Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 114/

Ședința publică din 17 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Andreescu dr. - -, judecător

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:

Procuror -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță plângerea formulată de petenta SC " " SA cu sediul în Râmnicu V, cel, nr.2, județul V, împotriva rezoluției din 20 februarie 2009, emisă de să de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,în dosarul nr.417/P/2007.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată, potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică,au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat în cauză, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea plângerii ca nefondate, să se constate ca fiind legală și temeinică rezoluției din 20 februarie 2009, emisă de să de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,în dosarul nr.417/P/2007.

CURTEA

Constată că petenta Râmnicu Vaf ormulat plângere în temeiul disp.art.278/1 Cod procedură penală împotriva rezoluției din 20 februarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.417/P/2007.

Din motivarea scrisă a plângerii rezultă că petenta consideră ca fiind nelegală și netemeinică soluția dispusă prin rezoluția mai sus amintită.

Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 21.09.2007, respectiv 22.01.2008 Râmnicu Vaf ormulat două plângeri penale împotriva ofițerului de poliție pentru a fi cercetat sun aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.246 Cod penal, fiind înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești sub nr.417/P/2007 și 15/P/2008 prin rezoluția din 10.07.2008 a acestui din urmă organ judiciar, dispunându-se conexarea celor două cauze penale.

S-a reținut că Râmnicu V s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, solicitând să se efectueze cercetări față de numitul G - primarul Orașului Mari și a membrilor comisiei de inventariere a domeniului public, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.246 Cod penal, art.288 Cod penal și art.2890 Cod penal, pentru că în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, aceștia au înserat cu rea-credință în procesul verbal de inventariere a domeniului public terenurile în suprafață de 19.292.; 8.745,37. și 5.567,667. aferente, Mari și Mari.

Tot la aceeași dată s-a adresat cu plângere, solicitând de asemenea, cercetarea numitului - primarul municipiului Râmnicu V și a membrilor comisiei de inventariere a domeniului public pentru infracțiunea prev.de art.246, art.289 Cod penal.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 20 februarie 2009, dată în dosarul nr.417/P/2007 a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul de poliție, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal și art.249 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

Această soluție a fost motivată pe dispozițiile art.10 lit.d Cod procedură penală, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive a infracțiunilor menționate.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 16 aprilie 2009 dată în dosarul nr.263/II/2/2009 a respins ca nefondată plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției nr. 417/P/2007 din data de 20 februarie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Curtea constată că plângerea formulată de petiționar este nefondată.

Situația de fapt a fost corect reținută de către parchet prin rezoluția atacată, iar soluția dispusă este temeinică și legală.

Procurorul a avut în vedere toate aspectele menționate de petiționar în plângerea sa și a analizat în mod temeinic înscrisurile prezentate de petiționar.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reclamate este un atribut exclusiv al magistratului, care stabilește acest lucru din analiza probatoriului administrat. În mod corect rezoluția se referă la infracțiunile prevăzute de art.246 Cod penal și art.249 Cod penal. De asemenea, în mod corect s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre aceste infracțiuni.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu există nici o un indiciu pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.263 Cod penal; art.264 Cod penal și art.292 Cod penal.

În baza acestor argumente și în temeiul disp.art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, se va respinge ca nefondată plângerea petiționarului, care în temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC SA, cu sediul în Rm.V, cel, nr.2, județul V, împotriva rezoluției nr.417/P/2007 din data de 20 februarie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 17 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

Dr.- -

Grefier,

Red.:dr.

Tehnored.:

2 ex./03.12.2009.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Pitesti