Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 6/2010. Curtea de Apel Ploiesti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.6

Ședința publică din data de 5 februarie 2010,

PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu

JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu

Grefier: - - -

&&&

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul, fiul lui și, născut la 17.06.1975,în com. sat, jud.P, CNP- -, cetățean R, studii 5 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, serviciul militar nesatisfăcut, recidivist, domiciliat în municipiul Câmpina,-, județul P,în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.317/04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c penal cu aplic. art. 73 lit. b și art. 37 lit. a penal, inculpatul, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, penal.

În baza art. 61.penal s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 107/1994 a Tribunalului Prahova, definitivă prin nr. 2251/1995 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-a contopit restul rămas neexecutat din această pedeapsă, de 2132 zile, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a,b penal.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a teza a II-a, penal iar în baza art. 88.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 19.03.2009 la zi, în baza art. 350 alin. 1.C.P.P. menținându-se starea de arest a inculpatului.

În latură civilă, s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Județean de Urgență P, cu sediul în P,--3, jud. și, domiciliat în Câmpina,-, jud.

În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 998 și urm. Civil,inculpatul a fost obligat la plata sumei de 630 lei la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data de 27.03.2009 la data plății efective, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență P, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. și art. 998 și urm. Civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.

S-a luat act că partea vătămată Spitalul Municipal Câmpina, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. b penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit cu lama de 9 cm. și mânerul de 10,5 cm. potrivit procesului verbal aflat la fila 74, folosit la comiterea faptei.

În baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 560 lei, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului P, în substituire pentru avocat din cadrul Baroului P (împuternicire avocațială nr.454/2010 - fila 30 dosar apel), lipsind intimatul-parte vătămată, intimatele-părți civile spitalul Județean de Urgență P, Spitalul Municipal Câmpina.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu apelantul-inculpat.

Curtea, aduce la cunoștință apelantului-inculpat că potrivit dispozițiilor procedurale penale are posibilitatea de a da declarație și în fața instanței de apel, ori de a se folosi de dreptul la tăcere, fără vreo consecință juridică negativă.

Apelantul-inculpat, personal și prin apărător, declară că este de acord să dea declarație în fața curții.

S-a procedat la audierea apelantului-inculpat, declarația dată fiind consemnată în scris și atașată la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public declară că nu are alte cereri de formulat.

Avocat având cuvântul pentru apelantul-inculpat declară că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, ia act de susținerile părților în sensul că nu au excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul disp. art.379 pr.penală constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri critică soluția pronunțată de Tribunalul Prahova susținând că sentința penală nr.317/04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova este netemeinică și nelegală.

Prin sentința penală nr.317/04.12.2009 tribunalul a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 penal, rap. la art.174 - 176 lit.c penal cu aplicarea art.73 lit.b penal și art.37 lit.a penal, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b penal.

După revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.107/1994 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin decizia penală nr.2251/1995 a ÎCCJ, s-a contopit restul rămas neexecutat de 2132 zile cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b penal, cu aplicarea art.71 - 64 penal lit.a teza a II-a, b penal.

Un prim motiv de apel se referă la faptul că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu dispozițiile art.72 penal, în sensul că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special fără a se reține și dispozițiile art.80 penal.

C de-al doilea motiv de apel privește latura civilă a sentinței, întrucât în mod greșit s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Spitalul de Urgență P, deoarece nu se poate reține nici o culpă a unității respective în săvârșirea infracțiunii de către inculpat.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, fapta constând în aceea că în noaptea de 18/19 martie 2009, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fiind provocat de atitudinea părții vătămate i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit în zona abdominală care a necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 26 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Având în vedere încadrarea juridică a faptei, în cauză sunt aplicabile prevederile art.80 penal, deoarece există concurs între circumstanțele legale atenuante (provocarea prev. de art.73 lit.b penal) și stare de agravare (recidiva postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a penal).

Prin decizia de îndrumare nr.9/1970 Tribunalul suprem a stabilit că în cazul în care circumstanțele atenuante sunt în concurs cu starea de recidivă, pedeapsa trebuie stabilită în același mod ca în cazul concursului dintre circumstanțe agravante și circumstanțe atenuante și deci, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu este obligatorie.

A mai susținut că, dispozițiile art.80 alin.2 penal prevăd că în cazul concursului dintre circumstanța agravantă și atenuantă, existența acestora din urmă nu mai atrage în mod obligatoriu coborârea pedepsei sub limita prevăzută de lege.

În speță, la stabilirea pedepsei au fost avute în vedere circumstanțele comiterii faptei, nu și starea de recidivă a inculpatului care are în antecedență o condamnare anterioară tot pentru același gen de faptă și practic, pentru noua infracțiune, după efectuarea operațiunii de contopire, inculpatul urmează să execute în plus doar o pedeapsă de 1 an și 2 luni, fără să i se acorde nici un spor legal, ceea ce nu corespunde cu scopul pedepsei prevăzut de disp. art.52 penal.

Trebuie avute în vedere gravitatea faptei, valoarea socială vizată, respectiv viața și pe cale de consecință să i se aplice inculpatului o pedeapsă majorată, peste limita minimă prevăzută de textul de lege.

Față de condamnările anterioare, consideră că se impune interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a penal și nu se impune diminuarea cheltuielilor acordate Spitalului Județean P, întrucât nu i se poate reține acestei părți civile vreo culpă în săvârșirea infracțiunii de către inculpat, motiv pentru care acțiunea civilă trebuia admisă în totalitate iar inculpatul trebuia obligat la plata în întregime a despăgubirilor civile, conform Deciziei Penale nr.1934/1994 a Curții Supreme de Justiție.

Pune concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței, pe fond majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea săvârșită și îndreptarea celorlalte nelegalități.

Avocat având cuvântul pentru apelantul-inculpat cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, socotește că instanța de fond a ținut cont în mod justificat și rațional că fapta, per ansamblu ei, nu a fost de natură a-i agrava inculpatului situația dincolo de săvârșirea faptei, respectiv circumstanțele în care a fost săvârșită fapta opuneau două valori: și-a apărat familia, dreptul copilului său de a nu fi agresat moral și circumstanța agravantă, datorită faptului că a avut în antecedente o condamnare la care mai avea de executat un rest de 2132 zile, familia compusă din soție și doi copii trebuia protejată. Valoarea morală trebuia protejată, integritatea morală a copiilor. Era la el în casă, la el în curte. I-a cerut părții vătămate să plece, iar acesta a avut o reacție urâtă. Soția și fetele nu aveau apanajul puterii fizice să se apere de o terță persoană la ele în casă. Astfel, inculpatul a fost obligat să-și apere familia, instanța de fond a luat în considerare acest aspect.

Lecturându-se declarațiile martorului G, se poate vedea că acesta a avut o atitudine dublă întrucât la urmărirea penală a declarat ceva, iar la instanța de fond cu totul altceva, era văr al părții vătămate și a avut atitudine îndoielnică. Tocmai de aceea solicită să nu fie luate în considerare aceste declarații.

În plus, partea vătămată nu a recunoscut niciodată că a depășit măsura, singurul care a spus adevărul a fost inculpatul care a recunoscut, atât la instanța de fond cât și în apel, săvârșirea faptei și trebuie reținut că a depășit limita legitimei apărări, întrucât a fost obligat să-și apere familia de partea vătămată care l-a provocat. Reținând acest aspect, instanța de fond a coborât pedeapsa sub limita specială.

Totuși, față de recunoașterea și regretul inculpatului, care a relatat faptele în mod unitar, la intervale de timp diferite, se poate reduce cuantumul pedepsei până la 2132 zile, rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară.

A mai precizat că apelul inculpatului viza și latura civilă a sentinței, în sensul că în mod greșit a fost obligat la despăgubiri morale și a solicitat ca acesta să fie exonerat de plata cheltuielilor întrucât partea vătămată a fost cel care l-a provocat.

În final, a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței și pe fond reducerea cuantumului pedepsei până la 2132 zile, deducerea perioadei reținerii și arestării preventive, exonerarea inculpatului de plata cheltuielilor reprezentând despăgubiri morale față de partea vătămată care a generat săvârșirea faptei.

Cât privește apelul declarat de parchet, este de acord cu admiterea acestuia în parte, doar în ceea ce privește obligarea la despăgubirile față de spital, în rest solicită respingerea acestuia, întrucât potrivit argumentației prezentate și analizei situației de fapt, instanța de fond a evaluat aceste lucruri bine, inculpatul înțelegând să critice soluția doar cu privire la reducerea cuantumului pedepsei aplicate și la înlăturarea obligării inculpatului de la plata despăgubirilor morale.

Reprezentantul Ministerului Public cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât așa cum s-a mai precizat, pedeapsa aplicată inculpatului este nejustificat de blândă și nu se impune o nouă redozare a cuantumului pedepsei în sensul reducerii acesteia, prima instanță reținând starea de provocare, iar cu privire la acordarea daunelor morale, consideră că în mod corect au fost stabilite de prima instanță, care a avut în vedere atât culpa părții vătămate, cât și faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de provocare, astfel că a fost redus cuantumul despăgubirilor.

Apelantul-inculpat având cuvântul declară că regretă fapta săvârșită.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față constată:

Prin sentința penală nr.317/04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova inculpatul, fiul lui și, născut la 17.06.1975,în com. sat, jud.P, CNP- -, cetățean R, studii 5 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, serviciul militar nesatisfăcut, recidivist, domiciliat în municipiul Câmpina,-, județul P,în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, în baza art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c penal cu aplic. art. 73 lit. b și art. 37 lit. a penal, inculpatul, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, penal.

În latură civilă, s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Județean de Urgență P, cu sediul în P,--3, jud. și, domiciliat în Câmpina,-, jud.

În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 998 și urm. Civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 630 lei la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data de 27.03.2009 la data plății efective, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență P, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. și art. 998 și urm. Civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.

S-a luat act că partea vătămată Spitalul Municipal Câmpina, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. b penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit cu lama de 9 cm. și mânerul de 10,5 cm. potrivit procesului verbal aflat la fila 74, folosit la comiterea faptei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 307/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c penal, cu aplic. art. 73 lit. b și art. 37 lit. a penal.

Ca situație de fapt s-a reținut că în noaptea de 18/19.03.2009 inculpatul se afla în locuința sa din Câmpina-, împreună cu concubina sa, mama acesteia, cât și cu fiicele sale în vârsta de 15 ani și C în vârsta de 1 an și 8 luni, și a consumat băuturi alcoolice împreună cu partea vătămata cat si cu martorul G.

Inculpatul, partea vătămata si martorul au ajuns în stare de ebrietate si datorita consumului de alcool, între inculpat si partea vătămata a apărut o stare conflictuală datorită faptului că partea vătămata a început să facă avansuri de natura sexuala concubinei inculpatului si fiicei sale minore.

Partea vătămata a fost dată afară din casa, dar a continuat injuriile si amenințările la adresa inculpatului, i-a spart acestuia un geam de la casa, fapt ce determinat reacția inculpatului care a pus mana pe un cuțit folosit la sculptura în lemn si a aplicat cu acesta o lovitura în zona abdomenului lui, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Partea vătămata a fost transportata de urgenta la Spitalul Municipal Câmpina după care a fost transferat la Spitalul Județean de Urgente

Din raportul de expertiza medico-legala nr. 205/19.03.02009 (33 ), întocmit de către P rezultă că partea vătămată a fost internat la Spitalul Județean de Urgență P la data de 19.03.2009 orele 02,55 cu diagnosticul "plaga penetrantă cu eviscerație de anse intestinale, flancul abdominal stâng".

Din concluziile raportului de expertiza medico legala a rezultat că prezenta leziuni traumatice ce puteau data din 18/19.03.2009, ce s-au putut produce prin corp tăietor, posibil cuțit, și care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viața.

Situația de fapt astfel reținută, a rezultat din declarațiile părții vătămate, ale martorilor audiați în faza de urmărire penală și judecată și s-au coroborat cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei comise, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești.

În cauză s-a reținut existența elementului circumstanțial prevăzut de lit. caa rt. 176 penal, în sensul că inculpatul a mai săvârșit anterior un omor, din fișa de cazier a acestuia, fila 52, reieșind că a fost condamnat la o pedeapsă de 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prin nr. 107/1994 a Tribunalului Prahova, definitivă prin nr. 2251/1995 a, pedeapsă pe care a executat-o în intervalul 14.06.1994-11.08.2006, dată la care a fost liberat condiționat, cu un rest rămas neexecutat de 2132 zile.

Întrucât fapta care face obiectul prezentului dosar a fost comisă înainte de împlinirea restului rămas neexecutat, deci înainte de considerarea ca executată a pedepsei anterioare, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a penal, cu privire la existența stării de recidivă postcondamnatorie.

Instanța de fond a constatat incidența în cauză a circumstanței atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b penal

Potrivit acestui text legal, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Comportamentul părții vătămate în sensul că a făcut avansuri de natură sexuală concubinei inculpatului, dar și fiicei sale minore, în locuința și în prezența inculpatului, poate fi considerat o atingere gravă adusă demnității acestuia, în înțelesul textului legal menționat anterior.

Instanța a mai constatat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul acțiunii sale și acceptând producerea sa, lucru care s-a desprins din modalitatea de comitere a faptei, respectiv din natura obiectului folosit de inculpat pentru lovirea părții vătămate și din zona vizată de acesta, zonă vitală.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere potrivit disp. art.72 pen dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului, care este recidivist (a mai comis o infracțiune de omor) a avut un comportament sincer pe parcursul urmăririi penale și al judecății, are doi copii minori în întreținere.

Totodată, în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 76 alin. 2 penal, privind efectele circumstanțelor atenuante, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special, față de comportamentul inculpatului impunându-se acest lucru, deși s-a reținut și o stare de agravare a pedepsei, respectiv starea de recidivă.

Față de aceste criterii, instanța considerat că o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum coborât sub minimul special, executabilă în regim privativ de libertate, este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Totodată, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Întrucât în cauză fapta care face obiectul dosarului a fost comisă așa cum s-a arătat înaintea împlinirii restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente disp. Art. 61.penal, și a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin nr. 107/1994 a Tribunalului Prahova, definitivă prin nr. 2251/1995 a și contopirea restul rămas neexecutat din această pedeapsă, de 2132 zile, cu pedeapsa aplicată prin prezenta.

S-a apreciat că potrivit art. 71 alin. 2.pen. aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b și c pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenție, în principal prin hotărârile pronunțate în cauzele Marea Britanie și și România, jurisprudență cu caracter general-obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție raportat la art. 46 din Convenție, instanța a interzis inculpatului doar acele drepturi de la art. 64.pen. față de care inculpatul s-a făcut nedemn de a le mai exercita.

Astfel, față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei și față de persoana acestuia, astfel cum acestea au fost reținute, instanța a apreciat că inculpatul nu este demn de a mai exercita drepturile prevăzute la art. 64 lit. a și b, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, precum și cel de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 88 penal, deducând din pedeapsa aplicată perioada reținerii ( data de 19.03.2009, fila 59 ) și a arestării preventive, începând cu data de 20.03.2009.

În privința stării de arest a inculpatului, prima instanță a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de acesta subzistă și în prezent, existând probe privind comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art. 350 alin. 1 privind C.P.P. menținerea măsurii arestării preventive.

În privința laturii civile a cauzei, instanța a admis în parte ambele acțiuni civile formulate în cauză, admiterea în parte justificându-se față de reținerea stării de provocare a inculpatului, astfel că și partea vătămată are o parte din culpa producerii infracțiunii.

Așadar, văzând disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin OUG72/2006, conform cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 630 lei la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data de 27.03.2009 la data plății efective, către partea civilă Spitalul Județean de Urgență P, cu titlu de daune materiale, sumă calculată proporțional cu culpa inculpatului în producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

De asemenea, tot proporțional cu această culpă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale, în baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. și art. 998 și urm. Civil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul.

În apelul formulat de parchet s-a criticat faptul că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu dispozițiile art.72 penal, în sensul că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special fără a se reține și dispozițiile art.80 penal.

S-a susținut că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav și că față de încadrarea juridică a faptei, în cauză sunt aplicabile prevederile art.80 penal, deoarece există concurs între circumstanțele legale atenuante (provocarea prev. de art.73 lit.b penal) și stare de agravare (recidiva postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a penal).

Prin Decizia de îndrumare nr.9/1970 Tribunalul Suprem a stabilit că, în cazul în care circumstanțele atenuante sunt în concurs cu starea de recidivă, pedeapsa trebuie stabilită în același mod ca în cazul concursului dintre circumstanțe agravante și circumstanțe atenuante și deci, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege nu este obligatorie.

S-a mai susținut că, dispozițiile art.80 alin.2 penal prevăd că în cazul concursului dintre circumstanța agravantă și atenuantă, existența acestora din urmă nu mai atrage în mod obligatoriu coborârea pedepsei sub limita prevăzută de lege.

Astfel, trebuiau avute în vedere gravitatea faptei, valoarea socială vizată, respectiv viața și pe cale de consecință să i se aplice inculpatului o pedeapsă majorată, peste limita minimă prevăzută de textul de lege.

Față de condamnările anterioare, s-a susținut că inculpatul a dovedit că nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al persoanelor din jurul său, așa încât se impune concluzia că acesta este nedemn să exercite drepturi ce impun o responsabilitate deosebită cum sunt cele prevăzute de art.64 lit.

Parchetul a susținut că se poate dispune interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a penal atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară.

O altă critică adusă sentinței penale nr.317/04.12.2009 s-a referit la modul de soluționare al laturii civile a hotărârii, respectiv faptul că în mod greșit s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Spitalul de Urgență P, deoarece nu se poate reține nici o culpă unității respective în săvârșirea infracțiunii de către inculpat.

S-a apreciat de către parchet că nu se impune diminuarea cheltuielilor acordate Spitalului Județean P, motiv pentru care acțiunea civilă trebuia admisă în totalitate și inculpatul trebuia obligat la plata în întregime a despăgubirilor civile, conform Deciziei Penale nr.1934/1994 a Curții Supreme de Justiție.

În final, a solicitat admitere a apelului, desființarea sentinței, pe fond majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea săvârșită și îndreptarea celorlalte neegalități.

Apelantul-inculpat a înțeles să critice soluția doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate,solicitând reducerea acesteia, susținând că a fost sincer, a recunoscut săvârșirea faptei însă a depășit limita legitimei apărări, întrucât a fost obligat să-și apere familia de partea vătămată care l-a provocat.

Deși instanța de fond a coborât pedeapsa sub limita specială consideră că se impune reducerea cuantumului pedepsei până la 2132 zile, deducerea perioadei reținerii și arestării preventive și exonerarea inculpatului de plata cheltuielilor reprezentând despăgubiri morale față de partea vătămată care a generat săvârșirea faptei.

Examinând hotărârea apelată, în raport de probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și la prima instanță, de criticile cuprinse în ambele apeluri, ținând seama și de disp. art.371 alin.2 pr.penală care impun analizarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că atât apelul parchetului, cât și apelul inculpatului sunt nefondate.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pentru început, trebuie menționat faptul că nici parchetul nici inculpatul nu contestă situația de fapt sau încadrarea juridică, stabilite de prima instanță.

Astfel, s-a reținut că în noaptea de 18/19.03.2009 inculpatul se afla în locuința sa din Câmpina-, împreună cu concubina sa, mama acesteia, cât și cu fiicele sale în vârsta de 15 ani și C în vârsta de 1 an și 8 luni, și a consumat băuturi alcoolice împreună cu partea vătămata cat si cu martorul G.

În primul motiv de apel susținut de către parchet, se invocă greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în sensul că acestuia trebuia să i se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai mare, ce putea să depășească limita minimă prevăzută de textul legal incriminator, chiar dacă în cauză erau aplicabile dispozițiile art.73 lit.b penal.

Curtea consideră însă că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a redus pedeapsa aplicabilă sub minimul special prevăzut de textul legal incriminator - art.20 rap. la art.174 și 176 lit.c penal, ca efect al reținerii în cauză a circumstanței atenuante legale a provocării, prev. de art.73 lit.b penal.

Parchetul, pe baza unei jurisprudențe mai vechi a fostului tribunal suprem din 1970, susține că și în cazul în care există concurs între o circumstanță atenuantă și starea de recidivă, sunt aplicabile dispozițiile art.80 alin.2 penal.

Ori, articolul 80 alin.2 penal prevede că " în caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie". Prin urmare, textul invocat se referă explicit la concursul între circumstanțe agravante și circumstanțe atenuante și nu la concurs între cauze de atenuare și cauze de agravare a pedepsei, recidiva fiind o cauză de agravare a pedepsei, nu o circumstanță agravantă. Textul citat duce la concluzia că o asemenea dispoziție de excepție nu se aplică pentru ultima situație, iar agravarea pedepsei pentru recidivă își va produce efectele după ce circumstanțele atenuante au operat și de la limita efectelor acestora, prin aplicarea întocmai a dispozițiilor art.80 alin.1 penal.

În speța de față, se constată că pedeapsa aplicată de prima instanță satisface această exigență, fiind situată în imediata apropiere a limitei sub care s-a coborât ca efect al aplicării articolelor 73 lit.b și 76 alin.2 penal, 7 ani și 6 luni devenind limita superioară a pedepsei ce putea fi aplicată în concret inculpatului și 5 ani, limita inferioară a acesteia.

Împrejurarea că prima instanță s-a orientat la pedeapsa de 7 ani închisoare, demonstrează că au fost avute în vedere atât circumstanțele concrete în care a avut loc săvârșirea faptei de către inculpat (ca o ripostă față de atitudinea provocatoare a părții vătămate), dar și împrejurarea că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, Curtea consideră că este de asemenea neîntemeiat, în condițiile în care prima instanță a făcut aplicarea în cauză a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării art.3 din Protocolul nr.1 adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, referindu-se în cuprinsul considerentelor la cauza vs.Marea Britanie.

Sancționarea inculpatului cu pedepsele accesorii și complementare prevăzute de art.64 lit.a teza a-II- a și b penal, a restrâns exercițiul drepturilor inculpatului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și pe acelea de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, iar o restrângere totală a drepturilor electorale ale inculpatului, inclusiv a dreptului de a alege, așa cum solicită parchetul, înseamnă de fapt o excluziune totală a acestuia din societate.

Ori, o astfel de practică, de interzicere totală și automată a drepturilor electorale, nu este încurajată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind considerată necesară într-o societate democratică, în condițiile în care fapta săvârșită în concret de către inculpat nu a avut nicio legătură cu exercitarea drepturilor electorale.

Cu privire la cel de-al treilea motiv susținut de către parchet, Curtea îl consideră tot neîntemeiat.

Reținerea la încadrarea juridică a faptei săvârșite de către inculpat a dispozițiilor art.73 lit.b penal - circumstanța atenuantă a provocării, cu efect de reducere a pedepsei aplicate, a impus o soluție similară și în modul de rezolvare a laturii civile a cauzei.

Atâta timp cât reținerea săvârșirii faptei în stare de provocare nu este contestată, dimpotrivă, ea este menționată chiar în rechizitoriu, era firesc să se reflecte și asupra modului de stabilire a despăgubirilor civile, fie că este vorba de daune materiale, fie de daune morale. În aceeași logică, a reținerii culpei părții vătămate și înjumătățirii daunelor au fost stabilite și despăgubirile civile către unitatea spitalicească ce s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin urmare, nu s-a avut în vedere vreo culpă a acestei părți civile ci, faptul că inculpatul urmează să răspundă proporțional cu vina sa, iar restul despăgubirilor, reprezentând din cheltuielile de spitalizare ocazionate cu îngrijirea părții vătămate, urmează să fie recuperate chiar de la partea vătămată, în raport și de culpa acesteia la producerea incidentului.

Apelul inculpatului.

Așa cum s-a arătat mai sus, la analiza primului motiv de apel al parchetului, curtea consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este judicios individualizată și nu se impune nici majorarea nici micșorarea acesteia.

La stabilirea cuantumului pedepsei principale de către prima instanță, s-a realizat un just echilibru între circumstanțele favorabile inculpatului: scuza provocării și atitudinea sinceră și de regret manifestată pe parcursul procesului și cele nefavorabile: starea de recidivă și faptul că aceasta este determinată de împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit un omor.

Nici solicitarea apelantului inculpat, de înlăturare a obligării sale la plata daunelor morale către partea vătămată, nu este admisibilă. Curtea constată că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 lei, iar prima instanță, în considerarea faptului că inculpatul a lovit victima cu cuțitul datorită atitudinii sale provocatoare, manifestată printr-o atitudine necuviincioasă față de fiica minoră și concubina inculpatului și apoi prin spargerea unui geam, a decis, în mod corect, reducerea la Jas umei solicitate cu titlul de daune morale.

Este cert că în urma agresiunii, partea vătămată, ce a suferit o intervenție chirurgicală de urgență și a fost internată în spital o perioadă de timp, a fost traumatizată fizic și psihic, prejudiciul nepatrimonial al acesteia fiind de necontestat. Însă, nu trebuie uitat nici faptul că, întreg incidentul a fost generat de atitudinea provocatoare a victimei, situație ce impune reducerea daunelor, nu înlăturarea lor totală; această soluție fiind în acord cu jurisprudența constantă a instanței supreme în materia efectelor aplicării circumstanțelor atenuante legale asupra laturii civile a cauzei penale.

În concluzie, pentru considerentele expuse pe larg mai sus, în baza disp. art.379 pct.1 lit.b pr.penală, curtea va respinge ca nefondate ambele apeluri.

Ținând seama de natura violentă a faptei și de antecedentele penale ale inculpatului, curtea apreciază că se impune, în continuare, privarea acestuia de libertate, astfel încât, în conformitate cu disp. art.383 alin.1/1 pr.penală se va dispune menținerea stării de arest preventiv a acestuia.

Totodată, în baza art.383 alin.2 pr.penală de va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 19 martie 2009 la zi.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 pr.penală,ca efect al respingerii cererii sale de apel, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de către inculpatul, fiul lui și, născut la 17 iunie 1975, deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.317/04 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 19 martie 2009, la zi.

Obligă apelantul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care, 200 lei onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru apelantul arestat și părțile lipsă, de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 februarie 2010.

Președinte, Judecător,

Grefier,

4 ex./24.02.2010

Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3113/2006

Președinte:Gabriela Diaconu
Judecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu

#Judecator Gabriela Diaconu

Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 6/2010. Curtea de Apel Ploiesti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 6/2010. Curtea de Apel Ploiesti