Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 111/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA Nr. 111 Dosar nr-
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV la 4 septembrie 2008 în dosarul penal nr 200/P/2008.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura îndeplinită.
Petentul depune la dosar, prin eprezentantul gărzii care asigură paza deținuților, un memoriu și o adresă din 8 iulie 2008 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov emisă în dosarul nr. 559/VIII-1/2008, ocazie cu care solicită audierea a doi martori - G și.
Instanța pune în vedere petentului că în procedura urmată de el nu pot fi audiați martori sau administrate probe, ci verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri nou prezentate.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul la dezbateri.
Petentul solicită admiterea plângerii formulată împotriva rezoluției procurorului pentru următoarele aspecte:
A formulat plângere la parchet prin care a solicitat cercetarea abuzivă a procurorului care la fila 6 din rechizitoriul întocmit în dosarul nr 281/P/2008 a menționat că, pe timpul cercetărilor, a avut un comportament recalcitrant, că a adus injurii polițistului și procurorului.
Consideră că dacă procurorul ar fi fost nemulțumit de acest comportament, ar fi trebuit să formuleze acțiune în justiție împotriva sa și nu să facă afirmații în rechizitoriu, afirmații pe care le consideră abuzive, astfel că dl care, după părerea sa, a făcut un abuz în justiție, trebuie cercetat pentru fapta sa.
De asemenea, consideră că și martorii G și au dat declarații neconforme cu adevărul.
În concluzie, solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluției dată de procuror și, pe cale de consecință, să se trimită cauza la parchet pentru a se face cercetări în ceea ce îl privește pe procurorul cu privire la aspectele invocate de el atât în ședința de judecată, cât și în scris în motivele depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a plângerii formulată de petent și menținerea soluției din 4 septembrie 2008 de neîncepere a urmării penale, temeiul neînceperii fiind corect cel de la art 10 lit a Cod procedură penal - faptele reclamate nu există.
Din actele dosarului rezultă că procurorul a emis un rechizitoriu conform art 262, 263 și 264 Cod procedură penală, cuprinzând în caracterizarea făcută inculpatului date privitoare la inculpat, antecedența inculpatului (rezultata din fisa de cazier) și a făcut referire și la comportamentul inculpatului.
Consideră că nimic din cele menționate de procuror nu a fost nereal și că s-a putut observa acest lucru și din atitudinea avută de petent la acest termen de judecată.
CURTEA
1. Constată că, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 4.09.2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul penal nr. 200/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu.
Petentul a urmat procedura impusă de art 278/1 Cod procedură penală și s-a adresat mai întâi cu plângere la procurorul ierarhic superior, plângere care a fost respinsă prin rezoluția din 30.09.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Prin plângerea adresată instanței, cel în cauză a solicitat retrimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal.
2. Ca stare de fapt, petentul a susținut că procurorul, cu ocazia instrumentării unui dosar de urmărire penală pe care îl avea în supraveghere, a făcut mențiuni necorespunzătoare realității în actul de sesizare al instanței, cu privire la persoana celui în cauză.
3. Ca urmare a verificării actelor cauzei, rezultă că susținerile petentului sunt nefondate și că rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV este temeinică și legală.
Numitul a întocmit rechizitoriul în dosarul penal nr. 281/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă de viol.
cauzei s-a efectuat cu respectarea normelor de procedură penală, iar, datele care caracterizează pe inculpatul din cauza respectivă, puteau fi menționate în actul de sesizare. Aspectele care se referă la persoana petentului se bazează pe împrejurările concrete ale cauzei în care acesta a fost trimis în judecată, iar conduita recalcitrantă și lipsa de cooperare cu organele judiciare, reținute de procuror, au fost confirmate prin alte acte ale cauzei, cum ar fi declarațiile numiților și
Demersurile efectuate de procuror cu ocazia instrumentării cauzei penale sunt în conformitate cu legea și nu au lezat în nici un fel drepturile sau interesele legitime ale petentului.
Stabilirea răspunderii celui în cauză în dosarul penal în care a fost trimis în judecată se face de către instanța de judecată, în condițiile stabilite de lege.
4. Așa fiind, având în vedere că susținerile formulate de petent nu se confirmă, plângerea formulată de acesta urmează să fie respinsă în condițiile art 278/1 alin 8 lit a Cod procedură penală.
5. Potrivit art 192 alin 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul și menține rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV la 04.09.2008, în dosarul penal nr. 200/P/2008.
În temeiul art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2008.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red. AV/27.11.2008
Dact MB/27.11.2008
- 3 exemplare -
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu