Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 10/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 10/A/2009

Ședința separată de la 25 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif

Grefier - - Creța

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - - procuror

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 70/2009 pronunțată TRIBUNALUL SIBIU în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- apelant Inculpat - personal în stare de arest în Penitenciarul Aiud și asistat de avocat oficiu lipsind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus o cerere din partea părții civile.

Instanța din oficiu pune în discuția părților publicitatea ședinței de judecată, în baza dispozițiilor art. 485 cod pr. penală, raportat la starea de minoritate a inculpatului la data săvârșirii.

Reprezentanta parchetului solicită ca în baza dispozițiilor art. 485 cod pr. penală să se declare ședința nepublică.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului de asemenea apreciază că se impune ca ședința să se desfășoare nepublic.

Deliberând, instanța baza dispozițiilor art. 485 cod pr. penală având în vedere starea de minoritate a inculpatului la data săvârșirii faptei declară ședința separată și dispune evacuarea persoanelor din sala de judecată cu excepția celor care au legătură cu prezenta cauză.

Inculpatul arată că își menține apelul declarat.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta parchetului susține apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU pentru săvârșirea a 4 infracțiuni. Reluând starea de fapt consideră că în raport de faptele săvârșite pedeapsa aplicată este una nejustificat de blândă. Inculpatul prezintă un grad de pericol social care reclamă pedeapsa maximă. Nu poate fi ignorat contextul în care a acționat inculpatul care se afla în pragul majoratului. Instanța de fond a aplicat pentru primele două infracțiuni pedepse mai blânde deși sunt mai grave. Pe de altă parte în raport de infracțiunile săvârșite se impune și interzicerea dreptului de a alege. În ceea ce privește starea de arest aceasta trebuie menținută.

Reprezentanta din oficiu a inculpatului arată că inculpatul a dat declarații prin care și-a recunoscut vinovăția și solicită respingerea apelului parchetului și menținerea hotărârii instanței de fond. Dacă se va admite apelul inculpatului solicită să se dea eficiență circumstanțelor atenuante inculpatul fiind minor. Solicită reducerea pedepsei până la minimul de 5 ani. asupra stării de arest a inculpatului consideră că acesta a stat suficient în arest pentru conștientiza că a greșit.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea apelului inculpatului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70/2009, TRIBUNALUL SIBIU - Secția penală a dispus în baza dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul, din infracțiunile de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. 1 combinat cu art. 176 alin. 1 lit. d pen. profanare de morminte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 319 teza 4.pen. și tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c pen. în infracțiunile de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. 1 combinat cu art. 176 alin. 1 lit. d pen. profanare de morminte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 319 teza 4.pen. tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c pen. și violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2.pen.

În baza art. 174 alin. 1 combinat cu art. 176 alin. 1 lit. d pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. art. 109.pen. a condamnat pe inculpat la8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grB.

În baza art. 319 teza 4.pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. condamnă pe același inculpat la1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte.

În baza art. 211 alin. 2 lit. b și alin. 21lit. c pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. a condamnat pe același inculpat la4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 192 alin. 2.pen. cu aplicarea art. 99 și următoarele pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2.pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b pen.

În baza art. 88.pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 24.12.2008, la zi.

În baza art. 350 alin. 1.pr.pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 lit. e pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 80 lei.

În baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 998 și următoarele civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2883,65 lei, cu titlul de despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. 3.pr.pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și la instanța de judecată.

În baza art. 189, art. 191 alin. 1 și 3.pr.pen. a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de fond că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie și profanare de morminte, fapte aflate în concurs real, constând în aceea că în noaptea de 22/23 decembrie 2008, în jurul orelor 2,00, s-a deplasat la domiciliul victimei -, în vârstă de 88 de ani, unde prin efracție și escaladare a pătruns în apartament și în timp ce sustrăgea suma de 80 lei din geanta victimei a fost surprins de aceasta, motiv pentru care inculpatul a ucis-o prin sugrumare și blocarea orificiilor externe ale căilor respiratorii cu o pernă, după care a continuat să caute bunuri în casă, apoi după ce victima a decedat a întreținut raport sexual cu aceasta.

Din analiza coroborată a probelor administrate cauzei, prima instanță a reținut, în fapt că de prin anul 2002, lipsit fiind de supravegherea părintească, inculpatul a cerșit în zona lăcașelor de cult din municipiul Ulterior, a manifestat dorința de a munci, prestând activități în gospodăriile unor persoane din municipiul S și din alte localități, după cum a declarat martorul.

În toamna anului 2008, după cum însuși inculpatul a declarat, acesta a fost în mai multe rânduri în imobilul locuit de victima - situat în municipiul S,-, jud. S, ca să cerșească bani, de câteva ori fiind invitat de victimă în bucătăria apartamentului, unde i-a oferit mâncare și sume mici de bani, prilej cu care inculpatul a reținut topografia locuinței și posibilitățile de a pătrunde în imobil.

Știind din discuțiile anterioare că victima primește pensia după data de 20 ale lunii, în noaptea de 22/23.12.2008, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a hotărât să pătrundă în locuința victimei și să o deposedeze de bani, sens în care, în jurul orei 200, s-a deplasat cu un autoturism de ocazie de la domiciliul său din comuna în municipiul

În jurul orei 230, inculpatul a ajuns la imobilul din municipiul S,-, și prin escaladarea peretelui de la scara comună a pătruns în holul din fața apartamentului locuit de -, apoi, prin escaladare și efracție, în bucătăria apartamentului, prin geamurile superioare ale ferestrei bucătăriei, găsite întredeschisă, după ce a îndepărtat plasa metalică existentă în exteriorul acestora.

. cu un cuțit luat din bucătărie, inculpatul a căutat bani și bunuri prin locuință, operațiune pe parcursul căreia a aprins mai multe bețe de chibrit, din cutia găsită în bucătărie.

Inculpatul a luat inițial 40 lei din geanta victimei, iar ceilalți 40 lei i-a luat mai târziu dintr-un plic dintr-un dulap, înainte de a ucide victima. D upă cum susține inculpatul, victima l-a surprins când era pe punctul de a pleca, întrucât a trecut prin camera acesteia ca să poată ieși pe ușă. Întrucât victima a început să țipe după ajutor, inculpatul a urcat în pat lângă ea, i-a comprimat puternic gâtul, prin strângere cu mâna și i-a acoperit fața cu perna, obiect pe care l-a presat cu putere peste nasul și gura victimei.

În partea dreaptă a cadavrului victimei, la o distanță de 15 cm dreapta, s-a găsit un cuțit de bucătărie, conform procesului verbal încheiat la data de 23.12.2008.

După ce a simțit că victima nu mai opune rezistență, inculpatul a dezbrăcat-o de pijama și chilot și a întreținut raport sexual cu femeia care decedase.

În jurul orei 330- 400, inculpatul a părăsit apartamentul cu banii luați victimei și cheile apartamentului, cu care, la plecare, a încuiat ușile.

furate au fost abandonate de inculpat, imediat după ieșirea din apartament, pe str. - din municipiul S, în timp ce se îndrepta spre stația de taxi, acestea fiind găsite și ridicate după declanșarea cercetărilor.

Banii luați de la victimă, în condițiile descrise, au fost folosiți de inculpat pentru procurarea de băuturi alcoolice.

Constatarea medico-legală efectuată victimei a concluzionat că moartea acesteia a fost de natură violentă, în legătură cazuală directă cu actele de violență ale inculpatului, datorită asfixiei mecanice prin sugrumare și obstrucția căilor respiratorii superioare cu corp.

de laborator au evidențiat prezența spermatozoizilor în conținutul vaginal, fără leziuni traumatice vizibile macroscopic în sfera genitală, fapt care atestă consumarea raportului sexual vaginal complet, mai probabil imediat post mortem.

Audiat fiind în faza de urmărire penală și în instanță, inculpatul a recunoscut faptele, mai puțin infracțiunea de profanare de morminte, punându-le însă pe seama consumului de alcool.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului astfel cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, profanare de morminte și violare de domiciliu prev. de art. 174 al. 1 comb. cu art. 176 al.1 lit. d) Cod penal, art. 211 al.2 lit. b) și al. 2/1 lit. c) Cod penal, art. 319 teza IV Cod penal și art. 192 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal, prin schimbarea încadrări juridice, conf. art. 334 Cod procedură penală, din infracțiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie și profanare de morminte prev. de art. 174 al. 1 comb. cu art. 176 al.1 lit. d) Cod penal, art. 211 al.2 lit. b) și al. 2/1 lit. c) Cod penal, art. 319 teza IV Cod penal, toate cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal.

La schimbarea încadrării juridice instanța de fond a avut în vedere atât precizarea reprezentantului Parchetului, cât și dispozițiile deciziei nr. XXXI / 2007 ÎCCJ.

În baza textelor de lege reținut în drept inculpatul a fost condamnat.

La stabilirea și aplicarea pedepselor s-a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal.

La soluționarea laturii civile a cauzei instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod Civil, precum și probele administrate cauzei.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel în termen, motivat Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU și, nemotivat, inculpatul.

În dezvoltarea motivelor de apel ale parchetului de critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în aceea că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport de faptele săvârșite, că instanța de fond trebuia să-i aplice inculpatului și un spor de contopire, după cum trebuia să-i interzică inculpatului și exercițiul drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a) teza I Cod penal.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.379 pct. 2 lit. a ) Cod proc. pen.

În susținerea orală a motivelor de apel inculpa tul personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei până la minimul de 5 ani și să se dea eficiență circumstanțelor atenuante inculpatul fiind minor la data comiterii faptelor.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de parchet și de inculpat, cât și din oficiu, conf. art. 371 și 373 din Codul d e Procedură Penală, Curtea de Apel constată că doar apelul parchetului este fondat, urmând a fi admis, conform art. 379 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Curtea de Apel constată, în principal, că în cauză în raport de ansamblul probator administrat s-a reținut o corectă stare de fapt, s-a făcut o justă încadrare juridică a faptelor iar instanța de fond temeinic motiva a stabilit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, profanare de morminte și violare de domiciliu, așa cum s-a solicitat și s-a pus în discuție, în raport cu situația de fapt reținută.

Astfel, Curtea de Apel consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 al. 2 Cod pr. pen. cu privire la aprecierea probelor, constatându-se că faptele inculpatului ( minor la data săvârșiri faptelor ) care în noaptea de 22/23 decembrie 2008, în jurul orelor 2,00, s-a deplasat la domiciliul victimei -, în vârstă de 88 de ani, unde prin efracție și escaladare a pătruns în apartament și în timp ce sustrăgea suma de 80 lei din geanta victimei a fost surprins de aceasta, motiv pentru care inculpatul a ucis-o prin sugrumare și blocarea orificiilor externe ale căilor respiratorii cu o pernă, după care a continuat să caute bunuri în casă, apoi după ce victima a decedat a întreținut raport sexual cu aceasta întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, profanare de morminte și violare de domiciliu prev. de art. 174 al. 1 comb. cu art. 176 al.1 lit. d) Cod penal, art. 211 al.2 lit. b) și al. 2/1 lit. c) Cod penal, art. 319 teza IV Cod penal și art. 192 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal.

Inculpatul a avut la data comiterii faptelor vârsta de 17 ani și 10 luni și potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 15/IV/ a/ 1 din 15.01.2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală la data comiterii faptelor a avut discernământul păstrat ( fila 118 dosar urmărire penală ).

Potrivit art. 100 al. 1 din Codul Penal față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, ținându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a crescut și în care trăit.

În speță, în mod corect judecătorul de fond a apreciat raportat la gradul de pericol social al faptelor săvârșite de minor și ținând seama de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportamentul lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului și se impune aplicarea unei pedepse.

În acest context, la stabilirea și aplicarea pedepselor pentru fiecare faptă comisă de minor trebuie avute în vedere disp. art. 72 din Codul Penal.

Astfel, potrivit art. 72 cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa ca să-și poată îndeplinii funcțiile care-i sunt atribuite în vederea atingerii scopurilor sale, ea trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei cât și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Curtea de Apel constată că instanța de fond a aplicat inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav pedeapsa de 8 ani închisoare iar pentru infracțiunea de tâlhărie pedeapsa de 4 ani închisoare, argumentându-se că la stabilirea acestor pedepse s-a avut în vedere, printre altele, circumstanțele faptelor, personalitatea inculpatului, circumstanțele acestuia și vârsta inculpatului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se poate observa că la individualizarea judiciară a pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte, judecătorul de fond nu a fost consecvent, stabilind pentru infracțiunile cele mai grave - omor deosebit de grav și tâlhărie, pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textul încriminator, iar pentru infracțiunile mai ușoare pedepse orientate spre maximul prevăzut de legea penală.

Procedând astfel, prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică sub acest aspect, întrucât la dozarea pedepselor pentru infracțiunile cele mai grave nu a apreciat corect pericolul social concret al celor două fapte, demonstrat de împrejurările concrete în care inculpatul a comis infracțiunile și a omis urmările pe care le-au produs cel două infracțiuni.

Inculpatul la vârsta de 17 ani a pătruns prin escaladare și efracție în locuința victimei, a sustras bani din geanta acesteia, după care a ucis-o, apoi a continuat să caute bani, după care a întreținut raport sexual cu aceasta, victima având vârsta de 88 de ani.

Prin săvârșirea celor două infracțiuni s-a adus atingere nu doar patrimoniului persoanei atacate, dar și vieții acesteia fiind în mod direct afectată și familia victimei.

Relevantă este și modalitatea de comitere a faptei care dovedește nu doar un comportament de o extremă violență dar și indiferență față de viața victimei.

Astfel, Curtea de Apel nu poate omite în procesul de individualizare judiciară a pedepsei împrejurarea dovedită cauzei că victima l-a invitat de mai multe ori pe inculpat la ea acasă, fiindu-i milă de el, că i-a oferit mâncare și diverse sume de bani și cu toate acestea inculpatul a tâlhărit-o și a ucis-o, victima având vârsta de 88 de ani.

Este adevărat, că inculpatul nu are antecedente penale, prezintă o inteligență la nivel submediu, are carențe de ordin social și educațional, însă în contextul în care inculpatul la o vârstă atât de fragedă a comis pe fondul consumului de alcool mai multe fapte penale - furt, loviri, fapte care au evoluat în gravitate, ajungându-se la a comite infracțiunile deduse prezentei judecăți, infracțiuni de o asemenea gravitate, se apreciază că pedeapsa aplicată de judecătorul de fond pentru omor deosebit de grav și tâlhărie este insuficientă pentru reeducarea minorului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

reamintește că scopul pedepsei este de prevenție generală și specială (art. 52 cod penal ).

Pe linia celor statuate mai sus, se apreciază că scopul pedepsei se poate asigura numai prin stabilirea unor pedepse mai severe orientate spre maximul special prevăzut de textul încriminator.

Este relevant a se releva sub acest aspect, al individualizării pedepsei, concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU, în care se arată că inculpatul deși la nivel declarativ manifestă empatie față de victimă și sentimente de regret, aceste lucruri nu reies din atitudinea sa generală asupra situației, că nu prezintă motivație pentru schimbare și acesta beneficiază de resurse insuficiente în vederea integrări sale în mod viabil în societate, restabilirea funcționări sociale a acestuia fiind semnificativ alterată (fila 32-35 ds. trib).

Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei conform art. 72,p, se vor aplica inculpatului următoarele pedepse orientate spre maximul special minimul prevăzut de textul încriminator:

- 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiuni de omor deosebit de grav prev. de art. 174 al. 1 comb. cu art. 176 al.1 lit. d) Cod penal, cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal.

- 7 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 al.2 lit. b) și al. 2/1 lit. c) Cod penal, cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal.

În baza disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal se vor contopii pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 2 ani închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 12 ani închisoare.

Curtea precizează că aplicarea sporului de contopire se justifică raportat la natura infracțiunilor comise și la împrejurarea că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea a patru infracțiuni concurente comise cu o violență extremă.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, constată ca fondat și motivul de nelegalitate invocat de parchetului referitor la neaplicarea de către instanța de fond a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-I-a Cod penal.

În contextul stări de fapt se apreciază că inculpatul nu este demn de a-și exercita dreptul constituțional de a alege în raport de gravitatea faptelor comise.

Mergând pe același raționament, se apreciază că în contextul în care inculpatul a comis infracțiunea cea mai gravă contra vieții, acestuia trebuia să i se interzică dreptul de a alege.

Față de aceste considerente, se va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-I-a Cod penal, astfel că inculpatului i se vor interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

În consecință, apelul parchetului urmează a fi admis sub aspectul individualizării pedepsei astfel cum s-a arătat mai sus.

În ce privește criticile inculpatului minor referitoare la pedeapsa aplicată, Curtea de Apel nu are a le mai analiza având în vedere considerentele care au fost expuse sub acest aspect în analizarea criticilor de netemeinicie invocate în apelul parchetului care au fost apreciate ca fondate.

În consecință, apelul parchetului urmează a fi admis,conf. art. 379 pct. 2 lit. a) cod procedură penală iar apelul inculpatului minor va fi respins, conf. art. 379 pct. 1 lit. b) din același cod de procedură.

În baza disp. art.383 al. 1/1 rap. la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului iar în baza disp. art. 383 alin. 2 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata rețineri și arestării preventive începând cu data de 24.12.2008 până la data de 25.05.2009.

În raport de soluția pronunțată și văzând și disp. art. 191 alin. 1 și 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul minor urmează a fi obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 300 lei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 70 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală și în consecință:

Desființează în parte hotărâre atacată numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie și procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite,

Descontopește pedepsele aplicate inculpatului în pedepsele principale.

Majorează de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiuni de omor deosebit de grav prev. de art. 174 al. 1 comb. cu art. 176 al.1 lit. d) Cod penal, cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal.

Majorează de la 4 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 al.2 lit. b) și al. 2/1 lit. c) Cod penal, cu aplicarea disp. art. 99 și 109 Cod penal.

În baza disp. art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care se adaugă un spor de pedeapsă de 2 ani închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 12 ani închisoare.

Aplică inculpatului și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-I-a Cod penal, astfel că inculpatului i se vor interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza disp. art.383 al. 1/1 rap. la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului .

În baza disp. art. 383 alin. 2 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata rețineri și arestării preventive începând cu data de 24.12.2008 până la data de 25.05.2009.

În baza disp. art. 192 al. 2 și art. 191 al.1 și 3 Cod procedură penală obligă pe numitul inculpat apelant, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- - Creța

Red.

Tehnored. /2ex./04.06.2009

-

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 10/2009. Curtea de Apel Alba Iulia