Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 12/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781Cod Procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 12
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: - - - JUDECĂTOR 1: Doru Filimon
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pe rol, soluționarea plângerii penale formulate de petentul - domiciliat în municipiul DTS, județ M,-, -.1,. 1,. 48 - împotriva rezoluției nr. 566/P/2009 din 10 septembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 1759/II/2/2009 de la data de 15 octombrie 2009, privind pe intimata - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra dezbaterilor în fond.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea plângerii și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, deoarece soluția adoptată de Ministerul Public este legală și temeinică și s-a făcut pe baza administrării tuturor probelor, necesare și utile speței de față.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Constată că, prin plângerea formulată conform dispozițiilor art. 2781Cod Procedură penală - înregistrată la instanță în data de 06 noiembrie 2009 sub nr- - petentul a criticat rezoluția nr. 566/P/2009 din 10 septembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de magistratul - procuror, cercetată sub aspectul infracțiunii prev de art. 2 46 Cod penal.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că deși a făcut numeroase demersuri pentru a afla soluția adoptată de procurorul de caz - în urma restituirii dosarului la procuror pentru completarea cercetărilor penale, conform dispozițiilor sentinței penale nr. 64/2007 - inclusiv prin solicitarea audienței la magistratul procuror, aceasta din urmă a refuzat constant să-l asculte și i-a adresat cuvinte jignitoare, acest comportament lezându-i interesele legitime, cu atât mai mult cu cât nici nu i s-a comunicat stadiul în care se află dosarul său și nu a putut exercita căile legale de atac, cum greșit s-a reținut în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
S-a solicitat astfel admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor procurorului de caz și procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispuse în cauză, iar pe fond, efectuarea de cercetări privitor la fapta reclamată în plângerea inițială.
În vederea unei juste soluționări a plângerii, instanța a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 566/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în care s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale criticată în speță de petent, precum și copia rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 1759/II/2/2009 de la data de 15 octombrie 2009.
Din analiza actelor și lucrărilor existente în dosarul de urmărire penală mai sus menționat, Curtea reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 566/P/2009 din 10 septembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. 6 rap la art. 10 lit. a Cod Procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de magistratul - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia - pentru infracțiunea prev de art. 246 Cod penal, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că, prin plângerea penală formulată la data de 01 iulie 2009, petentul a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul - procuror sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, susținând că din anul 2005 și până la data introducerii plângerii, primul procuror "tolerează cinci infractori care i-au demolat casa situată în satul, comuna și i-au sustras materialele rezultate" și, de asemenea, că învinuita a refuzat să-i comunice stadiul în care se află dosarul - al Tribunalului Mehedinți.
Ulterior, la data de 19 august 2009, s-a înregistrat o nouă plângere a petentului împotriva aceluiași magistrat - procuror, care a fost conexată la prezenta cauză, iar în urma probatoriului administrat, s-a constatat în esență că primul procuror a formulat recurs împotriva soluțiilor adoptate în fond la instanța de judecată, însă acest fapt nu este de natură să aducă vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate, drepturile procesual penal fiind riguros reglementate de lege.
De asemenea, procuror de caz a constatat că nu s-a dovedit existența în speță a infracțiunii prev de art. 246 Cod penal, întrucât, prim procurorul și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu, așa încât, după ce Judecătoria Strehaiaa admis plângerea formulată de către petenții și împotriva rezoluției nr. 150/P/2006 din 08 mai 2006 Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia și cauza a fost trimisă la parchet pentru ca acesta să se conformeze celor dispuse prin sentința penală nr. 64/13.02.2007, învinuita a înaintat la 30 iunie 2008 motivele de recurs în ce privește sentința penală nr. 79/30 mai 2008.
Tribunalul Mehedinți - Secția Penală a admis, prin decizia nr. 351/R din 26 septembrie 2008 recursul Parchetului, a casat sentința penală nr. 79 Judecătoriei Strehaia și a trimis cauza în rejudecare; prin sentința penală nr. 177/17.11.2008, instanța de fond a admis plângerea petenților, a desființat rezoluția nr. 150/P/2006 și a dispus din nou trimiterea cauzei la parchet, pentru a se conforma celor dispuse prin sentința penală nr. 64/2007, iar Tribunalul Mehedinți, prin decizia penală nr. 143/R din 27 februarie 2009, respins ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
La data de 16 martie 2009, primul procuror a trimis cu adresă dosarul nr. 150/P/2006 la Poliția S, pentru completarea cercetărilor penale conform dispozițiilor date prin decizia nr. 143 R, lucru ce a fost adus la cunoștința persoanei vătămate, prin adresa emisă la da ta de 29 aprilie 2009, acesta din urmă având posibilitatea - în caz de nemulțumire - formulării unei plângeri în termen de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare a soluției procurorului, conform art. 277 - 278 Cod Procedură penală, la judecătorul de la instanța potrivit căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluția nr. 1759/II/2/2009 din 15 octombrie 2009 dispus, conform art. 275 - 278 Cod Procedură penală, respingerea acestei plângeri ca fiind neîntemeiată, apreciind în esență că rezoluția procurorului de caz este temeinică și legală, reținându-se corect că activitatea desfășurată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia în legătură cu soluționarea dosarului penal invocat de petiționar, se circumscrie cadrului legal.
Curtea constată că plângerea formulată de petent este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare, pentru că, pe de o parte, se constată că Ministerul Publica administrat tot probatoriul necesar în vederea stabilirii unei situații de fapt clare și complete și s-a pronunțat atât cu privire la toate faptele infracționale sesizate de petent, cât și cu privire la toate persoanele vizate, respectiv față de procurorul pentru infracțiunea prev de art. 246 Cod penal.
Exercitarea căilor de atac de către procuror, împotriva unei hotărâri judecătorești nedefinitive, este expres prevăzută în dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. a Cod Procedură penală și art. 3852Cod Procedură penală, această activitate fiind deci obligație de serviciu pentru magistratul procuror și nu un abuz care să se circumscrie infracțiunii prev de art. 246 Cod penal.
În condițiile în care, Curtea reține faptul că magistratul reclamat și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu legale și în formele prevăzute de lege, acestuia nu i se poate reține vreo culpă în împrejurarea că partea din dosar, vizată prin actele procurorului, ar fi suferit sau nu vreun prejudiciu moral sau material.
Cu motivarea arătată, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod Procedură penală, plângerea petentului va fi respinsă, ca nefondată și va fi menținută rezoluția atacată de acesta.
Văzând și dispozițiile art. 192alin. 2 Cod Procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul (domiciliat în municipiul DTS, județ M,-, -.1,. 1,. 48) împotriva rezoluției nr. 566/P/2009 din 10 septembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 1759/II/2/2009 de la data de 15 octombrie 2009, privind pe intimata - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, județ M și menține rezoluția criticată.
Obligă petentul la 36 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red. jud.: -
Dact. 2 ex./ - 01 martie 2010
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon