Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 34/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 174 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 34
Ședința publică de la 16 Februarie 2010
PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
La data de 08 februarie 2010, s-au luat în examinare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul, părțile vătămate și, împotriva sentinței penale nr. 420 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Rezultatul dezbaterilor judiciare este cuprins în încheierea din data mai sus arătată, când, fiind nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 16 februarie 2010, dată la care a adoptat prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor existente la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 420 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Dolj, după ce a respins cererea formulată de inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice dată inițial faptei sale, din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i (parte vătămată ), în infracțiunea prev. de art. 180 al. 2, a hotărât:
În baza art. 174, art. 175 lit. c, i din, a condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 01 octombrie 1961 în municipiul C, județul D, cetățenia română, domiciliat, fără forme legale, în C, str. -. - nr. 7,. 131,. 1,. 2, județul D - la o pedeapsă de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b din
În baza art. 20 raportat la art. 174, art 175 lit. i din, a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b din
În baza art. 334 C.P.P. a dispus schimbarea încadrării juridice a dată faptei inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 181, în infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, art. 175 lit. d din, text de lege în baza căruia l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b (parte vătămată ).
În baza art.192 al. 2, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34, 35 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a și b și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 al. 1, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv, începând cu 31.03.2008, la zi, iar în baza art. 350 C.P.P. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea din 01 aprilie 2008 Tribunalului Dolj.
În baza art. 346 C.P.P. art. 14 raportat C.P.P. la art. 998 - 999 civ. a obligat pe inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune materiale și 30.000 daune morale, către partea civilă, și la 5.000 lei daune morale, către partea civilă.
A obligat pe inculpat la plata sumelor de 2097,35 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate, și la 568,83 lei, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate, sume ce s-a dispus a fi reactualizate cu indicele de inflație corespunzător, până la data plății efective a acestora.
În baza art. 118 lit. b C.P.P. s-a dispus confiscarea corpului delict -un cuțit, ridicat conform procesului verbal din 31.03.2008 (fila 40 dosar ) și aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Dolj.
În baza art.191 C.P.P. a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei. cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 209/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i din; - tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art.20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i din;- vătămare corporală, prevăzută de art. 181 și violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 pen, în final cu aplicarea art. 33 lit. a din
Prin încheierea din data de 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul penal cu nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, reținându-se incidența condițiilor prevăzute de art.143 și 148 lit.f cod pr. penală.
În fapt, instanța de fond a constatat următoarele:
nculpatul era căsătorit cu victima a și, de mai mult timp, între aceștia exista o stare conflictuală permanentă, generată de comportamentul violent al inculpatului, care, adeseori, exercita acte de violență asupra victimei.
În aceste condiții, aap ărăsit domiciliul conjugal și, începând cu anul 2007, trăit în concubinaj cu partea vătămată, din.
Mai mult, victima formulase acțiune de divorț la Judecătoria Craiova, în vederea desfacerii căsătoriei, iar în ziua omorului, partea vătămată și fiul inculpatului -, înregistraseră plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, împotriva inculpatului, pentru infracțiunea de amenințare.
In ziua de 31.03.2008, inculpatul, s-a întâlnit cu soția sa, victima a, pe raza municipiului C, în zona Național, agazinul amplasat la " copiilor".
Victima a era împreună cu concubinul său, partea vătămată tel.
Pe fondul unor discuții contradictorii pe care le-au avut cu și a, împreună cu, au intrat în magazinul " Copiilor", urmăriții fiind de către inculpat, care era înarmat cu un cuțit.
n magazin se aflau martorele, și - vânzătoare, dar și alte persoane, care veniseră la cu mpărături.
După ce a intrat în magazin, i-a aplicat mai multe lovituri soției sale, cu cuțitul cu care era înarmat.
a încercat să intervină, însă a fost și el lovit de către, cu cuțitul, suferind mai multe leziuni corporale, după cum rezultă din aportul de constatare medico legală nr. 1092/A1/2008,emis de către Institutul de Medicină Legală
Una dintre lovituri a fost aplicată chiar la nivelul inimii, unde a prezentat plagă tăiată mamelonară de 1 cm, suturată, oblică, de sus în jos, lateral spre medial. Această lovitură a fost atenuată însă, deoarece partea vătămată avea în buzunarul de la cămașă un portofel din piele, care a fost tăiat în momentul în care a fost lovit cu cuțitul în zona inimii, de către inculpat.
Victima aaf ost dusă de urgență la Spitalul nr.1 C, unde s-a constatat decesul acesteia.
Din raportul de constatare medico-legală nr.1067/A3/02.09.2008, emis de Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că moartea numitei a a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unor multiple plăgi tăiate - înțepate penetrante toraco-abdominale, cu interesare viscerală (plămân, ficat, rinichi).
Leziunile de violență s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțitul corp delict prezentat. Loviturile au putut fi aplicate din față-spate, lateral stânga sau lateral dreapta, iar ntre leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate directă, ne condiționată, moartea putând data din 31.03.2008.
De menționat este faptul că victima aap rezentat un umăr de 14 plăgi înțepate.
De asemenea, in raportul de constatare medico-legală nr. 1092/A1/2008 emis de către Institutul de Medicină Legală C, a rezultat că partea vătămată a prezentat mai multe plăgi tăiate, care au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-nțepător, leziunile produse necesitând 16-18 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața părții vătămate.
Din raportul de constatare medico-legală psihiatrică nr. A- emis de către Institutul de Medicină legală Minovici B, a rezultat că inculpatul a prezentat diagnosticul "tulburare depresiv - anxioasă declanșată situațional. capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport de fapta pentru care este cercetat".
II. La data de 29.11.2007, inculpatul a pătruns fără drept în locuința socrului său, partea vătămată, care locuiește în comuna Podari, sat, județul D, acesta fiind o persoană în vârstă de peste 65 de ani, cu o infirmitate veche, invaliditate, și care se deplasează cu ajutorul cârjelor, partea vătămată fiind singură la locuință în acea zi, inculpatul aflând acest aspect de la martorul, tatăl său.
În esență, s-a stabilit că inculpatul a intrat în camera unde se afla partea vătămată, care era întinsă pe pat cu fața în sus și se uita la televizor, iar u această ocazie, l-a agresat, urcându-se deasupra lui, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste față,corp, lovindu-l cu o șurubelniță tip auto în zona feței, introducându-i șurubelnița de 32 cm lungime în gură, producându-i astfel numeroase leziuni în zona gâtului și spargerea amigdalelor, cu perforarea obrazul drept, agresiunea continuând până în momentul în care a fost surprins de către martorii, care au reușit să îl imobilizeze cu greu.
Partea vătămată, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 -30 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile nu i-au pus în primejdie viața (raport de constatare medico-legală nr.489/A1/2008 emis de către Institutul de Medicină Legală C).
Situația de fapt reținută mai sus, existența faptelor, cât și vinovăția inculpatului, a fost demonstrată de un probatoriu constând în elementele de fapt rezultate din: procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării efectuate la locul săvârșirii faptei, raportul de constatare medico-legală autopsie nr.1067/A3/02.09.2008 emis de către Institutul de Medicină legală C, raportul de constatare medico-legală nr. /A 1/2008 emis de către Institutul de Medicină legală C, privind pe partea vătămată, raport de constatare medico-legală nr. 489/A1/2008 emis de către Institutul de Medicină Legală C, privind pe partea vătămată, acestea coroborate cu declarațiile martorilor, și ,cu cele declarate de părțile vătămate și, cu cele declarate de inculpatul, care a recunoscut parțial faptele comise.
În drept, s-a stabilit că fapta săvârșită în împrejurările mai sus arătate, având ca victimă a, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174, 175 lit. c și i cod pnal.
În ceea ce privește cererea inculpatului, făcută în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor asupra părții vătămate, în infracțiunea prev. de art.180 al. 2, instanța de fond a constatat că este nefondată și a respins-o, întrucât, cele concluzionate prin raportul de constatare medico - legală nr. 1092/A1/2008, procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto (filele 29 - 39 dosar ), coroborat cu probatoriul testimonial, au demonstrat că parte vătămată a fost lovită de către inculpat în momentul în care încerca să intervină pentru a împiedica uciderea numitei a, prezentând multiple plăgi toracice tăiate și antebraț stâng, fractură smulgere 1/3 proximală cubitus stâng, iar una dintre lovituri a fost aplicată chiar la nivelul inimii, unde a prezentat plagă tăiată mamelonară de 1 cm. suturată, oblică de sus în jos, lateral spre medial.
Această lovitură a fost atenuată, întrucât partea vătămată avea în buzunarul de la cămașă un portofel din piele, care a fost tăiat în momentul în care a fost lovit cu cuțitul în zona inimii, de către inculpat.
Cu alte cuvinte, a stabilit instanța de fond, întreg probatoriul confirmă latura subiectivă, respectiv intenția de a ucide cu care inculpatul a acționat, nefiind relevant numărul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor produse pentru încadrarea juridică a faptei, ci doar împrejurările în care a fost săvârșită această faptă, respectiv cele în care inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor asupra victimei a, partea vătămată încercând să intervină pentru aos alva, precum și natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată, urmările produse, iar rezultatul fatal, nu a avut loc nu datorită unei împrejurări independente de voința inculpatului, respectiv faptului că lovitura de cuțit aplicată în zona inimii a fost atenuată de acel portofel din piele purtat de victimă.
Prin urmare, s-a concluzionat astfel de către instanța de fond, fără nici un dubiu, că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale tentativei de omor calificat și nu ale infracțiunii de violență prev de art. 180 al. 2
În ceea ce privește fapta inculpatului din data de 29.11.2007, asupra părții vătămate, instanța de fond a constatat că, în drept, acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. d din, astfel încât, iar în baza art. 334 C.P.P. a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 181, în această din urmă infracțiune.
Totodată, s-a apreciat că fapta aceluiași inculpat, de a pătrunde fără drept, în locuința părții vătămate, în împrejurările arătate în precedent, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.2 cod penal.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social de ridicat al faptelor săvârșite, decurs din urmările produse: (victima a prezentând un număr de 14 plăgi înțepate cu cuțitul, partea vătămat fiind agresată cu cuțitul în împrejurările în care s-a consumat primul omor, iar partea vătămată fiind agresată într-un mod care dovedește o periculozitate sporită), modul și mijloacele de comitere, lipsa antecedentelor penale, persoana inculpatului, probatoriul relevând un comportament agresiv pe parcursul vieții victimei, numărul infracțiunilor săvârșite în concurs,starea de sănătate a inculpatului care, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A- al IML Minovici, a concluzionat că acesta prezintă diagnosticul "tulburare depresiv axioasă declanșată situațional, dar cu discernământul păstrat în raport de fapta săvârșită" și "diabet zaharat tip II", vârsta acestuia - 48 de ani, perspectivele de reintegrare în societate, realizarea reinserției după reeducare), elemente în raport de care a apreciat că pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare este necesară și suficientă pentru atingerea scopului educativ, dar și de prevenție socială, având în vedere și vârsta inculpatului, dar și starea de sănătate a acestuia.
Instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară și accesorie privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din, apreciind ca necesare și proporționale față de natura și gravitatea faptelor săvârșite, care relevă că acesta nu a avut capacitatea de a aprecia și respecta valori fundamentale, cum sunt viața și integritatea fizică a persoanei.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că părțile civile și s-au constituit părți civile, fiecare cu suma de câte 50.000 de lei, din care 10.000 de lei reprezentând cheltuieli de înmormântare pentru victima a, diferența de 40.000 de lei reprezentând daune morale pricinuite de către inculpat (filele 32 - 33 )
Din probatoriul administrat (înscrisuri, chitanțe - fila 54 vol. II instanță, fotografii ale locului de veci, a victimei - filele 52, 53, coroborat cu declarațiile martorilor - fila 4), instanța de fond a constatat faptul că cele necesare pentru înmormântarea și pomenirile victimei - conform obiceiurilor locale - la 6 săptămâni, 9 săptămâni, 3 luni, 6 luni, 9 luni, un an, cheltuielile cu sicriul, muzica de la înmormântare, obiectele de îmbrăcăminte, crucea de marmură, s-au ridicat la suma de peste 10.000 de lei cât s-a solicitat de către partea civilă și aceste cheltuieli au fost suportate strict de familia victimei.
Ca atare, prima instanță a constatat că solicitarea despăgubirilor civile și de către partea civilă este nejustificată, acesta din urmă neavând un prejudiciu material, concretizat în efectuarea unor asemenea cheltuieli.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea civilă, instanța de fond a apreciat că suma de 30 de milioane lei reprezintă un echivalent just și proporțional al prejudiciului moral suferit prin uciderea fiicei sale și traumele psihice cauzate ca urmare a agresiunii săvârșite de către inculpat.
În ceea ce privește pe partea civilă, s-a reținut de prima instanță că acesta nu a făcut dovada daunelor materiale solicitate, iar sub aspectul prejudiciului moral încercat prin agresiunea săvârșită asupra sa - cu ocazia intervenirii pentru a împiedica uciderea numitei a - s-a apreciat că acest prejudiciu trebuie indemnizat cu suma de 5.000 de lei, reprezentând despăgubiri.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul și părțile vătămate și.
Parchetul a criticat soluția pentru netemeinicie, apreciind că pedepsele ce s-au stabilit față de inculpat, sunt greșit individualizate în raport de criteriile prev. de art. 72 cod penal, fiind prea blânde, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că potrivit art. 34 lit. b cod penal, se justifica și aplicarea unui spor de pedeapsă, pentru concursul de infracțiuni.
Inculpatul, atât în motivele scrise, cât și prin cele susținute de apărător, a apreciat că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt prea aspre, și că se impune o reducere a acestora.
Partea vătămată, a criticat sluția primei instanțe atât cu privire la latura penală a cauzei, apreciind că pedeapsa ce s-a stabilit față de inculpat este greșit individualizată, în raport de criteriile prev. de art. 72 cod penal, fiind prea blândă, dar și în ce privește modul de rezolvare al laturii civile, susținându-se că despăgubirile pentru daune morale sunt neîndestulătoare, sens în care s-a cerut majorarea acestora la suma de 30.000 lei.
, în apelul său, a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului este greșit stabilită, fiind prea blândă, considerând că se justifică majorarea acesteia.
Apelul declarat de parchet, este fondat pentru critica de netemeinicie adusă soluției.
Astfel, pe baza unui probatoriu concludent,ce a fost bine apreciat (concluziile actelor medico-legale, acestea coroborate cu declarațiile părților vătămate și, cu cele declarate de martorii audiați în ambele faze ale procesului, cât și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului), prima instanță a reținut în cauză o situație de fapt exactă, dând faptelor inculpatului o încadrare juridică legală, acesta din urmă săvârșind infracțiunile prev. de art. 174, art. 175 lit. c și i cod penal, art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i cod penal, art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. d cod penal și art. 192 alin.2 cod penal, în final, cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.
Însă, stabilind față de inculpat o pedeapsă principală de 20 ani închisoare, cu 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b cod penal, pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 175 lit. c și i cod penal (victimă fiind a), Curtea va aprecia că, în cauză, s-a făcut o greșită individualizare judiciară.
De principiu, la stabilirea pedepsei, instanța este obligată să aibă în vedere criteriile înscrise în art. 72 cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a codului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, unele elemente ce privesc persoana infractorului cât și acele împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară, aceste criterii au o importanță egală, nesocotirea unuia, ori supraestimarea altuia, antrenând netemeinicia și, implicit, nelegalitatea soluției.
Ori, în cauză, pedeapsa principală de 20 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită cu nerespectarea criteriilor enunțate mai sus, aceasta nefiind de natură a asigura scopurile la care face trimitere art. 52 cod penal.
Astfel, cu luarea în seamă a gradului de pericol social concret al faptei săvârșite, decurs din urmările produse - moartea unei persoane, din împrejurările în care aceasta s-a consumat, pe de o parte, dar și în considerarea unor elemente ce privesc persoana făptuitorului, relativ sincer în raport cu învinuirile aduse, necunoscut cu antecedente penale, cu probleme de sănătate, Curtea va aprecia că o pedeapsă de 23 ani închisoare, pentru infracțiunea respectivă, este de natură să reflecte atât criteriile prev. de art. 72 cod penal, cât și cerințele arătate în art. 52 cod penal.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de inculpat, sub aspectul reducerii pedepselor, aplicate pentru toate infracțiunile, urmează a fi privit ca nefondat, pedepsele aplicate acestuia pentru infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i cod penal (victimă fiind ) și prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. d cod penal (victimă fiind ), fiind apreciate ca judicios stabilite, în raport cu împrejurările în care faptele s-au consumat, cu pericolul social concret al acestora, dar și cu luarea în seamă a limitelor de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului.
Nici critica, formulată de apelantul parte vătămată, vizând greșita indemnizare a despăgubirilor pentru daune morale, nu poate fi primită, Curtea apreciind că suma de 5.000 lei, cu acest titlu, este de natură să aducă o compensație suficientă pentru suferința încercată.
Așa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, va fi admis, iar sentința va fi desființată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale.
După descontopirea pedepsei rezultante de 20 ani închisoare, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, urmează a fi majorată la 23 ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 174, art. 175 lit. c, i cod penal, iar în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 cod penal, după recontopire, se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 23 ani închisoare, ce va fi sporită cu 1 an închisoare, în final, acesta având de executat 24 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b cod penal, ca pedeapsă complementară.
Se justifică interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b cod penal, atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, în raport cu natura și gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, ce relevă că acesta nu a avut capacitatea de a aprecia și respecta valori fundamentale, cum sunt viața și integritatea fizică a persoanei.
În baza art. 381 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată în arest preventiv, fiind menținută starea de arest față de acesta.
Pentru considerentele arătate în precedent, cu referire la dispoz. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, apelurile declarate de inculpat și părțile vătămate și, urmează a fi privire ca nefondate și vor fi respinse, ca atare.
Văzând și art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, împotriva sentinței penale nr. 420 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Desființează sentința, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale, aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, 175 lit. i, c Cod penal.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, aplicată inculpatului, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor.
Majorează la 23 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, 175 lit. c, i Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și art. 35 Cod penal;
Recontopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, în final,inculpatul având de executat pedeapsa de 24 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, ca pedeapsă complementară.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Deduce, în continuare, detenția preventivă executată de inculpat începând cu 12 octombrie 2009, la zi, menținând starea de arest față de acesta.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul și părțile vătămate și, împotriva sentinței penale nr. 420 din 12 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Obligă pe apelantul-inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300 lei onorariu avocat oficiu, ce se va vira din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului
Obligă pe fiecare dintre apelanții-părți vătămate și la câte 20 lei, cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2010.
Președinte, Judecător,
G - - - -
Grefier,
- -
Red. jud.:. -
jud. fond:
Dact. 3 3x./ - 26 februarie 2010
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Tamara Carmen Bunoiu