Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 63/

Ședința publică din 18 mai 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 125/PI din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul apelant personal, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul din oficiu solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea cererii de revizuire conform motivelor invocate de condamnat în cererea formulată.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de condamnat, motivele invocate de acesta neîncadrându-se în cele expres și limitativ prevăzute de lege privind cazurile de revizuire.

Revizuientul apelant susține că este nevinovat și că a stat 5 ani în închisoare pe nedrept.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 125/PI din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 403 alin. 3.C.P.P. raportat la art. 394.C.P.P. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26.07.1953, deținut în Penitenciarul Timișoara.

Condamnatul a fost obligat să achite în favoarea statului suma de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare și s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei, onorariul avocatului din oficiu, către Baroul Timiș.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 05.01.2009 a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Timiș, și înregistrată sub număr unic de dosar -, cererea de revizuire a sentinței nr. 337/PI/11.04.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5053/P/2004, formulată de condamnatul. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa înaintat și referatul nr. 1097/III/6/18.12.2008 cu concluzii de respingere ca nefondată a cererii de revizuire formulată de condamnatul.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 337/PI/11.04.2005, pronunțată în dosarul nr. 5053/P/2004 al Tribunalului Timiș, s-a dispus condamnarea numitului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 174/5 lit. c Cod Penal, la o pedeapsă de 18 ani închisoare cu executare în regim de detenție, reținându-se în sarcina acestuia că în cursul nopții de 13/14.11.2003 a provocat decesul soției sale, prin comprimarea cu mâna a căilor respiratorii ale acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 204/A/30.05.2005, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 5211/P/2005, s-a respins apelul ca nefondat.

Împotriva hotărârilor anterioare inculpatul a declarat recurs, iar prin decizia penală nr. 4670/R/17.08.2005, pronunțată în dosarul nr. 3781/2005,Curtea Supremă de Justiție a respins recursul ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe penale condamnatul a înțeles să se îndrepte pe calea de atac extraordinară a revizuirii.

Potrivit art. 394.C.P.P. revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când după s-au mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În aliniatele 2, 3 și 4 ale aceluiași articol, precum și în art. 395.C.P.P. se arată condițiile în care elementele de mai sus pot servi drept cauze de revizuire.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac se pot înlătura eventualele erori judiciare cuprinse în hotărârile judecătorești definitive.

În speță, instanța de fond a constatat, așa cum de altfel s-a arătat și în referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, că nu este îndeplinită nici una din condițiile cerute de art. 394.

C.P.P.

Condamnatul nu a arătat existența unor fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care ar fi putut duce la pronunțarea unei soluții contrare celei pronunțate de instanțele care au judecat fondul cauzei.

Astfel, Tribunalul Timișa apreciat că nu se poate da curs susținerilor celui condamnat, în sensul că nu a avut parte de o judecată dreaptă, nefiind administrate toate probele necesare stabilirii adevărului în cauză, în sensul că este necesar să fie administrate și alte probe precum efectuarea unei expertize de specialitate, precum și în sensul că pedeapsa care i-a fost aplicată este prea mare, aspectele învederate de către condamnat nu se circumscriu nici unuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a - e Cod procedură penală pentru care se poate solicita revizuirea unei sentințe penale prin care s-a soluționat fondul cauzei. În acest sens, s-a observat că revizuientul nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței care a soluționat cauza pe fond, menite să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare nr. 337/PI/11.04.2005 a Tribunalului Timiș, ci doar a acuzat modul în care au fost administrate probele și cuantumul pedepsei închisorii care i-a fost aplicată.

Instanța de condamnare a pronunțat o astfel de soluție prin analiza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, prin reținerea în mod corect atât a situației de fapt, cât și a încadrării în drept a faptei, precum și a vinovăției inculpatei.

Din motivarea cererii și a actelor aflate la dosar nu rezultă incidența nici unuia din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. 1.

C.P.P.

Analizând cele reclamate de condamnat, în raport cu dosarele atașate, Tribunalul Timișa constatat că acesta a contestat, nu doar în prezenta cerere de revizuire ci și în altele care au fost respinse, probatoriul administrat la instanțele care au soluționat cauza pe fond, ceea ce în procedura revizuirii apare ca inadmisibil, întrucât pe această cale nu este posibilă readministrarea sau completarea probatoriului.

De asemenea, s-a observat că nici motivele de revizuire prev. de art. 394 lit. b, c, d nu C.P.P. sunt îndeplinite în raport cu cererea condamnatului, întrucât acestea trebuie să îndeplinească anumite condiții, adică să fie dovedite prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, când acesta a dispus pe fondul cauzei, așa cum se arată în dispozițiile art. 395.C.P.P. ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Împotriva sentinței Tribunalului Timișa declarat apel condamnatul, care nu a fost motivat în scris, dar a fost susținut oral de condamnat și apărătorul din oficiu, ambii susținând admiterea cererii de revizuire și rejudecând cauza pe fond, să se constate nevinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat pentru care a fost judecat și condamnat.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prev. art. 371, al. 3.C.P.P. se constată că sentința apelată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de desființare a acesteia.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuient, se constată că în susținerea acesteia se arată că el nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, și solicită administrarea de noi probe, respectiv efectuarea unei expertize de specialitate. De asemenea, arată că pedeapsa aplicată este prea mare.

În mod întemeiat instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât motivele invocate nu se regăsesc printre cazurile prevăzute în mod expres de art. 393.C.P.P. care ar putea face posibilă desființarea unei hotărâri penale definitive.

Prin urmare, apelul condamnatului este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 379, pct. 1 lit. b

C.P.P.

Văzând și prev. art. 192 al. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 125/PI/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

G - - -

GREFIER,

- -

Red./02.06.2009

Tehnored./3 ex./02.06.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

COPIA DECIZIEI PENALE NR. 63/

Ședința publică din 18 mai 2009

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 125/PI/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

ss. indescifrabil ss. indescifrabil

Pentru conformitate cu originalul,

GREFIER,

- -

Tehnored./19.05.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 63/

Ședința publică din 18 mai 2009

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 125/PI/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Timisoara