Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 96/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.96
Ședința publică de la 22 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Nonea
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de doamna procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuentul, fiul lui și, născut la data de 14 mai 1953, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr.338 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul cu privire la sentința penală nr.288/2007 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr-, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului la data de 7 februarie 2008.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 16 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea soluției pentru data de 22 octombrie 2009, când a luat următoarea deciziei:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 338/16 iunie 2009 Tribunalului Dâmbovițas -a respins cererea introdusă de condamnatul, ( fiul lui și, născut la 14 mai 1953), în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, privind revizuirea sentinței penale nr. 288/2007 pronunțată de aceiași instanță, ca neîntemeiată.
Totodată acesta a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare câtre stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin referatul nr. 229/III/6/2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa înaintat acestei instanțe cerere de revizuire formulate de condamnatul și întemeiate pe dispozițiile art. 394 pct. 1 lit. a Cod procedură penală și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, împreună cu actele de cercetare efectuate în limitele art. 399 din același cod.
Actul procedural de sesizare conține concluzii de respingere a cererilor promovate, motivându-se în esență că aspectele invocate inclusiv sub aspect civil, au fost tranșate definitiv cu prilejul soluționării cauzei prin sentința penală nr. 288/2007, rămasă definitivă la 7 februarie 2008, urmare respingerii căilor de atac ordinare exercitate de inculpat.
S-a constatat că în faza cercetărilor premergătoare procurorul a audiat condamnatul iar prin Ordonanța din 24 aprilie 2009, respins probele solicitate respectiv experiment judiciar, expertiză balistică, expertiză psihiatrică și ascultarea martorului, argumentându-se că acestea au făcut obiectul apărărilor în ciclul procesual ordinar, fiind analizate de instanțe sesizate cu judecata fondului cauzei.
Examinând susținerile condamnatului, personal și prin apărătorii aleși, prima instanță a considerat că nu sunt întrunite condițiile cumulative cerute de art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală ce ar permite revizuirea hotărârilor penale definitive.
Astfel, prin hotărârile atacate s-a dispus condamnarea revizuentului la pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare, compusă din 21 ani închisoare pentru omor calificat prev. de art. 174, art. 175 alin. 1 lit. c și e Cod penal, 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 136 din Legea nr. 395/2004 și câte trei luni închisoare pentru două infracțiuni de lovire prev. de art. 180 al. 2 cod penal, la pedeapsa cea mai grea adăugându-se un spor de 2 ani închisoare.
Ca situație de fapt, instanțele au reținut că la data de 25 iunie 2006, folosind o armă de vânătoare, prin încălcarea dispozițiilor legale privind regimul armelor și munițiilor acesta a executat cu intenție directă, un foc, în habitaclul autoturismului marca Ford Focus, proprietatea victimei, staționat în loc public și în care se aflau mai multe persoane, fapta având ca urmare moartea victimei conducător auto, precum și vătămarea altor două persoane minore.
S-a apreciat că probele solicitate de condamnat atât în faza actelor de cercetare premergătoare, cât și în primă instanță au fost corect respinse de procuror și nu pot fi primite nici în actuala fază procesuală, întrucât administrarea lor se poate face numai în cursul cercetării judecătorești în fond și nu în cadrul procedurii de revizuire.
În acest sens s-a observat că susținerile acestuia privind caracterul accidental al tragerii efectuate nu reprezintă situații noi în sensul art. 394 al. 1 lit. a Cod proc. penală, atâta timp cât ele au făcut obiectul cercetării judecătorești în primul ciclu procesual și au fost tranșate definitiv cu ocazia soluționării căilor de atac ordinare.
Ca urmare, rezultând că soluția de condamnare s-a adoptat pe baza probelor apreciate drept concludente, pertinente și utile pentru aflarea adevărului, s-a concluzionat că nu se justifică completarea acestora cu o nouă expertiză balistică și experiment judiciar, cererea excedând motivelor legale de revizuire, care sunt de strictă interpretare.
Pe de altă parte s-a considerat că nici situația medicală a condamnatului nu reprezintă aspecte noi în sensul textului de lege invocat, deoarece starea sa fizică la momentul săvârșirii faptei și pe parcursul executării pedepsei au fost judicios analizate în ciclul procesual ordinar, instanțele apreciind că evaluările medico-legale nu conduc la înlăturarea vinovăției penale.
Cât privește motivele de natură penală, s-a reținut că de asemenea, nu se înscriu în cazurile ce permit admiterea în principiu a cererii formulate și rejudecarea cauzei, atâta timp cât acestea au făcut obiectul acțiunilor civile rezolvate definitiv odată cu soluționarea laturii penale a cauzei.
Sentința primei instanțe a fost apelată în termenul legal de condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
aspectele de fapt expuse în scris prin cererile de revizuire și concluziile depuse la examinarea acestora în primă instanță, - detaliate în partea introductivă a prezentei decizii, - acesta a susținut că se impune admiterea în principiu a căii extraordinare de atac promovată, fiind întrunite toate condițiile legale pentru rejudecarea cauzei și refacerea probatoriilor prin administrarea unor noi expertize balistică, psihiatrică și medico-legală, efectuarea unui experiment judiciar și audierea martorului.
S-a precizat că nu se contestă faptul că hotărârea de condamnare s-a pronunțat pe baza unor probe concludente, pertinente și utile ci acela că în lipsa dovezilor solicitate s-a reținut o situație de fapt și încadrare juridică greșite, știut fiind că tragerea involuntară apără de răspundere penală profesionistul abilitat să folosească armele de foc împotriva altor persoane, în condițiile legii.
Astfel, faptele și împrejurările noi ce ar justifica verificarea în procedura revizuirii se referă la calitatea în care a acționat condamnatul la data săvârșirii infracțiunilor, starea exactă fizică și psihică a acestuia, influența lor asupra atitudinii și comportamentului concret în situația conflictuală dată și creată de victimă și însoțitorii săi; cauza absenței siliciului (particule de sticlă de pe alicele extrase din corpul victimei; prezența substanței pe țeava puștii; cauza spargerii în totalitate a geamului stânga față al autoturismului condus de victimă și nu limitarea la orificiul creat de trecerea glonțului; urmărire intervențiilor chirurgicale practicate inoportun în zone corporale afectate anterior, culpă medicală care interpunându-se cauzal ar fi determinat decesul victimei.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, constatându-se că nu a rezolvat fondul cauzei.
În subsidiar, pentru aceleași considerente s-ar impune reținerea cauzei de instanța de control judiciar, admiterea în principiu a cererii de revizuire și rejudecarea cauzei potrivit art. 405 și urm. Cod proc. penală.
După refacerea probatoriilor în sensul motivelor de apel scrise, în ambele cazuri s-ar impune anularea hotărârii de condamnare și achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcină, lipsind intenția specifică laturii subiective din conținutul acestora.
Ca efect al exonerării de răspundere penală urmează să fie lăsată nerezolvată acțiunea civilă exercitată pentru minorii părți vătămate și, precum și să se reaprecieze cuantumul despăgubirilor materiale, al daunelor morale și al cheltuielilor judiciare acordate părțile civile C și, (părinții victimei ), în limita concursului de culpe, dovezilor produse și respectării termenelor procedurale pentru obținerea acestora în procesul penal.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiilor art. 371 al. 2 Cod proc. penală, rezultă că prima instanță a stabilit corect starea de fapt iar dispozițiilor art. 394 și urm. din același cod ce reglementează revizuirea hotărârilor penale intrate sub puterea lucrului judecat, au fost legal interpretate.
Este de necontestat că față de limitele înscrise în art. 403 Cod proc. penală, admiterea în principiu a unei atari căi de atac extraordinare și verificarea situațiilor pe care se întemeiază sunt determinate de constatarea că cererea se încadrează în cazurile prev. de art. 394 al. 1 lit. a - e, alin. 2 și alin. 3, iar din actele de cercetare efectuate de procuror rezultă suficiente date de natură a conduce la retractarea condamnărilor definitive, prin rejudecarea cauzei.
Atunci când se invocă însă temeiul înscris în art. 394 alin. 1 lit. a), respectiv descoperirea unor fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea procesului în ciclul ordinar, jurisprudența internă a acceptat constant că admisibilitatea cererii este condiționată imperativ de neprezentarea acestora la judecata în fond ori în căile de atac ordinare, deci obiectiv să nu fi fost analizate atunci când s-a dispus condamnarea definitivă a revizuentului.
Natura mijloacelor de probă administrate nu încalcă dreptul inculpatului la un proces echitabil în sensul art. 6 din instrumentul european în materie, dacă în raport de circumstanțele cauzei acestea sunt concludente și pertinente pentru aflarea adevărului iar aprecierea instanței de fond s-a confirmat prin controlul ierarhic superior exercitat potrivit dreptului intern.
Prin cererile de revizuire înregistrate sub nr. 229/III/6/18 februarie 2009 și respectiv nr. 249/III/6/24 februarie 2009 (reunite sub nr. 229/III/6/2009) pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, reiterând apărările formulate în ciclul procesual ordinar, condamnatul a înțeles să repună în discuție sentința penală nr. 288/27 iulie 2007 pronunțată de același tribunal și în a cărei executare se află în prezent.
S-a solicitat reverificarea existenței faptelor și vinovăției prin efectuarea unor noi expertize (balistică și psihiatrică) a unui experiment judiciar precum și audierea martorului, cadrul medical ce ar deține date privind culpa medicală interpusă cauzal la efectuarea intervențiilor chirurgicale aplicate victimei și având drept urmare decesul acestuia.
Împrejurările de fapt invocate vizând demonstrarea caracterului accidental, involuntar al tragerii, eventuala culpă medicală cu rezultat letal, ca și mijloacele de probă solicitate în dovedirea acestora s-au luat în discuție de instanțele anterioare, fiind cunoscute și analizate inclusiv cu ocazia exercitării controlului judiciar de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia penală nr. 475/07 februarie 2008 respins recursul declarat de inculpatul, ca nefondat.
Pe de altă parte, din actele procedurale efectuate în ciclul procesual ordinar se constată că prin declarațiile date în timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești cât și prin concluziile orale și scrise susținute la judecata cauzei în cele trei grade de jurisdicție, revizuentul a recunoscut existența faptelor în materialitatea și succesiunea lor, astfel cum au fost reținute prin hotărârile atacate.
În esență, el a contestat împrejurări de ordin subiectiv, motivațional, comportamental, etc. ce ar justifica acțiunile sale din data de 25 iunie 2006, asupra victimei și copiilor părți vătămate și, sau ar atenua vinovăția sa (gradul de alcoolemie, afecțiunile medicale preexistente, starea de sănătate, consumul de medicamente, afecțiunile de vedere, încărcătura nervoasă, emoțională survenită gradual, provocat fiind de victimă, precum și declanșarea accidentală a armei în contextul efectuării unor manevre și manipulării total necorespunzătoare, ori culpa medicală la îngrijirea victimei.
Susținerile detaliate inclusiv în declarațiile din 18 iulie 2006, 17 și 18 octombrie 2006 privitor la caracterul accidental sau involuntar al tragerii, consecință a intenției de lovire a stâlpului de tablă dintre cele două geamuri stânga ale autoturismului în care s-au refugiat victimele, natura distrugerilor suferite de acestea ca și lipsa siliciului de pe alicele extrase din corpul victimei nu numai că au fost cunoscute de instanțe dar s-au înlăturat ca nereale, urmare administrării unor probe pertinente și concludente pentru aflarea adevărului în cazul uciderii sau vătămării corporale a unei persoane, prin împușcare.
Astfel, pe lângă probele testimoniale s-au efectuat constatare tehnico-științifică de către Institutul de Criminalistică al IGPR și expertiză balistică la nivelul Institutului Național de Expertize Criminalistice din cadrul, ultima cu participarea expertului consilier al inculpatului.
Ipoteza declanșării accidentale a armei folosită în activitatea infracțională reținută în sarcină, a fost infirmată categoric prin probele științifice iar concluziile celor două rapoarte întocmite de specialiștii criminaliști sunt rezultatul mai multor trageri experimentale practicate în circumstanțe similare acelora din 25 iunie 2006 (inclusiv sub limita de 50 metri invocată în apărare).
Pe de altă parte, acestea se coroborează cu raportul medico-legal de necropsie întocmit de Institutul de Medicină Legală Minovici B prin care s-a stabilit o legătură de cauzalitate primară și necondiționată între leziunile traumatice cranio-cerebro-cervicale suferite în data de 25 iunie 2006, prin împușcare cu și decesul victimei.
Instituția medico-legală a precizat că în raport de particularitățile leziunilor traumatice tanato-generatoare (cranio -cerebrale) și aria de răspândire a alicelor, împușcarea s-a realizat pe o direcție de la stânga spre dreapta și ușor dinspre inferior către superior și dinspre anterior către posterior (în raport cu planul capului) ori dinspre posterior spre anterior (în raport cu planul trunchiului); de la o distanță de aproximativ 50 cm, ceea ce a determinat o distribuție/împrăștiere secundară a alicelor, diferită de conul de împrăștiere format în tragerile în care alicele nu străbat și un alt mediu, decât aerul, până la corpul victimei.
Separat de aceasta analizându-se culpa medicală invocată în apărare, s-a precizat că examinarea medico-legală a mai evidențiat o altă leziune traumatică recentă la nivelul capului (un infiltrat sangvin pericranian fronto-parietal stânga, cu corespondent pe fața externă a durei mater), posibil produsă prin lovire cu corp dur la 25 iulie 2006, deci ulterior vătămării corporale prin împușcare, precum și o craniectomie veche, consolidată, aspecte care însă nu au intervenit în mecanismul tanato-generator.
În plus, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, revizuentul a fost supus unor ample examene de specialitate privind starea de sănătate fizică și psihică, luându-se în considerare documentația de antecedență medicală și evoluția bolilor cronice acuzate, toate efectuate în condiții de internare sub observație în rețeaua sanitară a administrației penitenciare sau Ministerului Sănătății.
Referitor la acest aspect, prin raportul de expertiză psihiatrică întocmit de INML Minovici B la 01 septembrie 2006 s-a concluzionat că nu prezintă tulburări psihice de natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și deci are discernământul păstrat în raport cu infracțiunile pentru care este cercetat.
Examenul psihologic nr. 832 din 08 august 2006 reținut la evaluarea psihiatrică a evidențiat însă că examenul personalității relevă accentuate tendințe impulsive și chiar unele de instabilitate psihică și interpretativitate.
Cât privește afecțiunile oftalmologice diagnosticate (cataractă st. III-IV, progresivă), pe baza evaluărilor efectuate în aceleași condiții institutul medico-legal a apreciat că nu reclamă urgență în intervenția chirurgicală.
Este real că față de aceste probe prin încheierea din 28 mai 2007 prima instanță a respins cererile apărării având ca obiect audierea expertului criminalist consilier, ca și reexaminarea psihiatrică a inculpatului, apreciindu-se că obiecțiunile s-au detaliat în scris iar valorificarea lor urmează să se efectueze conform art. 64 Cod proc. penală cu ocazia deliberării asupra fondului cauzei.
Măsura procesuală nu conferă legitimitate invocării cererilor respinse în ciclul procesual ordinar ca motive de revizuire în sensul cazului prev. de art. 394 al. 1 lit. a Cod proc. penală și nici readministrării probatoriilor solicitate atâta timp cât dispoziția satisface cerințele art. 63-67 Cod proc. penală.
Mai mult, prin considerentele hotărârilor adoptate atât prima instanță cât și cele de control judiciar ordinar au efectuat un amplu și convingător examen al pertinenței și concludenței probelor reținute pentru stabilirea existenței faptelor și vinovăției iar încadrarea juridică a acestora corespunde doctrinei și jurisprudenței interne în materie.
De altfel, folosirea unei arme de vânătoare, tipul de muniție din dotare, îndreptarea acesteia spre capul victimei de la o foarte mică distanță, acțiuni precedate de somația ultimativă însoțită de alte două focuri și amenințarea cu împușcarea, toate recunoscute parțial de inculpat și dovedite prin declarațiile a cel puțin cinci martori prezenți la locul faptei relevă cu certitudine intenția de a ucide și nu o intenție generală de vătămare corporală ori moarte praeterintenționată, sancționată în art. 183 sau art. 178 Cod penal.
Față de cele de preced, curtea reține că întemeiat la primul grad de jurisdicție s-a apreciat că nu sunt date suficiente pentru admiterea în principiu a cererilor privind revizuirea sentinței penale nr. 288 din 27 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Prin promovarea căii extraordinare de atac este cert că revizuentul urmărește prelungirea probatoriilor, cerere asupra căreia astfel cum s-a expus instanțele ordinare s-au pronunțat dându-le o apreciere conformă art. 64 Cod proc. penală.
Or, finalitatea și funcția procesuală a revizuirii presupune descoperirea, strângerea și aducerea în fața instanței de retractare a unui material cu totul inedit sau cel puțin necunoscut, care să permită constatarea pretinsei erori judiciare și, după caz, înlăturarea acesteia și nu o simplă schimbare a încadrării juridice prin reținerea culpei în locul intenției.
Cât privește tragerea involuntară la care face trimitere revizuentul se impune a se observa că dovedirea acesteia apără de răspundere penală profesionistul abilitat să folosească o armă de foc împotriva persoanelor în condițiile legii și nu utilizatorul culpabil de folosirea armei de vânătoare în alte scopuri decât cel autorizat, în speță împotriva persoanelor în loc de folosirea exclusivă împotriva vânatului și în alte locuri decât cele autorizate respectiv în zone de agrement, în loc de poligon sau activități de vânătoare.
Prin urmare, nefiind întrunite condițiile legale înscrise sub art. 394 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 Cod proc. penală ce permit admiterea în principiu a motivelor de revizuire vizând latura penală a cauzei, legal s-a apreciat că nu există temei pentru refacerea probatoriilor în calea extraordinară de atac nici cu privire la acțiunile civile promovate în cauză, împrejurările de fapt invocate formând obiectul ciclului procesual ordinar.
Concluzionând, soluția adoptată la primul grad de jurisdicție este justă și conformă legii iar apelul declarat de condamnatul se va respinge ca nefondat conform art. 379 pct. 1 lit. b Cod proc. penală.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de condamnatul - revizuent, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr. 338 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru condamnat de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
Fiind în CO prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier,
Red. /Tehnored. GM
4 ex./13 noiembrie 2009
. fond nr- Trib.
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Ioana NoneaJudecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu
