Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 113/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR.113/
Ședința publică din 07.10.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
Grefier - I -
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror
Pe rol pronunțarea plângerii penale formulată de petentul, împotriva rezoluției procurorului NR.616/P/ 2009.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera,a amânat pronunțarea la data de 8.10.2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Cu privire la cauza penală de față, curtea constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL CONSTANȚA sub nr- din 18.08.2009, petentul - domiciliat în C, str. -. - nr. 35, -. A,. 15, jud. C, a formulat în temeiul prevederilor art. 2781cod pr. penală,plângere împotriva rezoluției din dosarul penal nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
În motivarea plângerii, petentul Pase a susținut, în esență că, la data de 3.02.2009 a cumpărat de la Societatea Comercială " " B, un autoturism marca BMW, având numărul de înmatriculare B-87-, că în momentul când se deplasa cu respectivul autoturism către C fost oprit în trafic de lucrători ai poliției de frontieră din cadrul C, care i-au sechestrat mașina cu motivația că dețin date din care rezultă că aceasta ar fi fost furată.
A mai arătat petentul, că la data de 31.03.2009, a solicitat restituirea autoturismului, pentru că este cumpărător de bună credință și, că abia la data de 6.08.2009 i s-a comunicat rezoluția nr. 616/P/2009 din 4 august 2009, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA îi respingea cererea cu motivația că este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 208 cod penal, iar mașina constituie, potrivit art. 94 și următoarele cod pr. penală, mijloc material de probă în dosarul menționat anterior.
În concluzie, petentul Pase a solicitat admiterea plângerii sale, desființarea rezoluției parchetului și restituirea autoturismului către el, până la definitivarea cercetărilor penale.
Reprezentantul parchetului a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea plângerii, raportat la infracțiunea ce face obiectul cercetărilor penale din dosarul nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și a solicitat declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Constanța.
La dosarul cauzei s-au depus rezoluțiile din 4 august 2009 și respectiv din 1.09.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, pronunțate în dosarele penale nr.616/P/2009 și nr. 307/II/2/2009.
La solicitarea instanței de a i se trimite dosarul de urmărire penală, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚAa răspuns în sensul că nu îl poate înainta deoarece, se află în lucru la procuror.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Plângerea petentului Pase adresată instanței, a fost întemeiată pe prevederile art. 2781cod pr. penală și vizează măsura ridicării și indisponibilizării autoturismului marca BMW cu numărul de înmatriculare, în temeiul prevederilor art. 96 cod pr. penală.
Potrivit prevederilor art. 2781cod pr. penală, pot fi atacate cu plângere la instanță, rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, ce fac obiectul plângerii de față, au ca obiect ridicarea unui autoturism ce poate servi ca mijloc de probă în procesul penal, existând date potrivit cărora acesta ar proveni din săvârșirea infracțiunii de furt.
Plângerea împotriva măsurii dispusă de procuror, în temeiul prevederilor art. 96 cod pr. penală se soluționează, potrivit prevederilor art. 278 cod pr. penală, de procurorul ierarhic superior.
În speță, plângerea petentului Pase a fost soluționată de către procurorul ierarhic superior prin rezoluția din 1.09.2009, pronunțată în dosarul nr. 307/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
Împotriva măsurilor dispuse de procuror, în baza art. 96 cod pr. penală, nu se poate formula plângere la instanță, cât timp urmărirea penală este în curs.
Respectivele măsuri pot fi contestate la instanță, în temeiul art. 2781cod pr. penală, numai dacă urmărirea penală este finalizată prin netrimiterea în judecată.
Raportat la cele ce preced, curtea constată că plângerea petentului Pase ce face obiectul prezentei cauze, nu este dintre acelea la care se referă textul articolului 2781cod pr. penală, fiind deci inadmisibilă.
Plângerea petentului vizând o măsură luată de un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în cursul urmăririi penale și în baza art. 96 cod pr. penală, măsură ce a fost verificată legal în procedura prevăzută de art. 2781cod pr. penală, nu este de competența instanței prevăzută de art. 2781cod pr. penală.
Pe cale de consecință, excepția de necompetență materială ridicată de reprezentantul parchetului nu poate fi primită.
Pentru considerentele deja expuse, curtea va admite excepția inadmisibilității plângerii formulate de petentul Pase, împotriva rezoluției pronunțate în dosarul nr. 616/P/2009 din 4 august 2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, pe care o va respinge ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 cod pr. penală, curtea îl va obliga pe petentul Pase să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității plângerii.
Respinge plângerea formulată de petentul - domiciliat în C, str. -. - nr. 35, -. A,. 15, jud. C, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 192 al. 2 cod pr. penală;
Obligă pe petentul Pase să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru prezenți și de la comunicare pentru absenți.
Pronunțată în ședință publică azi 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- - I -
Red.jud.- 22.10.2009
Dact IC/2 ex.
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu