Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 8/2008. Curtea de Apel Militara
Comentarii |
|
CURTEA MILITARĂ DE APEL
APEL
Dosar nr-
DECIZIA NR.8
ședința publică din 24 septembrie 2008
Curtea Militară de Apel, compusă din:
PREȘEDINTE: Nemenționat Colonel magistrat
JUDECĂTOR - Colonel magistrat
s-a întrunit în ședință publică pentru soluționarea apelului declarat de revizuientul condamnat împotriva sentinței nr.33/27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B în dosarul nr-.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror militar colonel magistrat din cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Curtea Militară de Apel.
Grefier a fost.
La apelul nominal a răspuns apelantul revizuient condamnat, deținut în Penitenciarul Jilava, fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Mercedes cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/23 septembrie 2008.
Procedura îndeplinită.
Grefierul a făcut referatul cauzei și a învederat că revizuientul a declarat apel împotriva sentinței nr.33/27 mai 2008 a Tribunalului Militar Teritorial B prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de acesta.
Apărătorul desemnat din oficiu, avocat Mercedes a solicitat instanței permisiunea de a lua legătura cu apelantul revizuient.
Președintele completului de judecată a admis solicitarea doamnei avocat și a permis acesteia să ia legătura cu revizuientul condamnat, după care dânsa a arătat că deținutul și-a retras apelul formulat conform art.369 alin.(1) proc.pen. la dosar existând cereri scrise în acest sens și solicită să se ia act de retragerea căii de atac.
Procurorul a solicitat să se ia act de retragerea apelului și obligarea apelantului la cheltuieli judiciare către stat.
Apelantul revizuient, având ultimul cuvântul, a revenit asupra retragerii apelului și a arătat că dorește să se judece în fond calea de atac urmând să admitem în principiu cererea de revizuire, rejudecarea cauzei de către instanța competentă, desființarea sentinței nr.33/27 mai 2008 și anularea restului de pedeapsă stabilită prin sentința nr.89/16 mai 2001 pronunțată în dosarul nr.138/2001 de Tribunalul Militar Teritorial B.
CURTEA
constată că prin sentința nr.33/27 mai 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Militar Teritorial B, a fost respinsă cererea de revizuire a condamnatului și obligat deținutul la cheltuieli judiciare statului.
Termenul de apel împotriva acestei hotărâri a început să curgă de la data comunicării.
La data de 06 iunie 2008 (fil.2 - dosar Curtea Militară de Apel), când agentul procedural i-a înmânat sentința atacată și când a luat la cunoștință despre ea, a consemnat pe dovada de primire faptul că face apel; aceeași poziție și-a manifestat-o în scris, la 10 iunie 2008 (fil.3) în cererea către tribunal.
La 25 iunie 2008 (fil.1 dosar) a fost înregistrat apelul condamnatului la Curtea Militară de Apel și s-a fixat termen de judecată la 30 iulie 2008.
La 12 august 2008, prin cererea scrisă depusă la Administrația Națională a Penitenciarelor și-a retras apelul (fil.13 verso și fil.14), indicând și textul de lege. Aceeași voință și-a manifestat-o și la 14 august 2008 când formulează o cerere către Tribunalul Militar Teritorial B (fil.16) solicitând să nu mai fie adus în fața instanței, pentru că și-a retras apelul.
Acest aspect a fost consemnat și în încheierea de ședință din dosarul nr- al Tribunalului Militar Teritorial B (având altă cauză), la 14 august 2008.
La 27 august 2008, prezent în fața instanței, la Curtea Militară de Apel, revizuientul declară că nu își mai susține cererea, revine asupra hotărârii și dorește judecarea căii de atac.
La termenul următor - 24 septembrie 2008 - la Curtea Militară de Apel, acordându-se cuvântul pentru dezbateri, a cerut admiterea apelului, admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei, desființarea sentinței nr.33/2008 a Tribunalului Militar Teritorial B și anularea restului de pedeapsă aplicată prin hotărârea nr.89/16 mai 2001.
Conform art.363 proc.pen. termenul de apel este de 10 zile, iar pentru (ca deținut, care a lipsit la pronunțare) curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, în cazul lui, de la 06 iunie 2008 (fil.2 dosar), zi în care a și declanșat calea de atac.
Întrucât la 12 august 2008 a cerut în scris retragerea apelului, Curtea apreciază că revenirea asupra retragerii ar fi avut efect dacă ar fi fost făcută până la 18 iunie 2008, adică numai înăuntrul termenului pentru declararea căii de atac - conform art.368 alin.(2) proc.pen.; pentru că nu s-a procedat astfel, nu ne aflăm în situația prevăzută de art.368 proc.pen.
În schimb, sunt activate dispozițiile art.369 proc.pen. potrivit cărora până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat (ceea ce revizuientul a și făcut).
Conform art.416 pct.3 proc.pen. hotărârile primei instanțe rămân definitive (adică nu se mai poate reveni asupra lor prin căi ordinare de atac) la data retragerii apelului dacă acesta s-a produs după expirarea termenului de apel - ceea ce aici este cazul întrucât, în legătură cu sentința atacată, pentru termenul de apel a expirat la 18 iunie 2008, iar retragerea apelului a avut loc la 12 august 2008.
Față de cele menționate, instanța va lua act de retragerea apelului revizuientului.
În raport de soluția ce se va pronunța și în conformitate cu art.192 alin.(2) proc.pen. va fi obligat apelantul la cheltuieli judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul București - Serviciul de asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea apelului declarat de revizuientul deținut împotriva sentinței nr.33/27 mai 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Militar Teritorial B.
Obligă pe apelant la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul București - Serviciul de asistență juridică.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru apelantul deținut care a lipsit la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Colonel magistrat Colonel magistrat
GREFIER,
Red.CB/10.10.2008
Tehn.MM/2ex/10.10.2008
Jud.fond
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat