Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 85/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 85/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Laura Popa
JUDECĂTOR 2: Alexandru Șerban
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpatul și partea vătămată împotriva sentinței penale nr.84/S din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 04 noiembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea inculpatului prin apărător să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 12 noiembrie 2009 apoi la 17 noiembrie 2009 și apoi la data de 18 noiembrie 2009, când,
CURTEA
Deliberând asupra apelurile penale de față,
Constată că,prin sentința penală nr. 84/S/2009, Tribunalul Brașov, în baza art. 334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor săvârșite de inculpatul din infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 176 al 1 lit. f pen cu aplic art. 37 lit b pen in infracțiunea prev. de art. 239 al 4.pen cu referire la art. 182 al 2 teza finala pen si aplic art. 37 lit b pen precum si din infracțiunea prev. de art. 239 al 2.pen cu referire la art. 239 /1 pen si aplic art. 37 lit b pen in infracțiunea prev. de art. 239 al 2.pen cu aplicarea art. 37 lit b pen.
In baza art.239 al 4.pen cu referire la art. 182 al 2 teza finala pen si aplic art. 37 lit b pen a condamnat pe inculpatul - fiul lui si, ns la 8.10.1965 in loc M, jud V,cetatean R, studii 12 clase, stagiul militar satisfacut, in jud Constanta, com Cumpana, Constantei,nr 102, - 3, B, II, 22,recidivist, CNP - - la o pedeapsa de 3 ani închisoare.
In baza art. 239 al 2.pen cu aplicarea art. 37 lit b pen a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
In baza art 33 lit a, 34 lit b pen a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare.
S- făcut aplicarea art. 71 - 64 lit a teza II, b pen. In baza art 88.pen a dedus durata reținerii si arestării preventive de la 28.12.2006 la 3.01.2007.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a aplicat inculpatului, măsura obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a prezentului proces penal.
În baza art. 1451alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 145 alin. 11Cod procedură penală s- impus inculpatului, ca pe durata măsurii să se supună următoarelor obligații:
să se prezinte la organul judiciar ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar.
In baza art. 14.pr.pen si art. 346.pr.pen cu aplic art. 998 - 999.civ a obligat inculpatul la plata către partea civila a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
S-au espins restul pretentiilor civile solicitate de partea civila.
S-a luat act ca partea vătămata nu s- constituit parte civila.
În baza art. 191 alin.1 Cod penal a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 27.12.2006, în urma investigațiilor efectuate de Serviciul de Poliție Transporturi Maritime C legate de criminalitatea economico-financiară, s-a organizat un "flagrant" care să conducă la identificarea persoanelor implicate în aceste activități comerciale, considerate ilegale de către organele de poliție, acțiunea fiind coordonată de către partea civilă, la acel moment șef al Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Au fost organizate 4 echipe formate din polițiști din cadrul acestui serviciu, fiecare având atribuții specifice de supraveghere, ce și-au început activitatea începând cu ora 900. fost monitorizată Banca " Bank" din municipiul C, ocazie în care atenția polițiștilor a intrat și inculpatul ce conducea un autoturism Opel cu număr de înmatriculare -. În cursul activităților desfășurate de polițiști, autoturismul condus de inculpat a fost urmărit, iar pe b-dul - - - zona "" - lucrătorii de poliție au încercat oprirea în trafic a vehiculului în acest scop, autoturismul de poliție condus de agent șef a pus în funcțiune girofarul, a rulat în paralel cu mașina inculpatului, iar polițistul prin stație l-a somat pe inculpat să oprească pe dreapta, finalmente a reușit să îl blocheze, mașina inculpatului oprind, însă rămânând cu motorul în funcțiune.
Din mașina de poliție, cu nr. B-51-, a coborât partea vătămată, comisarul, care s-a deplasat la autoturismul Opel condus de inculpat și-a declinat calitatea de polițist și s-a aplecat pe geamul deschis al portierei stânga față încercând să scoată din contact cheile mașinii pentru a avea siguranța faptului că aceasta - având motorul pornit - nu va părăsi acel loc. În acel moment, inculpatul a lovit cu mâna peste față pe partea vătămată, împingând-o, acțiunea inculpatului având ca rezultat dezechilibrarea părții vătămate și căderea ei pe carosabil. Imediat, de mașina inculpatului s-a apropiat și partea civilă subcomisarul care i-a strigat inculpatului "Poliția! și coboară din mașină!", însă acesta nu s-a supus acestei somații și a încercat să iasă din blocaj. În acest moment, partea civilă a urcat pe scărița autoturismului de teren - încercând a ajunge la volan și a scoate cheile din contact - însă inculpatul a pus în mișcare mașina, după ce în prealabil lovise peste braț pe partea civilă și a demarat în viteză, în timp ce aceasta era "agățată" de autoturismul său, având picioarele pe scărița menționată și mâna dreaptă prinsă de metalică de deasupra autoturismului Opel. Deși a observat partea civilă prinsă de autoturism său, inculpatul și-a continuat deplasarea, a accidentat din spate o altă mașină oprită la stop, marca Break cu nr. de înmatriculare - și a intrat inclusiv pe contrasens în încercarea sa de a părăsi zona respectivă. După ce a parcurs inițial aproximativ 80 metri, a virat dreapta - deși nu era încadrat pe ce i-ar fi permis acest lucru - de pe b-dul - pe str. - pentru ca ulterior să vireze din nou dreapta, moment în care partea civilă a reușit să scoată din pistolul ce îl avea asupra sa și să-l someze pe inculpat. Inculpatul nu s-a conformat imediat însă, după ce a mai parcurs aproximativ 30 metri și văzând pistolul părții civile la tâmpla sa, finalmente a oprit autoturismul Opel și a fost condus la sediul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă și inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând desființarea acesteia.
În cadrul rejudecării, parchetul a criticat schimbarea încadrării juridice dispusă de către prima instanță și a cerut condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat comisă asupra părții civile întrucât probele administrate in cauza dovedesc vinovăția sa sub aspectul acestei infracțiuni. S-a arătat astfel, cum s-a dovedit în cursul cercetărilor că starea de pericol pentru partea vătămată s-a produs în momentul în care inculpatul, demarând în forță, lovind mașina martorei - staționată la semafor, a pătruns pe contrasens în intersecție, conducând mașina cu viteză considerabilă - toate acestea în timp ce ofițerul de poliție se afla agățat pe exteriorul mașinii, într-o poziție ce nu putea fi ignorată de inculpat - lângă portiera dreaptă față ce avea geamul coborât. Mijlocul folosit, modalitatea de acțiune, părăsirea locului după ce unul din ofițeri se afla căzut la pământ, încălcarea cu știință, în repetate rânduri a normelor de conduită rutieră subliniază dorința clară a inculpatului de a de urmărirea organelor de poliție, această dorință îmbrăcând în plan juridic forma intenției indirecte ce caracterizează infracțiunea de tentativă la omor. Leziunile suferite de partea vătămată sunt leziuni de contact - descrise în actele medicale - provocate de faptul că partea vătămată a depus eforturi maxime pentru a se menține în poziția descrisă, fiindu-i efectiv teamă să se desprindă întrucât se putea înregistra urmări mai grave. Leziunile sunt în zona brațelor - picioarelor - inclusiv entorsă medio - tarsiană dreaptă cauzată prin rotație externă forțată a gambei cu planta fixată - fila 60 dosar urmărire penală și vin să confirme teza părții vătămate în sensul că s-a menținut cu greu în echilibru instabil pe exteriorul mașinii de teamă să nu cadă și să se rănească mai grav.
Totodată a criticat soluția instanței și pentru considerentele ce țin de netemeinicia pedepselor aplicate - minimul special pentru fiecare dintre acestea, fără acordarea unui spor de pedeapsă, deși inculpatul nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat, nu și-a asumat consecințele acestora, a săvârșit infracțiunile pe fondul unei stări de recidivă postexecutorie.
Partea civilă nu a depus la dosarul cauzei vreun memoriu care să cuprindă motivele de apel și nu a fost prezentă la dezbateri.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul modului in care instanța a apreciat probele, dând o valoare sporită doar unora dintre declarațiile martorilor, al indicării și întemeierii soluției pe un text de lege care nu era în vigoare la data faptei, al existenței a două acte cu același număr deși sunt datate diferit, al nereținerii art. 184 Cod penal în loc de tentativă la omor deosebit de grav, al soluției greșite de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de ultraj, acesta neștiind că partea vătămată este polițist, inculpatul fiind în legitimă apărare. Prin urmare, inculpatul a solicitat aplicarea art. 10 lit. d Cod procedură penală, iar în subsidiar art. 10 lit. e Cod procedură penală.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, curtea de apel constată că apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt, însă nu a dat o corectă în cadrare juridică probelor administrate în cauză.
Analiza probelor administrate în cauză a fost efectuată în mod temeinic de către instanța de fond, aceasta făcând referire la probele ce au dovedesc cu certitudine și fără urmă de îndoială vinovăția inculpatului. De asemenea, instanța a înlăturat, în mod corect, acele mijloace de probă care nu au putut servi la aflarea adevărului deoarece nu sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Astfel, prima instanță a avut în vedere declarațiile părții civile, ale părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor, (), - toți ofițeri de poliție -, (), datele ce rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 645/LR/28.12.2006 întocmit de C, înscrisurile existente la dosarul cauzei - acte medicale, plan de acțiune, notă de sarcini, schiță traseu etc. -, procesul-verbal de reconstituire și planșele foto anexe (ce prezintă foarte bine locul unde s-au desfășurat faptele și locul unde a fost imobilizat inculpatul, fiind prezent și martorul ), procesele-verbale de confruntare dar și declarațiile martorilor apărării și, chiar și cu declarațiile parțiale ale inculpatulului.
Martorii, au fost prezenți la ambele faze ale incidentului, martorii () și au văzut prima parte a conflictului, iar () și și ultima parte, fiecare descriind cele observate în funcție de locul și distanța unde se aflau.
Toți cei care au văzut prima parte a incidentului au relatat constant că mașina inscripționată a poliției, condusă de martorul (îmbrăcat în uniforma de poliție), se afla în urmărirea autovehiculului condus de inculpat și avea în funcțiune semnalele sonore și luminoase și că, în două rânduri, a somat pe inculpat, prin stație, să oprească ( - filele 143-144 dosar urmărire penală, fila 50 Tribunalul Constanța; - fila 126 dosar urmărire penală, fila 34 dosar Tribunalul Constanța; () - fila 133 dosar urmărire penală, fila 32 Tribunalul Constanța; - fila 135 dosar urmărire penală, fila 48 Tribunalul Constanța; - fila și - fila 137 dosar urmărire penală, fila 42 Tribunalul Constanța; - fila 149 dosar urmărire penală, fila 101 Tribunalul Brașov ). a precizat că l-a urmărit pe inculpat în mașina poliției o distanță destul de mare, vehiculul având toate semnalele în funcțiune, l-a somat de mai multe ori prin stație să oprească, i-a făcut semn să oprească, inculpatul observându-l, iar în cele din urmă a reușit să-i blocheze înaintarea. Martorul - martor ocular fără nicio legătură cu părțile - precizează că, fiind în trafic, a auzit mașinii de poliție, care i-a atras atenția, a văzut apoi acest autoturism blocând un vehicul, din mașina de poliție inscripționată coborând două persoane, una îmbrăcată în uniforma oficială, iar cealaltă în haine civile, realizând că sunt polițiști. Martorul arată că mașina inculpatului făcea mișcări bruște înapoi și înainte, creându-i impresia că dorea să-și facă loc ca să poată ieși din blocaj și să fugă (fila 120 dosar urmărire penală). Martorul precizează că a coborât din mașină fiind îmbrăcat în uniforma de polițist, iar părțile vătămate s-au apropiat de mașina inculpatului, strigând "poliția!" și cerându-i să oprească, încercând să ia cheile din contact pentru a-l opri pe inculpat, partea civilă urcându-se în acest scop pe treapta de sub portiera șoferului.
În cea de-a doua fază, după ieșirea din blocaj, inculpatul a fost urmărit în continuare de mașina inscripționată a poliției, cu semnalele sonore și luminoase în funcțiune, partea civilă fiind agățată de vehiculului și solicitându-i să oprească. Inculpatul a făcut o serie de manevre periculoase pentru a scăpa de urmărire, observate de martori. arată că inculpatul a mers cu viteză, în momentul efectuării unui viraj roțile mașinii scrâșnind (filele indicate mai sus). Martorul a văzut că vehiculul inculpatului a lovit o altă mașină din trafic cu partea față, după care, fără a opri, a trecut în viteză făcând o curbă spre dreapta, partea civilă strigând spre ei să vină cu mașinile și să-l blocheze (filele indicate mai sus). Martorul confirmă și el acest fapt, arătând că inculpatul a accelerat, mărind viteza de deplasare și ajungând pe contrasens, apoi a efectuat un viraj la dreapta, de asemenea în viteză mare, auzind totodată, pe partea civilă când îl pe șofer să oprească fiindcă îl omoară (filele indicate mai sus). Martorul relatează că a fost impresionat de ceea ce vedea, "fiind aproape ca în filmele cu cascadori ", partea civilă fiind agățată numai în mâini deoarece picioarele i-au alunecat de pe scăriță (filele indicate mai sus), iar mașina inscripționată a poliției ce îl urmărea având și girofarul în funcțiune, polițistul somându-l prin stație pe inculpat să oprească. Martorul apreciază în fața instanței de judecată că inculpatul a încercat să facă tot timpul manevre pentru a scăpa de partea civilă, ajungând în acest fel pe contrasens, la intersecție fiind roșu, a ocolit mașinile care stăteau la semafor și a făcut dreapta (filele indicate mai sus). Martora () declară că mașina pe care o conducea a fost lovită de un jeep care era urmărit de o mașină de poliție (fila 153 dosar urmărire penală, fila 99 dosar Tribunal B).
Chiar și unii dintre martorii apărării confirmă aceste împrejurări. Martorul arată că autovehiculul condus de inculpat circula cu viteză mare (fila 169 dosar urmărire penală), iar în fața instanței de judecată detaliază: "am văzut o mașină opel care a luat-o la vale pe sens invers care merge mai tărișor. Am văzut agățat de acea mașină o persoană de sex masculin -. În acea zonă erau mașini oprite la semafor iar acea mașină de teren a virat brusc spre dreapta, la deal, fiind tot în viteză. Am auzit când persoana care era agățată de mașină țipa" (fila 103 dosar Tribunal B).
Prin urmare, astfel cum rezultă din depozițiile analizate, rezultă că inculpatul, în deplină cunoștință de cauză, fiind conștient că este urmărit de mașini de poliție, lucrătorii de poliție încercând prinderea lui, a refuzat să oprească la semnalele legale primite, iar după ce a fost blocat, a fugit, a tamponat un autoturism ce circula regulamentar, a încercat să scape prin diverse manevre de partea civilă care se agățase de mașinii, oprind în cele din urmă întrucât a fost somat cu pistolul de partea civilă și a fost blocat din nou.
Deși inculpatul are acest drept, el nu a reușit să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție. Dimpotrivă, materialul probatoriu administrat demonstrează faptul că organele de poliție și-au respectat atribuțiile de serviciu, acționând în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor de serviciu, așa cum sunt definite de Legea nr. 218/2002 (art. 26, 31). într-o acțiune de prevenire și combatere a criminalității economico-financiare, ofițerii de poliție au făcut toate demersurile necesare potrivit legii pentru a încunoștința inculpatul despre calitatea lor oficială și i-au solicitat oprirea, ceea ce însă acesta nu a făcut. Chiar și după ce a fost blocat și oprit a doua oară, inculpatul a refuzat să se dea jos din mașină, s-a opus dispozițiilor date de polițiști și a refuzat să meargă la poliție, fiind nevoie de eforturile reunite ale mai multor persoane pentru a-l transporta pe inculpat la sediul poliției (filele 135, 146 dosar urmărire penală), potrivit art. 31 alin. 1 lit. b din Legea nr. 218/2002.
Susținerile inculpatului, în sensul că ofițerii de poliție și-au depășit atribuțiile și au abuzat de calitatea lor oficială nu sunt fondate, la dosarul cauzei neexistând niciun indiciu în acest sens. Dimpotrivă, declarațiilor tuturor lucrătorilor de poliție implicați sunt confirmate de alți martori oculari, fără nicio legătură cu părțile (, (), ultimii doi martori ai apărării) - așa cum s-a arătat anterior -, rezultând că părțile vătămate, precum și celelalte persoane implicate au procedat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Apărarea inculpatului, în sensul că nu și-a dat seama că cei care au încercat să îl oprească erau polițiști și că a crezut că este urmărit, așa că a încercat să scape, având o sumă mare de bani asupra sa a fost corect înlăturată de instanța de fond deoarece este infirmată de materialul probatoriu administrat. O astfel de susținere este vădit, demonstrând faptul că inculpatul nu este sincer. Pe lângă declarațiile martorilor oculari, chiar inculpatul recunoaște în declarațiile date în prezența apărătorului ales că a văzut mașina de poliție ce îl urmărea: "când să ajung aproape de intersecția semaforizată uitându-mă după Bursa auto, am văzut un autoturism de poliție rutieră care a oprit în fața mea, fără a efectua semne de oprire. Din autoturismul poliție a coborât un în civil, la volan aflându-se un în ținută de polițist. ul îmbrăcat în civil s-a îndreptat spre mine" (fila 263 dosar de urmărire penală), aceleași aspecte fiind arătate și în declarația olografă; "Eu am văzut mașina poliției cu girofarul în funcțiune în momentul în care mă aflam aproape de semafor, pe linia de tramvai - am observat că acea mașină venea chiar după mine - am văzut un polițist îmbrăcat în uniformă lângă mașina poliției. Și acel polițist a rămas în continuare lângă mașina poliției" (fila 15 verso dosar Tribunalul Constanța ). Cu toate acestea, inculpatul nu s-a oprit, deși era evident (doar din ceea ce spune inculpatul că a văzut) că poliția îl viza pe el și nu altă mașină, ci a forțat blocajul și a fugit.
Afirmația apărării din cadrul primului motiv de apel, în sensul că instanța de fond a apreciat greșit probele, dând o valoare sporită doar unora dintre declarațiile martorilor, este neîntemeiată, astfel că urmează a fi înlăturată. În cazul existenței unor contradicții între declarații, instanța de judecată nu le poate menține în întregime pe toate (logic), ci este obligată să dea eficiență doar unora dintre ele, iar pe celelalte să le înlăture. Prima instanță a realizat acest lucru în expunere și a arătat motivele pentru care a procedat în acest sens, potrivit art. 356 Cod procedură penală. Totodată, instanța de fond a avut în vedere în mod egal toate depozițiile date în cauză, fără a considera că unele au o valoare probatorie mai mare decât celelalte, cum greșit a susținut apărarea și le-a analizat și apreciat în contextul întregului material probatoriu. Mai mult, se poate foarte ușor constata că declarațiile martorilor lucrători de poliție sunt confirmate și de alte probe administrate în cauză - fapt omis de apărare -, astfel încât obiectivitatea acestora nu mai poate fi pusă la îndoială. Martorul ocular, fără nicio legătură cu părțile din dosar, detaliază cu lux de amănunte incidentul (unele prezentate anterior) și confirmă toate relatările martorilor ce au calitatea de polițiști. Același fapt se constată și în cazul martorilor () și (ultimul fiind martor al apărării). Chiar și martorul, tot martor al apărării, confirmă faptul că a văzut o mașină de poliție cu în funcțiune care urmărea autoturismul inculpatului de care era agățată partea civilă (fila 171 verso dosar de urmărire penală, fila 122 dosar Tribunalul Brașov ), infirmând astfel susținerile inculpatului.
În aceste condiții, în care mașina inculpatului a fost urmărită în două rânduri de o mașină de poliție inscripționată, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, cu somarea repetată prin stație de a opri, cu blocarea de către același vehicul a direcției de drum, cu observarea persoanelor în uniformă de polițist sau a celor în civil dar care și-au declinat în repetate rânduri calitatea, nu se poate admite că inculpatul nu a știut că este somat să oprească de către organele de poliție, susținerea sa fiind vădit și nesinceră; dimpotrivă, singura explicație este că, dându-și seama că este urmărit de polițiști, el a încercat să scape cu orice preț, motiv pentru care a și încercat toate manevrele posibile pentru a scăpa de partea civilă agățată de mașină.
Instanța de fond a înlăturat în mod corect declarația martorului, susținerile sale fiind confuze, vagi și contradictorii. Martorul, propus și audiat pentru prima oară în fața instanței de fond după 3 ani de la data faptei, nu a putut preciza data la care a văzut cele relatate instanței, l-a văzut pe inculpat, dar acesta a negat apoi în fața sa că el ar fi condus mașina etc. (fila 161-162 dosar Tribunalul Brașov ).
În mod total eronat s-a susținut în apărare (ca fiind al doilea motiv de apel) faptul indicării și întemeierii soluției primei instanțe pe un text de lege care nu era în vigoare la data faptei (pagina 5 din sentință). Se poate lesne observa că este în discuție Legea nr. 218/2002, instanța de fond indicând și titlul ei, "privind organizarea și funcționarea Poliției Române" (care era în vigoare la data faptei), astfel că este vorba despre o simplă eroare materială.
Și susținerea din cadrul celui de-al treilea motiv de apel privind existența a două acte cu același număr deși sunt datate diferit este nefondată (filele 78-80 dosar de urmărire penală). Este logic ca adresa emisă într-o lucrare sau un dosar să aibă același număr cu cel al actului respectiv, de aceea cele două acte au același număr și date diferite. De altfel, ele nici nu au legătură directă cu infracțiunile comise de inculpat. De asemenea, nu există în cauză niciun fel de date privind încălcarea competenței teritoriale cu ocazia operațiunilor realizate, art. 211 alin. 3 Cod procedură penală nefiind încălcat.
Prin urmare, analiza probelor administrate duce la concluzia că inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, întreg materialul probatoriu administrat în prezenta cauză probând cu certitudine și fără urmă de îndoială vinovăția inculpatului sub forma intenției.
În ce privește încadrarea juridică, curtea de apel constată că, deși instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, a dat o încadrare juridică greșită faptei comise de inculpat în ceea ce privește pe partea civilă.
Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 176 alin. 1 lit. f Cod penal - astfel cum a fost trimis în judecată inculpatul - în infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. 4 Cod penal cu referire la art. 182 alin. 2 teză finală Cod penal (punerea în primejdie a vieții). Instanța de fond a motivat că, pe lângă formele de vinovăție expres vizate de art. 19 alin. 1 pct. 1 și 2 Cod penal, există și o altă formă de vinovăție, respectiv "praeterintenția", care se realizează atunci când făptuitorul - săvârșind cu intenție o faptă prevăzută de legea penală - produce un rezultat mai grav sau un rezultat în plus față de cel prevăzut, urmărit sau acceptat inițial. Art. 239 alin. 4 Cod penal este o infracțiunea complexă care absoarbe în conținutul său constitutiv infracțiunea prevăzută de art. 182 Cod penal în toate variantele acestui text penal.
Prin urmare, instanța de fond a considerat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de ultraj împotriva părții civile, însă punerea în primejdie a vieții s-a realizat ca un rezultat mai grav decât cel urmărit de inculpat, ce i se poate imputa numai din culpă. Aceasta întrucât infracțiunea de vătămare corporală gravă la care face referire prima instanță se comite cu praeterintenție, autorul răspunzând și pentru consecințele mai grave ale faptei sale însă din culpă.
Aprecierea primei instanțe este însă eronată sub aspectul atitudinii subiective a inculpatului deoarece materialul probatoriu administrat în cauză dovedește faptul că punerea în primejdie a vieții părții civile nu a fost rezultatul unei acțiuni a inculpatului realizate din culpă, ci a unei acțiuni efectuate cu intenție indirectă: inculpatul a prevăzut că, prin modul în care s-a comportat după ce partea civilă a rămas atârnată de mașina sa, pune în primejdie viața acesteia însă, deși nu a urmărit acest rezultat mai grav, a acceptat posibilitatea producerii lui și punerea în primejdie a vieții a părții civile.
Astfel cum a considerat și prima instanță, intenția (directă sau indirectă) de a pune în primejdie viața unei persoane sau de aou cide rezultă în general din datele exterioare ale faptei comise, adică din felul în care a fost comisă fapta, din împrejurările în care a avut loc aceasta, din mobilul care l-a determinat pe inculpat, din scopul pe care și l-a propus să îl atingă, din mijloacele de execuție folosite., acestei activități infracționale i se alătură alte cauze care, laolaltă, concură pentru primejduirea vieții victimei sau a producerii decesului.
În cauza de față, nu s-a produs decesul victimei, însă, prin modul în care a acționat inculpatul după ce partea civilă a rămas agățată de mașină, acesteia i-a fost pusă viața în primejdie. Noțiunea de punere în primejdie a vieții victimei este definită de literatura juridică ca fiind cauzarea unei asemenea vătămări care, prin evoluția ulterioară, ar putea duce la moartea victimei, respectiv de pe urma faptei inculpatului a rezultat un pericol grav și imediat pentru viața părții civile.
Materialul probatoriu administrat și analizat anterior dovedește faptul că a existat acest pericol grav și imediat pentru viața părții civile: aceasta s-a aflat în exteriorul unei mașini care circula pe un drum public principal, cu un trafic intens la ora 12,00 ziua într-un oraș mare, mașina fiind condusă cu viteză de către șofer, trecând prin fața mașinilor aflate în coloană la semafor, inclusiv pe contrasens, mașină care a lovit un alt autoturism aflat în trafic chiar cu partea stânga-față unde se afla partea civilă, pe o distanță de circa 500 (potrivit datelor ce rezultă din procesul verbal de reconstituire) într-un sector cu curbe (inculpatul face chiar vorbire de 800 în fața instanței de judecată - fila 15 verso dosar Tribunal C), în condițiile în care șoferul încerca să scape de urmărirea mașinii de poliție și de victimă, toate acestea sunt elemente care reliefează în mod clar starea de pericol grav și imediat în care s-a aflat partea civilă, fiind suficient ca, la un moment dat, aceasta să-și piardă echilibrul și să cadă, fiind de notorietate faptul că impactul (mai ales la o viteză mare) cu asfaltul și/sau cu alte autoturisme aflate în trafic cauzează nu doar leziuni foarte grave, ci chiar decesul.
Toți martorii oculari au observat - astfel cum s-a analizat anterior - faptul că partea civilă a rămas agățată de de sus a autovehiculului Opel condus de inculpat, însă inculpatul nu a oprit, ci a continuat înaintarea, deși auzea mașinii de poliție din urma sa și țipetele părții civile (auzite chiar de martorii și, ultimul propus de apărare). Martorii confirmă existența manevrelor periculoase efectuate de inculpat: a văzut că inculpatul a merscu viteză, în momentul efectuării unui viraj roțile mașinii scrâșnind. a văzut vehiculul inculpatului lovind autoturismul martorei () cu partea față, după care, fără a opri, a trecutîn vitezăfăcând o curbă spre dreapta, partea civilă strigând spre ei să vină cu mașinile și să-l blocheze. a fost impresionat de ceea ce vedea, "fiind aproape ca în filmele cu cascadori ", partea civilă fiind agățată numai în mâini deoarece picioarele i-au alunecat de pe scăriță. A văzut că inculpatul a accelerat,mărind vitezade deplasare și ajungând pe contrasens, efectuând un viraj la dreapta, de asemeneaîn viteză mare, auzind totodată, pe partea civilă când îl pe șofer să oprească fiindcă îl omoară, iar polițistul din mașina inscripționată a poliției cu și girofarul în funcțiune somându-l prin stație pe inculpat să oprească. arată că inculpatul a încercat să facă tot timpul manevre pentru a scăpa de partea civilă, ajungând în acest fel pe contrasens, la intersecție fiind roșu, a ocolit mașinile care stăteau la semafor și a făcut dreapta. a văzut "o mașină opel care a luat-o la vale pe sens invers care merge mai tărișor - a virat brusc spre dreapta, la deal, fiind tot în viteză" și a auzit când persoana agățată de mașină țipa.
Prin urmare, se constată că, deși a văzut pe partea civilă agățată de acest vehicul, precum și mașina de poliție ce îl urmărea și a auzit strigătele victimei și mașinii (era imposibil să nu vadă sau să audă, geamul mașinii sale fiind deschis, așa cum a recunoscut și el), inculpatul nu a oprit mașina, ci a continuat să conducă cu manevre periculoase, accelerând în loc să reducă viteza, intrând pe contrasens, riscul producerii unui accident fiind și mai ridicat, a lovit un alt autoturism, a luat curbele în viteză, încercând să scape. Întreaga acțiune a inculpatului nu poate decât să conducă la concluzia că inculpatul nu numai că a prevăzut pericolul pentru partea civilă, ci chiar a acceptat posibilitatea producerii lui pentru a putea scăpa de urmărire (cu orice preț), faptul că partea civilă nu a căzut, iar rezultatul mai grav nu s-a produs datorându-se exclusiv acesteia.
În aceste condiții, aprecierea primei instanțe în sensul că inculpatul a acționat cu praeterintenție, iar punerea în primejdie a vieții părții civile i se poate imputa numai din culpă apare ca fiind vădit eronată, schimbarea încadrării juridice efectuată cu privire la fapta în discuție fiind neîntemeiată. În consecință, încadrarea juridică corectă a acestei fapte este art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i, 176 alin. 1 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b, fiind necesară și reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut de lit. iaa rt. 175 Cod penal, fapta fiind comisă în public, astfel cum este definită noțiunea de art. 152 Cod penal.
Trebuie remarcat și faptul că, deși inițial prima instanță constată existența praeterintenției ca formă de vinovăție și a punerii în primejdie a vieții victimei (teza finală a art. 182 alin. 2 Cod penal), ulterior, pe parcursul expunerii, apreciază că acțiunea inculpatului nu este totuși una tipică producerii morții unei persoane, cu alte cuvinte nu este de natură a produce decesul acesteia și implicit punerea în primejdie a vieții ei (in cazul formei tentate), apreciere ce contrazice însă logica și raționamentul inițial. De asemenea, argumentul privind stabilirea încadrării juridice a unei fapte prin prisma regimului sancționator prevăzut de legiuitor, precum și alegerea unei încadrări juridice corespunzătoare unei infracțiuni cu un regim sancționator mai redus nu este valid, încălcând toate principiile de drept penal ce trebuie să guverneze întreg procesul penal. De altfel, dacă instanța considera că pedeapsa prevăzută de legiuitor este prea aspră raportat la circumstanțele faptei, avea la îndemână alte instituții reglementate de lege și putea efectua reducerea pedepsei cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei comise în dauna părții vătămate este legală și temeinică pentru considerentele deja expuse, instanța de fond respingând corect cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice întrucât inculpatul a conștientizat calitatea oficială, de polițiști, a persoanelor ce l-au oprit în trafic în data de 27.12.2006, polițiști ce au acționat în limitele atribuțiilor ce le sunt conferite de lege.
Raportat la considerațiile de mai sus, motivele de apel ale inculpatului privind nereținerea art. 184 Cod penal în loc de tentativă la omor deosebit de grav și soluția greșită de condamnare pentru infracțiunea de ultraj, inculpatul fiind în legitimă apărare și neștiind că partea vătămată este polițist, apar ca vădit nefondate. Prin urmare, dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală și art. 10 lit. e Cod procedură penală nu sunt aplicabile.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor stabilite de prima instanță, se constată că s-a stabilit un cuantum nelegal al acestora. Potrivit dispozițiilor alin. 5 al art. 239, acă faptele prevăzute în alin. 1 - 4 sunt săvârșite împotriva unui organ de cercetare penală sau polițist, limitele pedepsei se majorează cu Prin urmare, minimul pedepsei ce se putea aplica inculpatului, fără reținerea de circumstanțe atenuante, pentru infracțiunea de ultraj în dauna părții vătămate este de 9 luni închisoare, iar pentru infracțiunea de ultraj comisă în dauna părții civile este de 4 ani și 6 luni închisoare. Instanța de fond a aplicat însă o pedeapsă de 6 luni pentru prima infracțiune și 3 ani închisoare pentru cea de-a doua, încălcând astfel dispozițiile legale.
În consecință, apelul declarat de parchet fiind fondat, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite acest apel și va desființa sentința sub aspectul dispoziției de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu cu privire la partea civilă și al individualizării judiciare a pedepselor.
În cadrul rejudecării, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și va repune în individualitatea lor pedepsele de 3 ani închisoare și 6 luni închisoare. În baza art. 334 Cod procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului cu privire la partea civilă din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 4 Cod penal cu referire la art. 182 alin. 2 teza finală Cod penal și aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i, 176 alin. 1 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, text de lege în baza căruia va condamna pe inculpat. La stabilirea pedepselor ce urmează a se aplica, instanța de apel va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și va ține seama atât de circumstanțele reale ale faptelor, dar și cele personale ale inculpatului, precum și de conduita deosebită a acestuia după săvârșirea infracțiunilor, inculpatul prezentându-se la toate termenele de judecată în apel și la majoritatea termenelor la instanța de fond și manifestând o atitudine reală de regret al comiterii faptelor. Instanța de apel constată astfel că aplicarea unor pedepse îndreptate înspre minimul special incriminator este de natură a asigura realizarea scopului pedepsei și prevenirea comiterii de noi infracțiuni. Prin urmare, va condamna pe inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Va majora pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, 35 Cod penal, va contopi pedepsele de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Va menține măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat prin sentința atacată.
În ce privește sumele de bani găsite în mașina inculpatului, se constată că acestea nu au legătură cu infracțiunile deduse judecății, ci cu cele pentru care s-a dispus disjungerea prin rechizitoriu (infracțiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 și Legea nr. 31/1990)
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Față de considerentele expuse anterior, va respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă, precum și de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 189 Cod procedură penală raportat la art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 75 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală, va obliga pe partea civilă și inculpatul să plătească statului suma de câte 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
1. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 84/S/2009 a Tribunalului Brașov pe care o desființează sub aspectul dispoziției de schimbare a încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu cu privire la partea civilă și a individualizării judiciare a pedepselor.
Rejudecând în aceste limite,
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și repune în individualitatea lor pedepsele de 3 ani închisoare și 6 luni închisoare.
În baza art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului cu privire la partea civilă din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 4 Cod penal cu referire la art. 182 alin. 2 teza finală Cod penal și aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i, 176 alin. 1 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i, 176 alin. 1 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Majorează pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, 35 Cod penal, contopește pedepsele de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de8 ani închisoareșipedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Menține măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat prin sentința atacată.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
2. Respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă, precum și de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 189 Cod procedură penală raportat la art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 75 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, urmând a fi inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală, obligă pe partea civilă și inculpatul să plătească statului suma de câte 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.P:/17.12.2009;dact./24.01.2010;3 exemplare;Jud fond/
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Alexandru Șerban
