Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 54/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 54/
Ședința publică din data de 26 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-au luat în examinare apelurile formulate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși inculpatul - fiul lui și, născut la data de 09.06.1949, domiciliat în C,-, județul C - împotriva sentinței penale nr. 95 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cod penal.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 25 iunie 2009, când curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 26 iunie 2009, când s-a pronunțat următoarea decizie penală.
Asupra apelurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 95 din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 20 alin. 1.Cod Penal rap.la art. 174.Cod Penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a art. 76 alin. 1 lit. b Cod Penal:
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 4 ani.
În baza art. 86 ind. 1.p, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86 ind. 2.Cod Penal a stabilit termen de încercare de 7 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă intervalul de timp de 3 ani.
S-a stabilit ca organ de supraveghere a inculpatului Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
În baza art. 86 ind. 3.Cod Penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Datele prev. la lit. b,c,d vor fi comunicate de către inculpat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
S-a atras atenția organului desemnat cu supravegherea inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 3 alin. 4.
Cod PenalÎn baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.86 ind. 4.Cod Penal, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71.Cod Penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b.
Cod PenalÎn baza art. 71 alin. 5.C.P.P. s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive cu începere de la 17.08.2007 până la 23.08.2007, măsură ce își va produce efectele în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14, art. 346.C.P.P. art. 313 din Lg. 95/2006 modificată prin OUG 72/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către Spitalul Clinic Județean de Urgență
În baza art. 998-999.civil: a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic Județean de Urgență C la plata sumei de 1300 lei, cu titlu de daune materiale.
S-a respins ca nefondată, acțiunea civilă formulată de către partea vătămată.
În baza art. 357 alin. 2 lit. C.P.P. s-a restituit părții vătămate cuțitul aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Constanța, menționat în Registrul de corpuri delicte al instanței la ordinea 93/2009.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 880 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1339/P/2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20.Cod Penal rap. la art. 174.
Cod PenalS-a reținut în fapt, în actul de sesizare a instanței că, în seara zilei de 16.08.2007, inculpatul l-a lovit pe în zona latero-cervicală cu un cuțit cu lungimea lamei de 18 cm și lățimea de 3,5 cm la bază, cauzându-i părții vătămate leziuni grave.
Dispoziția de trimiterea în judecată a inculpatului s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă:
-declarația părții vătămate;
-declarațiile martorilor,;
-declarația inculpatului;
-procesul-verbal de cercetare la fața locului;
-rapoartele de constatare medico-legală nr.519/LR din 21.08.2007 și 11.10.2007 ale Serviciului de Medicină Legală C;
-foaia de observație privind perioada în care partea vătămată a fost spitalizată;
-adresa nr. 6298/20.08.2007 emisă de C, Serviciul Criminalistic;
-adresa nr.2593/24.08.2007 a Serviciului de Medicină Legală
În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul, partea vătămată, martorii din lucrări, precum și martorii propuși în apărare de către inculpat- și
Din analiza și coroborarea probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
Inculpatul și partea vătămată erau prieteni de mult timp, fiind o perioadă de timp și colegi de serviciu, aceștia vizitându-se reciproc.
În seara zilei de 16.08.2007, în jurul orei 21.30, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate situată în municipiul C,-.Partea vătămată se afla în curte unde spăla o tavă pe care anterior tăiase un. Inculpatul s-a adresat părții vătămate spunându-i că aceasta i-ar fi luat 7.000.000 lei, totodată amenințând-o cu moartea.
Partea vătămată s-a deplasat până în holul locuinței sale și a lăsat tava pe masa aflată în fața ușii. Inculpatul a venit și el la ușa locuinței și, luând de pe masă un cuțitul cu care partea vătămată tăiase le, cuțit care avea lungimea lamei de 18 cm și lățmea de 3,5 cm la bază, i-a aplicat cu acesta o lovitură părții vătămate în partea a gâtului.
După ce a lovit partea vătămată, inculpatul i-a spus părții vătămate "te-am înțepat", apoi a fugit.
Partea vătămată s-a deplasat la fratele său care locuia în cealaltă parte a imobilului, a bătut la ușă și, când fratele său i-a deschis, i-a spus acestuia că l-a tăiat inculpatul.
Partea vătămată s-a întors în camera în care locuia, de unde a luat un prosop pe care l-a pus la gât pentru a opri hemoragia.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență C, însă înainte, le-a spus vecinelor sale, care ieșiseră în stradă, că a fost tăiat de inculpat.
Partea vătămată a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 519/LR/21.08.2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală C rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violență - plagă prin înjunghiere latero-cervical stânga cu diametrul de 1 cm și profunzimea de 2 cm, care au putut fi produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător la data de 16.08.2007. Mai rezultă că leziunile nu i-au pus viața în pericol părții vătămate, însă acestea s-au situat în imediata apropiere a unor formațiuni anatomice a căror lezare ar fi pus în primejdie viața acesteia.
În concluziile raportului de constatare medico-legală nr.519/LR/11.10.2007 s-a precizat că leziunile suferite de către partea vătămată nu au avut urmări mai grave decât cele constatate anterior.
În declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale, în prezența avocatului, cât și în fața instanței, inculpatul a negat deplasarea la locuința părții vătămate și comiterea agresiunii asupra acesteia, explicând, însă abia în cursul cercetării judecătorești, că acuzația care i se aduce este urmarea unei confuzii făcute de partea vătămată.
Inculpatul a susținut că, în seara zilei de 16.08.2008, în jurul orei 19.00, s-a întâlnit cu partea vătămată la un bar (aspect confirmat de partea vătămată), unde i-a făcut cinste acesteia cu o bere și cu un (partea vătămată arătând că a băut doar o bere și o cafea), susținând că el a consumat 2-3 pahare cu. A declarat inculpatul în cursul urmăririi penale că, după vreo oră, partea vătămată a plecat, peste aproximativ 20-30 de minute părăsind și el barul, deplasându-se direct la locul de muncă unde ar fi ajuns peste aproximativ 30 de minute, așadar în jurul orei 21.00, susțineri infirmate de procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție în aceeași seară, în care se consemnează că, din verificările efectuate cu prilejul deplasării la locuința inculpatului au stabilit că acesta părăsise locuința pe la ora 21,30). A mai declarat inculpatul că, pentru a intra în unitate a sărit gardul, că în seara respectivă nu s-a întâlnit cu niciunul din paznici, pe aceștia văzându-i abia dimineața, și totodată că, a ajuns într-o încăpere cu vestiare unde s-a culcat.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că, ar fi ajuns la locul de muncă la ora 19,00 unde a rămas pânădimineața, și totodată a reiterat susținerea potrivit căreia, la unitate nu s-a întâlnit cu nicio persoană, precizând că, deși a consumat mai multe pahare cu, nu a ajuns în stare de ebrietate, excluzând așadar ipoteza potrivit căreia să nu-și fi adus aminte că ar fi discutat cu vreun coleg ori vreun paznic în seara respectivă.
Din analiza celor două declarații ale inculpatului se remarcă contradicția asupra unui aspect esențial - ora la care acesta ar fi ajuns la unitate, precum și susținerile acestuia în sensul că, în unitate nu a intrat pe vreuna dintre cele două porți de acces ci a sărit gardul și că, până dimineața nu s-a întâlnit la serviciu cu nicio persoană.
Aceste susțineri ale inculpatului conduc instanța la concluzia că depozițiile acestuia sunt nesincere și totodată că, declarația martorului propus în apărare de către inculpat - G, nu sunt conforme cu realitatea, martorul fiind propus pro causa.
Astfel martorul Gad eclarat că, pe la ora 21,30 l-a văzut pe inculpat intrând în unitate pe poarta de acces secundar și totodată că a purtat cu acesta o conversație, prilej cu care inculpatul i-a comunicat că are de descărcat niște fier.
Instanța va înlătura depozițiile inculpatului și ale martorului propus de acesta - G, declarații neconforme cu adevărul, care, pe de o parte se contrazic, iar pe de altă parte, sunt infirmate de declarațiile părții vătămate și ale celorlalți martori propuși în acuzare.
Instanța constată că declarația martorului dată în cursul cercetării judecătorești nu oferă aspect,e relevante care să susțină apărarea inculpatului, martorul care a susținut că în dimineața de 17.08 l-a văzut pe inculpat dormind la serviciu, a precizat că nu a aflat ora la care acesta ar fi intrat în unitate în seara de 16.08.2009.
Așadar, din declarațiile părții vătămate care în mod constant a susținut că inculpatul este cel care i-a aplicat lovitura cu cuțitul, ( declarații care se impun a fi reținute și prin prisma conduitei procesuale a acesteia, partea vătămată solicitând obligarea inculpatului numai la plata sumei de bani avansate în vederea spitalizării sale și susținând că l-a iertat pe inculpat, înțelegând că acesta a greșit într-un moment când se afla sub influența băuturilor alcoolice, și că a reluat relațiile de prietenie cu acesta, aspect confirmat și de fratele părții vătămate - martorul, în declarația dată în instanță), coroborate cu depozițiile martorei, vecina părții vătămate(care a declarat că, după ce i-a auzit vocea inculpatului a auzit-o pe partea vătămată strigând că a "tăiat-o", cu declarațiile martorei, o altă vecină a părții vătămate, care a precizat că, a auzit-o țipând pe partea vătămată, că, l-a lumina neonului din stradă, care era suficientă, l-a observat pe inculpat ieșind din locuința părții vătămate și totodată că, aceasta i-a spus că, inculpatul, aflându-se în stare de ebrietate, a înjunghiat-o cu un cuțit. De asemenea, declarațiile părții vătămate se coroborează cu cele ale fratelui său, care a susținut că, imediat după ce a fost agresat, chiar până la sosirea salvării, fratele său i-a spus că inculpatul este cel care l-a lovit, și totodată că, a fost de față când inculpatul și-a cerut iertare de la partea vătămată, recunoscând că a greșit, că fratele său l-a înțeles și l-a iertat, că i-a cerut să-l despăgubească numai cu banii cheltuiți în urma traumatismului suferit, ținând cont și de faptul că inculpatul își întreține mama în vârstă - instanța reține că inculpatul este autorul agresiunii comise asupra părții vătămate în seara de 16.08.2007.
Având în vedere natura obiectului cu care inculpatul a lovit partea vătămată, dimensiunile acestuia, zona corpului în care a fost aplicată, aceasta fiind una vitală, instanța reține că inculpatul deși nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Întrucât inculpatul a fost depistat la locul de muncă abia a doua zi, la ora 11.30, acesta declarând că s-a schimbat în acea dimineață de hainele cu care fusese îmbrăcat în seara anterioară, predând obiectele vestimentare despre care a susținut că au fost purtate în seara de 16.08 organelor de poliție în baza dovezii aflate la fila 43 dosar instanță) și, întrucât din declarațiile martorilor și ale părții vătămate nu s-a putut stabili cu certitudine ce haine purta inculpatul l-a momentul agresiunii, proba cu expertiza bio-criminalistică solicitată de către acesta, pentru a dovedi că "petele de sânge de pe hainele purtate de inculpat la momentul agresiunii nu aparțin părții vătămate" apare ca fiind neconcludentă și inutilă cauzei, în condițiile în care pe hainele respective nici nu s-au constatat de sânge, motiv pentru care a fost respinsă de către instanță.
În drept, fapta inculpatului care, l-a data de 16.08.2007 l-a lovit pe în zona latero-cervicală, cu un cuțit cu lungimea lamei de aproximativ 18 cm și lățimea de 3,5 cm la bază, cauzându-i leziuni grave, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 alin. 1 rap. la art. 174.
Cod PenalÎntrucât ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat fără echivoc existența faptei cu care instanța a fost sesizată, elementele constitutive ale infracțiunii indicate în rechizitoriu, precum și comiterea acesteia de către inculpatul trimis în judecată, fiind astfel întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2.C.P.P. instanța va pronunța condamnarea inculpatului.
În cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute e art. 72.Cod Penal, la stabilirea gradului de pericol social al faptei, se va ține seama de împrejurările, reținând că inculpatul aflat în relații de prietenie cu partea vătămată a acționat pe fondul consumului de alcool, de modul concret de comitere, de mijlocul folosit la comiterea faptei, de urmările produse, reținând natura leziunii produse părții vătămate, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării acesteia; în cadrul acelorași criterii de individualizare a pedepsei, se va ține seama și de persoana inculpatului care are o vârstă înaintată, are un loc de muncă și nu a mai intrat în conflict cu legea penală, însă și de conduita procesuală a acestuia.
bună a inculpatului înainte de comiterea faptei va fi reținută de către instanță drept circumstanță atenuantă în temeiul art.74 alin. 1 lit. a
Cod PenalÎn raport cu considerentele expuse, instanța va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pe care o va coborî sub minimul special prev. de lege.
Date fiind circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, instanța consideră că pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru inculpat și totodată că scopul pedepsei va fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul, de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul.
Apelantul inculpat și-a retras apelul promovat urmând ca prin decizie, curtea să ia act de această manifestare procesuală de voință.
În apelul procurorului a fost criticată sentința sub aspectul netemeiniciei, apreciindu-se pe de o parte că nivelul pedepsei stabilit este prea redus și se impune înlăturarea disp. art. 74 cod penal.
Verificând apelul procurorului potrivit art. 371 cod pr. penală, curtea constată că acesta este nefondat.
Relațiile anterioare de prietenie dintre inculpat și partea vătămată nu au conotație negativă și nu pot constitui cauze de agravare a pedepsei, ci dimpotrivă elemente de circumstanțiere relevante la individualizarea pedepsei, apreciindu-se în acest context că, și în raport de atitudinea părții vătămate care s-a refăcut în totalitate și nu a declarat apel sub aspectul laturii penale, nivelul pedepsei aplicate realizează în mod suficient scopul preventiv și punitiv al acesteia.
În mod corect prima instanță a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a cod penal și totodată în mod corect a apreciat că este suficientă pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru atingerea scopului acesteia, supravegherea exercitată în baza art. 861cod penal pe termenul de încercare de 7 ani, asigurând suficiente garanții cu privire la caracterul preventiv al pedepsei.
Ca atare, curtea va respinge ca nefondat apelul procurorului urmând a face aplicarea corespunzătoare a disp. art. 189 si 192 cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b cod pr. penală;
Respinge ca nefondat apelul declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva sentinței penale nr. 95 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În temeiul art. 369 cod pr. penală;
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 09.06.1949, domiciliat în C,-, județul C - împotriva sentinței penale nr. 95 din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
În temeiul art. 189 cod pr. penală,
Dispune plata din fondurile MJ a onorariului apărătorului din oficiu, av., de 200 lei.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod pr. penală,
Obligă apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Jud. fond:
Red.. Jud. MC -
Tehnodact. Gref. -
2 ex./03.07.2009
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Maria Uzună