Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia nr.63
Ședința publică din data de 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, inculpatul, fiul lui și, născut la 30 aprilie 1986, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni și părțile civile, toți domiciliați în comuna, sat, județul D, cod poștal -, împotriva sentinței penale nr.135/11 martie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 29 mai 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.135 din data de 11.03.2009, TRIBUNALUL DÂMBOVIȚAl -a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 30.04.1986, în Târgoviște, județul D, CNP -, domiciliat în comuna, sat, jud.D, la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. și ped.de art. 175 lit.i Cod penal cu art. 73 lit.b Cod penal, art.74 lit.a,b,c Cod penal și art. 76 alin.2 Cod penal
S-a făcut aplicarea art. 71,64 lit.a Teza a II-a, lit.b Cod penal iar în baza art. 65 alin.2 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a Teza a II-a, lit.b și e Cod penal pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu 21.08.2008 la zi.
În baza art. 14, 15, 346 Cod procedură penală s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, inculpatul fiind obligat să plătească părților civile și câte 5.000 lei daune materiale și câte 10.000 lei daune morale, iar către celelalte părți civile câte 5.000 lei daune morale.
În baza art. 191 și art.193 Cod procedură penală a mai fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, la 1.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 113,50 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în seara zilei de 20.08.2008 în localul F din comuna, județul între fratele victimei, martorul și inculpat, pe fondul consumului de alcool, a avut loc o discuție contradictorie alimentată de adresare de injurii și de gesturi neprincipiale, ambii mimând violența, ceea ce a culminat cu spargerea unei sticle în cap de către inculpat și cu lovirea cu capul a gardului terasei de către fratele victimei, după care, la cererea patronului, martorul, grupul de mai multe persoane aflat la aceeași masă cu cei doi a fost nevoit să părăsească localul, nu înainte ca victima, care a venit ulterior și care nu a consumat alcool, așa cum rezultă din completarea la raportul de autopsie (fila 78) să facă demersuri pentru a-și lua fratele acasă, unde cei doi s-au și deplasat ulterior.
Pentru a evita să treacă prin fața domiciliului familiei, inculpatul nu a mers la locuința sa să înnopteze, cerând găzduire martorului, care a fost de acord, cei doi împreună cu alte persoane îndreptându-se în direcția opusă locuinței celor doi frați. În timpul deplasării, în condițiile în care din urmă se auzeau pași grăbiți, inculpatul a fost atenționat de unul din însoțitori să se ascundă pentru că e urmărit, ceea ce a și făcut inițial, sărind într-o grădină, de unde a auzit frații întrebând de el pe un ton agresiv și de unde a revenit după ce zgomotele au încetat.
Când a reintrat în drum a fost surprins de cei doi urmăritori, victima fiind cea care l-a agresat, lovindu-l cu pumnul, aspect relevat de raportul de constatare medico-legală (fila 48 din dosarul de urmărire penală) din care rezultă că inculpatul prezintă leziuni de violență și de declarația martorului și contrazis în prima sa declarație, de martorul, care susține că primul a lovit inculpatul, pentru ca în instanță să arate că cei doi s-au ciocnit. Martorul a confirmat la urmărirea penală că inculpatul s-a ascuns de teamă, însă nu a fost atacat de victimă, iar martorul a declarat că frații îl căutau pe inculpat să-l bată,venind în fugă în urma sa și consideră că cel din urmă a lovit pentru a se apăra; același martor a susținut că n-a văzut momentul consumării faptei, ca de altfel și martorul care însă a declarat că inculpatul a surprins victima cu apariția sa,împrejurare în care a lovit-
Deși pe parcursul cercetărilor penale, audiat fiind, inculpatul a recunoscut fapta, susținând că s-a apărat de atacul victimei, acesta este însă contrazis pe de o parte de declarațiile martorilor, dar și de modul său de acțiune, intenția de suprimare a vieții rezultând din obiectul folosit de inculpat (fragment de sticlă spartă), intensitatea loviturii ce a penetrat până în zona cervicală cu secționarea venei jugulare, cât și faptul că aceasta este o zonă vitală a corpului omenesc.
A mai reținut instanța de fond că, fiind examinat medico-legal (raportul de constatare medico-legală nr.430/V/21.08.2008) inculpatul prezenta leziuni de violență produse prin lovire cu sau de corp dur (posibil și prin cădere), ce nu au necesitat îngrijiri medicale, acesta susținând că a fost lovit de victimă cu pumnii și palmele în diferite zone ale corpului, dar și de fratele acestuia, însă nici un martor nu a confirmat aceste susțineri și că singurul martor, a relatat că inculpatul a fost lovit o singură dată cu pumnul în zona capului pe victimă, însă nu a confirmat și loviturile aplicate de.
Tribunalul a considerat că împrejurările în care frații au ajuns în seara respectivă pentru a doua în preajma inculpatului, după ce inițial plecaseră spre domiciliu, mai exact în direcția opusă celei urmate de acesta, denotă intenția lor de a-l urmări, ceea ce a provocat acestuia o stare de temere, care l-a determinat să se ascundă, ideea că ar fi ieșit din ascunzătoare pentru a-și ataca urmăritorii neputând fi reținută, dată fiind starea de încordare nervoasă, de teama în care se găsea, stare confirmată de toți martorii aflați la fața locului.
Pentru a constata existența unei astfel de stări, instanța s-a raportat la infractorul din speța supusă examinării sale, acesta fiind o persoană cu constituție fizică firavă comparativ cu victima, ce consumase alcool în seara respectivă, cu un psihic oarecum labil, dat fiind faptul că recurgea inclusiv la agresiuni asupra propriei persoane în situații conflictuale, și care se găsea în minoritate, urmărit fiind de două persoane. Această stare s-a acutizat în momentul în care, considerând că a scăpat de urmăritori, inculpatul s-a trezit în prezența acestora, cei doi revenind spre propriul domiciliu, între victimă și inculpat având loc un contact violent, împrejurare în care a fost aplicată lovitura mortală cu gâtul unei sticle de bere, sticlă pe care inculpatul recunoaște că o avusese în mână la plecarea din local și pe care a spart-o în împrejurări pe care nu le poate preciza.
De asemenea, s-a apreciat că este neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i Cod penal în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 Cod penal, cu art. 73 lit a și b Cod penal, în motivându-se că fapta s-a comis pe drum, deci în loc în permanență accesibil publicului, iar reținerea circumstanțelor atenuante nu semnifică schimbarea de încadrare, deoarece în atare caz prin aplicarea sau nu a acestora nu se schimbă încadrarea juridică, aceasta rămânând cea prevăzută de Partea specială a Codului penal; în acest sens s-a pronunțat J în mai multe decizii de speță, între care și decizia nr. 3679/2003.
Tribunalul a mai apreciat că nu se justifică reținerea depășirii limitelor legitimei apărări, mai exact excesul scuzabil, gravitatea pericolului în care se găsea inculpatul neputând legitima o intervenție de duritate extremă, care să pună vădit în primejdie viața agresorului, însă sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal, mai exact săvârșirea infracțiunii a intervenit sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinate de provocare din partea victimei produsă prin violență. Existența stării de tulburare și intensitatea acestei stări au fost dovedite, nefiind legal prezumate, în sensul că simpla comitere a violenței ca una din acțiunile enumerate de art. 73 lit. b Cod penal ar implica provocarea.
Actul provocator al victimei a fost cel care a determinat în psihicul făptuitorului emoția care l-a determinat să acționeze, astfel că între respectivul act și infracțiunea provocată există raport de cauzalitate.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a apreciat că cererile de constituire de parte civilă formulate de și, părinții victimei, respectiv de frații acesteia, sunt întemeiate, în parte, dat fiind faptul că pe de o parte sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil, prejudiciul suferit de aceștia fiind încercat și ca urmare a faptei ilicite a inculpatului, comis cu vinovăție, însa în măsura în care daunele materiale pretinse de părinți au fost dovedite cu chitanțele și bonurile fiscale depuse (filele 120-140) și cu declarațiile martorilor audiați pe latură civilă și în raport cu gradul de culpă al victimei, acest ultim aspect fiind avut în vedere și la stabilirea cuantumului daunelor morale, care vor fi acordate de asemenea, parțial, în limita a 50% din cele apreciate ca fiind cuvenite celor 6 părți civile.
Împotriva sentinței, au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, părțile civile, și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că, instanța trebuia să realizeze în fapt voința legii și nu propria sa voință manifestată arbitrar.
S-a apreciat de procuror că în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante legale și judiciare, deoarece nu s-au evaluat în mod corect toate împrejurările, situațiile și stările în care inculpatul a comis fapta de omor, gradul de pericol social generic și concret al faptei, atitudinea făptuitorului față de fapta comisă și urmările acesteia, precum și de persoana infractorului, aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă prea mică, sub limita minimului special prevăzut de legea penală, deși, împrejurările comiterii faptei de omor calificat nu justificau reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art.73 lit.b penal.
S- mai susținut de parchet că pentru existența acestei circumstanțe trebuie să fie întrunite trei condiții, respectiv ca infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de provocare din partea victimei și provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau altă acțiune ilicită gravă, însă, în cauză nu sunt îndeplinite nici una dintre cele trei condiții cerute de lege pentru existența circumstanței atenuante a provocării.
Consideră procurorul că victima nu a comis nici un act provocator la adresa inculpatului din cele prevăzute de lege, adică o acțiune violentă, o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Deși instanța de judecată a reținut ca act provocator lovirea cu pumnul a inculpatului de către victimă, acțiunea nu a fost dovedită, fiind susținută numai de inculpat și de martorul, aspect infirmat de declarațiile celorlalți martori audiați, rezultând nu numai că victima nu l-a atacat pe inculpat, dar nici nu a putut să se apere deoarece a fost luată prin surprindere de atacul inculpatului.
Totodată, s-a mai apreciat că nu este susținută nici motivarea instanței, în sensul că lovirea inculpatului de către victimă ar fi fost dovedită cu raportul de constatare medico-legală eliberat de SML D întrucât actul menționează că leziunile de violență sunt produse prin lovire cu sau de corp dur, posibil prin cădere, ce pot data din 20.08.2008 și nu necesită îngrijiri medicale.
Victima nu a lovit pe inculpat, deci nu l-a provocat, ci a fost surprinsă de atacul inculpatului care printr-o lovitură cu ciobul de sticlă i-a produs moartea, rezultând cu claritate că acesta și-a premeditat fapta, deoarece a venit prin surprindere la locul faptei, pregătit, înarmat cu ciobul de sticlă pentru a suprima viața victimei.
Caracterul violent al inculpatului și modul de acțiune a rezultat încă din prima fază a incidentului când la bar și-a spart o sticlă în cap iar cu gâtul sticlei i-a amenințat cu moartea pe victimă și fratele acesteia,
S-a mai susținut că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul se găsea într-o stare de puternică tulburare sufletească, adică de surescitare nervoasă, mânie sau indignare ori într-o stare de emoție puternică sau într-o astfel de stare pricinuită de victimă tocmai pentru că aceasta nu a comis nici un act de provocare. Starea de provocare nu se prezumă, pentru reținerea ei este necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul pe baza tuturor probelor administrate și a împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta.
Modul de acțiune al inculpatului, care deși putea să evite conflictul cu victima, acesta aflându-se pe drumul public, iar inculpatul ascuns pe o laterală a acestuia, pregătirea și posesia gâtului de sticlă, surprinderea victimei, dovedesc că inculpatul a chibzuit, a gândit asupra acțiunilor sale și deci nu se afla într-o stare de puternică tulburare.
Chiar în situația în care victima l-ar fi lovit pe inculpat cu pumnul, cum susține acesta, dar nedovedită, lovitura prin ea însăși nu este de natură a crea făptuitorului o intensă tulburare care să fie determinantă în declanșarea agresiunii.
Așadar, și în situația susținută de inculpat dar nedovedită, lovirea cu pumnul a inculpatului de către victimă, care nu era înarmată, este vădit disproporționată de riposta inculpatului de a-i suprima viața și nu-și poate găsi explicația într-o stare de puternică tulburare a inculpatului, astfel ca să i se rețină circumstanța atenuantă a provocării.
Un alt motiv pentru care se critică hotărârea primei instanțe este greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art.74 lit.a,b și c penal.
Potrivit art.74 lit.a penal, poate constitui circumstanță atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, însă conduita bună nu înseamnă numai lipsa antecedentelor penale ci și conduita corectă în relațiile de muncă, familie și societate.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul a avut un comportament necorespunzător în societate, prin manifestări violente, consum de alcool, proferarea de injurii și amenințări la adresa unor persoane precum și lovirea altora, aspecte evidențiate prin caracterizările depuse la dosar de mai mulți consăteni.
Circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.b penal, respectiv stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită nu trebuia reținută în favoarea inculpatului, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că acesta ar fi depus o astfel de stăruință.
După comiterea faptei de omor inculpatul a fugit de la locul faptei fără a acorda victimei nici un fel de ajutor, împrejurare dovedită prin declarațiile martorilor.
Deși inculpatul a declarat în mod mincinos că a încercat să ajute victima înfășurându-i un tricou în jurul gâtului, martorul a fost acela care a încercat să-i dea primul ajutor victimei pentru a opri sângele să mai curgă.
Nici circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c penal, constând în atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din purtarea sa în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului penal, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților nu se impunea a fi reținută întrucât inculpatul nu s-a prezentat de bună voie în fața autorităților deoarece după comiterea crimei a plecat de la locul faptei și s-a întâlnit cu organele de poliție care fuseseră anunțate de partea civilă.
În continuare, cu sau fără voia sa, inculpatul a fost adus în fața autorităților judiciare, fiind arestat preventiv.
În ceea ce privește comportarea sa în fața organelor judiciare aceasta poate fi caracterizată ca o atitudine nesinceră deoarece a încercat întotdeauna să pară că el a fost victima în acest conflict, că ar fi fost provocat, că nu-și mai aduce aminte de unde a avut gâtul de sticlă cu care a suprimat viața victimei.
Consideră că instanța de fond a reținut în mod nelegal și netemeinic în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante legale și judiciare aplicându-i o pedeapsă prea mică, orientată sub minimul special prevăzut de legea penală.
S-a solicitat de procuror admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, înlăturarea prevederilor art.73 lit.b, art.74 lit.a,b,c cod penal și aplicarea unei pedepse corect individualizate raportat la gradul ridicat de pericol social al infracțiunii.
Apelanții părți civile au criticat hotărârea primei instanțe atât în latură penală, cât și în latură civilă, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, situația de fapt fiind greșit reținută, probele nefiind corect administrate, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii penale, realizându-se o individualizare necorespunzătoare a pedepsei, dar și laturii civile.
S-a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că victima a fost cea care l-a agresat pe inculpat, lovindu-l cu pumnul, motivând această constatare pe baza raportului medico-legal, din care rezulta că inculpatul prezenta leziuni de violență și pe unica declarație, cea a martorului.
În realitate, raportul medico-legal constata după examinarea inculpatului, că acesta prezenta o echimoză roșiatică și o excoriație superficială, leziuni care nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind evident că acestea proveneau din alte împrejurări desfășurate cu ocazia incidentului, ce au fost evidențiate în alte zone ale corpului și sunt de natură să contrazică faptul reținut de instanța de fond, respectiv că inculpatul a fost lovit cu pumnul în cap de către victimă.
De asemenea, instanța de fond trebuia să aibă în vedere că martorul este singurul care a relatat că victima a aplicat o lovitură inculpatului cu pumnul în zona capului, ceilalți martori prin depozițiile lor neconfirmând supoziția instanței de fond care a reținut starea de provocare.
Critica referitoare la greșita apreciere a probelor administrate în cauză se referă la faptul că instanța nu și-a îndeplinit obligațiile pentru aflarea adevărului și pentru aplicarea corectă a legii penale și că se impunea cu necesitate analizarea și aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor.
Deși se impunea ca nicio probă să nu fie omisă și acestea să fie supuse unor aprecieri critice sub aspectul forței probante, instanța și-a motivat constatarea numai pe declarația unui singur martor și pe existența unor excoriații care nu au nicio legătură cu momentul acțiunii violente a inculpatului.
Așa cum rezultă din considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut împotriva probelor administrate numai supoziții și elemente favorabile inculpatului pentru a justifica reținerea unei stări de provocare din partea victimei.
S-a considerat că s-a aplicat greșit legea penală prin reținerea stării de provocare prevăzută de art.73 lit.b penal. și a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art.74 lit.a,b și c penal.
În cauză sunt probe indubitabile că inculpatul a plecat de la terasă după ce au plecat cei doi frați, având în mână ciobul de sticlă de bere, a stat ascuns în umbră în zona unei fântâni, după care a apărut brusc în stradă lângă victimă, fratele său și ceilalți martori prezenți la fața locului, având intenția directă de a ucide.
Consideră că în mod greșit s-a reținut circumstanțe atenuante judiciare, față de împrejurarea că inculpatul consumase băuturi alcoolice, avea un comportament deosebit de violent verbal față de cei doi frați, violența fizică față de propria persoană, când și-a spart sticla de bere în cap, este o fire nervoasă, violentă în public, în mai multe împrejurări agresând și lovind alte persoane.
Nu se justifică nici reținerea unei stăruințe din partea infractorului pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, în condițiile în care a fost secționată vena jugulară cu o puternică hemoragie externă, eventuala sa comportare fiind dată de, fiind evident că rezultatul letal nu putea fi înlăturat, iar cel care a încercat să ajute victima, prin tamponarea zonei gâtului cu o bluză a fost un martor, nu inculpatul.
Atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii a fost nesinceră, încercând să-și justifice fapta prin invocarea unei lovituri cu pumnul dată de victimă.
Consideră că instanța de fond a făcut o individualizare incorectă a pedepsei aplicate inculpatului față de criteriile pe care le prevăd dispozițiile art.72 penal, în sensul că pedeapsa închisorii a fost stabilită într-un cuantum exagerat de mic.
Mai adaugă că prin reținerea culpei victimei, instanța de fond a stabilit despăgubirile și daunele morale în limita a 50% din cele apreciate de instanță, considerând că pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele se impune administrarea de noi probe în fața instanței de apel.
Susține că la data și la locul săvârșirii faptei a fost prezentă o echipă de la PRO TV, care a înregistrat pe casetă video-audio, declarațiile inculpatului care a menționat că nu a vrut să-l omoare pe ci pe.
Reținerea circumstanței atenuante a stării de provocare a dus la o individualizare greșită a pedepsei, în sensul că este exagerat de mică, iar scopul pedepsei nu va fi realizat niciodată, iar în alte cauze similare, nu s-au reținut circumstanțe atenuante judiciare.
Nici latura civilă a cauzei nu a fost corect stabilită. Prin reținerea culpei victimei instanța de fond a stabilit despăgubirile și daunele morale în limita a 50% din cele apreciate de instanță.
Apelantul-inculpat a criticat hotărârea instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că hotărârea este prea aspră, raportat la modul de comitere a faptei și că deși au fost reținute în cauză prevederile art.73 lit.b penal, provocarea fiind mai mult decât evidentă, tribunalul putea coborî pedeapsa mai mult, ținând seama de dispozițiile art.76 lit.a penal
Apărarea formulată pentru victimă, în sensul că cei doi frați mergeau la miezul nopții în vizită la fratele lor, nu poate fi primită atâta vreme cât din depozițiile martorilor rezultă că victima și au venit în fugă pentru a-l prinde pe inculpat și a-i aplica o corecție. În plus, inculpatul nu avea intenția să se ascundă, el a procedat astfel doar după ce a fost atenționat că cei doi frați veneau în fugă după el.
Motivul invocat de parchet cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante judiciare, respectiv a conduitei bune, nu trebuie avut în vedere, conduita bună fiind dovedită cu caracterizările depuse la dosar, cu declarațiile altor martori, în sensul că a încercat să acorde primul ajutor, a anunțat poliția, salvarea și s-a predat apoi organelor de poliție, colaborând cu acestea, a acționat astfel pentru a se apăra și consideră că în mod corect în cauză s-a făcut aplicarea disp. art.73 lit.a penal
A mai susținut că se impune a fi reținută ca circumstanță atenuantă și faptul că s-a predat autorităților și din primul moment a relatat în amănunt modul în care a fost comisă fapta.
Reținând aceste circumstanțe atenuante, alături de celelalte avute în vedere deja de instanța de fond, inculpatul apelant, prin apărător în concluziile prezentate oral, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei până la 5 ani închisoare, iar în motivele scrise de apel a arătat că pedeapsa poate fi redusă până la limita minimă de 3 ani închisoare.
Încă de la urmărirea penală a insistat în administrarea probatoriului, însă declarația dată la parchet este sumară, inculpatul răspunzând strict la întrebările procurorului anchetator. Nu s-a încercat să se afle unde s-a spart sticla, dacă a plecat cu ea în mână pentru că mai avea bere și dacă ea s-a spart în momentul când a sărit gardul, pentru a se ascunde. Inculpatul a motivat că nu-și mai amintește acest moment și este foarte probabil ca acest lucru să se fi întâmplat la momentul când a sărit gardul, pentru a se ascunde în curtea unui consătean. Mai greu de înțeles, este faptul că la cercetarea la fața locului s-a descoperit un al doilea gât de sticlă, la mică distanță de primul, care nu s-a aflat în mâna apelantului inculpat.
În final, s-a solicitat admiterea apelului, pe fond reducerea cuantumului pedepsei,iar cu privire la modul de soluționare al laturii civile, s-a susținut că daunele morale acordate părților civile sunt prea mari solicitându-se reducerea acestora.
Examinând sentința atacată în raport de probele administrate în cauză, de motivele cuprinse în cele trei apeluri, ținând seama de dispozițiile art.371 alin 2 pr.pen. ce impun analizarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea consideră că apelurile parchetului și părților civile sunt fondate, cel al inculpatului fiind nefondat.
1. Apelul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, critică reținerea de către prima instanță a circumstanțelor atenuante, una legală prev. de art.73 lit.b penal, celelalte judiciare prevăzute de art.74 lit.a,b,c penal.
Trebuie precizat că nici unul dintre apelanți, parchet, părți civile sau inculpat nu contestă existența faptei și a vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de omor, în loc public, asupra victimei, existând controverse numai asupra circumstanțelor în care inculpatul a săvârșit fapta.
Astfel, instanța de fond a îmbrățișat versiunea prezentată de inculpat, în sensul că a lovit victima cu ciobul de sticlă, fiind într-o stare de puternică temere datorată faptului că a fost urmărit, atacat și lovit de către victimă și posibil și de fratele acesteia, iar parchetul și părțile civile susțin versiunea potrivit căreia, după ce s-a ascuns la venirea celor doi frați, inculpatul a revenit în drum pregătit cu gâtul unei sticle de bere cu care a lovit prin surprindere pe victima, fără ca aceasta să fi avut posibilitatea să fi lovit, la rândul său, pe inculpat.
În dezacord cu prima instanță, Curtea consideră că probele administrate în cauză nu conduc la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta într-o puternică stare de tulburare determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, așa cum statuează dispozițiile art.73 lit.b penal.
În declarațiile sale, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de judecată - fond și apel - inculpatul a susținut că atunci când a revenit la drumul public, după ce se ascunsese avertizat fiind de sosirea fraților și, a fost surprins de faptul că aceștia mai erau încă pe drum și el a fost cel atacat și lovit cu pumnii și palmele peste cap și peste corp de ambii frați.
Așa cum arată și prima instanță în motivarea sa, niciunul dintre martorii care au fost de față la incident nu prezintă o astfel de versiune a derulării faptelor, cel puțin în privința împrejurării presupusului atac suferit de către inculpat din partea ambilor frați.
Singurul martor care susține că inculpatul ar fi fost lovit de către (deci numai unul dintre frați) și doar o dată cu pumnul în, este, prietenul inculpatului la care acesta avea de gând să își petreacă noaptea respectivă.
Prima instanță reține totuși că inculpatul a fost agresat, cel puțin de victimă, datorită constatării pe corpul acestuia a unor leziuni ce pot data din data de 20 august 2008(data incidentului), atestate prin raportul medico-legal nr.430/V/21 august 2008 întocmit de D (fila 48 dosar urmărire penală).
Curtea constată însă că prima instanță nu a făcut o analiză a actului medico-legal invocat, pentru a vedea dacă leziunile constatate pe corpul inculpatului corespund cu cele declarate de inculpat sau cu susținerile martorului, acestea fiind singurele probe care atestă acest fapt - că inculpatul ar fi fost lovit de victimă.
Or, analiza acestui raport relevă faptul că, inculpatul a prezentat o echimoză pe față posterioară hemitorace stâng, adică pe spate și două excoriații, una pe gamba, cealaltă la genunchiul drept. În concluzii, medicul legist a arătat "prezintă leziuni de violență produse prin lovire cu sau de un corp dur (posibil și prin cădere), ce pot data din 20 august 2008 și nu necesită îngrijiri medicale".
Prin urmare, descrierea acestor leziuni și situarea lor pe corpul inculpatului, nu corespunde absolut deloc cu propriile susțineri și nici cu depoziția martorului.
În schimb, celălalt raport medico legal întocmit în cauză, cel de necropsie a victimei ( nr.192/A/4.09.2008 întocmit de SML D, filele 60 - 61 dosar urmărire penală), atestă că, în afara în plăgii înjunghiate latero cervicale stângi, cu lezarea venei jugulare, ce a condus la decesul victimei prin hemoragia externă masivă declanșată de existența plăgii, victima a prezentat și alte leziuni pe care Curtea le consideră semnificative pentru cauza de față și circumstanțele în care s-a desfășurat incidentul dintre cei doi.
Astfel, tot în capitolul de concluzii al actului medico legal, se arată că "direcția de lovire a fost dinspre anterior spre posterior, de la stânga la dreapta și ușor oblic, de sus în jos; poziția victimă-agresor fiind cu cea mai mare probabilitate față în față.
La autopsie s-au mai constatat, pe ambele antebrațe excoriații și respectiv plăgi tăiate superficiale, care s-au putut produce prin lovire cu obiect ascuțit, în același context traumatic și având în vedere localizarea lor, pot fi considerate leziuni de apărare."
Prin urmare, nu inculpatul ci victima a prezentat leziuni de autoapărare pe ambele antebrațe, ceea ce duce la concluzia că inculpatul a lovit și atins de mai multe ori victima cu gâtul de sticlă spartă, până i-a aplicat lovitura mortală în zona gâtului, secționându-i vena jugulară.
Ca situație de fapt, coroborând depozițiile martorilor audiați în cauză, atât în cursul urmăririi penale,cât și la prima instanță:, și și parțial cu declarațiile inculpatului și ale martorului, evident subiective, Curtea va reține că în seara de 20 august 2008, între inculpat și numitul a avut loc un prim incident la localul din comuna, sat.
În cursul acestui incident, cei doi s-au certat dintr-un motiv lipsit de importanță și pentru că altercațiile dintre cei doi degenerau într-un scandal, cu răsturnarea unei mese și spargeri de sticle de bere, patronul localului, martorul, le-a cerut mai întâi să plece fraților și și apoi și inculpatului și celorlalți tineri din grupul de consumatori (martorii enunțați mai sus). Martorii au declarat că în cursul acestui incident, a răsturnat o masă, iar inculpatul într-un acces de nervozitate, și-a spart o sticlă de bere în cap, această ultimă situație fiind relatată în mod credibil de patronul localului care s-a arătat impresionat de acțiunea inculpatului și de faptul că acesta nu a avut nimic, deși în mod normal spargerea unei sticle de bere în cap ar produce leziuni în zona respectivă.
Prima instanță a apreciat acest gest al inculpatului ca fiind un semn de labilitate psihică și un argument pentru reținerea, în faza următoare a incidentului, a stării de temere în care s-ar fi aflat inculpatul. Curtea consideră însă că, în realitate, gestul inculpatului a fost unul demonstrativ, menit să-și intimideze adversarii și care probabil fusese anterior exersat, odată ce nu s-a soldat cu nici un fel de urmări pentru integritatea sa corporală.
Oricum, cu privire la ce s-a întâmplat în continuare, rezultă că frații s-au deplasat la domiciliul lor într-un autoturism, iar când inculpatul a vrut să plece acasă, drumul său trecând prin fața domiciliului acestora, văzându-i că așteaptă în drum s-a hotărât să o ia în direcția opusă, acceptând propunerea prietenului său, de a-și petrece noaptea în locuința bunicii acestuia din aceeași localitate.
Inculpatul a susținut că a plecat din local cu o sticlă de bere, ne spartă, în mână, niciunul din ceilalți tineri neputând să ateste sau să infirme acest amănunt.
Martorii au declarat însă că, la un moment dat i-au văzut venind din urmă pe frații și că inculpatul a fost avertizat despre acest lucru, majoritatea tinerilor din grup afirmând că "probabil de frica acestora, care erau doi" inculpatul s-a ascuns sărind într-o grădină aflată în zona laterală drumului public.
Este de asemenea cert că inculpatul a revenit în drum, având în mână sticla de bere spartă, că mai aproape de el s-a aflat victima, pe care a lovit-o, de mai multe ori, cauzându-i leziunile de autoapărare pe antebrațe și apoi leziunea fatală de la gât.
Spre deosebire de cele reținute de prima instanță, Curtea consideră că nu se poate imputa victimei și fratelui acesteia decât faptul că au venit după inculpat cu intenția de a continua conflictul anterior, însă aceasta nu poate constitui o acțiune de violență sau o altă acțiune ilicită gravă de natură a-i provoca inculpatului o puternică tulburare sau emoție, în condițiile în care inculpatul a reușit să se ascundă de urmăritori și a revenit la aceștia, de această dată pregătit, adică înarmat cu gâtul de sticlă de bere spartă, cu care a și lovit după aceea.
Curtea consideră că nu este credibilă susținerea inculpatului că a revenit pe drum crezând că aceștia au plecat și că a fost surprins când i-a văzut. Martorul (fila 63 verso dosar fond) a arătat că: " am auzit la locul incidentului pe ambii frați spunând - unde ești e, unde ești e?", ceea ce contrazice versiunea inculpatului.
Și martorul ( fila 66 verso) a precizat:" În momentul când i-am zis lui că pe el îl caută cei doi frați, a sărit un gard, eu rămânând pe loc. Apreciez că un minut a trecut de când a sărit gardul și frații au sosit lângă mine. a pus mâna pe mine, cred eu, confundându-mă, eu i-am spus că sunt și i-am spus," a fugit, nu-l mai găsiți", după care am plecat împreună. Eu cu cei doi frați am continuat drumul,la 50 în față se aflau martorii, l-am auzit pe spunându-i lui "uite-l mă, a venit", imediat l-am văzut pe venind spre grupul nostru, la 5-6 de noi, după care s-a apropiat de, noi grupul am rămas pe loc, am văzut când și s-au ciocnit și l-am auzit pe strigând ", fugi că m-a tăiat"" Din relatarea acestui martor se poate trage concluzia că atitudinea lui nu a fost foarte agresivă în momentul când l-a confundat pe martor cu inculpatul, că victima nu avea nimic în mâini și că inculpatul a venit din ascunzătoare spre cei doi frați și nu invers, aceștia observându-l când deja se apropiase din urmă, la 5-6.
În atare condiții, Curtea apreciază că reținerea scuzei provocării în favoarea inculpatului, a unei stări de temere extremă, nu are justificare probatorie iar apelul parchetului sub acest aspect este pe deplin fondat.
Parchetul a mai contestat, în motivele de apel, reținerea de către prima instanță și a celorlalte circumstanțe atenuante judiciare, prevăzute de art.74 lit. a, b și c penal, critică pe care Curtea o apreciază ca fiind parțial întemeiată.
Dacă pentru reținerea dispozițiilor art.74 lit.a și b penal există probe și indicii care să justifice incidența în cazul inculpatului a acestor atenuante, în privința celei de la lit.c, Curtea consideră că nu ne aflăm în aceiași situație.
Astfel, pentru reținerea circumstanței atenuante de la art.74 lit.a penal - "conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii", Curtea consideră că aceasta poate fi justificată de vârsta tânără a inculpatului și de faptul că acesta nu are antecedente penale, situație ce reiese din cazierul său judiciar.
Și în ce privește dispozițiile art.74 lit.b penal -"stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii " se poate considera că sunt incidente, în condițiile în care inculpatul, confirmat de depoziția martorului și, a insistat să fie chemată salvarea în ajutorul victimei, punându-și telefonul la dispoziția martorului, care a anunțat și organele de poliție.
Nu poate fi reținută însă circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit c penal - "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității sau comportarea sinceră în cursul procesului", odată ce Curtea consideră că declarațiile inculpatului nu corespund integral cu analiza probelor făcută mai sus. Aceasta nu înseamnă că instanța de apel ar avea de făcut vreun reproș inculpatului cu privire la declarațiile pe care acesta le-a dat, el având de altfel dreptul să nu declare nimic sau să prezinte orice declarație dorește, cu deosebirea că în condițiile arătate, declarațiile date nu pot fi considerate circumstanțe atenuante care să aibă ca efect reducerea pedepsei acestuia.
În ce privește prezentarea inculpatului în fața autorităților, această împrejurare nu are incidentă în speță, deoarece, deși organele de poliție au fost imediat sesizate, inculpatul nu a fost găsit la locul faptei (vezi procesul verbal de cercetare la fața locului, filele 1 - 3 dosar urmărire penală, acest act fiind încheiat între orele 1,15 și 4,05 din noaptea incidentului).
În concluzie, Curtea consideră că apelul parchetului este parțial fondat și ca urmare a necesității înlăturării circumstanțelor atenuante prevăzute de art.73 lit.b și art.74 lit.c penal, pedeapsa aplicată acestuia, de 7 ani închisoare, este mult prea mică. Trebuie precizat că infracțiunea de omor calificat, prev. de art.174 - 175 lit.i penal, reținută în mod corect în sarcina inculpatului, are ca limită minimă închisoarea de 15 ani, iar o pedeapsă de numai 7 ani, așa cum a aplicat instanța de fond inculpatului, nu este o sancțiune justă și echitabilă în raport de faptul că inculpatul a suprimat viața unei persoane de 25 de ani, într-un conflict fără nicio miză sau importanță reală.
Așa fiind, reținând doar circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și b penal, Curtea consideră că se impune ca inculpatului să i se aplice o pedeapsă aflată sub minimul special, dar mai în apropriere de acesta, un cuantum de 13 ani închisoare fiind în opinia Curții cel mai adecvat.
2.Apelurile părților civile,.
În principal, cererile acestor părți formulate în latură penală, vizează aceleași aspecte ca cele menționate în apelul parchetului, iar analiza făcută la punctul de mai sus, răspunde și acestor critici.
Curtea va face însă precizarea că nu poate primi versiunea susținută de părțile civile și de martorul, potrivit căreia cei doi frați ar fi plecat în toiul nopții să-și viziteze un alt frate cu domiciliul în direcția în care plecase inculpatul, nefiind credibil faptul că la acea oră, peste orele 23,00, erau interesați de bucătăria nou amenajată a acestui frate sau de stabilirea detaliilor unei excursii din zilele următoare.
Cu toate acestea, așa cum reiese din analiza motivelor invocate de parchet, acțiunea celor doi frați de a pleca în urmărirea inculpatului nu poate fi considerată prin ea însăși, o acțiune violentă sau de natură de a-i crea acestuia o temere atât de puternică, care să justifice reținerea stării de provocare în favoarea inculpatului, deoarece acesta a reușit să se ascundă și exista posibilitatea evitării oricărui conflict dacă rămânea ascuns în loc să revină înarmat cu ciobul de sticlă.
În ce privește solicitarea acestor părți ca pentru lămurirea circumstanțelor în care inculpatul a comis fapta să se mai administreze și alte probe, solicitându-se în special, vizionarea unei înregistrări video-audio, făcută de un post de televiziune imediat după incident, Curtea consideră că un asemenea demers nu are utilitate în cauză, în condițiile în care, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești efectuate de către prima instanță au fost administrate probatorii ample, audiindu-se toți martorii care, fie au fost de față la întregul incident, fie au asistat doar la anumite părți ale acestuia.
Ca atare, această cerere de completare de probatorii, va fi respinsă de curtea de apel, proba solicitată neavând utilitate sau concludență în cauză.
În ce privește latura civilă a cauzei, odată ce Curtea consideră că se impune înlăturarea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzute de art.73 lit.b penal, apelul acestor părți este admisibil și sub acest aspect, urmând a se dispune majorarea despăgubirilor materiale și morale acordate de către prima instanță acestora într-un cuantum înjumătățit.
Astfel, ținând cont de depozițiile martorilor propuși în latură civilă de părinții victimei:, și și de numeroasele acte justificative vizând cheltuielile efectuate cu înmormântarea și parastasele victimei, aflate la filele 120 - 144 dosar fond, Curtea va acorda cu titlul de daune materiale dublul sumei reținute de prima instanță și anume câte 10.000 lei, fiind îndeplinite cerințele art.998 - 999 civil.
În privința daunelor morale, Curtea va dubla de asemenea suma acordată de prima instanță părților civile și, părinții victimei, care s-au văzut în situația de a-și pierde un fiu în vârstă de 25 de ani, cuantumul acestor daune fiind stabilit ținând cont de puternicele legături de afecțiune ce există între părinți și copii și de suferința imensă provocată de pierderea unui copil la o vârstă tânără, când avea tot viitorul în față. Celelalte părți civile, vor fi de asemenea despăgubite moral, într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de prima instanță, dar nu la nivelul despăgubirilor stabilite pentru părinți, ci la o sumă rezonabilă și proporțională cu suferințele pricinuite de pierderea fratelui lor.
3.Apelul inculpatului.
Față de analiza făcută de instanța de apel cu privire la cererile parchetului și părților civile, parțial admise, în condițiile în care Curtea consideră că nu trebuiau reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.73 lit. și art.74 lit.c penal, este evident că solicitarea acestuia cuprinsă în apelul său, de a se da o eficiență mai mare acestor circumstanțe, nu poate fi primită.
În motivele de apel se susține că inculpatul ar fi săvârșit fapta într-o stare tensională extremă, arătându-se că aceasta rezultă din declarațiile inculpatului și în principal, ale martorului, în sensul că inculpatul a fost atacat și agresat de victimă și că a aplicat lovitura într-o reacție de apărare. Însă, dacă inițial a vrut să evite continuarea conflictului și s-a ascuns de teama fraților porniți în urmărirea sa, Curtea consideră că revenind ulterior înarmat cu sticla spartă, inculpatul nu mai resimțea temerea de dinainte, el fiind cel care a atacat pe victimă (a se vedea leziunile de autoapărare pe care le-a prezentat aceasta, descrise în prezenta hotărâre la punctul 1).
Se mai susține în cuprinsul motivelor sale de apel că la locul săvârșirii faptei s-a mai găsit un gât de sticlă și că este posibil ca acesta să provină de la unul din cei doi frați, însă o astfel de susținere nu are un suport în niciuna din depozițiile martorilor oculari.
Ca atare, pentru considerentele expuse pe larg în analiza făcută cu privire la situația de fapt reținută la discutarea apelului parchetului, fără a mai relua aceste explicații, valabile per a contrario, și în ce privește apelul inculpatului, Curtea consideră că nu se justifica reținerea în favoarea acestuia a dispozițiilor art.73 lit.b penal și cu atât mai puțin a celor prevăzute de art.73 lit.a penal - referitoare la depășirea limitelor legitimei apărări.
Pe cale de consecință Curtea consideră că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, dimpotrivă se impune majorarea acesteia, iar în latură civilă majorarea despăgubirilor acordate părților civile.
concluziile finale din expunerea de mai sus, în conformitate cu disp. art.379 pct.1 lit.b pr.penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului, pe care în baza art.192 alin.2 pr.penală îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
Pe de altă parte în baza art.379 pct.2 lit.a pr.penală Curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și cele ale părților civile, va desființa în parte sentința în sensul ca va înlătura de la încadrarea juridica a infracțiunii reținute in sarcina inculpatului art. 174-175 lit. i dispozițiile art. 73 lit. b si art. 74 lit.c cod penal si va majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani la 13 ani închisoare.
In baza art. 65 al.2 se va dispune majorarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b si e. la 5 ani.
In baza art. 383 al.2 rap C.P.P. la art. 350 si C.P.P. 160/b C.P.P. față de natura violentă a faptei comise, de rezonanța negativă pe care a avut-o în comunitatea din care fac parte inculpatul, dar și familia victimei, de starea de tensiune dintre cele două familii evidențiată de martorii audiați de prima instanță, curtea consideră că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și se impune menținerea stării de arest a acestuia.
In baza art. 88 se va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu 21.08.2008 la zi.
În latură civilă, față de cele ce preced, se vor majora despăgubirile civile stabilite in sarcina inculpatului, după cum urmează: către părțile civile si la câte 10.000 lei daune materiale si câte 20.000 lei daune morale iar către părțile civile, si la câte 7.000 lei cu titlu de daune morale.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița si apelurile formulate de părțile civile, și, toți domiciliați în comuna, sat, județul
Desființează in parte sentința penala nr. 135/11.03.2009 pronunțata de TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA in sensul ca înlătura de la încadrarea juridica a infracțiunii reținute in sarcina inculpatului - art. 174-175 lit. i, dispozițiile art. 73 lit. b si art. 74 lit.c cod penal si majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani la 13 ani închisoare.
In baza art. 65 al.2 majorează pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b si e. la 5 ani.
In baza art. 383 al.2 rap C.P.P. la art. 350 si C.P.P. 160/b menține C.P.P. starea de arest a inculpatului.
In baza art. 88 deduce din pedeapsa aplicata perioada arestării preventive începând cu 21.08.2008 la zi.
Majorează despăgubirile civile stabilite in sarcina inculpatului, după cum urmează: către partile civile si la cate 10.000 lei daune materiale si cate 20.000 lei daune morale iar către partile civile, si la cate 7.000 lei cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat apelul inculpatului, fiul lui și, născut la data de 30 aprilie 1986, deținut în Penitenciarul Mărgineni, și dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs in termen de 10 zile de la pronunțare iar pentru apelantul inculpat arestat si părțile lipsa de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica astăzi, 29.05.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
-
-
5 ex./18 iunie 2009
f-
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
PROCES VERBAL
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 iunie 2009, s-a admis cererea formulată de avocat și s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul deciziei penale nr. 63/29.05.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în sensul că onorariul apărătorului din oficiu pentru apelantul inculpat, de la termenul de judecată din data de 6.05.2009 în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului P, din suma de 200 la care a fost obligat acesta cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Grefier,
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Ioana Nonea
