Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 51/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 51

Ședința publică din data de 30 Aprilie 2009

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

Grefier - - -

-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 391 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc la data de 17.04.2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei astăzi, data de mai sus.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie penală:

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Inculpatul și partea civilă au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 391 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Prin sentința penală nr.391/15.10.2008, Tribunalul Vranceaa condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b, c Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 al. l Cod penal.

A condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod penal.

In baza art.33 lit. a Cod penal combinat cu art.34 lit. b Cod penal și art.35 al. l Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului în cea mai grea dintre ele, cea de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c din Codul penal.

A interzis exercițiul drepturilor inculpatului prev. de art. 64 lit. a, bc C od penal, în condițiile art.71 al.2 Cod penal.

A confiscat bâta folosită de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

A scăzut din pedeapsa de executat durata arestării preventive a inculpatului începând cu data de 25.03.2008 la zi și a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

A admis în parte acțiunea civilă a părții civile și a obligat inculpatul la plata sumei de 10.584 lei despăgubiri civile pentru daune materiale și 7000 lei despăgubiri civile pentru daune morale către aceasta.

A obligat inculpatul la plata sumei de 3909,61 lei către Spitalul de Urgență B, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a victimei și a sumei de 656,66 lei către Spitalul de Urgență "Sf. " din F, cu același titlu.

A obligat inculpatul la plata sumei de 3500 lei către stat cu titlu și suma de 72000 lei către partea civilă cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 370/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vranceaa fost trimis in judecata inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prev. si ped. de art. 174 alin. 1 Cod penal și violare de domiciliu prev. si ped. de art. 192 alin. 2 Cod penal.

In sarcina inculpatului s-a reținut ca in noaptea de 19/20.11.2007 a pătruns fără drept in locuința victimei din comuna Movilita, pe care a lovit-o cu o bata in zona capului cauzându-i leziuni traumatice care i-au determinat decesul.

Analizând actele si lucrările cauzei, precum si susținerile orale ale parților instanța a reținut în fapt că în noaptea de 19/20.11.2007 inculpatul a mers la locuința victimei, a pătruns înăuntru fără a avea acceptul acestuia, după care l-a lovit de mai multe ori cu o bata cauzându-i leziunile traumatice constatate medico-legal și care după cum se concluzionează în raportul medico-legal de necropsie au condus la decesul acestuia.

S-a apreciat că cele ce preced se probează cu depoziția martorului ocular, care a relatat în amănunt cum inculpatul a intrat pătruns în locuința victimei, a lovit-o pe aceasta de mai multe ori, ocazie cu care l-a amenințat si pe el.

S-a apreciat că această declarație se coroborează parțial si cu cea a inculpatului care arată că la data și momentul când victima a fost lovită a fost în locuința acesteia, chiar si ca a lovit-o, însă cu unele nuanțări privind mobilul gestului care insă nu pot fi reținute instanța deoarece nu se coroborează cu materialul probator administrat in cauza, așa cum o impune art. 69 Cod procedură penală.

S-a constatat că actele medico-legale confirmă relația cauzală dintre acțiunea agresiva a inculpatului si decesul victimei și ceilalți martori audiați in cauza releva aspecte colaterale care nu sunt de natura a influenta starea de fapt reținuta in cauza.

Instanța a apreciat că fapta inculpatului de a lovi victima cu o bata de mai multe ori cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia realizează sub aspect obiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii de omor prev de art. 174 alin. 1. pen. respectiv pătrunderea fără drept in locuința victimei, pe timp de noapte si având asupra sa un obiect contondent care potrivit art. 151 alin. 2 Cod penal este asimilat unei arme realizează elementele constitutive ale infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal.

Pe latura subiectiva instanța a reținut intenția directa a inculpatului cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, respectiv intenția indirecta pentru infracțiunea de omor sus menționate in sensul art. 19 alin. 1 lit. a, respectiv b pen. apreciind că vinovăția acestuia este pe deplin dovedita prin probele administrate in cauza.

La individualizarea judiciara a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal gradul de pericol social al faptelor reținute drept infracțiuni, împrejurările in care au fost comise si nu in ultimul rând persoana inculpatului.

S-a avut în vedere că cele două infracțiuni au fost comise in concurs real potrivit art. 33 lit. a Cod penal ceea ce determina realizarea cumulului juridic al pedepselor in condițiile art. 34 Cod penal.

Pedeapsa de executat fiind 18 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal în condițiile art.71 al.2 Cod penal, motiv pentru care s-a apreciat că se impune a se interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 64, lit. a,b,c Cod penal.

A dispus confiscarea bâtei folosită de inculpat la săvârșirea infracțiunii și a dedus din pedeapsa de executat durata arestării preventive a inculpatului începând cu 25.03.2008 la zi.

A dispus menținere stării de arest preventiv a inculpatului.

Pe latura civila instanța a constatat ca prejudiciul reclamat de partea civilă este dovedit numai in parte, pe aspectul material al sau, prin înscrisurile depuse la dosar și depozițiile martorilor și a procedat la determinarea acestuia numai prin cumulul sumelor de pe înscrisurile emise pe numele părții civile - unele dintre înscrisuri sunt pe numele altei persoane, iar martorii au relatat aspecte diferențiate valoric pe care instanța le-a reținut numai în măsura in care s-au coroborat pe acest aspect.

S-a apreciat că despăgubirile pentru daune morale pe care inculpatul le va plăti părții civile sunt fixate potrivit dispozitivului prezentei.

În privința daunelor morale solicitate instanța a constatat ca legătura de rudenie dintre victima si partea civila justifica existenta unui prejudiciu moral încercat de acesta din urmă ca urmare a decesului victimei, chiar daca relațiile dintre aceștia nu erau dintre cele mai apropiate și se impune a se determina prin echivalent a despăgubirilor civile la nivelul sumei de 7000 lei, care constituie o reparație justă si rezonabilă a prejudiciului moral încercata de partea civilă, urmând ca pe latura civila să suporte si cheltuielile de spitalizare a victimei determinate potrivit decontului de la unitățile sanitare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul și partea vătămată, considerând-o nelegală și netemeinică.

Consideră că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art.192 al.2 din codul penal, întrucât, din administrarea probelor, nu reiese acest lucru.

De asemenea, solicită reținerea, în favoarea inculpatului, a circumstanței atenuante prev. de art.73 lit. b Cod penal, întrucât, inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de omor sub imperiul unei puternice tulburării și emoții create de injurii grave aduse de către victimă.

Solicită, prin motivele de apel, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de omor prev. de art.174 al. l Cod penal, în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art.183 Cod penal, deoarece inculpatul nu a avut intenția să o omoare pe victimă, ci aceasta a decedat, mult mai târziu, datorită loviturilor aplicate de inculpat.

In ultimul motiv de apel, inculpatul critică hotărârea primei instanței sub aspectul temeiniciei, arătând că, față de fapta săvârșită și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsa aplicată, de 18 ani închisoare, este prea mare și solicită reducerea acesteia spre minimul prevăzut de lege.

Apelul inculpatului este fondat, sub acest ultim aspect.

Intr-adevăr, faptul că, inculpatul, se află la primul impact cu legea penală, că este tânăr, se constituie în împrejurări de natură a reaprecia cuantumul pedepsei aplicate acestuia și, în respectarea prevederilor art.72 din codul penal, cu consecința reducerii acesteia spre minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, având în vedere faptul că inculpatul, în săvârșirea infracțiunii, nu s-a folosit de o funcție sau profesie, de natură a interzicerii drepturilor civile prev. de art.64 lit. c din codul penal, văzând practica CEDO în această materie (cauza Hirst vs. Regatului Unit al Marii Britanii, va modifica pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, în sensul interzicerii exercițiului doar a drepturilor civile prev. de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b din codul penal.

Curtea nu va reține apărarea inculpatului privitoare la achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit. a în referire la art.10 lit. d din codul penal pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 Cod penal, întrucât, nu s-ar fi făcut dovada că inculpatul a pătruns fără drept în domiciliul victimei.

Din declarațiile numitului, martor la săvârșirea infracțiunii, date la urmărirea penală (filele 95 și 100), reiese că, în timp ce dormea împreună cu victima, a pătruns inculpatul, înarmat cu o și a început să o lovească pe victimă. Aceeași situație este învederată de acest martor și în fața instanței de judecată (fila 58 dosar).

Declarația martorului, audiat la instanța de fond nu se coroborează cu nici o probă existentă la dosar, pentru a putea fi reținută de instanță.

Nu va putea fi reținută nici apărarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de omor, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât, această din urmă infracțiune presupune constatarea săvârșirii cu intenție doar a infracțiunii de lovire, iar rezultatul mai grav - moartea victimei, să se fi produs din culpă (praeterintenție).

Din raportul medico - legal de necropsie efectuat de INML " Minovici" B, reiese că moartea victimei a fost violentă și se datorează multiplelor lovituri aplicate cu un corp dur, în zone vitale, ce au condus la insuficiență cardio-respiratorie acute pe fondul stării de comă profundă instalată consecutiv unui traumatism cranio - cerebral cu hemoragie meningo - cerebrală.

Din acest raport, precum și din fișa de observație clinică și declarația martorului, reiese că inculpatul, prin intensitatea loviturilor aplicate victimei, prin zonele vitale vizate, reiese intenția indirectă a inculpatului de suprimare a vieții victimei.

Nu poate fi reținută nici solicitarea inculpatului de reținere în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art.73 lit. b din codul penal, întrucât, chiar dacă victima a refuzat să meargă la muncă, a doua zi, cu inculpatul, chiar dacă acesta i-ar fi adresat injurii, această atitudine a victimei nu este de natură a-i crea inculpatului o stare de puternică tulburare și emoție care să-l conducă la săvârșirea faptei de omor.

Cât privește, confiscarea bâtei de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii, conform art.118 lit. b din codul penal, urmează a se confisca obiectele ce au folosit la săvârșirea infracțiunii, fără a condiționa acest lucru de găsirea lor, iar din declarațiile martorilor, dar și din raportul medico-legal, reiese că loviturile au fost aplicate victimei cu o.

Cu privire la apelul părții civile, acesta urmează a fi respins, ca nefondat, întrucât, din documentele existente la dosarul cauzei, reiese că instanța de fond a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor civile acordate, ținând cont de documentele de cheltuieli existente la dosarul cauzei, pe numele părții civile, precum și de coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză cu privire la cuantumul acestora.

De asemenea, nu au fost prezentate probe noi din care să reiasă existența unui alt cuantum al despăgubirilor cerute.

Cât privește daunele morale acordate, față de suferința părții civile creată de decesul victimei, de relația anterioară existentă între aceștia, relatată de martori, Curtea constată că prima instanță a apreciat corect cuantumul acestora.

Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art.379 al. l pct.2 lit. a Cod procedură penală, să admită apelul inculpatului, să desființeze în parte sentința penală nr.391/2008 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, să reducă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art.174 al. l Cod penal și să o contopească cu pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 Cod penal, conform dispozitivului prezentei, să modifice pedeapsa accesorie aplicată în sensul interzicerii doar a drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b din codul penal, menținând restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Va respinge ca nefondat, apelul părții civile, conform art.379 al.1 pct.1 lit. b din codul d e procedură penală și o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 al.2 din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul ( în prezent deținut în Penitenciarul Galați, fiul lui și, născut la data de 21.12.1979 în localitatea P, județul V, CNP: -, domiciliat în comuna Movilița, județul V) împotriva sentinței penale nr. 391 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Desființează, în parte, numai în ceea ce privește latura penală, sentința penală nr. 391 din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pronunțată în dosarul nr- și, în rejudecare:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art.174 al. l Cod penal de la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b, c Cod penal, la 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II și lit. b din Codul penal.

In baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod penal, aplicată prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Modifică pedeapsa accesorie aplicată, în sensul că, în conformitate cu art. 71 Cod penal, interzice exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 25.03. 2008 la zi.

Respinge, ca nefondat, apelul părții civile și o obligă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpatul (în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) și intimatele părți civile SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. " F (cu sediul în F,-) și SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ " - " B (cu sediul în B, sector 4, șos. - nr. 12) și de la pronunțare pentru apelanta parte civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. 05 Mai 2009

Tehn. 06 Mai 2009

Fond:

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 51/2009. Curtea de Apel Galati