Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 34/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 34
Ședința publică din data de 24.02. 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 2: Ștefan Nimineț
*
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine a venit spre pronunțare apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.611/D din 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în ședința publică din 17.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra apelului penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 611/D din 24 XI.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- constată următoarele:
Prin sentința penală mai sus arătată s-au dispus următoarele:
Condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la 11.11.1972 în B, cetățean român, studii școala postliceală, stagiul militar satisfăcut, locul de muncă Școala de Arte și Meserii comuna -, județul B, ocupația învățător, domiciliat în comuna, satul, jud. B, fără antecedente penale, arestat preventiv în prezenta cauză și aflat în Penitenciarul Bacău, CNP - pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
-omor, prevăzută de art.174 Cod penal, faptă din 25.06.2007,la pedeapsa de 17 (șaptesprezece) ani și 6 (șase) luni închisoare și 8 (opt) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și lit.b Cod penal;
-violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, faptă din 25.06.2007,la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 17 ani și 6 luni închisoare sporită cu 6 luni închisoare, la care se aplică pedeapsa complementară.
PEDEAPSĂ DE:18 (optsprezece) ani închisoare și 8 (opt) ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și lit.b Cod penal.
În baza art.350 alin.l Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a și lit.b, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa stabilită, reținerea pe timp de 24 de ore și arestarea preventivă, începând cu data de 02.07.2007 până la zi.
În temeiul art.14, 346 Cod pr.penală și art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 lei RON despăgubiri civile către partea civilă din care 5000 lei RON daune materiale și 20.000 lei RON daune morale.
În baza art.109 Cod pr.penală, s-a dispus păstrarea probelor biologice și a mijloacelor materiale de probă conținute în plicurile numerotate de la la 5, de 7 la 19, 21, de la 23 la 26, de la 28 la 38, în plicurile numerotate de la la VII, în plicul anexă 77141 (ce conține plicurile numerotate de la 3 la 8), coletul nr.2, plicul conținând un CD cu înregistrarea video a reconstituirii faptei, ce au fost înaintate cu adresa nr.380/P/19.12.2007 (filele 2-4 dosar instanță), precum și coletul nr.20, coletul nr.27 și coletul ce conține o pereche de pantaloni și o cămașă aparținând inculpatului înaintate cu adresa nr.380/P/18.02.2008 (fila 73 dosar instanță), toate aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 135,00 lei RON către " MINOVICI" B, reprezentând prestații medico-legale efectuate de prima expertiză medico-legală psihiatrică pentru inculpat ce se va vira în contul IBAN -Z-XXX-- Trezoreria Sector 4
S-a dispus plata din fondurile a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu la urmărirea penală - avocat.
S-a constatat că la instanță inculpatul a fost asistat de apărători angajați.
În baza art.191 alin.l Cod pr.penală,a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care se include și costul expertizei medico-legale psihiatrice.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Numitul este proprietarul unui magazin de produse alimentare și băuturi alcoolice, amplasat în locuința tatălui său, din satul, com. jud.
La acest magazin lucra ca gestionară, soția inculpatului. Întrucât aceasta avea copil mic, uneori era înlocuită la vânzare de soțul său, inculpatul.
În seara zilei de 25.06.2007, inculpatul a efectuat un inventar, având intenția de a preda gestiunea. Acest lucru nu era însă posibil, întrucât inculpatul avea lipsă în gestiune o sumă de 300 RON, pe care ar fi trebuit să-i achite. In aceeași seară, inculpatul a avut un incident cu numitul, care, l-a lovit cu palma pe inculpat întrucât a refuzat să-i mai vândă băutură. După acest incident, inculpatul a băut vin, cu toate că anterior mai consumase băutură, respectiv vin și votcă.
După ce a închis barul, în jurul orelor 22,15 - 22,30, inculpatul s-a hotărât să meargă la locuința victimei G pentru a-i cere cu împrumut suma de 300 RON necesară acoperirii pagubei din gestiune.
Inculpatul a intrat mai întâi în curte și apoi, constatând că victima se află într-una din camere, a intrat în locuință. Victima se afla pe pat dormind cu fața în sus. Inculpatul i-a precizat acesteia motivul pentru care a venit, însă victima speriată de prezența inculpatului, i-a cerut să părăsească locuința, amenințându-l că va suna la poliție. In aceste împrejurări, inculpatul, aflat și sub influența alcoolului și iritat de atitudinea victimei, a luat un scaun și a început să o lovească peste cap și corp, până când a căzut de pe pat. Constatând că victima este inconștientă, inculpatul a luat un cuțit de pe masa din bucătărie, cu care a lovit-o de patru ori în zona toracelui, partea. Apoi, inculpatul a părăsit locuința, abandonând victima. În drum spre casă, constatând că mâna în care a ținut cuțitul era murdară de sânge, s-a spălat la o cișmea din apropiere. După câteva zile, respectiv în seara zilei de 29.06.2007 și în ziua de 30.06.2007, inculpatul a mers din nou la locuința victimei, însă, i-a fost teamă să intre. În cele din urmă, inculpatul a intrat în casă, unde a văzut cadavrul victimei, aspect adus la cunoștință martorilor și, cărora le-a cerut să anunțe organele de poliție, întrucât el nu are asupra sa telefonul mobil.
Organele de urmărire penală au descins la locul faptei, de unde după ridicarea cadavrului au procedat și la ridicarea unor mijloace materiale de probă și probe biologice, așa cum rezultă din procesul verbal de cercetarea a locului faptei, încheiat la 30.06.2007 (filele 2-13 ds.urm.penală).
Din raportul de constatare medico-legală (necropsie) nr.44 C/03.08.2008 întocmit de - Cabinetul M), se reține că moartea victimei Gaf ost violentă, ea datorându-se stopului cardio respirator survenit consecutiv unui politraumatism soldat cu plăgi epicraniene multiple, fracturi de și bază de craniu și plăgi înjunghiate toracice penetrante cu interesarea plămânului. Leziunile craniene s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur, prin multitudinea și dispunerea plăgilor epicraniene, lovirea s-a produs din multiple direcții. Leziunile toraco-pulmonare s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător - tăios (posibil cuțit), loviri repetate (existând 4 plăgi pulmonare) produse cu forță ce a determinat fractura peretelui costal aferente traiectului plăgilor înjunghiate. Ca succesiune în funcție de dispunerea leziunilor craniene, este posibil ca leziunile inițiale să fie cele craniene, cele toracice fiind ulterioare. Ambele tipuri de leziuni au caracter tanatogenerator, cea mai gravă și cu potențial tanatogenerator imediat fiind cea craniană. Ambele tipuri de leziuni au reacții vitale, între leziunile traumatice și deces existând o legătură directă de cauzalitate.
Situația de fapt reținută mai sus, rezultă din: actele medico-legale analizate mai sus, procesul verbal de cercetare a locului faptei și planșele fotografice anexă, concluziile preliminare ale Comisiei Superioare a -" MINOVICI" -B nr.15/13799/27.11.2007 și adresa nr.77141/1 din 07.11.2007, raportul de expertiză biocriminalistică nr.77141/24.09.2007 al, raportul de expertiză medico-legală - examen - întocmit de " Minovici" B (filele 43 - 49 ds.instanță), depozițiile martorilor, G, G, probe ce se coroborează cu declarațiile inculpatului, la urmărirea penală și la instanță.
În cursul cercetărilor, până la data luării măsurii arestării preventive, inculpatul în declarațiile date în prezența unui apărător desemnat din oficiu, a recunoscut săvârșirea faptelor, redând cu fidelitate modul de operare. Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale, dovedind un comportament disimulat (raport de expertiză nr.1099/378/03.07.2007 a B - filele 56 - 60 ds.urmărire penală), și o atitudine evident contrară probelor existente la dosar.
Astfel, în declarațiile date la datele de 02.07.2007 (filele 89 - 91, 92 - 93 ds.urm.penală), inculpatul relatează în mod detaliat motivul pentru care a intrat în casa victimei, împrejurarea că aceasta i-a cerut să părăsească locuința amenințându-l că va chema organele de poliție și refuzul de a-i împrumuta suma de bani cerută. De asemenea, inculpatul precizează că a lovit victima mai întâi cu un scaun peste cap și corp, până când a căzut de pe pat, după care, constatând că era în comă, a luat un cuțit de pe masa din bucătărie și i-a aplicat acesteia un număr de 4 lovituri în zona toracelui, partea. Modul în care inculpatul a acționat rezultă din reconstituirea faptei (planșele foto și înregistrarea video), care s-a făcut în prezența unui apărător și la desfășurarea căreia, așa cum precizează inculpatul, nu a fost influențat de organele de anchetă.
Că inculpatul este autorul faptei rezultă din interpretarea actelor medico-legale aflate la dosar, coroborate cu declarațiile inculpatului.
În primul rând, s-a constatat că inculpatul a fost ascultatprima dată, la 02.iulie 2007, când așa cum s-a arătat mai sus, a redat cu fidelitate succesiunea actelor violente exercitate asupra victimei.
La data de respectivă - 02 iulie 2007 - la dosar se aflau doar concluziile preliminare ale medicului legist care fac o apreciere succintă, asupra morții victimei - stop cardio - respirator, plăgi înjunghiate toracice penetrante și fracturi craniene.
Or, inculpatul, dacă n-ar fi fost implicat direct în suprimarea vieții victimei, nu ar fi avut de unde să cunoască, la data ascultării sale - 02.07.2007 - că aceastaa fost mai întâi lovită cu scaunul în zona capului și peste corp, și apoi, în timp ce se afla "în comă", căzută la pământ, a fost lovită de 4 ori cu cuțitul în zona toracelui, partea.
furnizate de inculpat nu puteau fi observate de acesta în momentul în care a intrat în casa victimei în ziua de 30.06.2007, întrucât așa cum precizează inculpatul și cum rezultă și din datele dosarului, acesta "nu a atins nimic din casă", iar cadavrul se afla în stare avansată de putrefacție.
Or, raportul de necropsie a fost depus la dosar, abia la data de 03.08.2007, în concluziile acestuia redându-se, cauzele morții victimei care corespund relatărilor inculpatului. Mai mult, decât atât, se observă din același act medico-legal că succesiunea leziunilor cauzate victimei, stabilită științific de această dată, se suprapune perfect cu declarațiile inculpatului în această privință, aspect ce conduce la concluzia că inculpatul este autorul faptei.
Inculpatul a încercat să își justifice recunoașterea faptei prin aceea că are o imaginație bogată care l-a ajutat să-și creeze un scenariu și că însăși contradicțiile dintre declarațiile date, relevă o afecțiune psihică motiv pentru care a solicitat a fi examinat de către o comisie de specialitate.
Prin încheierea de ședință din data de 04 septembrie 2008, instanța a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică în condiții de internare a inculpatului, sens în care acesta a fost transferat la Penitenciarul Spital Jilava
S-a solicitat prin încheierea menționată, examinarea inculpatului, concluziile comisiei având în vedere următoarele obiective:
- orientarea subiectului din punct de vedere psihic și temporo - spațial;
- dacă pe baza explorărilor funcționale se evidențiază existența unei maladii psihice de natură să afecteze capacitatea persoanei de a discerne sau capacitatea de a se stăpâni;
- boala psihică prezentă, manifestările ei și ce examene obiective o confirmă;
- în ce măsura afectează boala psihică existentă discernământul subiectului;
- dacă în raport de împrejurările concrete în care se reține că s-a săvârșit infracțiunea există temeiuri care să conducă la concluzia că în momentul comiterii acesteia subiectul a acționat fără discernământ sau cu discernământ diminuat;
- ce măsuri cu caracter medical se impun în cauză și în ce scop.
Din raportul de expertiză aflat la filele 30-32 (urmă -dosar instanță), s-a reținut că inculpatul nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
În aceste condiții, instanța a înlăturat apărările și susținerile inculpatului, vinovăția sa fiind pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză.
În drept, faptele inculpatului, comise în împrejurările reținute mai sus, realizează, conținutul infracțiunilor de violare de domiciliu și omor, prevăzute de art.192 alin.2 și art.174 Cod penal, pentru care acesta urmează a fi condamnat.
Întrucât infracțiunile deduse judecății se află în concurs real, în cauză s-au reținut și dispozițiile art.33 lit.a Cod penal, și s-a aplicat și un spor de pedeapsă de natură să asigure eficiența pedepsei de executat.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat, instanța a avut în vedere periculozitatea sporită a faptelor și a inculpatului - deduse din modul în care a acționat, consecințele produse și conduita acestuia în cursul procesului penal - dar și limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege încriminatoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța a apreciat, în raport de aceleași criterii, că reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin privarea de libertate a acestuia, și s-a dispus în consecință.
S-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală (de executat) și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a și lit.b, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 Cod penal, precum și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi pe o durată stabilită conform art.53 pct.2 lit.a Cod penal.
Instanța a apreciat în raport de gravitatea infracțiunilor comise, de persoana inculpatului și de impactul pe care l-au avut asupra colectivității faptele reținute, că în speță se impune interzicerea și a dreptului de a vota, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile art.3 din Protocolul nr.1 adițional
Întrucât inculpatul este arestat în prezenta cauză, în baza mandatului de arestare preventivă nr.36/03.07.2007 emis de Tribunalul Bacău, potrivit art.350 alin.1 Cod pr.penală, s-a menținut starea de arest a acestuia, iar în temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa stabilită, reținerea pe timp de 24 de ore și arestarea preventivă începând cu data de 02.07.2007 până la zi.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că:
În cursul urmăririi penale, a fost ascultată partea vătămată - sora victimei - (fila 75 ds.urm.penală) care a precizat că se constituie parte civilă în vederea recuperării cheltuielilor ocazionate de înhumarea victimei al căror cuantum va fi arătat la instanță.
Ulterior, după dezbaterea succesiunii, s-a stabilit ca unic moștenitor al victimei, fratele acesteia,. În declarația aflată la dosar (fila 144 ds.instanță), s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la 100.000 RON daune morale și 5000 RON daune materiale.
În susținerea pretențiilor civile, au fost audiați martorii și, ale căror declarații se află la filele 81, 82 din dosarul instanței.
Martorii audiați confirmă cheltuielile efectuate de familie, în sumă de 5000 RON pentru bunurile distruse ca urmare a comiterii faptei de către inculpat și pentru igienizarea locuinței victimei având în vedere consecințele depistării acesteia după o perioadă de 5-6 zile, instanța a apreciat ca fiind justificate aceste pretenții.
De asemenea, s-a mai reținut că victima a fost atașată de frații săi, pe care îi ajuta în primul rând financiar, întrucât nu avea propria familie. Mai rezultă din depozițiile martorilor că moartea victimei a produs traume psihice asupra fraților și surorilor acesteia mai ales prin cauzele care au determinat-o astfel că în cauză s-a impus și acoperirea prejudiciului nepatrimonial reclamat, evident într-un cuantum apreciat de instanță ca fiind îndestulător, suma solicitată fiind exagerată.
În consecință, potrivit art.14, 346 Cod pr.penală și art.998 Cod civil, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile către partea civilă cuprinzând daune materiale și daune morale, în cuantumul rezultat din aprecierea probelor administrate în acest sens.
Conform art.109 Cod pr.penală, s-a dispus păstrarea probelor biologice și a mijloacelor materiale de probă conținute în plicurile și coletele înaintate acestei instanțe și aflate la camera de corpuri delicte.
Împotriva sentinței penale inculpatul a declarat apel în termen legal.
În motivarea apelului a susținut că nu este autorul faptei și că recunoașterile pe care le-a făcut la organele de urmărire penală nu corespund realității, fiind un scenariu creat de el.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art.378 pr.penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a probelor noi administrate în fața instanței de apel în raport de motivele invocate cât și din oficiu sub toate aspectele conform art.371 al.2 pr.penală, constată că aceasta este legală și temeinică.
În fața instanței de apel au fost administrate următoarele probe noi: a fost ascultată ca martor soția inculpatului-respectiv numita, s-a luat o nouă declarație inculpatului și s-au depus la dosar o serie de înscrisuri precum și memorii ale inculpatului.
Probele noi administrate în fața instanței de apel nu au adus elemente în plus față de cele cunoscute de instanța de fond, de natură a schimba situația de fapt reținută de aceasta.
Din întreg materialul probator administrat în cauză și care a fost arătat pe larg de prima instanță rezultă în mod cert că inculpatul se face vinovat de săvârșirea cu intenție a infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
Motivarea făcută de prima instanță care este foarte amplă și convingătoare și pe care și-o însușește și instanța de apel arată în detaliu considerentele din care rezultă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Toate probele pe care le-a arătat în detaliu prima instanță converg spre concluzia că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de omor și infracțiunea de violare de domiciliu.
De altfel recunoașterea făcută de inculpat la primele cercetări care este consemnată în declarația din 02.07.2007 ce se află la filele 89,90 și 91 dosar urmărire penală și în care arată în mod amănunțit cum a săvârșit fapta este dublată de oad oua recunoaștere care a fost făcută după ce s-a luat măsura arestării la data de 03.07.2007 de către instanță(în fața căreia nu a recunoscut fapta)-respectiv în declarația pe care a dat-o la procuror în prezența apărătorului, la data de 12.07.2007( a se vedea fila 94 dosar urmărire penală).
În această declarație inculpatul a arătat motivele pentru care nu a recunoscut fapta în fața judecătorului, respectiv realizarea gravității acesteia.
Și comportarea inculpatului după ce săvârșește omorul, denotă că el este autorul și aceasta s-a manifestat prin faptul că a mers ulterior de mai multe ori la locul crimei pentru a verifica ce s-a întâmplat cu victima iar apoi a luat parte la
primele cercetări făcute de organele de urmărire penală pentru a vedea care este stadiul anchetei și ce păreri există cu privire la autorul faptei.
Revenirile făcute de inculpat la instanța de judecată prin care a încercat să acrediteze ideea că recunoașterile făcute au fost un scenariu, nu pot fi luate în considerare, acestea fiind infirmate de întreg materialul probator administrat în cauză.
În ce privește pedeapsa aplicată de prima instanță, aceasta a fost bine individualizată în raport cu prevederile art.72 și 52.penal, ținându-se cont de gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, de consecințele acestora și de persoana inculpatului care nu a manifestat o atitudine sinceră în cursul procesului, astfel că nu se impune reducerea sa.
Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la desființarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În raport de faptul că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inițială și în plus inculpatul a fost condamnat de prima instanță, se va menține în baza art.350 al.1 pr.penală, arestarea preventivă a inculpatului.
Se va computa arestarea preventivă în continuare până la zi conform art.381 pr.penală.
Se va constata că inculpatul a avut apărător ales.
În temeiul art.193 pr.penală inculpatul va fi obligat să plătească părții civile suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Văzând și prevederile art.192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.379 al 1 pct.l lit.b pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul aflat în Penitenciarul Bacău, împotriva nr.61 l/D din 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos. nr-.
În baza art.350 al.l pr.pen.menține arestarea preventivă a inculpatului
În baza art.381 pr.pen.compută arestarea prev. în continuare începând cu 24.11.2008 la zi.
Constată că inculpatul a avut apărător ales.
În baza art.193 pr.pen. obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
În baza art 192 al.2 cod obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli jud. către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru partea civilă și de la comunicare pt. inculpat.
Pronunțată în ședință publică azi 24.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Red.Șt.
Tehnored. / 16.03.2009/ 2 ex.
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț