Plângere împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive (art. 140 ind.2 c.p.p.). Decizia 312/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 1402Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 312
Ședința publică din 06 august 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la. - Serviciul Teritorial Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 132 din 31 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă avocatul ales, pentru inculpatul recurent, lipsă fiind acesta.
Procedura este completă.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, din oficiu, invocă excepției inadmisibilității căii de atac exercitate de inculpat, având în vedere dispozițiile art. 1402și art. 1403Cod procedură penală.
Avocat, pentru inculpatul recurent, apreciază că în speță nu este dată excepția de inadmisibilitate și solicită respingerea acesteia. Într-adevăr, potrivit art. 141 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, încheierea prin care judecătorul respinge în timpul urmăririi penale revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac, dar aceste dispoziții nu sunt aplicabile în dosarul de față. Din punctul său de vedere, în speță au întâietate dispozițiile art. 5 și art. 6 din și, pentru a fi aplicabile aceste prevederi legale din convenție, trebuie să fie avute în vedere și dispozițiile art. 20 din Constituția României, în care se precizează că "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate dispozițiile internaționale, excepție făcând cazul în care Constituția sau legile conțin dispoziții mai favorabile". În speță, dispozițiile favorabile sunt cele prevăzute de art. 5 paragraful 4 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, acesta urmând să fie caracterizate de principiul contradictorialității procesului și de principiul egalității de arme între procuror și cel acuzat. Se poate observa că, în timp ce procurorul are dreptul de a formula recurs împotriva unei asemenea încheieri, partea este lipsită de un asemenea drept.
Față de cele expuse mai sus, consideră că dispozițiile prev. de art. 141 alin. 1 teza finală Cod procedură penală sunt neconforme cu dispozițiile prevăzute de art. 5 și art. 6 din, iar în temeiul art. 20 din Constituția României, adoptată în 2003, urmează a fi aplicate cu prioritate dispozițiile din convenție privitoare la dreptul de a avea un proces echitabil și dreptul de a exercita un recurs efectiv, urmând a se analiza motivele de recurs formulate.
Solicită, de asemenea, să se aibă în vedere practica judiciară recentă, cu precizarea că a depus la dosar o speță de la Curtea de Apel Craiova unde, într-o cauză similară, recursul a fost declarat admisibil și, mai mult decât atât, pe fondul cauzei acesta a fost admis și revocată măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Nu solicită cheltuieli judiciare.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că excepția invocată de către instanță este justificată și solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra excepției de față constată:
Prin plângerea adresată Tribunalului Suceava, întemeiată în drept pe disp. art. 1402Cod procedură penală, petentul a criticat ordonanța nr. 26 D/P/2009 din data de 27.07.2009 a - Serviciul Teritorial Suceava, invocând că măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 137 al. 1 și 3 Cod procedură penală. În concret a arătat, pe de o parte că, deși în considerarea alin. 1 al normei legale amintite, organul de urmărire penală avea o triplă obligație imperativă, aceea de face trimitere la obiectul infracțiunii, textul de lege și pedeapsă, în ordonanța datată 27.07.2009 nu se regăsesc mențiuni referitoare la cel din urmă aspect. Pe de altă parte, a supus analizei că potrivit reglementărilor ce dau conținut legal alin. 3 al textului de lege în discuție, în actul prin care se ia o măsură preventivă de natura celei sub incidența căreia se află în prezent, se impune a fi indicate temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii, însă ordonanța cuprinde doar motivări abstracte, generale, vagi, cu referire doar la aspectul că în intervalul scurs s-au efectuat un număr important de acte de urmărire penală însă, dată fiind complexitatea cauzei, nu s-a reușit finalizarea urmăririi penale. Ori consideră că nu este posibil a fi îngrădit dreptul constituțional privitor la libera circulație înscris în art. 23 din Constituție cu o atare motivare fără indicarea temeiurilor concrete, astfel cum este cerința imperativă a Codului d e procedură penală. Pentru aceste motive a solicitat, în principal, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea în baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, motivând că aspectele invocate se circumscriu dispozițiilor art. 197 Cod procedură penală.
Pe fondul plângerii petentul a arătat că el nu se face vinovat de niciuna din faptele care se reclamă în sarcina sa în condițiile în care este salariat la o firmă renumită de transport de persoane din B; că datorită acestei calități, majoritatea persoanelor care doresc să beneficieze de serviciile firmei îl contactează, ocupându-se de organizarea și efectuarea transportului acestora până în Marea Britanie, ducând clienții până la adresele de destinație efectivă.
Petentul, personal cât și prin apărătorul său, a învederat că într-un asemenea context este posibil ca printre persoanele transportate să se afle și cetățeni care sunt certați cu legea însă despre acest lucru nu are cunoștință, deoarece niciodată nu s-a ocupat de traficarea persoanelor.
A mai arătat, că pentru fiecare transport efectuat s-au întocmit acte contabile, respectiv au fost tăiate bonuri și facturi fiscale, ale căror copii au fost depuse în susținerea plângerii și că este normal ca persoanele audiate în cauză, să-l recunoască ca fiind persoana care se ocupa de organizarea și efectuarea de transporturi de persoane în Marea Britanie.
În interesul soluționării cauzei, s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.
Prin încheierea nr. 132 din 31 iulie 2009, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată plângerea inculpatului împotriva ordonanței nr. 26 D/P/2009 din data de 27.07.2009 a - Serviciul Teritorial Suceava.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 28/D/P/2009 din data de 4 iunie 2009, ora 12,10, s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de: "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, începând cu luna septembrie 2008 și până în prezent a sprijinit în mai multe rânduri grupul infracțional organizat constituit de către, fost, zis "", soția acestuia -, zis "", zis "", zis "", care au acționat împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, pentru obținerea în mod direct de beneficii financiare și "trafic de persoane", faptă prev. și pedeapsa. de art. 12 al. 1 și 2 lit. a, coroborate cu art. 2 pct. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 33 lit. a și 37 lit. a Cod penal.
S-a stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că, împreună cu soția sa -, lideri ai grupului, au închiriat în Anglia un număr de 4 spălătorii, situate în parcările unor supermarket-uri din orașele, și "s, în care au exploatat prin muncă, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, mai multe persoane racolate prin promisiunea unor locuri de muncă bine plătite din județele S, B și
Activitatea numitului, s-a materializat în transportarea victimelor din România către Anglia, în conformitate cu indicațiile date de.
Tot inculpatul a fost cel care a luat actele de identitate a persoanelor transportate pe care le-a ținut asupra sa pe parcursul transportului, iar la destinație în loc să le restituie titularilor, le-a înmânat lui.
Întrucât din investigațiile întreprinse de organele de urmărire penală au rezultat indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunile menționate în împrejurările descrise pe scurt în cele ce preced, în interesul desfășurării în condiții optime a instrucției penale, considerând că sunt date condițiile prev. de art. 145 și art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, prin ordonanța din 27 iulie 2009, - Serviciul Teritorial Suceavaa luat față de acesta, măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv orașul D, jud. B, fără încuviințarea procurorului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 iulie 2009 și până la 25 august 2009, stabilind a fi respectate de cel vizat o serie de obligații.
Dată fiind complexitatea cauzei, și cum nu este finalizată urmărirea penală iar aceasta se impune a se desfășura cu celeritate, având în vedere planșele fotografice, coroborate cu procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșele fotografice, precum și declarațiile părților vătămate, Tribunalul a considerat că, contactul cu celelalte persoane împreună cu care a comis faptele ar impieta buna desfășurare a procesului penal în care este implicat, inculpatul fiind obligat să respecte obligațiile imperative ce dau conținut legal art. 145 al. 11lit. a, b, c, d Cod penal precum și o parte dintre cele facultative prevăzute la al. 12Cod procedură penală, respectiv:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu se apropie și să nu intre în contact cu persoanele cu care a comis fapta, respectiv:, fost, zis, -, -, zis, zis, zis, atrăgându-i-se, totodată atenția că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor impuse de organul judiciar, se va lua față de el una dintre celelalte măsuri preventive prevăzute de lege.
Analizând plângerea prin prisma motivelor învederate de petent și în raport de dispozițiile legale ce operează în speță, instanța de fond a considerat că aceasta este nefondată.
Sub aspectul motivelor de nulitate invocate, s-a constatat că în cuprinsul ordonanței prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive nu a fost indicată pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului. Această împrejurare nu este de natură a atrage nulitatea absolută a ordonanței atacate, nefiind incident unul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală. De asemenea, sub aspectul dispozițiilor prevăzute de art. 197 alin. 1, 3 Cod procedură penală, s-a reținut că nu s-a invocat și nu s-a dovedit existența unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului. Față de conținutul general al ordonanței și față de menționarea corespunzătoare a situației de fapt și a încadrării juridice, s-a constatat că neindicarea cuantumului pedepsei nu este de natură a atrage anularea actului, mai ales că în cazul luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea legea nu cere ca o condiție un anumit cuantum al pedepsei pentru infracțiunea de care este învinuit inculpatul, cum este în situația luării măsurii arestării preventive. Or, rațiunea reglementării conținutului actului prin care se ia o măsură preventivă este verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru luarea acesteia.
Prima instanță a reținut că, potrivit art. 136 Cod procedură penală, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive:
a) reținerea;
b) obligarea de a nu părăsi localitatea;
c) obligarea de a nu părăsi țara;
d) arestarea preventivă.
Potrivit art. 136 al. 8 Cod procedură penală, alegerea măsurii ce urmează a fi luată, se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
În conformitate cu reglementările aduse prin art. 145 al. 1 Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului, de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată în cursul judecății, de a nu părăsi țara, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură, pe o perioadă de timp ce nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii și pe durata căreia cel în cauză este obligat să respecte una sau mai multe din obligațiile instituite de textul de lege și puse în vedere de cel care a dispus măsura. De asemenea, o atare măsură poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Dispozițiile legale, prev. de art. 145 al. 21Cod procedură penală, statuează că, în cursul urmăririi, durata măsurii prevăzute în alin. 1 al aceluiași articol, nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când este prelungită în condițiile legii, dispozițiile art. 1402Cod procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
În ceea ce privește motivarea ordonanței de luare a măsurii preventive, art. 137 alin. 3 Cod procedură penală prevede că trebuie indicate temeiurile concrete ce au determinat luarea măsurii, ori, în cuprinsul ordonanței în discuție s-a făcut referire la subzistența motivelor pentru care măsura preventivă a fost luată, respectiv necesitatea finalizării cu celeritate a urmăririi penale și împrejurarea că existența unui contact al inculpatului cu anumite persoane ar dăuna bunului mers al urmăririi penale.
conținutul textelor de lege înainte menționate la cazul în speță, în raport de actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura restrictivă de libertate luată față de inculpat este legală și temeinică, așa încât criticile aduse de apărătorul acestuia, nu pot fi primite. Astfel, auza în care inculpatul este cercetat este una complexă, iar organele de urmărire au reținut că grupul infracțional pe care inculpatul l-ar fi sprijinit a activat în străinătate și a avut legături în scop infracțional cu mai multe persoane din alte localități ale țării (în acest sens relevante fiind interceptările telefonice și procesele-verbale de supraveghere ale inculpaților). În aceste condiții, având în vedere necesitatea prezentării materialului de urmărire penală, se impune existența unui contact apropiat între inculpat și organul de urmărire penală și un răspuns prompt al inculpatului la orice chemare.
Prin urmare, s-a reținut că nu se impune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând prin motivele invocate în scris casarea încheierii recurate, rejudecarea plângerii de către instanța de recurs, anularea și revocarea măsurii privind obligarea de a nu părăsi localitatea, ca fiind nelegală și nejustificată. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu aceea de a nu părăsi țara.
La termenul de judecată din 06 august 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepției inadmisibilității căii de atac exercitate de inculpat, având în vedere dispozițiile art. 1402și art. 1403Cod procedură penală.
Inculpatul recurent, prin apărătorul ales, a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate a recursului, invocând faptul că în speță au prioritate dispozițiile art. 5 și art. 6 din care reglementează dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, acesta urmând să fie caracterizate de principiul contradictorialității procesului și de principiul egalității de arme între procuror și cel acuzat, având în vedere faptul că persoana acuzată este lipsită de dreptul de a formula recurs împotriva unei încheieri prin care s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, spre deosebire de procuror care are acest drept. A invocat, de asemenea, dispozițiile art. 20 din Constituția României, în care se precizează că "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate dispozițiile internaționale, excepție făcând cazul în care Constituția sau legile conțin dispoziții mai favorabile".
Apărătorul inculpatului recurent a mai învederat faptul că dispozițiile prevăzute de art. 141 alin. 1 teza finală din Codul d e procedură penală sunt neconforme cu dispozițiile prevăzute de art. 5 și art. 6 din, iar în temeiul art. 20 din Constituția României, adoptată în 2003, se impune aplicarea cu prioritate a dispozițiilor din convenție privitoare la dreptul de a avea un proces echitabil și dreptul de a exercita un recurs efectiv, invocând în acest sens și practica judiciară recentă.
Recursul este inadmisibil.
În raport de soluția pronunțată de prima instanță și de prevederile legale privind caracterul definitiv al hotărârilor prin care se respinge plângerea împotriva ordonanțe procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b și c Cod procedură penală, se admite că demersul folosit de inculpat este inadmisibil, neavând deschisă de la lege calea de atac a recursului.
Astfel, potrivit art. 1402alin. 1 Cod procedură penală, îm potriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Dosarul se înaintează instanței în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluționează, în cameră de consiliu, judecătorul pronunțându-se în aceeași zi prin încheiere, dispunând una din soluțiile prevăzute de alin. 7 al aceluiași text de lege. Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii.
Potrivit art. 1403alin. 1 teza finală Cod procedură penală, încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Cu privire la calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, art. 141 alin. 1 teza finală Cod procedură penală prevede că încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Coroborând dispozițiile legale anterior menționate, Curtea constată că a recunoaște calea de atac a recursului separat împotriva încheierii pronunțate în cursul urmăririi penale în primă instanță, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a unei măsuri preventive, înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar atât dispozițiilor procesual penale, respectiv s-ar încălca art. 3851alin. 2 Cod procedură penală în temeiul căruia încheierile care u pot fi atacate cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința ori decizia recurată.
pentru care în art. 1403alin. 1 și art. 141 Cod procedură penală nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care, în urma urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță ori în apel, a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a măsurii preventive constau, pe de o parte, în faptul că o nouă cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, pentru motive noi, poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale sau al judecății.
Prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție, iar exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul, se impune și pentru a asigura desfășurarea procesului cu celeritate, în spiritul aceluiași art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Față de cele arătate, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, Curtea urmează a respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul, domiciliat în orașul D,-, județul B, împotriva încheierii din 31.07.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Judecător fond
.
2 ex. / 07 august 2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Andrieș Maria, Frunză Sanda
