Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 32/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.32/A/2008
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Pantea Nistor
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:- -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedură penală.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva sentinței penale nr.352/P din 30 noiembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, privind pe inculpatul intimat, domiciliat în comuna de C, sat nr.10, județul B, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prin cruzimi, faptă prevăzută și pedepsită de art.174 combinat cu art.176 lit. "a" Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat, personal și asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.18 din 04 martie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, părțile civile intimate și reprezentați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.048 din 10 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-i-se instanței că inculpatul intimat a depus la dosarul cauzei memoriu, după care:
Instanța procedează la ascultarea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat atașat la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților în susținerea apelului.
Reprezentantul parchetului susține apelul declarat de parchet astfel cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică și pronunțarea unei hotărâri legale în cauză în sensul condamnării inculpatului pentru infracțiunea de omor deosebit de grav. În motivare arată că instanța de fond nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză biocriminalistică dispus și efectuat în cursul urmăririi penale încălcând astfel normele procedurale întrucât probele administrate în faza de urmărire penală sunt probe câștigate judecății, iar concluziile unui astfel de raport nu pot fi contrazise decât tot printr-un demers asemănător sau identic. De asemenea instanța nu a valorificat concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat, care relevă faptul că la întrebările esențiale ale cauzei s-au evidențiat modificări psihofiziologice care conduc la concluzia prezenței detecției comportamentului simulat al subiectului, deși l-a reținut în considerentele hotărârii. În ceea ce privește susținerea instanței de fond cu privire la faptul că obiectul folosit la comiterea faptei nu a fost găsit "ca de altfel nici motivul sau mobilul acestei fapte reprobabile", consideră că s-a putut formula o astfel de concluzie numai prin ignorarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, care au confirmat faptul că între inculpat și victimă existau relații de dușmănie începând cu momentul certurilor care există de regulă ulterior destrămării unor relații de concubinaj în care s-au aflat părțile în ultimii ani de dinaintea decesului. De asemenea apreciază ca lipsită de substanță explicația instanței privitoare la faptul că echipa de cercetare a fost condusă de câinele de urmărire până în apropierea locuinței inculpatului datorită "deselor vizite pe care acesta i le făcea victimei în virtutea relațiilor apropiate ce le aveau", întrucât ținând cont de faptul că inculpatul susține că nu mai vizitase victima de vreo trei săptămâni și că urmele olfactive ale corpului uman nu se păstrează decât un timp relativ scurt în preajma unei alte persoane, rezultă că este exclus ca altă persoană să se fi aflat lângă victimă în momentul comiterii crimei în afara inculpatului, deoarece, în caz contrar aceste urme n-ar mai fi putut fi identificate sau ar fi condus spre altcineva. Apreciază că în cauză s-a probat atât faptul că inculpatul s-a aflat în apropierea victimei cu câteva ore înainte de descoperirea cadavrului acesteia, că între el și victimă existau relații de dușmănie, deci că exista motivul comiterii crimei și că inculpatul a avut răgazul să comită fapta întrucât în cursul serii victima se afla singură în grădina casei sale, iar inculpatul a plecat tocmai la cea oră din casa familiei cu care vizionase programe la televizor. Față de toate acestea consideră că instanța de fond a dat o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, dispunând în mod greșit achitarea inculpatului, solicitând astfel admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de omor deosebit de grav.
Apărătorul ales al inculpatului intimat avocat solicită respingerea apelului declarat de parchet ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Susține memoriul depus la dosar și arată că apelul parchetului a ignorat împrejurarea că expertiza efectuată de Institutul de Medicină Legală Minovici a fost încuviințată de TRIBUNALUL BIHOR în scopul de a verifica concluzia primului raport de expertiză criminalistică, care este neclar. Consideră că instanța de fond a procedat legal luând în considerare raportul întocmit de Institutul de Medicină Legală Minovici ca fiind efectuat de persoane de specialitate, a precizat procedeele și mijloacele tehnice folosite precum și metodologia științifică aplicată, în timp ce expertiza întocmită de Inspectoratul de Poliție este contradictorie și nu pune în evidență faptul că urmele de sânge nu sunt de proveniență umană, fapt care este de natură să atragă atenția asupra caracterului neștiințific al acestui raport. Totodată arată că inculpatul a fost îmbrăcat cu aceleași haine ca în ziua evenimentului și că pe aceste haine au fost depistate urmele de sânge supuse expertizării, iar raportul de expertiză a explicat și proveniența urmelor de sânge. Apreciază că în cauză nu sunt probe directe și nici probe științifice care să-l incrimineze pe inculpat, sens în care solicită respingerea apelului declarat de parchet ca nefondat. Cu cheltuieli judiciare conform delegației.
Reprezentantul părților civile intimate și avocat depune la dosar constituirea de parte civilă, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, arătând că toate probele administrate în cauză conduc la vinovăția inculpatului. De asemenea solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 70.000 lei pentru fiecare din care suma de 55.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale.
La întrebarea instanței părțile civile intimate și arată că între victimă și inculpat au existat relații de concubinaj.
Inculpatul intimat având ultimul cuvânt solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, arătând că nu a avut relații de concubinaj cu victima, dar că a dormit în mai multe rânduri la aceasta, însă doar în perioada când a fost internată în spital în perioada 1999-2000.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.352/P din 30 noiembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, în baza art.11 pct. 2 lit."a" raportat la art. 10 al.1 lit."c" Cod procedură penală a fost achitat inculpatul, născut la 06.03.1947 în de C, jud. B, fiul lui și, CNP -, cetățenie română, fără antecedente penale,. în loc. nr.10, com. de C, jud. B, de sub săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prin cruzimi, prev. și ped. de art. 174-176 lit."a" Cod penal.
A constatat că inculpatul a fost reținut prin ordonanța Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR din 3 august 2006 și arestat preventiv în perioada 4 august 2006- 26 iunie 2007.
În baza art. 346 al.3 Cod procedură penală, a respins despăgubirile civile solicitate de părțile civile.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu avocat -, în sumă de 40 lei conform delegației nr.5405/27.09.2006 s-a virat în contul Baroului din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că la data de 03 august 2006 Postul de Poliție de Caf ost sesizat telefonic de către numitul (61 dos. urm. pen.) cu privire la faptul că victima a fost găsită moartă în grădina locuinței sale din satul nr.59, comuna de C, prezentând semnele unei morți violente prin decapitare, ce s-a putut produce prin acțiunea extrem de violentă și puternică a unui corp tăietor posibil o coasă sau o seceră bine ascuțită și bine utilizată, corp ce nu s-a găsit până în prezent (existând însă un raport direct de cauzalitate între leziune și deces).
În acest sens a fost încheiat procesul-verbal de cercetare la fața locului în prezența martorilor asistenți: și (6-7 dosar urm. pen.).
Din raportul de constatare medico-legală (42-44) efectuat în cauză a rezultat că: moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului hipovolemic survenit în contextul unei hemoragii externe masive, consecință a unei plăgi tăiate cu depensarea extremității cefalice la nivelul corpului vertebral VI-VII și secționarea pachetelor vasculo-nervoase adiacente regiunii. Leziunea de violență, constatată s-a putut produce prin acțiunea extrem de violentă și puternică a unui corp tăietor, având în vedere că plaga are caracterul unei plăgi tăiate dintr-o singură mișcare. Corpul tăietor respectiv poate fi o coasă sau o seceră bine ascuțite, extrem de bine utilizate.
s-a aflat în momentul acțiunii în spatele victimei care se afla mai mult decât probabil în poziție de genoflexiune fiind preocupată de recoltarea produselor agricole. a aplicat lovitura cu corpul tăietor de la dreapta spre stânga.
În afara plăgii de depensare a extremității cefalice, la autopsie s-au observat sfacelări ale țesuturilor moi și osoase adiacente cutiei craniene, precum și dispariția unor porțiuni mari din acestea, ca urmare a acțiunii unor animale.
Pe trunchi și membre nu s-au constatat alte semne de violență interne sau externe.
Moartea poate data din data de 2 august 2006 în jurul orelor 22,00.
S-a întocmit un proces-verbal de examinare criminalistică (34-35) a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat și anume: o . cu cozoroc, o pereche de papuci din de culoare maro, o cămașă cu scurtă în carouri, de culoare albastru cu alb, o pereche de pantaloni de stofă de culoare maronie și o pereche de cizme de culoare neagră.
Examinând . cu cozoroc și papucii de s-a observat că acestea nu au prezentat urme biologice vizibile.
Pe mâneca a cămășii cu scurtă s-au găsit un număr de trei stropi de substanță de culoare brun roșcat iar în urma aplicării reactivului "hexagon" a rezultat că urma este de natură sanguină.
Procedându-se la examinarea pantalonilor de culoare maro prin tratarea cu luminol nu s-au pus în evidență luminiscente de culoare albastră intensiv care să ateste urme de natură sanguină.
Prin examinarea perechii de cizme din de culoare neagră cu tratarea de luminol s-a constatat că pe marginea inferioară și pe existau urme de natură biologică. Aplicându-se două reactive "hexagon" în zonele menționate a rezultat că urmele găsite sunt de natură sanguină".
S-au efectuat investigații de către Poliția l de C (5 dos. urm. pen.) în noaptea de 03/04 august 2006 între orele 21,00 -01,00 pe raza localităților l de C și (5 dos. urm. pen.) și s-a stabilit că în seara zilei de 02 august 2006 între orele 21,00-23,00 pe drumul comunal din spatele Școlii generale situat în apropierea locuinței victimei s-au aflat mai mulți tineri:, și a care nu au putut furniza date cu privire la alte persoane ce au tranzitat localitatea sau zgomote care să dea de bănuit că s-ar fi întâmplat ceva.
Nici paznicii obștești, angajați ai Primăriei l de C ce efectuau paza în localitatea ( și ), nu au putut da vreo relație deși în noaptea de 02/03 august 2006 au patrulat pe străzile situate în apropierea locuinței victimei.
S-a luat declarația părții vătămate - fiul victimei -, care s-a constituit parte civilă în cauză, însă inițial nu a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate ( 50-51). Aceasta a arătat că după decesul tatălui său, din anul 1999 victima, care locuia singură, a fost ajutată în gospodărie de inculpat, acesta primind în schimb mâncare și probabil bani.
În urmă cu trei ani, victima a vândut calul și vaca pentru a avea mai puțin de lucru și astfel inculpatul a fost îndepărtat de ea, mai ales că partea civilă nu a fost de acord cu "întrajutorarea" dintre mamă și inculpat, cunoscând că acesta din urmă era o persoană ce a făcut pușcărie, consuma frecvent alcool și era violent.
În urmă cu trei săptămâni înainte de decesul victimei, soția părții vătămate a aflat de la vecina că într-o seară a existat o ceartă între inculpat și victimă iar vecina a intervenit, însă a fost certată de inculpate, iar victima s-a supărat pe că a povestit fiului despre cearta avută.
Partea vătămată i-a cerut inculpatului (în urmă cu cca. o lună) să nu mai vină pe la mama lui, iar la data de 29 iulie 2006 i- spus victimei că merge pentru o săptămână la mare, astfel că despre moartea ei a aflat de la soția lui care a fost anunțată la telefon de numita.
În cauză au fost audiați și martorii: (fila 52 dos. urm. pen.), (fila 54 dos. urm. pen.), (fila 55 dos. urm. pen.), (fila 57 dos. urm. pen. ), (fila 59 dos. urm. pen. ), (fila 61 dos. urm. pen.), (fila 62 dos. urm. pen.), (fila 63 dos. urm. pen.), (fila 65 dos. urm. pen.), (fila 67 dos. urm. pen.), (fila 68 dos. urm. pen.), (fila 69 dos. urm. pen.), (fila 70 dos. urm. pen.), ( 72-73 dos. urm. pen.), - (fila 75 dos. urm. pen.), (fila 82 dos. urm. pen.), (fila 83 dos. urm. pen.), (fila 84 dos. urm. pen.), (fila 79 dos. urm. pen.), (fila 80 dos. urm. pen.)
Coroborând depozițiile martorilor, s-a putut reține că până înainte de decesul victimei cu cca.2-3 săptămâni, inculpatul a vizitat-o și chiar a ajutat-o în gospodărie, venind la ea prin grădinile vecinilor și
Deși se înțelegeau bine, se pare că între victimă și inculpat ar fi avut loc o ceartă când inculpatul i-a reproșat victimei "de ce lucrează în grădină, știind-o bolnavă".
Inculpatul a fost văzut pe stradă în ziua anterioară decesului victimei dar nu a intrat în gospodăria ei.
În ziua de 03 august 2006, în jurul orelor 11,00-12,00 când lumea a aflat de moartea victimei, inculpatul s-a interesat de ce s-a adunat lumea în fața casei acesteia, însă a fost sfătuit să nu intre în casa victimei pentru că nu este nimeni lăsat să se apropie de casă.
Martora a declarat că l-a anunțat pe inculpat despre decesul victimei când acesta a venit să-i ceară țigări în jurul orelor 12,30, după care a revenit și a declarat că după această oră a venit la ei vecina care a anunțat-o despre deces, iar ea s-a dus la poartă și i-a spus inculpatului, care după câteva minute a venit după țigări, apoi a plecat fără să mai discute ceva.
Martorii au plasat ora aflării decesului între orele 10-12, dar mai precis aceasta se situează în jurul orelor 12,00, când victima a fost găsită de.
Martora a declarat că ar fi auzit de la că inculpatul a amenințat-o pe victimă că o va omorî după care s-a dus la buffet, iar la întoarcere s-a certat și cu.
Relevantă este declarația martorei, la care inculpatul a venit în seara zilei de 02 august 2006, în jurul orelor 20.30, pentru a se uita la televizor. Martora a relatat că inculpatul era îmbrăcat cu o cămașă de culoare gri cu carouri, la spate ruptă, iar în picioare "cred" că șlapi iar pe cap o . de culoare închisă.
După terminarea filmului inculpatul a lipsit 10 minute, spunând că merge la el să închidă găinile, apoi a revenit și s-au uitat la meciul de fotbal de la televizor. Inculpatul s-a reîntors având aceeași îmbrăcăminte și a plecat în jurul orelor 22,00.
A doua zi, în jurul orelor 13.00, inculpatul a anunțat-o pe martoră despre decesul victimei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei (fila 85) și a făcut o descriere amănunțită a modului în care și-a petrecut zilele de 02 și 03 august 2006, aspectele relatate fiind confirmate cu depozițiile martorilor ( 85 - 92).
Inculpatul a fost reținut prin ordonanța Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR din 3 august 2006 până la 4 august 2006, când prin încheierea nr. 80 Tribunalului Bihor din dosar nr- s-a dispus arestarea preventivă a acestuia și emiterea mandatului de arestare preventivă nr. 82/2006, măsură revocată prin decizia penală nr.327/R/26 iunie 2007 Curții de APEL ORADEA din dosar nr.-.
în fața instanței partea vătămată (57) și martorii (58-59), (60-61), (62), (83), (84), - ( 85), - (106), (123), (259), (260), (261), (267), (268), (269), (176) și-au menținut declarațiile în mare parte și au făcut unele precizări importante în cauză.
Astfel, partea vătămată (57) a declarat că cearta dintre inculpat și victimă s-ar fi produs din cauză că mama lui i-ar fi dus mâncare stricată inculpatului iar acesta i-ar fi reproșat că își joc de el.
Partea vătămată a rămas două săptămâni să-și ajute mama (înainte de deces), timp în care nu l-a văzut pe inculpat la domiciliul acesteia. Totuși, avea cunoștință că cei doi se înțelegeau "foarte bine" și nu știa de natura acestor relații dar este posibil să fi fost și de altă natură.
Martorul - a declarat că în dimineața zilei de 3 august 2006, inculpatul l-a ajutat la sfărâmat porumbul cu mașina electrică, apoi i-a reparat frâna de la mașină după care a împrumutat o perie pentru a-și curăța aragazul.
Martora a trecut pe lângă ei și i-a anunțat despre decesul victimei iar inculpatul nu a reacționat în nici un fel, afirmând că știa că este bolnavă și că are diabet iar uneori o ajuta să ia insulină.
Martora a declarat că nu cunoaște despre nici o ceartă dintre victimă și inculpat și reține exact că inculpatul a avut șlapi în picioare în seara când a fost la televizor, iar a doua zi era cu aceleași haine și martorii și - au declarat în același sens.
Inculpatul a reacționat normal când a aflat despre decesul victimei, nefiind agitat sau nervos (martora ), mai ales că martora a spus doar că victima a murit, nu și cum a murit.
El doar s-a mirat "cum, că ieri a săpat cepele în grădină" apoi a cerut o țigară și nu a mai discutat nimic, mergând în stradă.
Era de notorietate că inculpatul se înțelegea bine cu victima, se ajutau reciproc, nu s-a auzit de nici o ceartă dintre ei, iar inculpatul a avut un comportament corespunzător la aflarea veștii morții.
Mai mult, inculpatul a fost caracterizat ca o persoană care se înțelegea bine cu toți, îi ajuta, fiind un om bun ca de altfel și victima care vorbea tare respectiv striga pentru că "așa era vorba ei" (martora ).
Raportul de expertiză medico-legală examen ADN a concluzionat că urmele de sânge de pe cămașa și cizma inculpatului nu sunt de natură umană ( 238 - 239).
Față de întreg materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că nu inculpatul este autorul infracțiunii de omor deosebit de grav prin cruzimi asupra victimei, întrucât pe de o parte depozițiile martorilor sunt favorabile inculpatului și confirmă susținerile acestuia (declarația 46-47) și acestea se coroborează și cu rezultatele expertizelor din care rezultă că nici pe cizme și nici pe șlapi nu s-au evidențiat urme de sânge uman.
Faptul că echipa de cercetare a fost condusă de câinele de urmărire până în apropierea locuinței inculpatului se explică prin desele vizite pe care i le făcea victimei în virtutea relațiilor apropiate ce le aveau.
Este de precizat că obiectul folosit la comiterea faptei nu s-a găsit până în prezent ca de altfel nici motivul/mobilul acestei fapte reprobabile.
Simpla ceartă (dacă într-adevăr ar fi avut loc între inculpat și victimă) nu este un argument suficient de puternic care să justifice o astfel de finalitate și nici temei pentru a reține că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință desființarea hotărârii instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului parchetul a arătat că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire concluziile raportului de expertiză biocriminalistică dispusă și efectuată în faza de urmărire penală (121-128 dosar ) asupra unor obiecte ridicate de la inculpat și de la domiciliul acestuia întocmindu-se un proces verbal de examinare criminalistică (34-35 dosar ). Din acest raport, respectiv din examinarea perechii de cizme, respectiv a vârfului și talpei acestora, aparținând inculpatului precum și a cămășii cu scurtă ridicată de la acesta, a rezultat că pe acestea se găsesc microurme de sânge uman, un amestec de profile genetice ce provin de la minim două persoane. genetice ale probelor biologice de referință recoltate de la victima și numitul sunt incluse în acest amestec. Mai mult pe cămașa cu scurtă s-a identificat sânge uman cu un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință recoltată de la inculpatul. Faptul că instanța de fond nu a luat în considerare concluziile acestui raport constituie și o încălcare a normelor procedurale întrucât probele administrate în faza de urmărire penală sunt probe câștigate judecății, iar concluziile unui astfel de raport științific nu pot fi contrazise decât tot printr-un demers asemănător sau identic. Ori, din raportul de expertiză medico-legală - examen ADN efectuat în cursul cercetării judecătorești de Institutul de Medicină Legală Minovici B (238-239) rezultă că analiza prin teste de identificare a microurmelor biologice recoltate de pe obiectele ridicate de la inculpat nu a pus în evidență prezența sângelui de natură umană și nici un profil ADN, cel mai probabil cantității extrem de mici de material biologic sau absenței acestuia, ceea ce înseamnă că concluziile primului raport de expertiză biocriminalistică nu au fost contrazise. S-a mai arătat că raportul de expertiză biocriminalistică nr.-/18.09.2006 efectuat în cursul urmăririi penale a fost întocmit și redactat de experți în biochimie, pe când raportul de expertiză întocmit de Institutul de Medicină Legală Minovici B efectuat în cursul cercetării judecătorești a fost întocmit de un medic legist și doi biochimiști care nici măcar nu sunt experți. De asemenea instanța de fond nu a valorificat concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat, deși l-a reținut în considerentele hotărârii. Acest raport de constatare tehnico-științifică relevă faptul că la întrebările relevante ale cauzei s-au evidențiat modificări psihofiziologice care conduc la concluzia prezenței detecției comportamentului simulat al subiectului (131-133, dosar ), astfel că aceste concluzii nu pot fi combătute sau înlăturate prin simpla declarație de nerecunoaștere a comiterii faptei de către inculpat așa cum a procedat instanța de fond, luând în considerare doar aspectele pozitive ale declarațiilor martorilor în privința acestuia. Un alt aspect, care deși relevant, nu a reținut atenția instanței, cu toate că a fost amintit în considerentele hotărârii, este faptul că aflând despre moartea victimei, a doua zi după decesul acesteia, respectiv la data de 03.08.2006 inculpatul a afirmat în fața martorei: "Cum a murit? Că ieri am văzut-o săpând cepele în grădină", ceea ce conduce la concluzia că inculpatul nu numai că a văzut-o pe victimă cu o zi înainte, deci în ziua decesului, ci și știa că aceasta s-a aflat în grădină lucrând, ori acest lucru nu era posibil decât dacă s-ar fi deplasat în grădina victimei, întrucât din stradă nu avea cum să vadă ce se întâmplă în grădina acesteia, iar în grădină nu se poate ajunge decât ori prin curtea din față, ori traversând grădinile învecinate, așa cum de altfel inculpatul intra adesea. este și faptul că victima a fost găsită moartă tocmai în apropierea straturilor cu, în grădina locuinței sale, acolo unde chiar inculpatul a arătat că se afla cu o zi înainte de deces, deși susține că nu a vizitat-o în acea zi. În ceea ce privește susținerea instanței de fond că obiectul folosit la comiterea faptei nu a fost găsit, ca de altfel nici motivul sau mobilul acestei fapte reprobabile, consideră că s-a putut formula o astfel de concluzie numai prin ignorarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, care confirmă faptul că între inculpatul și victima existau relații de dușmănie, relații care există, de regulă, ulterior destrămării unora de concubinaj în care s-au aflat părțile în ultimii doi ani de dinaintea decesului. Consideră că mobilul crimei a existat cu prisosință, iar ascunderea instrumentului idoneu nu era dificilă, în condițiile în care victima a fost descoperită abia la circa 14 ore de la comiterea faptei de către inculpat.
Curtea examinând hotărârea atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.370 și următoarele Cod procedură penală constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit nevinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză.
Nu s-a putut dovedi că între inculpat și victima ar fi existat relații de dușmănie de asemenea natură încât să determine o reacție din partea inculpatului, dusă până la decapitarea acesteia.
Eventualele certuri dintre cei doi, intră în categoria "certurilor dintre vecini" determinate în general de motive banale (faptul că victima nu i-a vândut inculpatului un, că i-ar fi servit inculpatului mâncare stricată) dar, rezultă din materialul probator administrat că, de-alungul anilor cei doi s-au întrajutorat, nefiind în relații de dușmănie.
Din probele testimoniale administrate rezultă că inculpatul a purtat aceleași haine descrise în procesul verbal de examinare criminalistică (34-35) atât în data de 02 august 2006 (data decesului victimei) cât și în data de 03 august 2006 când a fost reținut de parchet.
de sânge prelevate de pe aceste obiecte de îmbrăcăminte au fost expertizate prin proba ADN care a concluzionat că urmele de sânge de pe cămașa și cizma inculpatului nu sunt de natură umană (238-239).
Posibilitatea ca în cadrul cercetării la fața locului, cîinele de urmă a condus echipa până în apropierea locuinței inculpatului, se explică prin aceea că inculpatul o vizita des pe victimă, în virtutea relațiilor apropiate dintre cei doi.
A secționa gâtul unui om presupune și existența unei cantități mare de sânge, ori inculpatul a fost îmbrăcat și a doua zi după deces cu aceleași haine ce le-a purtat și în ziua decesului victimei.
Este de precizat faptul că obiectul folosit la săvârșirea faptei nu s-a găsit până în prezent.
Singurul indiciu în defavoarea inculpatului este rezultatul raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat (131-133) dar și asupra acestui indiciu planează dubiul posibilității ca rezultatele să fi fost viciate de antecedentele TBC ale acestuia.
Așa fiiind, instanța în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, menținând în întregime sentința atacată.
Cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală
RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva sentinței penale nr.352/P din 30 noiembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o menține în întregime.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
red dec. jud.- T, în concept 29.04.2008
jud fond
tehnored GM/2 ex./05.05.2008
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Pantea Nistor