Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 33/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
372/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 33
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelantul-intimat-inculpat împotriva Sentinței penale nr. 1532 din data de 22.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-intimat-inculpat personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegația nr. -/18.02.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel:
Reprezentanta Ministerului Public critică greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, respectiv instanța nu a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev de art. 64 lit. d și e Cod penal și art. 116 Cod penal și faptul că nu au fost citați moștenitorii victimei. Față de aceste motive solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât instanța trebuia să manifeste rol activ, să stabilească dacă victima are moștenitori, iar în caz afirmativ trebuiau citați pentru a le da posibilitatea să se prezinte la proces. Celelalte motive de apel vizează greșita individualizare a pedepsei, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, gradul de pericol social concret ridicat, pe care îl prezintă fapta de omor calificat, de atitudinea oscilantă a inculpatului, inculpatul recunoscând fapta inițial, ulterior afirmând că loviturile cu toporul au fost produse de către o altă persoană, de asemenea nu a recunoscut că a dat foc victimei, deși din celelalte probe rezultă acest lucru.
Să se aibă în vedere și împrejurarea că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, infracțiunea fiind săvârșită la un an de zile după eliberarea condiționată, pentru acest motiv solicită aplicarea pedepsei maxime de 25 ani închisoare.
Consideră hotărârea Tribunalului București ca fiind netemeinică și sub aspectul cuantumului pedepsei complementare, solicitând în acest sens ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa complementară pe o durată de 10 ani de zile și nu pe o perioadă de 5 ani, și să i se interzică drepturile prev de art. 64 lit. d și e Cod penal, conform, art. 65 alin. 2. de asemenea instanța nu a aplicat prevederile art. 116 Cod penal, în sensul luării măsurii de siguranță față de inculpat.
Extinde ultimul motiv de apel, în sensul aplicării dispozițiilor art. 118 lit. b Cod penal, solicitând confiscarea obiectului, respectiv toporul cu care a fost săvârșită infracțiunea.
Apărătorul din oficiu al apelantului-intimat-inculpat solicită în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Codul d e procedură penală respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, având în vedere că pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată de către instanța de fond este o pedeapsa suficient de aspră pentru inculpat. Să se aibă în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a avut o atitudine de colaborare și nu a acționat cu intenție directă, fiind vorba de un gest spontan apărut pe fondul unui conflict dintre inculpat și cei doi chiriași, aceștia fiind primii care au încercat să-l bruscheze pe inculpat. În ceea ce privește individualizarea pedepsei solicită menținerea hotărârii instanței de fond, iar referitor la celelalte motive de apel apreciază cuantumul pedepsei complementare aplicate este suficient pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a apelului formulat de către apelantul inculpat ca nefondat.
Apelantul-intimat-inculpat personal, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.1532/22.12.2008, Tribunalul București Secția a II-a Penală a dispus în baza art.174 - art.176 lit.b Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal n baza art.174 -176 lit.b Cod penal cu aplic. art.37 lit.b cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64Iit.a și b Cod penal.
În baza art.65 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art.350 Cod procedură penală și a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 Cod penal a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 02.03.2008 la zi.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală rap. la art.998-999 cod civil a obligat inculpatul la 3448,16 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență " - ".
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 4000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în cursul anului 2002, victima l-a cunoscut întâmplător pe numitul, cu care s-a înțeles ca în schimbul unor prestații gospodărești și a unor sume de bani să-i ofere găzduire în imobilul situat în comuna Jilava,-. Acesta a locuit singur până în cursul anului 2006 când acolo s-a mutat și victima în acest timp numitul locuia într-un alt imobil din aceeași localitate împreună cu mama sa.
În cursul anului 2008 la insistențele lui care a intervenit pe lângă, la imobilul respectiv s-a mutat și inculpatul .
În ziua de 01.03.2008, în jurul orei 1000, inculpatul a purtat o discuție cu victima, care i-a cerut să părăsească locuința respectivă datorită unor neînțelegeri generate de plata chiriei și a unui telefon mobil. Acesta i-a strâns din casă lucrurile, pe care le-a pus într-o geantă. Inculpatul nu a fost de acord cu acesta, fapt pentru care situația a degenerat într-un conflict spontan. Pentru aplanarea conflictului a intervenit și victima, care și acesta i-a cerut inculpatului să părăsească locuința respectivă.
În această împrejurare, atât victimele cât și inculpatul se aflau într-o stare avansată de ebrietate.
În acest moment inculpatul l-a lovit cu pumnul în zona feței pe, care a căzut pe podea, în cameră, după care l-a lovit și pe în aceeași modalitate, acesta căzând pe podea, în holul casei, din fața ușii de la intrare în cameră.
Pe fondul acestor tensiuni, nemaiputând suporta situația în care se afla și fiind într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul a exercitat violențe asupra victimelor, în regiuni vitale ale corpului (cap, torace, abdomen) cu pumnii, cu picioarele și în final cu unui topor aflat în încăperea respectivă, continuând cu astfel de manifestări și în timp ce victimele erau căzute pe dușumeaua încăperilor respective, iar, înainte de a părăsi imobilul a încercat să-i dea foc victimei, aprinzând focul în zona membrelor inferioare.
A ieșit în curte, cu toporul în mâna, pe care l-a ascuns în haznaua (WC-ul) aflata în curte și care a fost găsit a doua zi, cu ocazia efectuării unei reconstituiri, ocazie cu care inculpatul a arătat modul în care a acționat, în momentul în care a lovit victimele, locul de unde a luat toporul, indicând, totodată și locul unde a ascuns toporul ( proces-verbal de reconstituire, fil. 75-76, planșa fotografică cu aspecte de la reconstituirea efectuată la data de 02.03.2008, fil. 77-92).
Astfel s-a stabilit că toporului prezenta urme materie de culoare roșie, cu aspect biologic.
provocat în aceste condiții a fost anihilat cu repeziciune de către vecini, care l-au scos afară pe numitul, ocazie cu care le-a povestit acestora despre faptul că i-a lovit " un băiat cu numele de, pe care l-au găzduit, după care nu a mai putut să vorbească, [. ] iar în scurt timp a venit ambulanța " cu care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență" " B, în vederea acordării de îngrijiri medicale (decI. martori -, fiI.145-146, fil. -, fila133-136, -, fiI. 142-144, fil. 139-141).
În acest timp inculpatul s-a deplasat la locuința lui, cerându-i să-i restituie o anumită sumă de bani, pe care i-o dăduse anterior cu titlu de plata chiriei, abordând o atitudine violentă față de acesta și aducându-i la cunoștință, totodată, că nu mai poate locui împreună cu victimele, întrucât s-a certat cu acestea.
Văzând că acesta nu-i restituie suma de bani respectivă, inculpatul a părăsit, în grabă, localitatea Jilava.
Din rapoartele medico - legale de necropsie s-a stabilit că moartea victimelor și a fost violentă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.
În apelul Parchetului este criticată sentința instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei închisorii, greșita individualizare a pedepsei complementare, neaplicarea disp. art.64 lit.d și e Cod penal, precum și a disp. art.116 Cod penal, în sensul de a i se interzice inculpatului de a se afla pe raza comunei Jilava după executarea pedepsei închisorii.
Sentința instanței de fond este criticată și pentru nelegalitatea sub aspectul necitării în cauză a moștenitorilor victimei pentru a le da posibilitatea de-a se constitui părții civile în cauză în raport de acre se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Reprezentantul Parchetului a solicitat motivelor de apel în sensul aplicării și a disp. art.118 lit.b Cod penal cu privire la confiscarea toporului folosit de inculpat la comiterea faptei.
În apelul său inculpatul solicită reducerea pedepsei aplicate arătând că a avut o poziție sinceră, de recunoaștere și de regret a faptei comise.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, sub aspectul motivelor de apel invocate cât și din oficiu conform art.371 alin.2 Cod procedură penală sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că apelurile declarate în cauză sunt întemeiate urmând a fi admise ca atare pentru considerentele ce urmează.
Curtea reține că sentința instanței de fond este nelegală față de împrejurarea că instanța de prim control judiciar nu a dispus citarea în cauză a moștenitorilor victimei pentru a le da posibilitatea de a se constitui părții civile în cauză.
Potrivit disp. art.14 Cod procedură penală acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, iar la alin.2 se prevede că acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
Moștenitorii victimei nu au avut posibilitatea de a-și manifesta voința în sensul de-a se constitui părții civile în cadrul procesului penal, împrejurare în raport de care Curtea apreciază că sentința atacată este nelegală.
Latura civilă a cauzei a fost soluționată numai sub aspectul despăgubirilor solicitate de Spitalul Clinic de Urgență " " fără ca instanța de prim control judiciar să facă diligențele necesare pentru a verifica dacă victima are moștenitori, cine s-a ocupat de înmormântarea acestuia și dacă se constituie parte civilă în cauză.
În raport de aceste împrejurări, pentru a nu priva părțile de o cale de atac, Curtea apreciază că se impune desființarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, ocazie cu care vor fi avute în vedere toate motivele de apel invocate în cauză.
Față de considerentele arătate, Curtea urmează ca în baza art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală să admită apelurile declarate de Parchet și inculpat, va desființa în totalitate sentința instanței de fond și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În baza art.350 Cod procedură penală, va menține starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod procedură penală va deduce prevenția de la 02.03.2008 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul împotriva sentinței penale nr.1532/22.12.2008, Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Desființează în totalitate sentința penală nr.1532/22.12.2008, Tribunalul București Secția a II-a Penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce prevenția de la 02.03.2008 la zi.
Onorariul avocatului din oficiu de 300 lei se avansează din fondul Ministerul Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică în data de18.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
-
Red -.
Dact./10.03.2009
Ex.3
Red. - Tribunalul București Secția a II-a Penală.
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica