Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 37/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 37
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpata - deținută în Penitenciarul Galați și partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns: apelanta inculpată în stare de arest, asistată de avocat - apărător ales, lipsă fiind apelanta parte vătămată .
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.
Apărătorul ales al apelantei inculpate solicită efectuarea unei expertize medico legale, așa cum a solicitat și la instanța de fond, prin care să se stabilească mecanismul de producere a plăgilor tăiate la nivelul abdomenului și ale membrelor superioare ale părții vătămate, pentru că doar leziunile de la nivelul abdomenului au fost cele care i-au pus în primejdie viața părții vătămate, care este timpul de îngrijiri medicale necesare vindecării acestor leziuni și dacă acestea i-au pus în primejdie viața părții vătămate. Solicită și proba cu acte în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate că la aceleași obiective a răspuns Serviciul medico legal G atunci când a stabilit natura leziunilor produse de inculpată părții vătămate și s-au făcut acele diferențieri.
Consideră că proba solicitată nu este utilă cauzei și solicită a fi respinsă.
Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de apărare, întrucât la dosar există toate actele ce pot forma convingerea instanței în sensul vinovăției ori nevinovăției inculpatei în raport de infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Față de această împrejurare, Curtea constată cauza în stare de judecată și conform prevederilor art. 377 alin. 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public critică hotărârea instanței de fond din perspectiva criteriilor prev. de art. 72 Cod penal.
Actul de sesizare a reținut că în luna iulie 2008 - august 2008 inculpata a mai tăiat-o pe partea vătămată cu cuțitul în zona brațelor, leziunile produse fiind minore conform probelor de la dosar.
Deși instanța de judecată a reținut că anterior faptei între părți au mai existat conflicte, a apreciat că aceasta a fost sinceră, ținând seama și de lipsa antecedentelor penale. Consideră că o bună conduită nu se poate reduce numai la lipsa antecedentelor penale ci are un conținut mult mai larg.
Se arată că prin actul de sesizare s-a reținut că sinceritatea inculpatei a fost parțială, având în vedere probele dosarului, iar în faza cercetării judecătorești, inculpata cât și partea vătămată și-au schimbat declarațiile, acestea fiind în contradicție cu actul medico legal de la dosar cu scopul de a se minimaliza răspunderea penală a inculpatei.
Consideră că nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 al. 1 lit. a și c Cod penal întrucât inculpata nu a avut o bună conduită și nu a dat dovadă de sinceritate deplină.
Totodată, instanța nu a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, făcând referire la art. 76 al. 3 conform căruia când există circumstanțe atenuante pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege, poate fi înlăturată.
În condițiile în care se solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse în limitele legale, urmează ca instanța de apel să facă aplicarea acesteia și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în același conținut și pedeapsa accesorie aplicată de instanța de fond.
Solicită menținerea stării de arest, întrucât temeiurile avute în vedere subzistă și nu au survenit modificări ale acestora.
Apărătorul ales al apelantei inculpate solicită respingerea apelului declarat de parchet în cauză, întrucât pedeapsa aplicată, pe care parchetul a considerat-o insuficientă, raportat la modalitatea de săvârșire a infracțiunii, apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei și a redus pedeapsa aplicată acesteia, sub minimul special, având în vedere dispozițiile art. 76 Cod penal.
Consideră că sinceritatea inculpatei a fost totală și nu parțială, iar contradicțiile invocate se datorează doar stării emoționale a inculpatei care a dat o declarație în fața organelor de urmărire penală imediat după săvârșirea infracțiunii când se afla sub o puternică stare de tulburare iar declarațiile ulterioare fiind date când era într-o stare mult mai liniștită.
Solicită să se constate că parchetul apreciază în mod greșit că lipsa antecedentelor penale nu echivalează cu o conduită bună anterioară faptei și susține că anterior a avut loc un incident între părți care s-a soldat tot cu lovirea inculpatei, sens în care invocă probele de la dosar.
Se mai arată că în mod greșit instanța de fond nu a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală cu reținerea prevederilor art. 73 lit. b Cod penal și s-a apreciat că apărările inculpatei sunt nefondate, deoarece încadrarea juridică corectă ar fi aceea reținută prin rechizitoriu.
Invocă probele administrate în cauză și solicită să se aibă în vedere că la determinarea formei de vinovăție trebuia să se țină cont de situația tensionată în care se aflau părțile, inculpata fiind aceea care era agresată în mod constant de partea vătămată și chiar alungată din casă împreună cu fiicele sale, aspect chiar recunoscut de partea vătămată.
Solicită a se avea în vedere faptul că partea vătămată consuma băuturi alcoolice și că inițiatorul conflictului a fost chiar concubinul inculpatei, sens în care vor fi avute în vedere declarațiile martorilor și inculpata a lovit de frică, de două ori cu cuțitul pe care îl avea în mână pentru că făcea mâncare în acel moment.
Solicită să se constate că în mod greșit nu s-a reținut că în cauză este vorba despre vătămare corporală și nu s-au reținut circumstanța legală a stării de provocare și cu privire la pedeapsa aplicată, consideră că aceasta putea fi redusă și mai mult.
Reprezentantul Ministerului Public susține că ce se impută părții vătămate cu privire la conduita pe parcursul concubinajului se poate imputa în egală măsură și inculpatei, ambii consumau alcool, motiv pentru care nu se pot pune în discuție prevederile art. 73 lit. b Cod penal și motivele invocate de inculpată, în sensul că partea vătămată îi cerea bani nu era de natură a declanșa reacția inculpatei, de a aplica mai multe lovituri cu cuțitul părții vătămate, unele dintre acestea fiind de o intensitate deosebită și cauzându-i leziuni de natură a-i pune în primejdie viața.
Invocă declarațiile inițiale date de partea vătămată și cele ulterioare în care a încercat să înlăture răspunderea penală a inculpatei și nu se impune reținerea prevederilor art. 73 lit. b Cod penal având în vedere argumentele invocate mai sus.
Solicită respingerea apelului declarat de inculpată ca nefondat.
Referitor la apelul declarat de partea vătămată, solicită a fi respins ca fiind tardiv.
Apărătorul ales al inculpatei solicită să se constate că apelul părții vătămate este tardiv declarat la data de 19.02.2009 și l-a interpretat ca fiind un memoriu.
Conform prevederilor art. 377 alin. ultim Cod procedură penală se acordă cuvântul apelantei inculpate care susține că a fost agresată de partea vătămată și nu a intenționat să-l omoare pe acesta. Solicită clemență din partea instanței.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 14/16.01.2009 a Tribunalului Galațis -a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă principală de 3 ani și 4 luni închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 Cod penal în referire la art.174 al.1 Cod penal cu aplicarea art.74 al.1 lit. a și c, 74 al.2 și 76 Cod penal.
Conform art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b din Codul penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatei și conform art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de inculpată de la 14.08.2008 la zi, respectiv 16.01.2009.
S-a constatat că partea vătămată nu a solicitat despăgubiri civile.
În baza art.14 Cod procedură penală și art.998 din Codul civil a fost obligată inculpata la plata sumei de 1288,71 lei RON, cu titlu de cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean
Conform art.118 din Codul penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului un cuțit cu din plastic de culoare închisă folosit de inculpată la comiterea faptei, bun aflat în Camera de corpuri delicte.
În baza art.189 și 191 din Codul d e procedură penală, s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 230 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că situația de fapt și vinovăția inculpatei sunt confirmate de actele depuse la dosar si de declarațiile martorilor, și care au relatat, printre altele, că în luna august 2008 inculpata și-a lovit concubinul cu cuțitul, între aceștia fiind relații tensionate de mai mulți ani, că la data de 12.08.2008 inculpata a aplicat lovituri de cuțit părții vătămate, în zone vitale ale corpului, punându-i viața în primejdie și că fapta acesteia, care în ziua de 12.08.2008, pe fondul unui conflict spontan și datorită consumului de băuturi alcoolice a aplicat părții vătămate, concubinul său, mai multe lovituri de cuțit, inclusiv în zone vitale ale corpului, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor simplu prev. de art.20 Cod penal în ref. la art.174 al.1 din Codul penal.
La dozarea si individualizarea pedepsei au fost luate în considerare criteriile generale prev. de art.72 din Codul penal, privind pericolul social al faptei, împrejurările în care s-a comis, dar si persoana inculpatei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpata, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați critică hotărârea apelată pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată inculpatei este disproporționată față de circumstanțele săvârșirii faptei reținute în sarcina sa.
Se critică faptul că în raport de circumstanțele faptei dar și de persoana inculpatului nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 74 al. 1, lit. a,c Cod penal, întrucât aceasta nu a manifestat sinceritate pe parcursul procesului penal și nu a avut o bună conduită.
Totodată, se critică faptul că instanța de judecată nu a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi făcând referire la dispozițiile art. 76 al. 3 Cod penal.
Solicită ca în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței apelate și în rejudecare a avea în vedere motivele de apel invocate.
Inculpata a criticat sentința prin prisma următoarelor aspecte:
- reținerea unor împrejurări privind situația de fapt care nu sunt conform realității;
- în mod greșit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor simplu în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 Cod penal cu reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzute de art. 73 lit. b Cod penal.
- s-a aplicat o pedeapsă într-un cuantum prea mare.
Solicită admiterea apelului ținând seama de motivele de apel invocate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați este fondat.
Apelul inculpatei este nefondat.
Analizând hotărârea apelată, actele și lucrările dosarului prin prisma tuturor motivelor invocate dar și din oficiu conform dispozițiilor art. 373 al. 2 Cod procedură penală constată că aceasta este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatei pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Criticile formulate de inculpată sub aspectul reținerii unor aspecte care nu se regăsesc în situația de fapt reținută de instanța de fond nu sunt întemeiate.
Situația de fapt reținută de instanța de fond are la bază nu numai declarația inițială a părții vătămate dată în fața organelor de urmărire penală, ci toate declarațiile părților din prezenta cauză date pe parcursul procesului penal, declarații al căror conținut a fost probat cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu procesele verbale de începere a urmăririi penale precum și cu celelalte probatorii administrate în cauză din care rezultă neîndoios situația de fapt corect reținută de instanța de fond și pe larg expusă în considerentele hotărârii apelate.
De asemenea, instanța de fond a dat încadrarea juridică corectă faptei comise de inculpată prin prisma situației de fapt reținute.
Critica inculpatei vizând greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în sensul solicitat nu are suport în conținutul probelor administrate în cauză. Din probele administrate în cauză rezultă clar că inculpata a lovit de mai multe ori pe partea vătămată cu cuțitul în zonele vitale, că din această cauză a fost provocată hemoragia internă și starea de șoc hemoragic și că numai intervenția promptă a medicilor a determinat salvarea vieții părții vătămate. De altfel, instanța de fond a reținut corect că raportul medico legal coroborat cu celelalte probe administrate în cauză evidențiază gravitatea leziunilor și zonele corporale lovite cu cuțitul. Nu se verifică în cauză condițiile reținerii provocării din partea victimei la momentul săvârșirii faptei, întrucât starea tensională dintre aceasta și inculpată există de mai multă vreme. Așa cum reține și instanța de fond inculpata s-a manifestat agresiv față de partea vătămată și în luna iulie 2008, lovind-o pe aceasta cu cuțitul în zona brațelor, iar în ziua de 12.08.2008 a urmărit cu intenție suprimarea vieții părții vătămate.
La solicitarea părții vătămate de a-i da bani pentru băutură, inculpata a mers într-o altă cameră a locuinței de unde a luat bani dar și un cuțit, ceea ce denotă că a urmărit din timp să lovească cu cuțitul pe partea vătămată.
Contrar criticilor formulate de Parchet instanța a reținut în mod corect circumstanțele atenuante judiciare în favoarea inculpatei cu consecința coroborării pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege deoarece aceasta nu are antecedentele penale, a recunoscut și regretat fapta iar partea vătămată a manifestat o atitudine iertătoare față de inculpată. Nu se poate reține faptul că inculpata a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, având în vedere nivelul pregătirii și instruirii sale profesionale, sociale. Aceasta a relatat într-o modalitate proprie în raport de posibilitatea și nivelul său de exprimare împrejurările în care a săvârșit fapta.
Ținând seama totuși de gravitatea faptei comise, de împrejurările comiterii acestea, de modalitatea de acțiune apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond în cuantumul stabilit nu evidențiază o justă individualizare a acesteia prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal.
Așa fiind, urmează a majora cuantumul pedepsei aplicate inculpatei însă cu menținerea dispozițiilor art. 74 al. 1 lit. a și art. 76 lit. b Cod penal, apreciind că în acest fel scopul preventiv educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal va fi atins.
Pentru considerentele susmenționate urmează în baza art. 379 al. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 16.01.2009 a Tribunalului Galați.
Așa fiind, conform art. 379 al. 2 lit. a Cod penal va admite apelul Parchetului și în rejudecare va majora pedeapsa aplicată inculpatei, cu menținerea dispozițiilor art. 74 lit. a, 76 lit. b Cod penal.
Consecință acestui fapt, urmează a aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Ținând seama de dispozițiile art. 350 Cod procedură penală urmează a menține starea de arest a inculpatei și a face aplicarea dispozițiilor art. 383 al. 2 Cod procedură penală.
În ceea ce privește apelul părții vătămate, acesta urmează a fi respins ca tardiv formulat conform art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală întrucât în raport de data declarării apelului și aceea a comunicării hotărârii apelate au fost nesocotite dispozițiile art. 363 al. 1 Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 14 din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință:
Desființează, în parte, Sentința penală nr. 14/2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Majorează de la 3 ani și 4 lunila 4 ( patru) ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatei ( deținută în Penitenciarul Galați, fiica lui și, născută la data de 13.06.1962 în comuna Puiești, județul V, CNP: -, domiciliată în G,- ) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal în referire la art. 174 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 174 al. 1 lit. a și c Cod penal și al. 2 Cod penal în referire la art. 76 lit. b Cod penal.
Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II și b Cod penal pe o durată de 2 ( doi) ani după executarea pedepsei principale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Menține starea de arest a inculpatei și deduce din pedeapsă perioada arestării preventive cu începere de la 14.08.2008 la zi.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata.
Respinge ca tardiv apelul declarat de partea vătămată.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă pe apelanta inculpată și apelanta parte vătămată la câte 100 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpata în Penitenciarul Galați, apelanta parte civilă în G,-, județul G și intimata parte civilă Spitalul Clinic de Urgență
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. / 14.04.2009
Tehn. / 14 Aprilie 2009
Fond:
Președinte:Mariana GhenaJudecători:Mariana Ghena, Petruș Dumitru