Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 94/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA PENAL, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENAL NR. 94
ȘEDINȚPUBLICDIN: 24 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ene Ecaterina judector
JUDECTOR - - - - judector
- - - - grefier
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNG CURTEA DE APEL BAC U - reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 74/P din 15 mai 2008, pronunțat de Tribunalul Neamț, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de faț s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedur penal, în sensul c au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal fcut în ședinț public, s-a prezentat apelantul - inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat substituind pe avocat și partea civil .
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul oral asupra cauzei de ctre grefier, dup care:
Instanța, face cunoscut apelantului-inculpat prevederile art. 70 al. 2 Cod procedur penal, în sensul c are dreptul la tcere și de a nu face nici un fel de declarații în fața instanței de control judiciar, atrgându-i-se totodat atenția c tot ce declar poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul-inculpat, arat c este de acord s dea declarație în fata instanței de control judiciar.
Existând consimțmântul inculpatului, instanța a procedat la audierea acestuia în prezența intimatei parte - civil, declarația fiind consemnat și atașat la dosarul cauzei.
Apelantul-inculpat arat c nu are alte cereri de formulat.
Intimata - parte civil, arat c nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arat c nu sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauz, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul prților pentru dezbateri.
Avocat arat c inculpatul a declarat apel împotriva sentinței penale 74/2008, îns din dosarul de urmrire penal și dosarul instanței de fond rezult c aprrile efectuate de inculpat au fost în sensul reținerii scuzei provocrii. Victima l-a provocat pe inculpat pe fondul consumului de alcool, lucru confirmat și de martorii audiați în cauz. Prima instanț nu a reținut aprrile inculpatului în sensul c a fost lovit de partea vtmat, pe motiv c nu exis un act medical în acest sens.
Deși în cauz s-au aplicat inculpatului circumstanțe atenuante, apreciaz c acestora li se pot da un efect mai puternic având în vedere prevederile art. 76 Cod penal și faptul c nu are alte antecedente penale. Inculpatul este bolnav, prezint un diagnostic pe fondul consumului de alcool și solicit s se mențin în continuare prevederile art. 113 Cod penal.
Cu privire la latura civil, inculpatul nu este mulțumit cu pretențiile prții civile și solicit s se aprecieze asupra cuantumului, având în vedere și înscrisurile depuse din care rezult cheltuielile efectuate, de asemenea și în ceea ce privește daunele morale acordate, apreciindu-le ca fiind prea mari. Pentru asistența judiciar din oficiu, solicit plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.
Intimata - parte civil, solicit menținerea soluției pronunțat de Tribunalul Neamț. Arat c în ceea ce privește pretențiile civile și daunele morale acestea sunt justificate, cu atât mai mult cu cât viața unui om nu valoreaz doar 100.000.000 lei.
Reprezentantul Parchetului, susține c instanța de fond a acordat o pedeaps în limitele legale coborându-o chiar cu 2 ani. Nu se poate reține în cauz provocarea susținut de inculpat, întrucât aceasta nu este susținut de probe. Nu pot fi reținute susținerile în legtur cu butura, întrucât din declarațiile martorilor rezult c amândoi consumau buturi alcoolice. Apreciaz c pe latur civil și latur penal despgubirile acordate sunt de bun simț, sens în care solicit respingerea apelului ca nefondat.
Apelantul - inculpat având ultimul cuvânt, solicit admiterea apelului întrucât dorește s se interneze într-un Spital civil, fiind bolnav.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului penal de faț;
Prin sentința penal nr. 74/P/15.05.2008,pronunțat de Tribunalul Neamț în temeiul art. 174 alin. 1 lit. a,c și alin. 2 și art. 76 alin.2 s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicându-se și pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prevzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b pe o perioad de 4 ani.
Pe durata executrii pedepsei principale i s-au interzis drepturile prevzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II- și lit. b cod penal.
În baza art. 350 alin. 1 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 alin. 1 s-a dedus din durata pedepsei perioada executat prin arest preventiv.
În baza art. 113 a fost obligat inculpatul la tratament medical pân la însntoșire.
S-a admis în parte acțiunea civil promovat de partea civil și în baza art. 14 C.P.P. 998 cod civil și 346 a C.P.P. fost obligat inculpatul s plteasc acesteia 15.000 daune materiale și 10.ooo lei daune morale.
În baza art. 118 lit. b s-a confiscat de la inculpat un vtrai de fier, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț.
Pentru pronunța aceast hotrâre prima instanț reținut urmtoarea situație de fapt:
Inculpatul locuiește în orașul. Soția lui a decedat în anul 2006.
Victima era cumnata inculpatului. Aceasta a fost cstorit cu fratele soției inculpatului, decedat în urm cu 7 ani. Cei doi se vizitau și obișnuiau s consume împreun buturi alcoolice.
Inculpatul era convins c victima îi sustrgea, în mod repetat bani și bunuri din locuinț, situație pe care a relatat-o mai multor persoane.
În ziua de 16.01.2008 victima a venit în vizit la inculpat și au consumat împreun buturi alcoolice. În ziua respectiv inculpatul primise pensia și la un moment dat a observat c au disprut cheile de la uș. c victima intenționeaz s-i sustrag banii, a întrebat-o unde sunt cheile.
Victima i-a spus c cheile sunt prin sat, afirmație care l-a enervat pe inculpat. Acesta a susținut c l-a lovit în cap cu un vtrai din fier, ce se afla lâng sob. Lovitura nu a lsat urme întrucât inculpatul purta. Pe acest fond, fiind și în stare de ebrietate, inculpatul a luat vtraiul și a lovit-o pe victim, în mod repetat, peste cap și corp, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.
În raportul medico-legal de autopsie, efectuat de Serviciul de Medicin Legal PN( 25 ) se arat c moartea victimei a fost violent, cauza medical fiind insuficiența cardio-respiratorie acut, consecința unui politraumatism. Victima a prezentat traumatism cranio-facial, contuzie toracic, contuzii ale membrelor superioare și inferioare. S-a concluzionat c între politraumatism și deces exist legtur de cauzalitate direct și necondiționat. În momentul decesului, sângele victimei conținea 3,20 gr. %o alcool etilic.
Inculpatul a anunțat, în aceeași zi, dup ce a constatat c victima decedase, serviciul de ambulanț.
La data de 17.01.2008 a fost luat msura reținerii inculpatului, pe timp de 24 ore, prin ordonanța nr.20/17.01.2008 (57 ).
Prin încheierea nr. 2/U/18.01.2008 a Tribunalului Neamțs -a dispus arestarea preventiv a inculpatului, msura fiind ulterior prelungit prin încheierea nr.5//1.02.2008 a aceleiași instanțe și menținut în cursul judecții.
Partea vtmat, fiica victimei s-a constituit parte civil cu sumele de 20.000 lei, reprezentând daune materiale (c/valoarea cheltuielilor de înmormântare și ale pomenirilor ulterioare înmormântrii, c/valoarea datoriilor pe care victima le avea la bnci, c/valoarea biletului de avion pentru fiul victimei, care a venit la înmormântare, din Italia, c/valoarea tratamentului medical pe care îl urmeaz partea, ca urmare a șocului suferit) și 100.000 lei cu titlu de daune morale.
În cursul urmririi penale și al cercetrii judectorești inculpatul a recunoscut svârșirea infracțiunii, motivând c a agresat-o pe victim întrucât consumase buturi alcoolice, victima i-a sustras, în repetate rânduri, bani, iar în seara respectiv victima l-a lovit în cap cu vtraiul. Nu a fost de acord s plteasc prții vtmate despgubirile civile solicitate.
Prin aprtor, inculpatul a solicitat reținerea circumstanței atenuante a provocrii, prev. de art.73 lit.b Cod procedur penal.
Vinovția inculpatului în comiterea infracțiunii de omor este pe deplin dovedit în cauz și rezult din:
-procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit de procuror la data de 16.01.2008, ora 23,3o, în care se consemneaz c victima a fost gsit în locuința inculpatului și transportat, în aceeași sear la. N, pentru efectuarea necropsiei. Cu ocazia cercetrii la fața locului a fost gsit și vtraiul, folosit de inculpat la comiterea faptei de omor.
- raportul medico-legal de autopsie nr.15 din 17.01.2008, efectuat de P N, ce concluzioneaz c topografia și morfologia leziunilor prezentate de victim pledeaz pentru producerea lor prin loviri active multiple cu corp dur, agresorul aflându-se în fața victimei. Se mai reține, printre altele c între politraumatism și deces exist legtur de cauzalitate direct, moartea victimei fiind violent.
- declarațiile martorilor, Cibea - care au relatat despre relațiile în care se aflau victima și inculpatul, aceștia vizitându-se și consumând împreun, de fiecare dat, buturi alcoolice, despre suspiciunile pe care le avea inculpatul, cu privire la faptul c victima îi sustrgea, în mod repetat, sume de bani din locuinț. Martorul (82 dos.) a artat c inculpatul i-a povestit modul în care a avut loc incidentul din data de 16.01.2008, respectiv c, negsind cheile casei, a bnuit-o pe victim c i le-a ascuns pentru a-i sustrage pensia, c aceasta l-a lovit, în momentul în care inculpatul i-a cerut cheile, c victima a încercat s fug îns inculpatul a ajuns-o din urm și a lovit-o cu vtraiul.
- declarațiile inculpatului care, în mod constant a recunoscut fapta de omor.
În cauz nu se va reține, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuant legal a provocrii, prev. de art.73 lit.b Cod penal.
Susținerile inculpatului, referitoare la faptul c victima l-a lovit cu vtraiul nu sunt dovedite, inculpatul nefiind în posesia unui act medical care s dovedeasc existența unor leziuni cauzate de victim în ziua respectiv.
Exist și contradicții în declarațiile inculpatului. În cursul urmririi penale acesta a artat inițial (52 ) c victima doar l-a împins și c el a lovit-o, mai întâi cu pumnii și picioarele, dup care a continuat s o agreseze cu un vtrai de fier. În urmtoarea declarație (54) inculpatul a artat c victimaîncercats îl loveasc cu vtraiul, îns el i-a luat acest obiect și a lovit-o cu el de mai multe ori.
Martorul a declarat c inculpatul i-a spus c victima l-a lovit, iar în cdere a gsit vtraiul lâng sob, a fugit dup și a agresat-
Nu este cert c victima ar fi folosit corpul delict împotriva inculpatului, mai ales c aceast susținere a fost fcut pentru prima dat în cursul judecții.
Nici împrejurarea c inculpatul a bnuit c victima i-ar fi sustras cheile nu este de natur s conduc la concluzia existenței strii de provocare.
Astfel cum au artat martorii audiați în cauz, inculpatul a avut, în repetate rânduri astfel de bnuieli îns, de fiecare dat a continuat s o primeasc pe victim în vizit.
În drept, s-a reținut c fapta inculpatului, de a lovit, în mod repetate pe victima, cu un vtrai din fier, peste cap și corp, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevzut de art.174 Cod penal.
La individualizarea judiciar a pedepsei aplicat inculpatului, s-au avut în vedere criteriile înscrise în art.72 Cod penal: gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunii; modalitatea și împrejurrile în care a fost comis - prțile se cunoșteau, fiind cumnați, se aflau în stare de ebrietate în momentul faptei, inculpatul a reacționat deosebit de violent faț de victim, agresând-o în mod continuu cu un obiect contondent; limitele de pedeaps prevzute de textul de lege sancționator; consecințele produse - moartea victimei; circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut fapta svârșit, are vârsta de 72 ani și a avut un comportament corespunztor în societate, astfel cum au declarat martorii,.
Din raportul de expertiz medico legal psihiatric efectuat de " Minovici" (44 ) reiese c inculpatul prezint diagnosticul "tulburare organic de personalitate cu deteriorare cognitiv pe fond mixt post tcc și toxietilic", având discernmântul diminuat, în raport cu fapta svârșit.
Faț de aceste împrejurri s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, prevzute de art.74 al.1 lit.a,c și al.2 Cod penal și se va aplica o pedeaps sub minimul prevzut de lege, respectiv 8 ani închisoare, avându-se în vedere îns și natura infracțiunii, modalitatea violent, de comitere și rezultatul produs.
S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementar a interzicerii drepturilor prevzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe timp de 4 ani dup executarea pedepsei principale, conform art.65 Cod penal.
Pe durata executrii pedepsei principale inculpatului i se vor interzice aceleași drepturi, conform art. 71 Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului deoarece pedeapsa aplicat urmeaz a fi executat în regim de detenție, iar în cauz subzist temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea, prelungirea și menținerea acestei msuri pân în prezent: cuantumul pedepsei prevzut de lege pentru infracțiunea de omor și pericolul public concret al lsrii în libertate a inculpatului, rezultat din gravitatea, natura și modalitatea în care a fost comis fapta.
S-a dedus din pedeaps reținerea și arestarea preventiv de la 17.01.2007 la zi.
Avându-se în vedere concluziile raportului de expertiz medico legal psihiatric a inculpatului, întocmit de B, ce recomand msura de siguranț prevzut de art.113 Cod penal a fost obligat inculpatul, pe durata pedepsei, la tratament medical, pân la însntoșire.
Acțiunea civil promovat de partea civil, fiica victimei a fost admis în parte.
Aceasta a fcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar pentru suma de 3133 lei, reprezentând contravaloarea unor bunuri și alimente necesare pentru organizarea înmormântrii la care se adaug costul biletului de avion al fiului victimei, care s-a deplasat din Italia în, în perioada respectiv, în sum de 145 euro.
Din declarația martorei (83) reiese c partea civil a cheltuit o sum mare de bani pentru înmormântarea mamei sale, deoarece a cumprat, singur toate bunurile necesare, a organizat masa de praznic la restaurant, la înmormântare participând peste 100 de persoane.
Instanța a apreciat c suma de 15.000 lei este în msur s acopere cheltuielile efectuate de ctre partea vtmat pân în prezent.
În ceea ce privește cererea de daune morale formulat de partea civil instanța a considerat c, în cauz acesteia i se cuvin despgubiri cu acest titlu, îns nu într-un cuantum atât de mare ca cel solicitat.
Este neîndoielnic c partea civil a suferit o traum psihic, atât ca urmare a decesului mamei sale, dar mai ale sam odului neașteptat și violent în care decesul a survenit.
S-a apreciat c suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale reprezint o compensare judicioas a suferințelor psihice pe care le-a suportat partea civil, motiv pentru care inculpatul, în temeiul art.14, 346 Cod procedur penal și art.998 Cod civil a fost obligat la plata sumelor menționate, cu titlu de despgubiri civile ctre partea civil, conform principiului c oricine produce cuiva un prejudiciu material sau moral, este obligat s-l repare.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal inculpatul fr nicio motivare în cererea scris.
Oral, cu ocazia dezbaterilor, aprtorul desemnat din oficiu a reiterat aprrile formulate de inculpat la prima instanț, în sensul reținerii scuzii provocrii. Totodat a solicitat acordarea unui efect mai mare circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.
Sub aspectul laturii civile s-a susținut c despgubirile materiale nu sunt justificate în totalitate iar cele morale sunt prea mari.
Verificând sentința pe baza motivelor invocate, a lucrrilor dosarului, dar și din oficiu în condițiile art. 371 C.P.P.Curtea constat c apelul nu este fondat.
Prima instanț a reținut corect situația de fapt, din probele administrate în cauz rezultând c la data de 16.01.2008, pe fondul consumului de alcool, inculpatul lovit-o de mai multe ori pe victima, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.
Nu este întemeiat motivul reiterat de inculpat privind reținerea strii de provocare, deoarece din nicio prob administrat în cauz nu rezult c victima ar fi fost cea care l-ar fi lovit mai întâi. Curtea are în vedere nu numai lipsa unui act medico - legal care s ateste prezența semnelor de violenț, dar și împrejurarea c nicio persoan nu a vzut la inculpat astfel de semne. De altfel, el însuși precizat c agresiunea exercitat de victim nu ar fi lsat urme, deoarece purta o care a atenuat efectul loviturilor.
Pe de alt parte, așa cum corect a reținut și prima instanț, abia în cursul cercetrii judectorești inculpatul a susținut c a fost lovit de victim, cu vtraiul de dou ori (fl.28), în declarațiile din cursul urmririi penale precizând fie c a fost împins, fie c victima a intenționat doar s- loveasc, dar nu a reușit.
Nici împrejurarea invocat de inculpat c victima i-ar fi sustras bani șu bunuri anterior și c aceeași intenție a avut-o și la data de 16.01.2008 nu are semnificația unei stri de provocare.
Potrivit art. 73 lit. b constituie circumstanț atenuant provocrii svârșirea infracțiunii sub stpânirea unei puternice tulburri sau emoții, determinat de o provocare din partea persoanei vtmate, produs prin violenț, printr-o atingere grav a demnitții persoanei sau prin alt acțiune ilicit grav.
Chiar dac ar fi real susținerea inculpatului c anterior victima ar fi comis furturi în dauna sa, acest comportament nu constituie o acțiune ilicit grav care s fi determinat o puternic tulburare sau emoție în sensul dispozițiilor menționate, însuși inculpatul fiind cel care a continuat relația cu victima, ceea ce înseamn c a acceptat s tolereze pretinsele manifestri negative ale acesteia.
În ce privește individualizarea pedepsei, Curtea apreciaz c prima instanț a avut în vedere în egal msur toate criteriile prev. de art. 72, inclusiv existența împrejurrilor ce atenueaz rspunderea penal, prin efectul circumstanțelor atenuante reținute, pedeapsa fiind coborât sub minimul special prevzut de lege. Se apreciaz c o pedeaps mai mic nu ar fi de natur s realizeze scopul prev. de art. 52 alin. 2 cod penal, având în vedere c în raportul medico- legal sunt evidențiate multiple leziuni, ceea ce dovedește o violenț sporit ( fl.25-26 dosar urm. penal).
Referitor la latura civil, prima instanț a apreciat corect c suma de 15ooo lei reprezentând daune materiale constituie o reparație just, având în vedere c partea civil a solicitat atât cheltuielile fcute la înmormântare, cât și pentru pomenirile ulterioare, iar martora a declarat c numai la praznicul de înmormântare au fost prezente peste 100 de persoane, acesta având loc într-un restaurant (fl. 83 dosar fond).
De asemenea și suma de 10000 lei daune morale reprezint o reparație echitabil, din probele administrate rezultând c între partea civil și victim au existat puternice relații de afectivitate, victima constituind pentru fiica sa atât un sprijin material cât și moral (fl.83).
Din considerentele artate, în baza art. 379 pct.1 lit. b se C.P.P. va respinge apelul ca nefondat.
Faț de natura pedepsei aplicate, în baza art. 383 alin.1/1 coroborat C.P.P. cu art. 350 se C.P.P. va menține starea de arest, iar perioada executat prin arest preventiv de la data pronunțrii sentinței pân la cea a pronunțrii deciziei în apel se va deduce din durata pedepsei.
În baza art. 192 alin. 2 va C.P.P. fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare ctre stat în care se va include și onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct.1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 74/P/15.05.2008, pronunțat de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
În baza art. 383 alin. 1/1 coroborat cu art. 350 menține C.P.P. starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 383 alin. 2 deduceC.P.P. în continuare din durata pedepsei perioada executat de la 15.05.2008 la zi.
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu.
În baza art. 192 alin. 2 oblig C.P.P. apelantul inculpat s plteasc statului 15o lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul de avocat.
Cu recurs în 1o zile de la pronunțare.
Pronunțat în ședinț public, azi 24.06.2008 în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECTOR,
- - Pt. - - - aflat înCO
PREȘEDINTE COMPLET,
GREFIER,
Pt. - -- aflat înCO
GREFIER SECȚIE
Red.f.
Red. EE/9.07.2008
Tehnored. PE/9.07.2008/2 ex
Președinte:Ene EcaterinaJudecători:Ene Ecaterina, Adrian Bogdan, Spoială Gabriela