Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 44/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 44
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 67 din data de 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de av., apărător ales, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru inculpatul apelant depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că recursul formulat de inculpat vizează reindividualizarea pedepsei.
Instanța aduce la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 70 al.2 din Codul d e procedură penală și anume faptul că are dreptul de a da sau a nu da declarație în prezenta cauză, atrăgându-i totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală. De asemenea arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Av. pentru inculpatul apelant solicită admiterea apelului declarat de inculpat, reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului motivat de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine de recunoaștere, a precizat în declarațiile date că nu a intenționat în nici un moment să săvârșească infracțiunea și a arătat că, fiind în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut peste victimă, având cuțitul în mână.
Mai solicită ca instanța de apel să aibă în vedere și starea de sănătate a inculpatului, așa cum rezultă din expertiza psihiatrică efectuată în cauză.
În concluzie, solicită admiterea apelului și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că aceleași apărări au fost formulate și la instanța de fond însă din întreg probatoriul administrat în cauză, din modalitatea în care inculpatul a acționat, intensitatea loviturilor aplicate victimei, obiectul folosit și zona vizată, rezultă în mod clar vinovăția inculpatului.
Leziunile descrise în raportul de necropsie atestă faptul că loviturile au fost aplicate cu intensitate, ceea ce exclude varianta inculpatului, respectiv faptul că a căzut peste victimă.
Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică astfel că înțelege să formuleze concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.67 din 28.01.2009 a Tribunalului Vasluis -a dispus:
"Condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.06.1964, în municipiul V, județul V, CNP -, cetățenie română, studii 8 clase, ocupație agricultor, necăsătorit (concubinaj), un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în sat, comuna, județul V, în prezent aflat în Penitenciarul cu regim închis V, la pedeapsa de 13(treisprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal.
Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului și potrivit art.88 alin.1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 2 august 2008 la zi.
În baza art.118 lit. b Cod penal, confiscă de la inculpat două cuțite unul cu din lemn și unul cu de textolit, aflate la camera de corpuri delicte a instanței, înregistrate în registrul de evidență a corpurilor delicte la poziția nr. 68/2008.
Ia act că, și nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art.313 din Legea nr.95/2006 obligă inculpatul să achite părților civile: Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " suma de 649,44 lei, Serviciul de Ambulanță Județean V suma de 619,20 lei și Spitalul Clinic de I suma de 1.341,42 lei cu titlu de despăgubiri civile."
Instanța de fond a reținut în motivarea soluției pronunțate:
" Fapta inculpatului de a aplica o lovitură de cuțit în pieptul victimei, cauzându-i leziuni grave, care au condus către deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal.
Pentru infracțiunea săvârșită inculpatului i se va stabili o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 52 și 72 Cod penal, vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului penal, absența antecedentelor penale, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare.
Pe durata executării pedepsei inculpatului îi vor fi interzise drepturile prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.
Gravitatea faptei comise îl face pe inculpat nedemn de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.
Conform art.350 al. 1 Cod procedură penală, se va menține starea de arest a inculpatului și, potrivit art. 88 alin.1 Cod penal, din pedeapsa aplicată acestuia se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 2.08.2008 la zi.
În temeiul dispozițiilor art.118 lit. b Cod penal, se vor confisca de la inculpat două cuțite - unul cu din lemn și unul cu de textolit - aflate la camera de corpuri delicte a instanței și înregistrate în registrul de evidență a corpurilor delicte la poziția nr. 68/2008."
În termen legal inculpatul a apelat sentința penală sus-menționată, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii pedepsei aplicate, invocând faptul că regretă săvârșirea faptei, că are 2 copii minori și nu are antecedente penale, nu a avut intenția săvârșirii acțiunii - a avut doar un cuțit în mână și a căzut peste victimă fiind în stare de ebrietate.
Inculpatul-apelant a depus la dosar un memoriu, în care menționează aspecte ale împrejurărilor comiterii faptei, aspecte pe care le-a susținut personal, cât și prin apărător.
Interpelat asupra dreptului de a face alte declarații, inculpatul nu a solicitat acest lucru, alte acte nu au fost depuse și nici probe nu au fost solicitate în susținerea apelului promovat.
Instanța de apel a verificat hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului dosarului cauzei conform dispozițiilor art.378 Cod procedură penală, prin prisma motivelor și aspectelor de circumstanțiere invocate.
Asupra situației de fapt - necontestată și reținută în sarcina inculpatului de către instanța de fond, s-a constatat că, administrarea și aprecierea probatorie s-a realizat în mod nemijlocit și contradictoriu - cu respectarea dispozițiilor art.63 Cod penal, rezultând cert în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 Cod penal. Anume, la data de 1.08.2008 inculpatul a aplicat victimei o lovitură de cuțit, cauzându-i leziuni grave ce au condus la deces - pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei în conformitate cu dispozițiile art.52, 72 Cod penal, instanța de fond a realizat o justă coroborare a circumstanțelor reale ale săvârșirii faptei cu cele personale ale inculpatului: starea de beție în care se afla, lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului penal - cuantumul acesteia fiind orientat spre limita minimă prevăzută de legea penală.
O reindividualizare a pedepsei în sensul solicitat de apelant nu se justifică probator, scopul aplicării legii penale nefiind atins.
Modalitățile și împrejurările comiterii au conturat gradul de pericol social al infracțiunii, rezonanța acesteia: inculpatul avea în mână 2 cuțite, a amenințat și lovit victima, intensitatea loviturilor concretizată în raportul de necropsie efectuat victimei și valoarea socială lezată - suprimarea vieții.
În fapt și drept nu s-au constatat vicii ale sentinței penale apelate, astfel încât să se impună desființarea acesteia, motivele invocate de inculpat fiind nefondate probator.
Raportat la aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat apelul inculpatului.
Urmează a fi aplicate dispozițiile art.350 al.1 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art.88 Cod penal - referitoare la menținerea stării de arest preventiv și deducerea duratei arestului efectuat.
Urmează a fi obligat inculpatul-apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat - conform dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.67 din 28.01.2009 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată perioada preventivă de după data de 28.01.2009.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
23.IV.2009.-
2 ex.-
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Elena Scriminți