de probă, - concludente și pertinente pentru aflarea adevărului în cazul infracțiunilor comise prin violență asupra vieții și integrității corporale a persoanei, în participație activă și la adăpostul întunericului -, justifică concluzia primei instanțe în sensul inexistenței vreunei culpe medicale la decesul victimei și de natură a fi primită drept motiv de exonerare a răspunderii penale în sensul art. 394 al. 2 Cod proc. penală, ce ar impune retractarea hotărârii de condamnare și rejudecarea cauzei în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Astfel, din raportul medico-legal de necropsie nr. 382 M/06 iulie 2004 întocmit de SML P rezultă fără dubiu că moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii meningocerebrale cu hematom subdural temporo-parieto-occipital, contuzie cerebrală și de trunchi cerebral, consecutiv unui traumatism cranio-cerebral, că leziunile constatate la examenul extern și intern s-au putut produce prin lovire cu/și/ sau de corpuri și/sau planuri dure, conform datelor de anchetă.
S-a concluzionat totodată că leziunile traumatice au legătură directă de cauzalitate cu decesul, decizie medico-legală menținută și prin precizările efectuate la data de 30 septembrie 2004.
Pe de altă parte, susținerea revizuentului nu are caracter de noutate în sensul dispozițiilor procedural dirimante ce permit o rejudecare a procesului conform art. 403-405 Cod proc. penală, deoarece atât împrejurările de fapt cât și mijloacele de probă au fost invocate și verificate cu ocazia examinării căilor de atac ordinare promovate.
În acest sens prin decizia penală nr. 164 din 18 aprilie 2005 Curtea de APEL PLOIEȘTIa apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal, întrucât modalitatea de agresare a victimei, respectiv lovirea repetată cu pumnii în zone vitale cum este și aceea a capului, potrivit jurisprudenței constante, constituie infracțiunea de omor și nu de lovituri cauzatoare de moarte.
La rândul său prin decizia penală nr. 5991 din 25 octombrie 2005 ÎCCJ - Secția penală a confirmat această încadrare juridică, reținându-se că s-a făcut dovada că activitatea infracțională s-a materializat în aplicarea mai multor lovituri cu pumnii și picioarele, cu preponderență în capul și peste figura victimei, chiar și după ce aceasta căzuse la pământ, provocându-i traumatism cranio cerebral comă și hematom subdural cu efect de masă 14 cm, astfel că toate intervențiile chirurgicale au fost inoportune, instalării rezultatului letal.
Față de constatările medico-legale și împrejurările de fapt rezultate din declarațiile martorilor menționați, s-a stabilit că cei doi inculpați au acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce doar vătămări corporale, cărora decesul le-ar fi succedat, ca un rezultat praeterintențional.
Instanța supremă de control judiciar a înlăturat ca nefondată și cererea inculpatului în sensul recalificării faptei în infracțiunea de încăierare prev. de art. 322 Cod penal, arătându-se că nu s-a probat existența unei pluralități de subiecți activi, constituite în două tabere adverse, care să se lupte între ele, în cauză existând numai grupul inculpaților, ce a acționat asupra victimei.
S-a apreciat de asemenea că în dovedirea participării acestuia la săvârșirea faptei este concludentă declarația martorei, persoană la care coinculpații au locuit în intervalul de la data comiterii actelor de agresiune și până la prinderea lor, martoră care a arătat că personal a aflat de la că în urmă cu una-două luni "l-au bătut amândoi pe ", "bătaia i-au dat-o când au plecat".
Nemulțumit de examenul efectuat în ciclul procesual ordinar, invocând aceleași împrejurări de fapt și mijloace de probă înlăturate ca nepertinente pentru aflarea adevărului de către instanțele judecătorești sesizate, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, coinculpații au promovat o serie de cereri având ca obiect retractarea acesteia, pe calea extraordinară a contestației în anulare ori revizuirii.
Pentru considerentele expuse, prin decizia penală nr. 2487 din 30 iulie 2008 pronunțată de ÎCCJ - Secția penală s-au confirmat decizia penală nr. 71/09 mai 2008 Curții de APEL PLOIEȘTI și respectiv sentința penală nr. 581/25 octombrie 2007 Tribunalului Prahova.
S-a apreciat că atât cererea de reaudiere a martorilor cât și vizionarea casetei video cu înregistrările declarațiilor inculpaților, constituie o prelungire a probatoriului administrat în cursul procesului penal și prin urmare excede cazurilor de revizuire limitativ expuse în prevederile art. 394 lit. a-d Cod proc. penală.
Separat de aceasta se mai constată că prin rezoluția nr. 1709/VIII/1/2006 din 21 octombrie 2006 unitatea de parchet a respins plângerea formulată de revizuenții și prin care s-a solicitat eliberarea de pe respectiva casetă video, înregistrată în timpul urmăririi penale.
S-a motivat că după întocmirea proceselor verbale premergătoare formei scrise și respectiv transcrierea coloanei sonore - înscrisuri atașate la declarațiile scrise -, datorită dotării insuficiente cu atare aparatură și respectiv rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, procurorul de caz a procedat la recuperarea suportului, ștergând conținutul și utilizând-ul pentru înregistrările efectuate în alte cauze.
Indiferent de procedura folosită de organele de urmărire penală pentru conservarea acestor declarații și faptul că instanțele sesizate la soluționarea cauzei în primul ciclu procesual nu au solicitat parchetului înregistrările video în care martorii ori inculpații au dat declarații în respectiva fază procesuală, împrejurarea invocată nu poate conduce la schimbarea situației revizuentului, în sensul exonerării de răspundere penală, cât timp atari mijloace de probă au natura susținerii acuzării și respectiv trimiterii în judecată a unei persoane inculpate.
Astfel cum s-a expus pe larg în precedente și s-a motivat prin sentința de condamnare și deciziile de confirmare a acesteia, probele respective au fost readministrate la cercetarea judecătorească, atât martorii cât și inculpații având posibilitatea confirmării ori revocării împrejurărilor pretins a fi înregistrate de procuror, în condiții de contradictorialitate, nemijlocire și publicitate a procesului penal.
De altfel, din considerentele hotărârilor menționate rezultă cu prisosință motivele ce au stat la baza primirii ori înlăturării acestor mijloace de probă și nu în cele din urmă a respingerii cererilor privind recalificarea juridică a activității infracționale deduse judecății.
Concluzionând, Curtea de apel constată că întemeiat prima instanță a confirmat referatul întocmit de procuror, deoarece în procedura prev. de art. 399 nu s-au identificat date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate de apelantul și verificarea probelor în condițiile art. 403 și urm. Cod proc. penală.
Este cert că prin promovarea prezentei căi extraordinare de atac, condamnatul vizează în realitate prelungirea probatoriului, cerere asupra căreia instanțele s-au pronunțat în ciclul procesual ordinar, dându-le o apreciere conform art. 64 și urm. Cod proc. penală.
Or, finalitatea și funcția procesuală a revizuirii presupune descoperirea, strângerea și aducerea în fața instanțelor judecătorești sesizate pe cale extraordinară, a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut care să permită constatarea pretinsei erori judiciare și nu reiterarea acelorași aspecte invocate în apărare în ciclul ordinar, ori în cereri de revizuire formulate anterior și respinse ca nefondate.
Ca urmare, cum limitarea controlului jurisdicțional extraordinar reprezintă atributul legislativ al statului, întemeiat prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile legale menționate, respingând cererea de revizuire obiect al prezentei cauze, ca neîntemeiată.
Așa fiind, hotărârea atacată se apreciază ca fiind justă și conformă legii iar apelul declarat de condamnatul se va respinge ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod proc. penală.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de condamnatul deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 267/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu pentru condamnat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare iar pentru apelantul condamnat de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red. NE
Tehnored. GM
4 ex./26.01.2010
Dosar fond nr- Trib.
Judec. fond
Operator de date cu caracter personal/ Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Nonea IoanaJudecători:Nonea Ioana, Negulescu Elena
