Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 82/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.82
Ședința publică din data de 26 mai 2008
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpata fiica lui și, născută la data de 26 februarie 1964, în prezent deținută în Penitenciarul, județul P, împotriva sentinței penale nr.28 din data de 19 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care în baza art.174 Cod penal cu aplicarea art.74 și art.76 lit.a Cod penal, a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal, pe o durată de 2 ani calculată începând cu data executării pedepsei principale.
Conform disp.art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatei drepturile prev.de art.64 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
Potrivit disp.art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatei și în baza disp.art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 11 august 2007 la zi.
S-a luat act că fiica victimei, nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul disp.art.118 lit.b Cod penal, s-a confiscat cuțitul corp delict folosit la comiterea faptei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta inculpată aflată în stare de arest, personal și asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației nr.3176/2008, fila 26 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu procedează la reaudierea apelantei inculpate pe situația de fapt, răspunsurile acesteia fiind consemnate în declarația aflată la fila 27 dosar.
Cu permisiunea instanței, avocat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat având cuvântul pentru apelanta - inculpată, arată că infracțiunea a fost săvârșită de către inculpată pe fondul consumului de alcool și al stării conflictuale existente între aceasta și victimă, că este la prima abatere a legii penale, solicitând instanței admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond redozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită instanței respingerea apelului declarat de inculpată ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, să se dispună menținerea stării de arest a inculpatei și deducerea perioadei arestării preventive la zi.
A apreciat că din probele administrate și aflate la dosarul cauzei, rezultă că a fost dovedită pe deplin vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, în mod corect a fost individualizată pedeapsa aplicată acesteia, considerând că nu se justifică redozarea pedepsei.
Apelanta - inculpată având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr.28 din 19 februarie 2008 Tribunalului Buzău, în baza art.174 Cod penal cu aplicarea art.74 și art.76 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpata fiica lui și, născută la data de 26 februarie 1964 în comuna Z, județul B, cu același domiciliu, fără forme legale în comuna, sat Z Slănic, județul B, CNP - la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata de 2 ani calculată începând cu data executării pedepsei principale.
Conform art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatei drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
Potrivit art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatei și conform art,88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 11 august 2007 la zi.
S-a luat act că fiica victimei, nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.18 lit.b Cod penal, s-a confiscat cuțitul corp delict folosit la comiterea faptei.
Inculpata a fost obligată la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat și la 100 lei onorariu apărător din oficiu.
Pentru a pronunța sentința respectivă, prima instanță a reținut în baza probelor administrate în cauză, următoarea situație:
Începând cu anul 1980 inculpata a trăit în concubinaj cu relație în urma căreia a rezultat un copil ce are în prezent vârsta de 27 de ani. Aceștia locuiau în comuna, sat Z Slănic într-un imobil neîntreținut corespunzător, compus din trei camere și anexe, care fiind ocupată de fratele victimei, numitul avea intrare separată.
Nici inculpata, nici victima nu aveau loc de muncă, nu obțineau venituri stabile, câștigându-și principalele mijloace de existență prin practicarea unor munci ocazionale.
În dimineața zilei de 11 august 2007, în jurul orelor 06,00 victima s-a trezit primul, întrucât urma să se deplaseze în comună pentru efectuarea unei munci diverse, solicitând sprijinul inculpatei pentru a înhăma calul și căruța. Aceasta a fost de acord iar după plecarea concubinului a revenit în cameră unde a dormit până în jurul orelor 09,00. La scurt timp după ce s-a trezit, inculpata a plecat pentru a aduna prune de pe un teren proprietate, activitate în timpul căreia a consumat litri Ť. ce o avea ascunsă la locul respectiv.
Inculpata a dus prunele culese la domiciliul martorului, dându-i-le pentru litri Ť. pe care a consumat-o împreună cu acesta și concubinul care sosise între timp la domiciliul martorului. După ce au consumat întreaga cantitate de Ť. inculpata și victima aflate în stare de ebrietate au plecat către domiciliu cu căruța, inculpata așezându-se pe niște coceni aflați în coșul căruței și în spatele victimei. În drum spre casă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între aceștia au început să aibă loc discuții contradictorii legate de modul agresiv în care victima conducea atelajul, discuții ce au degenerat în folosirea de amenințări și expresii jignitoare la adresa inculpatei. După ce au introdus căruța în curte ajutați de un vecin, victima a continuat să-și amenințe și să-și înjure concubina, dându-i conform declarațiilor inculpatei o pamă în momentul în care a coborât din aceasta.
Datorită atitudinii agresive și jignitoare a victimei, inculpata pe fondul stării de ebrietate în care se afla, s-a hotărât să-și lovească la rândul ei concubinul căutând prin curte un topor.
În timpul căutării, a găsit pe o masă aflată sub o polată (bucătăria de vară) un cuțit cu care a revenit la căruță și a aplicat mai multe lovituri în spatele concubinului care se afla culcat pe o parte, aplicarea unor lovituri repetate datorată temerii inculpatei că acesta își va reveni. Urmare a loviturilor primite victima a decedat, fiind găsit de organele de anchetă la locul în care s-a săvârșit fapta, respectiv în coșul căruței.
Cu ocazia efectuării necropsiei, s-a constatat că victima prezenta numeroase leziuni traumatice, cele mai grave fiind localizate la nivelul pectoralului drept, hemitoracelui stâng, dorsal și scapular stâng.
Din raportul de necropsie rezultă că moartea numitului a fost violentă și s-a datorat hemoragiei mixte internă și externă, consecința unor plăgi toracice înțepat-tăiate, penetrante cu interesare pleuro-pulmonară. În ceea ce privește mecanismul de producere s-a stabilit că leziunile de violență constatate s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înțepător posibil cuțitul corp delict, prezentat de organele de anchetă și au legătură directă, necondiționată cu decesul. De asemenea, s-a stabilit că victima avea o alcoolemie de 3,10 grame %
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând micșorarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată.
La termenul din data de 26 mai 2008, inculpata, prezentă personal în instanță a fost reaudiată, ocazie cu care a susținut că nu-și mai amintește nimic din ceea ce i s-a întâmplat în ziua respectivă. întrucât se afla în stare avansată de ebrietate.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept în condițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul este nefondat.
În acest sens, situația de fapt expusă anterior, astfel cu a fost reținută de prima instanță este corect extrasă, deci probele de la dosar, bazându-se pe actele și lucrările acestuia, chiar și în condițiile în care inculpata a declarat în instanță că nu-și mai amintește propriu - zis momentul în care l-a lovit cu cuțitul pe concubinul său datorită efectului pe care alcoolul consumat în timpul zilei l-a avut asupra sa. În orice caz, această persoană nu a negat nici un moment săvârșirea infracțiunii de omor pe care chiar o recunoaște în declarațiile date la organul de urmărire penală, toate probele administrate în cauză fiind în acest sens.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată acestei inculpate, aceasta a fost în opinia Curții preluată vis-a-vis de modalitatea de înfăptuire a acesteia prin aplicarea de lovituri repetate cu cuțitul în partea superioară a corpului victimei, pentru a fi sigură de efectul produs asupra acesteia.
Curtea apreciază că circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatei de către Tribunalul Buzău și anume, faptul că această persoană nu posedă antecedente penale și că a avut o poziție sinceră în timpul procesului penal nu-și găseau locul în raport cu specificul infracțiunii cercetate dar și cu împrejurarea că inculpata a avut o poziție oscilantă cu privire la cele întâmplate, numai la urmărirea penală descriind exact modul de comitere a faptei, ulterior în instanță (atât la fond cât și la apel) afirmând că nu-și mai amintește cele întâmplate, aflându-se în stare de ebrietate.
Cu toate acestea, Curtea nu poate da eficiență juridică acestei constatări, întrucât se opune principiul neagravării situației în propriul apel consfințit explicit de disp.art.372 alin.1 Cod procedură penală, astfel că urmează ca pedeapsa aplicată să rămână neschimbată în condițiile absenței apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Față de cele astfel reținute, Curtea, în temeiul art.379 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge apelul declarat de inculpată ca nefondat.
Raportat la împrejurarea că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpata, în temeiul art.281 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va menține starea de arest a inculpatei, iar în temeiul art.383 alin.2 Cod procedură penală, va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatei de la data de 11 august 2007 la zi.
Având în vedere și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata, fiica lui și, născută la data de 26 februarie 1964, deținută în Penitenciarul, județul P, împotriva sentinței penale nr.28 din 28 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Menține starea de arest a inculpatului-apelant și deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 11 august 2007, la zi.
Obligă apelanta la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare iar pentru apelantul arestat și părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2008.
Președinte Judecător
Fiind plecat în concediu de odihnă,
se va semna de președintele completului
Grefier
Red.
Tehnored.EV
4 ex./17.06.2008
dos.f- Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Mihai Viorel Tudoran