Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 1/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA NR.1/2010
Ședința publică din 07 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan
GREFIER: - -
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
reprezentat legal de - procuror
Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 31.08.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.988/P/2009, menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU nr.655/II/2/2009 din 12.10.2009.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat în stare de arest petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că cele două dosare nr- și nr-, au același obiect - plângere împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, vizând aceleași rezoluție 655/II/2/2009 din 12.10.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, pune în discuție trimiterea în vederea conexării a dosarului nr- la dosarul nr-, întrucât există identitate de părți și obiect, petentul formulând două plângeri împotriva aceleiași rezoluții.
Reprezentantul Ministerului Public arată că ambele dosare au același obiect, vizează aceeași rezoluție de netrimitere în judecată și privesc aceleași persoane, iar potrivit dispozițiilor art.34 lit.b Cod pr.penală se impune conexarea ds. nr- la dosarul nr. nr-, pentru o mai bună înfăptuire a justiției.
Petentul arată că este de acord cu conexarea dosarelor, însă întrucât la termenul anterior o persoană a depus la acest dosar un înscris, solicită eliberarea unei copii după acel înscris, întrucât are legătură cu viața de penitenciar, fiind dat afară din sală la acel termen. Petentul față de refuzul instanței de a elibera în timpul ședinței de judecată a înscrisului, solicită termen în vederea pregătirea apărării.
Reprezentantul parchetului nu este de acord cu cererea petetului întrucât petentul a avut posibilitatea să-și pregătească apărarea, întrucât au fost acordate mai multe termene în acest sens.
Curtea, dispune conexarea dosarului nr- la dosarul nr-,respingerea ca nefondată a cererii privind acordarea unui nou termen de judecată întrucât înscrisul excede cauzei și eliberarea unei copii de pe împuternicirea nr.C/38933 din 11.06.2009 aflată în dosarul nr- după terminarea ședinței de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Petentul având în vedere că instanța nu a dispus eliberarea în timpul ședinței de judecată a împuternicii aflată în dosarul nr-, refuză a pune concluzii pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondată a cererii formulată de petent. Arată că probatoriile solicitate nu sunt utile și concludente, dat fiind că din actele efectuate la urmărire penală nu sunt date și indicii că ar fi fost săvârșite infracțiuni penale, motiv pentru care solicită respingerea ca nefondată a plângerii potrivit dispozițiilor art. 271 al.8 Cod pr.penală, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
CURTEA
- deliberând -
Sub numărul - s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 31.08.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 988/P/2009.
În susținerea plângerii adresată instanței, petentul critică soluția atacată, apreciind în esență ca actele de cercetare efectuate de organele de anchetă, sunt formale și insuficiente nefiind apte a releva adevărului judiciar cu privire la faptele reclamate de acesta în conținutul plângerii penale formulate.
Sub numărul - s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU plângerea petentului formulată împotriva aceleiași soluții de netrimitere în judecată, respectiv rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 31.08.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 988/P/2009.
La termenul de judecată 7.01.2010 constatând incidența unui un caz de conexitate, Curtea a dispus reunirea cauzei ce a format obiectul dosarului - la dosarul - cauză ce a fost înregistrtă mai întâi.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 31.08.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 988/P/2009 s-a dispus neînceperea a urmăririi penale față de, comisar de penitenciar, director al Penitenciarului Bacău, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.246, 289 și 291.Cod Penal
Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut:
La data de 15.05.2009 petentul, deținut în Penitenciarul Bacău face plângere penală împotriva numitului, comisar de penitenciare, directorul Penitenciarului Bacău, pentru faptul că în cadrul atribuțiilor sale de serviciu a săvârșit unele infracțiuni de fals și abuz în serviciu, solicitând cercetarea acestuia pentru infracțiunile de mai sus. Petentul susține că faptele respective ar fi fost comise în legătură cu Decizia nr.C/26789/19.03.2009 care ar fi fost întocmită, semnată și eliberată de către directorul Penitenciarului Bacău și prin care s-a dispus repartizarea deținutului în regimul închis de la regimul semi-deschis. Mai arată petentul că, datorită acestei decizii a fost mutat la o cameră de fumători, deși dânsul a declarat pe proprie răspundere că este nefumător. în cuprinsul plângerii petentul mai arată și alte aspecte de nelegalitate care ar fi fost săvârșite de cms..
Din verificarea celor semnalate de petent nu s-au confirmat susținerile acestuia. Decizia care a fost luată de către Comisia de la Penitenciarul Bacăua fost luată ca urmare a unui raport de sancționare întocmit de către Comisia de disciplină din cadrul Școlii Naționale de Pregătire a de Penitenciare Tg.Ocna, unde a fost deținut o perioadă de timp. Nu a rezultat ca sau alte persoane din cadrul Penitenciarului Bacău sau din cadrul Comisiei pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău să fi săvârșit vreo faptă penală din cele pe care acesta le reclamă în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU. Propunerea de schimbare a regimului de executare din semi-deschis în închis, conform Legii 275/2006, art.26 al.3 a fost făcută de către Comisia de individualizare a pedepselor privative de libertate de la Tg.Ocna prin raportul nr.S2 -, iar ca urmare a acestei propuneri judecătorul delegat din Tg.Ocna admis sesizarea Comisiei de individualizare și a dispus schimbarea regimului de executare din semi-deschis în închis. La data de 19.03.2009 Penitenciarul Bacăua emis decizia C/26789/19.03.2009 de repartizare în regim închis rămasă definitivă prin necontestare, decizie certificată și de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Bacău prin încheierea nr.534/16.07.2009.
Soluția a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU nr.655/II/2/2009 din data de 12.10.2009 care a respins plângerea formulată de petentul.
Verificând, soluția procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de către petent, instanța constată ca actul de dispoziție al procurorului este legal si temeinic.
În mod corect procurorul, în urma efectuării în cauză de acte premergătoare a constatat că faptelor imputate intimatului nu există.
Curtea subliniază că,potrivit legii, pentru a se dispune începerea urmăririi penale împotriva unei persoane, este necesar să existe temeiuri suficiente care să conducă la concluzia ca aceasta a comis faptele pentru care este acuzată de către petent.
Examinând lucrările efectuate de organele judiciare în vederea începerii urmăririi penale, instanța observă că acestea nu conțin nici un fel date sau indicii în legătură cu săvârșirea infracțiunilor imputate intimatului de către petentul.
În ceea ce privește nemulțumirea petentului cu privire la decizia nr.C/26789/19.03.2009 emisă de intimat în calitate de director al Penitenciarului Bacău, prin care s-a dispus repartizarea sa de la regimul semi-deschis la regimul închis, Curtea constatată că decizia menționată a fost luată în urma propunerii Comisiei de individualizare a pedepselor privative de libertate de la Tg.Ocna care a fost admisă de către judecătorul delegat al acestei instituții prin încheierea nr.39 din 10.03.2009.
În atare situație,Curtea constată că în mod just procurorul a apreciat că intimatul și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, decizia de schimbare a regimului de detenție fiind dispusă de către acesta în baza propunerii comisiei de individualizare a pedepselor privative de libertate de la Tg.Ocna, nefiind un act abuziv și discreționar al acestuia.
Calea plângerii prev. de art.278/1 nuC.P.P. a fost instituită de legiuitor pentru a se ocoli sau pentru a fi ignorate căile de atac prevăzute de împotriva unei hotărâri judecătorești greșite și nici nu a fost elaborată pentru determinare la declanșarea abuzivă de litigii penale și nici nu s-a instituit o nouă cale de atac ordinară.
În acest context, nemulțumirea petentului cu privire la modul concret de stabilire regimului de executare a pedepsei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva persoanei care a întocmit un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
În speță, petentul avea posibilitatea legală de a contesta la Judecătoria Onești încheierea nr. 39 din 10.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Tg.Ocna, prin care s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei cu închisoarea.
În lumina considerentelor expuse, constatând că plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată de către petentul este legală si temeinică, Curtea o va respinge.
Va menține rezoluția atacată.
Văzând si dispozițiile art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
In baza art. 278/1 al.8 lit. a Cpp, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 31.08.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 988/P/2009, menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de APEL BACĂU nr.655/II/2/2009 din 12.10.2009.
Menține rezoluția atacată.
În baza art. 192 al.2 obligă C.P.P. petentul să plătească statului suma de 300 lei cheltuielile judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimat.
Pronunțată in ședință publică azi 7.01.2010.
Președinte, Grefier,
- - - -
red.
tehnored.- ex.2
14.01.2010
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan