Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 79/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.20 rap.la art.174, 176 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR.79
Ședința publică de la 28 mai 2008
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea
- - - judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate în încheierea de ședință de la 23 mai 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, partea civilă și inculpatul, împotriva sentinței penale nr.48 din 6 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr.48 din 6 februarie 2008, Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, a admis cererea inculpatului, privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.20, rap. la art.174 comb. cu art.176 lit.c Cod penal, în infracțiunea prev. de art.182 alin.2 Cod penal.
În baza art.334 Cod pr.penală, s-a schimbat încadrarea juridică, privind pe inculpatul, din infracțiunea prev. de art.20, rap. la art.174 comb. cu art.176 lit.c Cod penal, în infracțiunea prev. de art.182 alin.2 Cod penal.
În baza art. 182 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.37 lit.a și b Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 26 decembrie 1957 în DTS, cu domiciliul în, str. -, -.1,. 5 și reședința în Izvorul, sat. Județul M, român, 12 clase, fără ocupație, recidivist, la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.
În baza art.61 alin.2 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 1462 zile, neexecutate din pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.79/1994 a Tribunalului Mehedinți și s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, de 7 ani închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, în cond.art.71 Cod penal.
S-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă.
A fost obligat inculpatul la 786,30 lei, despăgubiri materiale, și la 15.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă.
S-a luat act că partea civilă a renunțat la capătul de cerere privind prestația periodică.
S-au admis acțiunile civile ale Spitalului Județean Tr.S și Spitalului Clinic Județean de Urgență C și a fost obligat inculpatul la 517,20 lei, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea debitului, către Spitalul Județean Tr.severin și la 1061,38 lei, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea debitului către Spitalul Clinic Județean de Urgență
A fost obligat inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Partea vătămată (fostă ) a fost căsătorită cu și au locuit împreună în satul, comuna Izvorul, proprietatea lor, fiind despărțită de cea a fratelui lui, respectiv, de un gard din plasă de sârmă cu înălțimea de 1,50.
Între partea vătămată și soțul ei, în timpul căsătoriei, au avut loc mai multe certuri, majoritatea datorându-se consumului de alcool în exces al lui.
Cu puțin timp înainte de incidentul din 3 mai 2004, inculpatul s-a liberat din penitenciar, unde ispășise o pedeapsă privativă de libertate pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, astfel că numitul, de câte ori se cercau îi spunea soției sale că "i-au venit ajutoare și fratele său o să-i ia piuitul".
De altfel, și inculpatul o amenințase pe partea vătămată, spunându-i să nu-l mai certe pe fratele său.
În dimineața de 3 mai 2004, tot pe fondul consumului de alcool, între și soția sa a avut loc o ceartă, aceasta din urmă reproșându-i că se îmbătase și nu o ajută la treburile gospodărești, condiție în care ea nu mai poate face față acestora.
În timp ce partea vătămată și soțul ei se certau, inculpatul asculta din ușa locuinței sale, stând pe scară și fumând. Auzind cearta dintre cei doi, inculpatul a început să-i adreseze injurii cumnatei sale, partea vătămată (). Profitând de faptul că aceasta stătea așezată pe bordura de la scara casei și mânca, inculpatul a luat de jos o piatră și a aruncat-o în direcția acesteia, peste gard, lovind-o la nivelul cotului stâng și imediat luând o altă piatră, cu care, de această dată, a lovit-o în partea a capului.
După comiterea agresiunii, partea vătămată a plecat și a anunțat organele de poliție, care la rândul lor au anunțat ambulanța.
Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean DTS și ulterior, la Spitalul Clinic nr.1
Din raportul medico-legal nr.548/2004 al SML Mar ezultat că partea vătămată a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, că acestea pot data din 3 mai 2004, necesitând pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale și nu i-au pus în primejdie viața, iar lipsa de substanță craniană osoasă constituie infirmitate.
Întrucât, inițial a susținut că el a fost cel care a lovit-o pe soția sa, prin aruncarea unui lăntete din lemn de la distanță în capul acesteia, s-a solicitat LMo completare a raportului medico-legal pentru a preciza dacă leziunile suferite de partea vătămată puteau fi provocate de acel obiect contondent, înaintându-se totodată la.L M un obiect din lemn cu lungimea de 55 cm și lățimea de 5 cm.
De asemenea, s-a cerut precizarea dacă leziunile puteau fi provocate de o piatră cu dimensiuni mai mari și margini neregulate.
Cu adresa nr.588 din 22 iunie 2004 în completarea raportului medico-legal s- concluzionat că leziunile traumatice prezentate de, putea fi provocate de obiectul contondent prezentat (lăntetele), iar absența celui de-al doilea corp contondent (piatra) medicul legist a arătat că nu se poate pronunța dacă putea produce aceste leziuni.
Avându-se în vedere declarațiile și susținerile părții vătămate s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către IML Prin raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 1929/A5/21.01.2005, LCs -a concluzionat că, numita a prezentat leziuni de violență ce pot data din 3 mai 2004, leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure și au necesitat pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale și leziunile i-au pus în primejdie viața.
Lipsa de substanță osoasă produsă prin operația neurochirurgicală impusă de gravitatea cazului constituie infirmitate permanentă. Este posibil ca leziunea craniană cea care exprimă gravitatea cazului, să fie produsă prin lovire cu lăntetele de lemn - corp delict examinat dacă impactul s-a produs cu extremitatea distală a unei muchii lungi, agresorul ținând lăntetele în mână. Nu este posibilă producerea leziunii craniene prin lovire cu lăntetele aruncat de la distanță.
Există posibilitatea ca leziunea craniană să se fi produs prin lovire cu o piatră de la distanță, dacă suprafața de impact a pietrei are o formă relativă de complex muchie-. Lovitura de la cap a putut fi aplicată din partea.
Dată fiind contradicția dintre cele două acte medicale, cât și versiunile formulate, cea a părții vătămate, care susține că a fost lovită de cumnatul său cu două pietre din caldarâm, peste gard, din partea, din care una a lovit-o în stâng, iar a doua în partea a capului, iar cea de-a doua versiune, a inculpatului și a fratelui său, cum că acesta din urmă a lovit-o o singură dată cu un lăntete aruncat de la distanță, din față, s-a solicitat Comisiei Superioare Medico Legale să se pronunțe cu privire la determinarea exactă a corpului folosit la agresiune.
Prin adresa nr. 14193/2005 dată în 24.02.2006, Comisia Superioară Medico Legală din cadrul L "Prof. Dr. Minovici" B, a avizat concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr.1929/A 5 din 21 ianuarie 2005 al
S-a precizat în rechizitoriu că, după ce a fost externată, partea vătămată, de teama cumnatului ei, inculpatul, nu s-a mai întors la domiciliul conjugal, ci a locuit o perioadă de două luni la sora acesteia din satul, după care s-a mutat la fiica ei a, care întreține relații de concubinaj și locuiește în comuna Ocol la familia. De altfel, a și divorțat de soțul său, în prezent purtând numele de și și-a achiziționat o casă în satul, comuna.
Realizând gravitatea faptei sale și consecințele acesteia, inculpatul, împreună cu fratele său au pus la cale un scenariu potrivit căruia, el nu a avut nici o participare la comiterea agresiunii, ci doar fratele său care în urma certei cu soția sa, a luat o bucată de lemn din curte și a aruncat-o din față, în direcția capului acesteia, susținând această versiune tot timpul urmăririi penale, în ciuda actelor medico-legale care concluzionează că leziunile părții vătămate nu puteau fi produse în acest mod.
Întrucât organele de poliție începuseră cercetările, inculpatul a încercat o împăcare cu partea vătămată, inclusiv prin oferirea unei sume de bani, astfel că la sfârșitul lunii iulie 2004, cu autoturismul său care era condus de, împreună cu și ceilalți doi copii ai acestuia din urmă, și s-au deplasat la domiciliul familiei din comuna Ocol, unde se afla partea vătămată și deoarece aceasta a solicitat o sumă mai mare de bani decât cea oferită de inculpatul, nu s-a ajuns la nici o înțelegere.
Deși la urmărirea penală a susținut permanent că el este cel care a lovit-o pe soția sa, în modalitatea arătată mai sus, în particular, când aceștia se întâlneau cu prilejul unor vizite făcute la domiciliul fostei sale soții, în, unde mergea pentru a-și vedea copiii, acesta de fiecare dată, a arătat în discuțiile purtate că el nu a atins-o sub nici o formă pe partea vătămată, ci fratele său a lovit-o cu pietre, însă a luat fapta asupra sa în urma înțelegerii cu acesta, pentru a nu-i agrava situația, inculpatul fiind recidivist și având un rest de pedeapsă neexecutat de 4 ani, iar el ar fi primit o pedeapsă mai mică în cazul unei condamnări.
În acest sens, s-au menționat declarațiile martorilor care au asistat la discuții, G și.
De altfel, în ultimul moment, după prezentarea materialului de urmărire penală, în data de 13 decembrie 2006 inculpatului, martorul, în data de 25 ianuarie 2007 s-a prezentat la Parchetul M și a revenit în totalitate asupra declarațiilor date în cauză până atunci, relatând amănunțit adevărata stare de fapt, dând amănunte despre înțelegerea dintre el și fratele său, inclusiv despre ascunderea pietrelor cu care acesta o lovise pe fosta sa soție.
Revenirea la declarație a numitului a fost determinată de faptul că, fiica sa, i-a prezentat înregistrarea audio-video pe telefonul mobil făcută cu prilejul unei vizite a acestuia la mama sa, în data de 08 ianuarie 2007, înregistrare pe care a prezentat-o apoi la organele de urmărire penală și care se înaintează împreună cu dosarul ca probă extrajudiciară.
S-a precizat în continuare că vinovăția inculpatului este probată cu procesul-verbal de consemnare a plângerii, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de reconstituire, planșa foto și schița, actele medico-legale, declarațiile martorilor, procesele-verbale de confruntare și declarațiile inculpatului.
Cu privire la persoana inculpatului, s-a arătat că acesta prezintă un handicap din copilărie, având mâna dreaptă amputată și în societate este apreciat ca o persoană periculoasă, inclusiv de membrii familiei.
În cursul urmăririi penale a negat comiterea infracțiunii încercând inducerea în eroare a organelor de cercetare penală.
Astfel, inculpatul a formulat mai multe cereri de probatorii, indicând martori care ar fi putut afirma că el nu a fost de față la cearta dintre fratele său și partea vătămată, ocupându-se în acest timp de sacrificarea unui porc. Cererile au fost respinse de anchetator, fiind făcute la 7 luni de la declanșarea cercetărilor de către procuror, iar aspectul s-a apreciat că nu este relevant, întrucât faptul că inculpatul a sacrificat animalul la domiciliul său, în apropierea locului faptei (cele două locuințe sunt alăturate, fiind despărțite de un gard) implică prezența acestuia la locul faptei, iar activitatea infracțională s-a putut desfășura într-un interval de timp foarte scurt.
De altfel, martorul, vecin cu cele două familii ale lui și a declarat că nu avea cum să sacrifice porci, deoarece de mulți ani familia sa nu mai deține astfel de animale.
Cu prilejul celei de-a doua prezentări a materialului de urmărire penală, inculpatul a solicitat să fie confruntat cu fratele său, însă, întrucât acesta din urmă în declarația dată a susținut că îi este teamă de fratele său, cerând în acest sens protecția organelor de poliție și această cerere a fost respinsă.
Totodată, avându-se în vedere încadrarea juridică a faptei se mai menționează că față de inculpat a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, iar prin aceasta s-a concluzionat că inculpatul prezintă reacții psihice normale și are discernământ pentru faptele pentru care este inculpat.
Procedându-se la soluționarea cauzei, instanța a luat interogatoriu inculpatului după ce i s-au adus la cunoștință toate drepturile procesuale pe care le are conf. art.322 Cod pr.penală și după ce a fost de acord să dea declarație în cauză.
În declarația sa, inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei și precizează că cel care a lovit-o pe partea vătămată a fost fratele său și soțul părții vătămate, între care știe că a existat o certă în acea zi.
Referitor la declarațiile contradictorii ale martorului, care inițial a afirmat că el a lovit partea vătămată și ulterior a revenit, arătă că această revenire la primele declarații se datorează influențelor părții vătămate, care i-a condiționat schimbarea declarației pentru a-și retrage plângerea dintr-o altă cauză, având ca obiect abandon de familie, în care era condamnat la 1 an închisoare cu suspendare, dar hotărârea nu era definitivă și în final partea vătămată și-a și retras plângerea.
Au fost audiați martorii cauzei, cu excepția lui care a decedat în timpul cercetării judecătorești. S-a constatat că nici unul din aceștia nu a perceput în mod direct derularea incidentului, dar au aflat despre ce s-a întâmplat din discuțiile cu părțile și martorul.
Astfel, martorii a, declară că inculpatul împreună cu cu și sora acestuia au fost în comuna Ocol la domiciliul socrilor martorei a cu scopul de a se ajunge la împăcare cu partea vătămată.
Cum aceștia au participat la discuții, au precizat că au auzit când inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată ce pretenții are, aceasta cerând suma de 100 milioane lei vechi, dar inculpatul nu a fost de acord cu această sumă și a plecat la un bar în comună.
Mai mult, martora a arată că aflase de la tatăl său din primele luni după săvârșirea faptei, că nu acesta era vinovat de lovirea părții vătămate și că dacă va ajunge în penitenciar va fi susținut cu pachet de fratele său,.
Același aspect l-a aflat a doua zi și martorul căruia i-a spus tatăl său că nu el este vinovat și s-a gândit la inculpat că mai are neexecutat un rest de pedeapsă de 4 ani din pedeapsa anterioară, însă nu a făcut bine că a luat fapta asupra lui.
a declarat că după ce a plecat inculpatul cu fratele său de la domiciliul acesteia, a revenit și i-a spus părții vătămate că inculpatul i-a oferit 60 de milioane lei pentru împăcare, dar aceasta nu a fost de acord și mai mult decât atât martora susține că inculpatul a recunoscut în prezența sa că este vinovat, iar partea vătămată îi spusese anterior același lucru când a apelat să o găzduiască, cât și îi comunicase telefonic că cel care a lovit-o pe a fost fratele său, dar fiind beat, la poliție a spus că el a făcut aceasta.
De asemenea, martorul Gad eclarat că a auzit partea vătămată discutând cu alte persoane către care susținea că cel care a lovit-o cu piatra în cap este inculpatul și nu soțul său, însă precizează că inculpatul nu i-a spus acest fapt. Martorul declară că în mai sau iunie 2004 s-a întâlnit cu inculpatul în barul proprietatea martorului G și a asistat la discuția dintre acesta și inculpat, situație în care inculpatul a recunoscut că fapta reclamată de partea vătămată a luat-o fratele său, pentru că el mai are un rest de pedeapsă neexecutată de 4 ani. Date fiind contradicțiile dintre declarațiile acestor martori, s-a procedat la confruntarea lor, menținându-și cele afirmate în prima declarație privind recunoașterea inculpatului în discuția cu G că este autorul faptei, iar G nu confirmă că a perceput acest răspuns de la inculpat.
Martorul a declarat că în urmă cu peste doi ani, inculpatul a recunoscut față de acesta că a lovit partea vătămată în cap cu o bucată de cărămidă și că a aranjat cu fratele său să ia fapta asupra lui.
Totodată, fiul părții vătămate a susținut că în ziua când s-a comis acea faptă, în jurul orelor 14,00, când a venit acasă a găsit pe a doua treaptă a scării de la intrarea în casă o piatră colțuroasă și a văzut că un al acesteia era pătat cu sânge.
Ori, această împrejurare percepută de martor vine în sprijinul celor afirmate de partea vătămată că a fost lovită la cap cu o piatră și infirmă afirmațiile martorului din primele declarații în sensul că el ar fi lovit-o cu o scândură.
Martorii, au declarat că sunt vecine cu partea vătămată și după circa 1 an de zile de la comiterea faptei, prin luna mai 2005 fostul soț a vizitat pe partea vătămată care era despărțită de acesta și purtând o discuție în prezența lor, a afirmat că nu el a lovit-o pe aceasta, ci fratele său.
În apărare, inculpatul a solicitat audierea mai multor martori, probele fiind admise în totalitate, martorele și, afirmând că au auzit când partea vătămată a declarat că a fost lovită de către în urmă cu circa 3 ani.
a mai arătat că în familia părții vătămate erau dese conflicte și că partea vătămată s-a dus de multe ori la poliție.
S-a reținut că martora nu a declarat că partea vătămată avea sânge la cap sau pe haine, însă, mama soției inculpatului a arătat că partea vătămată avea sânge pe mâna, aspect care nu a fost confirmat de cealaltă martoră, mai ales că s-a întâlnit ulterior cu aceasta, la ieșirea din sat și care nu a văzut sânge la partea vătămată.
Față de cele două declarații, prima instanță a apreciat că nu dovedesc că cele percepute de martore s-au întâmplat la data de 3 mai 2004, câtă vreme partea vătămată avea conflicte frecvente în familie și mergea des la poliție să reclame.
Este adevărat că partea vătămată la urmărirea penală a declarat că pe drum s-a întâlnit cu și, dar arată că nu a vorbit cu ele. Cum este soacra inculpatului, declarația acesteia s-a apreciat a fi subiectivă, câtă vreme nu s-a coroborat cu alte probe și a rrămas izolată, iar declarațiile martorelor au fost în contradicție cu privire la un aspect esențial, respectiv observarea prezenței sângelui la partea vătămată care demonstra că partea vătămată prezenta o leziune în zona capului în momentul în care s-au întâlnit cu aceasta, pentru că acest aspect a fost sesizat de dar nu și de martora.
Referitor la martorii și cu care inculpatul a solicitat să dovedească faptul că la data comiterii faptei sacrifica un porc, primul martor a relatat că în jurul orelor 11,00-12,00 ajuns la domiciliul lui și acesta tăiase un porc și l-a găsit pârlindu-l, aspect confirmat și de fiul inculpatului. Din aceste declarații a rezultat că inculpatul nu procedase la tăierea porcului cu mult timp înainte de ora prânzului, câtă vreme la acea oră l-a rugat pe să îl ajute să pârlească porcul, după care să procedeze la tranșarea acestuia. Aceste împrejurări probate de martorii propuși în apărare nu a exclus prezența inculpatului pe scara locuinței sale în jurul orei 11,00, când a avut loc fapta de lovire.
Martorul care este cumnat cu inculpatul și cu martorul, soția sa fiind sora acestora, a susținut că a afirmat față de el, la scurt timp după internarea părții vătămate, că a lovit-o pe soția sa care este în spital la Afirmația făcută de față de martor s-a apreciat ca fiind conformă cu declarațiile date de în acel moment, în cursul urmăririi penale când acesta hotărâse să ia asupra sa fapta și astfel se explică și cele relatate martorului la acea dată, dar ulterior la 25.01.2007 a revenit în totalitate la cele declarate și a arătat că inculpatul l-a rugat să ia această faptă asupra lui pentru că el a mai fost condamnat. Din declarația lui a rezultat faptul că inculpatul i-a cerut piatra cu care a lovit partea vătămată, piatră care se afla lângă cușca câinelui, în scopul ascunderii ei spre nu a fi găsită de poliție.
Martorul a mai menționat că îi este frică de fratele său care este violent și din aceste considerente nu a spus adevărul, cerând totodată protecția poliției.
Susținerea lui în sensul că i-a dat inculpatului acea piatră aflată lângă cușca câinelui s-a coroborat cu cele declarate de în sensul că în acea zi când a avut loc incidentul,acesta a găsit o piatră al cărei era pătat de sânge, pe scara locuinței, pe care a luat-o și a aruncat-o spre cușca câinelui, la scurt timp de la săvârșirea faptei.
Astfel s-au explicat afirmațiile martorului față de martorul, afirmații retractate ulterior de cel dintâi.
S-a mai solicitat de inculpat audierea în apărare a martorilor care și-a schimbat numele în și, la ultimul renunțând, întrucât era plecat din țară. Martorul, fost arată că inculpatul l-a încunoștințat că-l va pune martor, întrucât în ziua în care s-au întâlnit în comuna Ocol a fost o ceartă la familia, cuscrii părții vătămate. Din declarația acestuia a rezultat că inculpatul i-a spus că a venit în acea comună cu fratele său să rezolve niște probleme, fără a face alte precizări.
Concluzionând, instanța a reținut că martorii audiați în apărare nu cunosc nici un amănunt sau împrejurare esențială în legătură cu derularea evenimentelor, aspectele relatate de aceștia fiind ulterioare comiterii faptei.
În cauză, s-a efectuat un raport medico-legal de Serviciul de Medicină Legală M în care s-a concluzionat că leziunile prezentate de partea vătămată au fost produse prin lovire cu sau de corpuri dure, că pot data din 3.05.2004, necesită pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, că nu au pus în primejdie viața și că lipsa de substanță osoasă constituie infirmitate, iar urmarea relațiilor solicitate aceluiași serviciu medico-legal, s-a precizat că leziunile traumatice ale părții vătămate pot fi provocate cu corpul contondent prezentat (lăntetele ), iar în absența celui de al doilea corp contondent ( piatra), s-a arătat că nu se poate pronunța dacă putea produce aceste leziuni.
În acest condiții s-a efectuat un nou raport de expertiză medico-legală la Institutul de Medicină Legală C, raport ce a fost avizat de Comisia de Control și Avizare a actelor medico-legale de pe lângă Institutul de Medicină Legală C și de Comisia Superioară a IML Minovici B, care a concluzionat că leziunile prezentate de partea vătămată pot data din 3.05.2004 și au necesitat 45-50 de zile îngrijiri medicale, i-au pus în primejdie viața, iar lipsa de substanță osoasă craniană produsă prin operația neurochirurgicală impusă de gravitatea cazului, constituie infirmitate fizică permanentă. S-a precizat totodată, că este posibil ca leziunea craniană care exprimă gravitatea cazului să se fi produs prin lovire cu lăntetele de lemn - corp delict examinat - dacă impactul s-a produs cu extremitatea distală a unei muchii lungi, agresorul ținând lăntetele în mână și nu este posibilă producerea leziunii craniene prin lovire cu lăntetele aruncat de la distanță.
S-a mai arătat că există posibilitatea ca leziunea craniană să se fi produs prin lovire cu o piatră aruncată de la distanță, dacă suprafața de impact a pietrei are o formă relativă de complex muchie - și lovitura la cap a putut fi aplicată din partea.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că la data de 3.05.2004 a izbucnit o ceartă între partea vătămată și și în timp ce aceștia se certau, inculpatul asculta din ușa locuinței sale, stând pe scară. În timpul certei dintre cei doi, a intervenit inculpatul care profitând de faptul că partea vătămată stătea așezată pe bordura de la scara casei, a luat de jos o piatră și a aruncat-o în direcția acesteia, peste gard, lovind-o la nivelul cotului stâng și imediat luând o altă piatră, a aruncat-o în aceeași direcție unde se afla partea vătămată și a lovit-o de această dată în partea a capului. După comiterea agresiunii, partea vătămată a plecat și a anunțat poliția, care la rândul ei a anunțat ambulanța. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Tr. S și ulterior la Spitalul Clinic nr.1
Această stare de fapt a fost dovedită cu declarațiile martorilor a, audiați la urmărirea penală și în mod nemijlocit de instanță, martori față de care soțul părții vătămate a precizat că cel care a lovit partea vătămată a fost inculpatul, fiind și singurul martor care a perceput în mod direct evenimentele. Martorul, audiat la parchet revine la declarațiile făcute anterior datei de 25.01.2007 și afirmă același lucru ca cel precizat față de martorii menționați mai sus, în sensul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu o piatră care a fost găsită lângă cușca câinelui, rezultând din depoziția martorului că acesta o aruncase acolo de pe scară și care era o piatră colțuroasă și pătată de sânge la un capăt.
Deși în primele declarații la urmărirea penală a susținut că el a lovit-o pe soția sa cu un lăntete de la o distanță de circa 2, din expertiza medico-legală a IML Car ezultat cert că nu este posibilă producerea leziunii craniene provocată părții vătămate prin lovirea cu lăntetele aruncat de la distanță, așa cum susține martorul. De asemenea, același raport medico-legal a concluzionat că este posibilă producerea leziunii craniene prin lovire cu o piatră aruncată de la distanță, dacă suprafața de impact a pietrei avea o formă relativă de complex muchie-. Ori, așa cum a declarat martorul, piatra găsită de acesta pe scară avea o formă de romb, iar la un exista o urmă de sânge, aspecte percepute de martor și care coincid cu concluziile medico-legale privind forma pietrei cu care se putea produce leziunea din zona capului părții vătămate.
De asemenea, faptul că primele declarații date de martorul nu reflectă realitatea este dovedită și de cele două leziuni care le-a prezentat partea vătămată, la și la cap, contrar susținerilor acestuia că și-a lovit soția o singură dată. De altfel, ulterior a revenit la cele declarate anterior și a relatat cum s-au derulat faptele și că inculpatul i-a arătat și i-a cerut piatra cu care o lovise pe partea vătămată, după care l-a rugat să ia fapta asupra sa pentru că va lua o pedeapsă mai mică nemaifiind condamnat,asigurându-l că va avea grijă de el în penitenciar.
Toate aceste probe, respectiv actele medico-legale, declarațiile martorilor, față de care singurul martor prezent la incident a precizat că inculpatul este vinovat,cât și declarațiile martorilor, și față de care inculpatul a recunoscut că el a lovit- pe partea vătămată, dovedesc vinovăția inculpatului în producerea leziunilor prezentate de partea vătămată.
Susținerea inculpatului că nu era prezent la locul faptei nu a fost înlăturată cu martorii propuși în apărare, deoarece aceștia cunosc împrejurări ulterioare orelor 11,00, când l-au văzut pe inculpat că tăiase un porc în gospodăria sa, fapta reținându-se ca fiind comisă în jurul orei 11,00 având în vedere că la postul de poliție reclamația a fost făcută la ora 12,00, partea vătămată deplasându-se din satul în comuna Izvorul.
De asemenea, nici martorele care au declarat că s-au întâlnit cu partea vătămată pe drum nu au putut preciza data la care au întâlnit partea vătămată, iar martora a menționat că aceasta cunoaște că a fost de multe ori la poliție pentru a reclama conflictele ce le avea cu soțul său, nu demonstrează că acestea s-au întâlnit cu partea vătămată la 3.05.2004, câtă vreme nu rețin data exactă, partea vătămată rezultând că mergea frecvent la poliție.
Prima instanță a apreciat în raport cu încadrarea juridică a faptei, că pentru existența infracțiunii de tentativă de omor trebuie dovedit că lovirea s-a produs cu intenție, cu un obiect de a produce moartea, cu intensitate și să vizeze un organ vital.
Ori, s-a reținut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu două pietre, obiecte ce pot fi apte de a produce moartea, dar în condițiile în care acestea sunt de dimensiuni mai mari încât să fie vădit faptul că pot cauza suprimarea vieții unei persoane, dacă lovitura este aplicată cu intensitate și vizează un organ vital. Ori, pietrele cu care a lovit inculpatul nu au fost găsite de organele de anchetă și nu s-au putut stabili dimensiunile acestora, ci doar că una dintre ele care a lovit capul victimei avea o formă apropiată de un romb, cu colțuri, aspecte relatate de martorii care au văzut acea piatră, respectiv de și.
Față de dimensiunea leziunii, de faptul că gravitatea ei a fost accentuată de colțul pietrei, s-a impus concluzia că piatra cu care s-a aruncat și cea care a dus la gravitatea cazului nu putea avea dimensiuni atât de mari care să-l facă pe inculpat să realizeze că acestea pot constitui instrumente apte de a produce moartea.
Prima instanță, a precizat că intenția de a ucide trebuie stabilită în raport de toate împrejurările în care a acționat inculpatul.
Din probe a rezultat că inculpatul a auzit că partea vătămată se certa cu soțul care este fratele său și a avut o reacție spontană în a pune mâna pe piatră ce a avut-o la îndemână în curtea sa și a aruncat-o peste gardul de plasă de sârmă de 1,50 înălțime care despărțea cele două proprietăți în direcția părții vătămate de la o distanță de până la 6, cu care a lovit-o în, după care a luat o altă piatră cu care în aceleași condiții a aruncat-o spre partea vătămată și a lovit-o în zona capului.
În concluzie, față de faptul că pentru pietrele care s-au aruncat spre partea vătămată nu s-au putut stabili cu certitudine dimensiunile lor, că reacția inculpatului a fost spontană, că le-a aruncat de la o distanță ce putea fi între 4 sau 6, întrucât nici partea vătămată nu poate relata cu certitudine locul de unde s-au aruncat pietrele, fiind cu spatele, că acestea s-au aruncat peste un gard de plasă de sârmă ochiuri înalt de 1,50, s-a apreciat că aceste elemente demonstrează că inculpatul a acționat cu intenția de a aplica o corecție părții vătămate față de comportarea acesteia în relațiile cu fratele său și nu probează intenția de a ucide, mai ales că, nu s-a putut stabili cu certitudine mărimea pietrei cu care a aruncat spre capul părții vătămate, iar orice dubiu profită inculpatului.
Pentru aceste considerente, s-a admis cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală gravă și în baza art. 334.C.P.P. s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul din infracțiunea prev. de art.20 rap. la art.174 comb. cu art.176 lit.c Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal.
De asemenea, în sarcina inculpatului s-au reținut și circumstanțele agravante legale a recidivei postcondamnatorii și postexecutorii prevăzute de art.37 lit. și b Cod penal, având în vedere condamnările anterioare ale acestuia, ultima fiind de 14 ani închisoare aplicată prin 79 din 7.12.1994 a Tribunalului Mehedinți, din care s-a liberat condiționat la 2.03.2004, cu un rest de 1462 zile. Deși în rechizitoriu s-a reținut doar incidența art. 37 lit.a Cod penal, față de condamnarea de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1353/1989 a Judecătoriei Drobeta Tr. S, acesta se află și în stare de recidivă postexecutorie în raport cu prima condamnare,.
În baza art.61 Cod penal, s-a revocat și restul de pedeapsă neexecutat din sentința penală nr. 79/1996 a Tribunalului Mehedinți care se va contopi cu pedeapsa aplicată, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Totodată, s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal, apreciindu-se că prin interzicerea drepturilor electorale se respectă principiul proporționalității cu fapta comisă.
Astfel, cum inculpatul a comis o infracțiune îndreptată împotriva integrității corporale a unei persoane cu urmări care au pus în primejdie viața, relevă faptul că inculpatul nu a avut capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața și în consecință neavând maturitatea de a respecta dreptul la integritate corporală a unei persoane și chiar dreptul la viață care a fost pusă în primejdie a celor mai apropiați semeni, aceasta a constituit motivul pentru care a fost lipsit de libertate până la executarea pedepsei și pentru care s-a impus în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze nici asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Referitor la acțiunea civilă promovată de partea vătămată, s-a reținut că inițial acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000, din care 1700 lei daune materiale și 18.300 lei daune morale, cât și cu o prestație periodică lunară justificată de starea de infirmitate.
La termenul din 14 noiembrie 2007, apărătorul părții vătămate, în prezența acesteia, renunță la cererea privind prestația periodică lunară, iar în raport cu principiul disponibilității, instanța a lua act de renunțarea la acest capăt de cerere.
Cu privire la pretențiile materiale și morale, cererea părții civile s-a apreciat ca întemeiată în raport de actele existente la dosar, respectiv, chitanța nr.- din 17.05.2004 din care rezultă că a achitat către CAS M suma de 6.482.000 lei ROL și către C suma de 1.381.000 lei ROL pentru care deși nu s-a depus această chitanță, partea vătămată a fost prezentă și examinată de comisie, iar în adresa nu s-a menționat că se vor suporta de poliție costurile acesteia, ceea ce a dus la concluzia că a fost achitată c/val. expertizei de partea vătămată.
Din aceste acte a rezultat că partea civilă a probat suma de 786,30 lei (7.863.000 lei ROL), cu titlu de daune materiale, situație în care cererea sa a fost admisă și inculpatul fost obligat să plătească daunele materiale dovedite.
Referitor la daunele morale, s-a apreciat că față de faptul că partea civilă a fost supusă unor suferințe fizice îndelungate, că în același timp a suferit și o traumă psihică datorată acestora, dar și stării de infirmitate cu care a rămas după intervențiile chirurgicale, traumă ce va persista toată viața, se impune acordarea cu titlu de daune morale a sumei de 15.000 lei ce reprezintă o compensare a acestor traume care o vor marca în continuare.
Cu privire la unitățile spitalicești introduse în cauză, cererile acestora au fost admise în totalitate și inculpatul a fost obligat la 517,26 RON cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la achitarea debitului către Spitalul Județean D Tr. S și la 1.061,38 lei RON către Spitalul Clinic Județean de Urgență C, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului, sume ce au reprezentat cheltuielile făcute cu spitalizarea părții vătămate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, partea civilă și inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Astfel, parchetul a criticat sentința sub aspectul laturii penale, invocând greșita schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea prev.de art.182 alin.2 Cod penal, în raport de actele existente la dosar; s-a arătat că analiza declarațiilor testimoniale a procesului-verbal de reconstituire, planșele foto, actele medico-legale stabilesc o stare de fapt care nu poate fi înlăturată numai prin afirmațiile inculpatului, acesta încercând inducerea în eroare a organelor judiciare, prin acreditarea ideii că fratele său este cel care a lovit-o pe partea vătămată, deși poziția părții vătămată a fost una consecventă, în sensul că cel care a lovit-o a fost inculpatul și nu soțul său, aceasta percepând cu propriile sale simțuri cele două lovituri cu piatra; se invocă și faptul că după ieșirea din spital, partea vătămată a părăsit domiciliul conjugal, divorțând de fratele inculpatului datorită temerii creată de caracterul violent al inculpatului, iar din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul a vizitat-o pe partea vătămată și în noua sa locație, solicitându-i să se împace, dar nu s-au înțeles asupra sumei de bani care să asigure despăgubirea acesteia.
Sentința a fost criticată de parchet și datorită faptului că prima instanță nu a avut în vedere la încadrarea juridică a faptei un aspect deosebit de important care reiese din poziționarea în teren a caselor părții vătămate și inculpatului, conform planșelor foto și schiței locului faptei, alături de afirmația părții vătămate care arată că în momentul în care a fost lovită de inculpat se afla pe o scară la aproximativ 1,10 metri înălțime de sol. Ca urmare, se arată că inculpatul nu a avut nevoie de circumstanțe faptice speciale pentru ca aruncarea pietrei să manifeste un efort deosebit, iar examinarea planșelor foto înlătură afirmațiile pe care instanța le face atunci când consideră că nu există intenția directă de a ucide. Faptul că nu s-a putut stabili cu certitudine dimensiunea celor două pietre, nu are importanță în opinia parchetului, deoarece în raport de concluziile actelor medico-legale era posibilă producerea leziunii asupra craniului părții vătămate, dacă suprafața de impact pietrei avea o formă relativă de complex muchie- și putea fi aplicată și prin partea (această lovitură a produs leziuni părții vătămate care au dus la infirmitate fizică permanentă de natură a atrage și punerea în primejdie a acesteia).
Se invocă de asemenea, că în situația în care intenția inculpatului ar fi fost numai aceea de a aplica o corecție, atunci acesta s-ar fi oprit după aruncarea primei pietre care deja cauzase părții vătămate o echimoză și hematom la stâng, însă intenția sa a fost alta și anume aceea de a ucide pe partea vătămată, deoarece prin leziunea deosebit de gravă produsă, viața acesteia a fost pusă în primejdie.
S-au invocat aminozitățile și conflictele ce existau permanent în familia părții vătămate, precum și între aceasta și familia inculpatului, arătându-se că incidentul intervenit la 3 mai 2004, ar avea la bază manifestarea violentă a inculpatului care dorea să-și pună în aplicare multiplele amenințări anterioare la adresa părții vătămate.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul condamnării inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Partea civilă a criticat sentința atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile, solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174, 176 lit.c Cod penal, la o pedeapsă cu închisoarea, iar sub aspectul laturii civile, s-a solicitat obligarea acestuia la plata daunelor solicitate în raport de probele existente la dosar.
Inculpatul a criticat de asemenea, sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod pr.penală, întrucât nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat; s-a invocat interpretarea eronată și înlăturarea nejustificată a unor probe esențiale pentru lămurirea cauzei, respectiv faptul că fratele său, a recunoscut că el a fost cel care a lovit-o pe partea vătămată cu o bucată de lemn, iar noua expertiză medico-legală a concluzionat că leziunea produsă victimei este corespunzătoare ca dimensiuni și formă cu muchia corpului contondent prezentat de soțul victimei și că aceasta s-a putut produce prin lovire cu lăntetele de lemn, arătându-se totodată, că leziunea se putea produce și prin lovire cu o piatră aruncată de la distanță dacă suprafața de impact a pietrei avea o formă relativă de complex muchie-; inculpatul a invocat faptul că acest corp delict nu a fost găsit, iar partea vătămată cu ocazia internării a declarat că nu a văzut corpul delict cu care a fost lovită; s-au invocat, de asemenea, contradicțiile existente între declarațiile părții vătămate cu privire la corpul cu care a fost lovită, aspecte reținute și în încheierea pronunțată de Curtea de Apel Craiova la 5 mai 2005, prin care s-a respins recursul și respectiv propunerea formulată de parchet, având ca obiect arestarea preventivă a inculpatului.
În apelul său, inculpatul a invocat și încălcarea dreptului la apărare, întrucât la prezentarea materialului de urmărire penală și efectuarea celorlalte acte de cercetare penală nu a fost prezent apărătorul ales al acestuia, precum și înlăturarea nejustificată a declarațiilor martorelor și, care au relatat că la data de 3 mai 2004, s-au întâlnit cu partea vătămată care le-a spus că a fost bătută de soțul său; s-a invocat și reținerea ca mijloc de probă a declarației numitului după prezentarea materialului de urmărire penală în absența apărătorului inculpatului, întrucât era obținut în mod ilegal, existând posibilitatea să nu se fi consemnat cele relatate de martori.
Inculpatul a invocat, de asemenea, că procesul-verbal din 3 mai 2004, aflat la fila 2 din dosar, în care s-a consemnat plângerea părții vătămate a fost întocmit pro-causa, deoarece nu prezintă un număr de înregistrare și o rezoluție (s-a reținut că fapta a fost comisă la ora 11, iar plângerea a fost făcută de către partea vătămată la ora 12, deși până la Postul de Poliție Izvorul, unde aceasta a fost depusă sunt aproximativ 3 km, iar după această sesizare, la domiciliul inculpatului s-au prezentat doi lucrători de la Postul de Poliție menționat mai sus, care l-au căutat pe soțul acesteia și nu pe inculpat).
Apelurile sunt nefondate.
Analizând sentința apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, se constată că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent și just apreciat în baza căruia faptei reținute în sarcina inculpatului i s-a dat o încadrare juridică corectă în prevederile art.182 alin.2 Cod penal.
Apelurile declarate de inculpat care vizează nevinovăția acestuia, invocând săvârșirea infracțiunii de către o altă persoană, precum și de către parchet care critică greșita schimbare a încadrării juridice dispusă de prima instanță sunt nefondate.
Vinovăția inculpatului în raport cu infracțiunea prev.de art.182 Cod penal a fost dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate și actele medico-legale.
Astfel, martora a declarat la 21 iunie 2005 că a aflat de la tatăl său, că partea vătămată a fost lovită de către inculpat, însă acesta a fost de acord să declare că a săvârșit fapta, întrucât inculpatul este recidivist și avea un rest de pedeapsă de executat de 4 ani închisoare.
De asemenea, martorul a declarat că în cursul anului 2004, s-a întâlnit cu inculpatul care a recunoscut că a lovit-o cu piatra pe partea vătămată, însă i-a cerut fratelui său, să declare că acesta a săvârșit fapta, având în vedere starea de recidivă în care se afla.
În declarația dată la 4 mai 2004, fratele inculpatului, relatează că la data de 3 mai 2004 a avut un conflict cu partea vătămată, împrejurare în care a aruncat cu un lăntete în direcția acesteia care se afla la o distanță de 2-3 metri, provocându-i leziuni.
La data de 26 aprilie 2004, revine însă asupra declarației menționată mai sus și relatează că la data de 3 mai 2004 a avut într-adevăr, discuții contradictorii cu soția sa, partea vătămată, împrejurare în care s-au insultat reciproc, iar fratele său - inculpatul, a aruncat cu piatră în direcția acesteia, împrejurare în care a văzut că soția sa avea urme de sânge în zona capului. Martorul relatează de asemenea, că inculpatul i-a arătat o "piatră colțuroasă" care se afla în curtea părții vătămate, spunându-i că este piatra pe care o aruncase în direcția părții vătămate și i-a cerut, având în vedere restul pe care-l avea de executat din pedeapsa anterioară, să declare că acesta a săvârșit fapta întrucât va primi pedeapsă mai mică (menționăm că martorul nu a fost audiat în faza de cercetare judecătorească, întrucât a decedat la 22 mai 2007).
În faza de cercetare judecătorească, s-a dispus audierea martorilor, iar, fiul părții vătămate a declarat că la data de 3 mai 2004, întorcându-se acasă a găsit pe scările de la intrare în casă o "piatră colțuroasă" care avea urme de sânge, însă neștiind în momentul respectiv ce s-a întâmplat, a aruncat piatra în curte, iar ulterior a aflat despre conflictul dintre părți.
Totodată, martora a relatat în declarația dată în fața instanței de fond că numitul a precizat în prezența sa că cel care a lovit-o pe partea vătămată este fratele său, inculpatul, la această discuție fiind prezente și alte persoane, respectiv, și.
Martorul a menținut și în fața instanței de fond relatările făcute în cursul urmăririi penale, în sensul că inculpatul a relatat în cursul anului 2004 că el este cel care a lovit-o pe partea vătămată, însă i-a cerut fratelui său să declare că a aruncat piatra, întrucât avea un rest de pedeapsă de executat.
Susținerea apelantului inculpat în sensul că, numai prima declarație dată de martorul corespunde adevărului, partea vătămată fiind lovită cu un lăntete de către acesta este nefondată, fiind infirmată chiar de concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, întocmit de IML C la 21 ianuarie 2005, în care se precizează cu certitudine că nu este posibilă producerea leziunii craniene a victimei prin lovirea cu lăntetele aruncat de la distanță (s-a precizat numai posibilitatea că leziunea craniană să se fi produs prin lovire cu lăntetele de lemn examinat, dacă impactul s-ar fi produs cu extremitatea distală a unei muchii lungi, agresorul ținând lăntetele în mână - variantă exclusă de probele administrate în cauză, inclusiv de declarația inițială a martorului, în sensul că ar fi aruncat lăntetele de la distanță în direcția părții vătămate).
Mai mult, din concluziile aceluiași raport de nouă expertiză medico-legală rezultă că există posibilitatea ca leziunea craniană să se fi produs prin lovire cu o piatră aruncată de la distanță, dacă suprafața de impact a pietrei are o formă relativă de complex muchie (ori, din declarațiile martorului rezultă că în ziua conflictului acesta a găsit pe treptele locuinței părții vătămate piatră cu o formă asemănătoare descrise mai sus, având urme de sânge).
Din moment ce din ansamblul probelor administrate în cauză și menționate mai sus, rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii de vătămare corporală gravă reținută în sarcina sa, prin aruncarea pietrelor în direcția părții vătămate, împrejurarea că acestea nu s-au găsit, iar partea vătămată a declarat cu ocazia internării că nu știe cu exactitate dacă a fost lovită cu o piatră sau cu o cărămidă (în momentul aplicării loviturii, aceasta se afla cu spatele către inculpat, astfel încât nu a putut observa cu exactitate obiectul pe care- ținea în mână), nu poate infirma concluzia referitoare la vinovăția sa; altfel, ar însemna, pe de parte, să se ignore probele existente în cauză, iar pe de altă parte, să se acorde, în principiu, instrumentului cu care se săvârșește infracțiune de violență o valoare probantă prestabilită, determinantă pentru reținerea vinovăției ori nevinovăției, ceea ce este inadmisibil și în raport cu dispozițiile art.63 alin.2 Cod pr.penală.
Este nefondată și susținerea apelantului inculpat, în sensul că prima instanță nu a avut în vedere la soluționarea cauzei toate probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor propuși de inculpat în apărare sa, deoarece din hotărârea apelată rezultă că s-au avut în vedere toate probele existente la dosarul cauzei, inclusiv depozițiile menționate mai sus, fiind înlăturate întrucât cele două martore nu au putut preciza cu certitudine la ce dată s-au întâlnit cu partea vătămată, cu atât mai mult cu cât acestea au arătat că partea vătămată a făcut numeroase plângeri la organul de poliție împotriva soțului său.
S-a invocat de asemenea, de către inculpat faptul că procesul-verbal de consemnare a plângerii din data de 3 mai 2004 a fost întocmit pro-causa, fiind efectuat la o altă dată decât cea menționată, aspecte care nu pot fi reținute până la proba contrarie.
Cu privire la critica formulată de apelantul inculpat, în sensul încălcării dreptului la apărare, constând în aceea că toate actele de cercetare s-au efectuat în absența apărătorului ales, se constată că este nefondată întrucât inculpatului i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute de lege, acesta invederând la 26 aprilie 2005, că nu înțelege să-și angajeze apărător și este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu.
În ceea ce privește critica parchetului privind greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din tentativă la omor deosebit de grav în vătămare corporală gravă, prev.de art.182 alin.2 Cod penal, este nefondată.
În cauză, se constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. În timp ce în cazul infracțiunii prev.de art.182 alin.2 teza ultimă Cod penal, făptuitorul acționează cu praeterintenție, în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai cu intenție.
Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului, trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce și numai în situația în care nu s-ar putea stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, aceasta ar răspunde pentru tentativa la infracțiunea de omor.
Este adevărat că, din conținutul raportului de nouă expertiză medico-legală, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată i-au pus în primejdie viața acesteia, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea reținută de prima instanță, însă important nu este atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui directă sau indirectă, în raport cu viața victimei.
Ori, așa cum am arătat, atunci când a aruncat cu piatra în direcția părții vătămate, inculpatul nu a urmărit sau acceptat producerea unui rezultat letal, având în vedere atât distanța la care se afla victima, cât și dimensiunea corpului contondent folosit.
În consecință, în mod corect, prima instanță a procedat corect la schimbarea încadrării juridice a faptei, toate elementele existente la dosarul cauzei, conducând la această concluzie care exclude intenția inculpatului de a ucide victima.
Numai susținerea apelantei părți civile în sensul că inculpatul a avut intenția de aou cide, întrucât acesta a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni, nu poate duce la concluzia susținută de către această parte și de către parchet.
Partea civilă a criticat sentința și sub aspectul laturii civile, în sensul că în mod greșit prima instanță nu a dispus obligarea inculpatului la plata în totalitate a daunelor materiale și morale solicitate, critică nefondată în raport de actele existente la dosar (din actele existente la dosar rezultă că partea vătămată a făcut dovada numai a sumei acordată cu titlu de daune materiale de către prima instanță, respectiv 786,30 lei).
Cu privire la suma acordată cu titlu de daune morale, menționăm că în soluționarea acestei cereri, instanța trebuie să țină seama că victima unei infracțiuni de natura celei comise de inculpat este îndreptățită și la repararea prejudiciului moral cauzat prin vătămările corporale aduse sănătății acesteia, acest prejudiciu constând în suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat de pe urma faptului ilicit, constând în suportarea mediului spitalicesc și suferința de a fi privat de o viață normală într-o anumită perioadă, ceea ce presupune acordarea unor compensații sub forma unor daune care în cuantum de 15.000 lei stabilit de prima instanță apare ca fiind justificat.
În raport de considerentele de mai sus, apelurile declarate de parchet, partea civilă și inculpat sunt nefondate, motiv pentru care în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul și partea civilă.
Obligă apelantul inculpat și apelanta parte civilă la câte 20 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 28 mai 2008.
- - - - -
Grefier,
- -
Red.jud.LB
PS/19.06.2008
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea
