Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 10/2010. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. 1427-/33/2009

SENTINȚA PENALĂ NR. 10/2010

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare, cauza penală privind pe inculpata, judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 pen. uz de fals prev. de art.291 pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246.pen. - urmare a admiterii plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, formulată de petenții, și.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin plângerea înregistrată la 3 martie 2008 sub nr- la Curtea de Apel Timișoara, petenții, Și au solicitat desființarea rezoluției procurorului din 30.10.2007 dată în dosar nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public pentru infracțiunile prev.de art.289, art.291 și art.246 pen. și care a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dată în dosar nr.7/II/2/ din 25 ianuarie 2008 și în consecință, restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru aceste infracțiuni.

În motivarea plângerii, petenții au arătata că, în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public, cu toate că din probele administrate în dosar nr.298/P/2007 a rezultat că aceasta și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia eliberării certificatului de calitate de moștenitor al numitei, după defuncta, născută, deși din toate actele de stare civilă depuse la dosarul notarial nr. 212/2003 rezultă că a fost născută.

S-a mai arătat că, în condițiile în care, pe rolul instanței civile exista un litigiu de revendicare a bunurilor succesorale, notarul trebuia să suspende procedura succesorală până la soluționarea dosarului nr.2840/2001 în care urma să se stabilească și calitatea de moștenitor a numitei, în conformitate cu art.78 alin.2 din Legea 36/1995.

Totodată, a fost criticată soluția procurorului, pentru că s-a bazat neîntemeiat, pe decizia civilă nr.2854 din 3 noiembrie 2000 Tribunalului Timiș, prin care s-a stabilit că este singura moștenitoare a lui, deși hotărârea respectivă nu era irevocabilă. S-a mai arătat că în legătură cu aceeași plângere penală, s-a mai dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, care a fost desființată de procurorul ierarhic superior cu indicația de a se administra alte probe, însă după primirea dosarului, nu s-au respectat îndrumările date.

De asemenea, s-a invocat faptul că intimata a depus la dosarul cauzei, precum și la dosarul disjuns ce viza plângerea penală împotriva lui, copii legalizate după dosarul succesoral, care nu sunt conforme cu originalul, numerotarea fiind diferită, aspect care dovedește în plus reaua-credință a notarului public.

Prin Încheierea nr.819/5 mai 2008 pronunțată în dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării plângerii la Curtea de APEL CLUJ, cauza fiind înregistrată sub nr-.

Prin sentința penală nr.130 din 19 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus, al Curții de APEL CLUJ, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții, Și împotriva rezoluției procurorului din 30.10.2007 dată în dosar nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 25 ianuarie 2008 dată în dosar nr.7/II/2/ 2008.

S-a reținut astfel, căprin rezoluția din 30.10.2007 dată în dosar nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prev.de art.289 pen. uz de fals prev.de art.291 pen. și abuz în serviciu prev.de art.246 pen.

În motivarea rezoluției s-a arătat că, în același dosar, la data 20.06.2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notara, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.289, art.291 și 246.pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, însă, urmare a plângerii formulate de petenții împotriva acestei soluții, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr.657/II/2 din 8 august 2007 dispus infirmarea în parte a soluției, cu privire la dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, redeschiderea și reluarea cercetărilor, pe motiv că probatoriul este incomplet și nu s-a clarificat dacă notarul s-a aflat în eroare, iar în acest caz soluția trebuia să fie fundamentată pe disp.art.10 lit.e pr.pen.

După reluarea cercetărilor, s-a stabilit că notarul public este acuzată pentru fapta de a fi emis certificatul de calitate de moștenitor nr.164/ 24.11.2003 din care rezultă contrar realității, că are calitatea de moștenitor față de numita, născută, deși bunica ei se numea, certificat în baza căruia, susnumita a revendicat și obținut de la Primăria Municipiului T mai multe imobile.

Procurorul a concluzionat că din actele dosarului, nu rezultă decât că notarul public și-a îndeplinit atribuțiile cu bună-credință, în condițiile în care în dosarul civil nr.2595/C/2000 s-a pronunțat decizia nr.2854/2000, prin care s-a stabilit că este singura moștenitoare a defunctelor și, în calitate de nepoată, respectiv fiică. De asemenea, prin sentința civilă nr.37 din 14.01.2005 a Tribunalului Timiș dată în dosar nr.5516/2004, s-a dispus obligarea primarului Mun.T să restituie reclamantei mai multe apartamente din T, în calitate de moștenitor al proprietarului tabular, iar această hotărâre s-a bazat pe decizia nr.2854/2000 a Tribunalului Timiș și doar în secundar, pe certificatul de calitate de moștenitor.

Totodată, din adresa Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Județeană Ta A rhivelor Naționale nr.400/22.03.2007 a rezultat că pe raza localităților T și nu au existat persoane cu numele de sau.

Prin rezoluția din 25.01.2008 dată în dosar nr.7/II/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată plângerea petenților, și împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 30.10.2007.

Instanța învestită cu soluționarea plângerii întemeiată pe dispozițiile art.278/1 pr.pen. ca urmare a strămutării, respectiv, Curtea de APEL CLUJ, a apreciat că rezoluția atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, este legală și temeinică, iar plângerea petenților este neîntemeiată.

Prin certificatul de calitate de moștenitor nr.164 eliberat la 24 noiembrie 2003 în dosar nr.212/2003 al Biroului Notarului Public din T, s-a stabilit calitatea de moștenitor a numitei, născută, după defuncta, născută, decedată la 29.03.1959, având la bază acte de stare civilă și declarația martorei.

Calitatea de moștenitor a numitei a făcut obiectul mai multor procese civile având ca obiect acțiune în revendicare sau constatarea nulității certificatului de moștenitor.

Astfel, prin sentința civilă nr.1163/2004 a Tribunalului Timiș, în temeiul Legii 10/2001 s-a dispus obligarea primarului Mun.T la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilelor revendicate de în calitate de moștenitoare legală a defunctei. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă 320/2005 a Curții de Apel Timișoara, în cuprinsul căreia s-a reținut că această calitate a lui de succesoare legală a numitei, născută, a mai fost analizată de instanță în cadrul altor procese și a fost irevocabil validată. Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr.1373/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Confirmarea calității de moștenitoare a lui s-a produs și prin hotărârea definitivă, respectiv decizia nr.2854 din 3 noiembrie 2000 Tribunalului Timiș, care potrivit legii de procedură civilă are autoritate de lucru judecat.

S-a apreciat că, anularea în instanță a certificatului de calitate de moștenitor, invocată de petenți prin depunerea sentinței civile 6817/2007 a Judecătoriei Timișoara, nu constituie un argument în favoarea acestora, câtă vreme hotărârea a fost desființată în apel prin decizia nr.179/2008 a Tribunalului Timiș, prin care s-a respins acțiunea în constatarea nulității certificatului de moștenitor, în mod definitiv. De altfel, anularea acestui act a vizat doar încălcarea unor reguli de procedură și nu vicii de fond, nefiind combătută calitatea lui de moștenitor.

S-a mai reținut că, la data dezbaterii succesorale exista o hotărâre judecătorească definitivă cu autoritate de lucru judecat, decizia civilă nr. 2854/2000 a Tribunalului Timiș, care stabilea că este moștenitoarea legală a lui, iar ulterior, s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă, care statuează asupra acelorași chestiuni juridice, reținând că este îndreptățită să revendice imobilele, ce au aparținut proprietarei tabulare.

În acest context, s-a concluzionat de către judecătorul plângerii că, nu se poate considera că notarul a inserat în actul emis fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau că și-a încălcat atribuțiile de serviciu stabilite prin Legea notarilor publici nr.36/1995, care în art.77 prevede că, calitatea de moștenitor și numărul acestora se stabilesc prin acte de stare civilă și cu martori.

Cu privire la inadvertențele relative la identitatea antecesoarei lui, desprinse din unele acte de stare civilă, s-a apreciat că acestea au fost înlăturate de notar în baza altor acte, care vizau de asemenea starea civilă, coroborate cu declarația martorei.

Relativ la posibilitatea ca notarul să fi solicitat demararea unei proceduri pentru rectificarea actelor de stare civilă, s-a arătat că, aceste demersuri nu ar fi avut nicio finalitate, în condițiile în care, din cercetările efectuate la Direcția Județeană Ta A rhivelor Naționale, a rezultat că completarea registrelor s-a făcut doar începând cu anul 1924, iar pe raza Mun.T sau a localității, nu au fost identificate persoane cu nume de sau.

La data formulării cererii de eliberare a certificatului de calitate de moștenitor, exista în curs de soluționare dosarul civil nr.2595/C/2000 al Tribunalului Timiș, aflat în recurs la Curtea de Apel, acesta având ca obiect revendicare, dar dispozițiile legale în materie - art.78 lit.c din Legea nr. 36/1995 nu stabilesc obligativitatea, ci doar posibilitatea notarului de suspenda procedura succesorală, cu atât mai mult cu cât instanța nu a fost investită direct cu constatarea calității de moștenitor a numitei, care s-a dispus doar pe cale incidentală.

S-a concluzionat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia din infracțiunile pentru care s-a formulat plângere penală, nu numai că nu au fost încălcate atribuțiile de serviciu de către notarul public, dar nu s-a realizat nici urmarea socialmente periculoasă și anume vătămarea intereselor legale ale unor persoane, întrucât petenții sunt doar chiriași ai imobilelor revendicate de moștenitoarea, iar situația juridică a acestor imobile a fost deja stabilită prin hotărâre irevocabilă. De asemenea, judecătorul a arătat că nu se impune restituirea cauzei la procuror și administrarea altor probe, întrucât soluțiile pronunțate au avut la bază toate actele existente, audierea notarei a avut loc din nou după infirmarea primei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, toate probele conducând în mod cert la soluția pronunțată la data de 30.10.2007

Împotriva sentinței penale, prin care Curtea de APEL CLUJa soluționat plângerea întemeiată pe dispozițiile art.278/1 pr.pen. au formulat recurs petenții, Și, recurs ce a fost admisprin decizia nr. 1136 din 27 martie 2009, pronunțată în dosar nr- al ÎCCJ,prin care s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza la Curtea de APEL CLUJ pentru rejudecare.

Instanța supremă a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale și, respectiv, de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluții, ca și respingerea de către prima instanță a plângerii formulate de către petenți - apar fi consecința văditei încălcări a principiilor de bază care guvernează procesul penal, referitoare la scopul acestuia, la aflarea adevărului și rolul activ, astfel cum sunt înscrise în art.1,3,4 pr.pen.

Ca urmare, s-a considerat de către instanța de recurs că soluția pronunțată apare a fi rezultatul unei aprecieri incomplete și greșite a materialului probator din dosar în ansamblul său, precum și al unei insuficiente exercitări a rolului activ, pentru clarificarea adevărului liniei de ascendență pe linie maternă a pretinsei moștenitoare, ceea ce a determinat comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință considerarea ca valabil a certificatului de moștenitor emis fără temeiuri, care să justifice că această persoană avea în ascendența sa familia.

Fiind așadar, incident cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.18 pr.pen. s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării plângerii, a arătat instanța supremă, se impune ca instanța de trimitere să administreze efectiv probe în vederea verificării adevăratei ascendențe materne a numitei, respectiv a urmașilor reali ai persoanei născute cu numele, fiica lui și, precum și să verifice realitatea copiilor actului de renunțare la succesiune din partea fabricantului, să se stabilească pe bază de acte de stare civilă complete și cu legală examinare a eventualelor inadvertențe între acestea, pentru ca bunurile ce au format masa succesorală a numitei, să nu poată reveni decât urmașului ei firești.

Prin încheierea penală nr.75 din 3 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ, în temeiul art.278/1 alin.8 lit.c pr.pen. s-a admis plângerea petenților, Și împotriva rezoluției procurorului din 30.10.2007 dată în dosar nr.298/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a fost desființată rezoluția atacată și s-a dispus reținerea cauzei spre judecare, constatându-se totodată că judecătorul care a pronunțat această soluție, a devenit incompatibil a judeca pe fond cauza, în lumina dispozițiilor deciziei nr.15/2006 a ÎCCJ, dată în recursul în interesul legii.

Judecătorul care a rejudecat plângerea a apreciat că - în raport de îndrumările obligatorii ale, coroborat cu modalitatea de instrumentare efectivă a unor astfel de plângeri, înscrisă în disp.art.278/1 al 7.pr.pen. - singura soluție procesuală care să permită un cadru legal de dezbatere a unor astfel de probleme juridice, este aceea de învestire efectivă a instanței de judecată, în conformitate cu normele legale, în care actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanelor ce au inițiat întregul dosar penal, așadar o soluție ce se circumscrie disp.art.278/1 alin.8 lit. c pr.pen.

S-a arătat, de asemenea, că "existența și suficiența" probelor, la care se referă soluția prev. de art. 278/1 alin.8 lit. c pr.pen. este cel mai bine asigurată în cadrul urmăririi penale, însă instanța de casare a specificat că soluția atacată, apare a fi rezultatul unei aprecieri greșite a "materialului probator din dosar în ansamblul său", cu directive de administrare și de alte probe, ceea ce presupune și administrarea lor într-un cadru legal și deci, impune reținerea cauzei spre judecare.

Încheierea prin care s-a admis plângerea petenților și s-a reținut cauza spre judecare, a fost atacată cu recurs de către intimata, recurs ce a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr.4126 din 9 decembrie 2009 pronunțată în dosar nr- al ÎCCJ.

Procedând la judecarea cauzei, potrivit dispozițiilor legale privind judecata în primă instanță, Curtea constată următoarele:

La prima zi de înfățișare, în procedura circumscrisă dispozițiilor art.300 și art. 301.pr.pen. s-au luat în discuție excepțiile ridicate de procuror și de apărătorul inculpatei, cu privire la:

- inexistența unui act de procedură, prin care să se stabilească calitatea de inculpat a intimatei, întrucât din cuprinsul încheierii din 3 noiembrie 2009 dată de Curtea de APEL CLUJ, nu rezultă punerea în mișcare a acțiunii penale față de intimată, învinuirea sau inculparea și nu s-a efectuat urmărire penală în cauză, cadrul procesual nefiind corect stabilit, iar dreptul la apărare al intimatei fiind încălcat în aceste condiții;

- prescripția răspunderii penale la momentul pronunțării încheierii prin care s-a reținut cauza spre judecare, întrucât faptele pentru care petenții s-au plâns, sunt pedepsite cu până la 5 ani închisoare, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind împlinit încă din anul 2008;

- nelegala sesizare a instanței, urmare a pronunțării unei încheieri ce a învestit prezenta instanță, cu încălcarea dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost interpretate printr-o decizie dată în recursul interesul legii - decizia nr. 48/2007 a ÎCCJ, respectiv, imposibilitatea judecării cauzei pe fond în procedura plângerii reglementate de art.278/1 pr.pen. în cazul când urmărirea penală nu este începută.

În ceea ce priveșteactul procedural de inculpare a intimatei, acesta îl constituie încheierea judecătorului,care a admis plângerea împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată și a dispus reținerea cauzei spre judecare. Această încheierea constituie, prin derogare de la normele comune de procedură, act de punere în mișcare a acțiunii penale, atunci când sesizarea instanței se face prin plângerea persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ale cărei interese legitime au fost lezate. S-a statuat în acest sens, prin deciziile pronunțate în recursurile în interesul legii - nr.44/2008 și nr.15/2006 ale ÎCCJ.

Rezultă așadar, în baza noilor reglementări introduse prin Legea nr. 281/2003 a căror interpretare unitară a fost stabilită prin recursurile în interesul legii, că nu este necesară o dispoziție expresă de punere în mișcare a acțiunii penale, declanșarea acesteia operând implicit, prin admiterea plângerii întemeiată pe dispoz. art.278/1 pr.pen. și reținerea cauzei spre judecare.

În privințaregularității actului de sesizare a instanței, tot prin prisma noilor reglementări - art.278/1 alin.9 pr.pen. Curtea constată că, în prezenta cauză a fost legal sesizată prin plângerea petenților, Și înregistrată la 3 martie 2008 sub nr- la Curtea de Apel Timișoara.

Astfel, potrivit textului legal, anterior menționat, în cazul prev. în alin.8 lit.c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).

Ori, în prezența speță, ne aflăm tocmai în cazul prev. de art.278/1 alin.8 lit.c pr.pen. plângerea petenților fiind admisă și reținută cauza spre judecare.

Așa fiind, Curtea constată că există în cauză plângerea persoanelor interesate, introdusă în temeiul art.278/1 alin.1 pr.pen. plângere care a dobândit calitatea de act de sesizare a instanței, urmare a admiterii ei prin încheierea nr.75/2009 a Curții de APEL CLUJ, fiind așadar legal sesizată, conform normelor procedurale în materie, independent de faptul că, soluția de admitere este sau nu, una corectă. este că, prin această încheiere, cu titlu definitiv, cu autoritate de lucru judecat, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva intimatei pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 pen. uz de fals prev. de art.291 pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246.pen.

Ceea ce trebuie să stabilească instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, este, în acest moment, dacă acțiunea penală pusă în mișcare în modalitatea, mai sus arătată, mai poate fi exercitată.

Având ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau, dacă a fost totuși pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată, atunci când, printre altele, nu este îndeplinită vreo condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale Aceasta, în virtutea uneia din regulile de bază ale procesului penal prev. de art.1 pr.pen. - legalitatea procesului penal, respectiv, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

Ori, în cauză, tocmai o condiție - prevăzută de dispozițiile legale aplicabile în materia plângerii întemeiată pe dispozițiile art.278/1 pr.pen - pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, nu este îndeplinită, respectiv,nu a fost începută urmărirea penală.

Potrivit art. 278/1 alin.8 lit.c pr.pen. - în interpretarea dată de ÎCCJ prin decizia dată în recursul în interesul legii nr.48/2007 - soluția prevăzută de acest text, de admitere a plângerii și reținere a cauzei spre judecare, nu poate fi pronunțată în cazul în care plângerea vizează rezoluția, ordonanța sau dispoziția din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea.

Rezultă așadar că, acest text de lege este aplicabil doar când urmărirea penală a fost efectuată, soluția prevăzută de acest articol putând fi adoptată doar după parcurgerea fazei de urmărire penală, deci, când procurorul a dat o soluție de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

În cauză însă, în contra statuărilor cu titlu obligatoriu din decizia dată în recursul în interesul legii, s-a reținut cauza spre judecare, s-a pus deci în mișcare acțiunea penală împotriva intimatei, fără ca urmărirea penală față de aceasta să fi fost începută.

Constatând deci, incident în cauză, un impediment la exercitarea acțiunii penale, respectiv, lipsa unei condiții prevăzute de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale - neînceperea urmăririi penale - în această fază procesuală, instanța nu poate pronunța decât o soluție de încetare a procesului penal, în virtutea dispozițiilor art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.f pr.pen. acțiunea penală putând fi pusă în mișcare ulterior, în condiții legale.

În acest cadru procesual însă, instanța nu are ea însăși, atributul de a începe urmărirea penală și, pe cale de consecință, de a remedia modalitatea de punere în mișcare a acțiunii penale.

Pronunțând această soluție, apreciem că nu se încalcă dispozițiile art.385/18 alin.1 pr.pen. privind limitele rejudecării, pe care le-a avut în vedere judecătorul care a soluționat plângerea, pe de o parte, pentru că, obligația de conformare față de hotărârea instanței de recurs, revine instanței de rejudecare - în cazul nostru, instanța care a soluționat plângerea ( în cadrul acestei etape, a soluționării plângerii, având de respectat îndrumările instanței de recurs), iar pe de altă parte, acceptând chiar că, această obligație ar reveni instanței învestite cu soluționare fondului cauzei ( dat fiind că, judecătorul care a admis plângerea a devenit incompatibil), situația avută în vedere la data soluționării recursului nu mai este aceeași, între timp, intervenind admiterea plângerii și reținerea cauzei spre rejudecare, împrejurare care, așa cum am arătat, a impus verificarea îndeplinirii condițiilor legale necesare declanșării cercetării judecătorești, condiții care, neregăsindu-se în cauză, au împiedicat administrarea de probe pe fondul cauzei, conform recomandărilor instanței de recurs.

Problema prescripției răspunderii penale nu poate fi dezbătută la acest moment. Aceasta, deoarece, deși în aparență, s-ar putea considera că încetarea procesului penal pe acest temei ar trebui să primeze, fiind o soluție mai favorabilă inculpatei, anterior constatându-se neînceperea urmăririi penale, urmărire care nu poate fi începută de instanță, cu motivarea mai sus arătată, nici problema prescripției nu poate fi dezbătută decât într-un cadru procesual corespunzător, ea putând constitui în condițiile date, eventual, temei al neînceperii urmăririi penale, conform art.228 alin.4 pr.pen. dacă sunt îndeplinite condițiile legale ale prescripției.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.f pr.pen. se va dispune încetarea procesului penal pornit - la plângerea persoanelor vătămate, și - împotriva inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 pen. uz de fals prev. de art.291 pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246.pen.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.f pr.pen. încetează procesul penal pornit - la plângerea persoanelor vătămate, și - împotriva inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 pen. uz de fals prev. de art.291 pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246.pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu persoanele vătămate și și de la comunicare cu inculpata și restul persoanelor vătămate.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. /Dact.

4 ex./04.02.2010

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal: