Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 116/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.116/

Ședința publică de la 15 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Iulian Năstase

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului public prin procuror -

S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petentul - domiciliat în Cernavodă,-, -.B,.20, județul C, împotriva rezoluției nr.22/P din data de 15 mai 2009 și nr.213/II/2/2008 din 16 iunie 2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul - personal și asistat de avocat ales G, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul București.

Se constată lipsa intimaților și.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța și declinarea cauzei la Judecătoria Medgidia, față de împrejurarea că în mod expres petentul a precizat că plângerea formulată, îl vizează doar pe intimatul, iar dispozițiile privind indivizibilitatea nu mai operează în cauză.

Având cuvântul, avocat G pentru petentul, arată că în principiu este de acord cu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța, însă față de aspectele legate de conexitate și indivizibilitate reținute în rezoluția procurorului, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată de procuror.

Curtea, urmează a se pronunța prin hotărâre cu privire la excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Având cuvântul, avocat G pentru petentul, critică rezoluțiile pronunțate de procuror, apreciind că sunt nelegale și netemeinice. Învederează instanței că petentul s-a adresat procurorului cu plângere împotriva intimatului și a altor persoane. În urma cercetărilor efectuate, pe data de 9 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, sesizând indicii de comitere a infracțiunii prevăzută de art.249 Cod penal, a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care ignorând dispozițiile art.217 Cod procedură penală se pronunță și cu privire la intimatul. Consideră că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, trebuia să se pronunțe numai față de notarul public nu și față de ceilalți participanți. Precizează că în cauză există suficiente probe și indicii care demonstrează că în cauză au fost comise mai multe infracțiuni înainte ca petentul să ajungă în fața notarului public. Apreciază că nu au fost avute în vedere toate probele de la dosar. Petentul a semnat un act în fața notarului public, dar solicită a se avea în vedere și anumite împrejurări obiective, în sensul că acesta ar fi putut să nu fie atent la ceea ce semnează.

În concluzie, solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr.22/P/2009 și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în vederea reluării cercetărilor. În ceea ce privește soluția dată față de notarul public, arată că nu comportă discuții.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondată, a plângerii formulată de petentul și de menținere a rezoluțiilor pronunțate de procuror, ca temeinice și legale. Învederează instanței că atâta timp cât contractele s-au încheiat în fața unui notar public, petentul a fost la curent cu scopul pentru care acestea erau încheiate, susținând că este un bun creștin și acesta este motivul pentru care a încheiat contractele.

- CURTEA -

Asupra cauzei penale de față:

Constată că pe rolul Curții de Apel Constanțas -a înregistrat plângerea formulată de către petentul împotriva rezoluției procurorului dată în dosar nr. 22/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 15.05.2009, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată în dosar nr. 213/II/2/2009 la data de 16.06.2009, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În motivarea plângerii s-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr.22/P/2009 și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în vederea reluării cercetărilor, arătându-se că petentul s-a adresat procurorului cu plângere împotriva intimatului și a altor persoane; în urma cercetărilor efectuate, pe data de 9 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, sesizând indicii de comitere a infracțiunii prevăzută de art.249 Cod penal, a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care ignorând dispozițiile art.217 Cod procedură penală se pronunță și cu privire la intimatul.

S-a mai arătat că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, trebuia să se pronunțe numai față de notarul public nu și față de ceilalți participanți, precizându-se că în cauză există suficiente probe și indicii care demonstrează că în cauză au fost comise mai multe infracțiuni înainte ca petentul să ajungă în fața notarului public, petentul apreciind că nu au fost avute în vedere toate probele de la dosar, petentul semnând un act în fața notarului public și solicitând a se avea în vedere și anumite împrejurări obiective, în sensul că ar fi putut să nu fie atent la ceea ce semnează.

La termenul din data de 15.10.2009 reprezentantul Parchetului a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța și declinarea cauzei la Judecătoria Medgidia, față de împrejurarea că în mod expres petentul a precizat că plângerea formulată, îl vizează doar pe intimatul, iar dispozițiile privind indivizibilitatea nu mai operează în cauză, excepție pe care părțile au pus concluzii la termenul respectiv.

Examinând rezoluția atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea constată că excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța este întemeiată, pentru următoarele:

Petentul a formulat plângere împotriva numitului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 2, 3 Cod penal și art. 289 Cod Penal, arătând că acesta l-ar fi înșelat cu prilejul încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri, contracte care au fost încheiate la Biroul notarului public situat în

Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidiaa dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului penal în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, apreciindu-se că în cauză urmează a se efectua cercetări și asupra numitei, notar public, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 249 alin. 1Cod penal și art. 289 alin. 1Cod Penal.

Prin rezoluția procurorului dată în dosar nr. 22/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 15.05.2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, notar public, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 249 alin. 1Cod penal și art. 289 alin. 1Cod Penal și neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 2, 3 Cod penal și art. 289 Cod Penal.

Petentul a formulat, potrivit art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, plângere împotriva acestei rezoluții a procurorului precizând că plângerea este îndreptată asupra soluției pronunțată doar față de, plângere care a fost respinsă prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată în dosar nr. 213/II/2/2009 la data de 16.06.2009 și s-a menținut ca temeinică și legală soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de și.

Curtea constată că inițial plângerea petentului a fost soluționată de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța deoarece pentru faptele pentru care se efectuau cercetări față numiții ( notar public ) și era incident cazul de conexitate prev. de art. 34 lit. d proc.pen. iar potrivit art. 28 indice 1 lit. b proc.pen. infracțiunile săvârșite de către notarii publici sunt de competența Curții de Apel, în primă instanță.

Curtea reține însă că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției a procurorului, precizând că plângerea este îndreptată asupra soluției pronunțată doar față de, precizare pe care a făcut-o atât în cuprinsul plângerii adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ( fila 7 alin. 3 dosar nr. 213/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța ) cât și în plângerea adresată instanței, potrivit art. 278 indice 1.proc.pen. ( fila 4 alin. 3 dosar instanță ), precizare făcută și în fața Curții la termenul din 15.10.2009.

Curtea constată că, potrivit art. 278 indice 1 alin. 1.proc.pen. plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se face la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Prin urmare, competența de soluționare a unei plângeri împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată nu este determinată de gradul procurorului care a dat rezoluția de netrimitere în judecată și nici de gradul procurorului care a soluționat plângerea contra actelor procurorului potrivit art. 278.proc.pen. competența fiind determinată doar de competența materială a instanței de a judeca cauza în primă instanță, în raport cu infracțiunile pentru care procurorul a dat rezoluție sau ordonanță procurorului de netrimitere în judecată.

Curtea reține că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției a procurorului, precizând că plângerea este îndreptată asupra soluției pronunțată doar față de, respectiv de neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 2, 3 Cod penal și art. 289 Cod Penal, infracțiuni care sunt judecate în primă instanță de către judecătorie, potrivit art. 25 alin. 1.proc.pen.

Având în vedere că petentul nu a formulat plângere în instanță, potrivit art. 278 indice 1 alin. 1.proc.pen. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată față de notarul public, Curtea constată că în acest caz nu ne aflăm în cazul de conexitate prev. de art. 34 lit. d proc.pen. astfel că nu este atrasă competența Curții de Apel Constanța de soluționare a plângerii petentului.

Față de considerentele expuse, Curtea va dmite excepția de necompetență materială invocată și va declina competența de soluționare a plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului dată în dosar nr. 22/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 15.05.2009, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată în dosar nr. 213/II/2/2009 la data de 16.06.2009, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală cheltuieli judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a plângerii formulată de petentul - domiciliat în Cernavodă,-, -.B,.20, județul C, împotriva rezoluției procurorului dată în dosar nr. 22/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 15.05.2009, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța dată în dosar nr. 213/II/2/2009 la data de 16.06.2009, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina statului.

Conform art. 309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Cu drept de recurs în 10 zile, de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2009.

Președinte, Grefier,

- - - - -

Tehnored.hot.jud.: -

2 ex./23.10.2009

CURTEA DE APEL CONSTANTA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

_____________ 2009

CĂTRE,

JUDECĂTORIA MEDGIDIA

- județul C-

Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind pe - în calitate de petent, și - în calitate de intimați, având ca obiect plângere potrivit dispozițiilor art.2781Cod procedură penală, întrucât prin sentința penală nr.116/P din data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanțaa admis excepția de necompetență materială și a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulată de petent în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Dosarul are file.

Dosare atașate: 213/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, 22/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța - 2 volume.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - - -

Președinte:Dan Iulian Năstase
Judecători:Dan Iulian Năstase

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 116/2009. Curtea de Apel Constanta