Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 12/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 2781Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA NR. 12
Ședința publică din 05 februarie 2010
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
La ordine pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluțiilor nr. 270/P/2008 din 28 octombrie 2009 și nr. 443/II/2/2009 din 30 noiembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 29 ianuarie 2010, apoi pentru astăzi 05 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Petentul s-a adresat la data de 09.12.2004, inițial Administrației Prezidențiale, cu plângere, in rem, plângere trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, în care arăta că a avut calitatea de comisar șef de poliție la Inspectoratul de Poliție al Județului S unde a condus succesiv mai multe compartimente de activitate, printre care și 0215 (devenită ulterior 0962) și solicita a se efectua verificări cu privire la activitatea unor lucrători de poliție, foștii subordonați de la Serviciul 0962, care i-au interceptat ilegal telefoanele, au înscenat la adresa sa fapte de siguranță națională, inducând astfel în eroare organele de anchetă, consecința fiind arestarea și condamnarea sa și au dat presei informații privind viața sa de familie, expunându-l disprețului public.
Prin ordonanța nr. 4/P/2005 a Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție plângerea petentului, a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA,
În cuprinsul ordonanței sus menționate s-a arătat că faptele sesizate de petent, in rem, constituie infracțiunile prevăzute de art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991, pentru care, potrivit dispozițiilor art. 22 din aceeași lege, urmărirea penală se efectuează de procuror și avându-se în vedere gradul profesional al făptuitorilor împotriva cărora se îndreaptă plângerea, competența de soluționare a cauzei revine Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
După înregistrarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, sub nr. 61/P/2005, audiat fiind, petentul a precizat că a formulat plângere împotriva făptuitorilor loan - comisar, - comisar șef și - subcomisar șef, arătând că aceștia în perioada 2000-2001 în calitate de lucrători de poliție în cadrul 0962 - Serviciul S au inventat împotriva sa fapte imaginare referitoare la siguranța națională, cum ar fi "subminarea economiei naționale" și ulterior au solicitat forului ierarhic, respectiv Direcției Generale de Informații și Protecție Internă B să facă demersuri la Secția Parchetelor Militare pentru autorizarea interceptării comunicațiilor telefonice de la domiciliu, de la serviciu și de pe telefonul mobil.
În declarația dată petentul a mai solicitat să fie verificată legalitatea solicitărilor efectuate de B către Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresele nr. -/2000 și -/2001 pentru interceptarea convorbirilor sale telefonice. În acest sens, petentul a cerut să se verifice dacă faptele pentru care s-a solicitat interceptarea comunicațiilor telefonice se încadrează în dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 și dacă au fost respectate prevederile art. 13 din aceeași lege, precum și dispozițiile art. 9 și 10 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații. De asemenea, a mai solicitat să se verifice legalitatea eliberării mandatelor de interceptare nr. 0033/2000 și 0056/2001, în baza cărora în cursul anului 2000 fost autorizată interceptarea convorbirilor sale telefonice timp de 6 luni și ulterior, tot pentru o perioadă de 6 luni, în cursul anului 2001.
Plângerea, așa cum a fost precizată, a fost soluționată prin rezoluția nr. 61/P/2005 din 28 februarie 2006 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții loan, și, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 Cod penal, cu motivarea că nu există date concrete din care să rezulte temeiurile juridice ce au stat la baza investigațiilor efectuate în perioada 2000 - 2001 de către Parchetul Militar Teritorial București față de numitul pentru fapte prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, criticând-o doar pentru faptul că în cauză nu s-a pronunțat o soluție procedurală cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991, astfel că plângerea sa a fost admisă prin rezoluția nr. 93/II/2 din 26.04.2006 a Procurorului General Adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, dispunându-se totodată redeschiderea urmăririi penale și reluarea cercetărilor în cauză cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991.
După reluarea cercetărilor și completarea actelor premergătoare urmăririi penale potrivit art. 224 Cod de procedură penală, prin rezoluția nr. 61/P/2005 din 21 septembrie 2006 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, în baza art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a și b Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii loan, și, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal și cele prev. de art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României.
În motivarea rezoluției, cu privire la făptuitorul loan, s-a reținut pe baza declarației acestuia, că nu a efectuat activități de interceptare a convorbirilor telefonice ale petentului, toate aceste activități fiind efectuate de structura centrală a B, susținând de asemenea că nu a avut acces la datele din ancheta efectuată de Parchetul Militar Teritorial București față de petent și nu cunoaște în ce împrejurări, informații din activitatea de cercetare penală au ajuns la presa locală.
Cu privire la modalitatea de interceptare a convorbirilor telefonice pentru fapte prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1991, precum și la modalitatea de exploatare și valorificare a datelor obținute, a reținut procurorul că în normele juridice specifice acestor activități, nu sunt prevăzute explicit care sunt atribuțiile în domeniu ale structurilor din cadrul B, precum și responsabilitatea lucrătorilor din aceste structuri și având în vedere că în sarcina lucrătorilor din cadrul B nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor aplicabile doar lucrătorilor din cadrul, și, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20, 21 din Legea nr. 51/1991 în temeiul art. 10 lit. b Cod procedură penală.
Cum petentul nu a atacat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus prin rezoluția nr. 61/P/2005 din 21.09.2006 neînceperea urmăririi penale și pentru această infracțiune.
Plângerea petentului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 237/II/2/2006 din 14.11.2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, cu motivarea că autorizațiile de interceptare nr. 0033/25.02.2000 și 0056/06.03.2001 au fost emise de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și reprezintă titlul legal al interceptărilor convorbirilor telefonice care s-au efectuat față de petent în calitatea pe care o avea la acea dată de învinuit într-un dosar penal, precum și faptul că yrdin nici o probă administrată în cauză nu rezultă că au fost puse la dispoziția opiniei publice de către intimați, informații privind viața particulară a petentului, onoarea sau reputația acestuia, astfel încât soluția atacată este legală și temeinică.
Împotriva rezoluției procurorului, petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781Cod de procedură penală la Curtea de APEL SUCEAVA, instanță care, prin sentința penală nr.18 din 02.05.2007, a dispus în temeiul art. 2781alin. 8 lit. b Cod procedură penală, desființarea rezoluțiilor nr. 61/P/2005 și nr. 237/II/2/2006 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penai și art. 20, art. 21 din Legea nr. 51/1991.
Instanța, în motivarea acestei soluții, a reținut că procurorul nu a efectuat cercetări complete pe baza cărora să rețină cu certitudine că intimații nu se fac vinovați de infracțiunile sesizate de petent. Astfel, instanța a considerat că este necesar ca procurorul să verifice cele 8 casete audio, conținând înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate de petent cu diferite persoane în perioada vizată, anexate la dosarul penal nr. 33/P/2003, pentru a constata dacă înregistrările au fost efectuate în limitele celor două mandate și dacă acestea cuprind informațiile apărute în presă. S-a mai apreciat că procurorul trebuie să verifice dacă intimații și au avut atribuții concrete în interceptarea propriu-zisă a convorbirilor telefonice în baza autorizațiilor mai sus arătate, iar în caz contrar dacă au avut acces și au cunoscut conținutul acestora.
De asemenea, s-a considerat că este necesar să fie audiați autorii celor două articole menționate în plângerea petentului, pentru a stabili modul cum au luat la cunoștință de informațiile publicate, probă solicitată de petent și în faza actelor premergătoare urmăririi penale și asupra căreia organele de urmărire penală, au omis să se pronunțe. Cu privire la informațiile apărute în presă vizând evenimentele din anii 1993 - 1995, s-a solicitat să se efectueze verificări dacă ele au fost furnizate de către vreunul din cei trei intimați.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații, și, recurs ce a fost admis prin decizia penală nr. 4273 din 18 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție, casată sentința recurată și în rejudecare, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 61/P/2005 din 21 septembrie 2006 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că legalitatea interceptării convorbirilor telefonice ale numitului a fost verificată de instanțele de judecată investite cu soluționarea dosarului penal în care petentul a fost condamnat definitiv, iar din probele administrate nu au rezultat indicii că intimații ar fi avut atribuții concrete în interceptarea propriu-zisă a convorbirilor telefonice și că ar fi pus la dispoziția presei date din conținutul convorbirilor telefonice. înalta Curtea mai constatat că nu se impune nici audierea autorilor celor două articole menționate în plângerea petentului, pentru a stabili modul cum au luat la cunoștință de informațiile publicate, întrucât ar duce la încălcarea prevederilor art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, garantarea libertății de exprimare prin presă, presupunând și protecția surselor de documentare și de informare a jurnaliștilor.
La data de 08.12.2008, printr-un memoriu adresat Administrației Prezidențiale - Secretariatul Consiliului Suprem de Apărarea a Țării, petentul a sesizat din nou încălcarea prevederilor legale privind protecția informațiilor clasificate, memoriu care prin adresa nr. N-/2008 a fost trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin adresa nr. 237/C/2008 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinet Procuror General, memoriul și înscrisurile anexate au fost trimise Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, pentru a fi analizate și verificate din perspectiva prevederilor art. 2781alin. 11 din Cod procedură penală, întrucât petentul a invocat probe noi, respectiv mai multe procese verbale, prezentate în xerocopie, privind interceptările convorbirilor sale telefonice din perioada 2000 - 2001, procese - verbale care poartă semnătura lui loan, despre care nu s-a făcut referire în considerentele rezoluțiilor parchetului și hotărârile instanțelor de judecată, în speță rezoluția nr. 61/P/2005 și decizia penală nr. 4278/18.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a mai menționat că aceste înscrisuri au fost anexate ca probe în dosarul penal nr. 33/P/2003 al, în care a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție. De asemenea, aceste înscrisuri au fost avute în vedere și de instanțele de judecată care au pronunțat hotărârile de condamnare față de.
În concret, petentul a solicitat redeschiderea urmăririi penale și efectuarea de cercetări față de loan, pentru săvârșirea infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal și cele prev. de art.16 și 20 din Legea nr.51/1991 privind siguranța națională, constând în aceea că mandatul de interceptare nr.0033/2000 a fost executat de persoane neautorizate de lege, respectiv de intimat care a interceptat, stocat și divulgat presei datele și informațiile rezultate din interceptări.
Prin rezoluția nr. 270/P/2008 din 28 . 10 .2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, în temeiul disp.art. 228 alin. 6 rap.la art. 10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus eînceperea urmăririi penale față de numitul loan, pentru infracțiunile prev. de art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991 și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă săvârșirea acestor fapte penale.
S-a reținut de către procurorul cauzei că în raport de soluțiile procedurale adoptate anterior prin rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, precum și în raport cu hotărârea judecătorească definitivă nr. 4278/18.09.2007, pronunțată în baza disp. art. 2781din Cod procedură penală, nu au intervenit elemente noi care să justifice aplicarea dispozițiilor art. 2781alin. 11 din Cod procedură penală.
Raportându-se la procesele-verbale invocate de petent, referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, semnate de către loan, procurorul a arătat că din chiar preambulul acestora se poate observa că ele nu reprezintă decât o transcriere a conținutului convorbirilor, deoarece data întocmirii diferă de cea a interceptării (ex. proces - verbal întocmit la 20.08.2001 pentru o convorbire din 18.03.2000). Tot în preambulul acestor procese-verbale se face mențiunea despre mandatele de interceptare nr. 0033/25.02.2000 și 0056/06.03.2001, în baza cărora s-au efectuat interceptările, mențiune ce apare chiar și în cazul convorbirilor interceptate în cursul anului 2000, ceea ce demonstrează că procesele-verbale au fost întocmite la o dată ulterioară, fiind vorba despre o transcriere și nu de o interceptare propriu - zisă.
Existența acestor procese - verbale de transcriere relevă faptul că prin prisma atribuțiilor sale de serviciu, în calitate de șef al S, loan a avut cunoștință despre conținutul convorbirilor telefonice interceptate, dar prin ele însele, aceste procese - verbale nu probează în mod implicit divulgarea conținutului convorbirilor telefonice. În acest sens, nu are relevanță juridică faptul că în declarația sa anterioară, dată în calitate de făptuitor, în dosarul nr. 61/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, loan nu a recunoscut că ar fi avut cunoștință despre conținutul interceptărilor și a afirmat că el personal nu a avut nici un fel de atribuții în legătură cu cercetările efectuate de către parchetele militare față de.
Din probele administrate a mai constat procurorul că articolele de presă încriminate în plângeri, respectiv cele din 27.03.2003 și 23.04.2003 din ziarul "Obiectiv" de S, nu cuprind informații referitoare la viața particulară sau a familiei lui. S-a constatat că aceste articole fac într-adevăr trimiteri la sursele de informații (, parchete, comunitate de informație), dar că aspectele relatate în cele două articole de ziar pot fi considerate ca fiind de interes public, deoarece erau în legătură cu cercetările efectuate față de o persoană cu funcție publică, pentru fapte în exercițiul atribuțiilor de serviciu. S-a mai menționat că la data respectivă urmărirea penală era deja începută, cercetările fiind preluate de către - unitatea centrală, situație în care cu acordul procurorului de caz sau a purtătorului de cuvânt al parchetului, anumite date de anchetă puteau fi date publicității.
Făcându-se trimitere la conținutul prevederilor art. 20 și 21 din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, dar și la situația de fapt expusă, procurorul a concluzionat că în cauză nu sunt date elementele constitutive ale nici uneia din aceste infracțiuni.
Astfel, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 21 alin. 1, deoarece interceptarea convorbirilor telefonice s-a făcut în baza unor mandate emise de autoritățile competente, și nici ale infracțiunii prev. de art. 20 alin. 2, deoarece nu a fost divulgat conținutul mandatelor de interceptare și nici nu s-a semnalat un refuz sau o împiedicare cu privire la aducerea la îndeplinire a mandatelor de interceptare.
Totodată, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 21 alin. 1 și 2 întrucât, așa cum rezultă din probe, nu au fost divulgate sau folosite, în afara cadrului legal, informații privind viața particulară a petentului sau a altor persoane. Constatările rezultate din probe, așa cum au fost expuse mai sus, sunt aplicabile atât cercetărilor in rem cât și celor efectuate in personam.
În ce privește infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal, reclamată ca fiind comisă de loan, s-a arătat că în lipsa unor indicii concrete din care să rezulte neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, în cauză nu poate fi reținută săvârșirea acestei fapte penale. S-a mai avut în vedere și faptul că, în conformitate cu disp. art. 122 alin. 1 lit. d din Cod penal, pentru această faptă a intervenit și prescripția răspunderii penale.
Împotriva rezoluției procurorului din 28.10.2009 petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, susținând că soluția este nelegală, întrucât nu s-a administrat și interpretat corect probatoriul cu privire la faptele care au făcut obiectul verificărilor, iar prin rezoluția nr.443/II/2/2009 din 30. 11.2009 procurorul ierarhic superior a respins-o, ca neîntemeiată, arătând că in analiza probatoriului administrat în cauză nu rezultă săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 și 21 din Legea 51/1991, întrucât înregistrarea convorbirilor telefonice a fost făcută de organele abilitate de lege, în baza mandatelor obținute de la procuror - făptuitorul neexecutând decât transcrierea conținutului acestora în procesele verbale întocmite, înscrisuri folosite de altfel, oficial în dosarul întocmit de în care petentul a fost cercetat. De asemenea nu rezultă nici divulgarea sau folosirea în afara cadrului legal, de către loan, a unor informații de care a luat cunoștință în procesul de transcriere a conținutului convorbirilor, referitoare la viața particulară, onoarea sau reputația petentului.
Cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, s-a arătat că u rezultă date care să ateste că loan nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât, așa cum s-a arătat și în considerentele sus - menționate, activitățile de transcriere a convorbirilor telefonice de către acesta au fost efectuate în cadrul prevăzut de dispozițiile legale care reglementează sediul materiei (Legea nr. 51/1991) și nici că a pus la dispoziția autorilor celor două articole din presă date din conținutul convorbirilor transcrise.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art.2781pct.1 rap. la art.2781pct.11 teza finală Cod procedură penală, petentul formulat plângere, solicitând în esență desființarea rezoluțiilor date în cauză, de către procuror și confirmate de procurorul ierarhic superior și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 20 și 21 din Legea nr.51/1991 și prev. de art. 246 rap. la art. 2481Cod penal, cu indicarea faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă, conform art. 2781alin. 8 lit. "b" Cod procedură penală, făcând trimitere detaliată la demersurile întreprinse anterior și rezultatul cercetările efectuate inițial, expuse mai sus, la acele fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, respectiv 133 file cu transcrierea convorbirilor telefonice ce poartă numele organului constatator și semnătura intimatului și apreciind că din prezentarea în fapt a situației, din punct de vedere al laturii obiective materiale, cât și al laturii subiective sunt îndeplinite toate condițiile pentru reținerea infracțiunilor reclamate. Totodată a mai arătat că prescipția invocată de intimat nu poate fi luată în calcul pentru că faptele pentru care a fost reclamat sunt pedepsite cu închisoare de până la 15 ani.
La termenul de astăzi apărătorul ales al intimatului, făcând trimitere la hotărârea judecătorească definitivă nr. 4278/18.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție ce nu este dată în cauză pentru următoarele argumente:
Autoritatea de lucru judecat operează numai în cazul în care, cu privire la o anumită persoană, s-a desfășurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracțiune. În acest sens, pentru existența autorității de lucru judecat în materie penală se cere existența a două elemente identice între cauza judecată și cauza care urmează a fi soluționată și anume identitate de persoane și identitate de obiect.
Deși aparent o astfel de cerință ar fi îndeplinită, nu există o hotărâre judecătorească definitivă din care să reiasă că față de persoana respectivă s-a pronunțat o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art.10 lit.g, h și i Cod procedură penală, deci că persoana chemată să răspundă penal a mai fost judecată pentru aceeași faptă, astfel că excepția invocată va fi respinsă ca nefondată.
Pe de altă parte, analizând înscrisurile depuse de petent, procurorul a dispus prin rezoluție o nouă soluție de netrimitere în judecată, împotriva căreia persoana nemulțumită se poate adresa instanței în procedura prevăzută de art.2781Cod procedură penală prin raportare și la alin. 11 al aceluiași text de lege.
Curtea examinând plângerea formulată de petent prin prisma motivelor invocate a ajuns la următoarele constatări:
Plângerea adresată instanței de judecată competente prin care persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 Cod procedură penală are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781Cod procedură penală. de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781alin. 8 Cod procedură penală.
Curtea mai reține că plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior și apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte de nelegalitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea inițială cu care a sesizat parchetul.
Examinând dosarul cauzei, s-a constatat că, în speță, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunilor cu a căror săvârșire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile reglementate în art. 10.proc.pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal se dispune, când urmărirea penală este de competența procurorului, neînceperea acesteia.
În cazul contestării acestei soluții prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781Cod procedură penală, controlul judecătoresc privește temeinica rezoluției în raport de cercetările efectuate.
O astfel de procedură a fost parcură inițial, fiind finalizată prin pronunțarea deciziei penale nr. 4278/18.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă ulterior petentul a solicitat a se da curs prevederilor art. 2781alin.11 Cod procedură penală, prezentând mai multe procese verbale cuprinzând redarea convorbirilor telefonice purtate de cu diverse persoane, întocmite în intervalul 20 august 2001 - 25 august 2001, ce poartă numele organului constatator "Mr. " și semnătura acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. 11 Cod procedură penală, "persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10."
Deși petentul, cu prilejul formulării plângerii la procurorul ierarhic superior și ulterior la instanță, a considerat că intimatul a săvârșit în realitate infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art.246 rap. la art.2481Cod penal, context în care a cerut trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale și cu privire la această infracțiune, solicitarea sa nu poate fi primită întrucât, pe de o parte se dorește o schimbare a încadrării juridice dată faptei supusă verificărilor inițiale, iar pe de altă parte, raportat la cele expuse, începerea urmăririi penale pentru aceeași faptă poate avea loc doar în condițiile anterior menționate - fapte și împrejurări noi necunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
Așa cum s-a reținut inițial și de către înalta Curte de Casație și Justiție, instanța constată că legalitatea mandatelor de interceptare nr. 0033/2000 și nr. 0056/2001 - prin care a fost autorizată interceptarea convorbirilor telefonice ale petentului în perioada 2000 - 2001 - a fost verificată, atât sub aspectul competenței organelor care au încuviințat interceptarea, a perioadei de timp pentru care s-a dispus interceptarea și a respectării limitelor acestor mandate, de către instanțele de judecată, în cele 3 grade de jurisdicție parcurse de dosarul în care petentul a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 Cod penal, art. 255 Cod penal, art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal, art. 256 Cod penal, toate cu referire la art. 1, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 (decizia nr. 4029 din 28 iunie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3666/2004), înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat și alte persoane, fiind reținută ca mijloc de probă pentru stabilirea vinovăției petentului pentru infracțiunea de trafic de influență comisă în legătură cu, și el condamnat în dosarul sus arătat.
Totodată, Curtea reține că într-adevăr procesele verbale depuse în copie la dosar de către petent constituie indicii că intimatul a avut cunoștință la un moment dat de conținutul acestor convorbiri telefonice, prin semnarea proceselor verbale, însă nu există nici o dovadă că intimatul a avut atribuții concrete în interceptarea propriu - zisă, la data interceptării convorbirilor în perioada 2000 - 2001, și în prezent aceste interceptări se făceau și se fac de către Centrul Unic de ale Serviciului Român de Informații.
De asemenea, nu există nici un indiciu că intimatul având cunoștință de conținutul convorbirilor interceptate le-ar fi pus la dispoziția autorilor celor două articole din presta, în condițiile în care conținutul acestor convorbiri telefonice, putea fi cunoscut de personalul tehnic care le-a transcris, de persoane din Parchetul Militar și din cadrul DNA, care au instrumentat cauza.
Chiar în ipoteza în care situația de fapt expusă de petent ar fi reală și instanța ar achiesa la solicitarea acestuia, raportat la dispozițiile legale aplicabile în speță, practic este în imposibilitate de a da curs plângerii sale, întrucât în legătură cu presupusele fapte pretins a fi comise în perioada 2000-2001, și încadrate în dispozițiile art. 246 Cod penal și art. 20 și art. 21 din Legea nr. 51/1991, se constată că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripția prevăzută de art. 122 lit. c și d Cod penal, astfel că orice verificare cu privire la aceste fapte ar conduce la soluția de neîncepere a urmăririi penale, potrivit art. 228 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală.
Celelalte aspecte vizând susținerile anterioare ale făptuitorului și lipsa de celeritate în soluționarea cauzei de către procuror, nu pot fi analizate de către instanță întrucât ar excede cadrului procesual actual.
Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art.2781alin.8 lit.a rap. la art. art.2781alin.11 Cod procedură penală, urmează a respinge plângerea ca nefondată.
Văzând cererea apărătorului ales al intimatului, prevederile art.193 alin.6 și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul, prin apărător ales, av..
Respinge, ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 270/P/2008 din 28 octombrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și a rezoluției nr. 443/II/2/2009 din 30 noiembrie 2009 Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, intimat fiind.
Obligă petentul să plătească intimatului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare și statului, cu același titlu, suma de 250 lei.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimat.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 februarie 2010.
Președinte, Grefier,
Red./Dact./01.03.2010
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela
