Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 10/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.10/2008
Ședința publică din 16 ianuarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer judecător
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.282/P/05.11.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și a rezoluției nr.116/II/2/06.12.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pentru soluționarea plângerii.
Petentul solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și judecând cauza, să se dispună trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către intimat a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Arată că imediat după ce a primit citație în dosarul nr.16146/2005 al Judecătoriei Cluj N, a formulat o nouă acțiune împotriva a trei persoane fizice, această acțiune civilă fiind ignorată de magistrat, nefiind soluționată din 01.11.2005 nici până în prezent. Învinuitul trebuie să fie chemat la parchet să declare de ce nu a soluționat acțiunea din 01.11.2005 și de ce nu a dispus citarea pârâților din acțiunea formulată.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondată a plângerii formulate și menținerea ca legale și temeinice a rezoluțiilor atacate, apreciind că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA
Deliberând reține că prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 18.12.2007 sub numărul de mai sus, petiționarul a solicitat pronunțarea unei sentințe penale prin care să se dispună desființarea rezoluției nr. 282/P/5.11.2007 și a rezoluției nr. 1161/II/2/6.12.2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, cu consecința trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246.pen.
În motivarea plângerii petiționarul a arătat că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate prin rezoluțiile atacate sunt netemeinice și nelegale deoarece a făcut dovada împrejurării că făptuitorul, în calitate de magistrat la Judecătoria Cluj -N, a omis soluționarea unei cereri formulată în dosarul civil nr. 16147/2005, cauza fiindu-i repartizată magistratului spre soluționare.
La dosarul cauzei s-au acvirat dosarele nr. 282/P/2007 și nr. 1161/II/2/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ în care s-au pronunțat rezoluțiile atacate.
Procedând la soluționarea plângerii prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Petiționarul a înregistrat sub nr. 10135/2004 la Tribunalul Clujo acțiune având ca obiect contencios administrativ, pârâți fiind Primăria Municipiului C-N, Consiliul Local al Municipiului C-N, Municipiul C N și Primarul Municipiului C-N ( 6 dos. 282/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ ).
Potrivit încheierii din data de 20.05.2005 dată în dosarul 10.135/2004 al Tribunalului Clujs -a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. 1,2 lit. a și c, 8 din acțiunea introductivă și înregistrarea acestora separată sub nr. 3891/2005.
Ulterior, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei nou formate nr. 3891/2005 în favoarea Judecătoriei Cluj -N, formându-se dosarul nr. 16147/2005 ( 11-12 dosar instanță) și repartizat spre soluționare magistratului.
La data de 1.11.2005 petiționarul înregistrează la dosarul nr. 16147/2005 o acțiune separată, pârâți fiind numiții, și.
După depunerea acestei din urmă acțiuni, întreaga cauză nr. 16147/2005 a fost trimisă Tribunalului Cluj spre soluționarea conflictului negativ de competență invocat în cauză din oficiu.
În urma stabilirii competenței de soluționare a cauzei nr. 16147/2005 în favoarea Judecătoriei Cluj N, s-a format dosarul nr- a acestei din urmă instanțe.
Susținerea petiționarului potrivit căreia judecătorul cauzei, respectiv făptuitorul, avea obligația de a disjunge acțiunea formulată împotriva celor trei persoane fizice și judecarea separată a acesteia și că, urmare a declanșării conflictului negativ de competență, această cerere nu este încă soluționată, nu poate constitui temei pentru reținerea comiterii vreunei infracțiuni deoarece nu s-a constatat comiterea vreunei fapte abuzive din partea făptuitorului, normele procesual civile fiind aplicate cu bună credință.
Pe de altă parte, în activitatea de judecată, judecătorul este independent și se supune numai legii, iar partea nemulțumită are posibilitatea exercitării căilor de atac pentru a realiza controlul legalității unei hotărâri judecătorești.
Pentru aceste motive Curtea constată că în mod temeinic și legal Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJa dispus neînceperea urmăririi penale în cauză motiv pentru care în baza art. 278/1 al. 8 lit. a proc.pen. se va respinge ca nefondată plângerea petiționarului, iar rezoluțiile atacate se vor menține în totalitate ca fiind legale și tenmeinice.
Potrivit art. 192 al. 2.proc.pen. petiționarul va fi obligat să achite 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul (domiciliat în CNs tr. -. - nr. 41 jud. C) împotriva Rezoluției nr. 282/P/5.11.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și a Rezoluției nr. 1161/II/2/6.12.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.
Obligă petentul să achite 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 16.01.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. /
3 ex./22.01.2008
Președinte:Luminița HanzerJudecători:Luminița Hanzer