Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 51/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 51
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de revizuentul, împotriva sentinței penale nr. 17/PI/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul - condamnat, asistat de avocat oficiu.
Procedura îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu pentru condamnat a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință, admiterea cererii de revizuire.
Procurorul a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, neexistând vreun caz de revizuire prevăzut de art. 394.
C.P.P.Condamnatul - apelant, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea apelului, arătând că are probe noi care nu au fost cunoscute de instanță la data condamnării sale, martorii audiați au dat declarații mincinoase, pe baza cărora a fost condamnat și cercetat abuziv, arătând în final că a executat 13 ani din pedeapsa aplicată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 17/PI din 11.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 403 alin.3 p Cod Penal s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul, împotriva sentinței penale nr. 74/19.02.1997 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 2739/P/1995.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut prin cererea sa, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 74/1997 pronunțată de Tribunalul Timiș, invocând ca motive dispozițiile art. 394 lit.d p Cod Penal, fără alte precizări sau acte doveditoare.
Prin sentința penală a cărei revizuire se solicită, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, 176 lit.c p, cu aplicarea art. 13 și 37 lit.b p, în sarcina acestuia reținându-se că în data de 02.07.1993 a ucis-o cu un cuțit pe numita. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 53/1998 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea recursului.
Potrivit art. 394.p Cod Penal revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
În aliniatele 2,3 și 4 ale aceluiași articol, precum și în art. 395.p Cod Penal se arată condițiile în care elementele de mai sus pot servi drept cauze de revizuire.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac se pot înlătura eventualele erori judiciare cuprinse în hotărârile judecătorești definitive.
În speță, prima instanță a constatat, așa cum de altfel s-a arătat și în referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, că nu este îndeplinită nici una dintre condițiile prevăzute de art. 394.C.P.P. Condamnatul nu a arătat existența unor fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei și care ar fi putut duce la pronunțarea unei soluții contrare celei pronunțată de instanța care a soluționat fondul cauzei.
Împotriva sentinței penale nr.17 din 11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat apel, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și urmare a rejudecării admiterea cererii de revizuire cu consecința constatării întrunirii cazurilor expres reglementate de art.394 lit.b,c și d pr.pen.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.371 al.2 pr.pen. instanța de apel apreciază că sentința apelată este legală și temeinică, în deplină consonanță cu dispozițiile legale în materie.
Revizuire este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive care conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal fiind puse față în față principiile autorității de lucru judecat și al aflării adevărului.
Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin dispozițiile art.394 pr.pen.
Motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulțumit de condamnarea pronunțată de către instanța de fond, sens în care dorește a se lua în considerare adresa emisă de Curtea de Apel Timișoara prin care s-a pronunțat neînceperea urmăririi penale față de numitul G pentru cercetare abuzivă și cea emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara prin care i s-a comunicat revizuientului intervenirea prescripției răspunderii penale față de cele 3 persoane acuzate de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Cazul de revizuire invocat se referă la "săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă" ceea ce presupune condamnarea martorului, expertului, interpretului pentru această infracțiune, activitatea de mărturie mincinoasă să fi avut loc în cauza a cărei revizuire se solicită și, nu în ultimul rând, fapta de ascundere sau alterarea a adevărului să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Față de cele de mai sus, instanța de apel apreciază că nu sunt întrunite elementele obligatorii pentru ca cererea revizuientului să poată fi fundamentată pe dispozițiile legale ce reglementează instituție revizuirii penale. Aspectele legate de vinovăția inculpatului revizuient au fost analizate de instanțele ce au soluționat fondul cauzei și care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului. Aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.394 pr.pen. ci vizează fondul cauzei soluționat în mod definitiv.
Astfel, în temeiul art. 379 alin.1 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul, împotriva sentinței penale nr. 17/PI/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Văzând și prevederile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prevederilor art. 379 alin.1 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul, împotriva sentinței penale nr. 17/PI/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin.2 p Cod Penal, obligă revizuentul - apelant la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel și dispune plata din contul Ministerului Justiției, în contul Baroului Tas umei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Martie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier
Red.AN/tehnored AJ
3 ex/27.03.2008
Prima instanță: Trib.T -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Ion Dincă