Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 87/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.87/
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin
Procuror -
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși
- inculpatul - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal - art.175 lit."i" Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică,se prezintă:
- apelantul inculpat personal și asistat de apărătorul ales - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.46032/2009, emisă de Baroul d e Avocați C - Cabinet Individual de Avocat;
Se constată lipsa:
- intimatei parte vătămată și intimatei parte civilă Spitalul
Clinic Județean de Urgență
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.
Curtea, în conformitate cu disp.art.70 alin.2 Cod procedură penală, aduce la cunoștință inculpatului, dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul inculpat, având cuvântul, precizează că nu dorește să fie ascultat în această fază procesuală.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.367-374 Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.
Procurorul,având cuvântul, precizează că apelul declarat în cauză, vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în raport de dispozițiile art.72 și art.52 Cod penal.
Consideră că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanța de fond inculpatului nu a fost corect individualizată, aceasta fiind într-un cuantum prea mic în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea concretă de comitere a acesteia, urmarea produsă, constând în punerea în primejdie a părții vătămate întrucât inculpatul i-a aplicat două lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, cel mai probabil cu un cuțit, în partea a gâtului și pe fața postero-laterală a hemitoracelui stâng.
Instanța de fond a dat eficiență circumstanțelor prevăzute de disp.art.74 alin.2 și art.76 lit."b" Cod penal, aplicându-i o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară - art.64 lit."a" teza a-II-a Cod penal și lit."b" al aceluiași articol.
În raport de condițiile în care a fost săvârșită fapta, de consecințele pe care le-a suferit partea vătămată, obiectul vulnerant folosit de inculpat, pedeapsa aplicată inculpatului este într-un cuantum prea mic pentru a se obține o reală reeducare a inculpatului.
Solicită, în condițiile în care instanța va admite calea de atac formulată, să se dispună condamnarea inculpatului la un cuantum de pedeapsă mai mare decât cel de 5 ani, stabilit de instanța de fond.
Instanța de fond a fost sesizată și cu o cerere de schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.182 Cod penal, cerere care presupune că va fi reiterată astăzi, oral, de apărare întrucât această cerere a fost respinsă.
Avocat, apărător ales al apelantului inculpat și intimat, având cuvântul cu privire la cele două apeluri formulate în cauză, precizează că are convingerea că în considerentele hotărârii atacate cât și în motivele parchetului, fost învederată altă situație decât acela din prezenta cauză.
Face această afirmație pentru că acest om sau față de acest om, s-a formulat la momentul comiterii faptei, propunere de arestare preventivă, respinsă de 4 judecători, unul la TRIBUNALUL CONSTANȚA și trei în recurs, la Curtea de APEL CONSTANȚA.
Consideră că dacă într-adevăr existau acele indicii temeinice, inculpatul ar fi trebuit să fie arestat, lucru care nu s-a întâmplat.
În susținerea motivelor de apel dorește să precizeze că, instanța de fond reține împrejurări care pe de o parte sunt avute în vedere - declarațiile anumitor martori audiați în faza de cercetare judecătorească iar pe de altă parte, reține împrejurări care nu se regăsesc în nici un mijloc probator administrat în cauză.
Precizează că inculpatul împreună cu concubina sa, au intrat într-un bar și au comandat conform depoziției martorei care era barman la acel bar, două sucuri și se aflau într-o stare normală.
În timp ce-și comandau sucurile, apare partea vătămată în stare de ebrietate și începe să-i reproșeze inculpatului că un prieten de-al lui, l-a bătut pe fratele său.
Inculpatul îi spune părții vătămate să îl lase în că nu are cunoștință despre acest aspect, el este cu soția la bar și nu are nici o cu privire la acel prieten al său.
În depozițiile martorilor, prietenii părții vătămate și, se precizează că au văzut că aceasta este agitată și l-au dus la masă.
Martora din bar, relatează aceleași aspecte în sensul că "le-am solicitat celor doi să plece din bar pentru a nu se mai ridica partea vătămată și a face din nou scandal".
Instanța de fond reține în mod greșit că, din declarația părții vătămate din faza de cercetare judecătorească, declarație necoroborată cu nici un alt mijloc de probă, rezultă că, partea vătămată în starea euforică în care era, l-a auzit pe inculpat, de pe trotuar, strigându-
De asemenea, se reține de instanța de fond în mod greșit, faptul că partea vătămată a plecat după inculpat pentru că acesta nu vroia să plece acasă.
Din probele administrate în cauză, rezultă fără echivoc împrejurarea că, trebuie avută în vedere declarația inculpatului din faza de urmărire penală, declarația concubinei sale, declarația părții vătămate și declarațiile martorilor - prietenii părții vătămate.
Precizează că instanța de fond nu a reținut legitima apărare și nici scuza provocării întrucât s-a apreciat că atacul părții vătămate nu a fost proporțional cu atacul inculpatului.
De asemenea, precizează că partea vătămată, aflată în stare de ebrietate, a ieșit din bar și a sărit gardul terasei barului, ocazie cu care s-a înțepat, atunci când a încercat să ajungă pe trotuar la inculpat.
Solicită reținerea legitimei apărări și achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."e" Cod procedură penală, incident fiind art.44 al.1,2,3 Cod penal.
În susținerea afirmațiilor sale, consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în sensul că atacul a fost direct, imediat, reacții la un atac injust.
De asemenea, solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal - art.175 lit."i" Cod penal în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.182 Cod penal.
Precizează că, prin actul de inculpare se reține obiectul cu care a fost lovită partea vătămată, fără a rezulta din nici un mijloc de probă care a fost acela.
Doar lovitura aplicate în spate părții vătămate, i-a pus în primejdie viața dar fără a se știi cu ce anume a fost lovit.
Depune la dosar practică judiciară legată strict de individualizare.
Pentru motivele expuse, în situația în care instanța va reține infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.182 Cod penal, solicită reținerea circumstanței atenuante a provocării - art.73 lit."a,b" Cod penal, disp.art.74 Cod penal, circumstanțele personale ale inculpatului care sunt în favoarea sa și aplicarea unei pedepse în condițiile art.81 Cod penal raportat la toate elementele la care a făcut referire.
Procurorul,având cuvântul cu privire la apelul declarat de inculpatul, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Precizează că se solicită de apărare, pe de o parte, achitarea inculpatului făcându-se trimitere la art.44 Cod penal - legitima apărare, pe de altă parte reținerea stării de provocare - art.73 lit."a,b" Cod penal ori numai lit."b" a art73 din Codul penal, face trimitere la starea de provocare, iar ulterior, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.182 Cod penal cu aplicarea art.81 Cod penal.
Cu privire la legitima apărare, precizează că se cunoaște care este textul clasic și, astăzi, apărătorul inculpatului a încercat să facă dovada că acesta ar fi răspuns unui act material direct, imediat și injust care ar fi venit din partea părții vătămate.
Ori, din actele dosarului rezultă că la momentul la care inculpatul a fost lovit, de față nu se afla decât concubina sa și un anume martor -.
Chiar inculpatul arată că, partea vătămată doar a încercat să îl lovească iar el, s-a apărat.
Această împrejurare rezultă din declarația de la urmărirea penală a inculpatului și a martorei care este concubina inculpatului.
În condițiile în care doar a încercat să se apere, ca să răspundă unui atac care ar fi venit din partea părții vătămate, atac neconcretizat și dovedit prin probele dosarului, se înU. retoric dacă instanța de apel poate da eficiență art.44 Cod penal, deci achitarea pentru dovedirea legitimei apărări.
Cu privire la starea de provocare prevăzută de art.73 lit."b" Cod penal, (întrucât lit."a" al aceluiași articol nu poate fi reținută întrucât nu pot fi reținute ambele circumstanțe atenuante în același timp), consideră că pentru a face dovada în acest sens, inculpatul ar fi trebuit să răspundă unei acțiuni ilicite grave care ar fi venit din partea părții vătămate.
Precizează că din actul medical de la urmărirea penală, rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au putut fi produse probabil decât de un cuțit și nu de muchia ascuțită a unui gard așa cum a fost apărarea inculpatului.
Face referire la atitudinea pe care a înțeles inculpatul să o aibă atât la instanța de fond și cât și la instanța de apel, în sensul că a refuzat să dea declarații, menținându-le pe cele de la urmărirea penală, cunoscând că o declarație pe care o dă în fața instanței de judecată, ar putea să aibă și o reacție negativă împotriva sa.
Ca atare, solicită respingerea căii de atac formulată de inculpat, apreciind că nu se impune nici schimbarea de încadrare juridică.
Apelantul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr.146/07.04.2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr.176//118/2008, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul, din infracțiunea prevăzuta de art. 20 rup. la art. 174-175 lit. i cod penal, in infracțiunea prevăzuta de art.182 alin.2 cod penal.
În baza art.20 rap. la art. 174-175 lit. i) cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 2 și art. 76 lit. b cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și b cod penal, după executarea pedepsei principale, urmând ca pedeapsa principală să fie executată conform art. 57 cod penal, fiindu-i interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) cod penal.
În baza art. 88 cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii, de 24 de ore.
S-a luat act ca partea vătămata nu s-a constituit parte civilă și în baza art. 14, art. 346 cod procedură penală și art. 998 - art.999 cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească parții civile Spitalul Clinic Județean de Urgenta Constanta suma de 1040 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 191 alin.1 cod procedură penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
La data de 16.09.2007, in jurul orei 21.30, partea vătămata se afla împreuna cu numiții și, la barul situat pe B-dul 1 -, din Municipiul Constanta, unde consumau băuturi alcoolice, local unde a intrat inculpatul însoțit de concubina sa, numita, moment în care partea vătămata l-a abordat pe inculpat și i-a reproșat că, în urmă cu o săptămână un prieten al acestuia l-a bătut pe fratele său, cei doi continuând să se certe și să își adreseze cuvinte jignitoare.
Conflictul verbal s-a finalizat cu părăsirea barului de către inculpat și de către concubina sa, la insistentele vânzătoarei, însă partea vătămata, aflată în stare de ebrietate, a ieșit din local pentru a discuta in continuare cu inculpatul, dar și pentru a pleca acasă, urmând sa fie luat cu autoturismul de martorul.
Pentru a-l ajunge pe inculpat, partea vătămată a sărit gardul terasei barului, și după ce l-a ajuns pe inculpat, cei doi s-au împins reciproc, inculpatul lovind-o pe partea vătămata cu un obiect tăietor - înțepător în partea a gatului și pe fața postero - laterală a hemitoracelui stâng, lovituri în urma cărora partea vătămată a căzut la sol, fapt sesizat de câtre martorul, ce se afla pe trotuar, in apropierea barului și care, împreună cu martorul, l-au transportat cu mașina la Spitalul Clinic Județean
Inculpatul a fugit imediat de la locul faptei, fiind identificat ulterior de câtre organele de urmărire penală.
Potrivit raportului de constatare medico-legala nr.577/LR/20.09.2007 al SML C, partea vătămată a prezentat doua plăgi tăiate - înțepate, una in partea a gâtului, iar cealaltă pe fața postero - laterală a hemitoracelui stâng, care i-a pus in primejdie viata victimei, prin insuficienta respiratorie acuta, ca urmare a hemopneumotoraxului, leziuni care ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur, tăietor - înțepător și care necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale.
A fost înlăturată susținerea inculpatului potrivit cu care partea vătămată, în momentul în care venea spre el, ar fi avut în mână o bucată de metal cu care intenționa sa-l lovească peste față, fapt pentru care, l-ar fi lovit pe partea vătămată cu pumnul, acesta căzând, și întrucât a încercat sa se ridice cu intenția de a-l lovi din nou, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul peste față, și urmare a căderii acesteia a fost trasă spre bar de câtre prietenii acesteia, după cum a fost înlăturată și susținerea inculpatului potrivit cu care ar fi avut un cuțit asupra lui, și aceasta în baza celorlalte probe administrate, respectiv a declarației părții vătămate, a depozițiilor martorilor, și și a concluziilor raportului de constatare medico-legală.
S-a exclus și versiunea sugerată de inculpat pe parcursul procesului penal, cum ca partea vatmata s-ar fi putut lovit in gardul de fier pe care l-a escaladat, și aceasta față de concluziile raportului de constatare medico-legala, planșele foto de la locul incidentului si raportului de constatare tehnico-științifica, in care se precizează ca, hainele cu care era imbricat prezintă doua orificii ce nu au fost create de panourile metalice ale gardului terasei, ci de un obiect tăietor - înțepător cu o muchie ascuțită
Raportat la aceleași considerente a fost respinsă și depoziția martorei, care a susținut versiunea inculpatului.
Cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, a fost apreciată ca neîntemeiată, avându-se in vedere obiectul folosit de inculpat, zonele ce au fost vizate, acestea fiind vitale, intensitatea loviturilor și urmările produse, elemente ce sunt de natură să conducă la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.
Starea de legitimă apărare nu a fost reținută față de împrejurarea că nu este îndeplinită condiția ca atacul să fie material, întrucât, atacul părții vătămate a fost unul verbal.
În raport de situația de fapt reținută s-a stabilit că, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativa la omor calificat, prevăzuta de art. 20 rap. la art.174-175 lit. i cod penal, infracțiune ce a fost săvârșită cu intenție directă.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prev. de art.72 cod penal, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, prin lovirea părții vătămate cu un obiect tăietor intepator, pe fondul unor discuții contradictorii, atitudinea avută după comiterea faptei de a pleca de la locul incidentului, fără a se interesa de situația victimei, căzută la sol și rănită, plină de sânge, consecințele produse prin fapta comisa, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare parții vătămate pentru vindecare, precum și locul săvârșirii faptei dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale dar și interesul manifestat pentru starea părții vătămate, pe care a vizitat-o la spital.
Aceste împrejurări au fost apreciate de către instanță ca circumstanțe atenuante, în condițiile art.74 alin.2 cod penal și cărora li s-a dat eficiența prev. de art. 76 lit. b cod penal.
S-a considerat că, nu poate fi reținută circumstanța atenuanta a provocării prevăzuta de art.73 lit. b cod penal, întrucât simpla interpelare a inculpatului de către partea vătămată, când i-a cerut relații despre o anumită persoană cu care a intrat in conflict fratele său, urmată de injurii reciproce, nu poate fi considerată ca provocându-i inculpatului o puternică tulburare sau emoție, una din condițiile prevăzute de textul de lege pentru a fi aplicabil.
Față de împrejurarea că, partea vătămata nu s-a constituit parte civilă, s-a luat act de această împrejurare.
În ceea ce privește pretențiile civile formulate de Spitalul Clinic Județean C, în sumă de 1040 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de partea civila, ca urmare a internării sale in urma agresiunii, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapt pentru care, în baza art. 14 și art. 346 cod procedură penală, art. 998 - art.999 cod civil, s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume către partea civilă.
Împotriva susmenționatei sentințe penale a formulat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei în raport de dispozițiile art.72 și art.52 cod penal.
Se învederează că, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nu este judicios individualizată în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea concretă de comitere și urmarea gravă produsă constând în punerea în primejdie a vieții unei persoane.
Fapta prezintă gravitate determinată de împrejurările și modalitatea comiterii infracțiunii, respectiv într-un loc public, agresivitatea inculpatului, care a lovit victima în zone vitale, intensitatea loviturilor, obiectul folosit și provocarea de leziuni incompatibile cu viața, aspecte care, totodată, denotă și un pericol social deosebit pe care îl reprezintă persoana inculpatului.
Se susține că, la individualizarea corectă a pedepsei, instanța trebuia să ia în considerare că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide precum și faptul că acesta a încercat să inducă în eroare organele judiciare prin prezentarea unei versiuni neverosimile, respectiv că partea vătămată s-ar fi autoaccidentat.
Se relevă că, în speță, conduita bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârșite și în plus, aplicarea unei pedepse care să își atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor și care are prioritate față de circumstanțele personale ale inculpatului.
Împotriva susmenționatei sentințe penale a formulat, în termen legal, apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond nu a reținut că, fapta a fost comisă de inculpat în stare de legitimă apărare prev. de art.44 alin.1, 2 și 3 cod penal, dispunând în mod eronat condamnarea inculpatului, impunându-se achitarea în condițiile art.10 lit. e cod procedură penală.
Se relevă că, partea vătămată, după ce inculpatul și concubina sa au părăsit barul, după un conflict verbal, declanșat tot de către partea vătămată, l-a urmat pe inculpat, în grabă și a încercat să îl lovească cu pumnul în care avea o bucată de metal, însă a evitat lovitura și l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul, în zona feței, ceea ce a determinat căderea acesteia, însă s-a ridicat și a încercat să îl lovească din nou, însă, și de data aceasta s-a ferit și i-a mai aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul, ceea ce a condus la căderea părții vătămate, care a fost trasă spre bar de prietenii săi care, între timp ajunseseră la locul faptei.
Se consideră că, aceasta este situația de fapt corectă ce ar fi trebuit să fie avută în vedere de către instanța de judecată și în raport de care se impune a fi reținută starea de legitimă apărare, situație de fapt ce rezultă din declarația inculpatului, dată în faza de urmărire penală, și care se coroborează cu depozițiile martorei .
In mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul ar fi lovit victima cu un cuțit întrucât inculpatul nu a avut asupra lui un asemenea obiect, aspect întărit de faptul că martorii nu susțin că l-ar fi văzut pe inculpat cu un asemenea obiect, care de altfel nici nu a putut fi identificat.
În consecință, inculpatul ar fi răspuns unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, de către o persoană aflată în stare de ebrietate și care se îndrepta, în grabă spre el și spre concubina sa, după ce la scurt timp avusese loc un conflict verbal a cărui prelungire a evitat-o prin părăsirea barului, și a răspuns la acest atac cu aplicarea unor lovituri cu pumnul, deci proporționale cu gravitatea atacului
În mod greșit instanța de fond nu a reținut circumstanța atenuantă a provocării prev. de art.73 lit. b cod penal, întrucât, inculpatul a săvârșit fapta constând în lovirea părții vătămate, de două ori, în zona feței, determinat de starea de puternică tulburare sau emoție ce a fost provocată de partea vătămată care, după ce a declanșat un conflict verbal, ce a degenerat în adresarea de cuvinte injurioase la adresa inculpatului, l-a urmărit pe acesta, după ce inculpatul a încercat să aplaneze conflictul prin părăsirea localului, și a încercat să îl lovească, în condițiile în care partea vătămată era în stare de ebrietate și cu atât mai mult cu cât, inculpatul era însoțit de soția sa.
Se solicită ca, în măsura în care s-ar aprecia că, apărarea inculpatului nu s-a realizat pe fondul unei puternice stări de temere și nu a fost proporțională cu gravitatea pericolului să se rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art.73 lit. a cod penal, întrucât, inițial, inculpatul s-a aflat în legitimă apărare, față de atacul direct, material, imediat și injust al părții vătămate.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rup. la art. 174-175 lit. i cod penal, in infracțiunea prevăzuta de art.182 alin.2 cod penal, întrucât, inculpatul i-a aplicat părții vătămate doar două lovituri cu pumnul, în zona feței, și nu cu cuțitul, astfel cum reține în mod eronat instanța de fond, pentru vindecare părții vătămate i-au fost acordate doar 14 - 15 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile care i-au pus în primejdie viața nu au fost provocate de către inculpat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.371 alin.2 cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Referitor la apelul declarat de inculpat:
În mod corect s-a reținut de către instanța de fond săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art.174-175 lit. i cod penal, concluzia instanței de fond fiind susținută de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, toți martorii audiați în cauză cât și inculpatul susțin declanșarea de către partea vătămată a unui conflict verbal prin adresarea de către acesta a unor reproșuri inculpatului, reproșuri ce au continuat cu adresarea de cuvinte injurioase dar și atitudinea avută de inculpat, de aplanare a conflictului prin părăsirea localului.
Reținem că, partea vătămată se afla într-o stare de intoxicație etanolică acută, astfel cum rezultă di raportul de constatare medico- legală nr.1422/P/2007
Este fără echivoc că, după plecarea inculpatului, partea vătămată a părăsit și ea localul, fără nici o intervenție din partea inculpatului, și chiar dacă ar fi avut și intenția de a pleca acasă, aspect susținut numai de către martorul, în faza de judecată, acesta a sărit gardul de acces pentru a-l ajunge pe inculpat.
Relevante în acest sens sunt declarațiile martorului,date atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, care afirmă că, după conflictul verbal din bar, declanșat de către partea vătămată, ce se afla în stare de ebrietate, inculpatul a părăsit localul, fiind urmat la scurt timp de către partea vătămată care a escaladat gardul și a ieșit direct în stradă, și a continuat să alege.
Aceiași situație de fapt este prezentată și de martorul, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, care arată că, după ce inculpatul a părăsit localul, fără nici o intervenție din partea inculpatului sau a altei persoane, a plecat după inculpat, sărind gardul.
că, aceiași situație de fapt este prezentată și de către martorul, în declarația dată în faza de urmărire penală, aspecte ce nu mai sunt reluate și în declarația dată în cursul judecății, însă, instanța de apel va reține depoziția acestuia din faza de urmărire penală, întrucât, cele declarate în acel moment, se coroborează cu cele susținute de ceilalți doi martori mai sus menționați, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății.
De altfel, declarația acestui martor, dată în cursul judecății, trebuie privită cu rezervă de vreme ce a încercat să confirme versiunea susținută de partea vătămată, potrivit cu care acesta ar fi fost chemat afară de către inculpat, aspect asupra căruia martorul a revenit spre sfârșitul declarației, arătând că nu inculpatul a fost cel care l-a strigat pe partea vătămată, ci chiar martorul l-a chemat pe partea vătămată, împrejurări infirmate de martoriiși și chiar de către parte vătămată, care a susținut constant că inculpatul l-ar fi strigat.
Aceleași aspecte evidențiate de către instanța de apel, sunt relatate și de către inculpat.
Împrejurările în care partea vătămată a ieșit din local, la scurt timp după plecarea inculpatului, faptul că a escaladat gardul pentru a ajunge mai repede în stradă și modul în care și-a continuat deplasarea, respectiv în fugă, în direcția în care se afla inculpatul și prietena sa, exclud intenția părții vătămate de a pleca, pașnic spre casă, fiind evidentă intenția sa de a continua scandalul cu inculpatul.
În momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul inculpatului, a avut loc un nou conflict verbal, conflict confirmat de martorul, atât în declarația dată în faza de urmărire penală, unde precizează cuvântul " încăierare " cât și în cursul judecății, unde martorul folosește cuvântul " ceartă " conflict verbal urmat de aplicarea a două lovituri, părții vătămate de către inculpat, cu cuțitul, una in partea a gâtului, iar cealaltă pe fața postero - laterală a hemitoracelui stâng.
În mod corect a fost înlăturată apărarea inculpatului potrivit cu care partea vătămată avea asupra sa o bară metalică pe care o ținea în pumn și cu care a intenționat să îl lovească întrucât, un asemenea obiect nu a fost observat de nici unul din martorii menționați și care au ajuns lângă partea vătămată imediat după ce a fost lovită, obiect ce nu a fost găsit nici la cercetarea la fața locului de către organele de urmărire penală.
Totodată, susținerea inculpatului că, părții vătămate i-a aplicat două lovituri consecutive, în zona feței, ceea ce a determinat căderea acesteia la sol, după fiecare lovitură, nu este confirmată nici de martorul, ce a perceput direct desfășurarea incidentului ce a avut loc în stradă și nici de actele medicale care nu evidențiază asemenea leziuni pe corpul părții vătămate.
De altfel, nici unul din martorii care au intrat în contact cu partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, plină de sânge și care i-au acordat primul ajutor, transportând-o la unitatea spitalicească, nu susțin existența unor urme de lovituri în zona feței, care, ar fi trebuit să fie prezente, de vreme ce acestea au determinat căderea părții vătămate la sol.
Împrejurarea că inculpatul a fost cel care a aplicat părții vătămate două lovituri de cuțit rezultă fără dubiu, chiar în absența obiectului cu care s-a lovit, întrucât, toți martorii prezenți care, fie au perceput direct incidentul din stradă, fie au sosit lângă partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, au confirmat că, parte vătămată era căzută chiar la locul unde se aflase în apropierea inculpatului, nefiind observate și alte persoane, martorii își confirmă între ei susținerea potrivit cu care s-au apropiat de locul unde se afla partea vătămată căzută la sol după ce aceasta a căzut, deci nici unul dintre ei nu aveau posibilitatea de aol ovi și nu în ultimul rând plecarea inculpatului de la locul faptei, deși, era căzută la sol.
De asemenea, în același sens este și faptul că, martorii, care s-au apropiat de partea vătămată, imediat după ce aceasta a căzut la sol, moment ce a coincis și cu plecarea inculpatului, au observat că aceasta era plină de sânge, împrejurare care, coroborată cu caracteristicile leziunilor provocate și a obiectului ce le putea provoca nu pot conduce decât la concluzia că inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu un obiect tăietor - înțepător, de două ori, o lovitură in partea a gâtului, iar cealaltă pe fața postero - laterală a hemitoracelui stâng.
În mod corect a fost înlăturată și susținerea inculpatului potrivit cu care partea vătămată și-ar fi provocat aceste leziuni în momentul în care a escaladat gardul, întrucât o asemenea ipoteză este înlăturată științific, prin constatările efectuate referitoare la caracteristicile leziunilor și a obiectului ce le-ar fi putut provoca cât și ca urmare a faptului că, leziunile fiind grave, ar fi împiedicat deplasarea părții vătămate către inculpat precum și încercările acestuia de a-l lovi pe inculpat, mai mult căderea și ridicarea părții vătămate de la sol, în condițiile menționate de către inculpat.
În consecință, situația de fapt este cea reținută de către instanța de fond, cu precizările efectuate de către instanța de apel, situație de fapt în raport de care s-a reținut în mod corect încadrarea juridică a faptei.
Nefiind reținută împrejurarea că inculpatul ar fi aplicat părții vătămate doar două lovituri cu pumnul, și având în vedere zonele în care a fost lovită aceasta, zone vitale, caracteristicile obiectului cu care s-a acționat, ce poate provoca decesul prin lovirea în zonele menționate, aplicarea nu numai a unei singure lovituri ci a două lovituri, ambele în zone vitale, intensitatea mare cu care s-a lovit, probată de caracteristicile leziunilor și de faptul că s-a pus în primejdie viața victimei, în mod corect s-a respins cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice.
În mod corect nu s-a reținut de către instanța de fond că inculpatul ar fi acționat în legitimă apărare, în ipotezele prevăzute de art.44 alin.1, 2 și 3 cod penal, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, atacul trebuie să fie material, condiție ce este îndeplinită atunci când este săvârșit prin violențe care pun în pericol fizic valoarea socială împotriva căreia se acționează.
În speță nu s-a probat existența unui asemenea atac material, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Potrivit situației de fapt reținută, partea vătămată a avut o atitudine agresivă, care s-a limitat la reproșuri, cuvinte injurioase, deplasarea, în grabă către inculpat, urmată tot de un conflict verbal, ceea ar fi putut conduce, din partea inculpatului, la aprecierea de ordin subiectiv, că partea vătămată ar fi putut declanșa un asemenea atac, însă această apreciere nu este suficientă pentru a reține legitima apărare.
Totodată, chiar dacă s-ar reține că ar fi avut loc un asemenea atac, nu este îndeplinită o altă condiție referitoare la atac, respectiv ca acesta să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, întrucât, nimic din ceea ce a făcut partea vătămată, inclusiv lipsa oricărui obiect cu care l-ar fi putut lovi pe inculpat sau pe soția sa, nu confirmă existența unui pericol grav pentru persoana inculpatului sau a soției sale, cu atât mai mult cu cât, și anterior, partea vătămată s-a limitat în a adresa inculpatului doar injurii.
În consecință nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art.44 alin.2 cod penal.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.44 alin.3 cod penal, evidențiem că, depășirea limitelor legitimei apărări se realizează în legătură cu condiția proporționalității apărării cu atacul, presupunând o reacție exagerată din partea celui care se apără, reacție ce se datorează unei stări de tulburare sau temere.
că, în lipsa unui atac material, care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, nu se mai poate pune în discuție proporționalității apărării cu atacul, astfel încât nici dispozițiile art.44 alin.3 nu se pot reține.
În ipoteza în care s-ar reține existența unui atac, atâta timp cât s-a stabilit că acesta nu a fost de natură să pună în pericol grav persoana inculpatului sau a prietenei sale, nu poate fi reținută nici starea de tulburare sau temere întrucât această stare este determinată tocmai de pericolul în care se află cel care își face apărarea, ori în speță nu s-a putut reține, un asemenea pericol, în raport de întregul comportament al părții vătămate, de lipsa unor obiecte care ar fi putut fi folosite împotriva inculpatului sau a concubinei sale, lipsa amenințărilor și de atitudinea anterioară a acesteia de a adresa doar injurii inculpatului.
În ceea ce privește dispozițiile art.73 lit. a cod penal, reținem că, pentru a fi incidente, este necesar ca inculpatul să se fi aflat inițial în stare de legitimă apărare, ori, în cauză, astfel cum s-a reliefat, nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări.
S-a apreciat de către instanța de apel că, în favoarea inculpatului se poate reține circumstanța atenuantă a provocării, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art.73 lit. b cod penal, criticile formulate în acest sens fiind întemeiate.
Există provocare atunci când infractorul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o acțiune provocatoare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Astfel cum am reținut prin considerente, potrivit situației de fapt reținută, partea vătămată a avut o atitudine agresivă, ce s-a manifestat în două etape, și care a constat, în prima etapă, în reproșuri și cuvinte injurioase, adresate inculpatului, în prezența concubinei sale, atitudine ce i-a determinat pe cei doi să părăsească localul pentru ca acel conflict să nu degenereze.
Totodată, la scurt timp după ce inculpatul a fost agresat verbal, și după plecarea din local, acesta a observat că partea vătămată escaladează gardul și se îndreaptă, în fugă, spre el și soția sa, cu intenția evidentă de a continua scandalul, situație ce putea conduce pe inculpat la aprecierea subiectivă că vor urma acte de violență, fizică sau verbală, continuarea conflictului verbal de către partea vătămată, după ce l-a ajuns pe inculpat și pe concubina sa, pot fi reținute ca acte provocatoare ale părții vătămate de natură a produce inculpatului o stare de puternică tulburare sub imperiul căreia i-a aplicat părții vătămate două lovituri de cuțit.
Gravitatea atitudinii provocatoare a victimei rezultă din faptul că în bar s-au luat măsuri de temperare a părții vătămate de către cunoscuți și de îndepărtare a inculpatului, prin solicitarea din partea barmanului și a concubinei inculpatului de a părăsi localul.
Față de cele reliefate, apreciem această critică ca fiind întemeiată, fapt pentru care, în baza art.379 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, se va admite apelul formulat de inculpat, se va desființa, în parte, sentința primei instanțe și va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art.73 lit. b cod penal.
Ca urmare a reținerii acestei circumstanțe atenuante, alături de celelalte circumstanțe atenuante reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond, se va proceda la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare în sensul reducerii cuantumului acesteia de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare și aplicării dispozițiilor art.86 ind.1 cod penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
S-au avut în vedere criteriile generale și obligatorii prev. de art.72 cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, astfel cum rezultă din împrejurările și modalitatea de săvârșire precum și circumstanțele personale ale inculpatului, comportamentul său, anterior și ulterior săvârșirii faptei dar și atitudinea părții vătămate care a constituit factorul declanșator și determinant al comiterii faptei, astfel cum rezultă din considerentele mai sus reliefate.
În mod corect s-au reținut de către instanța de fond, urmând să fie menținute și de către instanța de apel, ca circumstanțe atenuante, în condițiile art.74 alin.2 cod penal, lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că, s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa.
circumstanțelor atenuante li se va da eficiența prev. de art.76 lit. b cod penal.
Referitor la modalitatea de executare, apreciem că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de acest text legal, întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătămată l-a urmat pe inculpat, după ce acesta și-a manifestat expres intenția de a pune capăt conflictului declanșat tot de partea vătămată, prin părăsirea locului incidentului, parte vătămată care a continuat să aibă o atitudine agresivă față de inculpat, în prezența concubinei sale, ceea ce a condus la reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului, atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că, s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa, aspecte ce conduc la concluzia că, pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite și alte fapte penale.
Conform art.86 ind.2 cod penal, se va stabili termen de încercare de 7 ani, termen format din durata pedepsei la care se va adăuga un interval de 3 ani.
În baza art.86 ind.3 cod penal, pe durata termenului de încercare, apelantul inculpat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, din cadrul Tribunalului Constanța, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință,și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență,
Se va atrage atenția apelantului inculpat asupra dispozițiilor art.86 ind.4 cod penal, respectiv asupra revocării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art.83 cod penal.
În baza art.71 alin.5 cod penal, se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.146/07.04.2008 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Referitor la apelul declarat deParchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale și obligatorii prev. de art.72 cod penal, și s-a dat eficiență atât gradului de pericol social concret în care s-a comis fapta, astfel cum rezultă din împrejurările și modalitatea de săvârșire precum și circumstanțele personale ale inculpatului, comportamentul său, anterior și ulterior săvârșirii faptei dar și atitudinea părții vătămate care a constituit factorul declanșator și determinant al comiterii faptei, astfel cum rezultă din considerentele mai sus reliefate.
În mod corect s-au reținut de către instanța de fond, ca circumstanțe atenuante, în condițiile art.74 alin.2 cod penal, lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatului, ulterior comiterii faptei în sensul că, s-a deplasat la spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa.
În condițiile în care instanța de apel a reținut și circumstanța atenuantă a provocării, apreciindu-se că fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătămată l-a urmat pe inculpat, după ce acesta și-a manifestat expres intenția de a pune capăt conflictului declanșat tot de partea vătămată, prin părăsirea locului incidentului, parte vătămată care a continuat să aibă o atitudine agresivă față de inculpat, în prezența concubinei sale, apreciem criticile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca fiind neîntemeiate, fapt pentru care, în baza art.379 pct.1 lit. b cod procedură penală, se va respinge, ca nefondat apelul formulat de acesta.
În baza art.189 cod procedură penală, onorariul avocat oficiu, în cuantum de 60 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat oficiu,.
Potrivit art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 alin.1 pct.2 lit."a" Cod procedură penală,
Admite apelul formulat de inculpatul - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-.
Desființează sentința penală nr.146 din data de 07 aprilie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, și rejudecând dispune:
Reține în favoarea apelantului inculpat circumstanța atenuantă prevăzută de art.73 lit."b" Cod penal.
Reduce pedeapsa aplicată apelantului inculpat de la 5 (cinci) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 raportat la art.174-175 lit."i" Cod penal cu aplicarea art.74 alin.2 și art.76 lit."b" Cod penal.
În baza art.861Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.862Cod penal, stabilește termen de încercare de 7 ani, termen compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 3 ani.
În baza art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare, apelantul inculpat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
Să se prezinte trimestrial, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, din cadrul Tribunalului Constanța.
Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea.
Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
Atrage atenția apelantului inculpat asupra dispozițiilor art.864Cod penal, respectiv asupra revocării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art.83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal,
Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.146/07.04.2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.189 Cod procedură penală,
Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 60 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat oficiu,.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat apelul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva sentinței penale nr. 146 din 07 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud.fond
Red.dec.Jud.-/4 ex.
Data: 23.10.2009
Președinte:Eleni Cristina MarcuJudecători:Eleni Cristina Marcu, Maria Uzună
