Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 54/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 54/A/2008

Ședința publică de la 15 aprilie 2008

lnstanța constituită din:

PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan Judecător

JUDECĂTOR 2: Virgil Viorel Andreieș

Președintele Curții de APEL CLUJ

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, este reprezentat prin PROCUROR -.

S-a luat în examinare apelul declarat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 31 ianuarie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Condamnatul arată că își menține apelul declarat în cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apărătorul din oficiu al condamnatului arată că acesta a formulat cerere de revizuire, motivând că nu a comis această infracțiune, precum și că pedeapsa aplicată este prea aspră. Învederează că prima teză este contrară afirmațiilor condamnatului, care a recunoscut comiterea infracțiunii de tâlhărie. Apreciază că un motiv de revizuire ar fi cel prevăzut de art. 394 lit. e pr.pen. respectiv când două sau mai multe hotărâri definitive nu se pot concilia. Condamnatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 176 lit. d pen. ajungând să fie condamnat pentru lit. baa rt. 176.pen. În ceea ce privește solicitarea condamnatului de audiere a unor martori, arată că aceștia au fost audiați, în cursul cercetării penale la fond, astfel încât tragerea la răspundere penală a numitei este atributul exclusiv al Parchetului.

În concluzie, solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire, urmând să se treacă la administrarea de probatoriu.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de condamnat ca nefiind fondat.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a solicitat reaudierea a doi martori și a atacat hotărârea în ceea ce privește pedeapsa aplicată. Martorii cu privire la care se cere reaudierea, au fost deja audiați, astfel încât nu este incident motivul de revizuire prev. de art. 394 lit. a pr.pen. În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, susține că nici acesta nu se încadrează în motivele de revizuire prev. de art. 394.pr.pen. care să ducă la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Astăzi se formulează o nouă apărare, în sensul greșitei încadrări juridice a faptei, însă apreciază că nici acest aspect nu poate fi reținut, nefiind incident motivul de revizuire prev. de art. 394 lit. e pr.pen. respectiv nu există mai multe hotărâri. Cererea formulată de condamnat nu se încadrează în dispozițiile prev. de art. 394.pr.pen. Apreciază hotărârea pronunțată în cauză temeinică și legală și solicită respingerea apelului declarat de condamnat ca nefondat.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că pedeapsa aplicată este mult prea mare, în condițiile în care a recunoscut fapta.

CURTEA

Prin sentința penală nr.38 din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, n baza art. 403 alin. 3.C.P.P. s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul, fiul lui și, născut la 2.05.1978 în mun.T, jud. C, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în sumă de 250 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, revizuentul a solicitat revizuirea 463/19.07.2004 a Tribunalului Cluj, arătând în motivare că pedeapsa aplicată este mult prea severă deoarece, în mod greșit i s-a reținut în sarcină comiterea infracțiunii de tâlhărie, deoarece nu a sustras nimic de la victimă, ci doar a agresat-o; totodată, în apărare, a solicitat audierea în calitate de martori a numitelor și, aflate în prezent în Penitenciarul Gherla.

Prin 463/19.07.2004 a Tribunalului Cluj, definitivă prin 5913/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață și interzicerea pe o perioadă de 8 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b pentru Cod Penal comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art.174,176 litd Cod Penal, cu aplic. art. 75 lit.a,c Cod Penal, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit.a,b Cod Penal, art.65,66 și Cod Penal o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.2/1 lit.a,c Cod Penal, cu aplic. art.75 lit.c

Cod Penal

în baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod Penal, s-au contopit cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea a detențiunii pe viață la care s-a adăugat pedeapsa complementară mai sus arătată.

În baza art. 37 lit. a Cod Penal, întrucât infracțiunile au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin 511/22.04.2002 a Judecătoriei Gherla din executarea căreia s-a liberat condiționat la 2.09.2003, cu un rest neexecutat de 579 zile închisoare, în baza art. 61.Cod Penal a fost revocată liberarea condiționată, iar în temeiul art. 39 alin.2 Cod Penal, s-a contopit restul rămas neexecutat cu pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa detențiunii pe viață și cea complementară pe o perioadă de 8 ani după executarea pedepsei.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că la data de 3.11.2003, orele 14,30, inculpatele și, acționând conform unui plan stabilit de comun acord cu ceilalți inculpați, au folosit pretextul unei vizite făcute părții vătămate pentru aod etermina să consume băuturile alcoolice aduse de ele.

Inculpații doreau să sustragă banii proveniți din pensia încasată în acea zi victimei și pentru aceasta au dorit să o determine să consume băuturi alcoolice. După cca. 30 minute, inculpatul a pătruns în curtea locuinței victimei prin escaladarea gardului, după care a deschis poarta pentru a pătrunde coinculpații și.

Odată ajunși în locuință, toți trei au exercitat acte de mare violență asupra victimei fiind adusă în stare de inconștiență, decedând ca urmare a multiplelor leziuni suferite.

Condamnatul a solicitat revizuirea cauzei pe motiv că se consideră nevinovat, cu toate că-și recunoaște vina, în sensul că i-a aplicat părții vătămate câteva lovituri cu pumnii și picioarele.

În apărare, a invocat faptul că pedeapsa ce i s-a aplicat este mult prea severă (detențiune pe viață) raportat la contribuția lui la comiterea faptelor, iar coinculpatele și care au agresat victima mai mult decât susnumitul au primit pedepse mult mai ușoare.

Totodată, în dovedirea nevinovăției sale, a solicitat audierea în calitate de martori a numitelor și, aflate în prezent în Penitenciarul Gherla.

Raportat la motivele invocate, instanța a constatat că nu se încadrează în cazul expres și limitativ prevăzut de art. 394 lit. a C.P.P. deoarece reinterpretarea probatoriului și reaudierea martorilor asupra acelorași aspecte, nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

S-a reținut că revizuentul a mai formulat cereri de revizuire având același obiect, toate fiind respinse de instanță (dos-, -,-,-).

Față de cele arătate, instanța, în baza art. 403 alin. 3.C.P.P. a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul.

Împotriva hotărârii astfel redate a declarat apel revizuientul care a criticat hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică. Apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este exagerat de mare, că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii și că nu i s-au luat în considerare toate probele.

Apelul de față este nefondat, urmând ca în baza art.379 pct.1 lit.b Cod proc.pen. să fie respins ca atare în baza argumentelor ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art.394 cod proc.pen.

Într-adevăr, nevinovăția sau schimbarea încadrării juridice, aspecte invocate în susținerea cererii de revizuire, nu se încadrează în cazurile prev. de art.394 pr.pen. putând constitui motive de apel sau recurs, de altfel căi promovate de inculpat în cauză, însă respinse ca nefondate de către instanțe.

Revizuirea ca și calea extraordinară de atac poate fi admisă doar în situația care se face dovada existenței vreunui caz de revizuire - din cele expres și limitativ arătate în art.394 cod proc.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 393 și următoarele Cod proc.pen. hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind expres prevăzute de dispozițiile art.394 Cod proc.pen.

Ori, așa cum s-a reținut în cauză, aspectele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres statuate de dispozițiile art.394 cod proc.pen. astfel că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică.

Raportat la toate aceste considerente, apelul declarat în cauză de condamnat, va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 189 și 192 alin.2 cod proc.pen. se va stabili onorar avocațial, iar condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 2.05.2978 în mun.T jud.C, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 38 din 31 ianuarie 2008 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - -

Red.IM

Dact./5ex.

21.04.2008

Președinte:Iuliana Moldovan
Judecători:Iuliana Moldovan, Virgil Viorel Andreieș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 54/2008. Curtea de Apel Cluj