Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 97/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 97/

Ședința publică din data de 06 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de revizuentul G, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.400 din data de 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns apelantul revizuent G, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei nr.3871/2008, emisă de Baroul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

S-a încuviințat apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu apelantul revizuent G.

Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a apelului, având în vedere motivele arătate de inculpat prin cererea sa și dispozițiile art.394 care C.P.P. stabilește în mod limitativ cazurile în care se poate formula o astfel de cerere, însă precizează că apelantul solicită admiterea apelului pentru motivele invocate în cerere.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea sentinței penale nr.400 din data de 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind legală și netemeinică, motivele invocate de revizuient în cerere nu se încadrează în dispozițiile prev. de art.394 pct.1 lit.a din Codul d e procedură penală și puteau fi invocate în calea recursului.

Apelantul revizuient G având ultimul cuvânt potrivit disp. art.377 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea apelului, precizând că motivele invocate în cerere le- formulat și în recurs.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin sentința penală nr.400 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a espins cererea de revizuire formulată de revizuientul G, fiul lui și născut la 02.01.1962, aflat în Penitenciarul Colibași, și a fost obligat acesta la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 04.07.2008, condamnatul Gaf ormulat cerere de revizuire a sentinței penale nr.132/1998 a Tribunalului Argeș, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din omor deosebit de grav în omor simplu sau lovituri cauzatoare de moarte, înlăturarea declarației martorei din contextul mijloacelor de probă întrucât declarația sa este mincinoasă și reducerea cuantumului pedepsei. De asemenea, a mai solicitat audierea martorilor și, pentru a face dovada relațiilor dintre părți anterior comiterii faptei.

Prima instanță a constatat că revizuientul se află în executarea unei pedepse de 20 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev.de art.174 alin.1 rap.la art.176 lit.a Cod penal, reținându-se, în fapt, că la data de 27.07.2007, pe fondul consumului de alcool, a ucis-o pe concubina sa, după ce a agresat-o ore în șir, lovind-o peste tot corpul cu o prevăzută cu cataramă, cu pumnii și picioarele, târând-o de păr prin casă în ciuda rugăminților victimei și plânsetele copiilor martorei, de aoc ruța.

Cazurile de revizuire sunt strict și limitativ prevăzute de disp.art.394 Cod pr.penală, încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei și audierea unor martori asupra situației de fapt, fiind probleme ce privesc fondul cauzei și au fost analizate și clarificate cu ocazia judecării cauzei în primă instanță și căile ordinare de atac.

Pentru ca mărturia mincinoasă să determine revizuirea unei sentințe, ea trebuie să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului, ceea ce nu este cazul în situația de față, nefiind astfel incidente disp.art.394 lit.b Cod pr.penală. Apreciind ca nefondată cererea de revizuire, aceasta a fost respinsă

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că se impunea schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal și reducerea pedepsei, precum și audierea martorilor, și.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.371 alin.2 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat.

Apelantul a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav asupra concubinei sale.

Din procesul verbal existent la filele 25-26 din dosarul de urmărire penală, rezultă că martora, în vârstă de 8 ani la momentul săvârșirii faptei, a fost audiată de către organele de cercetare penală, chiar de procurorul de caz, aceasta declarând că după organizarea petrecerii de a fratelui său (copilul victimei și al condamnatului), Gal ovit-o pe mama martorei cu o, cu pumnii și picioarele, a târât-o de păr, până când aceasta nu s-a mai putut și nu a mai putut vorbi. Martora, dată fiind vârsta de la momentul audierii, nu poate răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Ceilalți martori propuși de către apelant nu au fost audiați, însă mărturia lor nu poate conduce la desființarea unei hotărâri definitive, deoarece, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, în afară de victimă, inculpat și copii acestora nici o altă persoană nu a mai fost de față la momentul săvârșirii faptei, astfel încât nu s-ar putea schimba în vreun fel situația de fapt reținută, prin audierea unor eventuali martori noi.

Hotărârea de condamnare a apelantului s-a bazat și pe probe materiale, pe constatări criminalistice și pe probe științifice, astfel încât din coroborarea acestora rezultă clar că inculpatul, pe cămașa căruia au fost găsite urme de sânge, este cel care a ucis-o în bătaie pe fosta lui concubină, care a murit, conform concluziilor raportului de constatare medico-legală datorită șocului traumatic, urmare politraumatismului, adică a murit din cauza durerilor suferite care au fost atroce, dovadă fiind și faptul că victima "a făcut pe ea" de durere.

In condițiile în care aceasta avea echimoze pe aproape tot corpul și plăgi "crăpate" urmare lovirii, nu se poate reține că fapta apelantului ar fi fost doar o lovire urmată de moartea victimei și că acesta nu și-ar fi dat seama că acele leziuni îi puteau produce decesul victimei, câtă vreme apelantul a lovit-o vreme de mai multe ore până când fosta lui concubină nu a mai putut să vorbească și să se miște și, așa cum rezultă din declarația fiicei acesteia, a și leșinat, apelantul scoțând-o afară pentru a-și reveni.

Celelalte aspecte privind reținerea provocării, a încadrării juridice și reducerea pedepsei au fost invocate de către condamnat în fața instanțelor care au judecat cauza, în cele două cicluri procesuale, au fost găsite ca neîntemeiate și nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute expres în art.394 Cod pr.penală.

Față de cele expuse, în baza dispozițiilor art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penalpă, curtea va respinge apelul ca nefondat, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe apelant la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D CIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul G, fiul lui și născut la 02.01.1962, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.400 din data de 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul -.

Obligă pe apelant la 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru apelant.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red./Tehnored.

ex.2/21 2008

Jud.fond

Președinte:Elena Minodora Rusu
Judecători:Elena Minodora Rusu, Corina Voicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 97/2008. Curtea de Apel Pitesti