Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - revizuire -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1
Ședința publică de la 14 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Aurel Ilie judecător
Grefier: - - -
.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de petiționarul revizuient împotriva nr. 2 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuientul minor asistat de reprezentantul legal și de avocat desemnat din oficiu, lipsă intimatul reprezentat de av. care substituie pe apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire.
Av. pentru revizuient solicită admiterea în principiu a cererii și trecerea la judecarea cauzei pe fond arătând că există date și împrejurări care fac dovada vinovăției intimatului sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă situație în care hotărârea inițială a Curții de Apel este netemeinică.
Av. pentru intimatul solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, astfel cum s-a statuat prin recursul în interesul legii pronunțat de ÎCCJ.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, conform Deciziei nr. XVII/ 2007 a ÎCCJ.
Revizuientul, având cuvântul, arată că nu a fost mulțumit de prima sentință întrucât intimatul nu a fost sancționat deși acesta s-a purtat abuziv și l-a anchetat în condițiile în care nu exista nici o plângere penală.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față.
Constată că, la data de 14 iulie 2008 s-a primit la instanță cererea formulată de petiționarul prin care acesta solicita revizuirea nr. 2 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie în dosar nr-, privind pe intimatul.
În motivarea cererii revizuientul a arătat că, ulterior pronunțării acestei sentințe au fost descoperite fapte și împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia sentinței atacate, aceste împrejurări fiind:
- confirmarea dată de directorul Școlii Generale nr. 2 M că el, minorul, a fost maltratat și schingiuit pentru a recunoaște un pretins furt reclamat de soția intimatului
- împrejurarea că hotărârea atacată a fost dată fără declarațiile martorilor.
S-a menționat că, după ce minorul a fost "schingiuit și maltratat" acesta s-a îmbolnăvit psihic iar "acest polițist continuă activitatea de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic".
Cererea de revizuire a fost însoțită de referatul nr. 1359/III/6/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în care se arăta că s-a solicitat revizuirea unei sentințe pronunțate în procedura prev. de art. 2781și C.P.P. se opinia pentru respingerea ca inadmisibilă în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. XVII/2007 a ÎCCJ.
Cererea a fost înregistrată inițial la Secția pentru Minori și Familie a Curții de APEL CRAIOVA sub nr-.
Ca urmare a reorganizării secțiilor cauza a fost reînregistrată sub nr- la Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a Curții de APEL CRAIOVA.
În vederea soluționării cererii instanța a atașat spre observare dosarul de fond nr- al Curții de APEL CRAIOVA.
Din analiza cererii de revizuire formulate și a actelor și lucrărilor dosarului de fond instanța reține următoarele:
Prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanța, în temeiul art. 2781C.P.P. a respins plângerea formulată de petiționarul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 25 mai 2007 dată față de inspectorul principal de poliție pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 266 al. 2
Cod PenalAceastă hotărâre a rămas definitivă ca urmare respingerii recursului declarat de petiționar ca nefondat, prin nr. 1621 din 9 mai 2008 a ÎCCJ.
Rezultă așadar că prin cererea de față petiționarul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul art. 2781C.P.P. cerere de revizuire ce este inadmisibilă conform celor stabilite prin Decizia nr. XVII / 2007 de recurs în interesul legii pronunțată de Secții Unite ale ÎCCJ.
Astfel fiind, în temeiul art. 403 al. 3 instanța C.P.P. va respinge cererea formulată.
Văzând și disp. art. 192, 193 C.P.P. revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire formulată de petiționarul revizuient împotriva nr. 2 din 16 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Minori și Familie în dosar nr- ca inadmisibilă.
Obligă revizuientul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare statului și 200 lei cheltuieli judiciare către intimat.
Cheltuielile judiciare reprezentând 200 lei onorariu avocat oficiu asigurat revizuientului, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2009
- -
Grefier,
- -
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie