Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 824/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 824
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de revizuientul HG- (în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C), împotriva sentinței penale nr. 401 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - revizuient (în stare de arest), asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, recurentul învederează instanței faptul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată în speță, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar.
Instanța, având în vedere cele învederate de recurent, constată dosarul în stare de soluționare și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - revizuient, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință exprimată de recurent.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea recursului formulat în cauză de revizuient, cu obligarea corespunzătoare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Recurentul - revizuient HG-, având ultimul cuvânt, declară că-și retrage cererea de recurs formulată în cauză.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin sentința penală nr. 401 din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr-, s-a dispus scoaterea cauzei - privind cererea de revizuire formulată de condamnatul - fiul lui și, născut la data de 06 decembrie 1983, în B de A, județul M, cu ultimul domiciliu în comuna, jud. D, CNP -, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță - de pe rol și înaintarea acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 11 septembrie 2008 a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, care a susținut că a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 198/13.05.2004 pronunțată de Judecătoriei Calafat, în baza căreia a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a, i Cp, iar în baza art. 83 alin.1 Cp, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate privind pedeapsa de 1 an închisoare.
Revizuientul a precizat că dorește să beneficieze de suspendarea de un an, dat fiind că termenul de încercare aplicat este neconstituțional.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că cererea de revizuire se adresează procurorului, care, după efectuarea actelor procedurale prevăzute de articolul 399. pr. pen. sesizează instanța competentă.
Având în vedere că revizuentul condamnat, a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 198/13.05.2004 a Judecătoriei Calafat, iar cererea a fost înregistrată direct la instanță, în temeiul art. 285 pp cu aplicarea art.397 Cod procedură penală, instanța de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea actelor de cercetare privitoarea la cererea de revizuire.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs revizuientul HG-, iar în timpul judecării cauzei în recurs, la termenul din data de 24 2008, învederat în fața instanței de control judiciar faptul că înțelege să-și retragă calea de atac promovată în cauză.
Curtea constată că, în această cauză devin incidente dispozițiilor art. 3854Cod procedură penală, această manifestare de voință fiind posibilă oricând, până la închiderea dezbaterilor la instanța de control judiciar.
Față de aceste considerente, urmează să se ia act de voința recurentului - revizuient privind retragerea recursului, iar în conformitate cu dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului promovat de revizuientul - (în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C), împotriva sentinței penale nr. 401 din 01 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul cu nr-.
Obligă recurentul - revizuient la 200 lei cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, care va fi avansat din fond fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. fond:
Dact. 2 ex./ 27 2008
- 25 2008 -
- Administrația Finanțelor Publice nr. 4, va încasa de la recurentul - revizuient, suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu