Plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 c.p.p.). Încheierea 31/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
122/2010
ÎNCHEIEREA NR. 31/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.01.2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
MNISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIIRECTIA DE INVESTIGARE A INFRACTIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - STRUCTURA CENTRALĂ - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 06.01.2010 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI -SECTIA a II a PENALĂ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat personal și asistat de avocat ales, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentantul parchetului invoca excepția inadmisibilității recursului declarat in cauza, fata de prevederile art.140/3 alin.1 Cpp, ultima teza, conform căruia aceste încheieri nu sunt atacabile cu recurs.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită respingerea excepției, apreciind ca încheierea, conform Codului d e procedura penală poate fi atacată cu recurs.
Cu privire la excepția invocată, Curtea pune în discuție Decizia nr.18/2008 a INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, dată în recursul în interesul legii și constatând că nu sunt alte excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, acordă cuvântul în susținerea recursului, urmând a se pronunța prin decizie și cu privire la excepția invocată.
Reprezentantul parchetului apreciază că decizia invocata nu este aplicabila in prezenta cauza, având in vedere modalitatea in care s-a formulat plângerea împotriva ordonanței de prelungire a duratei măsurii obligării de a nu părăsi tara, textul de lege in baza căreia a fost fundamentata cererea fiind disp.art.140/2 Cpp. Considera ca decizia nr.18 nu se refera la situația in care se pronunță o soluție de respingere a unei astfel de plângeri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat precizează ca, in conformitate cu decizia nr.18, încheierea se poate ataca cu recurs, ca inculpatul nu poate fi pus intr-o situație inferioara procurorului, iar dacă reprezentantul parchetului are dreptul de a exercita calea de atac, cetățeanul nu poate fi pus intr-o situație inferioara procurorului. Solicita respingerea excepției invocate.
Pe fond, solicita admiterea recursului declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu data in data de 06.01.2010 pronunțata in dosarul nr-, încheiere prin care a fost respinsa plângerea împotriva Ordonanței de Prelungire privind obligarea de a nu parași tara din data de 14 2009 luata de in dosarul Nr. 95/D/P/2009.
Arată că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt provenită din interpretarea greșita materialului probator aflat in dosarul de urmărire penala. eroare de fapt provine din formarea convingerii ca exista indicii temeinice ca recurentul a săvârșit faptele pentru care este acuzat.
Faptele pentru care inculpatul este învinuit constau in aceea că împreuna cu si a constituit un grup infracțional organizat, având ca scop săvârșirea de infracțiuni prin emiterea de file CEC fara acoperire si Bilete la Ordin, având consecințe deosebit de grave.
Pentru aceasta se presupune că ar fi racolat pe si pe precum si pe, care aveau atribuții si roluri bine determinate. In urma acestor acțiuni ar fi încheiat cinci contracte de leasing cauzând un prejudiciu de 1.771.484,42 lei.
Consideră că probatoriul administrat in dosarul de urmărire penala nu poate duce in nici un caz la concluzia ca ar exista indicii rezonabile ca recurentul ar fi săvârșit faptele de care este acuzat, că probele administrate in cauza duc la concluzia ca recurentul este absolut nevinovat in legătura cu faptele de care este acuzat.
Face mențiunea ca instanța de fond a comis o eroare de fapt in încadrarea pe axa timpului a faptelor pentru care ii acuza pe recurent.
In fapt instanța de fond se afla in eroare cu privire la faptele pentru care este acuzat recurentul. Faptele recurentului care au cauzat un prejudiciu LEASING sunt acelea ca a încheiat mai multe contracte de furnizare de autoturisme, in calitate de administrator al unei societăți comerciale, pentru care a încasat prețul si din toate aceste contracte cinci autoturisme nu au fost livrate.
In realitate acestea sunt singurele fapte pentru care recurentul ar putea fi acuzat. Rămâne de văzut dacă fapta aceasta este prevăzuta de legea penala, este săvârșita cu vinovăție si care prezintă pericol social. Pe axa timpului aceasta este prima fapta de care este acuzat recurentul. Pe aceeași axa a timpului la mult timp după acest moment (mai mult de patru luni) apare a doua fapta de care este acuzat recurentul: emiterea de file CEC si Bilete la Ordin. Aceste doua fapte sunt săvârșite distinct de primele si independent de acestea. In plus aceste fapte nu au nici o legătura cu primele fapte si nici cu celelalte persoane acuzate in aceasta cauza.
Aceste doua fapte din urma nu au creat nici un prejudiciu LEASING.
Aceste doua fapte au fost săvârșite in condițiile in care societatea reprezentata de recurent a încercat sa preia contractele de leasing de la trei societăți care in opinia reprezentanților LEASING nu mai prezentau încredere. In perfectarea acestor contracte au apărut piedici din partea LEASING drept pentru care finalizarea acestora a rămas incerta.
In aceste condiții apare a doua fapta pentru care este acuzat recurentul, constând in emiterea de file CEC fara acoperire si emiterea de Bilete la Ordin care nu au fost folosite niciodată.
Cu privire la aceasta a doua fapta face precizarea ca se întemeiază pe o cauza ilegala si imorala, in sensul ca pe de o parte asa-zisa parte vătămata SC. LEASING nu a respectat convenția încheiata cu societatea reprezentata de recurent si pe de alta parte nu a respectat normele legale imperative privitoare la CEC ceea ce a lovit de nulitate absoluta cele doua file CEC in discuție. Pornind de la principiul de drept conform căruia accesoriul urmează principalului ajungem la concluzia ca fapta de care este acuzat recurentul nu este prevăzuta de legea penala.
Pentru aceste motive concluzionează că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt provenita din interpretarea greșita materialului probator aflat in dosarul de urmărire penala si, mai mult, in aceste condiții a tras concluzia ca exista indicii ca recurentul ar fi săvârșit faptele de care Ministerul Public ii acuza.
Solicita admiterea recursului, casarea încheierii si pe fond, rejudecând sa anularea ordonanței de prelungire a obligației de a nu parași tara din data de 14 2009 dată in dosarul Nr. 95/D/P/2009.
Reprezentantul parchetului solicita respingerea recursului, in principal, ca inadmisibil, iar in subsidiar, ca nefondata. Precizează ca fată de inculpatul s-a reținut că în calitate de administrator la SC SUD SRL avea să fie furnizorul autoturismelor de lux pe care, și aveau să le contracteze prin societatea de leasing SC LEASING., au mers la SC RG-JEASING pentru a încheia contracte de leasing, în calitate de utilizatori ale unor autoturisme de lux. Aceștia au depus documentația necesară acordării finanțării și astfel că la data le 18 iunie 2008 se încheie contractul de leasing financiar nr. 6266 cu SC SRL, având calitate de utilizator, fiind reprezentată de și, aceștia având calitatea de giranți plătitori, Obiectul contractului îl reprezenta un autoturism BMW X6 care trebuia să fie furnizat de către SC SUD SRL.La data de 24 iunie 2008 se încheie contractele de leasing 6296, respectiv 6299 cu SC. SRL, în calitate de utilizator și, în calitate de girant plătitor, totodată fiind și administratorul SC K- SRL. Obiectul contractelor avea să fie câte un autoturism marca H.La data de 16 iulie 2008 se încheie contractele de leasing nr. 6368 și 6369 cu SC COM SRL, în calitate de utilizator și, în calitate de girant plătitor, fiind și administratorul societății utilizatoare. Faptele săvârșite de către învinuitul constă în aceea că acesta împreună cu și a inițiat/constituit a unui grup infracțional organizat, având ca scop săvârșirea de înșelăciuni prin emitere de file CEC fără acoperire și bilete la ordin, având consecințe deosebit de grave infracțiuni săvârșite cu ajutorul unor acte false; fapte prev. de art. 7 din Legea 39/2003, art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. art. 288 Cp., art. 291 Cp. și art. 290 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. toate cu aplic. art. 33 lit. a Cp. acestea rezultând din plângerea formulată de către SC LEASING SA, declarațiile învinuiților, ale făptuitorului. Cu privire la emiterea filelor Cec, precizează că în conturile respective nu a existat rulaj niciodată, iar acestea nu au fost emise drept garanție întrucât in cont nu a existat niciodată disponibil bănesc.
Susține ca măsura obligării de a nu părăsi tara a fost luata prin Ordonanța din 26.10.2009, iar recursul de astăzi vizează prelungirea acesteia data din 23.12.2009, care expira la 21 ianuarie 2010.Preciuzeaza ca in cauza urmează a se lamuri infracțiunile de fals si uz de fals după analiza actelor contabile, care nu au fost încă depuse, si precizează ca nu exista voința din partea inculpatului de a colabora cu organele de control. In ceea ce privește coinculpați din dosar, arata ca participația acestora la savarsirea faptelor va fi stabilita prin efectuarea actelor de urmărire penală.
In replică, apărătorul ales al recurentului inculpat precizează ca nu s-a făcut dovada faptului ca respectivul cont nu a avut niciodată rulaj, iar in ziua emiterii filelor Cec s-a plătit din respectivul cont suma de 500 milioane lei.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat declara ca achiesează la concluziile apărătorului ales.
CURTEA
Este adevărat că decizia în interesul legii nr.18/2008 stabilește posibilitatea exercitării căii de atac, darnumai împotriva încheierilorprin care, în cursul urmăririi penalese admite plângereaîmpotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea, prelungirea sau revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe cale de consecință, dispozițiile art.1403raportat la art.1402Cod procedură penală (astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii), stabilesc inadmisibilitatea recursului în cazul soluțiilor de respingere a plângerii împotriva unor asemenea ordonanțe date de procuror în cursul urmăririi penale.
Aceste dispoziții trebuie însă interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, se constată că dispozițiile mai sus menționate vin în contradicție cu dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil include și egalitatea armelor, iar "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal, -, egalitatea armelor implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale" (cauza Dombo contra Olandei).
În procesul penal, principiul egalității armelor se aplică nu doar în raporturile dintre acuzat și partea vătămată sau, după caz, partea civilă, ci, mai ales, între acuzat și Ministerul Public.
Se constată, astfel, că dispozițiile art.1403Cod procedură penală, mai sus menționate, îl pun pe inculpat într-o evidentă poziție de dezavantaj față de Parchet, deoarece, pe când inculpatul nu are posibilitatea să atace o soluție nefavorabilă referitoare la o măsură preventivă (mai precis, încheierea de respingere a plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea, prelungirea sau revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea), Ministerul Public are posibilitatea legală de a ataca cu recurs soluția favorabilă inculpatului, pronunțată cu privire la asemenea cereri.
Aceasta constituie un evident dezechilibru al "armelor procedurale" puse la dispoziția inculpatului și Ministerului Public și vine în contradicție cu interpretarea dată de Curtea de la Strasbourg articolului 6 din CEDO.
Pe de altă parte, potrivit art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, instanțele au obligația să aplice, cu prioritate, dispozițiile din tratatele și convențiile internaționale, în măsura în care dispozițiile interne vin în contradicție cu acestea și sunt nefavorabile inculpatului.
Aceasta este situația și în cauza de față, așa încât, în opinie separată, se consideră că, deși legea internă stabilește fără echivoc inadmisibilitatea căii de atac, se impune aplicarea directă a art.6 din CEDO, iar pentru respectarea principiului egalități armelor, recursul declarat de inculpat nu poate fi respins ca inadmisibil.
Judecător,
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru
