Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 92/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 92
Ședința publică de la 23 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-au luat spre examinare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 285 din data de 08 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv,asistat de av., av. pentru partea vătămată, lipsesc părțile civile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Interpelate, părțile prezente arată că nu au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Av. pentru partea vătămată solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și respingerea apelului declarat de inculpat, menținerea sentinței civile cu privire la latura civilă a cauzei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av. pentru inculpatul apelant arată că apelul inculpatului vizează reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin sentința atacată, considerând că pedeapsa aplicată este prea mare. Solicită a se avea în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii faptei ( inculpatul fiind provocat și în stare de ebrietate). De asemenea solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are un copil de 11 luni în întreținere, a avut un comportament corespunzător.
În concluzie solicită admiterea apelului și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că, cuantumul pedepsei aplicate este datorat circumstanțelor atenuante reținute.
Apreciază că în mod nejustificat au fost reținute circumstanțele atenuante întrucât inculpatul, fără a fi provocat de victimă, după ce consumase băuturi alcoolice, i-a spus martorului că îl va tăia pe și deși martorul i-a spus inculpatului să se liniștească, acesta a scos un cuțit din buzunar și i-a aplicat două lovituri victimei în coapsa piciorului stâng iar apoi, deși victima căzuse la pământ, inculpatul i-a mai aplicat două lovituri cu cuțitul în zona gâtului și în piept, în dreptul inimii. Ca urmare a acestor lovituri s-a pus în pericol viața victimei și doar datorită eforturilor medicilor aceasta a supravețuit.
Consideră, față de situația de fapt expusă, că în mod injust inculpatul a beneficiat de circumstanțe atenuante.
Solicită, în concluzie, admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și respingerea apelului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.
Av. pentru inculpatul apelant, în apelul parchetului solicită respingerea apelului formulat ca fiind nefondat.
Inculpatul având cuvântul solicită admiterea apelului formulat, a se avea în vedere că are un copil minor și nu are antecedente penale.
În apelul parchetului solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.285 din 08.05.2008, Tribunalul Iașia condamnat pe inculpatul:-, fiul lui fiul lui și, născut la 05.09.1981 în municipiul I, cu domiciliul în comuna, sat, județul I, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2(doi) ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art.174-175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 lit. b Cod penal.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, căruia în baza art.88 Cod penal i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 22.12.2007 la zi.
În baza art.118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea unui cuțit cu negru din plastic, de 19 cm. din care lungimea lamei este de 8 cm.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență nr.1 Sf. I, Spitalul de I și de Serviciul de Ambulanță și, în consecință:
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență nr.1 I suma de 1535,21 lei, Spitalului de I suma de 2403,67lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei, la care se adaugă dobânda de referință a până la achitarea integrală a debitului, iar părții civile Serviciul de Ambulanță I suma de 254 lei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 22.12.2007, inculpatul a ajutat la tăierea porcului, ocazie cu care a consumat și 2 litri de vin alb., în jurul orelor 19,00 mers la tatăl concubinei sale unde a mai consumat 1 litru de vin.
Deși ajunsese în stare de ebrietate, inculpatul a mers la discoteca din sat unde a continuat că consume băuturi alcoolice, respectiv 100 ml. și 3 beri.
În aceeași locație se afla și partea vătămată, în vârstă de 18 ani care a mers la bar a cumpărat o sticlă cu bere și un suc pentru nepotul său -. Partea vătămată s-a așezat la masa martorului, lângă aceștia aflându-se inculpatul, singur, la o altă masă.
Inculpatul, văzând partea vătămată, i-a spus martorului: "vrei să-ți arăt că îl tai pe aista?", afirmație la care martorul a replicat să-și vadă de pentru că are femeie și copil acasă.
Fără nici un motiv, inculpatul a scos din buzunarul gecii un cuțit pe care-l folosise în ziua aceea la tăiatul porcului și a înțepat partea vătămată de două ori în zona coapsei stângi, pe fața anterioară și externă a acesteia.
După aceea, inculpatul s-a ridicat în picioare și a lovit partea vătămată în partea a gâtului, după care victima s-a ridicat și ea în picioare, aceasta fiind lovită din nou în zona inimii.
Partea vătămată a mai făcut doi pași spre mijlocul sălii, după care a căzut la pământ, ca urmare a hemoragiei masive cauzată de leziunile produse de inculpat. Victima a fost transportată spre spital de martorul, după care a fost preluată de mașina Serviciului de Ambulanță și internată la Spitalul Sf. din I, în aceeași noapte fiind operată, după care s-a procedat la transferul acesteia la Spitalul de din
În urma examinării victimei s-a constatat, conform certificatului medico-legal nr. 6300/14.01.2008 că aceasta a prezentat o plagă toracică cu hemopneumotorax masiv stâng și șoc hemoragic consecutiv, plagă tăiată cervicală inferioară cu interesarea trunchiului arterial tiro-cervical stâng complicat în evoluție cu paralizie de coardă vocală și plăgi tăiate ale coapsei, ce au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale (pentru traumatismul cervico-toracic), leziunile fiind de natură să-i pună în pericol viața.
Atât sub aspectul laturii obiective cât și cu privire la vinovăția inculpatului, fapta reținută și descrisă mai sus a fost dovedită, fără echivoc, cu probele administrate în ambele faze ale procesului penal, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării locului faptei, concluziile preliminare ale medicului legist, certificatul medico-legal nr. 6300/14.01.2008, declarațiile părții vătămate și depozițiile martorilor, -, și. Aceste persoane au asistat la acțiunea de agresare a victimei, fiind prezente în bar la acea oră și deși nu au surprins exact momentul în care aceasta a fost lovită, au observat starea fizică a victimei după agresiune, i-au acordat primul ajutor, transportând-o spre spital până la preluarea de ambulanță și au imobilizat pe inculpat până la sosirea organelor de poliție.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât în seara de 22 decembrie 2007, în prezența martorilor, - și cât și pe parcursul desfășurării procesului penal, regretând în mod sincer săvârșirea infracțiunii.
În drept, fapta comisă de inculpat, constând în lovirea repetată cu un cuțit a părții vătămate, în vârstă de 18 ani, în zone vitale ale corpului, într-un loc public, producându-i victimei leziuni ce i-au pus în pericol viața realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal, dispoziții în baza cărora s-a dispus tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise încadrată de legiuitor în varianta calificată, valoarea socială lezată, respectiv viața persoanei, activitatea infracțională desfășurată de inculpat prin examinarea aprofundată și cuprinzătoare a tuturor elementelor concrete specifice faptei, împrejurările încălcării legii penale, respectiv într-un loc public, asupra unei persoane tinere dar și urmarea produsă, respectiv riscul suprimării vieții persoanei.
Fapta unui inculpat de a lovi repetat, într-un loc public o persoană cu intenția de aou cide este neîndoielnic gravă, apreciată ca atare și de legiuitor care reglementează și sancționează ca o variantă calificată o asemenea activitate.
Dar gravitatea concretă a unei acțiuni infracționale trebuie stabilită consecutiv cu aprecierea persoanei făptuitorului care este tânăr, cu un nivel redus de instrucție școlară și experiență de viață, necunoscut cu antecedente penale, are în întreținere un copil minor, iar pe parcursul procesului penal a manifestat o conduită sinceră și cooperantă.
Toate aceste elemente dau un specific împrejurărilor faptei și impun acordarea de circumstanțe atenuante, în sensul dispozițiilor art. 74 lit. a și 76 lit. b Cod penal și stabilirea, în final, a unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, cuantumul acesteia fiind îndestulător pentru reeducarea inculpatului și satisfacerea exigențelor prevenției generale.
În baza art. 71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, reținând că natura faptei comise și valoarea socială lezată duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea de către inculpat a drepturilor de natură electorală prevăzute de textul menționat, respectiv dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
În consecință, la examinarea conținutului pedepsei accesorii trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1, ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege al unei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, concluzionând că o restrângere generală, automată și nediferențiată a unui drept fundamental, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
În baza art. 350 Cod procedură penală a fost menținută starea de arest a inculpatului, căruia în baza art. 88 Cod penal i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23.12.2007 la zi.
Conform art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a obiectului folosit la comiterea faptei, respectiv a unui cuțit cu negru din material plastic, de 19 cm. din care lungimea lamei este de 8 cm. ce s-a ridicat de la locul comiterii faptei și a fost sigilat în plicul nr. 1depus la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, instanța a admis acțiunile civile exercitate de Stația de Ambulanță I, Spitalul nr. 1 Sf. și Spitalul de I ca fiind întemeiate și, în consecință, a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de transport și spitalizare ale victimei, astfel cum au fost dovedite prin înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul prevăzut de art.363 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul -, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.
În motivarea apelului declarat de parchet s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului, chiar în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea sa, este prea mică și nu este de natură a realiza scopul prevăzut de legiuitor, acela de constrângere, reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Acest cuantum al pedepsei, atât de redus nu este de natură a asigura prevenția generală și nici prevenția specială.
Prin fapta sa inculpatul a lezat valori sociale deosebit de importante - dreptul la viață al persoanei și dacă sunt avute în vedere modul de săvârșire a faptei și poziția adoptată după săvârșirea faptei se poate concluziona că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate.
Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că a fost provocat de partea vătămată în săvârșirea faptei, că se afla în stare de ebrietate și a acționat în scopul de a se apăra. A mai precizat inculpatul că este necunoscut cu antecedente penale, are în întreținere un copil minor, în vârstă de 11 luni și pe parcursul procesului penal a avut un comportament corespunzător.
A solicitat reaprecierea materialului probator administrat, desființarea sentinței pronunțate în latură penală și pe fond reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate dar sub toate aspectele de fapt și de drept și în limitele prevăzute de art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: așa cum rezultă din amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești, în seara zilei de 22.XII.2007, în jurul orelor 2330, inculpatul - fiind în stare de ebrietate și fără nici un motiv, a aplicat părții vătămate în vârstă de 18 ani, lovituri repetate cu un cuțit producându-i o plagă penetrantă toracică, cu hemopneumotorax masiv stâng și șoc hemoragic consecutiv, o plagă tăiată cervicală inferioară, cu interesarea parțială a trunchiului arterial tiro-cervical stâng, complicat în evoluție cu paralizie de coardă vocală și plăgi tăiate ale coapsei.
În actul medical s-a mai precizat că leziunile s-au produs prin loviri cu un obiect înțepător-tăios, pot data din 22/23.12.2007, au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijire medicală (cele vizând traumatismul cervico-toracic) și au fost de natură să pună în primejdie viața părții vătămate.
Față de natura relațiilor sociale lezate, de modul de operare (prin aplicarea unor lovituri multiple, de mare intensitate și profunzime), de urmarea produsă - punerea în primejdie a vieții părții vătămate - tânăr în vârstă de 18 ani, de împrejurarea că nu a fost provocat în nici un mod de partea vătămată în săvârșirea faptei, Curtea constată că pedeapsa aplicată este prea blândă.
Partea vătămată a fost internată în Serviciul al Spitalului nr.1 I unde s-a constatat că prezenta hemopneumotorax cu fenomene de insuficiență respiratorie. S-a intervenit chirurgical practicându-se toracotomie exploratorie, evacuându-se un cheag de 1000 ml. sânge. S-a făcut hemostază și drenaj pleural; s-a practicat transfuzie cu sânge total.
Așa fiind și în baza art.379 pct.2 lit. "a" raportat la art.382 alin.2 Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.285 din 08.05.2008 a Tribunalului Iași, hotărâre ce va fi desființată în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza, va fi majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 raportat la art.174-175 lit. "i" Cod penal și cu aplicarea art.74 lit. "a" și 76 lit. "b" Cod penal, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin și în continuare, în baza art.350 Cod procedură penală va fi menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal se va deduce din pedeapsa ce urmează a executa acesta și arestarea preventivă cuprinsă între 08.05.2008 - 23.09.2008.
Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Apelul promovat de inculpatul - este nefondat.
Același material probator administrat a relevat că partea vătămată a intrat în bar împreună cu nepotul său -; și-a cumpărat lui o bere iar nepotului un suc și s-au așezat la o masă, unde se afla martorul -.
La o masă alăturată se afla inculpatul -, care în cursul acelei zile consumase 3 litri de vin iar la barul respectiv a mai consumat încă 100 ml. și 3 beri.
Inculpatul în ziua respectivă ajutase la sacrificarea unui porc și avea asupra lui cuțitul folosit.
La un moment dat inculpatul s-a adresat martorului - și i-a spus: "vrei să-ți arăt că-l tai pe acesta?". Martorul i-a cerut să se liniștească spunându-i că are femeie și copil acasă.
Fără nici un motiv, inculpatul a scos cuțitul folosit la tăierea porcului, cuțit pe care îl avea în buzunarul drept al gecii cu care era îmbrăcat și aplecându-se în diagonală spre partea vătămată l-a înțepat rapid de două ori pe fața anterioară a coapsei stângi și pe fața externă a acesteia.
Apoi inculpatul s-a ridicat în picioare și a lovit pe partea vătămată cu cuțitul în partea de jos stânga a gâtului și apoi în zona a pieptului, în dreptul inimii.
Partea vătămată a reușit să mai facă doi pași spre mijlocul sălii, după care s-a prăbușit, făcând o hemoragie masivă.
Față de această situație de fapt, susținerea inculpatului potrivit căreia ar fi fost provocat de partea vătămată în săvârșirea faptei apare ca nefondată și nesusținută probator.
Atunci când prima instanță a reținut în favoarea inculpatului largi circumstanțe reale și personale și i-a coborât pedeapsa sub minimul special, a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală corectă și greutățile sale familiale. Totuși acestora li s-a dat o eficiență mult prea mare, pierzându-se din vedere natura faptei comise, urmările acesteia și modul de operare.
Pentru acest motiv Curtea a admis apelul parchetului, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la șase ani închisoare, păstrând în favoarea inculpatului circumstanțele reale și personale prevăzute de art.74 lit. "a" și 76 lit. "b" Cod penal și care au permis ca și pedeapsa majorată, aplicată de C să fie tot sub minimul special.
Constatându-se că apelul inculpatului este nefondat, urmează a fi respins în baza art.38515pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în cuantum de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu și va fi suportată din fondul special
Celelalte cheltuieli judiciare efectuate în apelul parchetului vor fi suportate tot din fondul special
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.285 din 08.05.2008 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o desființează în parte, în latură penală.
Rejudecând cauza:
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului-pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 raportat la art.174-175 lit. "i" Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. "a", 76 lit. "b" Cod penal, de la 4 ani închisoarela 6 ani închisoare.
În baza art.350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa ce urmează a executa acesta și arestarea preventivă cuprinsă între 08.05.2008 - 23.09.2008.
Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
II. Respinge ca nefondat apelul promovat de inculpatul - împotriva aceleiași sentințe.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondul special
Celelalte cheltuieli judiciare efectuate în apelul parchetului vor fi avansate din fondul special
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
29.IX.2008.-
2 ex.-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă